Lasă un comentariu

Povestea regelui care căuta fericirea

Acum multă vreme a trăit un rege care, în ciuda stilului său de viaţă luxos, nu era nici fericit, nici împăcat cu sine însuşi. Într-o zi, regele a dat peste un servitor care cânta fericit în timp ce lucra. Acest lucru l-a făcut pe rege să se întrebe de ce el, Conducătorul Suprem al ţinutului, era nefericit şi posomorât, în timp ce un umil servitor avea atât de multă bucurie în viaţa lui?

Regele l-a întrebat pe slujitor:

-De ce eşti atât de fericit?

Omul a răspuns:

-Majestate, eu nu sunt nimic altceva decât un servitor, iar familia mea şi cu mine nu avem nevoie de prea mult – doar un acoperiş deasupra capului şi mâncare caldă pentru a ne umple stomacul.

Regele nu a fost satisfăcut cu acest răspuns. Mai târziu în cursul zilei, el a cerut sfatul sfetnicului său de încredere. După ce a ascultat problema regelui şi povestea servitorului său, sfetnicul a replicat:

-Majestate, eu cred că servitorul nu face parte din Clubul 99.

-Clubul 99? Ce anume este acesta? a întrebat regele.

Consilierul a răspuns:

-Majestate, pentru a înţelege cu adevărat ce înseamnă Clubul 99, puneţi 99 de monede de aur într-o pungă şi lăsaţi-o la uşa acestui slujitor.

Zis si facut. Când servitorul a văzut punga, a luat-o cu el în casă. Când a deschis-o, un mare strigăt de bucurie s-a auzit venind din casa lui… Atât de multe monede de aur! El a început să le numere şi, după ce le-a numărat de mai multe ori, s-a convins că erau 99 de monede. Dar o întrebare nu îi dădea pace servitorului: „Ce s-ar fi putut întâmpla cu ultima monedă de aur? Cu siguranţă, nimeni nu ar lăsa doar 99 de monede!”

A căutat peste tot, dar ultima monedă lipsea. În cele din urmă, epuizat, el a decis că trebuie să muncească mai mult decât oricând pentru a câştiga acea monedă de aur şi a întregi suma. Din acea zi, viaţa slujitorului s-a schimbat: muncea foarte mult, a devenit morocănos şi îşi critica familia pentru că nu îl ajuta să câştige acea monedă de aur. Chiar s-a oprit din cântat în timp ce lucra.

Martor al aceastei transformări drastice, regele era din ce în ce mai nedumerit. Neînţelegând ce s-a întâmplat cu slujitorul său, regele s-a îndreptat din nou către sfetnic pentru a afla un răspuns. Acesta i-a spus:

-Majestate, el a intrat acum în Clubul 99. Clubul 99 este un nume generic pentru acei oameni care au suficient pentru a fi fericiţi, dar nu sunt niciodată mulţumiţi, pentru că tânjesc mereu după mai mult şi se luptă pentru acel 1 în plus, spunându-şi în sinea lor: „Trebuie să obţin acest ultim lucru şi apoi voi fi fericit pentru toată viaţa”. Putem fi fericiţi chiar şi cu foarte puţin în viaţa noastră, dar în clipa în care primim ceva mai mare şi mai bun, începem să ne dorim si mai mult. Ne pierdem somnul, fericirea, rănim oamenii din jurul nostru. Toate acestea ca preţ pentru dorinţele şi nevoile noastre aflate mereu în creştere.

Morala: Fiti recunoscatori pentru tot ceea ce aveti in viata!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: