Furnicutul incornorat

Daca tot a fost ieri Valentine’s Day… 😛

Era un furnicut, odata,
Indragostit lulea de-o fata,
O furnicuta cam nurlie
Ce ii era, in fapt, sotie.

Iubire cum aveau cei doi,
Nu mai fusese-n musuroi,
Si n-avea cum sa se gaseasca
In toata lumea furniceasca.

Si totusi, de o vreme-ncoace,
Sedea sotia ca pe ace,
Fiindca ii canta in struna,
Un greieras, sub clar de luna.

O, Doamne, corzile-i viclene
Ii picurau fiori in vene,
Si a luptat cat a luptat,
Dar, finalmente, i-a cedat.

Morala noastra este asta:
Iti poti iubi oricat nevasta,
Poti s-o educi, s-o cresti de mica,
Te va trada cand… o furnica.

Text preluat de aici.

Reclame

Fabula

Odata, Leul, Rege-n unitate,
Chema la sfat slugile toate:
– Dragi supusi, le zise prea-inaltul,
Voi stiti ca tin la voi ca nimeni altul,

Dar mi-este greu sa tin suprematia,
Sa apar legea si democratia,
Cand unii dintre voi, aici, de fata,
Nu au produs cu capul lor, decat matreata!

De pilda, tu, furnica, n-ai rusine?
Nu-mparti nimic din ce ai strans, cu nimeni!
Mananci prea mult! Enorm! Si nu se cade!
Sa mai postesti, sa treci pe limonade!

Iar tu, obtuz gandac, si tu broscoi,
Atat de lacomi sunteti, amandoi,
Si nu vedeti ce mult v-ati ingrasat?
Ca pantalonii-n spate v-au crapat!

Vai mie, ca ma rog, postind mereu
De atata munca, ce-o prestez, doar eu,
Ca rege peste regnul vostru, animal,
Ajuns-am, de arat mai slab decat un cal.

Acum, va rog sa ma scuzati, pentru o clipa!
Si regele isi si manca snitelu-n pripa,
Pe cand ceilalti foiau ai lor pesmeti!
Si, revenind in studioul de potenti…

Asa cum va spuneam, stergandu-si botul,
Sa aparam Democratia, Libertatea – Totul!
Se cade, zise Leul, sa postim!
Si cand mancam, la toti sa ne gandim.

Morala:

Dreptatea unde e, noi nu prea stim,
Dar daca o aflati, se cade s-o–mpartim!

Text gasit pe facebook.

Luna Plina si (ne)somnul

Cand o eclipsa totala de luna, o luna sangerie si o superluna se intalnesc, iese… ceea ce s-a intamplat azi noapte. Adica un eveniment ceresc cu vizibilitate maxima, cap-coada, pe tot teritoriul irlandez, de care Insula de Smarald nu va mai avea parte pana in 2032. Cireasa de pe tort: 62 de minute (4:41am – 5:43am) de Super Wolf Blood Moon, sus, la vest, in inaltul cerului, care sa incante ochii tuturor pasionatilor de eclipse si insomniacilor… ca mine!

Nu stiu ca in momentul nasterii mele, luna sa ma fi imbaiat in sclipiri argintii (ha, tre’ neaparat sa o intreb pe maica-mea!) si de aici relatia asta speciala dintre noi doua, dar jur ca uneori m-as lipsi de asta! De cand imi amintesc eu, nu a existat noapte cu luna plina care sa nu se transforme intr-una alba pentru subsemnata! Sa luam noaptea trecuta drept exemplu: ma bag la somn mai devreme (ca sa incerc sa ma tin de cele planuite si stabilite la inceputul anului), reusesc intr-un final sa adorm, dupa o lunga foiala si cateva picioare in stomac si figura ale odraslei din dotare, si… cateva vise ciudate mai tarziu, pac, la 1:30 sunt deja in picioare, mai fresh, mai energica si mai cu chef de rezolvat treburi stringente ca niciodata!

Ehe, si fiindca de mult apuse sunt vremurile cand incercam cu incapatanare sa adorm la loc, numarand turme intregi de oi (vandute, i-as fi dat clasa latifundiarului din Pipera), mi-am luat un loc in primul rand, sa vad mai bine spectacolul. Pe romaneste, m-am mutat la fereastra sa admir luna in toata splendoarea ei. Si ooohh, ce minunatie! Un tablou desprins parca din poeziile lui Eminescu! Camera scaldata in lumina argintie, umbrele misterioase, tacerea deplina, o atmosfera incarcata de magie si intelesuri nerostite! Nu degeaba a starnit luna fascinatia oamenilor atatea mii de ani!

rbsh

Vreo sapte capitole din noua mea carte mai tarziu, eclipsa totala atingea punctul culminant. Numai ca vremea tipic irlandeza nu s-a dezmintit nici de data asta: norii au acoperit cerul, iar o data cu el, si spectacolul lunatic. Inca un capitol si venea si somnul meu, tiptil tiptil, cu pasi marunti! Iar peste numai o ora, m-a trezit fie-mea, care se pare ca ma mosteneste si la capitolul „Insomniile si Luna Plina”! Daca poate ea sa creeze de una singura mareele, la o adica, de ce n-ar putea luna sa fure cateva ore de somn unor biete fiinte muritoare?!

CITATUL ZILEI:

„Sa fie sara-n asfintit
Si noaptea sa inceapa;
Rasaie luna linistit
Si tremurand din apa;
Si sa imprastie scantei
Cararilor din cranguri,
In ploaia florilor de tei
Sa stam in umbra singuri.”

Mihai Eminescu

Povestea literei P

– Cum te numești, domnule?
– Petre
– Și ce lucrezi?
– Prepar pește prăjit pentru pescari.
– Bine, și ce anume faci?
– Pun peștele pe plăci, pisez piper, presar piper peste pești, potrivesc plăcile pe plită; pentru peștele prăjit pregătesc piure; pun peștele pe platouri; pentru placul pescarilor pun pahare pentru palincă.
– Dar de ce vorbești numai cu „P”?
– Poftim?
– De ce vorbești numai cu „P”?
– Pot pronunța pe P perfect perceptibil.
– Ei, asta e acum! Pun rămășag că la întrebările mele vei greși.
– Primesc provocarea.
– Pe cât?
– Pun pariu pe patru poli!
– S-a făcut!
– Spune-mi, ce-ți place să mănânci?
– Pastramă, papricaș, pârjoale, pui pane, porumbei, piftie piperată, pește, plachie, prefer păstrăvi, potârnichi, papanaș, papară.
– Și ce îți place să bei?
– Palincă, pinot, pelin, porto.
– Și la desert?
– Plăcinte, prăjituri, pișcoturi, pepene, prune, pere, portocale, piersici, papanași.
– Dar înghețată obișnuiești?
– Puțin; profiterol, parfait.
– Spune-mi, cum îți petreci timpul liber?
– Primăvara prefer plimbări prin parcuri, pe poteci, prin pădure, prin poienițe.
– Dar vara?
– Plajă, pescuiesc.
– Și iarna?
– Prefer patinajul.
– Te pomenești că poți să-mi spui și o poezie numai cu litera „P”?
– Pot.
– Asta nu o mai cred. Spune-o!
– Poezia poetului Petru Popescu :

„Prin păduri, peste poiene,
Prin pustiuri, peste pietre
Păsări, pâlcuri pribegesc
Părăsindu-și puii proprii
Pe pământul părintesc
Prima pasăre, pilotul,
Plescăind puternic pliscul,
Plutea privind pământul
Pajiștea, pădurea, piscul.”

– Off… Văd că am pierdut… Pa!
– Pardon, pentru pariul pierdut plătești patru poli!
– OK. Plătesc.
– Pune paralele pe portofel!

Povestioara gasita pe facebook.

Unii si altii

Unii vor iubire, alții vor putere,
Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,
Unii casă mare şi maşină nouă,
Alții doar o umbră unde să nu-i plouă,

Unii să audă, alții să vorbească,
Unii doar o clipă cerul să privească,
Unii o moşie mare şi bogată,
Uni-ar vrea o mamă, alți-ar vrea un tată,

Unii haine scumpe şi pantofi mai mulți,
Alţii vor picioare şi-ar umbla desculți,
Unii vor un munte, alții vor o mare,
Unii doar să aibă cele necesare,

Unii vor avere, faimă, bogății,
Alții sănătate pentru-ai lor copii,
Unii vor să aibă propriul răsărit,
Alții doar să uite ceea ce-au iubit…

Pelerini prin lume între nu şi da,
Fiecare suflet are rana sa!
Nu tot cel ce râde este fericit,
Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit!

Luptă pentru tine, uşurează-ți chinul,
Iar de nu se poate să-ți accepți destinul;
Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu:
Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!
Licuția Pântia

Harap-Alb cel Negru

A fost odat’ un rob Harap,
Negru pe-ntregul trup si cap:
Un abisinian focos,
Frumos, vanjos, dar abanos,
Ciocolatiu, negru, ivoriu,
Funebru, tern si derizoriu.
L-au poreclit „Negru de fum”,
De parca luase foc acum.

Il cumparase un Stapan,
Putin candriu, putin hapsan.
Stapanu-sau s-a prins de schema:
– Ba, tu te-ai dat cumva cu crema?!

Esti prea murdar, un porc mistret,
De nespalat, ai parul cret!
Parc-ai fi corb, cioroi, ori laie!
Sa treci imediat la baie!

Negrul, jignit si suparat,
S-a imbaiat inversunat;
Dar a ramas ca mai intai,
Cand in hardau intra: negrui!

– Nebunule, iti razi de mine?
Striga Stapanul – freaca bine!
Hai, du-te-napoi la baie,
Si freaca-te de te jupoaie!
Las’, ca te fac eu alb ca varul,
In pumni sau te albesc cu parul!

Se freaca iarasi tuciuriul
Sa-l multumeasca pe candriul:
Dar geaba al frecus turbat,
Nu da de alb, nici gri tarcat.

Striga Stapinul: – Fara mila,
Trei robi frecati pe Arapila!
Si dus fu la izvor zglobiu
Sa-l faca alb sau roz-albiu,

Iar in cascada de paraie,
L-au sapunit sa il inmoaie
Si l-au frecat si-nnebunit,
Pan’ ce Negrila a racit.

Doftoricit, cu oblojeala,
L-au luat din nou la sapuneala:
Facura circ la feredeu,
La rau, la put, la helesteu…

Unde vedeau un ochi de apa –
Galdan, lac, rau, sant, balta, groapa,
Frecau smolitul in nestire,
Doar s-o schimba la ten, la fire…
Va da, ma rog, de alb, o tara…

Si, in sfarsit, il omorara! –
Muri, ca boala, de-o soneala,
De al frecus, de tarnoseala,
Un om ca bradul, om in floare,
Dar omorat in scaldatoare!

MORALA:

Din Corb n-om face curca,
Si nici din Sobolan vreo Nurca!
E ca si cum, vopsind o Cioara,
Ii zicem porumbel cand zboara.

Sunt oameni fel de fel – cum vor,
Asa traiesc, asa si mor!
Degeaba ne muncim ca prostii
Sa facem domn din rasul obstii! –

Mai bine – bata-va Norocul
Ati potrivi, omul si locul!

Text preluat de aici.

Leul, Vulpea si Magarul

Leul, Vulpea si Magarul au hotarat sa se ajute reciproc la vanatoare.

Dupa ce au vanat si au prins multa prada, la intoarcerea din padure, Leul l-a rugat pe Magar sa imparta prada intre cei trei parteneri. Magarul a impartit cu grija prada in trei parti egale si a invitat apoi cu modestie pe ceilalti doi sa-si ia ei primii cate o parte.

Vazand acestea, Leul s-a infuriat la culme, l-a omorat pe Magar si l-a devorat pe loc.

Apoi a cerut ca Vulpea sa-i faca o favoare si sa faca ea impartirea.

Vulpea a pus pentru Leu intr-o gramada mare aproape tot ce prinsesera la vanatoare, lasandu-si pentru ea cea mai mica bucata posibila.

Leul a spus:

– Excelentul meu tovaras, cine te-a invatat arta impartirii, ca sa stii sa imparti totul atat de bine? Ai facut-o aproape la cel mai bun mod posibil.

Vulpea a replicat:

– Am invatat de la Magar, vazand ce soarta a avut.

Morala: Fericit este acela care poate invata din nenorocirea altora.

Povestioara gasita pe haios.ro.