Tocanita internautica (114)

Lectura placuta si digestie usoara!

Reclame

Rochia

Din lada mirosind a molii și-a parfum
a scos o rochie din tinerețea ei bunica.
Subțire-i și ușoară ca un fum,
de parcă-ar fi țesută din nimica.

Ce trist foșnește crinolina de mătase,
volanele i se dăstramă și se taie,
și-n loc de raze, siluete grațioase,
din alte vremi, dansează prin odaie.

Revede balul cel dintâi bătrâna,
își recunoaște rochia de fată
și-i tremură pe-atlasu rece mâna
de-nduioșare multă-nfiorată.

Și cum își pleacă fruntea tot mai tare
i-așa de gârbovă bunica-n vechiul șal…
Ce s-a făcut frumoasa dansatoare
care-a plutit în rochia de bal?

Picioarele ușoare și micuțe,
și ochii, și surâsul strălucit,
în trupul gârbovitei bunicuțe
cum, oare, pe vecie de-au murit?

Și mi-au răspuns mătăsurile moarte,
sau poate chiar bătrâna-n vechiul șal;
nu, n-au murit, dansează mai departe
mereu în alte rochii, primul bal.

Magda Isanos

Poezie găsită pe Facebook.

Tocanita internautica (113)

O fi ea tocanita internautica de azi cea cu nr. 113, dar va garantez ca nu are pic de ghinion presarat pe deasupra, ba dimpotriva, o sa va incante cu articole numa’ unu’ si unu’:

Acestea fiind spuse, Margeluta va urează, după cum ii este obiceiul, lectura plăcută și digestie ușoară! Și LA MULTI ANI SANATOSI sărbătoriților zilei! ♥️

Amintiri din alte veri

Se trezeau cu noaptea-n cap părinții ,pe timp de vară,
Iar când se porneau la câmp nici nu se vedea afară,
Ne lăsau laptele proaspăt ,în oală de lut,pe masă
Și într-un ștergar de in ,pâinea albă,coaptă-n casă.

-Hai,treziți-vă oleacă,ne spunea mama duios,
Ne-ndurându-se să strice somnul nostru-așa frumos,
-Eu mă duc iar la prășit ,cu bunică-tu-n Lănuț,
Voi să stați pe lângă casă,s-aveți grijă de puiuți!

Tată-tu e dus la coasă ,că se pologește iarba
Și de n-o cosi acuma ,când s-o duce-a fi degeaba,
Mâne-o să vă iau cu mine,în Fânaț ,la adunat,
Eu cu furca înainte,voi din urmă la greblat.

-Scoateți cloștile afară și la puii de găină
Dați-le un pumn de crupe sau muiați niște făină,
Puneți-le-un chic de apă în ceva nu prea adânc
Și vedeți să nu-i ia uliul până vin eu de la câmp!

Să duceți pe șes vițelul,priponiți-l mai departe
De vițeii altora,nu de alta ,s-or mai bate,
Puneți apă în căldări până o veni cireada
Că vin vitele-nsetate și să măturați ograda!

Noi ,cu somnul între gene,ascultam cam cu de-a sila,
Țineam minte ce țineam ,apoi Dumnezeu cu mila,
Dar când soarele-ncepea să ne ardă pe spinare,
Lăsam baltă bătătura și-o zbugheam la scăldătoare.

Treceam ulița spre șesul care ne părea o mare,
Cu valuri de romaniță așternute sub picioare,
Sfârâiau călcâiele când stârneam cârduri de gâște,
Și gâscani-înfuriați ne-alergau ,vrând să ne muște.

Noi vedeam numai hârjoana ce părea a fi in toi,
Din toți țăncii de pe vale ,din pârâu,lipseam doar noi,
Dar când tălpile simțeau mâlul fin și apa-n spume,
Ne rupeam de orice grijă și intram în altă lume.

Iar în firul de pârâu,jinduind după răcoare,
Bălăceala era-n toi ,cât era ziua de mare,
Înotam și ne stropeam ,printre broaștele speriate,
Până ne-alungau tânțarii cu înțepături pe spate.

Plini de mâl,ca niște diavoli,ne apropiam de casă,
De la poarta miroseam turtițele de pe masă,
Vedeam zâmbetul bunicii răsărind la colțul șurii,
Și căldările cu apă în mijlocul bătăturii.

Ne punea mâna pe creștet printre vorbe de mustrare,
Ne-ndemna să ne spălăm într-o balie,la soare,
Și când socotea că-i vremea,zicea:
-Eu mă duc acasă,
Da’ v-oi spune mâne-ta, ș-apoi îți vedea voi,lasă!

Nu spunea nimc ,sărmana,ba ,când o-ntrebau părinții,
Ne tot ridica în slăvi că am fost cuminți ca sfinții…
Parcă văd zâmbetul mamei…parcă toare-au fost mai ieri…
Azi mi-a mai rămas să depăn amintiri din alte veri.

Liliana Burac

Fiecare moment trăit este al tau

Un barbat a murit și l-a vazut pe Dumnezeu apropiindu-se de el cu o valiza in mana. Dumnezeu i-a spus:

-Bine, fiule, este timpul sa plecam.

Surprins, omul a raspuns:

-Acum? Asa de devreme? Aveam o multime de planuri…

-Imi pare rau, dar trebuie sa plecam.

-Ce ai in valiză, Doamne?

-Lucrurile tale!

-Lucrurile mele? Ce vrei sa spui? Adica hainele mele, banii mei?

-Nu. Acele lucruri nu au fost de fapt ale tale. Ele apartineau pamantului.

-Atunci amintirile mele?

-Acelea nu ti-au apartinut niciodata. Ele apartin timpului.

-Este vorba de talentul meu?

-Acesta nu ti-a apartinut niciodată, el a fost in functie de oportunitati.

-Este vorba despre familia si prietenii mei?

-Imi pare rau, ei nu ti-au apartinut niciodata. Ei au apartinut destinului.

-Este vorba de sotia si fiul meu?

-Ei nu ti-au apartinut tie niciodată, au apartinut inimii tale.

-Este vorba de corpul meu?

-Corpul tau nu ti-a apartinut niciodata. El a apartinut pamantului.

-Este sufletul meu?

-Nu, sufletul tau imi apartine mie.

Foarte speriat, omul a luat valiza din mainile Domnului si a deschis-o. Aceasta era goala.
Lacrimile au inceput sa curga siroaie pe obraz.

-Niciodata nu am avut nimic? a intrebat barbatul.

Dumnezeu i-a raspuns:

-Adevărat! Fiecare moment pe care l-ai trait a fost doar al tau. Viata este doar un moment, un moment care iti apartine. Din acest motiv trebuie sa te bucuri de fiecare clipa pe care o ai. Nu lasa ca nimic sa te opreasca din a fi fericit. Traieste ACUM! Traieste-ti viata! Nu poti lua nimic cu tine pe cealalta lume.

Text găsit pe Facebook.