Tocanita internautica (132)

Zi insorita azi pe Insula de Smarald, desi noaptea trecuta au fost temperaturi cu minus. Chestie care n-are legătură cu articolul de față, dar na, atâta lumină ma binedispune și ma incarca cu energie. 😁

Lectură plăcută și digestie ușoară!

Dor de mama

A venit aseară mama
Nu aievea, ci in vis,
I-am deschis degrabă ușa,
Mi-a zâmbit, și- apoi a zis:
M-așteptai copilă dragă?

Eu, sunt printre amintiri,
M-am uitat, să-i sarut mana,
Cu mirare in priviri,
Și voiam, s-o strâng în brațe,
Să-i spun cat de dor mi-era,
Însă n-am simțit nimica,
Era gol in preajma mea!

Dorul de mama mea dragă
I-a adus chipul in vis,
Doar putin a stat cu mine,
Nu putea! Dar mi-a promis,
C-o sa vina si- alta dată,
Tot asa, când voi visa
Stie ca mi-e dor de dânsa
Și nicicând n-o voi uita…

Visul a fost doar o clipă
Și atunci când m-am trezit
Aveam ochii-închiși se pare
Să-i deschid n-am îndrăznit,
Mai speram sa adorm iară
S-o mai văd în visul meu
MAMĂ, nu mai esti cu mine
Dar in vis, te-astept mereu.Constanta Chivulescu

Nominalizările la Premiile Oscar 2020

Ieri au fost anunțați nominalizații pentru Oscarul de anul asta, cel cu numărul 92, care se va tine pe 9 februarie la Los Angeles. Cum sunt mare iubitoare și consumatoare de filme, nu puteam trece cu vederea evenimentul și conform tradiției din ultimii ani, îl aduc în discuție aici, pe Siraguri. „Joker” cu Joaquin Phoenix in rol principal și regizat de Todd Phillips a primit cele mai multe nominalizări, 11, printre care și pentru „cel mai bun film”, „cel mai bun regizor” și „cel mai bun actor în rol principal”. Urmează, cu câte 10 selecții, „The Irish man” (regizat de Martin Scorsese), „Once Upon a Time… in Hollywood” (în regia lui Quentin Tarantino) şi „1917” (regizor Sam Mendes).

Exact ca-n ultimii ani, viața de mamă ocupată și nedormita m-a împiedicat și de data asta sa vad toate filmele care se lupta pentru celebra statueta. Oricat as încerca, nu cred ca voi reuși sa le dau gata pana pe 9 februarie. Dar asta nu o să mă împiedice sa urmăresc gala. Și sosirea vedetelor pe covorul rosu, ca și asta îmi place mult. Sper ca ținutele de anul acesta sa nu fie dezamăgitoare. Ah, și apropo de gala, se pare ca nici acum nu va exista o gazda, la fel ca anul trecut. Dacă a ieșit bine în 2019, asa, fără prezentator oficial, de ce sa schimbi ceva ce a mers? Se pare ca asa au gândit-o organizatorii. Vom vedea rezultatul.

Data fiind situația, nu ma pot pronunța in privința filmelor și prestației actorilor și nici nu am cum sa țin pumnii pentru vreun preferat. Așadar, zic ca ar fi cazul sa trecem la lista cu nominalizații la Premiile Oscar 2020:

Cel mai bun film

„1917” (Universal)
„Ford v Ferrari” (Fox)
„The Irishman” (Netflix)
„Jojo Rabbit” (Fox Searchlight)
„Joker” (Warner Bros.)
„Little Women” (Sony)
„Marriage Story” (Netflix)
„Once Upon a Time in Hollywood” (Sony)
„Parasite” (Neon)

Cel mai bun actor în rol principal

Antonio Banderas („Pain and Glory” )
Leonardo DiCaprio („Once Upon a Time in Hollywood”)
Adam Driver („Marriage Story”)
Joaquin Phoenix („Joker”)
Jonathan Pryce („The Two Popes”)

Cea mai bună actriţă în rol principal

Cynthia Erivo („Harriet” )
Scarlett Johansson („Marriage Story” )
Saoirse Ronan („Little Women”)
Charlize Theron („Bombshell”)
Renée Zellweger („Judy”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar

Kathy Bates („Richard Jewell”)
Laura Dern („Marriage Story”)
Scarlett Johansson („Jojo Rabbit”)
Florence Pugh („Little Women”)
Margot Robbie („Bombshell”)

Cel mai bun actor în rol secundar

Tom Hanks („A Beautiful Day in the Neighborhood”)
Anthony Hopkins („The Two Popes”)
Al Pacino („The Irishman”)
Joe Pesci („The Irishman”)
Brad Pitt („Once Upon a Time in Hollywood”)

Cel mai bun regizor

Bong Joon Ho („Parasite”)
Sam Mendes („1917”)
Todd Phillips („Joker”)
Martin Scorsese („The Irishman”)
Quentin Tarantino („Once Upon a Time in Hollywood”)

Cel mai bun scenariu adaptat

„The Irishman” (Steven Zaillian)
„Jojo Rabbit” (Taika Waititi)
„Joker” (Todd Phillips & Scott Silver)
„Little Women” (Greta Gerwig)
„The Two Popes” (Anthony McCarten)

Cel mai bun scenariu original

„1917” (Sam Mendes & Krysty Wilson-Cairns)
„Knives Out” (Rian Johnson)
„Marriage Story” (Noah Baumbach)
„Once Upon a Time in Hollywood” (Quentin Tarantino)
„Parasite” (Bong Joon Ho & Jin Won Han)

Cel mai bun film străin

„Corpus Cristi” (Polonia)
„Honeyland” (Macedonia)
„Les Miserables” (Franţa)
„Pain and Glory” (Spania)
„Parasite” (Coreea de Sud)

Cele mai bune efecte vizuale

1917
Avengers: Endgame
The Irishman
The Lion King
Star Wars: The Rise of Skywalker

Cele mai bune costume

Jojo Rabbit
Once Upon a Time in Hollywood
The Irishman
Joker
Little Women

Machiaj şi coafură

Bombshell
Joker
Judy
Maleficent: Mistress of Evil
1917

Cea mai buna coloană sonoră

1917 (Thomas Newman)
Joker (Hildur Guðnadóttir)
Little Women (Alexandre Desplat)
Marriage Story (Randy Newman)
Star Wars: The Rise of Skywalker

Cel mai bun scurtmetraj de animație

Dcera (Daughter)
Hair Love
Kitbull
Memorable
Sister

Cel mai bun lungmetraj de animaţie:

How to Train Your Dragon: The Hidden World (Dean DeBlois)
I Lost My Body (Jeremy Clapin)
Klaus (Sergio Pablos)
Missing Link (Chris Butler)
Toy Story 4 (Josh Cooley)

Scurtmetraj Live-Action

Nefta Football Club
The Neighbors’ Window
Saria
A Sister

Documentar lungmetraj

American Factory (Netflix)
The Cave (National Geographic)
The Edge of Democracy (Netflix)
For Sama (PBS)
Honeyland (Neon)

Scurtmetraj documentar

In the Absence
Learning to Skateboard in a Warzone (If You’re a Girl)
Life Overtakes Me
St.Louis Superman
Walk Run Cha-Cha

Cel mai bun cântec original

“I Can’t Let You Throw Yourself Away” – “Toy Story 4”
“I’m Gonna Love Me Again” – “Rocketman”
“I’m Standing With You” – “Breakthrough”
“Into the Unknown” – “Frozen 2”
“Stand Up” – “Harriet”

Ne naștem singuri, murim singuri

In primii ani de locuit în București, am stat cu chirie într-o garsoniera proprietate a familiei Topescu. Al Meu Ca Bradul a fost cel care a tratat cu ei, eu personal nu i-am întâlnit niciodată, nici pe domnul Cristian Topescu, nici pe Cristina, fiica acestuia. Și dacă as fi făcut-o, cu siguranta as fi paralizat de emoție și nu as fi fost în stare sa scot doua cuvinte pe gura. Fiindcă ii știam de mic copil de la televizor, si-n mintea mea de atunci, cei care apăreau la televizor erau adevărate vedete, supraoameni, nepământeni, pur și simplu nu aveai cum sa respiri același aer cu ei, dar sa îndrăznești să-i privești timid în ochi ori sa le strângi tremurand mana?!

În seara asta, când mi-a apărut pe Facebook știrea cu trecerea în neființă a Cristinei Topescu, prima reacție a fost sa o consider fake news. Apoi m-am uitat mai bine și am văzut ca era distribuita de pe pagina TVR, asa ca am deschis și articolul. Ce m-a tulburat teribil, pana la lacrimi chiar, au fost împrejurările în care și-a aflat sfârșitul și modul în care i s-a găsit trupul: de o vecina care, îngrijorată că nu o mai văzuse de trei săptămâni (cam de pe la Crăciun), a sesizat politia orașului Otopeni. Un om (foarte cunoscut chiar, persoana publica) a murit singur în casă și nimeni nu a știut timp de trei săptămâni. Va dați seama cum suna asta? Nu vreau sa fiu una din oile internetului, care jelesc, bocesc și se dau atat de afectate, scriu RIP-uri, „regrete eterne” și „Dumnezeu s-o ierte” in comentarii, de parca erau prieteni de-o viata, desi nu o știau decât de pe micul ecran. Haideți sa nu fim ipocriți, deja o fac toate vedetele autohtone care au și postat poze și povesti emoționante cu si despre raposata. Brusc, toți și-au amintit de ea, tuturor le va lipsi și le va fi dor de ea. Acum aflam ca era prietena bună cu tot showbizul, ba chiar cu tot internetul, care o plânge cu lacrimi amare. Dar a murit singura în casă, de Crăciun, și timp de trei săptămâni, nimeni, absolut nimeni nu a stiut.

M-a tulburat știrea asta fiindcă ultima luna a anului tocmai încheiat nu a fost una dintre cele mai bune pentru subsemnata, psihic vorbind. Iar cuvântul „singurătate” a fost laitmotivul perioadei, ocupandu-mi gândurile, ricosand dintr-unul într-altul, crescând și ocupând tot spațiul din mintea-mi și-asa obosita de un 2019 solicitant. Depresia e fiara parșivă, iar dacă nu i-ai simțit niciodată colții înfipți în tine, bravo ție, sper să nici n-o faci vreodată! Dar dacă porți urmele mușcăturii sale, atunci înțelegi despre ce voi vorbi în continuare. Înainte de sărbătorile de iarna, am avut parte (desi nu țineam neapărat) de un moment cu adevărat edificator și dureros chiar, un fel de revelație profunda: momentul conștientizării propriei singurătăți. Care s-a simțit ca și cum mi-ar fi căzut cerul în cap, cu toată greutatea lui, copleșindu-ma teribil, doborându-ma la pământ, tintuintu-ma acolo, apăsându-ma, sufocandu-ma. De parca mi s-a luat un văl de pe ochi și ceața s-a risipit, am văzut cu claritate imensitatea golului dimprejurul meu.

Mai întâi, singurătatea ca și condiție umană: singuri ne naștem și singuri murim. Nu te ține nimeni strâns de mână, pășind pe lângă tine și strigându-ti încurajări, nici pe drumul de venire, nici pe cel de plecare. Nu te însoțește nimeni prin tunelul întunecos către luminița plăpânda si palpaitoare de la capat. Ești doar tu cu tine, pe drumul tău, doar al tău, cu lupta, chinul, zbuciumul și zbaterea ta. Ale tale și doar ale tale și ele. Nu-ți trăiește nimeni viata, nu ia nimeni deciziile în locul tău, tu hotărăști ce partitura cânți, ce ritm are dansul tău, ce carti joci.

Apoi, singurătatea ca trăsătură personala. Fiindcă la un moment dat, ajunge sa facă parte din tine și chiar sa te defineasca. Uneori n-ai de-ales decât s-o accepți. Prietenii vin și pleacă, rareori (și doar norocosilor) se-ntampla sa rămână pentru o viata. Uneori se cern singuri, alteori ii îndepărtezi tu. Dar oricâți prieteni ai avea, și orice definiție ai da acestui cuvânt, important e contactul social, interacțiunea, că așa-i omul făcut, ființă sociala, sa stea cu si printre ai lui, sa râdă și sa plângă împreună. Și nu, ce se întâmplă pe rețelele sociale e doar un simulacru de interacțiune. Ceea ce devine problematic cand putinii prieteni rămași în viata ta sunt la mii de kilometri departare, va vedeți din joi în Paști (dacă va vedeți!), abia reușiți sa vorbiți la telefon fiindca fiecare are familia lui, jobul lui, viata si problemele lui, iar programele voastre nu se potrivesc de nicio culoare. Fiecare e atat de prins în povestea sa, incat uita și de a ta. Fiecare-și vede de treaba lui, incat tu nu mai ești treaba nimănui. Nu mai ești, ca inainte, o prioritate pentru ei, ci te trezești aruncat undeva pe la coada clasamentului. Uita să te sune de ziua ta, de Crăciun ori Paște. Nu sunteți împreună la evenimentele importante din vietile voastre. Facebookul sau e plin de poze cu alți oameni, care nu sunt tu. Nu mai știi care e culoarea sa preferata, ce-i place sa bea, sa mănânce, sa poarte, dacă prefera argintul în defavoarea aurului, ce vise și dorințe ascunde. Tu nu afli sau o faci ultimul, ca și-a schimbat masina, ca s-au mutat în alta casa, ca a fost promovat la serviciu, ca mai așteaptă un copil. Nu va mai cunoașteți, v-ați uitat. În condițiile astea, inevitabil ajungi sa te simți exclus, izolat, singur și-al nimănui, realizezi ca nu ești important, ca nu contezi și ca nu te poti baza pe nimeni în afara de tine. Ba chiar te întrebi de ce mai purtați în frunte eticheta de „prieten”, cand voi nici nu vă vedeți, și nici sa va sunati nu aveti timp, când v-ați îndepărtat atat de mult încât distanta dintre sufletele voastre e de o mie de ori mai mare decât cea fizica, cand nimic nu mai e ca înainte!? Doar de dragul vremurilor de odinioară, de mult apuse? Care mai e rostul, dacă atunci când vrei să-ți împărtășești bucuriile ori să-ți verși oful, nu găsești umărul pe care s-o faci? Când ai nevoie de un sfat sau o îmbrățișare, nu-i nimeni să ți le ofere? Când ți-e rău și suferi, nu te oblojeste nimeni?

Adevărul (pe care mulți nu vor să-l recunoască fiindca e mai confortabila și ușor de digerat povestea romantata) e ca nimănui nu-i pasa cu adevărat și necondiționat de tine. Pe primul loc sunt ei și viata lor. Prietenia e și ea un fel de troc, în care ambele părți au de câștigat (și nu, nu e vorba de foloase materiale). Dacă schimbul asta nu are loc, atunci mai poate fi numita prietenie? Dacă nu va vedeți cu anii, nu va vorbiți cu lunile, nu va satisfaceti reciproc nicio nevoie, mai sunteți prieteni?

Și te întrebi astea, și multe altele. Îți frămânți creierul, iti frangi degetele. Iar în final, ai câte un moment din asta revelator, care-ți așază lucrurile în fata ochilor exact asa cum sunt și tu ai refuzat sa le vezi pana atunci, și care te face sa te strângi în tine și te obliga sa-ti fii de-ajuns. Tu ție. Doare să realizezi cât de singur ești pe lumea asta? Al dracului de tare.

M-am întrebat aseară dacă ar fi posibil sa ajung în situația Cristinei Topescu. Am încercat să-mi aduc aminte cati oameni m-au sunat să-mi ureze Crăciun fericit, pe cati i-a interesat dacă sunt bine, câți și-au amintit de mine. Pe câți îi pot numi prieteni cu adevărat. Pe cine mă pot baza, în cine pot avea încredere, cui ii pasă de mine. Răspunsurile nu sunt prea plăcute sau încurajatoare. Singurătatea e hidoasa, cruda, dureroasă.

Același exercițiu vi-l propun și vouă. Răspundeți-va sincer: câți oameni aveți în jurul vostru? Dintre aceștia, pe câți ii puteți numi prieteni adevărați? Câți v-au sunat de sărbători, interesați sincer de cum o duceți? Și nu, mesajele alea penibile si reciclate cu urări impersonale trimise la toată lista de pe Facebook nu se pun! Câți au insistat văzând ca nu răspundeți? Câți s-au înființat la ușa voastră si v-au trecut pragul casei? „Bai, Gicule, hai c-am venit sa dam share la o sarma cu smântână și mămăliguță, acum, de Crăciun! Stai liniștit, am venit eu cu tot, tu doar scoate vin d’ala bun, cum numai tu ai!”. Câți oameni puteți suna la 3 noaptea sa vina sa stea cu copiii voștri în caz ca va ia ambulanța la spital? Pe cati puteți conta sa va găzduiască în locuinta lor dacă v-ar arde casa? „Lasa, tu, Florico, draga, c-o sa stai toți la mine pana va puneți pe picioare! O sa fie bine, ai sa vezi!”. Câți v-ar da o pâine dacă n-ați avea ce manca? Câți, câți, câți?

Nu pot sta

Nu pot sta, tată.
Te iubesc, dar nu m-am născut să-ți fac pe plac.
Nu m-am născut să te fac fericit
sau să-i dau vieții tale un sens.
Nu m-am născut să putrezesc sub aripile tale
ca un ou neclocit.

Nu pot sta, profesore.
Nu m-am născut să fiu pusă într-una din cutiile tale
să gândesc gândurile tale
sau să învăț pe dinafară adevărurile tale.
M-am născut să gândesc singură.

Nu pot sta, dragostea mea.
Nu m-am născut să îți satisfac nevoile
să am grijă de tine
sau să stau ascunsă în brațele tale.
Nu m-am născut să mă fac mică
Sau să fiu luată de bună.

Nu pot sta, șefule.
Nu m-am născut să fac bani pentru alții
Nu m-am născut să urmez ordine
sau să repet la nesfârșit aceeași zi.
Nu m-am născut pentru monotonie.

Nu pot sta, maestre.
Nu m-am născut să îți urmez adevărul
Sau să-mi trăiesc viața după învățăturile tale.
M-am născut să-mi găsesc adevărul
și să-mi urmez propriile reguli.

M-am născut să-mi trăiesc viața la maxim
Să mă pierd în trenurile indiene
Să fiu sedusă de bărbați periculoși
Să descopăr fețe, locuri și culturi diferite
Să stau în mijlocul junglei întreaga noapte
Să alerg cu lupii
Să fiu luată pe sus
Să fiu purtată de furtună
Să fiu rănită
Zdrobita
Uimită
Șocată
Pierdută
Aruncată în adâncuri.

M-am născut să-mi murdăresc mâinile
Să simt nisip în gură
Noroi pe haine
Spini sub tălpi
M-am născut să sar în abis.

M-am născut să întâlnesc ființe din alte tărâmuri
Să fac ritualuri
Să mă descătușez în ceremonii
Să merg dincolo de timp și spațiu
Să mă umplu de magia
Eliberării totale.

M-am născut să simt tot
Să gust tot.
Gustul amar al suferinței
Gustul murdar al trădării
Gustul dulce al iubirii.

M-am născut să învăț să îmbrățișez schimbarea cu grație
M-am născut să cunosc adevărul
să învăț să zbor.

M-am născut să învăț să vorbesc limbajul iubirii
Cum să-mi descătușez inima
Cum să renunț la tot
Cum să mă eliberez de toate așteptările.
M-am născut să învăț cum este să pierzi tot
cu excepția a ceea ce contează cu adevărat.
M-am născut să trăiesc o viață liberă de tot ce nu este autentic
tot ce nu este adevăr
tot ce nu sunt eu.

Sunt o pasăre phoenix.
M-am născut să îmi întind aripile larg și să zbor spre soare
Să ard și să devin cenușă
Să cad la pământ și să mă ridic din nou.

Când voi fi bătrână
Voi fi mândră de cicatricile mele
De ridurile mele
De amintirile mele
De poveștile mele
De înțelepciunea mea
De libertatea mea.

M-am născut să fiu liberă.
Deci, nu pot sta.

Sanne Burger

Lecția paharului cu apă

La începutul lecției, profesorul a ridicat un pahar cu puțină apă în el. L-a ținut sus până în momentul în care studenții i-au atras atenția, apoi a întrebat:

–Ce credeți, cât cântărește acest pahar?

–50 grame!

–100 grame!

–125 grame! au presupus studenții.

–Nici eu nu știu, a continuat profesorul. Pentru a afla asta, trebuie să cântărim paharul. Dar întrebarea e alta. Ce se va întâmpla dacă voi ține paharul câteva minute?

–Nimic, au răspuns studenții.

–Bine. Dar ce se va întâmpla dacă îl voi ține așa câteva ore?

–O să vă doară mâna, au zis studenții.

– Așa. Și dacă îl voi ține ridicat toată ziua?

– Vă va împietri mâna. Veți simți o durere în mușchi și chiar în întregul corp. Atunci poate fi necesară chiar asistența medicală, a afirmat un student în timp ce restul făceau haz pe seama lui.

–Foarte bine, a răspuns calm profesorul. Dar se va schimba greutatea paharului în acel moment?

–Nu.

–Atunci de unde se ia durerea în umăr și braț?

Studenții nu au putut da un răspuns.

–Ce trebuie să fac pentru a scăpa de durere? a întrebat profesorul.

–Să lăsați paharul!

Exact același lucru se întâmplă și cu problemele vieții, cu eșecurile pe care le înfruntăm.

▪ Le vei ține în minte câteva minute – va fi ok.
▪ Te vei gândi la ele mult timp – vei simți durere.
▪ Iar dacă vei continua să te gândești la ele în exces, întregul corp îți va fi afectat.

Povestioara găsită pe Facebook.

A fost 2019

Nu cred ca exista sfârșit de decembrie fără sa ma uit în urma, la anul pe cale sa se încheie, și sa nu ma intreb/minunez unde și când s-a dus?! O treaba curioasa, care ma tot macină de ceva vreme și de care am tot pomenit prin postările margelate, e ca anii rămași îmi par mereu, din ce în ce mai scurți decât cei trecuți. De parca ar intra la apa cumva. De parca s-ar strânge in ei, contractandu-se la atingerea clipei.

Tocmai de asta, de un deceniu, de când ființează Siragurile mele, îmi fac frumos, cu liniuțe de la capat, recapitularea anului scurs. E singura metodă de a ma convinge si a-mi demonstra ca nu mi-am irosit timpul, asa cum am mereu sentimentul.

Despre 2019 as putea spune multe vorbe de dulce, dar mai ales ca mi-a testat răbdarea și nervii. Chestie care nu era necesara, i-aș fi putut spune eu de la început ca am fitilul răbdării scurt și ca-mi sare repede muștarul. M-a născut mama nervoasă și cu capsa pusa, ce să-i faci? Deși îmi alesesem „organizare” drept cuvântul anului 2019, cred ca „stres”, „nervi” ori „draci” l-ar caracteriza muuuult mai bine. A fost anul in care am făcut cunoștință cu tantrumurile zilnice și la intensitate maxima ale Nazdravanei, aflând pe pielea noastră de ce varsta de 2 ani e alintata „the terrible twos”. Fiindca e teribila, de asta! De fapt, mai mult decât teribila! Cred ca exact asa arata Iadul: tu nedormita si obosita rupta, cu dureri de cap permanente, care nu trec cu niciun hap și care-ți fac creierii sa explodeze, în timp ce odrasla din dotare, transformata în demonul din Exorcistul, urla cât o tin plămânii (si o țin frate, al dracului de mult, c-are și sânge de olteanca-n vene!), se zbate și se tăvălește pe podea, mai ceva ca pestele pe uscat, dându-se cu capul de ce găsește la îndemână. Spectacol ținut zilnic, nu doar acasă, dar și în locuri publice, ca e mai interesant cu spectatori, ca să vadă toată lumea cum ti se umfla vena de la cap, cum scrasnesti și suieri printre dinți toate înjurăturile acumulate într-o viață întreagă. Și-n momentele astea magice, zau de nu-ti vine să-ți smulgi parul și sa te dai și tu cu capul de toți pereții, aidoma odorului, blestemandu-ti zilele, in special pe-aia în care ai avut inspirația de a perpetua specia!

De fapt, știți ceva? M-am răzgândit, „tantrumuri” e cuvântul anului 2019. Asta e primul lucru care-mi vine în minte când ma gândesc la ultimele 12 luni. Tantrumuri lungi și dese, apărute din senin, care ne-au epuizat fizic și psihic, care ne-au consumat toată energia, pana la ultima picătură, lasandu-ne fără vlaga, dar cu teama adânc înfiptă în noi. Teama de a mai ieși din casa, teama de a pleca în vacanta, teama de a pierde controlul și a face gesturi necugetate.

Și uite asa, s-au dus pe apa sâmbetei toate planurile noastre pe 2019. Iar ce am reușit sa facem, s-a făcut cu mulți nervi și urlete. Toate liniuțele de mai jos includ inevitabil și câte un tantrum al Nazdravanei (ca ce e viata fără adrenalina si mai ales cortizol!?), dar n-avea rost sa-l specific de fiecare data. Tot ce-mi doresc e sa treacă o data vârsta asta teribila și o data cu ea si sus-menționatele ei efecte.

-am petrecut noaptea dintre ani acasă, cu Fratele de Mărgea dând-o la grindă pe Neastâmpărata (cum e obiceiul la olteni) în locul moasei

-am fost să vedem trei castele – Ballyloughan, Ballymoon și Leighlinbridge (Black Castle) – sau mai bine zis, ce a mai rămas din ele (și cu ocazia asta, am hotărât că toate articolele cu și despre ruinele irlandeze pe care le voi publica pe Siraguri vor putea fi găsite cu hashtagul #IrlandaInRuine)

-am vizitat Titanic Belfast, muzeul dedicat în totalitate faimosului vas Titanic (și scurtei sale vieți)

-ne-am mutat în casă nouă și bineînțeles că am trecut prin tot tăvălugul impachetat-transportat-despachetat-si-aranjat lucrurile plus văruit, vopsit, reparat, tuns iarba, toaletat gard viu și copaci, plantat flori, curățat și reparat diverse, știți voi, munca de casă nouă

-Gălușca Neastâmpărată a împlinit 2 ani exact în ziua mutarii

-cu ocazia schimbării locative, am tot vizitat Ikea (mare bucurie pentru subsemnata) și asamblat singură toată mobila cumpărată (și bineînțeles, cu Nazdravana ajutor de nădejde, ascunzându-mi șuruburile și imprastiindu-mi toate cele)

-mi-am sărbătorit ziua de naștere cu un tort-mărțișor și câțiva fulgi de zăpadă

-am făcut, pentru prima dată, mucenici moldovenești

-am decorat pentru prima data de St. Patrick’s Day si am vazut nu una, ci doua parade, plus un far și o plajă la 200km de casă

-am văzut Glenfertagh Round Tower și Cullahil Castle, încă o ruină a unui castel irlandez

-am transformat copacul din fața casei în Mărțipomul lui 2019

-am avut-o in vizita pe colega mea de banca din liceu si impreuna am fost la Newgrange si Cliffs of Moher, plus la o mica plimbare prin Dublin

-Galusca a avut parte de prima ei vanatoare de oua de Paste, care a incantat-o peste masura

-am ajuns si la Kildare Maize, dar am sfarsit prin a plati degeaba biletele de intrare, nu am putut sa-l exploram din motive de Fetita Atomica proptita (si probabil lipita cu superglue invizibil) in groapa cu nisip

-am fost la Dublin Zoo, spre încântarea Galustei

-iar în ziua următoare, am vizitat pentru prima dată o fermă – Newbridge House and Farm

-ne-am plimbat prin Gradinile Japoneze de la National Stud

-am vazut Powerscourt Waterfall, cea mai inalta cascada din Irlanda

-am votat pe 26 mai la sectia din Limerick

-ne-am petrecut o dupa-amiaza la Kildare Farm Food & Shop

-iar in ziua urmatoare am ajuns la Carragh Open Farm

-ca-n weekendul urmator Nazdrvana sa testeze locul de joaca de la Rancho Reilly

-am ajuns, pentru o saptamana, si in Romania, moment perfect pentru a o sarbatori pe Nazdravana

-si pentru a organiza, ca de obicei, fotografia si filma petrecerea de 11 ani a nepoatei Medeea

-am avut parte de o zi minunata, cu mult soare (yeeey!) in Howth, loc de care m-am indragostit iremediabil

-ne-a prins ploaia in timp ce vizitam cascada si turnul rotun din Glendalough

-la inceput de august, am petrecut o zi in Kilkenny, un alt oras de care m-am indragostit la prima vedere, vizitand castelul si facand turul orasului cu trenuletul turistic

-la sfarsitul aceleiasi luni, am urcat in farul Wicklow Head

-in septembrie am ajuns la o alta ferma, de data aceasta din comitatul nostru, Castleview Open Farm, aflata exact langa ruina castelului Cullahil (de unde si numele), vizitat in martie

-am petrecut o saptamana in Porto si mi-am intarit convingerea ca Portugalia mi-a intrat in suflet definitiv

-Nazdravana a inceput gradinita, o adevarata piatra de hotar pentru noi, cel mai important si stresant moment al anului 2019

-am incercat boxfit, ocazie cu care am vazut unde se antreneaza boxeurii din Portlaoise, destul de faimosi in Irlanda, si am realizat (pentru a cata oara?) cat de praf sunt la capitolul conditie fizica (praf rau de tot, frate, nu gluma3!)

-mi-am delectat ochii cu masinile secolului trecut la Portlaoise Vintage and Classic Car Show

-am decorat casa, am primit colindatori si apoi am fost si noi la colindat de Halloween

-si anul asta am realizat decorul de toamna

-am votat la prezidentiale in ambele tururi la sectia din Kilkenny

-am fost pentru a doilea an consecutiv, la targul de Craciun din orasul nostru, prilej pentru noi sa o intalnim pe Nazdravana cu Mosul si pentru ea sa fuga urland oripilata 😀

-Mos Nicolae nu ne-a ratat nici anul asta fiindca suntem niste cuminti, se intelege de la sine, nu?

-am reușit sa împodobim bradul o singura data, nu de 8 ori ca anul trecut, când Nazdravana dădea jos toate globuletele

-ne-a vizitat și Mos Crăciun, și pentru aproximativ un sfert de ora, am trăit cele mai frumoase și intense emoții privind-o pe Nazdravana cum deschide fericita cadourile

-ne-am petrecut ultimele 2 saptamani ale lui 2019 acasă și în casa, la hotelul plapiumioara, culcandu-ne și trezindu-ne la ore indecente, mâncând tot ce ne-a poftit inima, fără vreo remușcare

Bilanțurile din anii trecuti: 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015, 2018.