Oftatul din inimă

La un părinte înţelept vine într-o zi un creştin care avea un atelier de cizmărie:

– Părinte, spune-mi ce pot să fac în legătură cu rugăciunea mea de dimineaţă. Am atât de mult de lucru încât nu reuşesc s-o zic de la un cap la altul. Clienţii mei sunt oameni săraci. Au o singură pereche de pantofi. Mi-aduc încălţările să le repar seara şi eu trebuie să le termin, pentru ca dimineaţa oamenii să poate merge la muncă.

Părintele îl întrebă pe cizmar:

– Ce-ai făcut până acum?

– Păi, răspunse omul spăşit, sunt zile în care mă scol foarte de dimineaţă, zic foarte rapid rugăciunea şi mă apuc de lucru. Dar sunt zile când n-o mai zic deloc, pentru că mă aşteaptă mulţi pantofi să-i repar. În acele zile mă simt un mare păcătos. De fiecare dată când ridic ciocanul să bat cuie în pantofi, inima îmi oftează şi gândesc că sunt un mare ticălos, de vreme ce nu sunt în stare să-mi zic rugăciunea de dimineaţă.

Părintele se uită la el cu o privire compătimitoare şi-i zise:

– Omule, să ştii, că, uneori, oftatul tău din inimă, părerea ta de rău că nu ai putut să te rogi mai mult, e tot o rugăciune şi face mai mult decât o rugăciune de dimineaţă zisă în grabă şi cu mintea împrăştiată. Dacă eu aş fi Dumnezeu, aş preţui acel oftat mai mult decât rugăciunea ta de dimineaţă.

Despre oftat se pot spune multe. Oftăm când suntem supărați, dezamăgiți, dar și când avem regrete. Iar atunci când regretăm cu adevărat , facem un mare pas către iertare, asta pentru că vorba proverbului „greșeala recunoscută este pe jumătate iertată.”

Povestioară găsită pe Facebook.

Șarpele și licuriciul

Odată, un șarpe urmărea un licurici. După multe zile de urmărire neîntreruptă, licuriciul, obosit se oprește si ii zice șarpelui:
-Pot să-ți spun niste întrebări?
-Nu sunt obișnuit să răspund nimănui, zice șarpele, dar cum urmează să te mănânc și am o dispoziție generoasă, poți să mă intrebi!
-Fac parte din hrana ta obișnuită?
-Nu, zise șarpele.
-Ți-am făcut vreun rău?
-Nu, deloc.
-Și atunci de ce vrei să mă mănânci? întreabă nervos licuriciul.
-Pentru că nu suport să te văd strălucind! răspunde încordat șarpele.

MORALA: Cand strălucești pe drumul tău, dai lumină si celorlalți. Asta deranjează lighioanele care pândesc in umbră.

Povestioara găsită pe Facebook.

Legenda profesorului

Când Dumnezeu a creat profesorul, a chemat toţi îngerii şi i-a întrebat:
-Cum ar trebui să fie un cadru didactic ?
Îngerii i-au dat mai multe răspunsuri:
-Să-i iubească pe copii!
-Să rămână mereu elev, învăţând continuu pentru a transmite învăţăceilor lui cunoştinţe actuale şi de valoare!
-O fiinţă care să rămână veşnic tânără, amabilă, întelegătoare, modestă, creativă şi corectă!
-Să aibă cele trei perechi de ochi: cu o pereche să vadă în timp ce scrie la tablă sau citeşte, cu alta să vadă tot ce se întâmplă în jurul lui, iar cu ultima, să se poată uita la elev când acesta este obraznic şi trebuie să-i spună: ,,Te iert, altădată să nu se mai întâmple !’’
-Să poată preda când copilul îi este bolnav acasă sau el însusi suferă de vreo boală !
-O fiinţă care, deşi uneori firavă, este în stare să stăpânească prin tact pedagogic şi talent un grup mare de învățăcei, fiecare având propriile idei, aspirații!
Când a auzit aceste răspunsuri, Dumnezeu le-a spus îngerilor:
-Acestei fiinţe, care primeşte atât de puţin şi dă sau i se cere atât de mult, mai trebuie să-i adăugăm ceva!
-Ce? au întrebat toţi îngerii în cor.
Dumnezeu le-a răspuns:
-Lumină, multă lumină, pentru ca flacăra profesorului să nu se stingă niciodată!

Povestioara gasita pe facebook.

Nevasta ascultătoare

A fost odată un om zgârcit care a strâns foarte mulți bani.
Cu puțin înainte de a-și da duhul, i-a spus soției:
– Când voi muri, te rog să pui toți banii mei în sicriu. Vreau să am banii mei cu mine.
A mers la notar și a oficializat declarația soției că, atunci când va muri, ea îi va pune toți banii în sicriu.
Apoi a murit.
La cimitir, sotia– imbracata in negru, avea alaturi pe prietena ei.
Cand s-a terminat ceremonia si groparii se pregateau sa inchida sicriul, sotia a spus:
– Stati un moment!
Si a aruncat o cutie de metal in sicriu. Apoi groparii au inchis sicriul, l-au coborat in groapa si au astupat-o cu pamant.
Prietena, consternata, stiind de dorinta decedatului, ii spuse:
– Draga, stiu ca nu esti atat de nebuna incat sa fi pus toti banii sotului tau acolo.
Sotia raspunse:
– Draga mea, stii ca sunt loiala si am frica de D-zeu ! Am promis ceva si nu-mi voi retrage niciodata promisiunea. I-am promis sotului meu ca-i voi pune toti banii in sicriu, si asa am si facut!
– Esti nebuna? Ai pus toti banii aceia in sicriu?!
– Nu sunt deloc nebuna! Am strans toti banii lui in contul meu – pentru siguranta – apoi i-am scris un cec. Daca il va incasa, ii va folosi cum doreste…

Text haios găsit pe Facebook.

Aparentele insala

O doamnă şi soţul ei au coborât din tren în Boston, cu intenția de a ajunge la Universitatea Harvard. Erau îmbrăcați destul de modest: ea, într-o rochie de bumbac, el, într-un costum simplu, nu chiar de cea mai bună calitate. S-au adresat, fără să fi avut o programare prealabilă, secretarei preşedintelui de la Universitatea Harvard. Secretara a ghicit imediat că aceștia veneau de la țară, că probabil erau fermieri, care nu puteau avea nimic de-a face cu Harvard.

– Dorim să-l vedem pe domnul preşedinte, a spus omul încet.
– Îmi pare rău, este foarte ocupat – a răspuns secretara.
– Aşteptăm,a replicat femeia.

Ore întregi, secretara i-a ignorat, în speranţa că cei doi, în cele din urmă se vor descuraja și vor pleca. Ei nu au plecat, ceea ce a făcut să crească frustrarea acesteia.

În cele din urmă a decis să-l deranjeze pe preşedinte, deşi era o corvoadă pe care ea mereu o evita .
– Poate dacă veți vorbi cu ei câteva minute, vor pleca – i-a spus secretara preşedintelui Universităţii. Acesta făcu o strâmbătură de dezgust, şi acceptă. Cu fruntea încruntată, dar cu demnitate, se îndreptă cu pas majestuos spre perechea care aștepta.

Femeia îi spuse:
– Am avut un fiu care a învățat la Harvard timp de un an. El a iubit Harvard-ul. A fost fericit aici, dar acum un an, a murit într-un accident. Soţul meu şi cu mine am vrea să construim ceva, undeva în campus, care să fie în memoria fiului nostru. Preşedintele nu a părut interesat.

– Doamnă, a spus acesta, nu putem ridica o statuie pentru fiecare persoană care a învățat la Harvard şi apoi a murit. Dacă am face-o, acest loc ar părea un cimitir.
– Oh, nu, replică repede femeia, nu dorim să se ridice o statuie. Ne-am gandit că am fi bucuroși să donăm o clădire universității Harvard.

Președintele a întors către ei privirea. Aruncă o privire la rochia și la costumul simplu cu care cei doi erau îmbrăcați și exclamă apoi:

-O clădire!! Aveți cumva idee cât costă o clădire? Am investit peste șapte milioane și jumătate de dolari în clădirile de aici de la Harvard!

Pentru o clipă, femeia a tăcut. Președintele s-a gândit că poate acum se va putea debarasa de ei. Femeia se întoarse către soțul său și îi spuse încet:

-Atât de puțin costă o universitate? De ce să nu construim noi de la început una nouă, a noastră?

Soțul său acceptă. Fața președintelui se întunecă de confuzie și uimire. Domnul Leland Stanford şi soţia lui s-au ridicat şi au plecat, au călătorit până în Palo Alto, în California, unde au pus bazele universității care le poartă numele, Universitatea Stanford, în memoria unui fiu de care Harvard nu a mai fost interesat. Universitatea “Leland Stanford Junior” a fost inaugurată în 1891, în Palo Alto. “Junior”, deoarece onora memoria fiului bogatului latifundiar. Acesta era ‘memorialul‘ său.

Povestioara gasita pe Facebook. Am verificat-o si rasverificat-o fiindca cine a postat-o a creditat-o ca fiind adevarata. Se pare ca doar asta este, o povestioara frumoasa, o legenda urbana ce nu respecta realitatea. Dar am decis sa o public oricum datorita mesajului pe care-l transmite.

woman holding book
Fotografie de Rodolfo Quirós pe Pexels.com

Roata se intoarce

Un tanar s-a indragostit iremediabil de o fata de bani gata. Cei doi s-au vazut de cateva ori pana cand ea a aflat ca barbatul cu care iese in oras nu provine dintr-o familie instarita. Intrucat relatia lor devenea tot mai serioasa, el a cerut-o in casatorie. I-a refuzat cererea in casatorie pentru ca era sarac

-Ce castigi tu intr-o luna eu cheltui intr-o zi. Cum te-ai gandit sa ma ceri de nevasta? Uita-ma si cauta-ti o femeie care sa isi permita sa traiasca in saracie cu tine, a fost raspunsul tinerei pentru indragostit

Cu inima ranita, barbatul a plecat de langa ea si i-a urat numai bine in viata. Timp de 10 ani nu a putut s-o uite. La un moment dat, cei doi s-au intalnit intr-un centru comercial, iar femeia bogata l-a abordat. L-a recunoscut usor, caci era neschimbat:

-M-am casatorit cu un tip care castiga 15.700 de dolari pe luna. Puteai castiga mai mult?

Femeia avea o rautate de nedescris, iar tanarul de altadata, care intre timp a devenit un barbat in toata firea, continua sa suspine in sufletul tau, dar de data aceasta ii era mai mult mila de ea decat de el.

Sotul femeii se apropie de cei doi si il saluta pe tanarul indragostit:

-Buna ziua. Vad ca o cunoasteti pe sotia mea.

Barbatul, bine educat, i-a raspuns:

-Buna ziua, ma numesc Carter.

Barbatul s-a adresat apoi sotiei sale:

-Draga mea, vreau sa ti-l prezint pe seful meu. El e responsabilul pentru proiectul de 100 de milioane de dolari la care lucrez.

Femeia se uita in stanga si in dreapta, dar nu vedea pe nimeni. Apoi sotul ei continua:

-Domnul Carter, am multe lucruri importante sa va spun legate de acel proiect. Sper ca ne intalnim la o cafea sa discutam mai multe.

Femeia a intrat in stare de soc si si-a dat seama ca a auzit bine. Sarantocul pe care l-a refuzat este acum mai bogat decat sotul ei:

– Asta era seful tau?

– Da, draga mea. E un om destul de umil, a avut o viata tare trista. Mi-a zis ca a iubit o femeie si a cerut-o in casatorie, dar ea l-a refuzat pentru ca pe vremea aia nu avea bani. A muncit mult sa isi depaseasca statutul si a devenit unul din cei mai de succes antreprenori din America. E interesant cum te poate schimba o femeie. Bine ca nu am intalnit o astfel de cretina in viata mea.

Femeia a inghitit in sec si si-a dat seama ca viata este precum o oglinda. Daca esti mandru si plin de prejudecati, indepartand oamenii de langa tine din cauza conditiei sociale, roata se va intoarce intr-o zi, iar cel pe care l-ai judecat s-ar putea sa iti dea de mancare.

Povestioara gasita pe Facebook.

Ceasul furat

Un fost elev se întâlnește cu fostul lui profesor. Cei doi se salută, iar profesorul îl întreabă ce a făcut în viață, cu ce se ocupă.
– Sunt profesor, raspunde elevul.
– Ce te-a determinat să devii profesor?
– Dvs. ați avut asupra mea un impact extraordinar și am știut că asta vreau să devin.
– Da?
– Nu vă amintiti dle profesor? În clasa a III-a un coleg a venit cu un ceas. Mi-a plăcut mult, așa că l-am furat. El v-a spus și dvs ați cerut ca ceasul sa fie înapoiat. As fi vrut să fac asta, dar nu am avut curaj, îmi era rușine să vadă clasa ce am făcut. Văzând că nu spune nimeni nimic, dvs ați încuiat ușa și ne-ați anunțat că ne veți căuta în buzunare. M-am gândit ce urmează, ce rușine, să vadă toți că am furat ceasul. Dar ne-ați cerut să închidem toți ochii. Și așa am făcut. Ați ajuns la mine, ați luat ceasul, ați continuat să căutați în buzunare toți elevii, apoi ați înapoiat ceasul fără să pomeniți nimic niciodată. Dvs mi-ați salvat demnitatea, nu m-ați făcut hoț. Și am înțeles atunci că vreau să devin asemenea dumneavoastră. Nu vă amintiți, domnule profesor?
– Nu.
– Dar cum de nu vă amintiți, că este totuși o situație deosebită!?
– Nu îmi amintesc, spuse profesorul, pentru că știu că și eu am închis ochii când am căutat în buzunare…

Povestioara gasita pe Facebook.