Harap-Alb cel Negru

A fost odat’ un rob Harap,
Negru pe-ntregul trup si cap:
Un abisinian focos,
Frumos, vanjos, dar abanos,
Ciocolatiu, negru, ivoriu,
Funebru, tern si derizoriu.
L-au poreclit „Negru de fum”,
De parca luase foc acum.

Il cumparase un Stapan,
Putin candriu, putin hapsan.
Stapanu-sau s-a prins de schema:
– Ba, tu te-ai dat cumva cu crema?!

Esti prea murdar, un porc mistret,
De nespalat, ai parul cret!
Parc-ai fi corb, cioroi, ori laie!
Sa treci imediat la baie!

Negrul, jignit si suparat,
S-a imbaiat inversunat;
Dar a ramas ca mai intai,
Cand in hardau intra: negrui!

– Nebunule, iti razi de mine?
Striga Stapanul – freaca bine!
Hai, du-te-napoi la baie,
Si freaca-te de te jupoaie!
Las’, ca te fac eu alb ca varul,
In pumni sau te albesc cu parul!

Se freaca iarasi tuciuriul
Sa-l multumeasca pe candriul:
Dar geaba al frecus turbat,
Nu da de alb, nici gri tarcat.

Striga Stapinul: – Fara mila,
Trei robi frecati pe Arapila!
Si dus fu la izvor zglobiu
Sa-l faca alb sau roz-albiu,

Iar in cascada de paraie,
L-au sapunit sa il inmoaie
Si l-au frecat si-nnebunit,
Pan’ ce Negrila a racit.

Doftoricit, cu oblojeala,
L-au luat din nou la sapuneala:
Facura circ la feredeu,
La rau, la put, la helesteu…

Unde vedeau un ochi de apa –
Galdan, lac, rau, sant, balta, groapa,
Frecau smolitul in nestire,
Doar s-o schimba la ten, la fire…
Va da, ma rog, de alb, o tara…

Si, in sfarsit, il omorara! –
Muri, ca boala, de-o soneala,
De al frecus, de tarnoseala,
Un om ca bradul, om in floare,
Dar omorat in scaldatoare!

MORALA:

Din Corb n-om face curca,
Si nici din Sobolan vreo Nurca!
E ca si cum, vopsind o Cioara,
Ii zicem porumbel cand zboara.

Sunt oameni fel de fel – cum vor,
Asa traiesc, asa si mor!
Degeaba ne muncim ca prostii
Sa facem domn din rasul obstii! –

Mai bine – bata-va Norocul
Ati potrivi, omul si locul!

Text preluat de aici.

Reclame

Leul, Vulpea si Magarul

Leul, Vulpea si Magarul au hotarat sa se ajute reciproc la vanatoare.

Dupa ce au vanat si au prins multa prada, la intoarcerea din padure, Leul l-a rugat pe Magar sa imparta prada intre cei trei parteneri. Magarul a impartit cu grija prada in trei parti egale si a invitat apoi cu modestie pe ceilalti doi sa-si ia ei primii cate o parte.

Vazand acestea, Leul s-a infuriat la culme, l-a omorat pe Magar si l-a devorat pe loc.

Apoi a cerut ca Vulpea sa-i faca o favoare si sa faca ea impartirea.

Vulpea a pus pentru Leu intr-o gramada mare aproape tot ce prinsesera la vanatoare, lasandu-si pentru ea cea mai mica bucata posibila.

Leul a spus:

– Excelentul meu tovaras, cine te-a invatat arta impartirii, ca sa stii sa imparti totul atat de bine? Ai facut-o aproape la cel mai bun mod posibil.

Vulpea a replicat:

– Am invatat de la Magar, vazand ce soarta a avut.

Morala: Fericit este acela care poate invata din nenorocirea altora.

Povestioara gasita pe haios.ro.

Magarul, Vulpea si Leul

Magarul si Vulpea au hotarat ca sunt mai protejati fata de dusmani daca vor merge impreuna.
Asa ca intra in padure, sa vaneze.
Nu ajung prea departe, ca se intalnesc cu Leul.

Vulpea, vazand pericolul iminent, s-a apropiat de Leu si i-a promis ca-i poate aranja sa-l captureze pe Magar, cu conditia ca Leul sa-si dea cuvantul ca nu ii va face ei niciun rau.

Vulpea s-a intors apoi la Magar si l-a linistit, asigurandu-l ca nu e niciun pericol pentru el si ca nu va fi vatamat in niciun fel. Intre timp l-a condus pe Magar langa o groapa adanca si a facut ce-a facut, ca Magarul a cazut in acea groapa.

Leul, vazand ca Magarul este prins, a insfacat imediat Vulpea, apoi, dupa ce a terminat cu ea, fara sa se grabeasca, l-a atacat si pe Magar, cand a fost mai bine pregatit.

Morala: Nu va tradati prietenii catre cineva mai puternic pentru a va salva pe voi insiva.

Povestioara gasita aici.

Fabula furnicutei corporatiste

happy working ant by margeluta

Se spune că era odată o furnică ce venea în fiecare dimineață veselă la muncă. Îi plăcea ce făcea, muncea cu drag și spor și, mai ales, era fericită.

Șeful, Leul era suprins că furnica lucrează așa de bine fără să fie supravegheată. I-a venit o idee: dacă furnica producea așa de mult singură, fără să fie supravegheată sigur va produce și mai mult dacă va avea un șef direct.

Așa a fost angajat Gândacul. Acesta avea experiența în supravegherea muncitorilor și era cunoscut pentru faptul că scria niște rapoarte excelente. Prima decizie a Gândacului a fost să instaleze un ceas de pontaj. Apoi, și-a dat seama că avea nevoie și de o secretară ca să-l ajute să scrie rapoartele lui minuțioase. Astfel, a angajat pe Păianjen.

Păianjenul avea grijă de arhive și răspundea la telefon.

Leul era foarte mulțumit de munca Gândacului, rapoartele lui erau excelente, așa că i-a spus că și-ar dori și rapoarte de producție și analize ale trendului pentru a le putea folosi în ședințele viitoare.

Gândacul și-a luat munca în serios, așa că i-a cerut Leului un computer de ultimă generație, imprimantă modernă și un angajat care să se ocupe de departamentul de IT. Așa a fost angajată Musca.

Între timp, Furnica care demult venea la muncă cu plăcere și era tare productivă a ajuns să semneze tot felul de rapoarte zilnice și să participe la ședințe lungi și plictisitoare care îi luau cea mai mare din timpul de lucru.

Leul a considerat că mai are nevoie de o persoană care să se ocupe de departamentul unde lucra Furnica. Astfel a fost angajată Cicada.

Cicada, în prima zi de lucru și-a cumpărat un scaun ergonomic și un covor pentru biroul ei nou. A doua zi a cerut un computer și un asistent personal pentru a putea face planul de optimizare a muncii și bugetului.

Departamentul unde lucra Furnica a ajuns un loc extrem de trist. Nimeni nu mai lucre cu drag și spor, iar stresul afecta productivitatea. Leul a observat că în departamentul unde lucra Furnica a scăzut productivitatea, așa că a angajat Bufnița, un expert ce va veni cu soluții ce creștere a productivității.

Bufnița a analizat ce a analizat și la sfârșit a ajuns la concluzia că departamentul furnicii are prea mulți angajați. Ghiciți pe cine a concediat Leul? Pe furnică! Pentru că era un angajat cu o atitudine negativă și îi lipsea motivația.

Povestioara gasita pe unica.ro

O alta varianta a acestei povestioare am publicat pe Siraguri aici, prin 2011.

Oda prostilor

Cu prostul care n-are şcoală
Te lupţi puţin şi-ai câştigat
Dar duci o luptă colosală
Cu prostul care are şcoală!

De-ar fi să-i luăm pe toţi la rând
Şi actualii, dar şi foştii,
Cei mai deştepţi de pe Pământ
Au fost întotdeauna… PROŞTII.

Nu te ruga la ursitoare
Să-ţi facă-n viaţa ta vreun rost,
Mai bine urlă-n gura mare:
„Iubite Doamne, fă-mă… PROST!”

De ce să tragi ca la galeră,
Să-nveţi atâtea fără rost,
De vrei să faci o carieră,
Ajunge numai să fii… PROST.

În lumea asta cu de toate,
Unde se-nvaţă contra cost,
Păcat că nici o facultate
Nu dă şi diploma de… PROST.

Avem impozite cu carul,
Dar înotăm în sărăcie
Şi ce buget ar avea statul
Dintr-un impozit pe… PROSTIE…

Ei sunt ca iarba, cu duiumul,
Să nu-i jigneşti, să nu-i împroşti!
O, Doamne, de ne-ar creşte grâul
Cum cresc recoltele de… PROŞTI.

Si-n lumea asta răsturnată,
Unde cei strâmbi sunt cei mai drepţi,
Savanţii noştri mor de foame
Si numai PROŞTII sunt deştepţi.

Ion Pribeagu

De eşti rău, posteşti degeaba

Daca tot suntem in Postul Craciunului, luati aminte:

De eşti rău, posteşti degeaba!
Nu-ţi găseşti aşa norocul!
Te fereşti de porc tot postul
Şi apoi mănânci ca porcul.

Într-o lume mai nebună,
Vrei lumină şi speranţă?!
Fii mai bun, dar nu o lună,
Schimbă-te pentru o viaţă!

Redescoperă-ţi fiinţa!
Gânduri bune-n piept adună!
Nu-n mâncare stă credinţa,
Ci în inima cea bună!

Octavian Petrescu

Porcul

Intr-una din întâlnirile organizate de putere cu deţinuţii, în vederea reeducării, în careul care se făcea în curte, Crăciun «trecea în revistă» însoţit de un grup de ofiţeri, careul. La un moment dat s-a oprit în faţa unui om înalt, slab, puţin adus de spate. – Ce faci, filosofule? Îl cunoscuse. Era Petre Ţuţea. Era aşa de slab că-l susţineau doi camarazi. Crăciun l-a privit satisfăcut. Şi către mulţime:
– Mă, aţi rămas în urmă! V-aţi prostit! Că dacă eraţi deştepţi nu ajungeaţi aici! Vi-L închipuiţi pe Hristos cu un crucioi în spate prin New York? Ar râde şi curcile. Uite, am ajuns în Lună şi n-am dat de niciun Dumnezeu!
Se depărtase câţiva paşi. Ţuţea a ridicat mâna.
– Domnule, colonel! O clipă. Vreau să vă întreb ceva!
– Da! Ia zi, mă, filosofule!
– Nu vă supăraţi, aţi crescut la oraş sau la ţară?
– La ţară, mă! Nu se vede? – şi-şi bombează pieptul.
– Şi aţi avut porci?
– Auzi vorbă? Cum să nu! Care gospodar de la ţară nu creşte porci?
– Şi…aţi văzut dumneavoastră porc să privească în sus?
Tăcere scurtă. Priviri speriate.
– Îl ştiţi că e nebun! Tâmpenii…

S-a stăpânit pe cât se putea râsul general ce ameninţa să invadeze mulţimea şi Crăciun cu suita sa s-au grăbit să scurteze întâlnirea cu «nebuni ca Ţuţea».

Povestioara gasita pe facebook.