Ce dai, aia primesti!

Un fiu, după moartea tatălui, a dus-o pe mama sa într-un azil de bătrâni şi îi face vizită din când în când. Într-o zi, primeşte un telefon de la asistența azilului şi este rugat să se prezinte acolo deoarece mama lui e pe moarte. Fiul ajunge repede la capataiul mamei sale şi o întreabă:

– Ce vrei să fac pt tine?

– Seamăna iubire! Pune ventilatoare în azil pt că nu sunt şi căldura e insuportabilă. Cumpăra si frigidere deoarece si ele lipsesc şi mancarea se strica, au fost nopți în care mă culcam flămânda.

Fiul şocat:

– De ce îmi ceri asta acum, de ce nu mi-ai spus mai devreme?

– Eu sunt obişnuita cu căldura şi cu foamea, dragul mamei, dar mi-e frică pentru tine, că tu nu vei putea suporta asta când, la bătrânețe, copiii tăi te vor trimite aici!

Morala: În viață, ce dai aia primesti!

Povestioara gasita pe Facebook.

Reclame

Gluma intre Pavarotti si Domingo

Pavarotti şi Domingo îşi disputau supremaţia în lumea muzicală, aşa că Domingo ar fi spus:

– Am cântat la Milano în faţa a 400.000 de spectatori şi, la sfârşit, Sfânta Maria din vârful Domului a lăcrimat!

La care Pavarotti ar fi răspuns:

– Eu am cântat la Rio de Janeiro în faţa a 800.000 de spectatori şi, la sfârşit, Iisus a coborât de pe Corcovado şi mi-a zis: „Ce voce, ce interpretare! Nu ca ăla de la Milano, care a făcut-o pe mama să plângă!”

Text haios gasit pe facebook.

Pretul unui tort

O doamnă a vrut să cumpere un tort minunat, elegant si cu ingrediente naturale de la un cofetar care facuse cu adevarat o piesa uimitoare, dar care isi valorificase piesa la un pret destul de mare. Doamna a considerat ca pretul este mare si a abordat cofetarul spunandu-i:
-Vreau să cumpăr un tort de la tine, dar cred că pretul este prea mare. Cofetarul a fost surprins, dar a răspuns:
-Bine, cât de mult crezi că ar trebui să coste?
Doamna a răspuns:
-Cred că ar trebui să fie de X suma, pentru că laptele te costa atât, și ciocolata atât, și fructele atat. Chiar am luat in considerare în preț si cratita.
Prețul final al doamnei era cu mult mai mic decat costul initial cerut de catre cofetar, insa acesta a spus:
– Ok. Intr-o saptamana voi trimite minunea de tort catre tine!
Clienta, foarte mulțumita de ea însăși si abilitatile sale de negociere, nu putut rezista tentatiei de a se lauda tuturor prietenilor ei ce afacere fabuloasa a negociat. O săptămână mai târziu, coletul a ajuns într-o cutie frumos ambalata. Deschizand-o, în interior a gasit laptele, untul, ciocolata, chiar si cratita, toate asezate frumos. Furioasa, l-a contactat pe cofetar sa-l ia la rost:
-Cum ai putut să-mi faci una ca asta? Am discutat despre un tort și tu mi-ai trimis o cutie plina de ingrediente, ba chiar si cratita?!
-Draga doamna, ati primit exact ceea ce ati plătit, în cazul în care credeti că ceva lipseste, trebuie să plătiti si pentru asta.
Morala: atunci când vă cumpărați lucruri handmade de orice fel, haine, bijuterii, produse dulci sau ornamente, nu cumparati doar materialele pe care le foloseste cofetarul, ci si talentul, imaginatia, maiestria, utilitatile consumate, timpul, efortul, dragostea si dăruirea acestuia pentru produsul finit!

Text gasit pe Facebook.

Oamenii goi

Nişte tipi de clasa a XII-a au scăpat o cutie goală de Coca-Cola sub bănci.

Evident că nimeni nu s-a aplecat s-o ridice. M-am aplecat, ei au zâmbit şi, înainte de-a o arunca la coş, i-am provocat la un studiu biblic. Pe pielea lor.

“Avem două cutii de Coca-Cola. Una e plină şi alta e goală. Dacă bat cu degetul în ele care sună mai tare?”.
„Cea goală”, au răspuns corect elevii după ce au auzit zgomotul ciudat al acesteia.
„Dacă le dau câte un bobârnac uşor, dacă suflu cât pot înspre ele, care cutie pică?”.
„Tot cea goală”, spun ei în timp ce văd experimentul.

Apoi am luat cutia goală în mână şi am strâns-o.
„Care se turteşte?”.
„Cutia goală”, au răspuns la unison.

Le-am spus de ce majoritatea tinerilor României sunt gălăgioşi. De ce ţipă în tramvaie, în autobuze, în parcuri şi pe holurile şcolii. De ce ţipă la profesori, la părinţi sau pe… facebook.
Le-am spus şi de ce unii adulţi urlă la neveste deşi sunt la un pas de ele, se răţoiesc la bătrâna ce intră-n faţă la rând la pâine, ameninţă şoferiţa ce-a intrat aiurea-n intersecţie, blesteamă copiii… Pentru că sunt goi!

Butoaiele goale fac mare gălăgie. Zornăie. Hodorogesc. Imediat cum le atingi se duc de colo-colo. Pierd echilibrul. Se clatină ca Hopa-Mitică. Şi când cad, se fac zob. Cele pline nu se clintesc din loc. Şi rămân mute, chiar dacă le loveşti.

În viaţa de „butoi gol” orice vântuleţ ne dărâmă. Cum vine puţin încercarea, ajungem jos. Tăvăliţi. Stresaţi. Bulversaţi. Făcuţi grămadă. Iar dacă cumva ne strânge menghina vieţii ne mototolim. Ne turtim. Dacă suntem plini însă, rămânem în picioare.”

Da, plini de bunătate, înțelegere, responsabilitate, bun simț, cultură, empatie, grijă…

Text gasit pe Facebook.

Testament

Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă
că sunt o păpușă de cârpă,
și mi-ar dărui o fărâmă de viață,
probabil nu aș spune tot ce gândesc,
dar cu siguranță aș gândi tot ce spun.
Aș aprecia lucrurile nu prin ceea ce valorează,
ci prin ceea ce semnifică.
Aș dormi puțin și aș visa mult,
deoarece cu fiecare minut în care închidem ochii
pierdem 60 de secunde de lumină.
Aș merge când alții se opresc,
m-aș trezi când alții dorm.
Aș asculta când ceilalți vorbesc,
și cum aș mai savura o înghețată cu ciocolată!
Dacă Dumnezeu mi-ar dărui puțină viață,
mi-aș pune haine simple,
m-aș întinde la soare pe burtă,
dezvelindu-mi nu numai corpul, ci și sufletul.

Doamne, dacă aș avea o inimă,
Ți-aș scrie toată ura pe o bucată de gheață
și aș aștepta să iasă soarele.
Aș picta pe stele un poem de-al lui Benedetti,
cu un vis al lui Van Gogh;
și un cântec al lui Serrat ar fi serenadă
pe care aș oferi-o lunii.
Aș uda trandafirii cu lacrimile mele
ca să simt înțepătura dureroasă a spinilor
și sărutul vindecător al petalelor.
Doamne, dacă aș avea un crâmpei de viață
nu aș lăsa să treacă o zi
fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc.
Aș convinge fiecare femeie și fiecare bărbat
că el îmi este cel mai drag
și aș trăi îndrăgostit de iubire.

Le-aș arăta oamenilor cât de mult greșesc
dacă cred că nu se mai îndrăgostesc când încep să îmbătrânească,
neștiind că, de fapt, îmbătrânesc atunci când nu se mai îndrăgostesc.

Unui copil i-aș da aripi,
dar l-aș lăsa să învețe singur să zboare.

Pe cei în vârstă i-aș învăța că moartea nu vine o dată cu bătrânețea,
ci o dată cu uitarea.

Am învățat atâtea lucruri de la voi, oamenii.
Am învățat că toată lumea
vrea să trăiască pe culmea muntelui
neștiind că adevărata fericire este să urci panta.
Am învățat că, atunci când un nou-născut
strânge în pumn pentru prima dată
degetul tatălui său, îl va ține strâns pentru totdeauna.
Am învățat că un om are dreptul să-l privească pe altul de sus
numai atunci când îl ajută să se ridice.
Am învățat atâtea lucruri de la voi,
dar de fapt nu-mi vor folosi mai deloc,
căci din nefericire, când mă vor pune în cutia aceea, o să mor.
Spune întotdeauna ce simți și fă ceea ce gândești.
Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind,
te-aș îmbrățișa foarte strâns și l-aș ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău.
Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieșind pe ușă,
ți-aș da o îmbrățișare, un sărut și te-aș chema înapoi să-ți dau mai multe.
Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta,
aș înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată și încă o dată până la infinit.
Dacă aș ști că acestea ar fi ultimele minute în care te-aș vedea,
aș spune „te iubesc” și nu mi-aș asuma, în mod prostesc, gândul că deja știi.

Întotdeauna există ziua de mâine și viața ne dă de fiecare dată altă oportunitate pentru a face lucrurile bine,
dar dacă cumva greșesc și ziua de azi este tot ce ne rămâne,
mi-ar face plăcere să-ți spun cât te iubesc, că niciodată nu te voi uita.
Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân.
Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubești.
De aceea, nu mai aștepta, fă-o azi, căci dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată,
în mod sigur vei regreta ziua când nu ți-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrățișare, un sărut și că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultimă dorință.

Să-i menții pe cei pe care-i iubești aproape de tine,
spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubește-i și tratează-i bine,
ia-ți timp să le spui „îmi pare rău”, „iartă-mă”, „te rog” și toate cuvintele de dragoste pe care le știi.
Nimeni nu-și va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
Cere-i Domnului tăria și înțelepciunea pentru a le exprima.
Demostrează-le prietenilor tăi cât de importanți sunt pentru tine.

Gabriel Garcia Marquez

Mama

M-a sunat aseară mama și mi-a zis că totu-i bine,
Are bani, are de toate, doar că-i este dor de mine…
M-a-ntrebat dacă-n străini viața este mai frumoasă,
Dacă nu mi-e dor de țară, dacă nu mai vin pe-acasă…

Nu, zic, mamă, nu mi-e dor, poate-un pic mi-e dor de tine…
Dar în rest, la ce să vin? cine mă așteaptă, cine?
Așa e… a răspuns mama, pe la noi a nins prin sat,
Ce frumos astăzi zăpada peste case s-a-nșirat…

Și am plâns, căci de zăpadă și de iarnă-mi este dor,
Dar oricum, chiar și așa, amintirile mă dor.
– Nu vin, mamă, pe la voi, stă gunoiul după ușă,
Iar când vreți să faceți focul, vă mânjiți toți de cenușă.

Apă nu aveți prin case și fântânile-s secate,
Altfel lumea azi trăiește și așa nu se mai poate…
Mama, tristă, a șoptit: Fă cum știi și fă cum poți,
Dar oricum, mi-e dor de tine și mi-e dor și de nepoți…

– Lasă, mamă, trece dorul, poate-n vară voi veni,
Când o fi iarbă pe luncă, când bujorul va-nflori…
Nu fi tristă și mai sună, dacă vrei și eu te sun,
Ți-am trimis bani și mâncare… e cadoul de Crăciun.

– Hai, la revedere, mamă…a zis mama și-a închis,
Parcă-o văd cum, în cămară, plânge-n hohot, știu precis.
Are lângă ea un câine și mai are și-un motan,
Îi iubește și toți trei fac Crăciunul an de an…

O fi poate-o săptămână de când mama nu a sunat,
Mi-e în grijă, ce e oare? Și-am pornit la drum, spre sat.
Avioane, gări și trenuri, îmbulzeală, drumu-i greu,
După-atâta stres și lacrimi am ajuns… în satul meu.

Parcă nici nu-mi vine-a crede, ninge lin, drumu-i pustiu,
Totu-i alb, foșnește neaua, mică iar aș vrea să fiu…
Am strigat de pe la poartă: Mamă, ce s-a întâmplat?
A ieșit mama în ușă: Telefonul s-a stricat…

Două săptămâni cu mama, am uitat de țări străine,
Sunt din nou copilă mică, râdem, plângem și ni-e bine….

Emilia Plugaru

Kafka si papusa

Povestea spune că, într-o zi când mergea prin parcul în care își făcea zilnic plimbările, Franz Kafka a întâlnit o fetiță care plângea. Își pierduse păpușa și era tare dezolată.
Kafka s-a oferit să o ajute să o găsească așa că și-au dat întâlnire a doua zi, în același loc.
Pentru că nu a găsit-o, el a scris o scrisoare pe care i-a citit-o fetiței a doua zi când s-au reîntâlnit.

“Te rog nu plânge după mine, am plecat într-o excursie în jurul lumii. Îți voi mai scrie despre aventurile mele.”

Acesta a fost începutul multor scrisori care au urmat. De fiecare dată când cei doi se întâlneau, Kafka îi citea fetiței aventurile imaginare prin care trecea mult iubita păpușă. Fetița era consolată.

Când întâlnirile lor au ajuns la sfârșit, Kafka i-a adus fetiței o păpușă. Aceasta arăta, evident, diferit față de cea originală. Scrisoarea cu care a venit însoțită explica: “Călătoriile mele m-au schimbat”.
Mulți ani mai târziu, fetița, acum fiind o femeie adultă, a găsit în această păpușă un bilețel pe care scria: “Tot ceea ce iubești vei pierde până la urmă. Dar în final, iubirea se va întoarce sub o altă formă.”

Kafka and the Doll, The Pervasiveness of Loss