Nu mai aştepta ca lumea să se schimbe, schimba-te tu!

În timpuri de mult uitate, trăia un rege care conducea o ţară prosperă.

Într-una din zile, acesta s-a dus să viziteze unul dintre cele mai îndepărtate colţuri ale regatului său. Când s-a întors la palat a început să se plângă de cât de tare îl dureau picioarele întrucât a fost prima datã când a străbătut o cale atât de lungã iar drumul a fost stâncos şi dificil.

Prin urmare s-a decis să ia măsuri. A poruncit oamenilor săi să acopere fiecare drum din întreg regatul cu piele. În mod cert va fi nevoie de mii de piei de vite şi va costa o uriaşă sumă de bani.

Unul dintre slujitorii săi înţelepţi a cutezat însă să-i spună regelui:

-Măria ta, de ce să cheltuiţi fără folos atâţia bani? Mai bine porunciţi să vă taie o bucată mai mică de piele cu care să vă acoperiţi picioarele.

Regele a fost mai întâi surprins, dar într-un final a acceptat să-şi facă lui “încălţări” cu care să poată străbate toate drumurile grele ale regatului.

Morala: Nu mai aştepta ca lumea să se schimbe aşa încât să îţi fie ţie mai uşor, mai bine. Întoarce-ţi privirea către tine, investeşte în tine. Drumul în viaţã nu a fost şi nici nu va fi vreodată facil. Dar dacă te “dotezi” corespunzător îi vei putea face faţă cu succes.

Povestioara gasita pe facebook.

Ce înseamnă să fii sărac

Un tată bogat, dorind ca fiul său să ştie ce înseamnă să fii sărac, l-a dus să petreacă câteva zile la o familie de ţărani. Fiul a stat 3 zile şi 3 nopţi la ţară. Revenind la oraş, în automobil, tatăl l-a întrebat:

– Ce părere ai de experienţa avută?

– Bună, îi răspunse fiul, puţin rezervat.

– Ai învăţat ceva? insistă tatăl.

– Că noi avem un câine, iar ei au patru. Că noi avem o piscină cu apă tratată, care ajunge până la jumătatea curţii. Ei au un râu întreg cu apă cristalină, cu peşti şi alte lucruri frumoase. Că noi avem lumină electrică în grădină, dar ei au stelele şi luna pentru a-i ilumina. Grădina noastră ajunge până la zid. A lor se întinde până la orizont. Noi cumpărăm mâncarea, ei o gătesc. Noi ascultăm CD-uri, ei ascultă simfonia continuă a păsărilor, greierilor şi a altor mici animale. Toate acestea, însoţite adesea de cântecul unui vecin care îşi lucrează pământul. Noi folosim microundele. Ceea ce mănâncă ei are gust de foc lent. Pentru a ne proteja, ne înconjurăm de ziduri cu alarmă, ei trăiesc cu uşile ca şi deschise, protejaţi de prietenia vecinilor. Trăim conectaţi la telefonul mobil, calculator, televizor. Ei sunt “conectaţi” la viaţă, cer, soare, apă, verdele câmpului, animale, la umbră, la familia lor.

Tatăl rămase impresionat de profunzimea fiului său. Cel din urmă concluzionă:

– Mulţumesc că mi-ai arătat cât de săraci suntem! În fiecare zi ne simţim săraci observând natura, care este grandioasa operă a lui Dumnezeu. Ne preocupăm doar de a AVEA, a AVEA mai mult şi tot mai mult, în loc să ne preocupăm de a FI!

rich men poor men

Povestea regelui care căuta fericirea

Acum multă vreme a trăit un rege care, în ciuda stilului său de viaţă luxos, nu era nici fericit, nici împăcat cu sine însuşi. Într-o zi, regele a dat peste un servitor care cânta fericit în timp ce lucra. Acest lucru l-a făcut pe rege să se întrebe de ce el, Conducătorul Suprem al ţinutului, era nefericit şi posomorât, în timp ce un umil servitor avea atât de multă bucurie în viaţa lui?

Regele l-a întrebat pe slujitor:

-De ce eşti atât de fericit?

Omul a răspuns:

-Majestate, eu nu sunt nimic altceva decât un servitor, iar familia mea şi cu mine nu avem nevoie de prea mult – doar un acoperiş deasupra capului şi mâncare caldă pentru a ne umple stomacul.

Regele nu a fost satisfăcut cu acest răspuns. Mai târziu în cursul zilei, el a cerut sfatul sfetnicului său de încredere. După ce a ascultat problema regelui şi povestea servitorului său, sfetnicul a replicat:

-Majestate, eu cred că servitorul nu face parte din Clubul 99.

-Clubul 99? Ce anume este acesta? a întrebat regele.

Consilierul a răspuns:

-Majestate, pentru a înţelege cu adevărat ce înseamnă Clubul 99, puneţi 99 de monede de aur într-o pungă şi lăsaţi-o la uşa acestui slujitor.

Zis si facut. Când servitorul a văzut punga, a luat-o cu el în casă. Când a deschis-o, un mare strigăt de bucurie s-a auzit venind din casa lui… Atât de multe monede de aur! El a început să le numere şi, după ce le-a numărat de mai multe ori, s-a convins că erau 99 de monede. Dar o întrebare nu îi dădea pace servitorului: „Ce s-ar fi putut întâmpla cu ultima monedă de aur? Cu siguranţă, nimeni nu ar lăsa doar 99 de monede!”

A căutat peste tot, dar ultima monedă lipsea. În cele din urmă, epuizat, el a decis că trebuie să muncească mai mult decât oricând pentru a câştiga acea monedă de aur şi a întregi suma. Din acea zi, viaţa slujitorului s-a schimbat: muncea foarte mult, a devenit morocănos şi îşi critica familia pentru că nu îl ajuta să câştige acea monedă de aur. Chiar s-a oprit din cântat în timp ce lucra.

Martor al aceastei transformări drastice, regele era din ce în ce mai nedumerit. Neînţelegând ce s-a întâmplat cu slujitorul său, regele s-a îndreptat din nou către sfetnic pentru a afla un răspuns. Acesta i-a spus:

-Majestate, el a intrat acum în Clubul 99. Clubul 99 este un nume generic pentru acei oameni care au suficient pentru a fi fericiţi, dar nu sunt niciodată mulţumiţi, pentru că tânjesc mereu după mai mult şi se luptă pentru acel 1 în plus, spunându-şi în sinea lor: „Trebuie să obţin acest ultim lucru şi apoi voi fi fericit pentru toată viaţa”. Putem fi fericiţi chiar şi cu foarte puţin în viaţa noastră, dar în clipa în care primim ceva mai mare şi mai bun, începem să ne dorim si mai mult. Ne pierdem somnul, fericirea, rănim oamenii din jurul nostru. Toate acestea ca preţ pentru dorinţele şi nevoile noastre aflate mereu în creştere.

Morala: Fiti recunoscatori pentru tot ceea ce aveti in viata!

happiness-quotes
Sursa foto

Pescarul și omul de afaceri

Un om de afaceri se plimba pe plajă, într-un mic sat de pescari. O barcă intră în port, iar din ea coborî un pescar cu un coș plin de pești. Afaceristul îl felicită pe pescar pentru peștii săi frumoși, întrebându-l:

– Cât timp ți-a luat să pescuiești acești pești?

– Destul de puțin, domnule, răspunse pescarul.

– Dar de ce nu ai rămas mai mult? Ca să prinzi mai mulți pești? întrebă afaceristul.

– Pentru că acești câțiva pești ne ajung mie și familiei mele.

– Și atunci ce faci în restul timpului?

– Păi mă scol când vreau și mă duc să pescuiesc un pic. Apoi mă joc cu copiii mei, îmi fac siesta împreună cu soția. Seara mă duc în sat să mă întâlnesc cu prietenii. Bem un pahar de vin, cântăm la chitara și stăm la povești. O viață frumoasă, ce mai!

Omul de afaceri îl întrerupse:

– Ascultă! Am un M.B.A. de la Harvard și pot să te ajut. Ar trebui să începi prin a pescui mai mult, iar cu banii câștigați să-ți cumperi un vas mai mare. Cu banii pe care o să îi faci acum, poți să cumperi un al doilea vas și tot așa până când vei avea o mica flotă. Apoi, în loc să vinzi peștele unui intermediar, ai putea să negociezi singur cu fabrica sau să-ți deschizi propria fabrica de pește. Așa ai putea să renunți la sătucul ăsta și să te muți la New York, Los Angeles sau chiar Beverly Hills. De acolo îți vei putea dirija propriile afaceri.

Pescarul se gândi îndelung. Apoi întrebă temător:

– Cât timp ar lua toate astea?

– Între 15 și 20 de ani, răspunse omul de afaceri.

– Bine și după asta?

– Ei bine, acum devine interesant, continuă afaceristul zâmbind. La momentul oportun, poți să-ți listezi compania la bursă și să câștigi milioane!

– Milioane? se minună pescarul. Și apoi?

– Apoi poți să ieși liniștit la pensie. Să te scoli când ai chef, să pescuiești un pic, să te joci cu nepoții și să-ți faci siesta cât poftești cu soția. Iar serile ai putea să le petreci cu prietenii, bând un pahar de vin și cântând la chitara. Sau citind nepoților copiilor ori povești.

– Dar asta fac și acum, senor. De ce să aștept 20 de ani ?

O altă variantă a poveştii găsiţi aici.

Spargerea unei bănci

La spargerea unei bănci, participă doi spărgători. Primul strigă: „Nu mişcă nimeni! Țineţi cont: banii sunt ai altora, viaţa este a voastră.” Toată lumea din bancă s-a întins pe podea, în linişte.

Asta se numeşte „Schimbarea Modului de Gândire – Schimbarea modului convențional de gîndire”.

O tipă se întinde provocator pe masa din faţa ei, încercând să atragă atenţia. Spărgătorul i se adresează: „Vă rugăm să fiți civilizată! Acesta este un jaf, nu un viol!”

Asta se numeşte „Profesionalism – Concentrează-te doar pe ceea ce ştii să faci!”.

Când s-au întors de la seif, spărgătorul cel tânăr (cu studii MBA) i-a spus hoţului mai bătrân (care avea doar studii primare): „Hai să numărăm câţi bani am furat!”. Hoţul bătrân, indignat, îi răspunde: „ De ce să pierdem noi atâta timp şi să ne prindă, când putem să aflăm diseară, de la ştiri, câţi bani lipsesc din bancă?”.

Asta se numeşte „Experienţă –> În zilele noastre experiența este mult mai importantă decât calificările de pe hârtie de la cursurile POSDRU!”.

Imediat după ce hoţii au părăsit banca, directorul i-a ordonat casierului să cheme repede poliția. Casierul, după ce se gândi o secundă, îi răspunse: „Domnule Director, nu e mai bine să punem 5 milioane de € deoparte şi să spunem că i-au furat hoţii?”.

Asta se numeşte „Trasformarea ameninţărilor în oportunităţi –> a întoarce o situație defavorabilă în avantajul tău”.

Casierul zâmbind: „Ar fi minunat să avem câte o spargere în fiecare lună!”.

Asta se numeşte „Oportunitate –> Fericirea este cea mai importantă!”.

Seara, la ştiri se anunţă că doi hoţi au intrat într-o bancă şi au dat o spargere de 100 milioane de €. Hoţii au început să numere banii de mai multe ori şi nu le ieşeau decât 20 de milioane. Furioşi, au început să înjure: „# € @ &, noi am făcut planuri, am riscat ani grei de închisoare sau poate chiar viaţa şi directorul s-a ales cu 80 de milioane cât ai bate din palme?!?”.

Asta se numește „Ştiinţă managerială –> Cunoaşterea este mai valoroasă decât aurul!”

Directorul băncii este fericit şi zâmbitor, pentru că pierderile lui de la bursa de valori sunt acum acoperite de acest jaf. Plus că i-au ieşit şi câteva milioane bune bani de buzunar. Iar banca este pe profit.

Asta se numeşte „Arta managementului –> Curajul de a-ţi asuma riscuri!”.

Și acum gândiți-vă ce e mai bine: să jefuiești o bancă sau să-ți plătești ratele?

money and poor people

Olarul lenes si inteleptul mut

A fost odata un olar care traia intr-un sat uitat de lume. Visul lui era sa ajunga in marea Cetate, unde sa poata avea propria pravalie de vase, oale si obiecte ceramice. Dar sansele lui erau mici, pentru ca olarul era foarte lenes si muncea doar pentru a-si asigura traiul zilnic.

Intr-o zi, olarul intalni un calator care ii spuse ca intr-un sat vecin traieste intr-o coliba un intelept care poate sa-ti ofere orice raspuns. Ce era ciudat la el era ca nu iesea niciodata din coliba si nici macar nu vorbea. Cel care dorea sa-i puna o intrebare trebuia sa bata la usa, apoi sa deschida un oblon ingust prin care se vedeau in semi-intunericul dinauntru doar ochii inteleptului mut. Apoi trebuia sa-i puna o intrebare, iar inteleptul ii raspundea din ochi, omul putea citi raspunsul in expresia acestora.

Auzind asta, olarul alerga imediat in satul vecin, la coliba cu pricina. Ciocani usor, apoi trase oblonul de pe usa. Prin fanta ingusta, vazu cu greu niste ochi ce il priveau din intuneric. Ii puse pe nerasuflate intrebarea: „Cum pot sa ajung sa prosper in marea Cetate?” apoi se uita cu atentie la expresia celui dinauntru. Si vazu niste ochi plictisiti, nepasatori, total indiferenti. In acel moment realiza ca asa a fost si el fata de meseria lui, lenes si nepasator!

Isi spuse: „Pana acum am stat si am asteptat sansa ideala, sa ma loveasca din senin. Dar raspunsul e foarte simplu, trebuie sa muncesc eu mai mult pentru a ma apropia de telul meu!Oare cati oameni fac aceeasi greseala?” se mai intreba el. „Peste tot vad oameni care se plang de lipsa de sansa in loc sa puna mana si sa faca ceva…”

In urmatoarele luni incepu sa modeleze oale si ulcioare zi de zi, pe care le vindea in satele apropiate si rezultatele nu intarziara sa apara. Deja castiga bine, iar o mare parte din bani ii punea deoparte pentru a-si permite sa se mute in Cetate. Cu toate astea, isi dadea seama ca nu era suficient si in acest ritm i-ar fi trebuit ani intregi. Si pe deasupra, la sfarsitul zilei nu se simtea implinit de munca lui.

Asa ca porni iar spre coliba inteleptului mut, gandindu-se cu nerabdare la reintalnire. Coliba arata la fel, in paragina, puteai sa juri ca nu locuieste nimeni acolo. Batu in usa dupa obicei, apoi trase oblonul si puse intrebarea cu ardoare: „Cum pot sa vand mai mult pentru a-mi permite sa plec in marea Cetate?” Ochii dinauntru erau tristi, obositi, lipsiti de lumina. „Privirea unui om singuratic, izolat de lume”, gandi el. Si atunci isi aminti de propria singuratate, de faptul ca nu avea prieteni si isi evita mereu rudele. Pentru ca ii era frica sa nu ii ceara bani sau alt ajutor.

A doua zi pleca in targ cu un singur gand: sa vanda atat de multe oale incat sa-si poata ajuta toate rudele, vechii prieteni si chiar vecinii cu care nu se intelegea foarte bine. Toti cunoscutii lui erau oameni sarmani care abia se descurcau de pe o zi pe alta. Dupa o luna, vindea si castiga aproape de 2 ori mai mult si nu numai ca ajutase multi oameni cu bani si mancare, dar ii ramanea si lui o suma impresionanta.

Castiga atat de bine incat peste putin timp reusi sa-si ia o casuta in marea Cetate, unde visase mereu sa ajunga. Targul era mult mai mare in Cetate. Pe aici treceau calatori care veneau de peste mari si tari si care aveau pungile doldora de bani. Olarului ii mergea foarte bine si isi facuse multi prieteni, caci isi pastrase obiceiul de a ajuta oameni aflati la nevoie. Dar inca era departe de telul lui.

Pentru a-si deschide pravalia pe care o visase, unde sa aiba ucenici si vanzatori care sa lucreze pentru el, avea nevoie de mult mai mult. Si deja muncea de dimineata pana seara si vindea aproape tot ce producea. De data asta abia astepta sa ajunga din nou la coliba inteleptului. Si avea incredere deplina ca isi va primi raspunsul, ca si in celelalte dati.

Ajuns in fata colibei, fu cuprins de un sentiment ciudat. Era si mai darapanata, arata de-a dreptul parasita. „Oare o fi murit?” se intreba el si il trecu un fior. Ciocani in usa cu maini tremurande si deschise oblonul ingust. Un sentiment de recunostinta ii cuprinse inima cand vazu din nou ochii in intuneric.”Muncesc de dimineata pana seara si vand tot ce produc. Dar tot nu e suficient pentru a-mi permite sa deschid pravalia mea. Ce as putea face diferit pentru a castiga mai mult?” si se uita cu atentie in ochii inteleptului mut.

Privirea din intuneric era de aceasta data vie, indarjita. Olarul putea citi in ea determinare, dar si disperarea unui om pe cale sa-si piarda speranta. Apoi se gandi la viata lui din ultimul timp. Pe de-o parte era foarte multumit ca se mutase in Cetate si ca prospera, dar pe de alta parte muncea atat de mult incat nu se mai putea relaxa si bucura de viata.

In urmatoarea dimineata se trezi mult mai odihnit, parca era mai usor. Isi savura micul dejun la umbra copacilor din gradina, gandindu-se cat de recunoscator este pentru viata lui. Abia acum isi dadea seama cat de bine este sa te si opresti din cand in cand sa te bucuri de lucrurile marunte, cum ar fi aroma ceaiului sau mirosul florilor salbatice. Apoi facu ceva ce nu facuse de foarte mult timp: pleca direct spre targ, fara sa modeleze nici o oala. De obicei incepea ziua muncind din greu, apoi fugea repede dupa-amiaza sa-si vanda creatiile. Lua doar cateva ulcioare facute de el mai demult. Erau cele mai frumoase, le pastra in locuinta lui pentru a-i incanta ochii.

Dimineata, lumea din targ era diferita. Erau alti musterii, calatori veniti din alte parti. Printre ei, olarul remarca un personaj aparte, imbracat in haine scumpe. Avea trasaturi nobile si din mersul lui se vedea ca era un om puternic si hotarat. Omul se opri chiar in fata olarului si incepu sa studieze cu atentie ulcioarele lucrate cu migala.”Nu am mai vazut nicaieri asemenea indemanare”, spuse el. „Ce ai zice sa lucrezi ceramica pentru Curtea Regala? Ai fi platit de cinci ori mai mult fata de cat castiga un olar de rand.”

Olarul nostru nu-si mai incapea in piele de bucurie… sa produca pentru fetele regale! Cu banii castigati ar putea sa-si deschida pravalia in cateva luni! Si toate astea doar pentru ca a decis in acea zi sa se relaxeze si sa fie deschis la ceva nou!

Primul lucru la care s-a gandit dupa aceasta intamplare a fost sa-i multumeasca inteleptului mut. Il ajutase asa de mult si nici macar nu apucase sa il vada complet la fata! Vroia sa-l stranga in brate si sa-i spuna cat de mult au contat intalnirile lor… Ajuns la coliba, batu la usa iar apoi deschise oblonul. Ochii dinauntru straluceau de bucurie ca niciodata.

„Mare intelept, stiu ca esti mai retras de felul tau, dar vreau sa-ti multumesc din suflet si sa-ti povestesc cat de mult m-ai ajutat!” spuse olarul. Apoi deschise usa si ramase inmarmurit. Inauntru, dincolo de usa, era doar o oglinda.

Sursa povestioarei o gasiti aici.

Bancnota de 20$

money by margelutaUn consultant de renume şi-a început un seminar ţinând în mână o bancnotă de 20 de dolari în faţa a 200 de oameni. A întrebat:

-Cine vrea această bancnotă de 20 $?

Imediat au început să se ridice mâinile, iar consultantul a adăugat:

-Am să dau această bancnotă unuia dintre voi, dar mai întâi am să fac ceva cu ea.

Nici nu a terminat bine de vorbit, că a şi început să mototolească bancnota. Apoi a întrebat din nou:

-Cine o mai vrea? În aer mai erau ridicate mâini. Bine, adăugă consultantul, dar dacă fac asta? şi a scăpat bancnota pe podea, după care a început să o calce cu piciorul. Apoi a ridicat-o. Era mototolită şi murdară.

-O mai vrea cineva? întrebă el surâzând.

Normal că încă se mai vedeau mâini ridicate.

-Dragii mei prieteni, tocmai aţi învăţat o lecţie foarte valoroasă. Indiferent ce am făcut eu cu banii, voi tot i-aţi vrut fiindcă aceştia nu şi-au pierdut valoarea. Încă valorează 20 $!

Morala:

De multe ori suntem părăsiţi, jigniţi, stropiţi cu noroi din cauza deciziilor pe care le luăm şi a circumstanţelor de care avem parte în viaţa noastră. Ajungem să credem că nu avem nicio valoare. Dar să ştiţi că indiferent de ce s-a întâmplat şi ce se va întâmpla, nu îţi vei pierde niciodată valoarea. Pentru cei care te iubesc tu eşti de nepreţuit. Valoarea vieţii noastre provine nu din ceea ce facem şi pe cine cunoaştem, ci din ceea ce suntem.

Cu doar 83 de lei…

…aş putea cumpăra 2 bilete în stal II la Circul Globus  sau unul singur în loja I, dar unde mai e plăcerea de a merge la circ când te duci de unul singur?

…sau am putea lua 2 bilete la Teatrul de Revistă, că de când tot zice Al Meu Ca Bradul să mergem!

…am ieşi să mâncăm o pizza la Azzuro.

…am cumpăra câte ceva de mâncare.

…mi-aş putea comanda de la o librărie online care mi-e tare dragă, Libris.ro, 2 cărţi despre reginele României: „Missy, regina României”  – Guy Gauthier(39 lei)  şi Regina-mamă Elena a României – Arthur Gould Lee (38 lei).

…mi-aş dărui vreo 4 perechi de cercei absolut superbi, marca Ciupakabra: fluturaşi, trandafiri, lalele, maci şi ghiocei.

…le-aş putea lua ceva drăguţ Alui Meu Ca Bradul, mamei sau fratelui meu, că tot le e ziua în februarie!

Şi altceva nu-mi mai vine în minte! Adevărul e că în ziua de azi, la cât s-a devalorizat moneda noastră, nu prea mai poţi face multe cu 83 de lei! Altfel stătea treaba dacă ar fi trebuit să spun ce aş face cu un milion de euro! 😛

A fost o leapşă preluată de pe blogul Laurei şi merge mai departe către cine ar chef şi timp să se gândească la bani (puţini) şi să facă (mici) calcule! Aşadar, voi cum v-aţi drămui cei 83 de lei?

Poveste despre suflet

Era odata un rege care avea 4 neveste.

Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra sotie, pe care o imbraca cu straie din cele mai scumpe si o trata cu cele mai fine delicatese. Ii dadea tot ce era mai bun.

De asemenea, o iubea si pe cea de-a treia sotie si ea era cea cu care se mandrea cel mai mult in fata regatelor vecine. Totusi, regele traia cu teama ca aceasta sotie il va lasa intr-o zi pentru un altul.

Regele o iubea si pe cea de-a doua sotie. Ea era confidenta lui si era intotdeauna draguta, intelegatoare si rabdatoare cu el. De cate ori regele avea o problema, putea avea incredere in ea ca il va ajuta sa treaca peste momentele grele.

Prima sotie a regelui era foarte loiala si isi adusese o mare contributie in mentinerea regatului. Totusi, regele nu o iubea pe prima sotie. Desi ea il iubea cu adevarat, el de abia o observa!

Intr-o zi, regele simti ca sfarsitul ii este aproape. Se gandi la viata lui plina si isi spuse: „Acum am 4 sotii cu mine, dar cand voi muri, voi fi singur.” O intreba pe cea de-a patra nevasta:

-Te-am iubit cel mai mult, ti-amdaruit cele mai frumose haine si ti-am aratat cea mai mare grija. Acum, euam sa mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?

-Nici vorba! replica cea de-a patra sotie si pleca fara un alt cuvant. Raspunsul ei strapunse inima regelui ca un cutit.

Regele o intreba si pe cea de-a treia sotie:

-Te-am iubit toata viata mea. Acum ca mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?

-Nu! veni raspunsul celei de-a treia sotii. Viata e prea buna! Cand vei muri, ma voi recasatori! Inima regelui se stranse de durere.

Apoi o intreba si pe cea de-a doua sotie:

-Intotdeauna am gasit la tine intelegere si ajutor si mereu ai fost acolo pentru mine. Cand voi muri, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?

-Imi pare rau, nu te pot ajuta de data aceasta! replica cea de-a doua sotie. Te pot doar inmormanta si veni la mormantul tau. Regele fu devastat si de acest raspuns.

Apoi se auzi o voce:

-Eu te voi urma oriunde vei merge! Regele se uita imprejur si vazu ca cea care rostise aceste cuvinte era prima sotie. Era atat de slaba, pentru ca suferise mult din cauza foamei si a neglijarii sale. Adanc indurerat, regele spuse:

-Trebuia sa fi avut mult mai multa grija de tine cand am avut ocazia!

In realitate, noi toti avem 4 sotii in viata noastra:

Cea de-a patra sotie este TRUPUL nostru. Indiferent cat timp si efort investim in a-l face sa arate bine, el ne va lasa cand murim.

Cea de-a treia sotie este AVEREA noastra. Cand murim, merge la altii.

Cea de-a doua sotie sunt FAMILIA SI PRIETENII. Indiferent cat de apropiati ne-au fost in timpul vietii, ei nu pot decat sa vina la mormantul nostru dupa ce nu mai suntem.

Prima sotie este SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat in goana dupa averi, bunastare si putere. Totusi, SUFLETUL este singurul care ne va urma oriunde vom merge!

Negustorul şi hoţul

Un negustor bogat a plecat într-o călătorie. Un hoţ, deghizat şi el în negustor, l-a însoţit cu intenţia ca, imediat ce se va ivi momentul potrivit, să-l jefuiască. În fiecare dimineaţă, înainte de a părăsi hanul în care poposiseră peste noapte, negustorul îşi număra banii şi-i punea în buzunar. Seara, mergea să se culce fără cea mai mică urmă de suspiciune. În vreme ce dormea, hoţul începea să-i caute prin toate lucrurile, fără însă a găsi locul în care acesta îşi păstra banii.

După mai multe nopţi de căutare zadarnică, hoţul s-a resemnat şi i-a mărturisit negustorului adevărata sa intenţie şi l-a rugat să-i spună unde reuşise să ascundă banii atât de bine. Negustorul a replicat:

-Ştiam de la bun început ce doreai să faci. Asa că în fiecare noapte, puneam banii sub perna ta. Astfel puteam să dorm fără grijă, ştiind că acesta este singurul loc în care tu nu ai fi căutat niciodată.

Povestioara gasita pe facebook.