Gib Mihăescu(1894-1935) nefiind un scriitor foarte cunoscut, este puţin citit în zilele noastre, cu toate că a fost un prozator foarte apreciat şi stimat atât de public, cât şi de critici. Poate mulţi nici nu au auzit de el, întrucât nu s-a aflat în programa şcolară. Şi poate nici eu nu l-aş fi cunoscut dacă liceul la care am învăţat nu i-ar fi purtat numele şi mai ales, dacă Gib Mihăescu nu ar fi fost drăgăşănean „de-al meu”, (zic asta exprimându-mi mândria 😉 ).
Apărut în 1933, romanul „Rusoaica” este incontestabil capodopera lui Gib Mihăescu şi nu a fost niciodată reeditat în perioada comunistă, pentru a nu ne supăra vecinii din est. Cine l-a citit, înţelege de ce aceştia s-ar fi putut simţi oarecum lezaţi. Cu un puternic parfum interbelic, romanul este unul romantic, de dragoste, cu puternică tentă erotică, şi poate fi considerat chiar unul de aventură, cu iz poliţienesc.
„O carte europeană, o contribuţie care depăşeşte hotarele literaturii noastre. Prin simbolismul ei, cartea îmbogăţeşte nu numai literatura naţională, de care e legată prin limbă, dar însăşi literatura continentală, prin adevărul general omenesc”, aşa scria criticul literar Şerban Cioculescu despre „Rusoaica” lui Gib Mihăescu.
Acţiunea romanului este plasată pe malul Nistrului, la graniţa basarabeană, unde sunt mutaţi locotenentul Ragaiac şi detaşamentul său de pază pentru a împiedica trecerile frauduloase din Rusia la noi, pe un sector lung de 6 kilometri. Trăind în singurătate, izolaţi şi cu sângele clocotind, toţi bărbaţii în uniformă, de la cel mai neînsemnat soldat şi până la gradaţi, explorează împrejurimile în căutare de femei. Locotenentul Ragaiac speră insă ca o anumită femeie să încerce să treacă Nistrul prin sectorul său: „o prinţesă a iernii”, „cu picior înalt şi ochi oblici”, cu „liniile lungi ale trupului şi mlădierile de călăreaţă a stepei”, acea femeie-ideal plămădită din romanele ruseşti citite de Ragaiac, însumând toate calităţile eroinelor lui Dostoievski, Andreev, Turgheniev, Tolstoi. În căutarea ei, locotenentul se mulţumeşte să-şi satisfacă poftele carnale cu femeile pe care le întâlneşte, însă asta amplifică şi mai mult goana lui acerbă după Rusoaica mult visată şi mult aşteptată. Căci ea este ireală, scoasă din lecturi, din vise, din imaginaţie. Iar prezenţa ei nu se va concretiza niciodată în roman, ea este fantasma care nu va lua niciodată formă carnală, căci reprezintă doar un ideal feminin, un ideal erotic, perfecţiunea pură.
De fapt asta este şi tema romanului: căutarea obsesivă şi febrilă a idealului feminin, goana nebună după femeia inaccesibilă, enigmatică, impalpabilă, intangibilă, care rămâne în definitiv o „nebuloasă”, după cum o numeşte autorul.
Şi tocmai de asta mi-a plăcut romanul: pentru felul în care este descris zbuciumul interior al personajelor, multitudinea de trăiri, sentimente, obsesiile lor, introspecţia sufletească; pentru umorul subtil şi descrierile naturii; pentru că te ţine cu sufletul la gură şi mori de nerăbdare să afli sfârşitul; şi pentru finalul neaşteptat şi nebănuit.
Varianta audio pentru cei interesaţi.
Cărţi, printre care şi „Rusoaica”, tot pentru cei interesaţi. 😉
CITATE DIN CARTE:
„O sete de pur şi ideal era acest amor de necunoscut şi de nemărginire.”
„Îndrăzneşte orice şi vei putea, dacă nu te va ucide vreo clipă de ezitare. Şi apoi orice mişelie izbutită va fi un act de eroism.”
„Un om hotărât trebuie să revadă, până în momentul clipei finale, tot de ceea ce are să se despartă şi dacă inima lui nu-i va da nici un brânci înapoi, el va porni senin, mândru, conştient de tăria lui.”
„Chemam în ajutor literatura să mă scape de setea de viaţă!”
„Cine a spus că fericirea şi suferinţa nu dau glas şi aripi şi celei mai tenace mediocrităţi!?”
„…trebuie să-ţi mai aducă Dumnezeu o boală, din când în când, sau o acută neplăcere fizică, pentru a preţui, ca o fericire fără margini, bucuria de a deveni sănătos!”
„Noi vrem să rămânem cu iadul nostru şi n-avem nevoie de nicio rază din cerul vostru!”
Şi uite cum şi-a neglijat Mărgeaua puiul ei de blog din cauza avântului muncitoresc care i-a desfigurat casa! Sub ţipete sfâşietoare şi-au dat duhul tavane, podele, ziduri şi tencuieli şi-au plâns cu lacrimi amare de colb vreo 2 uşi, să nu fie date afară din casă. Degeaba, căci tânguiala lor n-a servit la nimic! Şi Haosul a fost Rege, şi-n dreapta, Dezordinea i-a fost Regină. Şi nori lăptoşi de praf alb au domnit pretutindeni, şi grămezi de moloz încă aşteaptă să fie evacuate, şi munti de haine să fie spălate!
Şiraguri de gânduri 