Luna Plina si (ne)somnul

Cand o eclipsa totala de luna, o luna sangerie si o superluna se intalnesc, iese… ceea ce s-a intamplat azi noapte. Adica un eveniment ceresc cu vizibilitate maxima, cap-coada, pe tot teritoriul irlandez, de care Insula de Smarald nu va mai avea parte pana in 2032. Cireasa de pe tort: 62 de minute (4:41am – 5:43am) de Super Wolf Blood Moon, sus, la vest, in inaltul cerului, care sa incante ochii tuturor pasionatilor de eclipse si insomniacilor… ca mine!

Nu stiu ca in momentul nasterii mele, luna sa ma fi imbaiat in sclipiri argintii (ha, tre’ neaparat sa o intreb pe maica-mea!) si de aici relatia asta speciala dintre noi doua, dar jur ca uneori m-as lipsi de asta! De cand imi amintesc eu, nu a existat noapte cu luna plina care sa nu se transforme intr-una alba pentru subsemnata! Sa luam noaptea trecuta drept exemplu: ma bag la somn mai devreme (ca sa incerc sa ma tin de cele planuite si stabilite la inceputul anului), reusesc intr-un final sa adorm, dupa o lunga foiala si cateva picioare in stomac si figura ale odraslei din dotare, si… cateva vise ciudate mai tarziu, pac, la 1:30 sunt deja in picioare, mai fresh, mai energica si mai cu chef de rezolvat treburi stringente ca niciodata!

Ehe, si fiindca de mult apuse sunt vremurile cand incercam cu incapatanare sa adorm la loc, numarand turme intregi de oi (vandute, i-as fi dat clasa latifundiarului din Pipera), mi-am luat un loc in primul rand, sa vad mai bine spectacolul. Pe romaneste, m-am mutat la fereastra sa admir luna in toata splendoarea ei. Si ooohh, ce minunatie! Un tablou desprins parca din poeziile lui Eminescu! Camera scaldata in lumina argintie, umbrele misterioase, tacerea deplina, o atmosfera incarcata de magie si intelesuri nerostite! Nu degeaba a starnit luna fascinatia oamenilor atatea mii de ani!

rbsh

Vreo sapte capitole din noua mea carte mai tarziu, eclipsa totala atingea punctul culminant. Numai ca vremea tipic irlandeza nu s-a dezmintit nici de data asta: norii au acoperit cerul, iar o data cu el, si spectacolul lunatic. Inca un capitol si venea si somnul meu, tiptil tiptil, cu pasi marunti! Iar peste numai o ora, m-a trezit fie-mea, care se pare ca ma mosteneste si la capitolul „Insomniile si Luna Plina”! Daca poate ea sa creeze de una singura mareele, la o adica, de ce n-ar putea luna sa fure cateva ore de somn unor biete fiinte muritoare?!

CITATUL ZILEI:

„Sa fie sara-n asfintit
Si noaptea sa inceapa;
Rasaie luna linistit
Si tremurand din apa;
Si sa imprastie scantei
Cararilor din cranguri,
In ploaia florilor de tei
Sa stam in umbra singuri.”

Mihai Eminescu

Reclame

A fost 2018…

Nu stiu daca exista vreun raport demonstrat stiintific intre varsta si viteza de scurgere a timpului (unde sunt cercetatorii britanici cand ai nevoie de ei?), dar am impresia ca, pe masura ce imbatranesti, timpul incepe sa alerge. Ai mai adaugat un an in buchetul vietii, felicitari, nu doar ca esti cu un an mai aproape de final, dar anul asta e si mai scurt ca cel de dinaintea lui. De parca ar fi intrat la apa. Si uite asa, povestea se repeta cu fiecare an ce vine, pana cand, intr-un final, doar ai pocnit din degete, poc!, si puf!, s-a dus! Ce lungi erau odata zilele copilariei, iar acum, daca apuci sa bifezi intr-o zi un lucru-doua de pe lista, te poti considera norocos!

Conform proprie-mi teorii de mai sus, 2018, al 34-lea an din viata margelata, a fost scurt si s-a dus rapid. Si a mai fost cumva: frumos. A fost bun si frumos, mai! Nici nu-mi mai aduc aminte care a fost ultimul an pe care l-am putut cataloga astfel. Iar pentru asta sunt recunoscatoare… Cerului, Celui de sus, Universului, sortii, vietii, nici nu conteaza cui, de fapt, ci ca sunt recunoscatoare si atat. Si ca mi-e sufletul plin.

La inceput de 2018, imi doream sa invat sa ma pun pe mine pe primul loc, sa ma iubesc, sa ma iert, sa ma accept si sa am mai multa grija de mine, in general. Ei bine, acum, la final de 2018, pot spune ca exact asta am facut. Sunt mandra de mine, insa treaba nu se incheie aici. Inca mai sunt multe, foarte multe de facut la capitolul asta, fiindca e mult si greu de lucrat cu tine insati, dar macar sunt pe drumul cel bun si asta nu poate decat sa ma bucure! Si mai cred ca bunastarea din 2018 se datoreaza cumva si acestui fapt, le vad in stransa legatura, poate chiar derivand una din alta. Totodata, 2018 mi s-a parut mai usor si din punctul de vedere al mamiciei. Poate ca am inceput sa ma obisnuiesc eu cu acest statut, dar cert este ca imi place din ce in ce mai mult. De asemenea, anul asta a fost unul in care am calatorit destul de mult, fara sa fi planificat asta macar.

Cum mi-e obiceiul de la finele fiecarui an, si ca mare iubitoare de liste, voi trece in continuare, cu liniuta de la capat, toate cele intamplate de-a lungul lui 2018. Pentru mine, asta e cel mai bun mod de a-mi numara toate binecuvantarile, de a realiza cate s-au intamplat in doar 12 luni si ca timpul nu mi s-a scurs degeaba.

new_year_2018_color.jpg

Asadar, in 2018:

-desi eram in vacanta in tara, fiindca mi-am dorit ca primul Craciun al Galustei sa fie alaturi de bunici, nu aveam nimic planuit pentru Revelion. Dar cum majoritatea lucrurilor se-ntampla ad-hoc, asa si noi ne-am trezit in noaptea dintre ani alaturi de prieteni vechi, cu mese pline de bucate delicioase, vin de Dragasani si foarte multe povesti si voie buna

-dupa miezul noptii, mosii au dat-o de grinda pe Galusca, dupa cum e traditia la olteni

-in prima zi din an, am vizitat-o pe bunica, iar Galusca ne-a sorcovit pentru prima data (sau mai bine zis, ne-a palit zdravan cu sorcova in cap 😀 )

-cum multi laudau pe facebook vesmintele de sarbatoare ale Craiovei, pe 3 ianuarie, am mers si noi sa vedem minunea si nu am ramas dezamagiti

-la intoarcere in Irlanda cea verde, am avut si eu, in sfarsit, sentimentul ca sunt acasa

-la jumatatea lunii ianuarie, am fost pe plaja din Malahide, sa o vedem in urma refluxului

-cum de Craciun am fost plecati, am desfacut cadourile de la Mos si ne-am pozat in fata bradului… in ianuarie (brad pe care oricum l-am strans abia la sfarsitul lunii 😛 )

-am devenit, din nou, ochelarista si cu ocazia asta, v-am povestit cate ceva din trecutul meu de „aragaz cu patru ochi” si cum a decurs consultatia la Specsavers

-v-am povestit despre pasiunea mea pentru Ikea si despre cum am cautat in zadar un tort gustos pentru ziua Galustei

-cel mai emotionant moment al lunii ianuarie si unul dintre momentele memorabile ale anului, in general, a fost cand Galusca a mers pentru prima data, singura, fara sa se agate sau sprijine de mobila ( lacrimi de fericire si emotie mi s-au innodat sub barbie)

-Galusca a implinit un anisor si ca prin minune, multe din temerile mele din viata de mama au disparut ca prin minune

-am dus-o pentru prima data, pe Galusca la un loc de joaca (singurul din oras) si jur ca n-am citit pe chipul ei fericire mai mare ca-n ziua aceea (ca apoi a luat si rujeola de acolo, asta e alta poveste!)

-v-am aratat decorul pe care l-am realizat cu ocazia Zilelor Indragostitilor (Valentine’s Day plus Dragobete) si v-am povestit cum am sarbatorit in premiera, fara sa ne fi planificat macar, Valentine’s Day (si am hotarat sa o facem si de acum incolo, daca tot e mare nebunie cu ziua asta aici, in Irlanda cea verde), dar si Dragobetele romanesc

-v-am indemnat sa faceti un cadou altfel – testele ADN

-v-am aratat Irlanda cea verde in mantie alba

decorul de Martisor n-a trecut nici el nelaudat pe Siraguri, la fel si cum am petrecut trei zile la implinirea celor 34 de ani

-ca de obicei, si anul asta am facut livetext de la Premiile Oscar

-nici decorul de 8 Martie n-a ramas nepostat pe Siraguri

-am facut si anul asta mucenici

-am vazut parada de Sf. Patrick in alt oras

-i-am aratat Galustei Rock of Dunamase, si apoi am vizitat Timahoe Round Tower, Brownshill Dolmen si Carlow Castle

-ne-am plimbat pe cararea din Abbeyleix Bog

-v-am aratat decoratiunile de Paste

-am urmat cursuri foto la f64

-gutuiul din curtea alor mei mi-a devenit Martipom de 2018

-am petrecut vara in tara si acum, privin in urma, cred ca a fost cea mai buna alegere pentru Galusca

-am vazut Dover Castle si m-am plimbat pe White Cliffs

-desi am ramas fara telefon in aeroport, am petrecut o saptamana minunata in Tenerife

-nepotica mea a implinit 10 ani, prin urmare i-am facut invitatiile pentru petrecere si am fost fotograful de serviciu

-v-am vorbit despre minunatiile create de Anca Kurpe

-am facut o petrecere pe cinste pentru sarbatorirea primului an de viata al Galustei… sapte luni mai tarziu

-v-am vorbit despre cum sunt botezate furtunile irlandeze si ravagiile pe care le fac

-pentru prima data in viata mea, am plantat flori, de una singura si surpriza, sunt inca in viata 😀

-m-am laudat cu decorul de toamna si cu cel de Halloween

-am participat, in premiera, la o nunta irlandeza si tare m-am bucurat de experienta

-mi-am bucurat papilele gustative cu gofre belgiene in fiecare zi a citybreakului din Bruxelles

-am reluat rubricile Tocanita internautica si Povestioara de vineri (pagina cu toate povestile o gasiti aici)

-Mos Nicolae a venit si anul asta pentru ca am fost cuminti, bineinteles

-v-am aratat cum am impodobit bradul si casa pentru ultimul nostru Craciun in casa asta

-ne-am relaxat de sarbatori in minunata Lisabona

Asa ca da, spun cu mana pe inima ca 2018 a fost grozav, cum nu ma asteptam si nici nu visam! Sa vina 2019 si sa fie macar la fel de bun! La multi ani tuturor!

CITATUL ZILEI:

„Nimic nu este mai de pretuit decat valoarea zilei.”

Goethe

 

 

 

Fericiti cei saraci cu duhul…

Fara sa vreau, am prins azi, in timp ce butonam telecomanda, transmisiunea TVR a sfintirii Catedralei Neamului, exact momentul in care nu stiu ce fata bisericeasca din afara ii aducea Patriarhului Daniel elogii pe banda rulanta, fara numar, fara numar. Ceea ce m-a ingretosat, intristat si enervat peste masura. Ca nu vad si tac malc ai nostri, e de asteptat, sunt interese banesti prea mari la mijloc, dar nici macar observatorii din afara, cei care -in teorie- au capacitatea de a vedea lucrurile obiectiv, nu au gasit de cuviinta sa-i mai tempereze pe preafericit&co? Nu l-a tras nimeni de maneca pe Patriarhul Daniel fiindca a amprentat clopotele catedralei neamului cu fata lui? Nu i-a amintit nimeni de a doua porunca din Decalog, aia cu „sa nu-ti faci chip cioplit”? Chiar nu vede nimeni imaginea de ansamblu, cat de anapoda si sucita e ?

Sunt un om deschis la minte, educat si mai ales autoeducat. Cred cu tarie ca faptul ca am calatorit si locuit in diferite tari m-a ajutat sa scap de multe prejudecati capatate acasa, sa inteleg si sa vad lumea cu alti ochi, sa accept ca suntem diferiti si sa judec omul dupa caracter si fapte, nu dupa superficialitati precum etnie, religie, culoarea pielii, pozitie sociala. Am inteles ca fiecare e liber sa-si traiasca viata asa cum doreste, atata timp cat nu-mi ingradeste libertatile. Una din prietenele mele cele mai bune e catolica, la munca tineam cu drag locul unei colege musulmane cat timp isi facea rugaciunile, o alta prietena e in fiecare duminica la biserica si nu trece zi fara sa citeasca din Biblie. Va spun toate astea pentru ca nu vreau sa fiu prost inteleasa si sa fie clar ca nu am un ghimpe impotriva credinciosilor crestini (practicanti ori nu), ca e treaba fiecaruia daca si cui se inchina. Ceea ce ma scarbeste este fatarnicia, setea de bani si putere, megalomania si aroganta.

Ca se construieste ditamai mastodontul pentru a satisface pornirile grandomane ale unora, n-are decat, dar sa se faca din buget propriu, nu sa-si arate madam Firea generozitatea donand zeci de milioane din banii contribuabililor. Sa nu uitam totusi ca Romania inca e stat laic. Sa mai amintesc ca niste oameni care chiar vor si se lupta sa faca ceva bun in tara asta, ingerii de la Asociatia Daruieste Viata, construiesc de la zero primul spital de oncologie si radioterapie pediatrica, exclusiv din donatii si sponsorizari? N-ar fi fost frumos si corect ca primaria capitalei sa fi directionat toti banii aia spre asta? N-ar fi fost si mai frumos si mai corect ca insasi BOR sa dea tonul si sa se fi implicat trup si suflet in acest proiect atat de necesar, ca un exemplu demn de urmat? La cati bani au reusit sa stranga pentru catedrala, daca ar fi investit aceeasi vointa si energie, spitalul asta ar fi fost deja terminat, iar imaginea BOR spalata. Dar prioritatile sunt altele, se pare. Nevoile neamului romanesc se materializeaza in podele de marmura si pereti cu foita de aur, care sa-i asigure mantuirea. Ca doar se stie ca aurul garanteaza izbavirea!

Oameni buni, cand o sa invatam ca Dumnezeu nu locuieste in acesti pereti? Ca bogatia materiala e doar fum si iluzie? Ca o constructie arhitetconica, oricat de grandioasa si luxoasa, nu va putea in veci sa ofere iertare, salvare si inaltare spirituala nici macar unei singure persoane, daramite asa, la gramada, unui neam intreg? Ca astea trebuie sa vina din tine, sa le simti, sa ti le doresti cu ardoare. Dumnezeu adevarat si credinta sunt in inima si le porti cu tine oriunde. Dumnezeu e pretutindeni, Dumnezeu locuieste in tine. Acolo trebuie sa-l cauti, nu intre patru pereti din beton si caramida.

Romania e tara unde se inaugureaza, cu fast, panglica tricolora, televiziune, surle si trambite, bucatele de autostrada scumpe cat lansarea unei rachete pe luna, care o iau apoi la vale si trebuie reparate, lucruri extraterestre si nemaivazute precum wc-urile in incinta scolii, sali de sport in sate uitate de lume, parcuri pline cu banci pe care nu le foloseste nimeni fiindca sunt prea in afara orasului. Prin urmare, cum de ne mai mira „inaugurarea” unei constructii neterminate, care a costat deja 120 de milioane si va mai manca cel putin inca pe atat, sub pretextul ca ne va apropia de Dumnezeu?

CITATUL ZILEI: 

„Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are bucate să facă asemenea.”

Sfântul Ioan Botezătorul

„Fiilor, cat de anevoie este pentru cei ce se incred in bogatii sa intre in Imparatia lui Dumnezeu! Mai lesne este sa treaca o camila prin urechea unui ac, decat sa intre un om bogat in Imparatia lui Dumnezeu!”

„Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer!”

Evanghelia dupa Marcu

Decor de toamna

Nu eram sigura daca anul asta voi avea timp sa fac cate un decor separat pentru toamna si Halloween sau unul singur care sa le incorporeze pe ambele. Creativitatea mea e la cote maxime in ultima vreme, chiar si eu ma minunez cate idei imi mustesc in capu-mi, dar problema este timpul. Poate parea simplu sa realizezi un decor, arunci doua-trei chestii acolo si gata, ar zice unii, dar lucrurile nu stau chiar asa. Sunt tipicara si perfectionista si vreau ca treaba sa-mi iasa exact cum am conceput-o mai intai in mintea mea, iar pentru asta e nevoie de timp, in primul rand, de un plan in care aleg tema si culorile, eventual anumite obiecte in jurul carora sa construiesc decorul si abia apoi ma apuc de adunat cele necesare. Caut intai prin casa, vad ce am deja, ce pot transforma ori construi singura, ca tot imi plac mie proiectele DIY si abia apoi merg prin magazine sa cumpar ce imi mai lipseste. Cele mai ieftine lucruri le gasesc in Dealz si Mr Price, mai calitative in TK Maxx, Home Store + more, Homebase. Dar cum spuneam, si vreau sa subliniez asta, nu cumpar totul de la zero pentru fiecare decor in parte, ci ma bazez pe ce am deja si ce pot crea eu cu manutele astea doua! 😛 Apoi le asez pe toate pe jos, in mijlocul camerei si incep sa le aranjez. Si schimb locul obiectelor ori realizez ca mai trebuie adaugat cate ceva, la unele renunt, imi vin tot felul de idei care alearga prin capul meu ca nebunele. Cine a zis ca procesul de creatie e unul simplu?!

De asemenea, trebuie adaugat ca e greu sa faci ceea ce-ti place cand ai un Speedy Gonzales prin preajma, care pune mana pe toate, tranteste, trage, rupe, insira si imprastie si mai are nevoie sa fie si hranit, schimbat, bagat in seama, dragalit. Asa ca incerc sa-mi desfasor activitatea in cele aproape doua ore cand doarme in timpul zilei ori, cel mai des, noaptea, cand e liniste in casa si sunt singura.

In fine, ideea e ca dupa lupte seculare care au durat cateva zile, am reusit si eu sa termin decorul de toamna si el arata ca-n imaginile de mai jos.

ptr

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITATUL ZILEI:

„Culori fioroase isi incep timpuria cucerire a dealurilor, asmutite de vanturile toamnei. Toamna este insusi artistul.”

Takayuki Ikkaku

Cum am ajuns gradinareasa de ocazie

Imi plac florile, dar atractia asta nu e si reciproca, se pare ca eu nu le prea plac lor, drept urmare prefera sa dea ortu’ popii decat sa impartim aceeasi casa. Bine, n-o ajuta nici faptul ca uit sa le ud, si in general, sa am grija de ele! Recunosc, imi plac florile taiate si aranjate in buchete, dar pana si pe alea le pun in vaza si acolo le uit pana isi dau duhul si trebuie sa le arunc! Cred ca gena iubitorilor de flori a sarit o generatie, m-am impacat de mult cu gandul ca nu o sa detin niciodata paradisul floral din curtea maica-mii! Da, imi plac si-mi mangaie retina gradinile ingrijite, dar nu de mine!

Eh, stiind toate astea, impamantenite inca de pe vremea cand bucuria intoarcerii acasa a maica-mii se ducea pe apa sambetei la vederea naturii moarte din ghivecele ei, daca aseara m-ar fi vazut careva din cunoscutii mei, si-ar fi facut cruce in timp ce scuipau cate un „Piei, satano!” printre dinti si-mi aruncau in ochi vreun crucifix. Sau macar s-ar fi gandit ca m-au rapit extraterestrii si m-au inlocuit cu una de-a lor! Cine esti, ce-ai facut cu Margeluta noastra? Pai unde-au mai vazut ei asa mandrie de tablou pitoresc, cu Margeluta echipata corespunzator cu manusi, sapa si grebla, concentrata la maxim, scormonind pamantul, umpland ghivece si indesand tacticos in ele… flori de toamna? Soc si groaza, va spun! Cred ca in seara asta a inghetat o bucatica de Iad, una mica-mititica, de pe la colt! 😀

Sa va spun cum a pornit totul. Duminica am vrut sa o ducem pe Galusca la un loc de joaca, dar a trebuit sa ne intoarcem acasa, fiindca a adormit in drum spre. Asa ca am lasat-o in lumea viselor, cu unchiu-so vajnic aparator/supraveghetor si noi am iesit in oras, la o cafea, chipurile. Numai ca in masina, discutia a divagat catre chestiile pe care vrem sa le facem, precum vopsitul usii, a copertinei de la intrare si a pervazurilor exterioare, taiatul copacilor si tufisurilor din fata casei. Pentru ca da, desi suntem chiriasi, ne place sa avem grija de casa in care locuim, chiar daca in acte nu-i a noastra. Si-uite asa am ajuns in Home Base, sa cumparam cele trebuincioase. Si zau ca nu inteleg ce scurtcircuit s-a produs pe drumul dintre gura si creieru-mi, ca m-am trezit propunandu-i Alui Meu Ca Bradul sa cumparam si niste flori, ca prea arata urat ghivecele alea golase de la geam (cuvintele mele exact! #facepalm). Si-am luat vreo 3 crizanteme, un set de 12 Sweet William Festival White Flame (nu ma intrebati, ca habar nu am ce-s astea) si inca doua aratari pe care nu stiu cum le cheama. N-am nicio cunostinta in domeniu, nu am facut asta niciodata, asa ca le-am ales pe spranceana!

Din motive diverse, precum vant nervos de toamna, dar mai ales lene si lipsa de chef, abia azi, profitand de faptul ca barbatul casei a scapat mai devreme de la munca si exact atunci dormea Galusca, ne-am pus pe treaba. In timp ce Al Meu Ca Bradul punea la munca serioasa foarfeca abia cumparata, defrisand de zor jungla din fata casei, subsemnata scarmana ghivecele, animata de un avant cu misterioase si inca neaflate origini. Impartiti intre munca de gradinari de ocazie si Galusca trezita cu chef de mancat pamant, dar mai ales de plimbat prin cartier, am reusit sa ducem totul la bun sfarsit, dupa caderea intunericului si intetirea frigului. Vreti sa mint si sa zic ca nu sunt mandra de isprava mea, ca nu creste inima-n mine cand ma uit la ghivecele din care rasar timid zanele mele de toamna? Nu, n-am cum sa mint! Bineinteles ca nu-mi mai incap in piele! E asa, un amestec de bucurie, de mandrie si de implinire ca am facut ceva nou, singura, fara ajutor, cu drag si mainile astea doua! (Acum sa facem cateva rugaciuni sa le gasesc vii data viitoare cand ma uit pe geam! :D)

CITATUL ZILEI:

„Floarea nu este floare în sine, ci în oglinda altui suflet.”

Valeriu Butulescu

In Irlanda, s-a deschis oficial sezonul 2018-2019 de furtuni

Nu stiu cum se face, dar ati observat si voi ca majoritatea uraganelor si furtunilor poarta nume de gen feminin? Chestia asta mi s-a parut intotdeauna cam sexista si mereu m-am intrebat cine le boteaza?! Imi si imaginam un barbat abia parasit, om de stiinta cu par valvoi si cearcane imense, halat necalcat si ochelari murdari, trist, furios si frustrat, care pentru a se razbuna pe fosta, numeste un uragan dupa ea, cea care a trecut exact ca un uragan prin sufletul lui, lasand in urma dezastru si pagube insemnate. Da, stiu, am avut mereu o imaginatie bogata! 😀

Cum e lesne de inteles, curiozitatea asta mi-a fost starnita de filmele americane cu tornade/uragane (unde sa vad asa ceva la noi?), dar de cand locuiesc in Irlanda, am ajuns la saturatie, zau asa! Nu trece luna fara s-avem parte de 2-3 furtuni, unele mai puternice, altele mai calme, dar absolut toooaaate au nume. Cam la fel ar fi si-n Romania daca Busu ar boteza absolut toate fronturile alea de aer ba cald, ba rece, pe care le tot anunta in fiecare seara la meteo. 😛

„Cat traiesti, inveti!” a zis un intelept. „Nicio zi nu e pierduta daca ai invatat ceva!” a adaugat alt intelept. Sau poate era acelasi. Ma rog, ideea e ca azi m-am luminat si eu, in sfarsit! Se pare ca in fiecare an, incepand cu 2015, in luna septembrie, Met Eireann (Serviciul National Irlandez de Meteorologie) si Met Office (cel britanic) isi unesc fortele si publica o lista cu furtunile sezonului. Sunt pregatite 21 de nume, alese dintre cele sugerate de public, in ordine alfabetica (exceptand Q, U, X, Y, Z) si alternand genul feminin cu cel masculin. De ce fac treaba asta cu botezatul furtunilor? Pentru a creste gradul de constientizare a conditiilor meteo severe inainte ca acestea sa se abata asupra tarii, zic ei.

Sursa foto

In sezonul 2018-2019, prima furtuna care a urcat pe podium a fost Ali (anul asta au inceput cu un nume masculin), invesmantat in vanturi de 120km/h, cele mai puternice sufland in partile de vest si nord-vest, Comitatul Galway fiind cel mai afectat. 180 000 de locuinte ramase fara electricitate si 2 morti. Noi locuim undeva in centrul insulei, asa ca ne putem numi totusi norocosi, suntem un pic mai feriti fata de cei de pe coaste. Asta nu inseamna ca nu am avut si noi parte din plin de vantul care suiera furios, incercand sa aplece copacii, doar ca nu la fel de rau ca-n alte zone si in niciun caz nu a fost ca uraganul Ophelia din octombrie de anul trecut, care pentru mine ramane un punct de referinta. A fost totusi primul meu uragan/furtuna tropicala, e normal deci sa le compar pe toate cu Ophelia (care drept vorbind, m-a speriat un pic).

Ali a coborat azi de pe podium, cu tot cu vanturile lui turbate, facandu-i loc lui Bronagh si rochiei sale tesute din ploi dese si Cod Galben pana in seara asta la 9, brodat pe trena. De fapt, la ora tarzie la care scriu articolul asta, inca ploua, mai slab, ce-i drept, dar norii au curs neincetat de azi noapte si sunt maxim 14°C. In alte zone, e mai rau.

Oh, si vestile bune nu se termina aici! Nici nu a apucat Bronagh sa coboare de pe podium, ca urmatoarea furtuna, Callum pe numele ei, se si pregateste sa urce, in acest weekend! Inca nu e nimic sigur 100%, dar dupa cum arata harta meteo, sansele sunt foarte mari. Ha, trei furtuni intr-o saptamana, lucky us!

Deci dupa cum vedeti, vremea irlandeza e o bu-cu-ri-e, nu alta!!! Si-o s-o tot tinem asa, intr-o mare veselie, pana in septembrie la anul, ca doar trebuie sa se bucure de frumusetea defilarii pe podium si atentia publicului si Deirdre, Erik, Freya, Gareth, Hannah, Idris, Jane, Kevin, Lily, Max, Niamh, Oliver, Peggy, Ross, Saoirse, Tristan, Violet si Wyn. Noi sa fim sanatosi, ca furtunile curg!

CITATUL ZILEI:

„Iubirea si vremea frumoasa sterg limitele contururilor noastre.”

Andre Gide