Ne naștem singuri, murim singuri

In primii ani de locuit în București, am stat cu chirie într-o garsoniera proprietate a familiei Topescu. Al Meu Ca Bradul a fost cel care a tratat cu ei, eu personal nu i-am întâlnit niciodată, nici pe domnul Cristian Topescu, nici pe Cristina, fiica acestuia. Și dacă as fi făcut-o, cu siguranta as fi paralizat de emoție și nu as fi fost în stare sa scot doua cuvinte pe gura. Fiindcă ii știam de mic copil de la televizor, si-n mintea mea de atunci, cei care apăreau la televizor erau adevărate vedete, supraoameni, nepământeni, pur și simplu nu aveai cum sa respiri același aer cu ei, dar sa îndrăznești să-i privești timid în ochi ori sa le strângi tremurand mana?!

În seara asta, când mi-a apărut pe Facebook știrea cu trecerea în neființă a Cristinei Topescu, prima reacție a fost sa o consider fake news. Apoi m-am uitat mai bine și am văzut ca era distribuita de pe pagina TVR, asa ca am deschis și articolul. Ce m-a tulburat teribil, pana la lacrimi chiar, au fost împrejurările în care și-a aflat sfârșitul și modul în care i s-a găsit trupul: de o vecina care, îngrijorată că nu o mai văzuse de trei săptămâni (cam de pe la Crăciun), a sesizat politia orașului Otopeni. Un om (foarte cunoscut chiar, persoana publica) a murit singur în casă și nimeni nu a știut timp de trei săptămâni. Va dați seama cum suna asta? Nu vreau sa fiu una din oile internetului, care jelesc, bocesc și se dau atat de afectate, scriu RIP-uri, „regrete eterne” și „Dumnezeu s-o ierte” in comentarii, de parca erau prieteni de-o viata, desi nu o știau decât de pe micul ecran. Haideți sa nu fim ipocriți, deja o fac toate vedetele autohtone care au și postat poze și povesti emoționante cu si despre raposata. Brusc, toți și-au amintit de ea, tuturor le va lipsi și le va fi dor de ea. Acum aflam ca era prietena bună cu tot showbizul, ba chiar cu tot internetul, care o plânge cu lacrimi amare. Dar a murit singura în casă, de Crăciun, și timp de trei săptămâni, nimeni, absolut nimeni nu a stiut.

M-a tulburat știrea asta fiindcă ultima luna a anului tocmai încheiat nu a fost una dintre cele mai bune pentru subsemnata, psihic vorbind. Iar cuvântul „singurătate” a fost laitmotivul perioadei, ocupandu-mi gândurile, ricosand dintr-unul într-altul, crescând și ocupând tot spațiul din mintea-mi și-asa obosita de un 2019 solicitant. Depresia e fiara parșivă, iar dacă nu i-ai simțit niciodată colții înfipți în tine, bravo ție, sper să nici n-o faci vreodată! Dar dacă porți urmele mușcăturii sale, atunci înțelegi despre ce voi vorbi în continuare. Înainte de sărbătorile de iarna, am avut parte (desi nu țineam neapărat) de un moment cu adevărat edificator și dureros chiar, un fel de revelație profunda: momentul conștientizării propriei singurătăți. Care s-a simțit ca și cum mi-ar fi căzut cerul în cap, cu toată greutatea lui, copleșindu-ma teribil, doborându-ma la pământ, tintuintu-ma acolo, apăsându-ma, sufocandu-ma. De parca mi s-a luat un văl de pe ochi și ceața s-a risipit, am văzut cu claritate imensitatea golului dimprejurul meu.

Mai întâi, singurătatea ca și condiție umană: singuri ne naștem și singuri murim. Nu te ține nimeni strâns de mână, pășind pe lângă tine și strigându-ti încurajări, nici pe drumul de venire, nici pe cel de plecare. Nu te însoțește nimeni prin tunelul întunecos către luminița plăpânda si palpaitoare de la capat. Ești doar tu cu tine, pe drumul tău, doar al tău, cu lupta, chinul, zbuciumul și zbaterea ta. Ale tale și doar ale tale și ele. Nu-ți trăiește nimeni viata, nu ia nimeni deciziile în locul tău, tu hotărăști ce partitura cânți, ce ritm are dansul tău, ce carti joci.

Apoi, singurătatea ca trăsătură personala. Fiindcă la un moment dat, ajunge sa facă parte din tine și chiar sa te defineasca. Uneori n-ai de-ales decât s-o accepți. Prietenii vin și pleacă, rareori (și doar norocosilor) se-ntampla sa rămână pentru o viata. Uneori se cern singuri, alteori ii îndepărtezi tu. Dar oricâți prieteni ai avea, și orice definiție ai da acestui cuvânt, important e contactul social, interacțiunea, că așa-i omul făcut, ființă sociala, sa stea cu si printre ai lui, sa râdă și sa plângă împreună. Și nu, ce se întâmplă pe rețelele sociale e doar un simulacru de interacțiune. Ceea ce devine problematic cand putinii prieteni rămași în viata ta sunt la mii de kilometri departare, va vedeți din joi în Paști (dacă va vedeți!), abia reușiți sa vorbiți la telefon fiindca fiecare are familia lui, jobul lui, viata si problemele lui, iar programele voastre nu se potrivesc de nicio culoare. Fiecare e atat de prins în povestea sa, incat uita și de a ta. Fiecare-și vede de treaba lui, incat tu nu mai ești treaba nimănui. Nu mai ești, ca inainte, o prioritate pentru ei, ci te trezești aruncat undeva pe la coada clasamentului. Uita să te sune de ziua ta, de Crăciun ori Paște. Nu sunteți împreună la evenimentele importante din vietile voastre. Facebookul sau e plin de poze cu alți oameni, care nu sunt tu. Nu mai știi care e culoarea sa preferata, ce-i place sa bea, sa mănânce, sa poarte, dacă prefera argintul în defavoarea aurului, ce vise și dorințe ascunde. Tu nu afli sau o faci ultimul, ca și-a schimbat masina, ca s-au mutat în alta casa, ca a fost promovat la serviciu, ca mai așteaptă un copil. Nu va mai cunoașteți, v-ați uitat. În condițiile astea, inevitabil ajungi sa te simți exclus, izolat, singur și-al nimănui, realizezi ca nu ești important, ca nu contezi și ca nu te poti baza pe nimeni în afara de tine. Ba chiar te întrebi de ce mai purtați în frunte eticheta de „prieten”, cand voi nici nu vă vedeți, și nici sa va sunati nu aveti timp, când v-ați îndepărtat atat de mult încât distanta dintre sufletele voastre e de o mie de ori mai mare decât cea fizica, cand nimic nu mai e ca înainte!? Doar de dragul vremurilor de odinioară, de mult apuse? Care mai e rostul, dacă atunci când vrei să-ți împărtășești bucuriile ori să-ți verși oful, nu găsești umărul pe care s-o faci? Când ai nevoie de un sfat sau o îmbrățișare, nu-i nimeni să ți le ofere? Când ți-e rău și suferi, nu te oblojeste nimeni?

Adevărul (pe care mulți nu vor să-l recunoască fiindca e mai confortabila și ușor de digerat povestea romantata) e ca nimănui nu-i pasa cu adevărat și necondiționat de tine. Pe primul loc sunt ei și viata lor. Prietenia e și ea un fel de troc, în care ambele părți au de câștigat (și nu, nu e vorba de foloase materiale). Dacă schimbul asta nu are loc, atunci mai poate fi numita prietenie? Dacă nu va vedeți cu anii, nu va vorbiți cu lunile, nu va satisfaceti reciproc nicio nevoie, mai sunteți prieteni?

Și te întrebi astea, și multe altele. Îți frămânți creierul, iti frangi degetele. Iar în final, ai câte un moment din asta revelator, care-ți așază lucrurile în fata ochilor exact asa cum sunt și tu ai refuzat sa le vezi pana atunci, și care te face sa te strângi în tine și te obliga sa-ti fii de-ajuns. Tu ție. Doare să realizezi cât de singur ești pe lumea asta? Al dracului de tare.

M-am întrebat aseară dacă ar fi posibil sa ajung în situația Cristinei Topescu. Am încercat să-mi aduc aminte cati oameni m-au sunat să-mi ureze Crăciun fericit, pe cati i-a interesat dacă sunt bine, câți și-au amintit de mine. Pe câți îi pot numi prieteni cu adevărat. Pe cine mă pot baza, în cine pot avea încredere, cui ii pasă de mine. Răspunsurile nu sunt prea plăcute sau încurajatoare. Singurătatea e hidoasa, cruda, dureroasă.

Același exercițiu vi-l propun și vouă. Răspundeți-va sincer: câți oameni aveți în jurul vostru? Dintre aceștia, pe câți ii puteți numi prieteni adevărați? Câți v-au sunat de sărbători, interesați sincer de cum o duceți? Și nu, mesajele alea penibile si reciclate cu urări impersonale trimise la toată lista de pe Facebook nu se pun! Câți au insistat văzând ca nu răspundeți? Câți s-au înființat la ușa voastră si v-au trecut pragul casei? „Bai, Gicule, hai c-am venit sa dam share la o sarma cu smântână și mămăliguță, acum, de Crăciun! Stai liniștit, am venit eu cu tot, tu doar scoate vin d’ala bun, cum numai tu ai!”. Câți oameni puteți suna la 3 noaptea sa vina sa stea cu copiii voștri în caz ca va ia ambulanța la spital? Pe cati puteți conta sa va găzduiască în locuinta lor dacă v-ar arde casa? „Lasa, tu, Florico, draga, c-o sa stai toți la mine pana va puneți pe picioare! O sa fie bine, ai sa vezi!”. Câți v-ar da o pâine dacă n-ați avea ce manca? Câți, câți, câți?

A fost 2019

Nu cred ca exista sfârșit de decembrie fără sa ma uit în urma, la anul pe cale sa se încheie, și sa nu ma intreb/minunez unde și când s-a dus?! O treaba curioasa, care ma tot macină de ceva vreme și de care am tot pomenit prin postările margelate, e ca anii rămași îmi par mereu, din ce în ce mai scurți decât cei trecuți. De parca ar intra la apa cumva. De parca s-ar strânge in ei, contractandu-se la atingerea clipei.

Tocmai de asta, de un deceniu, de când ființează Siragurile mele, îmi fac frumos, cu liniuțe de la capat, recapitularea anului scurs. E singura metodă de a ma convinge si a-mi demonstra ca nu mi-am irosit timpul, asa cum am mereu sentimentul.

Despre 2019 as putea spune multe vorbe de dulce, dar mai ales ca mi-a testat răbdarea și nervii. Chestie care nu era necesara, i-aș fi putut spune eu de la început ca am fitilul răbdării scurt și ca-mi sare repede muștarul. M-a născut mama nervoasă și cu capsa pusa, ce să-i faci? Deși îmi alesesem „organizare” drept cuvântul anului 2019, cred ca „stres”, „nervi” ori „draci” l-ar caracteriza muuuult mai bine. A fost anul in care am făcut cunoștință cu tantrumurile zilnice și la intensitate maxima ale Nazdravanei, aflând pe pielea noastră de ce varsta de 2 ani e alintata „the terrible twos”. Fiindca e teribila, de asta! De fapt, mai mult decât teribila! Cred ca exact asa arata Iadul: tu nedormita si obosita rupta, cu dureri de cap permanente, care nu trec cu niciun hap și care-ți fac creierii sa explodeze, în timp ce odrasla din dotare, transformata în demonul din Exorcistul, urla cât o tin plămânii (si o țin frate, al dracului de mult, c-are și sânge de olteanca-n vene!), se zbate și se tăvălește pe podea, mai ceva ca pestele pe uscat, dându-se cu capul de ce găsește la îndemână. Spectacol ținut zilnic, nu doar acasă, dar și în locuri publice, ca e mai interesant cu spectatori, ca să vadă toată lumea cum ti se umfla vena de la cap, cum scrasnesti și suieri printre dinți toate înjurăturile acumulate într-o viață întreagă. Și-n momentele astea magice, zau de nu-ti vine să-ți smulgi parul și sa te dai și tu cu capul de toți pereții, aidoma odorului, blestemandu-ti zilele, in special pe-aia în care ai avut inspirația de a perpetua specia!

De fapt, știți ceva? M-am răzgândit, „tantrumuri” e cuvântul anului 2019. Asta e primul lucru care-mi vine în minte când ma gândesc la ultimele 12 luni. Tantrumuri lungi și dese, apărute din senin, care ne-au epuizat fizic și psihic, care ne-au consumat toată energia, pana la ultima picătură, lasandu-ne fără vlaga, dar cu teama adânc înfiptă în noi. Teama de a mai ieși din casa, teama de a pleca în vacanta, teama de a pierde controlul și a face gesturi necugetate.

Și uite asa, s-au dus pe apa sâmbetei toate planurile noastre pe 2019. Iar ce am reușit sa facem, s-a făcut cu mulți nervi și urlete. Toate liniuțele de mai jos includ inevitabil și câte un tantrum al Nazdravanei (ca ce e viata fără adrenalina si mai ales cortizol!?), dar n-avea rost sa-l specific de fiecare data. Tot ce-mi doresc e sa treacă o data vârsta asta teribila și o data cu ea si sus-menționatele ei efecte.

-am petrecut noaptea dintre ani acasă, cu Fratele de Mărgea dând-o la grindă pe Neastâmpărata (cum e obiceiul la olteni) în locul moasei

-am fost să vedem trei castele – Ballyloughan, Ballymoon și Leighlinbridge (Black Castle) – sau mai bine zis, ce a mai rămas din ele (și cu ocazia asta, am hotărât că toate articolele cu și despre ruinele irlandeze pe care le voi publica pe Siraguri vor putea fi găsite cu hashtagul #IrlandaInRuine)

-am vizitat Titanic Belfast, muzeul dedicat în totalitate faimosului vas Titanic (și scurtei sale vieți)

-ne-am mutat în casă nouă și bineînțeles că am trecut prin tot tăvălugul impachetat-transportat-despachetat-si-aranjat lucrurile plus văruit, vopsit, reparat, tuns iarba, toaletat gard viu și copaci, plantat flori, curățat și reparat diverse, știți voi, munca de casă nouă

-Gălușca Neastâmpărată a împlinit 2 ani exact în ziua mutarii

-cu ocazia schimbării locative, am tot vizitat Ikea (mare bucurie pentru subsemnata) și asamblat singură toată mobila cumpărată (și bineînțeles, cu Nazdravana ajutor de nădejde, ascunzându-mi șuruburile și imprastiindu-mi toate cele)

-mi-am sărbătorit ziua de naștere cu un tort-mărțișor și câțiva fulgi de zăpadă

-am făcut, pentru prima dată, mucenici moldovenești

-am decorat pentru prima data de St. Patrick’s Day si am vazut nu una, ci doua parade, plus un far și o plajă la 200km de casă

-am văzut Glenfertagh Round Tower și Cullahil Castle, încă o ruină a unui castel irlandez

-am transformat copacul din fața casei în Mărțipomul lui 2019

-am avut-o in vizita pe colega mea de banca din liceu si impreuna am fost la Newgrange si Cliffs of Moher, plus la o mica plimbare prin Dublin

-Galusca a avut parte de prima ei vanatoare de oua de Paste, care a incantat-o peste masura

-am ajuns si la Kildare Maize, dar am sfarsit prin a plati degeaba biletele de intrare, nu am putut sa-l exploram din motive de Fetita Atomica proptita (si probabil lipita cu superglue invizibil) in groapa cu nisip

-am fost la Dublin Zoo, spre încântarea Galustei

-iar în ziua următoare, am vizitat pentru prima dată o fermă – Newbridge House and Farm

-ne-am plimbat prin Gradinile Japoneze de la National Stud

-am vazut Powerscourt Waterfall, cea mai inalta cascada din Irlanda

-am votat pe 26 mai la sectia din Limerick

-ne-am petrecut o dupa-amiaza la Kildare Farm Food & Shop

-iar in ziua urmatoare am ajuns la Carragh Open Farm

-ca-n weekendul urmator Nazdrvana sa testeze locul de joaca de la Rancho Reilly

-am ajuns, pentru o saptamana, si in Romania, moment perfect pentru a o sarbatori pe Nazdravana

-si pentru a organiza, ca de obicei, fotografia si filma petrecerea de 11 ani a nepoatei Medeea

-am avut parte de o zi minunata, cu mult soare (yeeey!) in Howth, loc de care m-am indragostit iremediabil

-ne-a prins ploaia in timp ce vizitam cascada si turnul rotun din Glendalough

-la inceput de august, am petrecut o zi in Kilkenny, un alt oras de care m-am indragostit la prima vedere, vizitand castelul si facand turul orasului cu trenuletul turistic

-la sfarsitul aceleiasi luni, am urcat in farul Wicklow Head

-in septembrie am ajuns la o alta ferma, de data aceasta din comitatul nostru, Castleview Open Farm, aflata exact langa ruina castelului Cullahil (de unde si numele), vizitat in martie

-am petrecut o saptamana in Porto si mi-am intarit convingerea ca Portugalia mi-a intrat in suflet definitiv

-Nazdravana a inceput gradinita, o adevarata piatra de hotar pentru noi, cel mai important si stresant moment al anului 2019

-am incercat boxfit, ocazie cu care am vazut unde se antreneaza boxeurii din Portlaoise, destul de faimosi in Irlanda, si am realizat (pentru a cata oara?) cat de praf sunt la capitolul conditie fizica (praf rau de tot, frate, nu gluma3!)

-mi-am delectat ochii cu masinile secolului trecut la Portlaoise Vintage and Classic Car Show

-am decorat casa, am primit colindatori si apoi am fost si noi la colindat de Halloween

-si anul asta am realizat decorul de toamna

-am votat la prezidentiale in ambele tururi la sectia din Kilkenny

-am fost pentru a doilea an consecutiv, la targul de Craciun din orasul nostru, prilej pentru noi sa o intalnim pe Nazdravana cu Mosul si pentru ea sa fuga urland oripilata 😀

-Mos Nicolae nu ne-a ratat nici anul asta fiindca suntem niste cuminti, se intelege de la sine, nu?

-am reușit sa împodobim bradul o singura data, nu de 8 ori ca anul trecut, când Nazdravana dădea jos toate globuletele

-ne-a vizitat și Mos Crăciun, și pentru aproximativ un sfert de ora, am trăit cele mai frumoase și intense emoții privind-o pe Nazdravana cum deschide fericita cadourile

-ne-am petrecut ultimele 2 saptamani ale lui 2019 acasă și în casa, la hotelul plapiumioara, culcandu-ne și trezindu-ne la ore indecente, mâncând tot ce ne-a poftit inima, fără vreo remușcare

Bilanțurile din anii trecuti: 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015, 2018.

Mos Nic de 2019

Fiindcă am fost fooooaaarteee cuminți, nu ne-a uitat Moș Nicolae nici anul ăsta (și bineînțeles, nici nu ne-a cadorisit cu vreo nuielusa, băiat bun!). E deja a patra oară când ne vizitează pe tărâm irlandez, prima dată în această casă. Clar, nu mai scăpăm de el, se ține scai de noi!😂 Să-i țină Dumnezeu obiceiul, că zău dacă ne supărăm!

O surpriza fantastica pentru Galusca Nazdravana atunci când a ajuns acasă de la grădinița. Nici n-a vrut să-și dea jos geaca. A ținut-o într-un wow continuu și primul lucru care i-a atras atenția a fost, cum altfel, excavatorul galben din lemn. Exact pe el pariasem și eu! 😂 I-au plăcut mult și cărțile cu sunete (urechilor mele, nu!), iar de obișnuitele pijamale pe care i le aduce Mos Nic în fiecare an nici nu s-a sinchisit.

Bucuroasă de daruri a fost și subsemnata, mai ales ca aveam nevoie să-mi refac geanta de cosmetice după ce Nazbatioasa s-a rujat pe toată fața și pe mâini, și pe tălpi, și pe unghiile de la picioare cu fiecare ruj de-l aveam (unul n-a scăpat!). Apoi a trecut să-l picteze pe tac’su cu tușul de ochi și fardurile mele (iar el nu s-a întrebat o secunda de unde le are!).

Ieri seară aveam planificat împodobitul bradului, după cum ne e tradiția, dar la cât ne-a stors de vlagă săptămâna asta nebună, nu am mai fost în stare de nimic. Azi e zi de alergatura: pe lângă obișnuitele cumpărături săptămânale, trebuie sa mai luam câte ceva și pentru pachetul pe care-l trimitem în țară, apoi împachetat și mers în Dublin, nu înainte de a arunca un ochi într-un outlet după un anume model de ceas (am promis unei prietene). Și toate astea cu Nazdravana după noi. Ha, ha, nu știu dacă să plâng sau să râd gândind la ce ne așteaptă. Prin urmare, dacă mai rămâne timp și pentru brad, cu bucurie îl facem, dacă nu, asta e, mai așteaptă până duminică.

Și fiindcă Siragurile de gânduri au împlinit 10 ani pe 1 septembrie, la majoritatea articolelor publicate anul ăsta, am adaugat întru aducere aminte, linkuri către diverse articole din anii trecuți. Îmi place să mai răsfoiesc paginile blogului și să citesc postările vechi. Uneori dau peste lucruri de care nici nu-mi mai aduceam aminte, alteori nu-mi vine să cred că le-am scris eu, dar absolut de fiecare dată mă emotionez teribil. Cum ar putea fi altfel, cand timp de un deceniu, am adunat aici bucățele din sufletul meu?!

Așadar, dacă sunteți curioși, iată articolele de Moș Nic din anii trecuți : 2010, 2012 partea urata si cea frumoasa, 2014, 2015, 2016, 2017 si 2018. Nu pot sa-mi dau seama si nici nu-mi amintesc, daca in anii care lipsesc nu l-am sarbatorit pe Mos Nic ori nu mai am eu fotografiile. Oh, well!

La final, toate urarile de bine catre sarbatoritii zilei de ieri, cu speranta ca Mosul a fost darnic cu voi si ca i-ati avut in preajma pe toti cei dragi!

CITATUL ZILEI:

„Fericirea ta este darul voinţei tale.”

Epictet

Decorul margelat pentru toamna 2019

Uite acum intram in decembrie si eu o tot dau inainte cu decorul de toamna. Dar la cat de greu mi-a fost sa-l termin (nu pentru ca ar fi fost o treaba deosebit de grea si ostenitoare, ci mai degraba din cauza lipsei timpului si a oboselii care m-a cam pus la pamant anul asta), zic ca merita sa-i dedic macar un articol pe blog, ca si-asa nu l-am promovat pe nicaieri. Dupa cum bine stiti, mi-e drag sa decorez, indiferent de ocazie, si mi-e ciuda (mai ales cand ma uit la videoclipurile cu iz american ale Alinei Albin) ca aici nu exista cultul asta al decoratului de toamna ca peste ocean. Prin urmare, nici decoratiunile nu sunt la discretie ca acolo, sa ai de unde alege, ci mai degraba se confunda cu cele de Halloween. Dar m-am descurcat cum am putut.

Ce am cumparat anul asta pentru decorul tomnatic a fost o coronita pentru usa, o ghirlanda, inca doua ghivece de crizanteme pe langa cele doua care au supravietuit de anul trecut (minune minunata, aleluia!), doua felinare de marimi diferite si o paiata. Ideea era sa fac mai intai decorul de toamna si apoi pe cel de Halloween, dar in momentul in care am inceput sa asez obiectele pentru primul, am realizat ca nu am tot ce-mi trebuie ca sa iasa cum voiam eu, asa ca am lasat-o balta si am trecut direct la al doilea. Am reusit totusi (cu greu si multe intreruperi) sa filmez tot procesul, deci puteti vedea in videoclipul de mai jos ce a iesit. Pe aici, lumea deja a impodobit brazii, iar duminica am avut targul anual de Craciun al orasului, care s-a incheiat cu aprinderea luminitelor. Pe de-o parte, ma oboseste si enerveaza graba asta, careia sincer nu-i vad rostul, dar parca mi-a venit si pofta sa scot decoratiunile de iarna din anii trecuti si cu ceea ce am cumparat in ultimele zile, sa ma apuc de treaba. Sper sa rezist cu stoicism pana pe 6 decembrie, cand avem planificat sa impodobim bradul, asa cum am facut in toti anii de cand ne-am casatorit.

Decorul tomnatic din 2018 poate fi admirat AICI.

La șemineu:

burst

2 Decor toamna 2019

Pantofarele de la intrare:

Masa din bucatarie:

Intrarea in casa:

CITATUL ZILEI:

„Toamna, al anului ultim, cel mai frumos surâs.”

William Cullen Bryant

Am votat si-n turul al doilea…

Iar cea care a impins in urna hartia cu votul a fost Galusca Nazdravana. Si de data asta, la fel ca-n primul tur, am votat in Kilkenny, la sectia nr. 279, dupa un drum de o ora si un pic. Am fi putut merge in Limerick, fiindca pe autostrada am fi facut acelasi timp, dar de cand am vizitat in august, castelul din Kilkenny si am facut turul centrului vechi cu trenuletul turistic, m-am indragostit de orasul asta.

Totul a mers foarte repede, la fel ca-n weekendul 8-10 noiembrie. Nu cred ca mi-a luat nici macar un minut sa votez. Mi-a placut organizarea exemplara (desi 3 zile mi s-a parut totusi cam mult) si mai ales mobilizarea de pe Grupul Romanilor Din Irlanda. Au existat si destui Gica-Contra, cum era si normal, dar cei care s-au implicat voluntar in organizarea alegerilor prezidentiale au facut o treaba exemplara si la partea cu indemnatul romanilor de-a merge la vot. Nu stiu cum e pentru voi, dar pe mine, mobilizarea asta generala ma insufleteste si-mi da o bruma de speranta. Speranta c-am putea avea o Romanie normala, corecta si decenta.

Kilkenny sectie votare 279

Ma enerveaza insa ura asta nemaipomenita care s-a revarsat pe toata perioada alegerilor (voiam sa spun campanie, dar… care campanie, ca a fost practic inexistenta?!), pe toate canalele posibile. De ce trebuie mereu sa ne impartim in tabere si sa ne jignim si injuram cu patos? De ce nu putem alege echilibrul si calea de mijloc? De ce trebuie sa fim mereu „romanii patrioti din tara” si „tradatorii de neam din diaspora”? De ce nu putem fi „noi, romanii uniti de pretutindeni”? De ce nu putem respecta alegerea si opinia celorlalti, de ce trebuie sa improscam venin in stanga si-n dreapta si sa-i scuipam pe toti care nu ne impartasesc opiniile? De ce atatea atacuri la persoana, de ce nu putem discuta ideile si nu oamenii?

Sa mai amintesc si cum m-au uimit si chiar socat de-a dreptul, cativa din lista de prieteni de pe facebook, oameni cu care am copilarit si crescut impreuna, oameni scoliti, pe care-i credeam educati, decenti si cu capul pe umeri (plus o farama de creier in el)? Fratilor, cata frustrare si neputinta si rautate zace intr-unii dintre voi! Cautati-va un terapeut, ca multe mai aveti de curatat inauntrul vostru, in loc sa va aruncati toata mizeria asupra celorlalti!

Si uite acum vine Ziua Nationala si iar o sa pudram cu roz si praf de zane realitatea, si iar o sa le iasa tuturor patriotismul si mandria de a fi roman prin toti porii si gauricile existente. Si o sa-si imbrace toti copiii in costume populare romanesti facute in China, fara nicio legatura cu portul traditional si o sa-si puna apoi pozele cu „romanasii” lor pe facebook, intru mandria de a fi roman! Fiindca asa se masoara patriotismul in ziua de azi: in vorbe si poze, nu fapte!

CITATUL ZILEI:

„Votul ar trebui să fie cântărit, nu numărat.”

Schiller

Tocanita internautica (124)

Înainte de a gusta tocănița internautică de azi, vreau să vă îndemn să mergeți la vot, oricât de mare vă este dezamăgirea în legătură cu ce se petrece pe scena politică din România și în general, în țară. Până la urmă, votul rămâne nu doar un drept, dar și o datorie civică. Mergeți să votați!

Lectură plăcută și digestie ușoară!

6 Aranjamente de toamna

Planificasem articolul asta cu iz tomnatic pentru septembrie-început de octombrie, dar nu a fost să fie fiindcă a mers mai greu cu filmatul, pozatul și apoi editatul ambelor. Am zis totuși să-l postez cât, tehnic vorbind, e încă toamnă și până nu se duce de tot noiembrie ăsta atât de geros cu parfum de iarnă. Ieri dimineață, am avut un șoc când am ieșit din casă și-am dat nas în nas cu aerul rece, înțepător și un covor gros de brumă întins peste toate. Recunosc că peisajul înghețat, rupt parcă din altă lume, avea frumusețea lui, dar prea a fost al naibii de frig. Și asta în timp ce în România erau temperaturi de 20°.

Lăsând la o parte vremea și chestiunile organizatorice (capitol unde nu prea excelez în ultimul timp), despre aranjamentele decorative pentru masă din articolul de azi nu sunt foarte multe de spus. Decât că sunt foarte simplu și ușor de făcut, că nu trebuie să te fi înzestrat cine știe ce zeu al DIY-ului cu vreun talent deosebit și nici nu ai nevoie de recuzită specială: un tocător de lemn, o farfurie întinsă, câteva lumânări, două-trei conuri de brad, dovlecei și o mână de castane ori alune. Creațiile mele sunt mai ales pentru inspirație, nu trebuie urmate întocmai, în cazul în care cineva vrea sa le pună în aplicare, iar elementele pot fi înlocuite sau schimbate între ele, după gustul și plăcerea fiecăruia.

Decor de toamna 1

Decor de toamna 2

Decor de toamna 3

Decor de toamna 4

Decor de toamna 5

Decor de toamna 6

CITATUL ZILEI:

Creativitatea nu înseamnă să găseşti un lucru, ci să faci ceva din el după ce l-ai găsit.

James Russell Lowell