Fericiti cei saraci cu duhul…

Fara sa vreau, am prins azi, in timp ce butonam telecomanda, transmisiunea TVR a sfintirii Catedralei Neamului, exact momentul in care nu stiu ce fata bisericeasca din afara ii aducea Patriarhului Daniel elogii pe banda rulanta, fara numar, fara numar. Ceea ce m-a ingretosat, intristat si enervat peste masura. Ca nu vad si tac malc ai nostri, e de asteptat, sunt interese banesti prea mari la mijloc, dar nici macar observatorii din afara, cei care -in teorie- au capacitatea de a vedea lucrurile obiectiv, nu au gasit de cuviinta sa-i mai tempereze pe preafericit&co? Nu l-a tras nimeni de maneca pe Patriarhul Daniel fiindca a amprentat clopotele catedralei neamului cu fata lui? Nu i-a amintit nimeni de a doua porunca din Decalog, aia cu „sa nu-ti faci chip cioplit”? Chiar nu vede nimeni imaginea de ansamblu, cat de anapoda si sucita e ?

Sunt un om deschis la minte, educat si mai ales autoeducat. Cred cu tarie ca faptul ca am calatorit si locuit in diferite tari m-a ajutat sa scap de multe prejudecati capatate acasa, sa inteleg si sa vad lumea cu alti ochi, sa accept ca suntem diferiti si sa judec omul dupa caracter si fapte, nu dupa superficialitati precum etnie, religie, culoarea pielii, pozitie sociala. Am inteles ca fiecare e liber sa-si traiasca viata asa cum doreste, atata timp cat nu-mi ingradeste libertatile. Una din prietenele mele cele mai bune e catolica, la munca tineam cu drag locul unei colege musulmane cat timp isi facea rugaciunile, o alta prietena e in fiecare duminica la biserica si nu trece zi fara sa citeasca din Biblie. Va spun toate astea pentru ca nu vreau sa fiu prost inteleasa si sa fie clar ca nu am un ghimpe impotriva credinciosilor crestini (practicanti ori nu), ca e treaba fiecaruia daca si cui se inchina. Ceea ce ma scarbeste este fatarnicia, setea de bani si putere, megalomania si aroganta.

Ca se construieste ditamai mastodontul pentru a satisface pornirile grandomane ale unora, n-are decat, dar sa se faca din buget propriu, nu sa-si arate madam Firea generozitatea donand zeci de milioane din banii contribuabililor. Sa nu uitam totusi ca Romania inca e stat laic. Sa mai amintesc ca niste oameni care chiar vor si se lupta sa faca ceva bun in tara asta, ingerii de la Asociatia Daruieste Viata, construiesc de la zero primul spital de oncologie si radioterapie pediatrica, exclusiv din donatii si sponsorizari? N-ar fi fost frumos si corect ca primaria capitalei sa fi directionat toti banii aia spre asta? N-ar fi fost si mai frumos si mai corect ca insasi BOR sa dea tonul si sa se fi implicat trup si suflet in acest proiect atat de necesar, ca un exemplu demn de urmat? La cati bani au reusit sa stranga pentru catedrala, daca ar fi investit aceeasi vointa si energie, spitalul asta ar fi fost deja terminat, iar imaginea BOR spalata. Dar prioritatile sunt altele, se pare. Nevoile neamului romanesc se materializeaza in podele de marmura si pereti cu foita de aur, care sa-i asigure mantuirea. Ca doar se stie ca aurul garanteaza izbavirea!

Oameni buni, cand o sa invatam ca Dumnezeu nu locuieste in acesti pereti? Ca bogatia materiala e doar fum si iluzie? Ca o constructie arhitetconica, oricat de grandioasa si luxoasa, nu va putea in veci sa ofere iertare, salvare si inaltare spirituala nici macar unei singure persoane, daramite asa, la gramada, unui neam intreg? Ca astea trebuie sa vina din tine, sa le simti, sa ti le doresti cu ardoare. Dumnezeu adevarat si credinta sunt in inima si le porti cu tine oriunde. Dumnezeu e pretutindeni, Dumnezeu locuieste in tine. Acolo trebuie sa-l cauti, nu intre patru pereti din beton si caramida.

Romania e tara unde se inaugureaza, cu fast, panglica tricolora, televiziune, surle si trambite, bucatele de autostrada scumpe cat lansarea unei rachete pe luna, care o iau apoi la vale si trebuie reparate, lucruri extraterestre si nemaivazute precum wc-urile in incinta scolii, sali de sport in sate uitate de lume, parcuri pline cu banci pe care nu le foloseste nimeni fiindca sunt prea in afara orasului. Prin urmare, cum de ne mai mira „inaugurarea” unei constructii neterminate, care a costat deja 120 de milioane si va mai manca cel putin inca pe atat, sub pretextul ca ne va apropia de Dumnezeu?

CITATUL ZILEI: 

„Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are bucate să facă asemenea.”

Sfântul Ioan Botezătorul

„Fiilor, cat de anevoie este pentru cei ce se incred in bogatii sa intre in Imparatia lui Dumnezeu! Mai lesne este sa treaca o camila prin urechea unui ac, decat sa intre un om bogat in Imparatia lui Dumnezeu!”

„Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer!”

Evanghelia dupa Marcu

Reclame

Cum am ajuns gradinareasa de ocazie

Imi plac florile, dar atractia asta nu e si reciproca, se pare ca eu nu le prea plac lor, drept urmare prefera sa dea ortu’ popii decat sa impartim aceeasi casa. Bine, n-o ajuta nici faptul ca uit sa le ud, si in general, sa am grija de ele! Recunosc, imi plac florile taiate si aranjate in buchete, dar pana si pe alea le pun in vaza si acolo le uit pana isi dau duhul si trebuie sa le arunc! Cred ca gena iubitorilor de flori a sarit o generatie, m-am impacat de mult cu gandul ca nu o sa detin niciodata paradisul floral din curtea maica-mii! Da, imi plac si-mi mangaie retina gradinile ingrijite, dar nu de mine!

Eh, stiind toate astea, impamantenite inca de pe vremea cand bucuria intoarcerii acasa a maica-mii se ducea pe apa sambetei la vederea naturii moarte din ghivecele ei, daca aseara m-ar fi vazut careva din cunoscutii mei, si-ar fi facut cruce in timp ce scuipau cate un „Piei, satano!” printre dinti si-mi aruncau in ochi vreun crucifix. Sau macar s-ar fi gandit ca m-au rapit extraterestrii si m-au inlocuit cu una de-a lor! Cine esti, ce-ai facut cu Margeluta noastra? Pai unde-au mai vazut ei asa mandrie de tablou pitoresc, cu Margeluta echipata corespunzator cu manusi, sapa si grebla, concentrata la maxim, scormonind pamantul, umpland ghivece si indesand tacticos in ele… flori de toamna? Soc si groaza, va spun! Cred ca in seara asta a inghetat o bucatica de Iad, una mica-mititica, de pe la colt! 😀

Sa va spun cum a pornit totul. Duminica am vrut sa o ducem pe Galusca la un loc de joaca, dar a trebuit sa ne intoarcem acasa, fiindca a adormit in drum spre. Asa ca am lasat-o in lumea viselor, cu unchiu-so vajnic aparator/supraveghetor si noi am iesit in oras, la o cafea, chipurile. Numai ca in masina, discutia a divagat catre chestiile pe care vrem sa le facem, precum vopsitul usii, a copertinei de la intrare si a pervazurilor exterioare, taiatul copacilor si tufisurilor din fata casei. Pentru ca da, desi suntem chiriasi, ne place sa avem grija de casa in care locuim, chiar daca in acte nu-i a noastra. Si-uite asa am ajuns in Home Base, sa cumparam cele trebuincioase. Si zau ca nu inteleg ce scurtcircuit s-a produs pe drumul dintre gura si creieru-mi, ca m-am trezit propunandu-i Alui Meu Ca Bradul sa cumparam si niste flori, ca prea arata urat ghivecele alea golase de la geam (cuvintele mele exact! #facepalm). Si-am luat vreo 3 crizanteme, un set de 12 Sweet William Festival White Flame (nu ma intrebati, ca habar nu am ce-s astea) si inca doua aratari pe care nu stiu cum le cheama. N-am nicio cunostinta in domeniu, nu am facut asta niciodata, asa ca le-am ales pe spranceana!

Din motive diverse, precum vant nervos de toamna, dar mai ales lene si lipsa de chef, abia azi, profitand de faptul ca barbatul casei a scapat mai devreme de la munca si exact atunci dormea Galusca, ne-am pus pe treaba. In timp ce Al Meu Ca Bradul punea la munca serioasa foarfeca abia cumparata, defrisand de zor jungla din fata casei, subsemnata scarmana ghivecele, animata de un avant cu misterioase si inca neaflate origini. Impartiti intre munca de gradinari de ocazie si Galusca trezita cu chef de mancat pamant, dar mai ales de plimbat prin cartier, am reusit sa ducem totul la bun sfarsit, dupa caderea intunericului si intetirea frigului. Vreti sa mint si sa zic ca nu sunt mandra de isprava mea, ca nu creste inima-n mine cand ma uit la ghivecele din care rasar timid zanele mele de toamna? Nu, n-am cum sa mint! Bineinteles ca nu-mi mai incap in piele! E asa, un amestec de bucurie, de mandrie si de implinire ca am facut ceva nou, singura, fara ajutor, cu drag si mainile astea doua! (Acum sa facem cateva rugaciuni sa le gasesc vii data viitoare cand ma uit pe geam! :D)

CITATUL ZILEI:

„Floarea nu este floare în sine, ci în oglinda altui suflet.”

Valeriu Butulescu

In Irlanda, s-a deschis oficial sezonul 2018-2019 de furtuni

Nu stiu cum se face, dar ati observat si voi ca majoritatea uraganelor si furtunilor poarta nume de gen feminin? Chestia asta mi s-a parut intotdeauna cam sexista si mereu m-am intrebat cine le boteaza?! Imi si imaginam un barbat abia parasit, om de stiinta cu par valvoi si cearcane imense, halat necalcat si ochelari murdari, trist, furios si frustrat, care pentru a se razbuna pe fosta, numeste un uragan dupa ea, cea care a trecut exact ca un uragan prin sufletul lui, lasand in urma dezastru si pagube insemnate. Da, stiu, am avut mereu o imaginatie bogata! 😀

Cum e lesne de inteles, curiozitatea asta mi-a fost starnita de filmele americane cu tornade/uragane (unde sa vad asa ceva la noi?), dar de cand locuiesc in Irlanda, am ajuns la saturatie, zau asa! Nu trece luna fara s-avem parte de 2-3 furtuni, unele mai puternice, altele mai calme, dar absolut toooaaate au nume. Cam la fel ar fi si-n Romania daca Busu ar boteza absolut toate fronturile alea de aer ba cald, ba rece, pe care le tot anunta in fiecare seara la meteo. 😛

„Cat traiesti, inveti!” a zis un intelept. „Nicio zi nu e pierduta daca ai invatat ceva!” a adaugat alt intelept. Sau poate era acelasi. Ma rog, ideea e ca azi m-am luminat si eu, in sfarsit! Se pare ca in fiecare an, incepand cu 2015, in luna septembrie, Met Eireann (Serviciul National Irlandez de Meteorologie) si Met Office (cel britanic) isi unesc fortele si publica o lista cu furtunile sezonului. Sunt pregatite 21 de nume, alese dintre cele sugerate de public, in ordine alfabetica (exceptand Q, U, X, Y, Z) si alternand genul feminin cu cel masculin. De ce fac treaba asta cu botezatul furtunilor? Pentru a creste gradul de constientizare a conditiilor meteo severe inainte ca acestea sa se abata asupra tarii, zic ei.

Sursa foto

In sezonul 2018-2019, prima furtuna care a urcat pe podium a fost Ali (anul asta au inceput cu un nume masculin), invesmantat in vanturi de 120km/h, cele mai puternice sufland in partile de vest si nord-vest, Comitatul Galway fiind cel mai afectat. 180 000 de locuinte ramase fara electricitate si 2 morti. Noi locuim undeva in centrul insulei, asa ca ne putem numi totusi norocosi, suntem un pic mai feriti fata de cei de pe coaste. Asta nu inseamna ca nu am avut si noi parte din plin de vantul care suiera furios, incercand sa aplece copacii, doar ca nu la fel de rau ca-n alte zone si in niciun caz nu a fost ca uraganul Ophelia din octombrie de anul trecut, care pentru mine ramane un punct de referinta. A fost totusi primul meu uragan/furtuna tropicala, e normal deci sa le compar pe toate cu Ophelia (care drept vorbind, m-a speriat un pic).

Ali a coborat azi de pe podium, cu tot cu vanturile lui turbate, facandu-i loc lui Bronagh si rochiei sale tesute din ploi dese si Cod Galben pana in seara asta la 9, brodat pe trena. De fapt, la ora tarzie la care scriu articolul asta, inca ploua, mai slab, ce-i drept, dar norii au curs neincetat de azi noapte si sunt maxim 14°C. In alte zone, e mai rau.

Oh, si vestile bune nu se termina aici! Nici nu a apucat Bronagh sa coboare de pe podium, ca urmatoarea furtuna, Callum pe numele ei, se si pregateste sa urce, in acest weekend! Inca nu e nimic sigur 100%, dar dupa cum arata harta meteo, sansele sunt foarte mari. Ha, trei furtuni intr-o saptamana, lucky us!

Deci dupa cum vedeti, vremea irlandeza e o bu-cu-ri-e, nu alta!!! Si-o s-o tot tinem asa, intr-o mare veselie, pana in septembrie la anul, ca doar trebuie sa se bucure de frumusetea defilarii pe podium si atentia publicului si Deirdre, Erik, Freya, Gareth, Hannah, Idris, Jane, Kevin, Lily, Max, Niamh, Oliver, Peggy, Ross, Saoirse, Tristan, Violet si Wyn. Noi sa fim sanatosi, ca furtunile curg!

CITATUL ZILEI:

„Iubirea si vremea frumoasa sterg limitele contururilor noastre.”

Andre Gide

Cand natura se dezlantuie, omul realizeaza cat e de mic

Anul trecut, pe la jumatatea lunii octombrie, uraganul Ophelia isi etala forta, paralizand intreaga Irlanda. Met Eireann (Serviciul National Irlandez de Meteorologie) emitea un avertisment de Cod Rosu pentru anumite zone ale tarii, cu doua zile inainte de sosirea Opheliei, in loc de una singura, cum se face in mod normal. In ziua urmatoare, la 8 seara, Codul Rosu a fost extins pentru intreaga insula si scolile inchise. Pe 16 octombrie, Ophelia se dezlantuia furioasa, maturand coasta Comitatului Cork cu vanturi de pana la 191 km/h (cea mai mare viteza a vantului inregistrata vreodata in Irlanda cea Verde), lasand 360 000 de locuinte fara curent electric si pagube de un miliard si jumatate de euro. Trei oameni si-au pierdut viata din cauza copacilor cazuti in timpul furtunii, iar alti doi dupa, in timp ce faceau reparatii.

A fost prima mea experienta cu un uragan si la drept vorbind, m-a cam socat! Al Meu Ca Bradul si Fratele de Margea au fost trimisi acasa de la munca, si alta treaba nu au avut decat sa-mi povesteasca ei, cu lux de amanunte, cum abia puteau controla masina pe autostrada, vantul puternic mai-mai sa-i zboare in afara carosabilului. De parca nu aveam deja sangele inghetat in vene la vederea copacilor care se aplecau neputinciosi, parca facand matanii si cerand indurare, la auzul suieratului infiorator de vant turbat ce cauta cu inversunare o deschizatura, oricat de mica, prin care sa-si faca loc si sa spulbere tot dinauntrul. Ferestrele pocneau si trepidau, ca si cum o forta nevazuta incerca sa le scoata din balamale, peretii trosneau si se tanguiau, iar semineul si hota din bucatarie amplificau zgomotele inspaimantatoare ale urgiei de afara, sporindu-mi teama. Aveam sentimentul ca suntem inchisi intr-o cutie de lemn, care desi acum parea sa ne serveasca drept protectie, putea oricand si foarte usor sa se transforme intr-o capcana a mortii! O uriasa mana invizibila ar fi putut sa ne smulga din loc, sa ne ridice la cativa metri in aer si sa ne izbeasca puternic de pamant, facandu-ne una cu el! Ce sanse ai sa te impotrivesti naturii dezlantuite?

Mi-am amintit de toate astea azi, cand Furtuna Ali isi facea de cap in Irlanda cea Verde dupa bunul plac (desi nu la fel de tare ca Ophelia de anul trecut). Si n-am putut sa nu ma intreb daca asa s-o fi simtit si femeia care a murit azi dimineata in Galway dupa ce caravana in care se afla a fost aruncata de pe stanci de rafalele puternice de vant?! Ma tot gandesc la asta de cand am auzit stirea la radio. Ma bantuie imaginea cu resturile imprastiate pe plaja. Am pielea de gaina si un nod in gat. Dumnezeu stie cat de ingrozita o fi fost biata femeie in ultimele ei clipe! Ma rog sa fi fost indeajuns de norocoasa incat sa nu fi avut timp sa se intrebe sau sa realizeze ce se petrece. Asa m-a sfatuit pe mine cineva, candva: „Sa te rogi pentru o moarta rapida si usoara, tata, caci asta inseamna sa ai cu adevarat noroc!”.

Toti suntem datori cu o moarte, dar nu stim niciodata cu siguranta clipa in care ne vom plati datoria. Ne consideram fiinte superioare si ne credem stapani peste Pamant. Ne imaginam ca putem controla si modela totul dupa bunul plac, dar cand natura se dezlantuie furioasa si-si arata adevarata putere, realizam cat de mici suntem. Mici si neputinciosi in fata fortei sale distrugatoare. De forta ei creatoare ne tot batem joc fara mila de cand existam. Incendii, inundatii, alunecari de teren, secete, uragane, toate ne reamintesc care ne e locul. Nu i-am aratat respectul si pretuirea cuvenite. Intr-o zi o sa si le ia singura. Si probabil ca atunci va fi prea tarziu. Pentru noi. Ea o sa-si reintre in drepturi si viata isi va gasi fagasul normal… fara noi.

CITATUL ZILEI:

„Toate procesele din natură au succes. Natura nu cunoaşte eşecul.”

Raymond Holliwell

Martipom de 2018

Cat de mult iubesc eu Martisorul, tot trambitez aici, de 8 ani de zile, de cand exista blogul asta. Si oriunde am locuit, am incercat sa ma tin de traditia asta a noastra cu daruitul de martisoare pe 1 Martie si legatul snurului alb-rosu in primul pom inflorit intalnit. Nu mi-a iesit mereu, din motive independente de vointa mea, dar tot nu m-am lasat.

Anul asta, cand am plecat din Irlanda catre Romania, inca nu inflorisera pomii, cel putin nu in orasul nostru, desi catre Dublin incepusera timid. Aveam snururi de martisoare, si pentru mine, si pentru Galusca, dar ne lipsea pomul inflorit. Cu alte cuvinte, aveam cu ce, dar n-aveam unde! 😀 Asa ca am asteptat pana am ajuns la ai mei si am dat peste gutuiul din curtea lor, incarcat cu flori ca pomul de Craciun de podoabe. Prin urmare, am stiut ca e locul perfect sa ne lasam snururile la odihna.

CITATUL ZILEI:

„Iubesc primavara oriunde, dar daca as putea alege, as intampina-o mereu in gradina.”

Ruth Stout

Adevărul si minciuna

O parabolă evreiască spune că într-o zi minciuna şi adevărul s-au întâlnit.
Minciuna i-a spus adevărului:
– Bună dimineaţa!
Şi adevărul a verificat dacă într-adevăr e o zi bună. S-a uitat în sus, nu a văzut nori de ploaie, mai multe păsări au cântat şi văzând că într-adevăr era o zi bună, i-a răspuns minciunii:
– Bună dimineaţa!
– E prea cald azi.
Şi adevărul văzu că minciuna a spus adevărul.
Minciuna apoi l-a invitat pe adevăr să se scalde în rîu. Şi-a scos hainele, a sărit în apă şi i-a spus:
– Să știi că apa e minunată!
Şi de îndată ce adevărul a sărit în rîu, cum era de așteptat, minciuna a ieşit din apă, s-a îmbrăcat în hainele adevărului şi a plecat. Adevărul, în schimb a refuzat să se îmbrace în hainele minciunii şi, pentru că n-avea de ce să-i fie ruşine, a plecat dezbrăcat pe stradă.
Așa se face că, în ochii altor oameni, e mai uşor de accepat minciuna îmbrăcată în adevăr, decât adevărul gol-goluţ.

Jackson Nunes

Momente faine de la Premiile Oscar 2018 si cateva ganduri margelate

Anul trecut nu am reusit sa vad Gala Premiilor Oscar, din motive de colici de Galusca, asa ca anul asta, ca o mare iubitoare de film ce sunt, am vrut sa-mi iau revansa si m-am pregatit temeinic din timp. Am vazut aproape toate filmele care au primit nominalizari la diverse categorii, am citit o groaza de articole pe site-urile de specialitate, iar duminica mi-am setat alarma ca sa fiu sigura ca nu ratez marele eveniment (mai mult din cauza diferentei de fus orar decat de somn) si ca sa am parte de liniste, sa pot face livetext pe blog, am pasat Galusca Bradului din dotare. 😛 Prin urmare, totul era pus la punct in momentul in care vedetele de la Hollywood paseau pe covorul rosu.

Si daca tot am inceput cu asta, e inevitabil sa nu-mi dau cu parerea despre tinute. Spre deosebire de alti ani, capitolul asta a fost slabut rau de tot. Nu tu glam, nu tu stralucirea specifica Oscarurilor si Hollywoodului, nimic spectaculos sau memorabil, cu toate ca s-a luat o pauza de la miscarile #metoo si #timesup, vedetele renuntand la tinutele negre, pentru a nu boicota Oscarurile, chipurile! O mare ipocrizie, dupa umila-mi parere. Pai daca ai inceput ceva, mergi pana la capat, nu? Sau gata, le-a trecut tuturor supararea? Ori te pomenesti ca deja s-o fi schimbat ceva, gata abuzuri sexuale la Hollywood, cetatea filmului se scalda acum in valuri de corectitudine si decenta, marmota inveleste ciocolata in staniol, ploua cu pinguini si porcii zboara! Il inlocuim pe Casey Affleck, unul din prezentatori, care are doua procese de hartuire sexuala, nu cu una, ci doua femei (Jennifer Lawrence si Jodie Foster) si gata, uite ce corecti si atenti suntem noi la Hollywood, sa inceapa showul! Venim cu discursuri despre activism si feminism si egalitatea dintre sexe, girl power, bla bla bla, facem doua-trei glumite pe seama scandalurile sexuale din ultima vreme si gata, ne-am reabilitat, totul s-a sters cu buretele.

La capitolul filme, aceeasi situatie: au fost cateva bune, dar nimic care sa te impresioneze, sa te dea pe spate, sa-ti ia graiul si sa-ti arunce gandurile pe tot felul de carari neumblate. „The Shape of Water”, marele castigator, mi s-a parut dragut, dar lung si previzibil. Pe Al Meu Ca Bradul l-a plictisit de moarte, nici nu a avut rabdare sa vada macar jumate din el. In schimb, mi-a placut mult Daniel Day-Lewis, as fi vrut sa ia Oscarul pentru interpretare, la cati draci si nervi mi-a facut personajul sau si cat de lent a fost filmul! 😀 Valabil si pentru Soirse Ronan. Ah, si o alta chestie ciudata: desi in general imi place Meryl Streep, nu prea am inteles nominalizarea ei la Oscar, fiindca personajul sau nu mi-a dat impresia ca ar fi vreunul principal. Ori poate Tom Hanks mi-a captat toata atentia, who knows?!

Oscarurile de anul asta au mustit de discursuri corecte politic, care au pus in lumina problema imigrantilor (trimitere catre Trump), a abuzurilor sexuale, a discriminarii rasiale si de gen. Mai mult ca probabil vorbe goale, ca nu-mi vine sa cred ca de acum incolo, nu o sa mai existe scandaluri la Hollywood! Au fost si cateva premiere anul asta precum nominalizarea lui Mary J. Blige la doua categorii, cel mai in varsta castigator, (James Ivory), primul scenarist de culoare care castiga un Oscar (Jordan Peele), persoana cu cele mai multe nominalizari la Oscar (John Williams) si de asemenea cea mai slaba audienta din istoria galei. Probabil ca scandalurile din ultima vreme, filmele nu tocmai extraordinare, precum si previzibilitatea castigatorilor au contribuit la acest ultim record. Sau poate ca lumea e satula de ipocrizia de la Hollywood.

Cat despre momentele faine de Oscar, ei bine, anul asta nu au fost multe. In general ma incanta tinutele (uau, ce surpriza, nu? :D) si montajele video (alta surpriza ). Iar anul asta mi-au placut, cu liniuta:

-cand Jimmy Kimmel, urmat de cateva vedete, a intrat in cinematograful de peste strada si le-a facut spectatorilor surpriza vietii lor

-Rita Moreno in aceeasi rochie purtata la Oscarurile din 1962

-bucuria lui Oscar Isaac cand a castigat „Coco” (normal, doar e febletea mea)

-camasa lui James Ivory, castigatorul Oscarului pentru „Cel mai bun scenariu adaptat”,  decorata cu fata lui Timothée Chalamet, actorul principal din „Call Me by Your Name”

sursa foto

-Jodie Foster si Jennifer Lawrence glumind pe seama lui Meryl Streep

-discursul marei castigatoare Frances McDormand si momentul final cu jetskiul.

Eh, si cam atat cu Premiile Oscar pe anul asta. Cu speranta ca editia cu nr. 91 va fi mult mai interesanta si mai convingatoare, va saluta Margeluta-devoratoare-de-filme.

CITATUL ZILEI:

„Cinematograful este teatru la conserva.”

Louis Jouvet