Cele 3 cărări

Se spune ca erau trei prieteni care isi doreau sa urce un munte pentru ca in varful lui traia un batran plin de intelepciune, pe care isi doreau sa-l cunoasca. La un moment dat au ajuns la o rascruce, si fiecare a continuat sa-si aleaga drumul dupa cum il indemna sufletul.

Primul a ales o carare abrupta, ce urca drept catre varf. Nu-i pasa de pericole, dorea sa ajunga la batranul din varful muntelui cat mai repede.

A doua cale nu era chiar atat de abrupta, dar strabatea un canion ingust si accidentat, strabatut de vanturi puternice.

Al treilea a ales o carare mai lunga, care ocolea muntele serpuind in pante line.

Dupa 7 zile, cel care urcase pe calea cea abrupta a ajuns in varf extenuat, plin de rani sangerande. Plin de nerabdare, s-a asezat sa-si astepte prietenii.

Dupa 7 saptamani, ametit de vanturile puternice care i se impotrivisera, ajunse si al doilea. Se aseza in tacere langa cel dintai, asteptand.

Dupa 7 luni sosi si cel de al treilea, cu fata stralucindu-i de fericire, semn al unei profunde stari de liniste si multumire interioara.

Cei doi erau furiosi pentru ca drumul lor a fost greu si au avut mult de asteptat, in timp ce drumul lui a fost o adevarata placere. Asa ca l-au intrebat pe batranul intelept care a ales cel mai bine.

-Ce ai invatat tu? il intreba batranul intelept pe primul.

-Ca viata este grea si plina de pericole si greutati, ca este plina de suferinta si adeseori ceea ce intalnesc in cale imi poate provoca rani, ca pentru fiecare pas inainte trebuie sa duc o lupta incrancenata, care ma sleieste de puteri. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?

-Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe al doilea.

-Ca in viata multe lucruri ma pot abate din cale, ca uneori pot sa pierd drumul, ajungand cu totul altundeva decat doresc… dar daca nu imi pierd increderea, reusesc pana la urma. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?

-Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe ultimul.

-Ca ma pot bucura de fiecare pas pe care il fac daca aleg sa am Rabdare, ca daca privesc cu Intelegere viata nu este o povara grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie sa iau parte, ca Iubirea care ma inconjoara din toate partile imi poate lumina sufletul daca ii dau voie sa patrunda acolo. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?

-Da, ai ales bine…

Uimiti de raspunsurile batranului, cei trei prieteni au cazut pe ganduri. Si au inteles, in sfarsit, ca la orice rascruce POT ALEGE… iar viata fiecaruia este rezultatul alegerilor facute de-a lungul ei.

Macar pe undeva prin vreun colt de suflet… sa mai gasim putina Rabdare, un strop de Intelegere… si poate Iubire!

Reclame

Dulce de tot

Dupa cum bine se vede, azi Margeaua se lupta din greu cu glicemia crescuta la extrem: e intr-o dispozitie atat de dulcegaroasa, incat i-e mintea toata numai caramel si inima-i de turta dulce, ochii de acadea. Dragostea-i curge prin vene sirop, gandurile-s usoare ca vata de zahar… 😉

Daca simtiti picuri de dulceata in timpul citirii acestor cuvinte, nu va impacientati, continuati sa cititi linistiti! Va asigur ca nu e un virus molipsitor! Doar un simtamant trecator! 😉

Această dulce povară, tinereţea

Cella Serghi - Aceasta dulce povara, tineretea„Aceasta dulce povara, tineretea” a aparut in 1983, reeditat postum in 1993 si este primul roman scris de Cella Serghi pe care eu l-am citit. Si garantat nu ma opresc aici, intrucat a fost ca un fel de teaser, mi-a starnit interesul pentru operele ei.

Cartea nu mi-a placut in mod extraordinar, dar am inteles ca romanul „Panza de paianjen”, cu care a debutat, este adevarata capodopera a scriitoarei interbelice, de origine evreiasca, Cella Serghi(1907-1992). Am trecut-o deja pe lista! 😉

Romanul este unul epistolar, atentia fiind concentrata pe povestea de dragoste dintre Patricia Matak (Cita) si Ion Berezeni, dragoste pe care si-o exprima prin scrisori. Se pare ca biografia autoarei a jucat un rol foarte important, caci Cella Serghi a recunoscut ca la baza cartii sta corespondenta reala dintre ea si Ion Biberi. Cel putin asta scria pe prima pagina a cartii!

Asadar este vorba de o frumoasa poveste de dragoste interbelica dintre o femeie si un barbat, ambii intelectuali si ambii casatoriti. Pe langa obstacolul asta, dragostea lor trebuie sa mai indure si distanta, si cenzura razboiului. „Aici fiecare vorbeste despre el, despre iubirea lui, despre ce a scris, ce a citit, ce a gandit, cum si-au petrecut timpul. Si, mai ales, despre suferinta de a fi despartiti, despre gelozie si dor. Cenzura interzicand orice amanunt despre razboi, prin vigilenta ei, nu trecea decat dragostea lor.” Tocmai de asta dragostea lor pare atemporala. Chiar si cei doi par rupti din context, nu mai conteaza nimic in jurul lor, decat dragostea imensa ce si-o poarta. Dragoste care oricum sfarseste la un moment dat. Na, ca v-am dezvaluit si finalul! 😛 Dar stati linistiti, finalul povestii nu-i atat de important ca povestea in sine! Plus ca sunt multe referinte literare in carte ce pot fi de folos culturii fiecaruia! Eu cel putin am invatat si aflat multe din cartea asta!

Cum am mai spus si la inceput, mi-a placut romanul, dar nu in mod extraordinar! Unora s-ar putea sa le para gretos de dulce, caci probabil trebuie sa ai o anumita stare a sufletului pentru a putea digera atatea declaratii de dragoste! Si pariu ca le place mai mult femeilor decat barbatilor!?

CITATE DIN CARTE:

„Ceea ce a putut constitui la un moment dat un motiv de curiozitate, de indiscretie si de scandal se va resorbi cu vremea in eternitatea operei.” Mihail Sebastian

„Si ce pasionante descoperiri poti sa faci asistand la discutii in aparenta banale!”

„In marea nenorocire a lumii, noi eram fericiti.

„Nu-mi place sa vorbesc. Mi se pare ca s-ar imprastia ceva, ca s-ar irosi ceva.”

„Imi place sa-mi inchipui, mergand pe anumite drumuri, ca le-am insemnat, le-am semanat cu coji de portocale, ca sa nu le uit.”

„Ma simt in aglomerarea asta de raze ca intr-o rochie prost taiata, de o culoare care nu-mi sta bine.”

„In tinuturile in care nu e cald, oamenii nu mai cauta caldura.”

„Iata: sunt situatii pe care le cunosti, stari de fapt pe care le accepti tacit, ca pe o fatalitate, dar care devin intolerabile, tragice, in momentul cand sunt amintite, puse in lumina. E aici o nevoie de menajare, de aruncare de val. Intelegi ca atata vreme cat este refulata, suferinta te roade launtric, subteran, latent, dar o suporti; cand insa esti pus deodata in fata faptului, cand un detaliu concret, precis, este descris sau evocat, atunci totul devine deznadajduitor, monstruos. Te razvratesti impotriva lui si suferi.”

„Sunt egoista, stiu, ca toti bolnavii sau ca toti indragostitii.”

„Intr-un oras necunoscut ai mai mult timp sa traiesti pentru tine.”

„Oamenii de buna credinta se cauta si-si dau mana, intinzand peste pamant o punte ca un curcubeu pe cer.”

„Prima zi a singuratatii nu aduce decat un singur gand: al revederii imediate, al nevoii irezistibile de plecare. Despartirea devine si mai absurda, si mai penibila.”

„Te-ai raspandit Tu in lucururi si in mine calda, numai gratie si farmec.”

„Dar as vrea sa intelegi ca tacerile dintre noi sunt mai nesanatoase decat toate prostiile pe care ni le putem spune.”

„Cat isi complica oamenii viata si raporturile!Mai ales cand tac motivele care ii indispun, cand nu le spun imediat…”

„Dar amintirile nu ma indestuleaza. Aspir la o evadare.”

„Timpul e un judecator sever.”

„…numai dorul poate masura exact intensitatea, adancimea, intinderea dragostei.”

„Oamenii astia parca ar calca pe carbuni incinsi, parca ar intra impreuna in flacari si s-ar iubi pana s-ar face scrum!”

„Suntem nevoiti sa ne toarcem firul timpului din proprie substanta, ca paianjenul, fara sa-l putem impleti impreuna, asa cum ar fi fost firesc si ar fi fost necesar, pentru a da si primi explicatii.”

„Te iubesc, ma indurerezi si totusi reprezinti tot ceea ce e mai pur si mai eterat in viata mea!”

„…cand ai inceput sa traiesti prin dragostea unui om, atunci cand dispare, ti se pare ca a lasat in jurul tau moartea.”

„Cum vezi, pozitiile aristocratice ascund adesea suflete de lachei.”

„Orice dragoste e o incatusare. Chiar daca o dulce incatusare.”

„Dragostea e o nebunie, ca si razboiul. Trece. A trecut.”

„Lumea ar fi putut sa fie simpla, ca cerul si marea.(…) Numai bucuria omului e otravita de gandul ca nu e vesnic.”

„Modele exista desigur, dar fiecare simte altfel, alta e plamadeala lui, din alte adancimi si strafunduri sunt scoase la iveala amintirile, altfel inmugureste viata. Pana si sunetul mugurelui care se sparge e de fiecare data altul.”

„O lupta apriga e reluata mereu de la inceput in fata hartiei albe. Asta se intelege mai usor cand ai in fata piatra, otel sau granit, si mai greu cand ai o panza pe care asterni culori sau o hartie pe care insiri cuvinte. Dar lupta e aceeasi.”

Ziua Z

I DOIeri, perechea arboricol-margelata (adica subsemnata si Al Ei Ca Bradul 😉 ), intr-un moment de nesperata inspiratie, au stabilit data Zilei cu DA: 19 iunie. Asta pentru ca le-a spus lor Piticul de pe creier(care acum e un bun comun- la pitic ma refer!) sa nu faca in aceeasi zi, si cununia civila si nunta! Piticul a dictat, viitorii miri au ascultat!

Asadar, in frumoasa si memorabila zi de 19 iunie, sambata, pe la orele 12-13 ( vrem noi, dar sa vedem daca vrea si nea primaru’), de buna voie si nesiliti de nimeni, vom zice un DA hotarat si din toti plamanii. Daca ziua cu pricina va ramane in amintirea noastra drept „cea mai frumoasa zi din viata noastra” sau „ziua cand ne-am pus in mod voluntar si inconstient streangul”, asta ramane de vazut… Doar timpul va putea spune… Logic, noi speram sa (ne) fie de bine! 😉 😀 Iar la vederea tickerului de mai jos, care o avertizeaza ca mai sunt doar o luna si 24 de zile pana la Ziua Z, Margeaua a realizat ca mai are o groaza de lucururi de bifat pe omniprezentele ei liste, intr-un timp foarte scurt! Lucru obisnuit pentru Margea, ca oricum se plange ea intruna de lipsa timpului! 😉

Fotografia săptămânii

Wombed AgainPentru ca uneori avem nevoie de o plasa de protectie… pentru ca uneori ne e dor de origini…dar pentru ca mereu avem nevoie de dragoste… Si pentru ca eu ador copiii! 😛

Mie mi-aduce aminte de melodia aceea cu elefantul care se legana pe o panza de paianjen! 😀 😀

Defect? Nu, calitate!

O femeie batrana din China avea doua vase mari, pe care le atarna de cele doua capete ale unui bat si le cara pe dupa gat. Un vas era crapat, pe cand celalalt era perfect si tot timpul aducea intreaga cantitate de apa. La sfarsitul lungului drum ce ducea de la izvor pana acasa, vasul crapat ajungea doar pe jumatate.

Timp de doi ani, asta se intampla zilnic: femeia aducea doar un vas si jumatate de apa. Bineinteles, vasul bun era mandru de realizarile sale. Dar bietului vas crapat îi era atat de rusine cu imperfectiunea sa, si se simtea atat de rau ca nu putea face decat jumatate din munca pentru care fusese menit!

Dupa 2 ani de asa-zisa nereusita, dupa cum credea el, i-a vorbit intr-o zi femeii langa izvor: „Ma simt atat de rusinat, pentru ca aceasta crapatura face ca apa sa se scurga pe tot drumul pana acasa!”. Batrana a zambit: „Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori, insa pe cealalta nu?. Asta pentru ca am stiut defectul tau si am plantat seminte de flori pe partea ta a potecii si in fiecare zi, in timp ce ne intoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Daca nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care improspateaza casa!!!”

Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Insa crapaturile si defectele ne fac viata impreuna atat de interesanta si ne rasplatesc atat de mult! Ceea ce tu consideri defect, pentru altii e o calitate! Trebuie sa luam fiecare persoana asa cum este si sa cautam ce este bun in ea! Iubeste-te pe tine insuti cu calitatile si mai ales, cu defectele tale!