Lună: mai 2012

Euphoria de la Eurovision

And the winner is… Sweden!

Cum a spus Leonard Miron, Eurovisionul de anul asta a fost cronica unei castigari anuntate, Suedia fiind favorita inca de la inceput. Si inteleg bine de ce. „Euphoria” e combinatia perfecta de linie melodica antrenanta si voce foarte buna, cu o interpretare live exceptionala. Deci, fara urma de indoiala, a meritat cu varf si indesat sa castige.

Am tot spus, inca de la inceput, ca nu cred in sansele Romaniei si nu ma astept la mari performante, mai ales ca nu ma omor dupa Mandinga si nici melodia lor nu mi-a placut. Dar vazand ca „Zaleila” se numara printre favorite, fiind cotata binisor la casele de pariuri, am indraznit sa sper ca vom termina, daca nu in primii 5, macar in primii 10. Recunosc insa ca locul 12 m-a dezamagit. Nu stiu voua, dar mie mi s-a parut ca ceva nu a sunat bine la interpretarea piesei, vocea Elenei se auzea parca mult prea tare fata de melodie. A fost ceva in neregula acolo. In final insa, locul 12 nu e unul rusinos, nu ne-am facut de ras.

Voturile s-au acordat, ca de obicei, pe motive geo-politice. Mai mira pe cineva ca noi am dat 12 puncte Moldovei si ei ni le-au returnat apoi? Nimic anormal, exact la fel au procedat si ceilalti participanti, e o practica veche de ani de zile. Ma mira insa ca Danemarca nu a avut un punctaj mai mare, fiindca piesa mi s-a parut buna, la fel si interpretarea. Era o melodie pe gustul meu.

Cu toate ca nu-l mai urmarisem de ani buni, eram chiar nerabdatoare sa vad Eurovisionul de anul asta (mai ales datorita bunicutelor din Rusia) si in ciuda locului 12 obtinut de ai nostri, chiar mi-a placut. Azerii au reusit sa organizeze un spectacol frumos, iar imaginile m-au convins ca Azerbaijdanul e o tara ce merita a fi vizitata. Si-au facut o buna reclama.

Voi ati urmarit Eurovisionul 2012?

Decalogul lui Horaţiu Mălăele

1. Nu îţi crea o imagine falsă. Este incomodă, greu de întreţinut şi uşor de depistat.

2. Fii prietenul duşmanilor tăi. Un proverb islamic spune că “numai iubindu-i poţi să-i distrugi”.

3. Rămâi modest. Dar fă în aşa fel ca lucrul ăsta să se ştie. Trebuie să ai orgoliul modestiei tale.

4. Dacă pierzi teren lasă impresia că ai făcut-o intenţionat. Impune un principiu: am dat doi paşi înapoi, ca să-mi pot lua avânt.

5. Nu fura pe nimeni. Dacă o faci totuşi, schimbă obiectul într-o altă podoabă.

6. Nu refuza ajutorul imbecililor. Pentru a rămâne sus îţi trebuie unanimitate.

7. Nu-ţi explica greşelile. Învăluie-le în mister şi abstracţiune. Nu schimbămare lucru, dar derutează.

8. Nu te întinde prea tare. Rişti să-ţi pierzi controlul graniţelor.

9. Nu lupta împotriva cabalelor întemeiate pe ambiţie şi frustrare. Îţi pierzi vremea, iar lor le creezi scop.

10. Dacă nu reuşeşti, modelează-ţi existenţa după principiul: “Nu se întâmplă decât ceea ce trebuie să se întâmple.” Este o dură, dar relaxantă fatalitate.

                                          Horaţiu Mălăele – “Horaţiu despre Mălăele” (2008)

Tocanita internautica (17)

Ingredientele tocanitei internautice de azi:

Digestie usoara si lectura placuta tuturor! 😉

Painea si hotul

Era odata un hot care suferea din cauza unui grav defect, cel putin pentru cei asemeni lui. Era mereu atras de ceva, dincolo de prada cea mai apropiata. Cauta altceva. Ce? Nu stia nici el sa spuna. Un miracol, o comoara curata, o adevarata lumina plina de pace. Suferea din cauza asta. Nu stia de unde ii venea acea melancolie si traia cu ea asa cum se traieste cu acele iubiri apasatoare care uneori stanjenesc sufletul.

Intr-o seara, cautand o o prada, el patrunse intr-o casa fara aparare. In mijlocul mesei nu era nimic in afara de o paine rotunda in coaja ei. Si cum a ajuns in dreptul ei, painea l-a intrebat:
– Fratele meu, ce cauti tu de fapt?
– Cine a vorbit? intreba hotul.
– Sunt eu, spuse painea. Nu voiai tu un miracol?
– Speram la unul, dar tu ma uimesti.
– Iti vad limpede sufletul trist. Ai vrea sa descoperi in sfarsit ceva ce nu poate fi distrus, sa stii ce este muzica, sa iubesti asa cum stiu eu iubi.
– Tu iubesti pe cei care te mananca? intreba hotul amar si in bataie de joc.
– Cine nu iubeste nu poate hrani. Vrei puterea mea?
– Sigura ca da, ma intereseaza foarte mult.
– Sa stii ca trebuie sa treci prin drumul care a fost si al meu.
– Povesteste-mi, zise hotul.
– Fie ca urechea inimii sa asculte. Am fost mai intai, intr-o zi de toamna, ingropat in pamantul mortilor. Am putrezit. Am dormit multa vreme. Ceva din mine a germinat. M-am simtit renascand. Atunci mi-a venit o dorinta, un elan, un vis din ceruri. Intr-o dimineata s-a nascut un fir de iarba. Eram eu, traind, uluit. Aerul albastru, soarele, pasarile, libertatea, ce minune! M-am simtit si mai sus, m-am oferit averselor de ploaie. Am cunoscut acea mandrie a fapturii care crede in eternitate. Au venit primele zile de vara, armata de fier a seceratoarelor, inutilitatea rugaciunilor. Am fost legat, batut, zdrobit, facut praf sub roata, inecat, framantat, aruncat in cuptor si in sfarsit scos din acest infern de jaratic de catre calaul meu. Asa si nu altfel am devenit hranitoare. Am aceasta forta incomparabila de a imi darui forta celor vii. O vrei tu, hotule?

– Nu, pastreaz-o, raspunse omul. Prefer sa raman cu intrebarile mele fara raspuns… Sa iubesti e prea greu. Ziua buna.

   Henri Gougaud

Multumesc pentru povestioara, Anima! 😉

Povesti ale domnilor din Bucuresti

„Subtire licarire in negura de iad…
Cum poate lumanarea sa arda in furtuna?
Putea cetatea milei intreaga sa ramana
Cand dobora securea si cel mai falnic brad?”

-Din poemul „Piata Victoriei” al arhitectului Mihai Papae, dedicat tatalui sau, Ion N. Papae (director la Palatul Functionarilor Publici timp de 47 de ani)

Cu cea mai mare placere si nerabdare am patruns din nou in Bucurestiul de altadata, ajutata si de aceasta data de Victoria Dragu Dimitriu si a ei carte minunata „Povesti ale domnilor din Bucuresti”. Acum a venit randul a 15 domni remarcabili sa-si evoce nostalgici aminitrile pline de farmec despre Micul Paris. Prezentate tot sub forma interviurilor, povestile zugravesc mentalitatea, obiceiurile si traiul locuitorilor capitalei de odinioara si abunda de informatii istorice, artistice si de urbanism. Am parcurs fiecare rand cu sufletul la gura, cu aviditate, dornica sa aflu din ce in ce mai multe. Cat de diferit poate fi Bucurestiul contemporan fata de cel interbelic! Unde e aerul sau boem si artstic de altadata, farmecul, decenta si onoarea lui? Cat de diferiti locuitorii de atunci si acum! Unde e dragostea si respectul bucurestenilor pentru orasul in care traiesc?

O carte superba, despre un oras minunat, cu oameni remarcabili. O carte de citit, recitit, studiat, admirat. V-o recomand din tot sufletul! O puteti comanda de pe librarie online, eventual alaturi de „Povesti ale doamnelor din Bucuresti” pentru intregirea tabloului. 😉

Tocăniţă internautică (16)

BONUS:

  • o colecţie de căni pe blogul Oanei, printre care şi a mea. Ia să vă văd, care vă gândeaţi că Mărgeaua bea în fiecare zi dintr-o cană de copii? 😛
  • despre Fabi, căţeluşul mamei mele, pe blogul Ancuţei. Din păcate, micuţul e tare bolnăvior în ultima vreme şi ne temem de ce e mai rău, dar poate nişte gânduri bune din partea cititorilor mărgelaţi ajută, cine ştie?

Se amestecă toate ingredientele de mai sus, se adaugă puţină curiozitate şi un praf de răbdare, şi gata, v-aţi ales cu o delicioasă tocăniţă internautică! Se serveşte caldă pentru un plus de savoare! Digestie uşoară şi lectură plăcută! 😉

Se poate

Cel care spune „NU SE POATE”
Pierde distractia din toate.
Solemn si mandru sta deoparte,
Respinge aventura de departe.
Si daca ar avea putere,
Ar sterge istoria intregii omeniri!
Nici radio, nici masini n-ar fi,
Pe strada n-ar mai fi lumini,
Nici telegraf, nici telefon,
Ar trai in epoca de piatra.
Intreaga lume ar dormi,
Daca sef ar fi cel ce spune:

„NU SE POATE!”.

Diminetile mele bune

Si s-a gandit Crissu meu ca a trecut prea mult timp de cand nu mi-a mai pasat o leapsa, cam de o saptamana asa, drept urmare m-a cadorisit acum cu una care-mi cere sa ilustrez diminetile mele bune. Trebuie sa recunosc insa ca m-am distrat copios rezolvand-o si veti vedea in continuare de ce. 😉

  Asadar, cand e somnul cel mai dulce si visele mai colorate…

…suna alarma si sar ca arsa ca din pat.

Dar jur solemn ca ceasul tradator isi va primi rasplata cuvenita!

Urmeaza totusi 2-3 exercitii pentru inviorare rapida…

…si 2-3 pasi pe muzica de pe Mtv pentru buna dispozitie.

Apoi un mic dejun sanatos…

…imbracatul…

…o ultima privire in oglinda…

…si drum bun, cale batuta!

In speranta ca v-au placut diminetile mele, puteti prelua leapsa si chiar va rog s-o faceti, ca tare sunt curioasa cum arata ale voastre! Nu in ultimul rand, un sfat pentru toti cititorii margelati:

Never go to bed angry, - stay awake and plot your revenge

Poveşti ale doamnelor din Bucureşti

Plimbări cu trăsura pe Kiseleff, studii la Paris, veri petrecute la Balcic, case superbe, grădini minunate, biblioteci imense, pereţi înţesaţi de tablouri, seri dansante, baluri elegante, lume bună cu preocupări artistice, teatru, operă, concerte,  o societate de culţi, artişti şi iubitori de frumos, pictori, sculptori, poeţi, scriitori, compozitori, arhitecţi, fiecare cu contribuţia sa la înflorirea Micului Paris. Cu alte cuvinte, Bucureştii de odinioară, prin ochii unor doamne precum doctoriţa Alice Magheru (soţia poetului George Magheru), Manuela Burnea (nepoata primarului Ion Procopie Dumitrescu), Adina Arsenescu (fiica lui Victor Iamandi), pictoriţele Lili Pancu şi Magda Ghinea, Ala Jalea Popa (fiica lui Ion Jalea).

Povesti ale doamnelor din BucurestiDespre toate astea am putut citi în cartea „Poveşti ale doamnelor din Bucureşti” de Victoria Dragu Dimitriu şi sincer vă spun că demult nu m-a mai atins aşa o carte. Mi-au mers direct la inimă toate poveştile, mai ales că în ultima vreme, după ce am citit despre viaţa Reginei Maria, am prins gustul istoriei româneşti de la început de secol XX. Cartea e concepută ca o colecţie de interviuri prin care doamnele Bucureştiului de atunci descriu casele, grădinile, străzile Micului Paris, rememorează întâmplări din viaţa lor, aduc la lumină personalităţi marcante ale societăţii trecute, vorbesc despre înfloritoarea perioadă interbelică, dar şi despre venirea comuniştilor şi confiscarea averilor, despre încercările de după Revoluţie, de multe ori eşuate, de a-şi redobândi casele. Ai impresia că tu, cititorul, eşti cel care stă faţă în faţă cu toate aceste femei minunate, în locuinţele lor încărcate de istorie, sorbindu-le cuvintele şi amintirile. Cumva mi-a adus în minte emisiunea „Profesioniştii” a Eugeniei Vodă.

Cartea asta pur şi simplu explodează de informaţii, nu am parcurs o pagină fără să găsesc ceva care să-mi stârnească interesul şi să merite a fi notat. Ba chiar mi-am propus să iau la pas Bucureştiul şi să caut toate casele care încă mai sunt în picioare, să le văd cu ochii mei (chiar dacă numai în exterior), pentru că am început să privesc un pic altfel oraşul care m-a adoptat, vreau să-l descopăr, să învăţ cât mai multe despre el, să-i cunosc istoria, trecutul. Cred că încep să-l iubesc…

Cei care vor să pătrundă într-o lume apusă şi în acelaşi timp să-şi îmbogăţească cultura generală, îşi pot comanda cartea de pe librărie online. Şi desigur, aştept părerile voastre! 😉

Femei mature – femei imature

Femeile imature isi pastreaza agenda complet goala si asteapta sa le sune un barbat.
Femeile mature isi fac propriile planuri si ii spun cu gratie barbatului pe care il apreciaza ca este binevenit in acele activitati la care doreste sa participe.

Femeile imature vor sa-l controleze pe barbatul din viata lor.
Femeile mature stiu ca, daca barbatul este cu adevarat al lor, controlatul este absolut inutil.

Femeile imature il „verifica” pe barbatul care nu le-a sunat.
Femeile mature sunt prea ocupate ca sa observe ca el nu a sunat…

Femeile imature incearca sa „inlantuiasca” un barbat utilizand sexul.
Femeile mature stiu ca numai sex-appealul de tip mental poate determina un barbat sa vrea sa te „inlantuiasca” el pe tine.

Femeile imature falsifica manifestarile placerii sexuale, ori asteapta cuminti sa termine barbatul ceea ce face el acolo in mod egoist ori prostesc…
Femeile mature, in aceeasi situatie, spun „Opreste-te”, se ridica, se imbraca si pleaca….

Femeilor imature le este frica de perioadele in care sunt pe cont propriu.
Femeile mature apreciaza aceste perioade si le utilizeaza ca timp pretios, in care poti realiza mari progrese personale…

Femeile imature ignora „baietii buni”.
Femeile mature ignora „baietii rai”.

Femeile imature il pot aduce pe un barbat la orgasm.
Femeile mature il pot aduce pe barbat acasa.

Femeile imature sunt permanent ingrijorate ca nu sunt suficient de frumoase sau bune pentru un anume barbat.
Femeile mature stiu ca sunt suficient de frumoase sau suficient de bune pentru oricare barbat….

Femeile imature incearca sa monopolizeze tot timpul barbatului lor.
Femeia matura realizeaza ca ii poate oferi linistita spatiul de care are nevoie unui barbat – asta va face timpul petrecut apoi in cuplu chiar mai placut si special – si pleaca sa se distreze cu propriii prieteni….

Femeile imature gandesc ca un barbat care plange este un barbat slab…
Femeile mature ii ofera acestuia un umar pe care sa planga si o batista.

Femeile imature vor sa fie rasfatate si ii spun asta in mod raspicat barbatului lor.
Femeile mature ii „arata” barbatului ce inseamna rasfatul si il fac sa se simta suficient de confortabil ca sa poata raspunde cu reciprocitate fara teama ca-si va pierde „barbatia”….

Femeile imature sunt ranite de un barbat si-i fac pe toti ceilalti barbati sa plateasca pacatele aceluia….
Femeile mature stiu ca ala a fost doar UN barbat.

Femeile imature se indragostesc si vaneaza obiectul afectiunii lor pana in panzele albe, ignorand toate semnalele pe care le primesc si toate realitatile care nu se potrivesc cu iluziile lor dragi.
Femeile mature stiu ca, uneori, cel pe care il iubesti nu te poate iubi pe tine si isi vad de viata lor mai departe, fara amaraciune si furie.

Paulo Coelho

Preluata de aici, cu mii de multumiri! 😉