Din gura altora, Povestioara de vineri

Ce este viata?

Intr-o frumoasa zi de vara, pe la ora pranzului, se facu mare liniste in parc. Pasarile se odihneau linistite in umbra copacilor. O vrabiuta isi scoase capul de sub aripa si intreba:

-Ce este viata?

Toti cei din jur au fost surprinsi de aceasta intrebare grea. Un trandafir tocmai inflorea, deschizandu-si petalele. El spuse:

-Viata este o deschidere!

Fluturele, care tocmai se odihnea pe una dintre petalele trandafirului dupa ce zburase de la o floare la alta, ii raspunse:

-Viata este libertate si fericire!

O papadie simti vantul atingand-o in joaca si spuse tematoare:

-Viata este risipire, da, doar risipire…

Jos, pe pamant, o furnica tragea dupa sine un pai de grau de zece ori mai mare decat ea. Cand auzi un asemenea lucru se opri, isi trase sufletul si spuse:

-Viata nu este decat truda si munca!

Poate ca ar fi inceput sa se certe daca nu ar fi venit o ploaie fina care sopti:

-Viata este formata din lacrimi, doar din lacrimi!

Deasupra ei plutea plin de maiestate un vultur care, de acolo de sus, spuse:

-Viata este o nazuinta spre inalt!

Apoi veni noaptea. Dupa un timp, un om mergea acasa pe aleile goale. Venea de la o petrecere si se gandea…

-Viata este o continua cautare a fericirii si o inlantuire de deceptii!

Dupa lunga noapte venira in sfarsit si zorii diminetii, care spusera:

-Asa cum noi suntem inceputul zilei care vine, la fel viata este inceputul vesniciei

Reclame
Încreţi-mi-ar creierul!, Parfum livresc

Povesti cu statui si fantani din Bucuresti

Stiati ca:

  • cea mai veche statuie din Bucuresti este cea a spatarului Mihai Cantacuzino, aflata in curtea Spitalului Coltea inca din anul 1869?
  • prima statuie ecvestra din capitala e cea din 1874 a lui Mihai Viteazu „calare pe Breazu”?
  • prima opera a unui sculptor roman (Ion Georgescu) este statuia lui Gheorghe Lazar, dezvelita la 1886, a treia ca aparitie in Piata Universitatii?
  • Ana Davila, nascuta Racovita, sotia doctorului Carol Davila, il avea ca bunic dinspre mama pe Dinicu Golescu?
  • obeliscul de la intrarea in localul Politehnicii dezvelit in 1912, imediat dupa ce a avut loc primul accident aviatic din tara noastra, in care pilotul Gheorghe Caranda si-a pierdut viata, este cel dintai omagiu adus de bucuresteni aviatorilor si zborului?
  • bustul doctorului Haralambie Botescu aflat in spatele Halei Matache este o replica a celui ridicat in 1920 in parcul statiunii Govora ?
  • cartierul Drumul Taberei isi datoreaza numele lui Tudor Vladimirescu, care-si instalase oamenii in corturi pe platoul din Dealul Cotrocenilor?
  • basoreliefurile de pe soclul statuii lui Spiru Haret (dezvelita in 1935), cioplite in piatra, sunt primele lucrate de Ion Jalea?
  • Kilometrul O existent azi nu este cel original, ci o reproducere facuta in atelierul de turnatorie al sculptorului Ion Bolborea, dupa fotografiile celui contruit in 1937 si distrus in 1952?
  • Monumentul Aerului, opera din 1937 a sculptorului F. L. Gove , este un omagiu adus lui Mircea Zorileanu, primul pilot roman care a trecut Carpatii cu avionul sau, inima si cenusa lui fiind ingropate sub monument?
  • cele dintai artificii de apa au fost artezienele de la capatul Podului Mogosoaiei, construite din vointa lui voda Nicolae Mavrogheni, in anii domniei sale, 1786-1790, langa biserica Mavrogheni?
  • fantana Sarindar din fata Cercului Militar isi trage denumirea din biserica aflata aici pana in 1893?

povesti cu statui si fantani din bucuresti de victoria dragu dimitriuToate aceste lucruri fascinante si mult, mult mai multe altele le-am aflat din cartea „Povesti cu statui si fantani din Bucuresti”, scrisa de Victoria Dragu Dimitriu, carte pe care mi-am comandat-o de pe librarie online. Dintr-un munte de informatii, am selectat doar cateva lucruri care am crezut eu ca v-ar putea interesa, caci daca as fi trecut aici toate cele pe care le-am aflat din cartea asta absolut superba, as fi riscat sa ma lungesc la nesfarsit si sa nu mai fi terminat postarea nici pana acum.Doar atat va mai spun: ma bucur enorm si intr-un fel, chiar sunt mandra ca acum stiu o groaza de lucruri noi despre orasul care m-a adoptat de 2 ani de zile!

Asadar, daca va pasioneaza istoria, arta si aveti nostalgie dupa Bucurestii de odinioara, „Povesti cu statui si fantani din Bucuresti” nu trebuie sa va lipseasca din biblioteca.  😉

Din gura altora, Povestioara de vineri

Povestea ceasului cu inimă

Trăia odată un ceasornicar bătrân. Într-o zi, plimbându-se printr-o pădure de la marginea orașului, văzu un ceas aruncat la rădăcina unui stejar. Era mare cât un băiat sau o fetiță de patru ani, avea limbile de aur și cifrele de pietre scumpe. Niciodată nu mai văzuse ceasornicarul un asemenea ceas! Îl privi pe toate părțile însă ceasul nu mergea. Îl luă acasă și îl desfăcu să îl repare.

Pe vremea aceea, în fiecare ceas locuia un pitic. El era cel care mișca roțile dințate și bătea cu un ciocănel, făcând tic – tac, tic – tac… Ceasul pe care îl găsise meșterul nu avea pitic. Avea însă un pitic într-un sertar, de la un ceas care fusese strivit din greșeală de stăpânul său. Repară ceasornicarul ceasul și îl așeză în vitrină, doar, doar o veni păgubitul după el.

timeÎntr-o zi trecu pe acolo împăratul care văzând ceasul, dori să-l cumpere. Îl duse la palat și îl așeză în sala tronului păzit de doi ostași. Din ziua aceea se petrecu un lucru tare ciudat. De câte ori venea la palat câte un boier să se plângă că-l necăjesc țăranii, abia îi spunea împăratul: ”Vorbeşte! Îți dau voie să vorbeşti o oră…” că ceasul cu limbi de aur şi arăta că ora trecuse! Pleca boierul supărat, fără să apuce să deschidă gura.

Dacă venea însă o văduvă, care îl învinuia pe boier că-i fură şi ultima bucățică de pâine, împăratul îi spunea:

– Ei, vorbeşte şi tu! Îți dau voie o clipă…

Și iată că după ceasul cu limbă de aur, clipa ținea, ținea şi nu se mai sfârşea…  Pleca văduva numai când spusese tot ce avea pe inimă!

Dacă au văzut aşa, s-au strâns boierii într-o zi şi s-au dus la împărat.

– Măria ta, nu se mai poate… Ceasul Măriei tale ne face viața amară. Nu merge bine, Măria – ta!

L-a chemat împăratul pe ceasornicar şi i-a dat ceasul să-l repare.

Ajuns acasă, ceasornicarul scoase piticul din ceas şi îl întrebă ce se întâmplă.

– Meştere, meştere – oftă piticul – ce să fac dacă am  o inimă? Inima ține cu oamenii nevoiaşi şi nu-i iubeşte pe boierii hrăpăreți… Atunci pun ceasul să meargă mai repede sau mai încet după cum cred eu că e bine.

Meşterul dădu din cap. Doar avea şi el o inimă şi-l înțelegea tare bine pe piticul cel inimos! Pentru a ieşi din impas, ceasornicarul apelă la ajutorul altui meşter, care dorind să fie pe placul împăratului, construi un pitic de fier, fără inimă, care să pună ceasul în mişcare ca şi piticul adevărat.Tare s-au bucurat boierii şi împăratul de noul ceas! L-au aşezat în sala tronului şi, de atunci, din nou vorbiră boierii câte o oră, iar nevoiaşii câte o clipă…

Apoi, îmbătrânind, piticii din ceasornice se mutară, rând pe rând, în țara poveştilor şi în locul lor fură aşezați pitici de fier, sau arcuri, lanțuri, pendule şi cuci. Până în zilele noastre se cunosc ceasuri cu arc, cu lanț, cu pendule sau cu cuc, dar ceasuri cu pitic sau cu inimă nu se mai cunosc decât în poveştile pentru copii.

VLADIMIR COLIN

Povestioară descoperită pe blogul Oanei, către care se îndreaptă mii de mulţumiri! 😉

Din gura altora, Povestioara de vineri

Ţestoasa de pe stâlp

Am găsit pe blogul Oanei o povestioară simpatică foc, ce ar fi mers publicată înainte de alegeri, dar nu e târziu nici acum. Să luăm deci aminte pentru următorul vot! 😉

Un tânăr mergea pe jos printr-un sat şi la un moment dat decide să ia o pauză. Se aşază pe o bancă, unde se afla un om mai în vârstă şi încep, firesc, să vorbească despre ţară, guvern, despre legiuitori şi cei asemenea lor. Domnul îi spune tanarului:

– Eu îi compar pe parlamentari şi pe alţii asemenea, cu o broasca ţestoasă aşezată pe un stâlp.Inainte si dupa vot

Intrigat, tânărul ii spuse:

– Eu nu înţeleg aceasta analogie … Ce vreţi să spuneţi, domnule?

Domnul a explicat:

– Dacă te plimbi prin ţară şi vezi cumva o broască ţestoasă stând in echilibru pe capătul de sus al unui stalp de gard, ce poţi să te-ntrebi?

Văzând nedumerirea de pe faţa tânărului, continuă cu explicaţia:

– În primul rând: Nu intelegi cum A AJUNS acolo.
În al doilea rând: Nu poţi să crezi că STĂ acolo.
In al treilea rând: Ştii sigur că nu ar fi putut SĂ AJUNGĂ ACOLO SINGURĂ.
In al patrulea rând : E clar că N-ARE CE CĂUTA ACOLO.
In al cincilea rand : Eşti convins de faptul că aceasta NU VA FACE NIMIC FOLOSITOR cât timp stă acolo.
Concluzia: singurul lucru raţional ar fi s-o ajuţi să coboare, iar ca să o ajuţi să coboare trebuie să fii ACOLO, la VOT.

ALEGERILE SA LE FACEM BINE, SA NE-NGRIJIM CA NICI UN ANIMAL SĂ NU AJUNGĂ PE STÂLP!!!

Olteanca in Capitala

Primul meu vot de bucuresteanca

Luna asta se implinesc 2 ani de cand Margeluta si-a mutat papornita cu praz in capitala si a devenit mandra locuitoare (cel putin pe hartie) a sectorului 5, care este. Fiind o cetateana responsabila si constiincioasa, dar si curioasa nevoie mare, a vrut cu tot dinadinsul sa-si exercite dreptul la vot. Prin urmare, si-a luat de toarta soacra din dotare si bodyguard cumnatul, si mana-n mana cu Bradul consort, a plecat spre Scoala Generala nr. 141 „I. C. Bratianu”, la sectia de votare. 5 minute, o semnatura si 4 stampile mai tarziu, era deja inapoi pe drumul spre casa, umflata toata in pene si bucuroasa la culme. Deh, tre’ sa ma-ntelegeti, e primul meu vot in calitate de bucuresteanca! Mare prilej de bucurie! 😛 Si daca nu ma credeti, iata si dovada:

Nu am plecat la vot cu mari sperante si nici nu am crezut ca lucrurile se vor schimba sau imbunatati o data cu alegerile de azi. Din pacate, mi-am pierdut increderea in clasa politica din Romania. Probabil la fel si cea mai mare parte a romanilor. Ti se apleaca imediat ce dai de afisele penibile cu sloganuri tembele si total neoriginale, dar mai ales cand ii vezi cum stau cu mana intinsa si promisiunile pe limba la fiecare 4 ani, cersind un vot si improscandu-si cu noroi adversarii. Nu mai vorbim de emisiunile televizate, unde se fac cu ou si otet, ca la usa cortului. Pur si simplu dezgustator!

Mi-e scarba de politicienii nostri, de campaniile lor, de minciunile sfruntate, hotiile, nepasarea si batjocura lor, de felul jignitor in care ne trateaza pe noi, electoratul! Si cu toate astea, nu renunt sa votez (asa cum imi dicteaza mie constiinta si bunul simt). Nu stiu cat de mult conteaza votul meu, ca pun stampila in chenarul asta si nu celalalt, nu stiu cat de multe poate schimba un singur vot, dar stiu cu siguranta ca daca am fi privati de acest drept, lumea asta ar fi una groaznica. Numai cand ma gandesc la toti inaintasii care au luptat si si-au dat viata pentru pamantul de sub picioarele noastre, pentru ca noi sa ne bucuram de traiul democratic, ma mustra constiinta! Mai are rost sa amintesc cat de putin timp a trecut de cand femeile au obtinut dreptul la vot (1938 in Romania) si cu ce sacrificii? Sau cum traiesc ele in unele tari arabe?

Recunosc ca m-au dezamagit rezulatele de azi, caci tare mi-as fi dorit sa-l vad pe nea’ Marean aka Goagal aka Care este prinzand aripi mai ceva ca la Red Bull si zburand din primarie, dar n-a fost sa fie. Asa ca incerc din rasputeri (ma straduiesc, zau pe cuvant!) sa nu dau crezare vorbei din batrani „La asa popor, asa conducator”… Poate chiar reusesc… intr-un final!

Acum marturisiti, care v-ati manjit azi de tus pe la sectiile de votare?

Din gura altora, Povestioara de vineri

Un înger pe Pământ

Ana O poveste spune că într-una din zile, Dumnezeu a chemat la el câţiva bebeluşi şi le-a spus să se pregătească pentru a pleca pe pământ. Atunci unul dintre ei a luat cuvântul şi a început un dialog, întrebându-l pe Dumnezeu:

– Doamne, noi mergem în lume, dar ce vom face acolo, cum ne vom descurca?

– Pentru voi am pregătit un înger care o să aibă grijă de voi!

– Dar noi nu ştim limba oamenilor şi… cum o să ne înţelegem cu ei?

– Îngerul pe care vi l-am pregătit vă va învăţa totul.

– Am auzit că în lume sunt multe rele şi cum o să ne descurcăm, cine ne va ocroti?

– Îngerul vă va apăra de toate relele, fiţi fără grijă!

– Doamne, dar cum o să ne putem întoarce la tine?

– Îngerul, pe care vi l-am pregătit, o să vă spună cum ne vom putea vedea din nou!

– Doamne, dar cum se numeşte acest înger, ca să-l strigăm să ne ajute?

– Numele nu este important, dar fiecare îi va spune MAMA!

Încreţi-mi-ar creierul!, Fotografia săptămânii, Olteanca in Capitala

ARCA din Bucureşti

ARCA 1 by Margeluta

ARCA 2 by Margeluta

ARCA 4 by Margeluta

ARCA 3 by Margeluta

Aceasta este racheta orbitală Haas 2C din cadrul Programului Spaţial al României, expusă de ARCA (Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică) în Piaţa Victoriei din Bucureşti, în perioada 1-3 iunie, pentru a încânta privirile tuturor curioşilor şi de ce nu, pentru a ne stârni admiraţia şi mândria. Uite că avem şi noi specialişti în acest domeniu!

Conform comunicatului de presă, Haas 2C va fi lansată de la sol în primăvara anului 2013, în cadrul Misiunii 7 şi va avea drept obiectiv testarea la zbor a motorului Executor şi atingerea orbitei, devenind primul satelit realizat integral în România în greutate de peste o jumătate de tonă. Misiunea 7 va constitui şi o repetiţie finală pentru lansarea către Lună a sondei European Lunar Explorer, din cadrul competiţiei americane de 30 milioane $ Google Lunar X Prize.

În cadrul Misiunii 7, racheta Haas 2C va fi lansată într-o singură treaptă, fiind pentru prima oară când se încearcă lansarea unui satelit cu o rachetă într-o singură treaptă. Acest lucru este posibil datorită tehnologiei de construcţie a rezervoarelor rachetei, din materiale compozite, care sunt extrem de uşoare.

Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) este o organizaţie non-guvernamentală, care doreşte să câştige competiţia de 30 milioane de dolari Google Lunar X Prize şi să lanseze în cosmos prima rachetă românească ce transportă un cosmonaut.

Uite că din când în când se mai ivesc şi motive de a simţi mândrie, şi nu ruşine, că suntem români! Voi aţi văzut racheta Haas 2C?