Pentru că azi e Dragobetele, despre ce altceva putea fi povestioara de vineri, dacă nu despre dragoste?
Era o dimineaţă aglomerată la cabinet când, în jurul orei 08:30, intră un domn bătrân cu un deget bandajat. Îmi spune imediat că este foarte grăbit fiindcă are o întâlnire fixată pentru ora 09:00. L-am invitat să se aşeze ştiind că avea să mai treacă cel puţin o jumătate de oră până să apară medicul. Îl observ cu câtă nerăbdare îşi priveşte ceasul la fiecare minut care trece.
Între timp mă gândesc că n-ar fi rău să-i desfac bandajul şi să văd despre ce este vorba. Rana nu pare a fi aşa de gravă… În aşteptarea medicului, mă decid să-i dezinfectez rana şi mă lansez într-o mică conversaţie. Îl intreb cât de urgentă este întâlnirea pe care o are şi dacă nu preferă să aştepte sosirea medicului pentru tratarea rănii… Îmi răspunde că trebuie să meargă neapărat la casa de bătrâni, aşa cum face de ani buni, ca să ia micul dejun cu soţia.
Politicoasă, îl intreb de sănătatea soţiei. Senin, bătrânul domn îmi povesteşte că soţia, bolnavă de Alzheimer, stă la casa de bătrâni de mai bine de 7 ani. Gândindu-mă că într-un moment de luciditate soţia putea fi agitată de întârzierea lui, mă grăbesc să-i tratez rana dar batranul îmi explică că ea nu-şi mai aduce aminte de 5 ani cine este el…
Şi-atunci îl întreb mirată:
-Şi dvs. vă duceţi zilnic ca să luaţi micul dejun împreună?
Cu un surâs dulce şi o mângâiere pe mână, îmi răspunde:
–E-adevărat că ea nu mai ştie cine sunt eu, dar eu ştiu bine cine este ea!!!
Şiraguri de gânduri 
Asta e o dovada de maturitate in gandire…
Poti avea grija de cineva chiar daca nu stie ca tu esti in fel de „inger pazitor”…noi astia imaturi asteptam multumiri din partea celor pe care ii ajutam…
ApreciazăApreciază
…si uitam ca dragostea e de fapt neconditionata! 🙂
ApreciazăApreciază
Asta este într-adevăr iubirea. Mă emoționează astfel de povești 🙂
ApreciazăApreciază
Si pe mine. Eu am si plans cand am citit-o. Deh, sunt impresionabila! 😛
ApreciazăApreciază
Povestile cu batraneii care au ramas alaturi oricare ar fi cursul vietii si al starii de sanatate, sunt atat de frumoase si induiosatoare! „Pana cand moartea ne va desparti”, „si la bine si la rau” , pentru unii, aceste cuvinte sunt luate in serios si isi respecta pana la capat juramantul dat candva, cand erau tineri si sanatosi. Ce noroc sa intalnesti pe cineva in viata care sa ramana alaturi de tine la rau sau chiar si cand tu ai uitat cine este, ce dovada de iubire mai mare poti sa ai?
ApreciazăApreciază
Cata dreptate ai Aurelia! Intr-adevar, asta e cea mai mare dovada de iubire! Cati dintre noi putem/vrem/stim sa iubim asa?
ApreciazăApreciază
Am plâns când am citit The Notebook de Nicholas Spark şi plâng şi acum când citesc asta…
ApreciazăApreciază
Si eu am plans citind povestioara asta! 🙂 E pur si simplu prea frumoasa!
ApreciazăApreciază
Vai ce tâmpită pot fi 😛 În caz că te întrebai ce legătură are cartea cu povestea de mai sus e că se aseamănă foarte mult 😀
ApreciazăApreciază
:)) M-am prins, stai linistita! E interesant sa vezi ce asocieri face mintea umana! :))
ApreciazăApreciază
daaa, si eu mi-am adus aminte de finalul din The notebook, dar povestea e si mai frumoasa, daca bate filmul.
ApreciazăApreciază