15 comentarii

De veghe în lanul de secară

salinger-de veghe in lanul de secara 1951Pentru mine anul ăsta se anunţă a fi unul fructuos din punct de vedere livresc. Mi-a revenit pofta de citit, şi chiar mai aprigă decât mă aşteptam. Iar lucrul ăsta nu poate decât să mă bucure. Dacă tot nu dorm nopţile, ar fi chiar păcat să nu folosesc acest timp în folosul meu, nu?

Ei bine, în week-end am terminat faimoasa carte a scriitorului american J. D. Salinger „De veghe în lanul de secară”, apărută în 1951. La vremea aceea, a iscat mari controverse din cauza limbajului vulgar folosit de personajul principal, a părerilor liber exprimate despre sex şi a comportamentului său antisocial. Şi cu toate astea, sau poate tocmai datorită lor, romanul i-a adus autorului consacrarea, continuând să fie foarte popular şi-n zilele noastre (unii chiar îl consideră cartea de căpătâi a oricărui adolescent).

Acţiunea propriu-zisă a cărţii se desfăşoară pe parcursul a numai două-trei zile şi este relatată la persoana întâi de către personajul principal, un adolescent de 17 ani pe nume Holden Caulfield, care povesteşte cele întâmplate cu un an în urmă. Deşi nu e clar specificat, înţelegem că in momentul povestirii, acesta se află într-un sanatoriu pentru tratarea tuberculozei de lângă Hollywood. Adresându-se direct cititorului, Holden redă „întâmplările demente pe care le-a trăit în preajma Crăciunului, înainte să ajungă la capătul puterilor şi să fie nevoit să vină aici să se potolească”, amintindu-şi în acelaşi timp şi alte întâmplări din viaţa sa. Dacă nu mă înşel, e ceea ce se cheamă povestire în ramă sau povestire în povestire (parcă aşa ne învăţase profa de română din generală).

Exmatriculat din nou, de data aceasta de la Pencey Prep, o şcoală cu pretenţii din Pennsylvania, pentru că picase la patru din cele cinci materii, Holden decide sâmbătă seara să ia trenul spre New York şi să stea la hotel până miercuri, când începea de drept vacanţa şi părinţii îl aşteptau acasă. Şi-n tot acest timp, umblă aiurea, întâlneşte diverse persoane, îşi face tot felul de planuri, îşi imaginează scenarii şi se hotărăşte să fugă în lume pentru a nu-şi înfrunta părinţii.

Au fost momente când m-a enervat teribil Holden ăsta. E un veşnic nemulţumit, totul îl plictiseşte, nimic nu-i convine, nimeni nu e pe placul lui, nu-i scapă niciun defect al celorlalţi, bea exagerat, fumează întruna, se gândeşte numai la sex, are un limbaj trivial (în vocabularul său abundă cuvinte ca „infect”, „împuţit”, „păcătos”, „cretin”, „nenorocit”), atitudinea lui faţă de cei din jur lasă mult de dorit, e mincinos, cinic şi misogin. Au fost şi momente când chiar m-au amuzat scenariile create de imaginaţia sa debordantă (ba chiar mi-au amintit de mine la adolescenţă), m-au încântat replicile sale sarcastice, modul simplu, direct şi sincer de a povesti, precum şi momente când m-a înduioşat prin generozitatea de care dă dovadă, prin dragostea imensa pe care i-o poartă surorii sale mai mici, Phoebe şi căldura şi respectul cu care vorbeşte de fratele său Allie, mort de leucemie.

Dar cel mai mult şi mai mult mi-a stârnit compasiune. E doar un puşti debusolat, prins între două lumi, vârsta inocentă a copilăriei şi cea dificilă a maturităţii, de unde şi frustrarea şi inadaptarea lui. Pendulează între extreme, e incapabil să relaţioneze cu ceilalţi, dar simte constant nevoia de a avea prieteni cu care să discute; urăşte snobismul şi prefăcătoria, dar el însuşi se declară „cel mai mare mincinos”; îşi aminteşte cu melancolie de copilărie, dar se consideră matur; e inteligent, dar pică la aproape toate materiile; e raţional, dar acţionează la primul impuls; e obsedat de sex, dar e incapabil să întreţină relaţii sexuale cu prostituata de la hotel; nu comunică bine cu părinţii, dar nici nu vrea să-i vadă dezamăgiţi; e pueril când tot încearcă să afle ce se întâmplă cu raţele din Central Park când îngheaţă apa, dar denotă responsabilitate când are grijă de surioara sa. Ea e cea care îl convinge să se întoarcă acasă, să dea ochii cu părinţii şi să-şi asume răspunderea pentru eşecul scolar. Holden devine conştient că plecarea lui, mai ales după ce pierduse deja un frate, o va afecta teribil pe Phoebe şi dă astfel dovadă de maturitate. Iar pe mine m-a făcut să-l îndrăgesc.

Părerea mea e că Holden e un inadaptat cu inima mare şi suflet chinuit. El cu gura lui spune întruna că se simte „îngrozitor de singur şi trist”. Şi mai cred că moartea fratelui său Allie l-a afectat mult mai mult decât lasă el să se vadă, de unde şi psihicul său labil. Nu degeaba fantezia lui e să stea de veghe într-un lan de secară, la marginea unei prăpastii ameţitoare şi să prindă copiii, ca să nu cadă în ea. Asta spune totul. Şi acum v-aţi prins de unde vine titlul cărţii!🙂

În concluzie, cartea mi-a plăcut cât de cât, dar nu m-a dat pe spate, mai ales că nu suport finalurile bruşte, tăiate ca din topor. Îmi pare rău însă că nu am citit-o în adolescenţă, sunt curioasă cu ce ochi l-aş fi privit atunci pe Holden?! Poate m-ar fi încântat mai mult, poate m-aş fi regăsit mai mult în trăirile sale.

Dacă ce v-am povestit v-a convins să o citiţi, puteţi comanda „De veghe în lanul de secară” de pe librarie online. Eu zic că nu trebuie ratată, cred că e una din acele cărţi ce merită a fi citite într-o viaţă de om!

15 comments on “De veghe în lanul de secară

  1. o am si eu pe lista de ceva vreme…

    Apreciază

  2. Și eu tot anul acesta am citit-o și am ADORAT-O.

    Apreciază

  3. […] Mărgeluța găsiți un rezumat al cărții care mie mi-a plăcut FOARTE FOARTE mult, și anume De veghe în lanul de secară, un MUST […]

    Apreciază

  4. Ce simpatic! Si mie mi-a revenit pofta de citit, si eu mi-am luat „De veghe…” weekendul acesta (ce coincidenta😛 ), si probabil o voi citi zilele urmatoare.

    Apreciază

  5. Trebuie să o citesc semestrul acesta pentru facultate. Nu ştiu de ce am evitat-o atâta timp.

    Apreciază

  6. […] De veghe în lanul de secară…una din cărţile pe care nu îndrăznesc să le recitesc cu ochii maturităţii, dar mi-a făcut plăcere să citesc ce-a scris Mărgeluţa despre ea. […]

    Apreciază

  7. Am cateva chesti de zis.
    „Desi nu e clar specificat, intelegem ca in momentul povestirii, acesta se afla intr-un spital de boli psihice de langa Hollywood.”

    Multa lume face aceasta confuzie, datorita ulimului capitol unde Holden Caulfield zice la un moment despre un psihanalist. Pe la sfarsitul capitolului I spune clar ca se afla intr-un centru de tratare a TBC-ului.(„Am fugit tot drumul, pana la intrarea principala, unde m-am oprit un pic sa imi trag sufletul. Mi se taiase respiratia ca s-o vo spun pe-a dreapta. Unu ca fumez ca un sarpe… mai bine zis, fumam, pana sa ma oblige sa ma las. Doi, anul trecut m-am inaltat cu aproape 17 cm. Practic asa m-am ales cu TBC-ul si am ajuns aici pentru analize.”)

    „povestita la persoana intai de catre personajul principal, un adolescent de 17 ani”
    Naratorul are 17 ani si el povesteste despre ce i s-a intamplat anul trecut inainte de Craciun. Personajul narator(cel care participa la actiune) are 16 ani🙂

    Apreciază

    • „Am alergat tot drumul pînă la poarta principală a şcolii, unde m-am oprit o clipă să-mi trag sufletul. Dacă vreţi să ştiţi, îmi pierd foarte repede suflul. Mai întîi pentru că fumez foarte mult ― adică fumam înainte. M-au silit să mă las. Şi pe urmă pentru că în ultimul an am crescut cu vreo şase ţoli şi jumătate. D-asta, aproape c-am dat în tuberculoză şi am venit aici să-mi fac toate analizele alea blestemate şi aşa mai departe. Totuşi, una peste alta, sînt destul de sănătos.”

      „ASTA-I TOT, MAI MULT NU VĂ POVESTESC. AŞ PUTEA SĂ VĂ mai spun, de pildă, ce-am făcut după ce m-am întors acasă, cum m-am îmbolnăvit şi aşa mai departe
      ― sau la ce şcoală vor să mă dea la toamnă, după ce ies de aici, dar n-am nici un chef. Zău că n-am. Toate astea mi se par neinteresante. Multă lume, mai ales psihanalistul pe care-l au aici, mă tot întreabă dacă am de gînd să mă ţin de carte în septembrie, cînd mă întorc la şcoală.”

      Acestea sunt cele doua pasaje cu pricina. Adevarul e ca eram in dubiu in legatura cu locul unde se afla Holden. Multumesc de lamurire, am corectat si-n articol, pentru a nu-i induce in eroare si pe altii! Referitor la a doua chestiune, eu am scris ca „Actiunea (…) e povestita la persoana intai de catre personajul principal, un adolescent de 17 ani pe nume Holden Caulfield”, deci nu am afirmat niciodata ca cel care participa la actiune ar avea 17 ani! Am inteles destul de bine din carte, si am specificat asta, ca e vorba de o povestire in rama, adolescentul de 17 ani povestind cele intamplate cu un an in urma cand avea, logic, 16 ani! Din nou, am facut si aceasta adaugire, pentru a lamuri treburile!

      Multumesc de comentariu si de vizita, te mai astept, fiindca imi plac criticile constructive si argumentate solid! :))

      Apreciază

  8. La Clubul de lectura online, initiat pe blogul Bibliodevafiliala3, in acest an a fost aceasta carte, pe care am citit-o si eu.
    M-au impresionat trairile acestui tanar, eroul principal din carte si modul in care este prezentata preocuparea lui, care vrea sa inteleaga viata si transformarile prin care trece in adolescenta. Este o carte care merita citita.
    Articolul este foarte bun, este o recenzie a cartii care te face sa doresti sa lecturezi cartea, pentru a trai ori chiar retrai, tineretea si framantarile specifice acestei perioade din viata.
    Felicitari pentru munca pe care, cu daruire, o faci, in sprijinul celor dornici sa isi confrunte ideile cu altii si sa cunoasca si parerile acestora.
    Un gand bun si multa sanatate.

    Apreciază

  9. Frumoasa recenzie! Tocmai am terminat de citit aceasta carte si chiar mi-a creat o impresie placuta.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: