37 de martisoare prinse in piept

Am memorie foarte bună. În special vizuală, ceea ce mă ajută să ajung din punctul A în punctul B. Altfel mă pierd și cu harta în mână.

Sunt serioasă, responsabilă și conștiincioasa. Nu fac lucruri de mântuială. „Las-o, bă, că merge-așa!” nu există în vocabularul meu. Nu am aruncat niciodată în viata mea un gunoi pe jos. Dar am strâns mereu după alții. Iubesc natura și ma obosesc îngrozitor betoanele. Ma reîncarc cu verdele copacilor, de care sunt absolut fascinată. Mă simt cel mai bine lângă apă, deși nu știu sa înot. Sunetul valurilor mă calmează. Visez de când mă știu să locuiesc într-un oraș pe malul mării sau oceanului, unde să fie mereu cald și să nu ningă niciodată, și la un Crăciun  petrecut pe plaja, în costum de baie, desi nu găsesc bronzul nici atractiv, nici sănătos.

Urăsc minciuna și ipocrizia. Nu-i înțeleg pe cei care încearcă să se dea altceva decât sunt. Mai ales când eu le-am dibuit deja rugina de sub poleiala ostentativă. Și nici nu mai am timp ori chef pentru oameni și relații superficiale.

Știu să țin secrete. Și probabil sunt o bună ascultătoare ori am o figură ce inspiră încredere, altfel nu-mi dau seama de ce oameni mai mult sau mai puțin cunoscuți își deschid sufletul cu atâta ușurință în fața mea. Sau poate ceva din mine le spune că povestea lor e în siguranță în brațele mele. Adevărul e că-mi plac poveștile. Mult.

Cu oamenii e altă poveste. Ei nu prea îmi plac. Poate nu am avut eu norocul să-i întâlnesc, dar nu cred că există prea mulți oameni buni și frumoși, dimpotrivă. Iar expresia asta, folosită cu prea multă ușurință de prea multă lume, mă exasperează la culme. Nu cred nici că fiecare persoană e specială. Specialii sunt specii rare. Majoritatea suntem mediocri și banali. Ceea ce nu e un lucru rău.

Țin oamenii la distanță până mă conving din ce aluat sunt făcuți. De asta, de foarte multe ori, am fost catalogată drept rece, inabordabilă ori îngâmfată. Mi s-a mai spus și că aș avea în jurul meu un zid gros, greu de pătruns și că nu las garda jos prea des ori prea usor. Adevărat că mi se intra  greu în inimă, dar o dată ajuns acolo, ai parte de loialitate și încredere. Fac orice să ajut. Mă sacrific și-i pun pe cei iubiți pe primul loc până uit de mine. De prea multe ori.

Nu uit și nu iert. Nu reînod relații rupte. Nici ciorba nu-mi place reîncălzită, ci doar fierbinte, abia luată de pe foc.

Sunt emotivă și visătoare. Totuși bine înfiptă în pământ, cautand logica și sensul. Simt exagerat sau deloc. Mă entuziasmez ușor și mă liniștesc greu. Mă emoționez teribil in fața unui tablou, unei fotografii ori unui peisaj. Plâng la filme, la melodii, la carti. Ma afectează enorm subiectul femeilor abuzate, dar mai ales al copiilor maltratați ori bolnavi. Mă aprind toată și ard ca un băț de chibrit pentru ce și cine contează. De multe ori până la epuizare.

Sunt curioasa și deschisa către noi experiențe și învățare din tot și toate. Am o imaginație înfloritoare și atenție sporită pentru detalii. Mintea îmi coace întruna idei. Sunt creativă și mâinile-mi nu au astâmpăr. Așa cum nici eu nu pot sta locului. Întotdeauna trebuie și găsesc ceva de făcut. Nu m-am plictisit niciodată in viața mea. Am prea multe pasiuni, nu știu cu care să încep și cu care sa termin. Aș avea nevoie de-o zi de 48 de ore.

Îmi propun mereu mai multe decât pot face și apoi mă autoflagelez că nu le-am bifat pe toate. Sunt cel mai aspru critic al meu. N-arunc niciodată vina pe ceilalți, ci întotdeauna pe mine. De multe ori, sunt vini închipuite. Despic firul în patru și analizez atât de mult că nu-mi mai rămâne energie să trec la acțiune.

Sunt panicoasa, anxioasa și agitată. Dar puternică atunci când e nevoie. Îmi lipsește încrederea în mine și sufăr și de sindromul impostorului. Dar ma forțez să fac lucruri în pofida fricii care mă blochează.

Am un fler de detectiv fantastic. În copilărie am iubit și citit aproape toate cărțile Agathei Christie. Îmi plac filmele polițiste, thrillerele psihologice și horrorurile. Încă n-am găsit unul care să-mi înghețe sângele în vine. M-a fascinat întotdeauna Edgar Allan Poe. La fel și cimitirele. Când eram copil, găseam plăcere să mă plimb printre cruci ca să citesc epitafele. Al Meu Ca Bradul nu a uitat nici până în ziua de azi că nu doar l-am cărat după mine în Cimitirul Bellu la Noaptea Muzeelor, dar l-am făcut să și intre în cripta Cantacuzinilor.

Iubesc vechiturile și sa scotocesc prin târguri, magazine de caritate și anticariate. Colecționez cești, genți și brose vintage. Iubesc sa citesc și visez sa am o biblioteca uriasa. Cumpăr mereu carti, desi nu le-am citit încă pe celelalte din casa. Îmi plac foarte mult cărțile ilustrate pentru copii, prin urmare, colecția Nazdravanei creste constant. Încerc să-i insuflu și ei dragostea pentru carti și citit. Iubesc sa scriu, asa ca am lângă pat un teanc de agende și jurnale. „Morning Pages” m-a ajutat sa-mi țin mințile la un loc.

Incerc sa fiu o mama cat mai buna pentru Nazdravana mea, deși nu-mi iese tot timpul. Trăiesc cu teama că am s-o stric și va deveni un adult defect din cauza mea. De asta citesc tot ce-mi pică în mâini, particip la webinarii și cumpăr programe de parenting.

Fotografiez tot ce mișcă și visez să ajung să trăiesc din asta. Îmi bate inima cu putere când văd imaginile create de mine imprimate pe hârtie.

Ador sa călătoresc, să-mi notez toate impresiile în jurnale și sa fac albume cu imaginile surprinse. Visez la un tur al Irlandei și să bifez toate capitalele Europei.

Sunt spirituala, dar nu religioasa. Cred într-o putere superioara, la fel cum cred ca viata e combinație între destin și alegeri personale. Uneori avem controlul, alteori suntem mânați. Dar datoria noastră e sa facem tot ce putem noi mai bine cu ceea ce ni se da.

Nu-mi este și nu mi-a fost niciodată frică de moarte. Mi-e frică, în schimb, de viața netrăită. Mi-e teamă să nu-mi irosesc timpul alocat pe lucruri neimportante. Mi-e teamă c-aș putea părăsi lumea asta cu prea multe regrete și prea puține experiențe, fără  să-mi fi descoperit misiunea pe acest pămân și cine sunt cu adevărat, fără să fi trăit din plin, profitând de tot ce mi-a fost pus în cale.

Cam asta ar fi o radiografie a Mărgeluței cu 37 de mărțișoare prinse în piept. După câte am trăit în toți acești ani, cea mai mândră sunt că am rămas mereu deschisă către evoluție, creștere și învățare. Încă ma caut, încă îmi caut locul, încă ma descopăr. Nu e totul perfect sau cum visam ori credeam ca va fi, dar e bine. Sunt bine. Viata la 37 e buna!

CITATUL ZILEI:

„Dacă aș avea o sticlă goală, aș scrie un bilet și l-aș lansa pe mare. «Mamă», aș scrie, «mi s-a întâmplat o mare nenorocire. Mai naște-mă o dată!» Prima viață nu prea mi-a ieșit. Cui nu i se întâmplă să nu poată trăi după pofta inimii? Dar poate a doua oară. Dacă nici a doua oară, poate a treia oară. Și dacă nici a treia oară, poate a patra oară. Poate a zecea oară. Tu nu te speria, mamă, numai dintr-atâta. Și naște-mă mereu! Ne scapă mereu câte ceva în viață. De aceea trebuie să ne naștem mereu.”

Marin Sorescu

35 pe 1 sau cum mi-am sărbătorit ziua de naștere

Daca ar fi sa dau crezare Babei mele de anul asta, atunci ar trebui sa ma astept la o prima jumatate de 2019 insorita si luminoasa, ca apoi, in partea a doua, sa ma jelesc si sa bocesc necontenit pana la Revelion. Asta pentru ca imi aleg intotdeauna Baba de 1 Martie, ziua mea preferata, bineinteles, iar anul asta a fost soare si frumos pana pe la ora 3 dupa-masa, cand ne-a lovit furtuna Freya (v-am zis eu ca Irlanda e taramul furtunilor), cu vant puternic si ploi neintrerupte, transformate in ninsoare duminica. Da, o fericire, nu alta! Dar oricum a fost mai bine ca anul trecut, când furtuna Emma ne-a tinut inuntru de joi pana duminica, barbatii casei primind doua zile libere de la munca.

Părerea mea e că traiul zilnic e și-așa destul de stresant și apăsător, prin urmare, fiecare mică reușită, indiferent de natura sa, ar trebui sărbătorită. Nu zic să desfaci sticla de șampanie pentru orice nimic, ci să consemnezi cumva (cândva, undeva) lucrul ăla fain care ți s-a întâmplat, ca semn de mulțumire și recunoștință. Cu atât mai mult când vine vorba de ziua de naștere. Până la urmă, vorbim despre o singură zi din an care este doar despre tine. E a ta, e ziua în care te sărbătorești și te bucuri că ești în viață, că ai mai trăit un an plin de experiențe, că ți-ai crescut colecția de amintiri. Nu e oare ăsta un motiv suficient de bun pentru a petrece?

În plus, ani precum 18, 25, 30 sau 35 mi-au părut întotdeauna pietre de hotar și necesitând deci, în mod obligatoriu, petreceri în stil mare. Vârste speciale, sărbători speciale, nu? Așa le-am văzut în mintea mea de când mă știu, întotdeauna mi le-am dorit și… niciodată nu le-am avut! Din păcate, marea petrecere extraordinară se lasă încă așteptată! Dar cum-necum, am răbdare, știu și simt că nu mai e mult și o voi avea, it’s just around the corner! Și va fi exact așa cum o visez de atâția ani!

Dar până atunci, anul ăsta, am petrecut ca o bătrânică. Vineri, în ziua de Mărțișor, bărbații casei la muncă, iar eu acasă cu Odrasla, făcând ceea ce fac de obicei. O zi obișnuită, nimic ieșit din comun. Mulți „La mulți ani!” pe Facebook și un singur telefon, de la fosta mea colegă de bancă din liceu. Rodica, dacă citești asta, și știu că citești din când în când Șiragurile mele, cel mai mare și mai recunoscător „mulțumesc”! Mulțumesc că, an de an, te gândești la mine! Mulțumesc că ești mereu acolo pentru mine, cu un umăr pe care să plâng, cu o vorbă bună, o încurajare, o glumă! Și asta de mai bine de 16 ani! Mulțumesc că ești, pur și simplu! Anul ăsta mi-ai salvat ziua și m-ai făcut să nu mă mai simt atât de singură și a nimănui! Contează enorm pentru mine și-ți voi fi veșnic recunoscătoare! E cel mai frumos cadou primit și abia aștept să te primesc și eu cu brațele deschise luna viitoare, când vii în vizită!

Seara, când Al Meu Ca Bradul a ajuns acasă, nu a venit cu mâinile goale, ci după cum îi este obiceiul, a adus câte o mică atenție de Mărțișor pentru fetele lui (de când o avem pe Gălușcă, vine mereu cu daruri la dublu, și nu doar când e vreun eveniment, ci de multe ori doar asa, fără motiv, să nu vină acasă cu mâna goală). Nu a găsit un buchet mare de lalele, florile pe care mi le oferă de ziua mea de atatia ani, așa că a făcut el unul mare din vreo trei mici (apreciez gestul!). Ba a găsit și mărțișoare la magazinul Polonez: un cosar să-mi poarte noroc (cred ca ultimul primit a fost prin scoala generala) si un cățel pentru Neastâmpărata, ca tot e innebunita ea după patrupede.

Sambata dimineata am mers in Dublin sa ridicam un pachet din tara si sa trimitem altul la schimb, iar de acolo ne-am indreptat catre Newbridge, unde ma astepta tortul meu martisor. Daca petrecere extraordinara nu am avut, am zis ca macar un tort grandios sa am. Dar am vrut neaparat unul facut de o conationala, care sa știe cum ne plac torturile noua, românilor. Și l-am mai vrut etajat, gustos, cu blat umed si crema fiarta, nu uscaturile exagerat de dulci pe care le mananca irlandezii, si nu in ultimul rand, sa respecte tematica Martisorului (ca nu degeaba-s nascuta la 1 Martie). Prin urmare, am cautat recomandari de cofetari iscusiti pe Grupul romanilor in Irlanda si saptamana trecuta, mi-am comandat tortul la o doamna care nu doar ca nu m-a dezamagit, dar mi-a si depasit asteptarile. A fost cel mai mare, mai frumos si mai gustos tort pe care l-am avut vreodata, iar eu, cea mai fericita! Mi-a fost atat de drag din momentul in care l-am vazut, incat am si imbratisat-o pe doamna, desi nu-mi sta in fire sa sar asa pe oameni abia cunoscuti! 😀

De acolo, ne-am dus in Tesco sa mai cumparam de-ale gurii și chestii trebuincioase pentru Neastâmpărata margelata. Și m-am ales cu un mic dar: doua floricele roz de infrumusetat urechile si adus speranta ca primavara e aproape.

De tortul-martisor (cadou de la bărbații casei) ne-am bucurat seara, dupa ce subsemnata a imbracat o ie si a aranjat un mini candybar pe masa din bucatarie (pentru impresie artistica și poze, bineinteles :P).

cof

ozedf

tort 35

Duminica s-a asternut zapada bine, dar tot am iesit din casa pana la Roll’n’Bawl, locul de joaca, singurul din oras, unde o ducem pe Neastamparata sa-si consume energia si sa fie printre copii. Asta o bucura cel mai tare. Si popcornul. 😀

CITATUL ZILEI:

„Tinerețea nu are vârstă.”

Pablo Picasso

Acum 27 de ani

… părinţii de Mărgea se mândreau cu proaspăta lor odraslă:

Mami de Margea ;)Tati de Margea ;)
Anul ăsta a fost un 1 Martie superb, cea mai frumoasă zi de naştere din ultimii ani. Dap, ţin morţiş să mă laud cu asta! 😛 Telefonul nu a avut timp de odihnă, wall-ul de pe facebook a fost înţesat cu urări care mi-au mers la suflet, la fel ca toate cadourile, florile şi mărţişoarele primite. În plus, starea mea de spirit a fost una deosebită, chiar dacă de dimineaţă m-au întâmpinat fulgi maaaari ca de vată ce pluteau în aer legănându-se uşor, ca bărcuţele pe apă. Dar toate tarabele cu mărţişoare, lalelele, zambilele şi freziile din florării şi cele care se vindeau la colţ de stradă nu aveau cum să lase indiferent vreun trecător. Domnea o atmosferă de sărbătoare, în pofida frigului de afară care-ţi tăia obrajii. Sau poate eram eu mult prea entuziasmată! 😛

Oricum cel mai frumos cadou a fost faptul că nu am fost singură aşa cum am crezut că se va întâmpla. Mă temeam că Al Meu Ca Bradul va fi plecat în delegaţie şi eu îmi voi petrece ziua de naştere de una singură. Însă toate s-au aranjat perfect, într-o ordine firească, parcă să mă bucure  special pe mine. 😉 Doar sunt Mărgeluţa-Mărţişor, nu?!

Sperând că aţi avut parte de un 1 Martie la fel de frumos ca al meu, închei urându-vă o primăvară mi-nu-na-tă!

CITATUL ZILEI:

„Dacă ar trebui să-mi rezum în puţine cuvinte experienţa mea, aş spune că jocul m-a dus mereu tot mai departe, tot mai adânc în real. Şi filozofia mea s-ar reduce la o singură dogmă: Joacă-te!”

Mircea Eliade