Cu drag de Dragobete – idee de masa romantica in doi

Alte idei aveam eu pentru masa de Dragobete, dar probabil ca nu s-au aliniat astrele și uite-așa a trebuit sa regândesc totul. Ceea ce nu a fost deloc o tragedie, ci chiar o treabă plăcută, dacă e sa recunosc. Îmi place sa creez, sa gândesc teme, sa alătur culori și texturi, sa dau viata imaginilor din capu-mi blond, indiferent ca e pe fuga sau cu răsturnare de situație. Ba parca mai repede-mi lucrează mintea! Și ohooo, e doldora de idei, nu știu pe care sa o scot prima la înaintare!

Pentru Dragobetele carantinat de anul asta, am ales o combinație clasica și eleganta de alb, negru și rosu. Uite asa am găsit încă un motiv de a folosi paharele de la nunta, nu doar cu ocazia aniversarii noastre. A durat ceva pana le-am primit, a fost și o încurcătură cu ele și a fost nevoie sa fie refăcute, iar costul a fost pe masura, dar totul a meritat. Încă le iubesc, la aproape 11 ani de la Ziua cu DA.

La final, pentru cei interesați, am lasat toate datele acestui tablescape. Suna mai bine termenul englezesc și înglobează tot ce înțeleg eu prin aranjarea tematica, artistica și decorativa a mesei, deci, cu bunăvoința voastră, îl voi folosi de acum încolo în fiecare articol legat de acest subiect.

Cu drag de Dragobete Tablescape

  • Tablecloth No name
  • Table runner Lidl
  • Placemats Gauri Kholi
  • Dinner Plates Jeff Pour la maison Collection
  • Side plates
  • Heart bowls
  • Wine glasses RCR Adagio Collection
  • Champagne flutes
  • Flatware Sabichi Glamour Collection
  • Napkins
  • Napkin rings Amazon
  • Candleholder Home Store and More

CITATUL ZILEI:

„În iubire, totul se schimbă, toate devin însemnate: dintr-un nimic se naște un colos.”

Tudor Arghezi

Istoria Pancake Tuesday

Shrove Tuesday sau Pancake Day este tradiționala zi de ospăț înainte de Ash Wednesday, miercurea în care incepe Postului Pastelui (numit în engleza „Lent”). Shrove Tuesday, cunoscuta și ca Pancake Tuesday, Fat Tuesday ori Mardi Gras, cade întotdeauna cu 47 de zile înainte de duminica Pastelui, prin urmare data difera de la an la an, fiind cuprinsa în perioada 3 februarie – 9 martie.

In aceasta zi, îndemnați de sunetul clopotului, creștinii anglo-saxoni mergeau la biserică să se spovedească, de unde și denumirea de Shrove Tuesday („shrove” e participiul trecut al verbului „to shrive” care poate fi tradus prin „a se spovedi”, dar și „a absolvi de păcate”). Clopotul prin care credincioșii erau chemați la spovedanie a ajuns sa fie numit „Pancake Bell” (clopotul clătitelor) si încă mai sună și-n zilele noastre.

Cum postul presupune renunțarea la grăsimile animale, Shrove Tuesday era ultima zi în care toate acestea mai puteau fi adunate de prin cămară și folosite. Și ce mod mai ușor și mai rapid de a face asta decât clătitele?

‘The Pancake Bakery’ – Pieter Aertsen (1560)

Eh, da, banalele clătite au în spate o istorie lunga, de câteva sute de ani, fiind menționate în cărțile de gătit încă de la 1439, iar obiceiul invartirii lor in tigaie prin 1619. Cine ar fi crezut? De obicei nu ne gândim prea mult la originea lucrurilor care ne înconjoară, cine și cum le-a dat viata, cum au ajuns la forma pe care noi o cunoaștem azi, cum s-au răspândit în lume și sunt omniprezente în viețile noastre.

O alta chestie interesantă de care am aflat zilele astea, pe lângă faptul că englezilor le place să mănânce clătitele stropite cu zeamă de lămâie și apoi presărate cu zahăr (clar trebuie să încerc!), este că în UK, cu ocazia Shrove Tuesday se organizează curse cu clătite. Da, ați citit bine! Femeile aleargă pe stradă în sorturi de bucătărie si cu tigaile în mână. Pe lângă distracția garantată, scopul e să treceti primele linia de sosire, tu și clătita ta, adică, pe care ai tot învârtit-o în tigaie cât timp ai alergat de nebună. 😂 Zău că n-aș zice pas unei astfel de întreceri!

Pancake Race in Olney, UK (1951)
Pancake Racing, Olney, Buckinghamshire, UK (1950s)

Cea mai faimoasă și mai longeviva cursă cu clătite se ține în Olney, Buckinghamshire încă de la 1445 și se crede că ea se datorează unei gospodine care a auzit clopotul chemând la spovedanie în timp ce făcea clătite și, îngrijorată peste puteri că a întârziat, a fugit disperată spre biserică cu tigaia în mână și încă purtând sorțul de bucătărie. Anul ăsta, Olney Pancake Race nu s-a mai ținut din cauza pandemiei, dar pentru doritoare, următoarea cursă va fi pe 1 martie 2022. Ce să vezi, exact de ziua mea! 😂 Păcat ca participarea e rezervata doar locuitoarelor din Olney, maxim 25 la numar! Ah, și câștigătoarea de anul trecut, Katie Godof, a terminat cursa de 415 yarzi, adică 379,5 m în 66 de secunde, deci e treabă serioasă, nenică! Mai jos aveți un videoclip cu întrecerea din 2012.

Istoria Irlandei fiind strâns legată de cea a Angliei, și aici se sărbătorește Pancake Tuesday. La grădiniță, azi au avut activități legate de clătite, bineinteles, dar Nazdravana mea nu are de unde ști, fiindcă nu a avut chef să meargă. Am fost în schimb în parc, unde s-a jucat cu prietenul ei Arthur, apoi am intrat în Tesco să mai cumpărăm de-ale gurii. Cum era de așteptat, aveau la vânzare o groază de clătite în cinstea sărbătorii de azi, așa că nu am plecat nici noi cu mâna goală. Am luat și ingrediente, fiindcă ideea inițială era să facem împreună clătite, dar nu am mai apucat. Ne inghesuia rău foamea pe amândouă, iar Nazdravana era obosită după atâta alergatura în parc, asa că am garnisit frumos cu fructe, frișcă și sirop de arțar clătitele americane cumpărate din Tesco și ne-am bucurat de un prânz pe cinste. Lăsând modestia de-o parte, pot spune că au fost la fel de gustoase pe cât de bine arată în poze! 😁 Iar AICI puteți vedea cum am sărbătorit Pancake Tuesday anul trecut.

CITATUL ZILEI:

„Mierea bună e dulce şi în întuneric.”

Proverb bengalez

Valentine’s Day Tablescape

Masa asta frumoasa pentru Valentine’s Day îmi statea aranjata in minte încă de anul trecut, din decembrie, când am cumpărat din Dunnes farfuriile pentru desert cu inimioara și-n ziua următoare traversa pentru masa plus setul cu patru servetele. Modelul tartan este intr-adevar specific și mai potrivit sărbătorilor de iarna, dar eu aveam deja toate cele necesare pentru masa de Crăciun. In secunda în care am văzut inima de pe farfurii, imediat mi s-a aprins beculetul: „Uaaa, uite o chestie perfecta pentru Valentine’s!”, iar când am dat și peste textilele cu tartan, deja le-am văzut împreună pe masa din bucătăria mea!

Inelele de servetele sunt cumpărate de pe Amazon, carafa verde e moștenire de la tataie Lica (odihnească-se in pace!), iar tacâmurile aurii, farfuriile albe, paharele și fața de masa le am de anul trecut, din vara, când am făcut primul meu tablescape cu ocazia sărbătoririi a 10 ani de căsnicie. Suporturile pentru farfurii, din mărgeluțe roșii, le-am prins la super reducere pe Amazon, după ce am stat cu ochii pe ele ca un vultur. 😂 Le-am luat inițial pentru Crăciun, dar neavând un design specific acestei sărbători, le pot folosi iar și iar, la diferite ocazii. Chestie deșteaptă…si economica, de altfel! Oricum, în caz ca ajuta sau interesează pe careva, o sa las la finalul articolului o lista cu toate detaliile acestei mese.

Dacă Al Meu Ca Bradul nu a fost deloc impresionat de tot aranjamentul asta, ei bine, a compensat din plin Nazdravana, care a scos un „Wow, Mummy, party!” plin de entuziasm, imediat ce a intrat în bucătărie. Drept urmare, a cerut sa dam drumul la muzica (ce party e ala fără muzica, nu?). Și cum o priveam legănandu-se fericită pe ritmul muzicii, luand din când în cand câte o imbucatura din mâncarea ei preferată, mi-am dat seama câtă iubire a putut aduce în viața mea copilul asta! Pana a deveni mama, nu mi-a fost niciodată teama ca mi-ar putea exploda inima de preaplin și prea multa dragoste! Asa ca da, Valentine’s Day nu e doar despre partener și dragostea romantica, ci si despre iubirile mari inghesuite in inimi micute.

De când nu mai locuim in tara și mai ales de când o avem pe Nazdravana in viata noastră, am dat startul unor noi tradiții de familie. Una din ele este să-i dăruim felicitări la ocazii speciale – ziua ei, Paște, Craciun și bineînțeles, Valentine’s Day, in care să-i scriem două-trei cuvinte – o amintire care, speram noi, sa o bucure peste ani. Aici încă exista aceasta moda, nu am văzut magazin care sa nu aibă un raion special pentru felicitări, ceea ce mie mi se pare fantastic. Mai jos, o vedeți pe cea de anul acesta, garnisita de taica’su cu flori și bomboane de ciocolata. La dublu, bineinteles, ca doar suntem doua fete în casa! 😁

My love for you can’t be measured…

Valentine’s Day Tartan Tablescape

  • Tablecloth No name                      
  • Table runner Dunnes
  • Napkins Dunnes
  • Napkin rings Amazon
  • Placemats Gauri Kholi
  • Dinner Plates Jeff Pour la maison
  • Side plates Dunnes
  • Flatware Salter Glamour
  • Wine glasses RCR Adagio
  • Tumblers Kilarney Crystal

CITATUL ZILEI:

„Nu frumuseţea ne face să iubim, ci iubirea ne face să vedem frumuseţea.”

Lev Tolstoi

Sa fie 2021!

Nu sunt genul de om care sa planifice totul pana in cel mai mic detaliu, fiindca viata mi-a aratat de prea multe ori cu ce usurinta isi rade de planurile tale. Ai impresia ca tu esti soferul si conduci plin de incredere si de tine, pana cand ea iti calca brusc frana si-ti dai seama ca nu ai nici airbag, dar cu siguranta o sa ai nevoie de o rinoplastie. Asa ca, probabil si din precautie, probabil asa mi-o fi si firea, sunt mai degraba genul care mai mult creioneaza, schiteaza in mare, trage niste linii doar, fara a intra prea adanc in detalii. Asa am procedat de fiecare data si la capitolul „planuri pentru noul an” (ca termenul „rezolutie”, atat de usor adoptat din engleza, inseamna altceva in romana). Am ramas mereu flexibila si deschisa catre nou si ce are viata chef sa-mi arunce in fata, ajustand pe parcurs, taind de pe lista sau dimpotriva adaugand.

La inceputul anului trecut, purtand inca pe umeri greutatea bagajului din 2019, nu am mai gasit in mine energia de a-mi face obisnuitele mele planuri, chiar si asa, generale si abia schitate cum sunt ele de obicei. Ba mai mult, se pare ca intuitia mea nu a dat gres nici de data asta. Am vrut liniste si pace, un an molcom, lenes, asezat si exact de asta am avut parte in 2020. Motivul il stim cu totii. Cu siguranta nu asta aveam in minte cand am scris cele de mai sus, daaaaaar nebanuite sunt caile Domnului! Si voi continua sa ma bucur de aceasta „dorinta implinita”, fiindca imediat dupa Craciun, Irlanda a intrat in al treilea lockdown, care tocmai a fost prelungit cu inca o luna, desi la inceput guvernul daduse ca data de sfarsit 4 ianuarie! Teapa, ca nu iesim din lockdown! Nu inca si nici nu stim cat va mai tine de data asta!

Prin urmare, acum sunt si mai precauta ca anul trecut. Mi-e teama, efectiv, sa-mi fac vreun plan. Mi-e teama sa-mi doresc ceva. Ma dispera situatia asta incerta, ca nu stim ce va urma, cand se va termina totul, daca se va termina vreodata si cum, ma dispera sentimentul asta ingrozitor ca sunt lipsita de control, dar plina de restrictii, carora inca incerc sa le inteleg logica si sensul, ca am pierdut un an in care as fi putut face atatea, ca mi se scurge timpul printre degete si eu am un bucket list urias si cand voi ajunge sa le fac pe toate? Daca m-as apuca sa-mi scriu aici toate frustrarile, fricile si angoasele din ultimul an doar, mi-e teama ca nu as termina pana maine… Si oricat incerc sa fiu optimista si pozitiva, luminita de la capatul tunelului nu pare deloc aproape.

Asa ca probabil si 2021 va fi un an pierdut, inca unul in care parintii mei nu-si vor vedea nepoata, inca unul in care ma rog sa nu ne imbolnavim, iar daca se intampla, macar sa fie o forma usoara, inca un an fara obisnuitele noastre calatorii, dupa care tanjim ca insetatul dupa apa, macar niste excursii de-o zi in apropierea casei de-ar fi, inca un an in care ne punem vietile pe pauza. De-am vedea niste rezultate concrete, o confirmare ca ceva-ceva tot facem bine!

Planuri pentru 2021 ioc, deci! Astept sa vad ce ne rezerva viitorul, ca nu aduce ziua, ce aduce pandemia! Hai noroc si sanatate tuturor, inclusiv la cap! Mai ales la cap! Sa fie 2021 deci!

CITATUL ZILEI:

„Viitorul are obiceiul de a sosi neanunţat.”

George Will

S-a dus și primul Crăciun în pandemie…

Si sper sa fie și ultimul, dar cine poate ști? La cat de imprevizibil a fost 2020, mi-e și teama sa mai afirm ceva, orice, cu tărie și încredere, ori măcar cu speranta. Nu mai poți fi sigur de nimic…

Sa fi fost de vina pandemia, habar n-am, dar anul asta m-a cuprins febra Craciunului inca de la sfarsitul lui octombrie. Dar rau de tot, nu asa, in gluma, superficial! Abia stransesem decorul de Halloween, ca deja aveam o pofta nebuna sa scot de la naftalina bradul si decoratiunile de Craciun si sa ma pun pe treaba! Cu greu m-am abtinut pana in 6 decembrie, dar am infrant, fratilor! Mi-am infrant vointa si am impodobit pomul de Craciun in seara de Mos Nicolae, conform traditiei noastre vechi de un deceniu! Uaa, ce mult pare cand folosesti cuvantul asta in loc sa spui simplu „10 ani”! 😀

Si a mai fost cineva cuprins de aceeasi febra si nerabdare: Fetita Atomica din dotare, bucatica rupta din mine! Miercuri, 23 decembrie, a fost ultima ei zi de gradinita si… prima noapte de nesomn! De fapt, a doua, daca stau sa ma gandesc bine! Dupa o zi incarcata, cu ore intregi de alergat prin magazine, cine citea povesti de Craciun la 2 noaptea? Una dupa alta? Ba era cat pe ce sa se intample si cea mai mare nefacuta. fiindca ghiciti ce facea subsemnata la ora aia tarzie, jos pe covor in sufragerie. in timp ce Nazdravana, proaspat trezita din somn de grija Mosului, cobora hotarata scarile? Exact, impachetam de zor la cadouri si mai-mai sa fiu prinsa asupra faptului. Am scapat ca prin urechile acului, dar nu am apucat sa termin.

In ajunul Craciunului, ciocolatelele cu numarul 24, ultimele din cele doua calendare de Advent (cu Paw Patrol si Peppa Pig) si-au dat obstescul sfarsit bucurand papilele gustative ale Nazdravanei, iar Elful-spion, ochii și urechile lui Mos Crăciun în casa noastră, si-a schimbat pozitia pentru ultima data, inainte de a ne parasi, cocotandu-se pe galeria din sufragerie. Pesemne voia sa arunce o ultima privire, una de ansamblu, sa-si intimpareasca bine in minte imaginea locului care l-a gazduit timp de 24 de zile. Cine-l poate blama pe urecheatul magic? Ca doar a fost tratat regeste in fiecare zi, cu bunatati oferite din plin de preageneroasa noastra spre a-l imbuna sa-i transmita Mosului doar rapoarte pozitive, facand uitate nazdraveniile si obrazniciile ocazionale. Nu, cica nu se cheama mita, ci atentii! 😀

Anul asta, Al Meu Ca Bradul a fost „de garda” in bucatarie, in timp ce eu am stat cu odrasla si m-am jucat pana mi-a iesit pe ochi. 5 minute un joc, 5 minute altul si tot asa pana le-am epuizat pe toate. Si avem al naibii de multe, nu gluma! Dar asta e singura metoda eficienta de a ne duce la capat planurile, fiindca Nazdravana nu vrea deloc sa stea ori sa se joace singura, prin urmare nu te lasa nici pe tine sa-ti faci treburile. Asa ca ne impartim: unul sclav la stapana, celalalt la bucatarie. 😀 Si daca omul a preferat aburii oalelor, cine sunt eu sa-i contest placerile? 😛 Adevarul e ca i-au iesit toate, si sarmalele, si salata boeuf, si piftiile dupa care baleam amandoi si au fost o premiera in casa noastra, fiind prima data cand le-am făcut noi singurei (după sfaturile mamei de Mărgea și ale doamnei de la magazinul Moldova). Le-am. Noi. Ati observat ce am facut aici, da? 😀 😀 😀 Pai ce e al lui, nu e si al meu? Parca asa spune o lege a casniciei. Oricum, sa-i tina Dumnezeu obiceiul, ca tare bine e!

Apoi, asa, ca pe ultima suta de metri, am pus si noi afara doua statuete craciunistice si coronita pe usa de la intrare, iar inauntru, am imbracat scara in luminite si ghirlanda artficiala. Sub stricta supraveghere a Nazdravanei, care s-a oferit sa ne incurce ajute si neaparat pe acordurile colindelor invatate la gradinita.

Bineinteles ca nu am uitat de biscuitii si paharul cu lapte pentru Mos Crăciun, păi se poate? Nazdravana a ținut morțiș să le aleagă și să le așeze ea, cu mânuțele ei pe farfurie, lângă brad și să se și pozeze cu ele. Apoi, brusc, i s-a facut somn, ceea ce niciodata nu se intampla. A cascat zgomotos si teatral, sa fie sigura ca remarcam. „I’m so tired, mummy!”. Nici asta nu se intampla niciodata. Apoi ne-a anuntat ca trebuie neaparat sa mergem sus, in dormitor, sa ne bagam la somn. Deci clar a functionat sa-i spunem ca Mos Craciun nu vine daca nu doarme! 😀

Intre timp, Mosu’ a fost nevoit sa se culce la 5 dimineata, ca abia atunci si-a terminat treaba. Treaba care a constat in impachetat ultimele cadouri; plus carat de sus si pe varfuri, din camera single, pe celelalte ascunse acolo, sub cheie; plus aranjat toate sub brad, unde a dat de problema spatiului, ca nah, cadouri voluminoase si noua bancuta-cutie pentru depozitare incurca; plus agatat sosetele si terminat decorul la semineu; iar la final, facut curatenie in camera, strans jucarii de pe jos; si la finalul finalului, facut poze si filmari la tooooot, o tona de poze si o caruta de filmari, ca in ziua urmatoare clar ar fi fost imposibil! Si toate acestea in timp ce era cu urechile ciulite ca nu cumva sa se repete intamplarile din noptile trecute si de prea multa grija si entuziasm, Nazdravana să-și faca iar apariția pe scari!  

As fi vrut sa le pot așeza pe toate în jurul bradului, ar fi arătat mai estetic, dar cutia de lemn din stânga, pe care Nazdravana a pus tratația pentru Mos, și cutia pentru depozitare din dreapta, ambele păstrând colecția mea uriasa de papetarie, au redus considerabil spațiul, asa ca a trebuit sa ma descurc. Nu a ajutat nici faptul ca jocurile primite de Nazdravana erau voluminoase. În plus, anul asta, a crescut și numărul persoanelor care s-au gândit la noi, cadorisindu-ne cu treburi faine, de pus sub brad. Pentru prima data, desi prietenia noastră datează încă din liceu, unde am fost colege de banca, am făcut schimb de cadouri cu Rodica mea de la Cluj. A fost ideea/inițiativa ei, pe care nu contenesc sa o laud, fiindca tare bine mi-a facut, din toate punctele de vedere! ❤️ Apoi au fost și darurile de la Magda, tipa faina pe care am cunoscut-o anul asta, in septembrie, și pentru a cărei prietenie sunt mai mult decât recunoscătoare. Toate astea pe langa cele primite în mod obișnuit din tara, de la Mama de Mărgea și Livia, my sister from another mother. 😁

După atâtea dimineți in care Nazdravana întreba imediat ce deschidea ochii dacă a venit deja Mosul, uite ca a sosit și clipa mult așteptată! Nu pot descrie în cuvinte bucuria și entuziasmul ei la vederea bradului, dar mai ales la aflarea vestii ca Elful a plecat cu Mos Crăciun acasă, la Polul Nord. Cred că a răsuflat ușurată! 😂 Să mai amintesc cât e de convinsă și bucuroasă că Moșului i-a plăcut cupcake-ul cu ciocolată ales de ea? Sigur i-a plăcut, din moment ce l-a mâncat pe tot!

Inutil să mai spun că a fost foarte încântată de cele primite, cu care da, a trebuit să ne jucăm toată ziua, iar și iar, și iar, și iar! Ba a refuzat vehement să-și dea jos rochița roșie adusă de Moș Crăciun asortată la căciula si mănușile roz dăruite de Magda, așa că a dormit cu ele… două nopți la rând! Știți cum e să te pună odrasla să faci totul în locul ei fiindcă nu poate de mănuși? Eu, da! 😂

După ore întregi petrecute pe telefon, plănuind, căutând și în final cumparand toate cele necesare, ne-am dar mai ales m-am putut bucura de prima masa de Crăciun aranjata ca la carte de către subsemnata, bineinteles. Tot ce vedeți în imaginile de mai jos este nou, asa ca a necesitat ceva efort, credeți-mă, mai ales când cei din jurul tău nu dau doi bani pe ideile tale crete. 😂 Nu au nevoie de aranjament artistic, cand ei ar putea manca și din palma, foame sa fie! Dar sunt mai mult decât mandra de mine ca am reușit să-mi pun în practica ideile și ca masa mea de Craciun a ieșit exact cum o aveam în cap, dacă nu chiar mai bine!😁

A doua zi de Crăciun am petrecut-o lenevind, mancand, jucandu-ne din nou cu toate cele primite de Nazdravana de la Mosul cel (multprea)generos. Distracția zilei a fost asamblarea căsuței de turta dulce pe care noi doua am cumpărat-o din Penney’s, într-una din ieșirile noastre „ca fetele”. Ce dezastru a iesit in urma distracției, nu are rost sa pomenesc! 😂 Crezul meu e ca dacă nu ești jegos, inseamna ca nu te-ai distrat! Și-i zic asta Nazdravanei de fiecare data când pleaca din parc ca porcul sau o iau de la grădiniță pictata și scrisa din cap pana-n picioare!

Tot în a doua zi de Crăciun, am inaugurat o noua tradiție: cadouasul din șoseta. Dacă tot a fost primul an în care am agățat la semineu șosete de Crăciun, era și păcat sa nu le folosim, nu? Cea mai încântată a fost, după cum era de așteptat, Nazdravana noastră. Bine, și subsemnata, recunosc. Cui nu-i place sa primească daruri și atenție?! 😁

Nu a fost Craciunul la Viena pe care ni-l plănuisem anul trecut, dar am încercat, pe cât posibil, sa-l înfrumusețam și să-l transformam într-unul memorabil, de care sa ne amintim cu placere, în ciuda situației actuale. Și mai sper ceva: să-i creez Nazdravanei sărbători magice, cu amintiri de poveste, care să o facă, peste ani, sa se întoarcă mereu acasă. Măcar de Craciun.

Sărbători fericite în continuare, dragii mei cititori margelati! Sper ca sunteți bine sanatosi, și voi, și ai voștri!

CITATUL ZILEI:

„Craciunul este locul de pastrare al amintirii inocenței noastre.”   

 Joan Mills

Crezul optimistului

IMI PROMIT mie insumi… sa fiu atat de puternic incat nimic sa nu imi tulbure linistea sufleteasca.
    IMI PROMIT mie insumi… sa vorbesc fiecarei persoane pe care o intalnesc numai despre sanatate, fericire si prosperitate.
    IMI PROMIT mie insumi… sa-mi fac toti prietenii sa simta ca exista ceva valoros si deosebit in fiecare din ei.
    IMI PROMIT mie insumi… sa vad intotdeauna partea buna a lucrurilor si sa-mi transform optimismul in realitate.
    IMI PROMIT mie insumi… sa ma gandesc doar la ce-i mai bun, sa muncesc doar pentru ce-i mai bun, sa ma astept doar la ce-i mai bun.
    IMI PROMIT mie insumi…. sa fiu la fel de entuziasmat de succesul altora la fel cum sunt de al meu.
    IMI PROMIT mie insumi… sa uit greselile trecutului si sa ma concentrez asupra marilor realizari din viitor.
    IMI PROMIT mie insumi… sa fiu intotdeauna vesel si luminos si sa ofer un zambet fiecarei fiinte pe care o intalnesc.
    IMI PROMIT mie insumi… sa imi acord atata timp pentru propria dezvoltare incat sa nu am timp sa ii critic pe ceilalti.
    IMI PROMIT mie insumi… sa fiu prea mare ca sa ma ingrijorez, prea nobil ca sa ma infurii, prea puternic ca sa ma tem, prea fericit ca sa permit prezenta necazurilor.
    IMI PROMIT mie insumi… sa gandesc bine despre mine si sa arat acest lucru lumii nu in mod zgomotos si ostentativ, ci prin fapte mari.
    IMI PROMIT mie insumi… imi promit mie insumi sa traiesc in credinta ca lumea intreaga este de partea mea atata timp cat sunt loial lucrurilor celor mai bune care se afla in mine.

Christian Larson

Text găsit pe Facebook.

Si cu asta, dragii mei margelati pasionati de povesti cu talc si texte motivationale, se incheie, dupa mai bine de 10 ani, rubrica POVESTIOARA DE VINERI.

O, brad frumos! – varianta 2020

Un brad de Crăciun au naturel era de mult în mintea și-n planurile mele, doar că nu prea s-au aliniat planetele ori poate că pur și simplu nu i-a fost vremea… până anul ăsta. Visam o întoarcere la natural și simplitate, fără culori țipătoare, fără sclipici, dar cu mult lemn, bumbac și ceramică, pe cât posibil cu decorațiuni lucrate manual.

Mama de Mărgea s-a oferit să mă ajute să-i dau viață, așa că ea s-a ocupat de toate: a cumpărat macrame de la merceria din oraș, a gugălit după modele și inspirație, s-a uitat la videoclipuri pe Youtube și la final, în timpul său liber, în loc de odihnă, mâinile ei pricepute au croșetat în jur de 40 de podoabe (globuri, steluțe și clopoței) pentru bradul margelat. Plus un îngeraș pentru vârf.  Apoi le-a pus la pachet și a stat cu grija lor 4 zile. Aproximativ vreo 3000 km. Până în ziua de Moș Nicolae, când au ajuns tefere și nevătămate în Irlanda cea verde și veșnic ploioasă.

Ca să putem spune că am contribuit și noi cu ceva, Al Meu Ca Bradul a umflat baloanele (și alea tot de mama pregătite) aflate în interiorul globurilor croșetate, iar subsemnata le-a tamponat cu aracet (la rândul lui trimis tot de mama). Le-am agățat pe unde am putut și le-am lăsat la uscat până în dimineața următoare, când am desfăcut ușor balonul de materialul textil întărit și l-am spart cu o foarfecă. Plus un mare poc!, spre deliciul Nazdravanei. Asta pentru cei interesați de proces, pe care tot mama mi l-a explicat pas cu pas. 😁

Așadar, anul ăsta, în afară de bradul artificial luat într-o doară din Tesco în al doilea Crăciun pe tărâm irlandez, toate podoabele sunt nou-nouțe. La fel și „fusta” bradului (treaba aia deșteaptă care acoperă suportul). De aici o rezulta probabil nerăbdarea si entuziasmul sporit, fiindcă trebuie să recunosc că visez la Crăciun încă de prin octombrie și cu greu am rezistat să nu-mi bag nasul în cutiile cu decorațiuni până la începutul lui decembrie! Se prea poate să fi contribuit la această nerăbdare și pandemia, nu zic nu! Cert e că pe lângă podoabele lucrate de mama priceputa din dotare, am mai cumpărat câteva în ton cu tema de anul asta. Le-am adunat în și din timp, de prin TK Maxx, Homebase, Tesco și Amazon. Ba am și comandat unele personalizate din țară, dar din păcate nu mai au șansa de a ajunge la timp.

Prin urmare, anul asta nu am avut brad împodobit în seara de Moș Nicolae, după cum ne e tradiția de vreo 10 ani, ci cu o zi mai târziu. Dar n-a fost cu supărare, dimpotrivă, două zile dedicate bradului au fost exact ce trebuia. Duminică după-amiaza am scos individul din cutie, l-am asamblat și am agățat decorațiunile pe care le aveam deja pregătite. Nazdravana a fost în extaz, nu am văzut-o niciodată așa, ceea ce ne-a uimit și umplut inimile de bucurie. Ne-a cerut să punem cântece de Crăciun pe telefon, specificând exact pe care, cântând și leganandu-se pe ritmul lor în timp ce atârna podoabele pe crengi. Nu l-a lăsat pe taică-său să stea deloc jos (deși împodobitul bradului chiar nu-l pasionează), ne-a supravegheat și împărțit ordine în stânga și-n dreapta. Și ca de obicei, ea a așezat vârful, îngerașul croșetat de „mama”, cum ii spune ea bunica-sii. Apoi a vrut neapărat să facem și poze lângă brad. A zâmbit larg, cu gura până la urechi și toți dinții ei mărunți la vedere, schimbându-și poziția mai ceva ca un model profesionist, lăsându-ne cu gura căscată și multe întrebări. Cred că mi-am auzit inima plesnind de drag și mierea curgând năvalnic prin vene.

A doua zi, luni, când aracetul se uscase deja, am adăugat și globulețele croșetate. Mă tot uitam la ele și nu-mi venea a crede cât de frumoase, gingașe și delicate sunt! Minuni ies din mâinile mamei de Mărgea, ADEVARATE MINUNI, nu altceva! Am mai aranjat dantela de bumbac, am mai schimbat locul decorațiunilor, am mai aruncat pe crengi și niște conuri de brad, pentru un pic de culoare și gata, misiune încheiată, habemus papam, pardon, abies! Brad, brad voiam sa zic! 😂

Un cadou întârziat, dar care m-a bucurat foarte tare. ❤️

CITATUL ZILEI:

„Bradul perfect pentru Crăciun? Toţi brazii de Crăciun sunt perfecţi!”

Charles Dickens

Sa le fim aproape cât traim

În fiecare an,vara, mama si tata îşi duceau fiul cu trenul la casa bunicii. Apoi se întorceau acasă cu acelaşi tren ,a doua zi.
Băiatul, când a crescut, le-a spus părinților:
-Sunt mai mare ,ce spuneți dacă anul acesta încerc să merg singur la bunica?
După o scurtă discuție, părinții au fost de acord.
Stăteau acolo pe peronul gării ,făcând cu mâna ,dând ultimele recomandări de la fereastră, în timp ce el continua să repete:
-Da, ştiu, ştiu, ați spus-o deja de o sută de ori!
Trenul era pe cale să plece si tatăl a zis:
-Fiule ,dacă te simți rău sau ți -e frică ,asta e pentru tine ! si a pus ceva în buzunarul fiului său.
Băiatul era singur, așezat în vagon, fără părinți, pentru prima dată, privind curios de la fereastră.
În jur necunoscuții au împins, au făcut zgomot, au intrat în compartiment, au ieşit, controlorul a făcut comentarii legat de faptul că era singur, cineva l-a privit cu regret si dintr-o dată copilul s-a simțit foarte incomod si trist, tot mai mult.
Lăsând capul jos, s-a cufundat în colțul scaunului si au început să-i curgă lacrimi . În acel moment si-a amintit că tatăl său îi pusese ceva în buzunar.
Cu o mână tremurânda a bâjbâit si a găsit o hârtie, pe care era scris acest lucru:
„Fiule, sunt în ultimul vagon !”

Morala: Acesta este modul în care trebuie să -i lăsăm pe copiii nostri să plece, având încredere în ei, dar să fim în ultimul vagon astfel încât să nu se teamă. Să le fim aproape cât trăim!

Text găsit pe Facebook.

What You Need To Be Warm

A baked potato of a winter’s night to wrap your hands around or burn your mouth.
A blanket knitted by your mother’s cunning fingers. Or your grandmother’s.
A smile, a touch, trust, as you walk in from the snow
or return to it, the tips of your ears pricked pink and frozen.

The tink tink tink of iron radiators waking in an old house.
To surface from dreams in a bed, burrowed beneath blankets and comforters,
the change of state from cold to warm is all that matters, and you think
just one more minute snuggled here before you face the chill. Just one.

Places we slept as children: they warm us in the memory.
We travel to an inside from the outside. To the orange flames of the fireplace
or the wood burning in the stove. Breath-ice on the inside of windows,
to be scratched off with a fingernail, melted with a whole hand.

Frost on the ground that stays in the shadows, waiting for us.
Wear a scarf. Wear a coat. Wear a sweater. Wear socks. Wear thick gloves.
An infant as she sleeps between us. A tumble of dogs,
a kindle of cats and kittens. Come inside. You’re safe now.

A kettle boiling at the stove. Your family or friends are there. They smile.
Cocoa or chocolate, tea or coffee, soup or toddy, what you know you need.
A heat exchange, they give it to you, you take the mug
and start to thaw. While outside, for some of us, the journey began

as we walked away from our grandparents’ houses
away from the places we knew as children: changes of state and state and state,
to stumble across a stony desert, or to brave the deep waters,
while food and friends, home, a bed, even a blanket become just memories.

Sometimes it only takes a stranger, in a dark place,
to hold out a badly-knitted scarf, to offer a kind word, to say
we have the right to be here, to make us warm in the coldest season.

You have the right to be here.

Neil Gaiman