St. Patrick’s Day fără paradă, dar cu decor margelat

Ieri ar fi trebuit sa fie zi de sărbătoare în Irlanda, dar din cauza coronavirusului, paradele de St. Patrick’s Day au fost anulate, iar guvernul a cerut oamenilor sa nu organizeze și sa nu participe la petreceri private. Asta după ce săptămâna trecută au fost închise toate școlile, grădinițele, colegiile, iar de duminica si restaurantele, cafenelele și puburile.

La aceasta ora, sunt 292 de cazuri de coronavirus in Republica, 354 pe întreaga insula, iar numerele se așteaptă sa crească la 15 000 pana la sfârșitul lunii. Mda, nu suna deloc bine…

In situația data, paradele și petrecerile de St. Patrick’s au fost mutate in online, utilizatorii postand imagini și filmulete ale nebuniei din anii trecuți ori de azi, sărbătorind liniștiți în casă, purtând ținute verzi, cântând, dansând, gătind sau colorând cu cei mici. Toti stim cat de greu e sa-i distrezi o zi întreaga, darămite câteva săptămâni la rand!

Eh, da, situația nu e deloc roz. Dar ieri s-a colorat un pic în verde în cinstea binecunoscutei sărbători. Chiar și la noi în casa, fiindca m-am trezit intrând în magazie, după mai bine de câteva săptămâni în care ne-a băltit apa în curte, și scotocind frenetic în cutiile mari cu decorațiuni de toate felurile.

A trebuit sa incropesc repede ceva, fiindca odrasla din dotare nu a fost deloc binedispusa si a aruncat tantrum dupa tantrum, hotarata sa bata tot Riverdance-ul pe creierii nostri, mai ceva ca Michael Flatley. In living, am pastrat crenguta de la Craciun, refolosita apoi in decorul de Dragobete, si am imbracat-o intr-o planta artificiala care -mi se pare mie- aduce un pic cu iedera irlandeza (irish ivy) ce imbraca trunchiurile copacilor pe aici. Am adaugat o palarie de leprechaun si cateva siraguri de margele specifice sarbatorii et voila!

Pe semineu, am pastrat totul foarte simplu (mai ales ca e ingust si nu prea poti face mare lucru). In stanga, am grupat trei lumanari, iar in dreapta un felinar si o piatra norocoasa, si … cam atat!

La intrarea in casa, pe pantofare, am înălțat un mic turn din toate cartile mele despre Irlanda (cumparate din magazinele de caritate), peste care am așezat moț calendarul gasit in Wallis-ul din Harrow, unde-mi cheltuiam banii pe vremea cand locuiam in Londra, iar lângă el, am adus carafa verde de la bunicu’ (odihneasca-se-n pace!), din care obisnuia sa bea vin cu perceptorul, umplută cu flori aduse de Al Meu Ca Bradul cu o zi în urmă (nimeni nu se înghesuie să le cumpere zilele astea, toți vor făină, pâine, carne și conserve).

La final, va las link catre articolul despre decorul de St. Patrick’s Day de anul trecut.

CITATUL ZILEI:

„Speranţa este doctorul oricărei nenorociri.”

Proverb irlandez

Nu de coronavirus mi-e frica, ci de ce vine dupa

„După” însemnând sfârșitul pandemiei, cand o mai fi și asta! La ora actuala, e mult prea devreme pentru a da termene fixe. Si cred ca asta este, de fapt, cea mai mare frustrare, ca se stiu prea putine lucruri concrete despre virus – cum se transmite, cat de letal este, perioada de incubare, tratament, vaccin – si mult mai putine despre situatia asta in general. Desi la inceput lumea a luat totul in gluma (China e departe, frate, nu ajunge la noi!), acum mass media da pe dinafara de stiri alarmiste, in timp ce retelele de socializare s-au umplut de stiri false, si un lucru e sigur: nu scapam prea curand. Asta e doar inceputul. Cu cateva zile in urma, pe 9 martie, Italia a declarat lockdown, iar azi, 11 martie, OMS a ridicat epidemia de coronavirus la rang de pandemie, cu peste 118 000 de cazuri in peste 110 tari. Da, nu mai e de gluma! 

In Irlanda, azi au mai aparut inca noua cazuri de COVID-19, ajungand la 43, si de asemenea, a avut loc si primul deces. Romania are 18 noi cazuri, ridicand numarul total de imbolnaviri la 47. Italia, cea de-a doua tara afectata, dupa China, a avut azi 2 313 de cauri noi si 196 de morti, ajungand la un total de 12 462 de infectati si 827 de morti. Da, chiar nu mai e de gluma! Din pacate!

covid-19

Pana acum, am asteptat sa vedem cum evolueaza situatia si nu am anulat vacanta planuita pentru inceputul lui aprilie. Am tot sperat ca e doar un foc de paie. Dar acum nu mai e vorba de alegere, ci de impunere. Asa ca adio paste cu fructe de mare, preferatele mele, savurate pe malul Marii Ligurice, pe altadata Turnul din Pisa si Domul din Florenta! Si cand ma gandesc cat de nerabdatoare asteptam vacanta asta! Dar mai ales, cata nevoie aveam de ea!

La ora actuala, pot doar sa-mi imaginez ce va urma. Probabil ca pandemia isi va intinde tentaculele in toata Europa, vor fi zeci de mii de infectati, foarte multi morti, mai multe tari vor declara lockdown. Intr-un cuvant, toti vom fi afectati, vrand-nevrand. Panica si teama vor domni pretutindeni. Mai intai in Europa, apoi si pe celelalte continente.   

Din înghețarea economiei timp de 2-3 luni nu are cum sa iasă ceva bun. Oricât de puternica ar fi o națiune, oricâtă forță economica ar avea, efectele „paraliziei” actuale se vor resimți mult și bine. Mai cu vârf și îndesat pentru ăștia mici, mucosi, corupți și instabili precum România. Da, mie de asta mi-e teama mai mult decat de Coronavirus, de ceea ce ar putea urma: recesiune si criza economica.

CITATUL ZILEI:

„Criza – instrument financiar care provoacă îmbogăţirea celor deja bogaţi.”

David Boia

Pancake Tuesday și decorul întârziat de Dragobete

Este deja a patra iarna traita aici, pe Insula de Smarald, si cu mana pe inima spun ca este cea mai turbata si mai capricioasa dintre toate. De la inceputul anului, am avut trei furtuni, una dupa alta – Ciara, Dennis, Ellen – care ne-au adus ploaie in fiecare zi, vant puternic, zapada, inghet si frig, muuult friiiiig. De cele mai multe ori, toate intr-o singura zi, rar garnisite cu cate o raza de soare de cinci minute. Asa vreme schimbatoare nu am vazut in viata mea. Si daca la reteta asta mai adaugam si zilele scurte de iarna, intunecate de norii grei, plus gripa pe care ne-a adus-o Nazdravana de la gradinita si ne-a impartit-o, generoasa, tuturor din casa, iese un cocktail de toata frumusetea. Molotov, bineinteles! Minunat inceput de an, nu-i asa? Ba ne-am trezit si cu ditamai bazinul olimpic in curte. Plutea mingea Nazdravanei pe apa, impinsa cand gratios, cand furios de vant in toate partile, mai ceva ca un dansator pe ringul de dans.

Prin urmare, nici nu am indraznit sa ma apropii de magazie, daramite sa incerc sa intru. Si taman acolo imi tin toate cutiile cu decoratiuni. Imi luasem deci gandul de la decorul meu de Ziua Indragostitilor, cand mi-am amintit ca in camera single, pe care am transformat-o in spatiu de depozitare (adica toate aruncate acolo, sub forma de gramada 😛 ) mai aveam cate una-doua chestii din care as fi putut incropi ceva. Si exact asta am facut ieri dupa-masa, incurcata, pardon, ajutata de odrasla din dotare. Ce a iesit, vedeti in imaginile de mai jos.

Am păstrat creanga găsită pe strada noastră când am ieșit la plimbare cu Nazdravana cândva prin noiembrie, pe care am meșterit-o apoi cu spray-uri alb și auriu pentru decorul de Craciun. Acum doar am înlocuit globurile cu aceste inimioare și am adăugat niște camelii roz artificiale cumpărate din Homestore. Sfesnicul a fost și el parte din aranjamentul craciunistic, exact asa cum îl vedeti.
Restul sunt lucruri care s-au regăsit in decorul de Dragobete de anul trecut. Doar lumânările în diferite nuanțe de roz (luate din Ikea) si rama micuța, cu trandafiri albi, sunt noi.
                                                                     ∗∗∗∗
Tot ieri a fost Pancake Tuesday sau Shrove Tuesday, ultima zi de ghiftuiala înainte de postul Pastelui. Post care începe azi, Ash Wednesday fiind denumirea acestei zile de miercuri, prima zi din cele 40 ale postului (mă rog, 46 ar fi numărul corect, dar cică duminicile sunt zile de sărbătoare și nu se pun la socoteala). După cum ii spune și numele, clătitele sunt la putere.

Și cum aveam în plan sa fac oricum ceva dulce cu Nazdravana, am zis ca nu ar strica sa ne apucam de sărbătorit Pancake Tuesday. Ea a spart ouăle, a bătut cu telul, a pus (o tona) de esențe și făină (peste tot prin bucătărie, în par, pe față și haine), iar la final, după atâta trudă, ne-au ieșit niște clătite gustoase și arătoase. În ultimele am adăugat și două mere rase (ceea ce mi-a amintit de anii din București, cand făceam des și foarte des clătite cu mere). Dacă eram un pic mai iute la gând, adaugam in coca si doua-trei banane, cum fac de obicei. Dar nu am fost.

Si fiindca ne-au ieșit destul de multe, riscând sa nu fie mancate proaspete și deci sa se târască apoi prin bucătărie câteva zile pana se uscau și ajungeau în coșul de gunoi, mi-a venit ideea strălucită de a le monta într-un tort (ceea ce mi-a amintit, din nou, de anii din București, cand obișnuiam sa fac des și foarte des tort de clătite). Le-am uns cu ciocolata, am adaugat un strat de felii de banane si doua de dulceata acrisoara de coacaze negre care a calatorit 3000 de km, si-am imbracat totul in glazura amaruie de cacao. Am aruncat pe deasupra o ploaie de sprinkles si un trifoi din kiwi, et voila, tortul nostru de clatite! Precizez ca pana la ora asta si-a dat deja obstescul sfarsit! „Yummy yummy in my tummy”, cum zice mezina casei.

tort clatite cu ciocolată și dulceața.jpeg

CITATUL ZILEI:

„Gastronomia este arta de a folosi hrana pentru a crea fericirea.”

Theodore Zeldin

Halloween 2019 sau despre cum îmi place din ce în ce mai mult această sărbătoare cu origini irlandeze

When Guinness is life… even in death

Până să ajung pe Insula de Smarald, nici măcar nu știam când se sărbătorește Halloween-ul. Nici nu m-a interesat vreodată să aflu, nici nu am făcut vreun minim efort să țin minte. Nu mă interesa. Ba dimpotrivă, pot chiar spune că mă dispera importanța pe care i-o acordau televiziunile, în special Pro Tv-ul, că de la ei a plecat promovarea sărbătorilor astea cu iz american (mai ales Valentine’s Day). Și cel mai mult m-a exasperat viteza cu care s-au grăbit românii să le adopte, de parcă gata, găsiseră ceea ce le lipsise toată viața și acum trebuiau să recupereze timpul pierdut.

Aici însă, ironia sorții, am dat nas în nas cu Halloween-ul pe care-l disprețuiam acolo și vrând-nevrând, cum-necum mi s-a insinuat în noua viață de expat. Nici n-a durat mult de când mi-a intrat pe sub piele și încet, încet, s-a strecurat în sânge. Iar acum pot spune că-l ador, pur și simplu. Confirmarea că între dragoste și ură e o linie fooooaaarte subțire. 😂

Ce m-a făcut să-mi schimb părerea într-un timp scurt? Probabil o combinație de factori. Unul ar fi că-mi place să-mi exersez creativitatea decorând casa și făcând poze. Bineînțeles că ajută și faptul că magazinele sunt pline cu decorațiuni specifice Halloween-ului încă din septembrie și nu doar că ai de unde alege, dar și timp pentru a găsi o temă și obiectele de decor aferente.

Apoi faptul că Nazdravana mea e născută aici și tot aici va crește, ceea ce o face mai mult irlandeză decât româncă. Prin urmare, vreau să o apropii de cultura lor, să simtă c-aparține locului, și nu exclusă. În plus, cea mai mare dorință a mea e să-i creez amintiri care să dureze o viață, implicând-o în joaca de-a decoratul și mersul la colindat fiind o încercare de a face asta. Totodată, e un exercițiu de adaptare și integrare și pentru noi, adulții. Sunt o fire maleabila, curioasă și deschisă către nou, consider ca cel mai rău lucru pe care aș putea să-l fac ar fi să stau strânsă în mine ca un arici, să refuz cu încăpățânare și vehemență experiența și apoi să mă vait peste tot în online și offline ce nasoală e Irlanda (cum fac mulți conaționali).

Dar probabil că cel mai important factor este atmosfera de sărbătoare din seara cu pricina. Cu siguranță asta e ceea ce m-a atras cel mai mult și m-a făcut să-mi placă Halloween-ul. E agitație, gălăgie, plus petarde și artificii, lume multă pe stradă, copii la colindat costumați care mai de care, și părinții însoțindu-i și așteptând răbdători în spatele lor. E bucurie mare pe chipurile mici. Găletuse pline cu dulciuri, întreceri între cine adună mai multe, deși nu se înfrupta lacom din bolul pus la dispoziție, ci iau fiecare doar cate o bucata. „Really? How generous of you! Thank you, thank you very much!” iti raspund uimiți și bucuroși când le zici să mai ia, că-s destule. Partea asta, pe mine, mă dă gata în fiecare an.

Or fi ele decoratiunile macabre, dar Halloween-ul este despre bucurie de fapt. Veselia celor mici c-au liber la dulciuri și pot sări ora de somn, și motiv de adunat laolaltă și petrecut pentru cei mari. Win-win situation. Într-un fel, îmi aduce aminte de Revelionul românesc, minus dovlecii, scheletii, vrajitoarele și cine știe ce alte personaje horror. Sper ca-n viitorul apropiat să am ocazia de a organiza o petrecere de Halloween, fiindca am deja totul planificat în minte!

Acum că am terminat cu explicațiile, zic să trec la partea a doua, cea cu exersarea creativității. Cu decoratul am început timid, în 2017, iar de atunci am tot adăugat chestii la colecția mea de Halloween. Le țin într-o cutie imensă de la Ikea, depozitata în magazie, dar cred că va deveni neîncăpătoare în curând, dacă nu s-o fi întâmplat deja. Nu știu, fiindcă deși am strâns decorul, nu am apucat încă să-l și ambalez. Mama lui de timp, că-mi scapă mereu printre degete! De asta și scriu așa târziu despre subiectul ăsta, la aproape două săptămâni distanță, fiindcă mi-a luat mult timp să editez videoclipul pentru Youtube și voiam neapărat să-l includ în articolul ăsta, ca să vi-l pot arăta. Sunt tare mândră de cum mi-a ieșit, e preferatul meu dintre toate pe care le-am postat până acum și sper să vă placă și vouă.

Și nu doar la video am muncit mult, ci și la decor, care la fel, îmi place cel mai mult și mi se pare cel mai complex și complet pe care l-am realizat. Am fost nevoita să fac totul pe bucăți, în zile diferite, din lipsa de timp și motive de copil energic și încercat de tantrumuri lungi și dese (care nu, nu-s cheia marilor succese! 😂). Colindătorii deja sunau la ușă și noi, abia veniți de la cumpărături, încă mai așezăm una-alta în decorul de la intrare. Nazdravana i-a servit pe toți cu dulciuri, încântată și cu-n zâmbet larg pe față ca de fiecare dată când vede copii. Și foarte politicoasa pe deasupra, i-a ținut numai cu „hi” și „bye” toată seara.

Când dulciurile erau pe final și colindătorii la fel (foarte mulți anul ăsta, ne-am temut că rămânem fără dulciuri), am plecat și noi prin vecini, să exerseze și Nazdravana „trick or treat”-ul. S-a oprit la prietenul ei J.J. și de acolo n-a mai vrut să plece. Am luat-o acasă în ploaie de urlete și lacrimi și doar câteva bomboane în galetusa ei cea nouă, pe care a spart-o imediat cum a coborât din mașină. 😂 Da, al doilea Halloween al Nazdravanei – un mare succes!

În cazul în care nu v-a convins videoul, mai jos vă las și poze cu mult laudatul decor. 😁

La intrarea in casa:

2019 Halloween37

2019 Halloween25

2019 Halloween19

2019 Halloween24

2019 Halloween23

2019 Halloween5b

2019 Halloween26

2019 Halloween17

2019 Halloween18

2019 Halloween20

2019 Halloween21

2019 Halloween27

2019 Halloween22a

2019 Halloween28

Pantofarele de la intrare:

Processed with VSCO with f2 preset

2019 Halloween31

2019 Halloween16

2019 Halloween30

Un photo shooting pentru ciocolatele (mult prea haioase pentru a fi trecute cu vederea):

2019 Halloween14.JPG

2019 Halloween13

2019 Halloween15

2019 Halloween12

2019 Halloween11

Canapeaua si masuta din living:

2019 Halloween6

2019 Halloween7

2019 Halloween8

2019 Halloween4

2019 Halloween9

2019 Halloween10

La semineu:

2019 Halloween34

2019 Halloween32

2019Halloween33

2019 Halloween3

La fereastra:

2019 Halloween2

2019 Halloween35

Catelul nazdravan pregatit de colindat:

2019 Halloween29

P.S.: 31 octombrie. Asta e data la care se sarbatoreste Halloweenul. Acum pot spune cu siguranta ca nu o mai uit, mai ales ca e si ziua de nastere a Tatalui de Margea. 😀 Sa va mai zic si ca deja am in minte niste idei grandioase pentru decorul de anul viitor?

CITATUL ZILEI :

O viaţă fără sărbătoare e ca un drum lung fără hanuri.”

Democrit

Pentru unii, prima zi de școală, pentru alții, pregătiri de grădiniță

În Irlanda, azi a fost prima zi de școală. Sau mă rog, pentru majoritatea elevilor, fiindcă unii -sărmanii amărâți!- au început deja de ieri, iar alții, mai norocoși, o vor face de luni. Abia acum am priceput eu de ce aseară, în parc, la rugămintea aproape înlăcrimată a uneia dintre fiicele sale, mama îi tot dădea înainte cu „nu, nu mai putem sta, Sophie are școală mâine”. Ceea ce mi s-a părut destul de ciudat. Nu sunt încă în vacanță? Școală, joia, în august? Cum adică să dai start anului școlar la mijlocul săptămânii?! În august?! Sacrilegiu! Blasfemie! Nu încep și ei de luni sau de la întâi ale lunii, cum se procedează mereu cu dietele?😜

Eh, little did I know! Abia acum încep să mă informez și să înțeleg sistemul educațional de aici. Până anul ăsta, recunosc că nu prea m-a interesat subiectul, dar Gălușca Nazdravana crește, săptămâna viitoare va începe grădinița, așa că vreau să știu ce o așteaptă sau mai bine zis, ce NE așteaptă! Culegând informații de peste tot, mai ceva ca albinuța (mărgeluța-harnicuta ha, ha! :D), am aflat că în sistemul de învățământ irlandez, școlile trebuie să fie deschise pentru un minimum de 167 de zile – cele secundare și 183 de zile – cele primare. În mod normal, noul an școlar începe în săptămâna în care cade 1 septembrie. Însă spre deosebire de vacanțele de Crăciun, Paște și mijlocul semestrului, care sunt standard, vacanța de vară nu e, așa că fiecare școală decide când se termină și începe anul școlar. Singura condiție ce trebuie respectată este să atingă acel număr minim de zile obligatoriu. În consecință, anul școlar poate să înceapă și în săptămâna anterioară datei de 1 septembrie, cum s-a și întâmplat în toamna asta. Da, toamnă, că aici numai vară nu a fost!

Eh, acum că am lămurit treaba asta, zic să trecem la oile mele. Sau mai bine zis, la mioara mea zglobie, care de luni va începe o nouă etapă din viața ei: grădinița. Încă de la jumatatea lui august, de când am înscris-o, m-am tot perpelit și frământat. Cu mâna pe inimă spun că nu a fost zi în care să nu mă gândesc la treaba asta, la cum va fi prima zi de grădiniță, cum se va adapta, dacă va plânge, ori se va simți abandonată, dacă va putea sta fără mine, după mai bine de doi ani jumate în care am fost doar noi două. Mi se strânge inima și-mi transpiră palmele de câte ori mă gândesc. Ba am și visat-o acum câteva nopti, toată plânsă, smucindu-se în brațele educatoarei, cu mâinile întinse către mine, ca apoi s-o văd alergând în spatele mașinii, țipând și strigând „mami, mami”. Gândul că luni, visul ăsta urât s-ar putea transforma în realitate e cea mai mare temere a mea. Am palpitații și lacrimi în ochi numai când îmi imaginez scena asta groaznică.

Am tot stat și rumegat și întors totul pe toate părțile (că dacă nu despic firul în patru, dacă nu analizez ca să ajung la rădăcina lucrurilor, nu sunt eu!) și mi-am amintit că scena asta a avut deja loc în realitate, doar timpul și personajele erau altele: în locul Galustei era fratele meu, pe când avea exact aceeași vârstă pe care o are ea acum, iar în locul meu era mama, cu zece ani mai tânără ca mine acum, că na, ea a dat bice și a făcut copii devreme. Mi-aduc aminte cât m-a tulburat să-l văd pe prichindelul de frate-mio alergând după mașină, cu lacrimile siroind, strigând-o pe maică-mea și pe ea plângând în scaunul din dreapta. Iar eu, pe bancheta din spate, tristă și confuză, neînțelegând de ce-l lăsăm la țară, de ce nu oprește tata mașina să-l luăm cu noi, de ce mama plânge și nu zice nimic, de ce-l abandonam așa, mic, plângând și suferind.

Probabil că unele experiențe de viață își pun amprenta pe psihicul nostru în feluri pe care nici măcar nu le bănuim sau cărora nu le dăm nicio importanță. Și se întâmplă ca, după ani întregi de zăcut neatinse și uitate sub straturile memoriei, să-ți iasă în cale ceva asemănător care le dezgroapă și ți le pune în brațe crude, reale, dure. Descurcă-te! Ai de ales?!

Azi, în Laois Shopping Centre, unde ne facem de obicei cumpărăturile, în timp ce taică-său o dădea pe Gălușcă în mașinuțele de acolo (ocazia perfectă pentru ea să-i ușureze buzunarele de un pumn de monede – 2€ turul și ea vrea în toate, de două ori, ca să fie treaba treabă), subsemnata a aruncat un ochi în Dealz, franciză a suratei Poundland din UK, cu majoritatea produselor la prețul de o liră, aici echivalat la un euro jumate. Îmi plac magazinele de genul ăsta fiindcă mereu găsești tot felul de nimicuri faine pentru toate evenimentele, iar acum aveau rafturile pline cu marfă pentru începerea școlii. Bucuria mea, mai multe produse de papetărie cu care să-mi clătesc ochii… si pe care să le salvez de la o viață inutilă și plictisitoare pe rafturi! 😁 Acum, ziceți și voi, nu sunt toate drăguțe?

În aceeași temă marină, am găsit o groază de chestii atât de simpatice, încât abia m-am abținut să nu le cumpăr pe toate! I-am luat Galustei un lunch bag cu sticlă și niște caserole din plastic, pentru grădiniță, de care a fost foarte încântată. Chiar nu mă așteptam să-i placă atât de mult! Ne-a zăpăcit în mașină cu „Wow, cool!” și bineînțeles că acasă a trebuit numaidecât să le desfacem să le încerce! Sper să fie la fel de încântată și de mersul la grădiniță!

Și uite-așa, altă amintire m-a năpădit: cea a ghiozdanelului meu din perioada grădiniței, micuț, maroniu și cu un desen în partea din față (din păcate, nu mai știu ce reprezenta desenul ala, probabil o floare). Nu se găseau pe vremea aceea atât de multe și frumoase ca acum, dar mi-a fost tare drag fiindcă era al meu. De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, era tot o gentuța, nu ghiozdan cu două bretele ca să-l poți căra în spate, ci una singură, lungă, de purtat pe diagonală, ca poștașul. Păcat că nu am o poză din acea zi, îmbrăcată în uniformă! Poză făcută dimineața, la plecare, când arătam în mare fel cu strampii mei galbeni cu buline și uniforma bine călcată, și nu la întoarcere, fiindcă atunci m-am ales cu niște semne pe care încă le mai am și care-mi vor aminti toată viata de prima mea zi de grădiniță.

Țin minte că traversam strada și m-am speriat de o Dacie gri care părea că nu încetinește, așa că am dat să fug grăbită. Numai că mama, care mă ținea strâns de mână, nu mi-a dat drumul (pericolul era, se pare, doar în mintea mea de copil), prin urmare, am căzut și mi-am julit rău genunchii. Bineînțeles că mi-am luat o ocară zdravănă și zău că m-am simțit ca ultima proastă când am ajuns în fața blocului, plânsă toată, cu genunchii plini de sânge, dar mai ales cu strampii mei galbeni făcuți praf (de ei mi-a părut cel mai rău) și toți copiii au venit la mine să mă întrebe ce am pățit. „M-am împiedicat ca proasta!” le-am zis și am fugit în casă. Mi-era atât de rușine și mă simțeam atât de vinovată că-mi distrusesem frumusețe de ștrampi. Galbeni cu buline. In prima zi de grădiniță a fiicei mele imi voi aminti ca port pe genunchi cicatricile din prima mea zi de grădiniță. Sper doar ca a ei sa fie memorabila datorita altor evenimentr, unele placute.

Ah, si pentru necunoscatori, prin partile Olteniei natale, strampii sunt doar o alta denumire pentru… dresuri. 😛

CITATUL ZILEI:

„Viata este doar sansa de a creste un suflet.”

Arthur Powell Davies