Băiatul cu pijamale în dungi – John Boyne

Cartea „Băiatul cu pijamale în dungi” a irlandezului John Boyne, publicată în 2006, ecranizata doi ani mai târziu și adaptată pentru teatru în 2015, a devenit rapid bestseller, fiind vândută în peste 9 milioane de exemplare până în prezent. La 10 ani de la publicare, a fost scoasă pe piață și o ediție aniversară ilustrată de către bunul prieten al autorului, artistul Oliver Jeffers.

Cartea spune povestea lui Bruno, un băiețel german de 9 ani, care se mută împreună cu familia din casa cu cinci etaje din Berlin, la Out-With, care este de fapt Auschwitz, tatăl său, ofițer de rang înalt in SS, fiind desemnat să conducă lagărul. Casa lor e „singura casă adevărată”, iar Bruno găsește locul ciudat și plictisitor, mai ales ca cei trei prieteni ai săi au rămas în Berlin, iar aici nu cunoaște pe nimeni de vârsta sa. Asta până într-o zi când, plimbându-se de-a lungul gardului aflat în apropierea casei, întâlnește un băiețel uscațiv și îmbrăcat într-o pijama cu dungi, care locuieste împreună cu tatăl său de cealaltă parte a gardului. Acesta se numește Shmuel, născut în aceeași zi cu Bruno, și este de fapt evreu închis în lagăr, ceea ce nu-i împiedică să devină prieteni. Această prietenie este și cea care-i va aduce sfârșitul lui Bruno.

Printre atatea scrieri laudative despre cat de minunată și emotionanta și fantastică este cartea asta, articolul meu o să cadă exact ca nuca în perete, fiindcă – ghiciți ce? – mie mi s-a părut o poveste slabă și simplista, mustind de inexactități istorice, pe care nu am putut să le trec cu vederea, oricât am încercat. Și zău că am încercat!

Ideea in sine nu ar fi chiar asa rea, dacă acțiunea ar fi fost plasata în alta parte, și nu la Auschwitz. Intâmplările ar fi fost mai credibile, cu siguranta, dar asa, povestea pare scrisa pe genunchi, doar de dragul de a fi scrisa și publicata, cu scopul de a smulge doua lacrimi cititorului, de a impresiona și a vinde, ca mai toate cărțile gravitand in jurul celui De-Al Doilea Război Mondial apărute în ultimii ani. Se pare ca e tare la moda subiectul asta! Și inepuizabil!

Prin urmare, trebuie specificat încă din capul locului ca aceasta poveste nu se bazează pe fapte reale, cum multă lume încă mai crede (din recenziile găsite si citite pe net), ci este pură fictiune, fiindca evenimentele descrise în carte nu aveau pur și simplu cum să se întâmple.

Autorul ori nu s-a documentat deloc înainte de a se pune pe treabă, ori a ignorat cu nonșalanță adevărul istoric. Altfel nu-mi explic cum poate fiul unui ofițer SS de rang înalt, pus de însuși Hitler să conducă lagărul Auschwitz-Birkenau, să fie atât de naiv și neștiutor în legătură cu ce se petrece în jurul lui. Bruno ar fi trebuit să fie conștient de războiul dus de Germania nazistă, ba chiar să facă parte din Tineretul Hitlerist, îndoctrinat cu ideologia nazistă, deci cu siguranță ar fi știut cine erau bărbatul „destul de scund” și cu mustață ciudată și femeia înaltă, „cu părul blond și buze foarte roșii” care au fost primiți cu mare fast la cină de către părinții săi. Și clar ar fi știut și ce înseamnă „Heil Hitler!”. Cred că asta m-a enervat cel mai tare: neștiința și naivitatea lui Bruno, imposibile din punct de vedere istoric! Mi-a amintit de scuzele folosite de majoritatea nemților de rând la încheierea războiului, cum că ei nu au știut ce soartă aveau evreii și nici ce se petrecea în lagărele de concentrare, în timp ce adevărul s-a demonstrat a fi exact pe dos. Știau bine ce orori se întâmplau, dar au închis ochii  multora convenindu-le situația fiindcă și-au putut însuși bunurile și proprietățile evreilor.

În plus, întâlnirea dintre Bruno și Shmuel nu ar fi putut avea loc niciodată, întrucât copiii ajunși la Auschwitz-Birkenau erau trimiși direct la camerele de gazare, nefiind considerați forță de muncă viabilă. Puținii care nu aveau soarta asta erau folosiți pentru experimente medicale și nu erau ținuți laolaltă cu ceilalți detinuti. Oricum, Shmuel nu s-ar fi putut în niciun caz plimba toată ziua în voie pe lângă gardul lagărului. Gard care, apropo, era electrificat! Deci nu văd cum ar fi trecut Bruno pe sub el cu atâta ușurință!

Pe lângă toate astea, personajul lui Shmuel mi-a părut abia schițat, nu are profunzime, nici personalitate, fiind prezentat doar din postura de victimă pasivă, fapt care a îngreunat crearea unei conexiuni. Pur și simplu mi-a fost greu să empatizez cu el. Nu ca personajul lui Bruno, atât de ignorant in chestiunea războiului, ar fi mai credibil!

Deși nu pot spune că citirea cărții mi-a stârnit o dorință fantastică de a vedea și ecranizarea din 2008, probabil că într-un final, voi arunca un ochi și asupra filmului. Sunt curioasă doar să văd în ce măsură scenariul urmărește cartea.

Concluzia este ca am dat cartii 2 stele pe Goodreads pentru neverosimilitatea, superficialitatea și trivializarea unui subiect atat de greu precum Holocaustul! Chiar dacă se vrea o fictiune istorica pentru copii, ororile lagărelor naziste n-ar trebui îndulcite și pictate în roz și nici adevărul distorsionat.

CITATE DIN CARTE:

  • „Nu se simțise niciodată în viața lui așa de rușinat; nu-și imaginase niciodată că ar fi fost în stare să se comporte atât de crud. Se întreba cum un băiat, care credea despre el că e bun, poate să se comporte cu un prieten într-un mod atât de laș.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.