Simt indiferenţa

În ultima vreme o simt cum creşte în mine, încet dar sigur. Îi simt pâcla învăluindu-mă de la tălpile bătotorite şi urcând spre genunchii zdreliţi. Cuprinzându-mi cu nesaţ coapsele învineţite şi risipindu-se în vintrele zdrobit. O simt ţesând pânză deasă în jurul inimii. E prima dată când mă inundă indiferenţa şi mă bucură. O îmbrăţişez şi o accept fiindcă demult o aşteptam! Am invocat-o atâţia ani şi în sfârşit e aici! Tămăduitoarea indiferenţă!

E prima dată când mă gândesc la mine şi liniştea sufletului meu. Am obosit să duc mereu grija celorlalţi, am obosit să-mi pese. Să fiu eu întotdeauna cea dinspre care pleacă totul, dar care nu primeşte nimic înapoi. Prietenia e o stradă cu două sensuri. Nu poate veni totul doar dintr-o singură parte!fake friends

Au fost timpuri când credeam că nu vă merit, ah, trecutele mele prietenii! Îmi tresălta inima la gândul că sunt cea mai norocoasă că vă am. Când de fapt întotdeauna a fost invers! Voi aţi fost cei ai dracului de norocoşi să mă aveţi. Pe mine. Da. Şi prea orbi să vedeţi asta. Ori prea interesaţi să recunoaşteţi. Iar eu prea loială. Şi naivă. Dar am epuizat sacul cu şanse.

M-aţi făcut să trec prin toate stadiile: confuzie, uimire, suferinţă, furie, neîncredere, vinovăţie, dezamăgire. Acum îmi sunteţi indiferenţi. Nuli. Nu vă mai duc în spate. Nu vă mai încasez loviturile, nu vă mai cred cuvintele înşelătoare, nu vă mai scuz trădările, nu vă mai tolerez prezenţa, nu vă mai suport măştile. Nu vă mai cerşesc prietenia. Eu îmi sunt singura prietenă şi-mi sunt de ajuns.

Netoţilor, voi sunteţi cei care aţi pierdut cea mai bună, mai loială şi mai de încredere persoană pe care o puteaţi avea! Şi nu-mi pare rău de voi! Vă doresc prieteni pe măsură şi să cunoaşteţi rotunjimea roţii!

24 de gânduri despre „Simt indiferenţa

    1. Nu-i bag pe toti in aceeasi oala, crede-ma! Postarea asta e doar pentru prietenii mei (sau mai bine zis fostii mei prieteni), ca poate alte persoane sunt norocoase si au parte de prieteni adevarati. Eu nu. Dar asa cum zic francezii, decat sa fi prost insotita, mai bine singura. 😉

      Apreciază

    1. Cred ca indiferenta asta se datoreaza lui Neptun care acum intra in zodia pestilor dupa foarte multi ani, deci o sa ne mearga din ce in ce mai bine, pe toate planurile. 😛 Pe bune acum, eu nu prea am avut noroc de prieteni adevarati, iar in ultimii 8 ani totul a mers din ce in ce mai prost. S-au tot cernut pana cand nu a mai ramas niciunul. Am suferit enorm si acum sunt uimita si bucuroasa in acelasi timp ca asta nu ma mai doare. Adevarat ca nu mai am nici incredere, dar macar nu mai sufar. Nu stiu cum s-a intamplat, a venit de la sine! Sper sa ma tina. 😉

      Apreciază

  1. Frumos tare ai spus-o. E bine totusi cand vine momentul ala cand spui STOP, cand nu mai lasi rautatile celorlalti sa te copleseasca, e bine sa alungi tot ce iti face rau si sa te bucuri doar de ceea ce iti aduce bucurie si fericire. Cei care nu au stiut sa iti fie prieteni cu sufletul nu au ce sa caute langa tine.

    Apreciază

    1. Exact Ruxi! Mama zicea mereu sa nu tii vipere la pieptul tau, ca te invenineaza si pe tine! Astfel de oameni trebuie indepartati, doar ca doare atunci cand te raneste o persoana la care tineai!

      Apreciază

      1. E dureros sa te dezamageasca o persoana la care chiar tii. Si mai dureros ar fi sa traiesti in minciuna si sa descoperi anumite lucruri prea tarziu. Unii oamenii nu stiu sa aprecieze oamenii.

        Apreciază

  2. degeaba esti inconjurat de atata lume cand…atunci cand simti nevoia de o vorba buna, de un sfat, de o imbratisare, de un prieten, te trezesti ca esti singur si sincer mai ca toata lumea sa folosit de bunatatea mea

    Apreciază

  3. Cand te ranesc prietenii doare al naibii. O ruda o crezi in stare sa te loveasca din mai multe parti, dar un prieten se presupune ca ar trebui sa daruiasca pe masura ce-a primit, sa-ti fie alaturi atunci cand ceilalti nu au timp, chef sau vrere. Cunosc sentimentul, iar indiferenta s-a asternut si-n viata mea. De atat de mult timp, incat traiesc rezonabil si linistita.

    Apreciază

    1. Acum ca m-am convins ca doar in mine pot avea incredere, ma simt mult mai bine si mai linistita. Macar acum stiu ce sa fac si pe cine ma bazez, adica pe mine!

      Apreciază

  4. Trebuie sa fi fost tare dezamagita de ei ca sa adopti o asemenea atitudine. Imi pare tare rau, e dureros sa fii bun si generos si sa nu ti se raspunda cu aceeasi moneda tocmai de catre prietenii tai cei mai buni. Da, indiferenta e cel mai intelept raspuns in astfel de cazuri.

    Apreciază

    1. Ehee, pana la indiferenta am trecut prin multe etape si desi imi doream, am crezut ca nu voi ajunge niciodata sa fiu indiferenta. Indiferenta e ultima treapta. In sfarsit am ajuns aici. Mama ar fi mandra de mine, ca mereu mi-a zis sa nu mai pun totul la inima si sufletul pe tava.

      Apreciază

      1. exact asta faceam si eu puneam totul la inima si cum zice si mie mami nu pune la suflet dar asa era si ea si tot mi-am zis in gandul meu daca toti ar fi ca mine nu ar fi atata rautate in lumea asta nu zic ca nici eu nu sunt perfect am si eu defectele ca si oricare om

        Apreciază

        1. Da, asa e, daca am fi toti mai toleranti, mai sinceri si deschisi unii cu ceilalti, altfel ar sta lucrurile. Nu cred ca am mai avea atat de suferit.

          Apreciază

  5. E clar, de cateva zile toata lumea face curatenie in ograda cu prieteni :d .. si eu fac asa si addicted face asa ..acum vad ca si tu faci asa.. pey sa lasam primavara sa vina cu aer proaspat si prieteni care merita …zic eu 😀

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.