Puterea propriului exemplu

Astazi soarele rasare linistit dupa o noapte agitata pe mare. Valurile nervoase s-au repezit catre tarm, parca hotarate sa scoata totul la suprafata.

Atunci cand furtuna se potoli, la fel de repede precum se si pornise, apa se domoli si se retrase. Acum plaja era o imensa intindere de noroi unde se zvarcoleau in agonie mii si mii de stele marine. Erau atat de multe incat plaja parea ca devenise rozalie.

Stelutele de mare erau aproape nemiscate. Trageau sa moara.

In multime, tinut de mana de tatal sau, era si un copil care privea cu ochii plini de tristete micutele stele de mare. Cu totii se uitau si nimeni nu facea nimic. Dintr-o data, copilul lasa mana tatalui sau, isi scoase incaltamintea si fugi pe plaja. Se apleca si culese cu manutele sale trei stelute de mare. Apoi, luand-o la fuga, le duse in apa. Dupa aceea, se intoarse inapoi si repeta operatiunea. De pe parapet, un om striga spre el:

- Dar ce faci, baiete?

- Arunc in apa stelele de mare. Altfel vor muri toate pe plaja, raspunse copilul fara a se opri din fuga.

- Dar pe plaja asta sunt mii si mii de stele de mare: cu siguranþa nu ai sa poti sa le salvezi pe toate. Sunt prea multe, mai striga barbatul. Ca sa nu mai spunem ca la fel se intampla pe sute de alte plaje de-a lungul coastei! Nu poti schimba lucrurile!

Copilul zambi, se apleca iar si mai culese o stea de mare si, aruncand-o in apa raspunse:

- Iata ca am schimbat lucrurile pentru aceasta.

Barbatul ramase o clipa mut, apoi se apleca, isi scoase pantofii si sosetele si cobori si el pe plaja. Incepu sa adune stele de mare si sa le arunce in apa. O clipa mai tarziu coborara inca doua fete si astfel erau deja patru persoane care aruncau stele marine in apa. Dupa alte cateva minute erau cincizeci, apoi o suta, doua sute, mii de persoane care aruncau stele de mare in apa.

Si astfel au fost salvate toate.

Bruno Ferrero

 

Ninge ca-ntr-un spatiu aberant

Eh, cei care va plangeati ca nu am avut parte de zapada iarna asta, luati de va saturati acum! Nu era de ajuns ca a nins necontenit timp de 2 zile, trebuia sa si viscoleasca. Apoi urmeaza, logic si normal, gerul si inghetul, ca sa fie meniul complet! Sa vedeti  patinoar pe strazile si trotuarele din Bucuresti! Pentru ca autoritatile au fost luate prin surprindere din nou, pentru al nu stiu catelea an consecutiv! Tipic romanesc!

Ma, eu iubesc iarna… in fotografii, in filme sau de la fereastra, lipita de soba ori de sub plapuma, din pat! Nu cand trebuie sa plec de acasa dimineata la 7 fara ceva, sa ma transform in om de zapada asteptand troleul, sa ma zboare vantul (desi nu pot spune despre mine ca sunt cantitate neglijabila), sa-mi inghete picioarele sau sa merg incordata ca sa nu alunec pe gheata de pe trotuare! Nu am fost niciodata pacienta la ortopedie si nici nu-mi doresc sa ajung! Nici macar de dragul vreunui medic inalt si brunet!

Nici cand eram mica iarna nu prea ma incanta cine stie ce. Nu-mi aduc aminte sa fi fost innebunita sa zbor cu sania pe derdelus, bataile cu bulgari nu-mi placeau (prea ma alegeam cu vanatai), iar cand ieseam de la scoala, nu stiam cum sa ma ascund mai bine sa nu-mi iau o frecare sanatoasa cu zapada din partea baietilor! Urasc iarna, frigul, gerul, gheata, viscolul, dar tiroida mea e si mai inversunata! Cum dau de putin frig, parca ma stranguleaza niste maini invizibile, ma sufoca si ma irita maxim nodul in gat pe care-l simt incontinuu! Clar, eu si iarna nu ne avem pe bune!

Si ca sa fie treaba treaba, nici bine n-a inceput anul ca mi-am si facut praf una din rezolutiile pentru 2012. Grija am avut de mine, dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, deci criza de rinichi de week-endul trecut m-a dat peste cap rau de tot. Si de atunci nu sunt in apele mele, iar frigul asta nu ma ajuta absolut deloc.

Hotarat lucru, cand cresc mare, vreau sa traiesc intr-o tara cu mult soare! Ca tot e azi Ziua Nationala a Australiei!

 

Tocăniţă internautică (10)

Salutare gurmanzi mărgelaţi şi bine-aţi (re)venit în bucătăria Şiragurilor! În tocăniţa virtuală de azi avem un mix de ingrediente alese pe sprânceană, pe placul fiecăruia dintre voi.

Pentru cei care nu pierdeţi niciun episod din “Tehnici esenţiale de supravieţuire”, un articol despre recordurile lui Bear Grylls.

Pentru cei care vreţi să vă redecoraţi casa şi galbenul vă face cu ochiul, articolul ăsta vă va servi drept sursă de inspiraţie cu siguranţă. Hmm, mi-ar plăcea şi mie o bucătărie în culoarea soarelui!

Pentru cele dintre voi care aveţi programată o şedinţă foto în curând, iată care sunt fondurile de ten potrivite acestei ocazii!

Pentru cei care iubiţi cărţile şi librăriile, un videoclip tare simpatic. Ahaaa, deci aşa petrec cărţile noaptea, când nu le vede nimeni!

Aşadar, poftă bună şi digestie uşoară!

 

Băiatul, fata şi cd-urile

Era odată un băiat născut cu o gravă maladie. O maladie pentru care nu exista un leac. Avea 17 ani, dar putea muri în orice moment. Trăia în casa lui, sub asistenţa permanentă a mamei sale. Obosit de atâta stat în casă, a decis să iasă măcar o dată. Ceruse permisiunea mamei sale şi ea a acceptat.

Mergând prin cartierul său, se uita pe la magazine. Trecând pe lângă un magazin de muzică, privi prin vitrină şi observă prezenţa unei tinere fete de vârsta lui. A fost dragoste la prima vedere. Deschise uşa şi intră, privind la nimic altceva decât la fată. Apropiindu-se încet, sosi la tejgheaua unde era fata. Ea îl privi şi îi spuse surâzând:

-Pot să te ajut?

În timpul acesta, el gândea că acela era cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut în viaţa sa. Simţea impulsul de a o săruta. Bâlbâindu-se îi spuse:

-Da… hmm… umm… Mi-ar plăcea să cumpăr un cd.

Şi fără să se gândească, prinse primul cd pe care îl văzu şi-i dădu banii.

-Vrei să ţi-l împachetez? întrebă fata zâmbind din nou.

El îi răspunse fâstâcit că da şi fata merse în magazie, în scurt timp întorcându-se cu pachetul. Băiatul îl luă şi plecă vesel spre casă.

Şi din acea zi, el mergea la magazinul de muzică în fiecare zi să cumpere un cd. Fata îl împacheta mereu, iar el se întorcea acasă şi îl băga în sertar. Era prea timid pentru a o invita în oraş. De câte ori încerca, se pierdea cu firea şi nu reuşea niciodată. Mama lui, care aflase în cele din urmă de această situaţie, îl încurajă să încerce.

Aşa că într-o zi, tânărul îşi luă inima în dinţi şi se duse la magazin. Ca în toate celelalte zile, îşi cumpără un cd şi ca întotdeauna ea îl împachetă. În momentul în care fata era distrată, băiatul puse repede o foaie cu numărul lui de telefon pe tejghea, apoi ieşi în fugă din magazin.

Dringggggggg!!!! Mama băiatului răspunse la telefon. “Alo?” Era fata ce întreba de fiul ei. Mama îndurerată a început să plângă în timp ce zicea:

-Nu ştii?… A murit ieri! A urmat apoi o tăcere îndelungată întreruptă de plânsul mamei.

Mai târziu, femeia a intrat în camera fiului pentru a şi-l aminti, uitându-se prin lucrurile lui. A deschis sertarul şi cu mare suprindere a găsit un munte de cd-uri împachetate. Nu era nici măcar unul deschis. A cuprins-o curiozitatea, văzând atâtea. A luat un cd şi s-a aşezat pe pat, când un bilet a căzut în timp ce-l despacheta. Mama l-a ridicat şi a citit ce scria: “Eşti frumos! Ai vrea să ieşi cu mine? Te iubesc… Sofia.” Emoţionată, a deschis şi alte cd-uri şi a găsit alte bilete. Pe toate scria acelaşi lucru.

MORALA: Asta e viaţa. Nu aştepta prea mult pentru a-i spune cuiva special ceea ce simţi. Spune-i astăzi, că mâine ar putea fi prea târziu!

 

Tocăniţă internautică (9)

Salutare iubitori de tocăniţe virtuale! Hai, intraţi, mâncarea e gata, am pus deja în farfurii să se răcească. Nu aş vrea Doamne fereşte să vă ardeţi limbile şi să mă înjuraţi de mama focului! Dar ce gustoasă e tocăniţa de azi, am folosit numai ingrediente unul şi unul. Iată-le:

• Lewis Carroll+Salvador Dali=o lume de vis plină de fantastic. Adică aşa arată “Alice în Ţara Minunilor” ilustrată de Dali în 1969.

• 5 trucuri pentru a vă atinge ţelurile stabilite de Anul Nou. Dap, chiar mă străduiesc să obţin tot ce mi-am propus pentru 2012!

• Povestea din spatele celor mai cunoscute portrete ale secolului XX.

• Un articol despre cum a luat naştere celebrul cuplu comic Stan şi Bran.

• Visaţi la un altfel de acvariu, cu peşti care nu vor mancare şi nici nu trebuie să le schimbi apa? Iată alternativa!

Hai mărgelaţilor, treceţi la masă! Poftă bună şi digestie uşoară!

 

Smile – partea a II-a

Pentru că de cele mai multe ori ce e pierdut, pierdut rămâne, nici primul meu buletin de bucureşteancă şi femeie măritată nu şi-a mai găsit calea către casă. Între noi fie vorba, cred că era cam prostuţ şi zăpăcit din fire, că doar s-a pierdut prin zonă, nu la dracu’-n praştie! Şi tocmai de Ziua Naţională, ca să nu uit să-i comemorez dispariţia în fiecare an!

Se zice că pentru orice există înlocuitor pe lumea asta. La fel a fost şi pentru Buletinul the first, cel mai super-extra-ultra-mega-califragilistic din câte am avut în viaţa mea (să tot fi fost vreo 5), pentru că era buletin de capitală, măăăăă! Acum când mă gândesc ce faţă de ghionoaie virusată aveam impregnată pe plasticul lui, zic merci că nu mai trebuie să defilez cu el! Dar mai ales, sunt super bucuroasă că azi l-am adus de la maternitate (adică secţia de poliţie nr. 19) pe bebelul cel nou, Buletinul the second! Yeeey, mi-am regăsit identitatea în faţa legii şi a statului român! Şi ce gagică faină par în poza asta! Părul e aranjat perfect, nu mi se văd pe nas urmele de la ochelari, machiajul dă bine, doar gulerul cămăşii albastre e puţin strâmb, dar nu-i bai, o să zic că mă dau originală!

Al Meu Ca Bradul m-a avertizat deja că dacă-l mai pierd şi pe ăsta, ciuciu altul! Şi ce, chiar vrea să-l cred?

 

Prima ninsoare din iarna asta

În sfârşit pot spune că am avut şi eu parte de prima ninsoare a iernii ăsteia. Sincer aş fi preferat să văd fulgii ăştia mari şi deşi de Crăciun sau Revelion, dar iernile nu mai sunt deloc ca atunci când eram eu mică şi stăteam la bunici. Oricum, m-am bucurat de ei atât cât am putut, pentru că a început să ningă brusc, în timp ce noi ne pregăteam să plecăm spre Bucureşti şi căram de zor bagajele la maşină. Mama mi-a zis apoi la telefon că ninsoarea a încetat la scurt timp după plecarea noastră, la fel de brusc precum începuse, când a ieşit soarele şi a topit tot stratul de zăpadă şi-aşa foarte subţire ce se aşternuse.

 

Fiind băiet păduri cutreieram…

…deşi la ce se întâmplă azi, 15 ianuarie 2012, la 162 de ani de la naşterea lui Eminescu, mai potrivit ar fi fost un titlu de genul “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”. Din păcate, halul în care au degenerat protestele nu cred să aducă ceva bun!

 

Dacă mi-aş putea trăi din nou viaţa …

M-aş fi culcat să mă odihnesc atunci când mă simţeam rău, în loc să pretind că pământul se va opri dacă eu nu voi fi la serviciu pentru o zi.

Aş fi ars lumânarea roz sculptată ca un trandafir în loc să o las să se topească în cămară.

Aş fi vorbit mai puţin şi aş fi ascultat mai mult.

Aş fi invitat prieteni la masă chiar dacă e o pată pe covor şi canapeaua trebuie ştearsă.

Aş fi mâncat pop-corn în camera “bună” şi nu mi-aş mai fi făcut atâtea griji din cauza prafului când cineva vroia să aprindă focul în şemineu.

Mi-aş fi făcut timp să-l ascult pe bunicul povestind din tinereţile lui.

N-aş fi insistat niciodată să mergem cu geamurile maşinii închise într-o zi frumoasă de vară doar pentru că părul meu a fost proaspăt coafat şi fixat.

Aş fi stat întinsă pe pajişte cu capul pe iarbă.

Aş fi plâns şi râs mai puţin privind televizorul şi mai mult privind viaţa.

Dar, cel mai mult, să am o a doua şansă la viaţă, aş preţui fiecare moment, l-aş privi cu adevărat… l-aş trăi…

Nu m-aş mai agita atât de mult pentru lucruri meschine şi mărunte.

Nu vă faceţi griji din cauza celor care nu vă simpatizează, sau mai mult, n-ar trebui să vă intereseze cine ce face. În schimb, să preţuim prietenii pe care îi avem şi oamenii care ne iubesc.

Şi la ceea ce facem în fiecare zi să ne îmbunătăţim mintea, trupul, sufletul, emoţiile.

Emma Bombeck

 

Puzzlemania – partea a II-a

De sărbători, când am dat pe la bunica, am găsit în cutiile mele cu minuni adunate de prin locurile vizitate, un puzzle cu imaginea Turnului Eiffel, cumpărat bineînţeles de la Paris (ca să vedeţi cu ce suveniruri vin eu din călătorii ). Chiar uitasem de el! L-am luat cu mine şi când am ajuns acasă, nici n-am apucat să desfac bine bagajele c-am şi împrăştiat piesele pe jos şi-am început să le sortez pe culori. Ăsta e primul lucru pe care-l fac atunci când mă apuc de un puzzle!

Puzzle-ul ăsta e unul mai mic, de doar 500 de piese şi speram ca de data asta să nu mai lipseasca niciuna. Ştiam că l-am mai făcut o singură dată, acum câţiva ani, dar nu-mi mai aminteam dacă e complet sau nu. Aşa e când îmbătrâneşti, mai uiţi una alta!

Cu cât imaginea prinde contur, cu atât mai înverşunată sunt să-l termin! Moment în care a intrat în peisaj şi Al Meu Ca Bradul, ca să am eu cu cine împărţi laurii!

Eh, şi după câteva ore, ta-na-naaaaam:

Şi acum mi s-a făcut un dor de ducă nevoie mare!

 

Cu doar 83 de lei…

…aş putea cumpăra 2 bilete în stal II la Circul Globus  sau unul singur în loja I, dar unde mai e plăcerea de a merge la circ când te duci de unul singur?

…sau am putea lua 2 bilete la Teatrul de Revistă, că de când tot zice Al Meu Ca Bradul să mergem!

…am ieşi să mâncăm o pizza la Azzuro.

…am cumpăra câte ceva de mâncare.

…mi-aş putea comanda de la o librărie online care mi-e tare dragă, Libris.ro, 2 cărţi despre reginele României: “Missy, regina României”  – Guy Gauthier(39 lei)  şi Regina-mamă Elena a României – Arthur Gould Lee (38 lei).

…mi-aş dărui vreo 4 perechi de cercei absolut superbi, marca Ciupakabra: fluturaşi, trandafiri, lalele, maci şi ghiocei.

…le-aş putea lua ceva drăguţ Alui Meu Ca Bradul, mamei sau fratelui meu, că tot le e ziua în februarie!

Şi altceva nu-mi mai vine în minte! Adevărul e că în ziua de azi, la cât s-a devalorizat moneda noastră, nu prea mai poţi face multe cu 83 de lei! Altfel stătea treaba dacă ar fi trebuit să spun ce aş face cu un milion de euro!

A fost o leapşă preluată de pe blogul Laurei şi merge mai departe către cine ar chef şi timp să se gândească la bani (puţini) şi să facă (mici) calcule! Aşadar, voi cum v-aţi drămui cei 83 de lei?