Povestioara de vinerea aceasta este una la care tin in mod special pentru ca mi-a atins sufletul prin prisma celor intamplate in ultimele doua saptamani. Azi bunicul meu este externat de la Spitalul Militar din Pitesti si se intoarce acasa, din nou in singuratate, doar el cu batranetea lui. Nu gasesc taria sufleteasca de a discuta despre asta. Cel putin, nu acum. Un lucru pot insa afirma cu tarie: ca atunci cand esti batran, neputincios si bolnav, devii automat o povara. Nimeni nu te vrea, toti te arunca dintr-o parte intr-alta, nu mai esti de folos nimanui, nu faci altceva decat sa incurci pe toti. Si daca ar fi sa am o dorinta arzatoare, aceea este sa nu traiesc indeajuns pentru a impovara pe altii! Prefer o viata scurta si implinita, decat 10 ani in plus, dar imobilizata la pat!
A fost odata, tare demult,un batran. El locuia cu fiul sau, cu sotia acestuia si
nepotul. Intr-o zi, nora batranului ii spuse sotului ei:-Auzi draga, hai sa ii amenajam un loc in grajd tatalui tau, ca aici ne incurca… Asa o sa avem mai mult spatiu!
Sotul initial nu a vrut, dar pana la urma s-a lasat convins. Cu un carlig de lemn l-au luat pe batran si l-au transportat in grajd. Copilul, care asistase la toata scena, se duse si lua carligul de lemn si il puse foarte bine in casa. Tatal vazandu-l il intreba :
– La ce iti trebuie acel carlig ?
– Pai, acum nu imi trebuie. Dar si tu vei ajunge ca tataie, si atunci cu siguranta imi va trebui, raspunse copilul…La auzul vorbelor fiului lor, cei doi l-au dus rusinati inapoi in casa pe batran.
Povestioara gasita pe facebook.
Şiraguri de gânduri 
Trist este ca sunt foarte multe cazuri care fac asa ..sunt extrem de multi ..
ApreciazăApreciază
Stiu…din pacate! 😦
ApreciazăApreciază