„Visez să merg odată într-o vacanță în care să nu fac absolut nimic, nici măcar vizitat și plimbat, ci doar să zac la soare toată ziua, cu un cocktail lângă mine, să dorm și să mă odihnesc până mă satur!” îmi mărturisea cu patos și un pic de ciudă, dar mai ales plină de speranță, Corina mea anul trecut, în timp ce ne aflam în concediu în Tenerife. Și recunosc ca atunci nu prea am fost în asentiment, dar acum o înțeleg perfect. „Păi nu pentru asta sunt vacanțele?” ar întreba unii cârcotași, ridicând o sprânceană. Ei bine, or fi, dar nu pentru toți.
Subsemnata, de exemplu, am fost întotdeauna adepta călătoriilor în locuri noi, nemaivăzute, numai bune de explorat, eventual la pas, pentru a lua pulsul locului și a simti atmosfera lui, unde sa vad cu ochii mei tot ce se poate vedea (fiindca nu se știe dacă mai pot veni și a doua oară), să-mi bucur papilele cu băutura și mancarurile specifice (și nu McDonald’s), sa descopăr istoria, tradițiile și obiceiurile locale, să fotografiez toate micile detalii, fără importantă pentru alții, dar atât de fascinante pentru mine. Pe scurt, să mă bucur la maxim și să profit din plin de experiență, așa încât să mă întorc acasă încărcată cu noi energii și noi învățături, să simt cumva că am crescut spiritual. Eu așa văd rostul vacanțelor. De asta, când sunt plecată, ma trezesc devreme și adorm târziu, iar între aceste două momente e o alergatura continuă. Mereu ceva de făcut, de văzut, de experimentat, de fotografiat. Nu pot sta locului, simt că irosesc șansa de a trăi acea bucățică de lume (FOMO much?). Cum să zac ca șopârla la soare, pe un șezlong, când se întâmplă atâtea lângă mine, când sunt atâtea de încercat, vazut, simțit, trăit? De asta probabil nici nu-i de mirare că mereu mă întorc din concediul de odihnă mai obosită decât am plecat! Dar ce împlinire, ce bucurie în suflet!
Eh, și cu toate astea, după ultima vacanță, zău că încep să înțeleg și punctul de vedere din tabăra adversă! Și-a naibii să fiu dacă statul degeaba ca șopârla în soare nu-ncepe să-mi pară foarte îmbietor!
De unde răsturnarea asta de situație?! Pai, să o luăm cu începutul. Anul trecut, din punct de vedere al călătoritului, ne propusesem vreo două city break-uri și o săptămână undeva pe malul oceanului sau mării, având să fie prima experiență la plajă din viața Galustei. Toate bune și frumoase, entuziasmul nostru atingea cote înalte, nerăbdarea și bucuria la fel. Până când buuuum, tantrumurile intense, lungi și foarte dese ale odraslei ni le-au coborât jos, foaaaarte jos, undeva sub nivelul mării, atât de jos încât nici nu mai puteau fi zărite. Și uite-așa s-au dus pe apa sâmbetei tooooaaaaateeee planurile noastre! Treaba asta cu tantrumurile ne-a lovit în moalele capului. De parcă ne-ar fi pocnit cineva cu ciocanul, pe la spate, mișelește, au venit pe nesimțite și pe neașteptate, și efectiv ne-au schimbat viața. Nu ne-am fi așteptat în veci să aibă un impact așa mare asupra noastră, a vieții, nervilor și stării noastre psihice. Nu am știut cum să reacționam, cum să le primim, cum să le domolim, dacă trebuie domolite, ori stopate sau lăsate să se consume. Cert este că ne-au consumat ele pe noi și de frica lor, am hotărât să nu mai plecăm nicăieri. Ce vacanță e aia în care se lasă cu urlete, crize, tavalit pe jos, lacrimi și nervi?
Eh, spre sfârșitul verii, încurajați de rarirea tantrumurilor și convingerea că am învățat sa le gestionam, plus o doza serioasa de nebunie, naivitate și speranța, am prins un pic de curaj, suficient cât să cumpărăm bilete de avion și să rezervăm pe booking un studio in Porto. Apoi, la fiecare criză a odraslei, ne îngrozeam la gândul că așa avea să facă și-n vacanță și ne mustram pentru îndrăzneala avută.
Pregătiți pentru ce putea fi mai rău și înarmați cu multă răbdare, primele patru zile au trecut cum au trecut. Dar ultimele trei au fost din categoria crimă și pedeapsă. Dezastru total. Horror. Ba chiar ne-am jurat că nu mai plecăm nicăieri înainte de a parca odrasla din dotare în curtea bunicilor. 😂 Ne venea să ne plesnim singuri o palmă peste ceafă și apoi să ne luăm cu mâinile de păr și să ne dăm cu el și capul de care era prins, de toți pereții studioului închiriat, plus scările până la etajul 6. Cine, Doamne, iartă și păzește, ne-a pus să facem asta? Unde ne-o fi fost capul? Nu puteam noi să stăm acasă? Na, dacă ne-a mâncat, ne-am scărpinat!
Prin urmare, dacă spun că ne-am întors acasă extenuati, tot e puțin spus! Abia ne tărâm picioarele și nu vrem nimic altceva decât să dormim… vreo două-trei luni! Suntem terminați fizic și psihic, că doar așa se vine din concediu, nu? Și uite cum zăcutul la soare, lungiti pe șezlong, cu un mojito într-o mână și o margarita în cealaltă (pentru echilibru, bineînțeles! 😜) nu mai sună atât de plictisitor! Ba dimpotrivă, cred că e cazul să încercăm varianta asta! Da, cu siguranță după vacanța asta avem nevoie de o vacanță să ne refacem!
CITATUL ZILEI :
„Oboseala e cea mai bună pernă.”
Benjamin Franklin
Şiraguri de gânduri 