Paradă militară de 1 Decembrie 2013

Când eram mică, cea mai mare plăcere a mea de 1 Decembrie era să văd parada militară la tv şi să visez că atunci când voi fi mare, voi vedea cu ochii mei soldaţii mărşăluind pe sub Arcul de Triumf în capitală (deh, am avut dintotdeauna o pasiune pentru uniforme 😛 ). S-a întâmplat şi asta, (abia) în 2011. Şi ca să nu uit niciodată măreţul eveniment, m-am ales cu buletinul pierdut! Anul trecut, am ratat parada, întrucât eram pe baricade, la serviciu, dar cum vă puteţi imagina şi singuri, activitatea era pe zero, aşa că am reuşit totuşi să văd defilarea la tv. Tot a fost ceva, decât deloc, nu?Anul ăsta, spre norocul meu, 1 Decembrie a căzut duminica. Să fi fost cu o zi înainte, o ratam din nou, fiindcă am lucrat sâmbăta asta. Aşa că, entuziasmată şi bucuroasă nevoie mare şi cu fundiţă tricoloră în piept, la 9:40 eram deja pe Kiseleff, căutând un loc bun şi înfruntând frigul tăios împreună cu prietena mea Inuţa, care m-a însoţit acum doi ani la prima defilare, şi în premieră, Al Meu Ca Bradul. Asta pentru că, din nu ştiu ce motiv, blonda de mine trăia cu impresia că parada ar începe la ora 10, şi nu la 11, cum era de fapt programat! Chiar mă minunam eu că e prea puţină lume la ora aia târzie şi nu ştiam de ce! 😀

Parada de anul acesta, care am înţeles că ar fi cea mai mare din ultimii 23 de ani, a început ca de obicei cu intonarea imnului naţional şi 21 de salve de tun şi s-a încheiat cu Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale şi Muzicii Militare a Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”, preferaţii mei dintotdeauna. În plus, au fost şi câteva noutăţi: participarea a 140 de soldaţi străini-francezi, polonezi, turci şi americani, plus o replică a aparatului de zbor al lui Aurel Vlaicu, întrucât anul ăsta, la împlinirea a 100 de ani de când pionierul aviaţiei româneşti s-a prăbuşit la Băneşti, se sărbătoreşte centenarul Aurel Vlaicu. Am observat că şi-n acest an, părinţii şi-au adus copiii la defilare în număr foarte mare chiar, şi asta mă bucură tare, tare mult. E minunat să-i vezi fluturând tricolorul în mânuţele lor în timp ce strigă din inimă „Hai România!”, să le auzi sunetele de uimire şi comentariile sincere, să le vezi încântarea şi bucuria pe chip. Asta mi-a plăcut cel mai mult, cu asta o să rămân după defilarea din acest an.

În 2011, când am văzut pentru prima dată parada militară de 1 Decembrie, mi-a dispărut buletinul. Un an mai târziu, în 2012, de Moş Nicolae, am rămas din nou fără buletin (plus permis, aparat foto şi alte lucruri) când mi-a fost furată geanta. Se pare că începutul ultimei luni a anului se soldează mereu cu dispariţia prematură a bucăţicii ăleia de plastic ce-mi atestă identitatea. Mai are rost să vă spun că acum, în 2013, suntem din nou la început de decembrie şi că eu nu-mi găsesc buletinul? 😀

null

Tocăniţă internautică (50) – ediţie specială de 1 Decembrie 2013

Ediţia cu numărul 50 a Tocăniţei internautice s-a nimerit să pice chiar de Ziua Naţională a României, pe 1 Decembrie, prin urmare, articolele prezentate azi vor fi în strânsă legătură cu acest eveniment important pentru noi toţi. Bucuraţi-vă de ele!

Originea numelui ţării noastre

5 motive să nu pleci din România

o casă renovată şi decorată în stil tradiţional românesc, chiar lângă Bucureşti

casa bordei de la Olăneşti

4 românce faimoase în lume

Frumoasele actriţe de origine română faimoase în epoca de aur a cinematografiei

Top 10 poduri care unesc ţări, România fiind prezentă cu Podul „Noua Europă” Calafat-Vidin

Legenda cântecului popular „M-a făcut mama oltean”

Pânza de sac şi motivele tradiţionale

Lectură plăcută şi digestie uşoară vă urez ca de obicei! Dar nu uit nici să vă zic tuturor LA MULŢI ANI ROMÂNIA, LA MULŢI ANI ROMÂNILOR, oriunde v-aţi afla!

CITATUL ZILEI:

„Sunt român şi ca român mă socot buricul pamantului. Că dacă n-aş fi român, n-aş fi nimic. Nu mă pot imagina francez, englez, german, adică nu pot extrapola substanţa spiritului meu la alt neam. Sunt român prin vocaţie, că altfel nu pot sa ies. Tot ceea ce gândesc devine românesc.”

Petre Tutea

De 1 Decembrie 2012

La cât de mult îmi place mie tradiţionala paradă de 1 Decembrie şi oricât mi-am dorit să reeditez evenimentul din 2011, anul ăsta nu a fost să fie, că deh, nu toţi suntem bugetari! A trebuit aşadar să mă mulţumesc cu transmisia de la tv… şi comentariile tâmpite şi fără rost ale prezentatorilor! Asta până când mi-a dat maică-mea ideea să schimb pe Tvr 1, că blondei de mine nu-i trecuse prin cap!

Mă, de la tv a arătat bine parada de anul ăsta, chiar şi aşa, organizată cu buget redus! Vreme bună, însorită, uniforme frumoase (preferatele mele rămân cele ale Regimentului 30 Gardă şi Protocol „Mihai Viteazul”, cel mai vechi regiment al Armatei Române ), muzică antrenantă (ador muzica de fanfară, datorită mamei mele), spectatori încântaţi (cam cum eram eu anul trecut), mulţi copii (tot la fel ca anul trecut) şi… un câine maidanez! Spuneţi voi dacă nu a fost super haios patrupedul ăla blănos, cum mărşăluia el miserupist pe lângă soldaţi, de parcă ar fi fost cel mai firesc lucru din lume! 😀

ziua-nationala-in-imagini-fotografii-impresionante-de-la-parada-militara-din-capitala-181044
Sursă foto

Ce nu mi-a plăcut absolut deloc au fost huiduielile din timpul imnului! Aşa ceva nu se face, oameni buni, oricât de supăraţi aţi fi pe preşedinte, oricât de mult l-aţi urî şi învinui pentru prostul mers al ţării! Nu în timpul intonării imnului! Asta mi se pare inadmisibil!

Exceptând acest lucru, parada a fost o încântare! La fel de mult mi-a plăcut şi atmosfera de sărbătoare care s-a simţit pretutindeni şi mai ales steagurile tricolore, clar mult mai multe ca anul trecut, arborate la geamuri, balcoane şi chiar portierele maşinilor. Să fi  văzut cum şi-au blindat taximetriştii de la Gara de Nord maşinile cu steguleţe! 😀

Îmi pare tare rău că din motive independente de voinţa-mi mărgelată, nu am ajuns la defilare şi nici măcar la Palatul Victoria, care azi a fost deschis publicului până la ora 13. Îmi propusesem să ajung la Arcul de Triumf, căci se poate vizita azi şi mâine, de la 12 la 18, dar după masa tradiţională pregătită de Al Meu Ca Bradul, cu ciorbă de fasole în bol de pâine, vin de Drăgăşani şi salam de biscuiţi la desert, zău că nu am mai fost în stare să ies şi a zace în casă, frecându-mă cu satisfactie pe burta plină, a fost muuuult mai tentant!  😛

masa de 1 decembrie by Margeluta

Să nu uităm totuşi că e zi de sărbătoare, aşadar LA MULŢI ANI tuturor 19-20-21 de milioane sau câţi români om mai fi în lumea asta! Iar pentru cei care nu şi-au dat coate la fasolea cu cârnaţi şi nici nu se vor înghesui la pomenile electorale din luna asta, pentru cei care nu înghit gogoşile oamenilor politici, pentru cei care „las-o bă, că merge-aşa” nu merge deloc aşa, pentru cei cu tricolor la geam de pe strada Turda care mi-au bucurat inima în dimineaţa asta,drapel de 1 decembrie 2012 by Margeluta

dar şi cei de pe Ion Mihalache,

drapel de 1 decembrie by Margeluta

pentru cei care cunosc versurile imnului şi le e drag tricolorul c-aşa au învăţat acasă şi aşa-şi educă şi copiii, pentru cei care sunt români tot timpul anului, nu doar de 1 Decembrie, pentru cei care România înseamnă „acasă”, chiar dacă pribegesc peste hotarele ei, pentru cei care nu-si reneagă identitatea şi nu le e ruşine că sunt români, pentru toţi aceştia o plecăciune!

P.S.: Aţi simţit careva cutremurul din seara asta? Eu nu! Se pare că e cel mai mare din acest an, 4,6 grade! Ei, hai că mai sunt doar 20 de zile până la Apocalipsă, deja încep să apară semne prevestitoare…. 😀

CITATUL ZILEI:

„Sunt român şi ca român mă socot buricul pamantului. Că dacă n-aş fi român, n-aş fi nimic. Nu mă pot imagina francez, englez, german, adică nu pot extrapola substanţa spiritului meu la alt neam. Sunt român prin vocaţie, că altfel nu pot sa ies. Tot ceea ce gândesc devine românesc.”

Petre Tutea

Romania 3D: despletita, dezamagita si disperata

1 DecembrieMi-aduc aminte de lectia aceea de la romana din clasa a doua sau a treia, in care ni se vorbea despre cum se aseamana tara noastra cu un buchet de flori: muntii erau 3 maci rosii ca sangele varsat de inaintasii nostri pentru apararea granitelor tarii, iar marea era vaza cu apa ce tinea buchetul proaspat. Nu voi uita niciodata cu ce patos ne vorbea invatatorul despre Romania, cum ne-a insuflat dragostea de tara. Pe vremea aceea chiar credeam in cuvintele sale. Pe vremea aceea chiar imi iubeam patria si nici prin cap nu-mi trecea ca as putea sa traiesc altundeva decat aici.

Dar de atunci au trecut aproape 20 de ani. Acum Romania imi apare ca o fecioara despletita, dezamagita si disperata, ce pare si se simte mult mai batrana decat este in realitate. O vad slaba, numai piele si os, caci sunt multi cei care au supt la sanul sau si nesatui, au mers mai departe, drenandu-i tot sangele, intocmai ca niste lipitori insatiabile. E toata zbarcita, cu fruntea brazdata de cute adanci, cu pleata incurcata, cu obrazul murdar, cu cearcane mari si ochi iesiti din orbite. Ii tremura corpul din toate incheieturile, hainele zdrentuite nu-i tin de cald, promisiunile nu-i tin de foame. E mult prea obosita, mult prea sleita de puteri. Da sa se ridice, dar picioarele nu o asculta, lanturile sunt prea grele, durerea prea mare. Insa nicio lovitura nu o doare mai tare ca nepasarea propriilor sai copii. Au abandonat-o, au aruncat-o singura intr-un colt rece si intunecat, ba au dat-o si altora sa o batjocoreasca. Si-a pierdut demnitatea. Dar inima inca-i mai bate-n piept, iar in ochi mai sclipeste firav o luminita: speranta.

Azi e 1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei. Ar trebui sa fie mare sarbatoare, mare bucurie. Insa azi mie nu-mi arde de petrecut, caci mai mult ca-n ceilalti ani, ziua de azi imi pare o zi trista. Mi-e mila de tara asta, ma doare s-o vad asa, mi-e teama ca nu va iesi niciodata din starea in care se afla (nu pentru ca nu se poate, ci pentru ca nu se vrea!) si mi-e groaza la gandul ca se va inrautati situatia. Inca mai sper ca vom ajunge si noi sa traim bine si ca nu vom mai fi nevoiti sa cautam acest bine prin ograda altora, suferind si cu dorul de familie in suflet.

Inca imi iubesc tara! Nu mi-e rusine ca sunt romanca, caci nu-mi reneg sangele ce-mi curge prin vene. Asta e pamantul din care am fost plamadita si aici as vrea sa mi se odihneasca oasele atunci cand Dumnezeu ma va chema la el.

Si in loc de La multi ani: