O poveste încâlcită

N-am stiut niciodata ce vreau sa fiu cand voi fi mare. Si mai trist este ca nici acum nu stiu. Desi (mi) se spune intruna ca la varsta asta ar trebui sa am deja in spate o cariera de cativa ani. Nu-mi gasesc locul. desi il caut cu disperare. Am luat-o de la zero de atatea ori incat viata mea profesionala arata ca manzgaleala unui copil. Si ma simt prinsa intre atatea ite pe care nu le mai pot descurca. Cand cred ca am prins firul norocos, dau peste alt nod. Si sunt nevoita sa o iau de la capat.

Cel mai trist din toata povestea asta incalcita este ca pentru ceea ce cred eu ca mi-ar placea sa fac nu am resurse. Financiare in principal. Si probabil ca in curand nici sufletesti. Sunt pe cale sa se epuizeze… Lucrurilor nefacute la timp nu le va mai veni niciodata timpul! Si chiar daca te incapatanezi, nu vor avea niciodata importanta si aroma celor facute la timpul lor! Pentru toate exista un timp corect, care nu se lasa induplecat de regrete si nu se mai intoarce. Continua sa faca ceea ce stie el mai bine sa faca: sa treaca.

Mi se spune sa am rabdare, ca toate lucrurile iti apar in cale la timpul potrivit… tie si lor! Ca undeva acolo e ceva pus deoparte pentru mine, pentru un candva in care eu nu mai am incredere ca va veni! Si mi-e din ce in ce mai greu sa gasesc rabdarea si increderea… in mine, in Cel de Sus, in destin! Stocul e pe terminate… Au mai ramas cateva farame prin buzunarele ingaurite si mi-e teama sa nu-mi alunece… Genunchii au inceput sa ma lase. Am obosit sa ma tot ridic. Desi cel mai probabil o voi face… iar!

life messCITATUL ZILEI:

“Poate că viaţa a avut un sens câtă vreme n-am ţinut să-i dau unul.”

Octavian Paler

 

Lupta vietii

Copiii nu-nteleg ce vor:
A plange-i cumintia lor.
Dar lucrul cel mai las in lume
E un barbat tanguitor.
Nimic nu-i mai de ras ca plansul
In ochii unui luptator.
O lupta-i viata; deci te lupta
Cu dragoste de ea, cu dor.
Pe seama cui? Esti un nemernic
Cand n-ai un tel hotarator.
Tu ai pe-ai tai!
De n-ai pe nimeni,
Te lupti pe seama tuturor.
E tragedie naltatoare
Cand, biruiti, ostenii mor,
Dar sunt eroi de epopee
Cand bratul li-e biruitor.
Comediant e cel ce plange,
Si-i un neom, ca-i dezertor.
Oricare-ar fi sfarsitul luptei,
Sa stai luptand, caci esti dator.
Traiesc acei ce vreau sa lupte;
Iar cei fricosi se plang si mor.
De-i vezi murind, sa-i lasi sa moara,
Caci moartea e menirea lor.

George Cosbuc

fight
Sursa foto

Antipozi

life quoteMă înspăimântă multe, dar nu şi moartea. Niciodată nu mi-a fost teamă de ea. Mi-e frică de insecte, şerpi, apă, înălţime, singurătate, boală, bătrâneţe, durere, uitare. Dar nu de moarte. Şi cu toate astea, nu pot să nu mă înfior când primesc vestea că ea a lovit din nou. Unul din cunoscuţii mei de data asta… E sentimentul confuz de uimire şi răzvrătire cel care-mi ridică părul pe mine, mirarea că ce a fost nu va mai fi, că viaţa s-a scurs pe neaşteptate dintr-un trup. Fără să dea de veste, fără să-i pese, moartea a înjunghiat pe la spate, parşivă şi nemiloasă.

Verişorul tatălui meu, om în floarea vârstei şi cu doi copii de crescut, a plecat de dimineaţă la magazin după pâine. Şi nu s-a mai întors. Drumul lui a continuat, dar nu înapoi spre casă. Şi nu-mi vine să cred că omul cu care fix acum trei ani dansam la nunta mea… nu mai este! Că într-o clipită a încetat să mai fie! Un pocnet din degete… şi gata, s-a terminat! Asta a fost viaţa sa! Acum eşti, acum nu mai eşti – cel mai crud joc cu putinţă!

Şi tot azi o gagică tare mişto (din toate punctele de vedere) la care eu ţin enorm, mi-a dat vestea că în pântecele ei creşte o nouă viaţă. O fărâmă de dragoste înfloreşte acolo, la cald şi bine, protejată, transformându-se pe zi ce trece într-o fiinţă cu degeţele mărunţele şi piele roz, mirosind a lapte. Şi nici ei nu-i vine să creadă că de 7 săptămâni trupul ei coace un pui de om! Că într-o clipită a fost să fie viaţă! Un pocnet de degete… şi gata, a început! O nouă fiinţă – cel mai mare miracol cu putinţă!

Şi echilibrul naturii se menţine! Pe de-o parte, ia, pe de-altă parte, dă! Ciclul vieţii continuă, fără să ţină cont de nimeni şi nimic! Viaţa merge înainte într-un ritm atât de alert şi ameţitor, că nici nu ai timp să te dezmeticeşti şi să realizezi ce se întâmplă! Îţi trage o palmă zdravănă peste un obraz şi te sărută cu foc pe celălalt! Zău că uneori aş avea nevoie de un somn lung din care să mă trezesc mai înţeleaptă! Cause sometimes my mind is so fucked up! Poate aşa aş pricepe şi eu ceva din toate astea! Poate aş găsi SENSUL!

Biete efemeride ce suntem!

Ce este viata?

Intr-o frumoasa zi de vara, pe la ora pranzului, se facu mare liniste in parc. Pasarile se odihneau linistite in umbra copacilor. O vrabiuta isi scoase capul de sub aripa si intreba:

-Ce este viata?

Toti cei din jur au fost surprinsi de aceasta intrebare grea. Un trandafir tocmai inflorea, deschizandu-si petalele. El spuse:

-Viata este o deschidere!

Fluturele, care tocmai se odihnea pe una dintre petalele trandafirului dupa ce zburase de la o floare la alta, ii raspunse:

-Viata este libertate si fericire!

O papadie simti vantul atingand-o in joaca si spuse tematoare:

-Viata este risipire, da, doar risipire…

Jos, pe pamant, o furnica tragea dupa sine un pai de grau de zece ori mai mare decat ea. Cand auzi un asemenea lucru se opri, isi trase sufletul si spuse:

-Viata nu este decat truda si munca!

Poate ca ar fi inceput sa se certe daca nu ar fi venit o ploaie fina care sopti:

-Viata este formata din lacrimi, doar din lacrimi!

Deasupra ei plutea plin de maiestate un vultur care, de acolo de sus, spuse:

-Viata este o nazuinta spre inalt!

Apoi veni noaptea. Dupa un timp, un om mergea acasa pe aleile goale. Venea de la o petrecere si se gandea…

-Viata este o continua cautare a fericirii si o inlantuire de deceptii!

Dupa lunga noapte venira in sfarsit si zorii diminetii, care spusera:

-Asa cum noi suntem inceputul zilei care vine, la fel viata este inceputul vesniciei

Socrate si Platon

Într-o zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este dragostea. Socrate i-a răspuns:

-Du-te pe câmpul din apropiere şi adu-mi cel mai frumos spic de grâu pe care îl vei găsi, dar ţine cont că nu ai voie să faci decât o singură încercare.

Platon l-a ascultat fără să crâcnească şi s-a întors după o vreme fără a aduce nimic cu el. Socrate l-a întrebat ce se întâmplase, iar Platon l-a lămurit:

-Atunci când am intrat în lanuri am zărit un spic înalt şi frumos, dar m-am gândit că poate voi găsi un altul şi mai maiestos, aşa că am mers mai departe. Am căutat în zadar după aceea, căci nu am aflat nici un alt spic asemenea celui dintâi, aşa că nu ţi-am mai adus vreunul.

Socrate i-a spus:

-Aceasta este dragostea.

Într-o altă zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este căsătoria. Socrate i-a zis:

-Mergi până la pădure şi taie-mi cel mai mândru şi mai chipeş brad, dar adu-ţi aminte că nu ai voie să faci decât un singur drum pentru asta!

Platon a făcut întocmai şi a revenit după un timp cu un brad nu tocmai înalt şi nu foarte frumos, dar îndeajuns de arătos. Socrate l-a întrebat de ce a ales tocmai acel pom, iar Platon i-a răspuns:

-Am văzut nişte brazi foarte falnici în drumul meu prin pădure, dar mi-am amintit ce s-a întâmplat ultima dată, cu spicul de grâu, aşa că l-am ales pe acesta. Mi-a fost teamă că dacă nu îl iau cu mine mă voi întoarce din nou cu mâinile goale, deşi nu a fost chiar cel mai frumos brad pe care l-am zărit.

Socrate i-a spus:

-Aceasta este căsătoria.

Cu o altă ocazie, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este fericirea. De această dată, Socrate l-a îndrumat:

-Du-te pe malul râului şi culege cea mai frumoasă floare pe care o vei găsi, dar ţine seama că nu poţi să alegi decât o singură dată!

Platon a făcut aşa cum i s-a cerut şi la întoarcere a povestit:

-Am văzut această floare lângă râu, am cules-o şi m-am gândit că este cea mai frumoasă dintre suratele ei. Deşi am zărit şi alte flori minunate, continui să cred că aceasta este fără egal.

Socrate i-a zis:

-Aceasta este fericirea.

Cu un alt prilej, Platon şi-a întrebat învăţătorul ce este viaţa. Socrate i-a cerut să facă un nou drum în pădure şi să aducă de acolo cea mai frumoasă floare care îi va ieşi în cale. Platon a plecat de îndată, gata să îşi ducă la îndeplinire sarcina.
Au trecut trei zile, dar el nu şi-a mai făcut apariţia. Socrate a mers şi el în pădure, să îşi caute ucenicul. În cele din urmă, l-a descoperit în mijlocul unei poiene. Socrate l-a întrebat dacă a descoperit preafrumoasa floare, iar Platon i-a arătat-o, răsărind din pământ chiar lângă el. Învăţătorul l-a întrebat de ce nu adusese floarea la casa sa, iar Platon i-a spus:

-Dacă făceam asta, s-ar fi veştejit curând. Chiar dacă nu o rup, ea va muri, mai devreme sau mai târziu. Aşa că am stat în preajma ei atunci când a înflorit, iar atunci când se va ofili voi căuta o alta, la fel de frumoasă. De fapt, acesta este a doua floare pe care am descoperit-o.

Socrate i-a spus:

-Ei bine, se pare că ştii deja adevărul despre viaţă.

Morala:

Dragostea nu înseamnă perfecţiune!

Căsătoria nu trebuie să fie o alegere perfectă, ci să devină una!

Fericirea este o stare de spirit autocâştigată de alegerea făcută!

Viaţa este bucuria de a fi împreună!

Life should be more than this, a zis cineva

Casa, serviciu. Casa, serviciu. Si iar casa, iar serviciu. Azi. Si maine la fel. Si poimaine. Si ziua urmatoare. Si cealalta. Si cele care vor veni. Aceleasi lucruri executate la infinit. Cum ajungem sa ne scaldam in rutina asta? Cum ne lasam prinsi in vartejul ei? Cum devenim fara stire mici robotei care-si urmeaza constiinciosi programul, fara abateri?

Ne mancam zilele pe paine, fara sare si piper, ajungand sa consideram normal gustul fad al vietii cotidiene. Ne sufoca lipsa pasiunii cu care muncim de dimineata pana seara pentru un codru de paine. Ne apasa zidurile propriei case, din ce in ce mai grele si mai inalte. Ne ineaca tristetea fluturilor din stomac care demult nu se mai zbat pentru omul de langa noi. Ne strange propria piele, caci aripile frante sunt totusi acolo, sub 2,3…10 straturi. Poate mai adanc ingropate sub pielea ingrosata de loviturile incasate, dar sunt acolo. N-au disparut. Cum n-a disparut nici stralucirea sufletului. E tot acolo, sub griul dezamagirilor si negrul umbrelor. Si n-au disparut nici stelele din priviri. Scanteia lor e doar ascunsa in spatele norilor grei, incarcati cu dureri. Si atunci cum de ne lasam prinsi in vidul asta? Cum ne-am blocat intr-o viata care nu-i a noastra?

Everything is falling apart

Cele 11 reguli ale lui Bill Gates

In loc de clasica Povestioara de vineri, regulile lui Bill Gates, pe care le-am primti pe mail de la o prietena. Ma gandesc ca n-or fi de ‘ici-de ‘colo daca dupa ele s-a ghidat faimosul Gates! 😉

Regula nr. 1: Viata nu e dreapta – obisnuieste-te cu ideea!

Regula nr. 2: Lumii prea putin îi pasa de stima ta de sine. Lumea se asteapta sa realizezi ceva ÎNAINTE de a fi multumit de tine însuti.

Regula nr. 3: Nu vei câstiga 60.000$ pe an de îndata ce parasesti bancile scolii. Nu vei fi vicepresedintele vreunei companii cu telefon în masina decât atunci când vei fi muncit pentru acestea.

Regula nr. 4: Daca crezi ca profesorul tau e sever, stai sa vezi când o sa ai un sef!

Regula nr. 5: A lucra într-un fast-food nu este ceva sub demnitatea ta. Bunicii tai aveau o alta denumire pentru asta: o numeau sansa.

Regula nr. 6: Daca o dai în bara, nu e vina parintilor tai, asa ca nu te mai smiorcai în legatura cu greselile tale, ci învata din ele.

Regula nr. 7: Înainte de a te fi nascut, parintii tai nu erau atât de plicticosi ca acum. Au ajuns asa din cauza ca trebuie sa-ti plateasca cheltuielile, sa-ti spele hainele si sa te asculte pe tine spunându-le  cât de grozav te crezi. Asa ca înainte de a te porni sa salvezi jungla de parazitii generatiei parintilor tai, încearca sa-ti despaduchezi propriul dulap.

Regula nr. 8: Poate ca scoala ta a scapat de învingatori si învinsi, însa viata NU. În unele scoli au abolit corigentele si elevul poate încerca de câte ori vrea el sa dea raspunsul corect la o întrebare. Asta nu seamana, deloc, cu NIMIC din viata reala.

Regula nr. 9: Viata nu se împarte în semestre. Nu ai verile libere si pe foarte putini angajatori îi intereseaza sa te ajute sa “te gasesti”. Faci asta în timpul liber.

Regula nr. 10: Ce vezi la televizor NU e viata reala. În viata reala oamenii chiar trebuie sa mai plece din cafenele si sa mearga la serviciu.

Regula nr. 11: Fiti amabili cu tocilarii. Exista sansa ca in viitor sa lucrati pentru vreunul dintre ei.

Preţuieşte prezentul

The_essence_of_time_by_NervozaurImaginează-ţi că există o bancă ce îţi creditează în fiecare dimineaţă contul cu 86.400 lei. E un cont special. În fiecare seară şterge tot ceea ce nu ai reuşit să foloseşti în timpul zilei. Ce ai face? Nu ai scoate până la ultimul bănuţ din acel cont?

Fiecare dintre noi avem un astfel de cont. Se numeşte TIMP.

În fiecare dimineaţă te creditează cu 86.400 de secunde. În fiecare noapte trece la pierdere tot ceea ce nu ai reuşit să foloseşti în mod util. Nu are sold, nu transferă ce nu ai folosit de la o zi la alta. În fiecare zi îţi deschide un nou cont. Dacă nu foloseşti tot depozitul dintr-o zi, e pierderea ta. Nu există recuperare, nu se poate lăsa pe mâine.

Trebuie să foloseşti depozitul zilei de azi. Investeşte-l în aşa fel încât să obţii maxim de sănătate, fericire şi succes. Ceasul ticăie. Profită din plin de fiecare zi.

* Pentru a realiza valoarea UNUI AN, întreabă un student care şi-a picat examenele.

* Pentru a realiza valoarea UNEI LUNI, întreabă o mamă care a dat naştere prematur copilului ei.

* Pentru a realiza valoarea UNEI SĂPTĂMÂNI, întreabă editorul unui ziar săptămânal.

* Pentru a realiza valoarea UNUI MINUT, întreabă o persoană care a pierdut trenul.

* Pentru a realiza valoarea UNEI SECUNDE, întreabă un şofer care tocmai a evitat un accident.

* Pentru a realiza valoarea UNEI FRACŢIUNI DE SECUNDĂ, întreabă persoana care a câştigat medalia de argint la Olimpiade.

Preţuieşte fiecare moment pe care îl ai! Preţuieşte-l şi mai mult pentru că ai pe cineva drag alături cu care merită să îţi petreci timpul. Şi ţine minte: timpul nu aşteaptă pe nimeni!

Sursa: www.special4u.ro

Bătrânul tâmplar şi casa sufletului

Un batrân tâmplar se afla în pragul pensionarii. Era înca în putere, de aceea patronul său îl mai dorea la lucru în echipa sa. Cu toate acestea, bătrânul era hotărât să se retragă, pentru a duce o viaţă mai liniştită alături de familie. Renunţa la un salariu bunicel, dar prefera liniştea.

Cu părere de rău pentru pierderea unui meşter aşa de priceput, patronul îi ceru să mai construiască doar o singură casă. Bătrânul acceptă, însă nu mai punea suflet în ceea ce făcea. Chema ajutoare nepricepute şi folosea scânduri nepotrivite. Şi lui îi era ruşine de cum arăta ultima lucrare.

Când în cele din urmă o isprăvi, patronul veni să o vadă. Îi dărui tâmplarului cheia de la intrare, zicându-i:

-Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine!

Tâmplarul rămase uimit. Ce mare ruşine! Dacă ar fi ştiut că îşi zideşte propria casă, atunci ar fi făcut-o cu totul altfel.

Aşa e şi cu noi. Ne construim vieţile, punând în ele adeseori nu tot ceea ce e mai bun. Apoi, cu uimire, realizam că trebuie să trăim în casa pe care tocmai ne-am construit-o. Dacă am putea-o reface, am face-o cu mult diferită. Însă nu ne putem întoarce în timp. Ia aminte! Tu esti tâmplarul. În fiecare zi baţi un cui, aşezi o scândură sau ridici un perete. Viaţa e întocmai aşa cum ţi-o clădeşti!!!

Alegerea pe care o faci azi zideşte casa în care vei locui mâine.

Povestioara gasita pe facebook.