Trandafirul albastru

În vremuri îndepărtate, trăia în China un împărat bătrân. El avea o fiică foarte frumoasă, căreia i se dusese vestea peste mări şi ţări. Cel mai mult îi plăcea să se plimbe prin grădinile împărăteşti şi să se ocupe ea însăşi de multitudinea de flori. Desigur că şi grădinarii curţii împărăteşti aveau grijă de grădini, însă ei îi plăcea să le îngrijească cu mâna ei, mai ales trandafirii. Avea un colţ al grădinii în care plantase ea singură mai multe soiuri de trandafiri de toate culorile şi mărimile.

Într-o dimineaţă răcoroasă de mai, în sala tronului, se adunară toţi sfetnicii împăratului ca să discute despre viitorul ţării. Toţi erau foarte îngrijoraţi că împăratul nu are un fiu sau un nepot moştenitor. Aşa că hotărâră cu toţii că fiica împăratului trebuie să se căsătorească degrabă, în cel mult o lună, pentru a avea un fiu moştenitor. Împăratului nu-i plăcu această veste, dar se duse să vorbească cu fiica sa. Prinţesa fu de acord cu o căsătorie făcută în grabă, atâta timp cât viitorul ei soţ îi va aduce un trandafir în dar, dar nu unul oarecare, ci un trandafir albastru.

blue rose
Sursă foto

Zis şi făcut. Sfetnicii împăratului au dat sfoară-n ţară şi în câteva zile au început să se perinde pe la curtea împăratului fel de fel de pretendenţi pentru prinţesă, tineri şi bătrâni, bogaţi şi săraci, de viţă nobilă sau simpli ţărani. Primul dintre ei i-a adus un trandafir minunat, din safire şi smaralde, de un albastru transparent, de-ţi lua ochii. Prinţesa însă îl luă, îl admiră şi îl înapoie tânărului spunându-i simplu: „Acesta este într-adevăr un minunat trandafir albastru, dar nu miroase.”

Următorul i-a adus o sticluţă de cristal, albastră, plină cu parfum de trandafiri. Prinţesa o deschise, o mirosi şi-i spuse şi acestuia: „Într-adevăr miroase minunat, ca o grădină plină de trandafiri şi este de un albastru minunat, însă nu are forma trandafirului, iar parfumul se va termina într-o zi şi atunci va fi doar o sticluţă goală.”

Tânărul următor era ceva mai şmecher decât cei dinaintea lui şi-i dărui prinţesei un trandafir albastru din cel mai fin porţelan chinezesc, iar între petale a ascuns o sticluţă cu parfum de trandafiri, astfel că şi mirosea. I-l dădu şi aşteptă răspunsul prinţesei, foarte mândru că el a reuşit. Ea îl luă, îl admiră şi pe-acesta şi-i spuse: „Acest trandafir este chiar încântător, culoarea este minunată, iar parfumul este îmbătător, dar acest trandafir nu se cere iubit şi îngrijit.”

Şi tot aşa. Se perindară mulţi pe la curtea împăratului, însă în van. Termenul de o lună se apropia de sfârşit. În ultima seară, prinţesa se plimba prin grădină, printre trandafirii ei. Deodată, la lumina lunii, ea îl observă pe grădinarul cel nou, pe care împăratul îl aduse ca s-o ajute pe prinţesă la mica ei grădină de trandafiri. Tinerii se priviră şi se îndragostiră pe loc unul de altul. Îşi petrecură toată noaptea împreună, sub clar de lună, printre trandafiri. Prinţesa îi spuse toată povestea cu căsătoria în grabă şi cu trandafirul albastru. Tânărul îi promise că a doua zi va veni la curte cu cel mai frumos trandafir albastru şi-i va cere mâna în faţa împăratului.

A doua zi cerul era senin, de-un albastru profund, iar cireşii erau în floare. Toţi de la curtea împăratului se adunară însă în sala tronului ca să vadă cu cine se va căsători prinţesa. Uşile grele se dădură la o parte şi intră tânărul grădinar. Când ajunse lângă prinţesă, îngenunche în faţa ei şi scoase de sub pelerină un minunat trandafir… alb! În sala tronului se auzi un murmur de mirare. Atunci prinţesa luă trandafirul şi exclamă: „Ce frumos! Şi ce parfum încântător! Iar nuanţa aceasta de albastru e cea mai frumoasă pe care am văzut-o vreodată!”

Concluzia o trageţi voi singuri, cei care citiţi această povestioară de vineri. 😉

Ce este viata?

Intr-o frumoasa zi de vara, pe la ora pranzului, se facu mare liniste in parc. Pasarile se odihneau linistite in umbra copacilor. O vrabiuta isi scoase capul de sub aripa si intreba:

-Ce este viata?

Toti cei din jur au fost surprinsi de aceasta intrebare grea. Un trandafir tocmai inflorea, deschizandu-si petalele. El spuse:

-Viata este o deschidere!

Fluturele, care tocmai se odihnea pe una dintre petalele trandafirului dupa ce zburase de la o floare la alta, ii raspunse:

-Viata este libertate si fericire!

O papadie simti vantul atingand-o in joaca si spuse tematoare:

-Viata este risipire, da, doar risipire…

Jos, pe pamant, o furnica tragea dupa sine un pai de grau de zece ori mai mare decat ea. Cand auzi un asemenea lucru se opri, isi trase sufletul si spuse:

-Viata nu este decat truda si munca!

Poate ca ar fi inceput sa se certe daca nu ar fi venit o ploaie fina care sopti:

-Viata este formata din lacrimi, doar din lacrimi!

Deasupra ei plutea plin de maiestate un vultur care, de acolo de sus, spuse:

-Viata este o nazuinta spre inalt!

Apoi veni noaptea. Dupa un timp, un om mergea acasa pe aleile goale. Venea de la o petrecere si se gandea…

-Viata este o continua cautare a fericirii si o inlantuire de deceptii!

Dupa lunga noapte venira in sfarsit si zorii diminetii, care spusera:

-Asa cum noi suntem inceputul zilei care vine, la fel viata este inceputul vesniciei