Cele 3 porţi

Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.

-Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?

-Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip. Dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te… Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.

Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.

Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi: “SCHIMBA LUMEA”.

“Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.”Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara. Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce-ai invatat tu pe acest drum?

-Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.

-Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu.

Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris: “SCHIMBA-I PE CEILALTI”.

“Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.” El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?

-Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.

-Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.

Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria:” SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI”.

“Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi. El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau. Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce ai invatat tu pe acest drum?

-Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.

-Asa este, spuse batranul.

-Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.

-Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.

Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris: “ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI”. Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens. “In lupta devenim orbi, isi spuse el.” Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca. Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce-ai invatat in plus pe acest drum?

-Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.

-Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.

Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria “ACCEPTA-I PE CEILALTI”. Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase. Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:

-Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?

-Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.

-Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.

Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: “ACCEPTA LUMEA”. Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor. Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:

-Ce-ai invatat pe drumul acesta?

-Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista, atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.

-Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea! Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.

Sursa: damaideparte.ro

Testul curajului

Se spune că într-un trib era obiceiul ca tinerii de o anumită vârstă să fie supuși unui ”test al curajului”, iar cei care treceau acest test puteau fi aleși mai târziu șefi de trib. Așa că într-o zi veni rândul lui Tom să fie supus testului. Bătrânii tribului au decis ca Tom să stea singur într-o pădure de la asfințitul soarelui pînă la răsăritul lui. Așa că Tom a fost lăsat singur în pădure și fiecare clipă trecea așa de greu, fiecare foșnet al frunzelor îl înfiora crezând că vreun animal sălbatic este prin apropiere. Cu greu se arătă și soarele, iar Tom auzi niște pași venind spre el și întrebă:

-Cine este?

-Sunt eu, tatăl tău. Bravo! Ai trecut testul.

Dar Tom spuse cu lacrimi în ochi:

-Tată, mi-a fost așa frică de animalele sălbatice!

Însă tatăl îi răspunse:

-Dragul meu, eu toată noaptea am fost alături de tine și am vegheat ca să nu ți se întâmple ceva rău!

Morala: Chiar dacă uneori ne simțim singuri, trebuie să știm că nu suntem părăsiți. Dumnezeu este cel care veghează asupra noastră ca nu cumva să ni se întâmple ceva rău și ne dă putere să trecem prin orice încercare!clouds love

Mulţumesc pentru povestioară Angelei! :*

Scrisoarea lui Charlie Chaplin pentru fiica sa Geraldine

Fetita mea!

Acum este noapte. Noaptea de Craciun. Toti soldatii inarmati din mica mea cetate au adormit. Fratele tau si sora ta dorm. Chiar si mama ta doarme. Aproape ca nu am trezit puisorii adormiti, cand m-am pornit in camera asta semi luminata. Cat esti de departe de mine! Si sa orbesc daca nu vad imaginea ta in fata ochilor mei tot timpul. Portretul tau sta aici pe masa si aici, in inima mea. Dar unde esti tu? Acolo, in Parisul de poveste, dansezi pe mareata scena teatrala de pe Champs-Élysées. Stiu asta prea bine si totusi mi se pare ca aud pasii tai in linistea noptii, vad ochii tai, care stralucesc ca stelele pe cerul de iarna.

Aud cum interpretezi in spectacolul de Craciun rolul frumoasei persiene inrobita de hanul tatar. Fii o frumoasa si danseaza! Fii o stea si straluceste! Dar daca extazul si multumirile publicului te vor imbata, daca mireasma florilor te vor ameti, aseaza-te in colt si citeste scrisoarea mea, asculta-ti glasul inimii. Sunt tatal tau, Geraldine! Eu, Charlie, Charlie Chaplin! Stii tu, oare cate nopti am stat langa patul tau cand erai mica si iti povesteam basme despre frumoasa adormita, despre dragonul care nu doarme niciodata? Si cand somnul imi biruia ochii batrani radeam de el si ii ziceam: “Pleaca! Somnul meu e tesut din visurile fiicei mele!”

charlie chaplin and his daughter geraldineTi-am vazut visurile, Geraldine, ti-am vazut viitorul, ziua ta de azi. Am vazut o fata dansand pe scena, o zana alunecand pe cer. Auzeam cum  vorbea publicul: “Vedeti fata aceasta? Este fiica unui bufon batran. Mai tineti minte? Il chema Charlie.” Da, eu sunt Charlie! Sunt acel bufon batran! Astazi este randul tau. Danseaza! Eu am dansat in pantaloni rupti, largi, dar tu dansezi in costum de matase de printesa. Aceste dansuri si furtuna de aplauze te vor inalta la cer. Zboara! Zboara acolo! Dar coboara si pe pamant! Trebuie sa vezi viata oamenilor, viata dansatorilor de pe strada, care danseaza tremurand de frig si de foame. Eu am fost ca ei, Geraldine. In acele nopti magice cand tu adormeai leganata de povestile mele, eu stateam treaz.

Ma uitam la fata ta, ascultam bataile inimii tale si ma intrebam: “Charlie, oare acest pisicut intr-o zi te va recunoaste?” Nu mai stii, Geraldine. Multe povesti ti-am spus in acele nopti indepartate, dar poveste mea – niciodata. Dar ea este interesanta. Este despre bufonul flamand, care canta si dansa in cartierele sarace ale Londrei si pe urma strangea pentru binefaceri. Iata-o, povestea mea! Am cunoscut si foamea si ce inseamna sa nu ai un acoperis deasupra capului. Mai mult decat atat, am simtit durerea umilitoare a mascariciului hoinar, in pieptul caruia se framanta un ocean de mandrie; si aceasta mandrie era ranita dureros de monedele aruncate. Si totusi sunt viu, asa ca sa lasam asta.

Mai bine sa vorbim despre tine. Dupa numele tau – Geraldine – urmeaza familia mea – Chaplin. Cu aceasta familie, mai bine de 40 de ani am amuzat oamenii. Dar eu am plans mai mult decat au ras ei. Geraldine, in lumea in care traiesti, exista nu numai dansuri si muzica! La miezul noptii, cand iesi din sala imensa, poti sa uiti de admiratorii bogati, dar nu uita sa intrebi de soferul taxiului, care te va duce acasa, de sotia sa. Si daca este insarcinata si nu au bani de scutece pentru viitorul copil, pune-i niste bani in buzunar. Am dat ordin la banca sa-ti plateasca aceste cheltuieli. Dar celorlalti plateste-le exact cat le datorezi. Din cand in cand mergi cu metroul sau cu autobuzul, mergi pe jos si cunoaste orasul.

Priveste mai atent la oameni! Uita-te la vaduve si copii orfani. Macar o data pe zi vorbeste-ti asa: “Sunt la fel ca ei”. Da, esti una cu ei, fetita mea! Mai mult decat atat. Arta, inainte sa dea aripi omului, ca el sa zboare in sus, ii rupe picioarele. Si daca va veni ziua cand te vei simti mai presus decat publicul, paraseste scena imediat. Cu primul taxi mergi prin periferiile Parisului. Il stiu foarte bine! Acolo vei vedea multe dansatoare ca tine, poate chiar mai frumoase, mai gratioase, cu mai multa mandrie. Acolo nu va fi nici urma de reflectoarele orbitoare ale teatrului tau. Reflector pentru dansele este luna.

Uita-te bine! Nu danseaza ele mai bine decat tine? Recunoaste, fetita mea! Intotdeauna se va gasi acela care danseaza, joaca mai bine decat tine! Si tine minte: in familia lui Charlie nu a fost nici unul care sa fi certat soferul de taxi sau sa rada de saracii care locuiesc pe malurile Senei. Eu voi muri, iar tu vei trai. Vreau ca tu niciodata sa nu stii ce e aceea saracie. Cu aceasta scrisoare iti trimit o carte de cecuri, pentru ca tu sa poti cheltui cat iti doresti. Dar cand vei cheltui doi franci sa nu uiti ca al treilea nu e al tau. El trebuie sa ii apartina unui necunoscut care are nevoie de dansul. Iar tu vei gasi repede unul. Trebuie numai sa vrei sa-i vezi pe acesti saraci necunoscuti si ii vei intalni oriunde. Vorbesc cu tine despre bani, deoarece le-am cunoscut puterea demonica. Am petrecut foarte mult timp la circ si tot timpul imi faceam griji pentru echilibristi.

Si trebuie sa-ti spun ca oamenii cad cel mai des pe pamantul tare, mai des decat echilibristii de pe sarma. Poate la vreo petrecere selecta te va orbi stralucirea vreunui diamant. In acel moment el va deveni acea sarma periculoasa si caderea este inevitabila. Poate, intr-o buna zi, o sa te cucereasca chipul frumos al unui print. In acea zi vei deveni un echilibrist lipsit de experienta, iar acestia cad de fiecare data. Nu iti vinde inima pentru aur si bijuterii. Afla ca cel mai mare diamant este soarele. Din fericire el straluceste pentru toti. Cand va veni vremea si te vei indragosti, iubeste acea persoana din toata inima. I-am spus mamei tale sa-ti scrie despre asta. Ea intelege dragostea mai mult decat mine si e mai bine ca ea sa discute despre acest lucru cu tine. Munca iti este grea, stiu asta.

Corpul iti este acoperit de o bucata de matase. Pentru arta poti sa apari pe scena si dezbracat, dar sa te intorci de acolo trebuie nu numai sa fii imbracat, dar si mai curat. Sunt batran si poate, cuvintele mele suna amuzant. Dar, dupa mine, trupul tau dezgolit trebuie sa apartina numai celui care iti iubeste sufletul dezgolit. Nu este grav, daca parerea ta in aceasta privinta este veche de zece ani, adica apartine timpului trecut. Nu-ti fie frica, acesti zece ani nu te vor imbatrani. Dar oricum nu ar fi, vreau ca tu sa fii ultimul om care va deveni locuitor al insulei goilor. Stiu ca tatii si copiii duc o lupta vesnica. Lupta cu mine, cu gandurile mele, fetita mea! Nu iubesc copiii ascultatori. Si cum nu au cazut lacrimi din ochii mei pe aceasta scrisoare, vreau sa cred, ca aceasta noapte de Craciun este noaptea minunilor.

Imi doresc sa se intample o minune si tu sa intelegi cu adevarat ce am vrut sa-ti spun. Charlie a imbatranit, Geraldine. Mai devreme sau mai tarziu in loc de rochia alba de scena va trebui sa imbraci vesminte de doliu ca sa vii la mormantul meu. Acum nu vreau sa te intristez. Dar din vreme in vreme uita-te in oglinda – acolo vei vedea trasaturile mele. In venele tale curge sangele meu. Chiar si atunci cand sangele se va opri in vasele mele, vreau ca tu sa nu il uiti pe tatal tau. Nu am fost un inger, dar intotdeauna am incercat sa fiu om. Incearca si tu.

Te sarut, Geraldine.

Al tau, Charlie
Decembrie 1965

Povestioara preluata de aici.

Familia si magarul

Era odata un cuplu cu un baiat de 12 ani si cu un magar. Au hotarat sa munceasca, sa calatoreasca si sa cunoasca lumea.

Astfel, plecara toti trei cu magarul lor. Trecand prin primul sat, lumea comenta: “Priveste copilul asta prost crescut: el sus pe magar si bietii parinti, in varsta, tragandu-l de frau!”.

Atunci, femeia ii spuse sotului:
-Nu vom permite ca lumea sa vorbeasca urat despre copil!
Sotul cobori copilul si se urca el.
Ajungand la urmatorul sat, lumea murmura: “Priveste acest tip nerusinat; lasa copilul si sarmana femeie sa traga magarul, in timp ce el merge foarte comod pe magar!”.

Atunci, luara hotararea sa o urce pe ea pe magar, in timp ce tatal si fiul trageau de frau.

Trecand prin al treilea sat, lumea comenta: “Saracul om. Dupa ce ca munceste toata ziua, trebuie sa duca femeia pe magar! si bietul copil, ce sa astepte de la o astfel de mama!”.

S-au pus de acord si au hotarat sa urce toti trei pe magar, pentru a incepe din nou pelerinajul lor.

Ajungand in satul urmator, au auzit locuitorii zicand: “Sunt niste bestii, mai bestii decat magarul care ii cara, ii vor distruge coloana!“.

Pana la urma, hotarara sa coboare toti trei si sa mearga alaturi de magar.

Dar, trecand prin satul urmator nu puteau sa creada ceea ce vocile spuneau surazand: “Priviti la idiotii astia trei: merg pe jos, cand au un magar care ar putea sa-i duca!”.

Ce concluzie poti trage?

Intotdeauna oamenii te vor critica si vor vorbi rau despre tine. Va fi greu sa intalnesti pe cineva care sa fie de acord cu actiunile tale. Traieste cum crezi! Fa ceea ce iti dicteaza inima! Fa ceea ce simti! O viata este o piesa de teatru care nu permite repetitii. Canta, razi, danseaza, iubeste… si traieste intens fiecare moment al vietii tale, inainte sa coboare cortina si piesa sa se termine fara aplauze!

Povestioara gasita si preluata de aici.carcotasi

Scrisoarea lui Alexandru Vlahuţă către fiica sa, Margareta

Pentru că pe 5 septembrie s-au împlinit 154 de ani de la naşterea poetului si prozatorului Alexandru Vlahuţă, povestioara de azi îi este dedicată. Şi este pentru prima dată de la înfiinţarea rubricii Povestioara de vineri când public o fotografie, şi nu text. O imagine cât o poveste întreagă!

vlahuta catre fiica sa Margareta

În familie

i love my familyLecţiile pe care le reţinem cel mai bine, pentru că ni se întipăresc adânc în minte şi ni se încrustează în suflet, sunt cele învăţate în cel mai dur mod cu putinţă: pe propria piele adică! Nimic nu se compară cu experienţa personală. Una din aceste lecţii pe care am învăţat-o eu în ultimii ani este să nu mă las fermecată de un ambalaj strălucitor şi frumos colorat, să nu mă încred în oricine care mă ademeneşte cu cai troieni, zâmbete largi şi bune intenţii trâmbiţate în stânga şi-n dreapta. Cuvintele fără demonstraţie practică nu au nicio valoare. Asemeni respectului, încrederea mea mi-o câştigi, n-o primeşti de pomană ca pe-un colac cu colivă. Şi dacă ai batjocorit-o, nu aştepta să distrug eu definitiv podul, pleacă de bunăvoie, că eu oricum nu voi mai fi la fel şi nici nu te voi mai privi cu ochii de dinainte. Retina mea are memorie. Poate că îţi voi vorbi în continuare politicos, că aşa m-a educat mama, poate că vom mai construi o mică punte în locul podului de odinioară (ca să nu zic că n-am încercat), dar niciodată, niciodată nu o voi mai traversa. M-ai schimbat, ai rupt ceva în mine care nu va creşte niciodată la loc. E-n zadar să mai aştepţi la celălalt capăt. Voi sta mereu cu teama că în acea mână pe care o ţii la spate, aceeaşi cu care ai dinamitat podul, se va ivi deodată strălucind în soare şi dându-te de gol, lama cuţitului cu care vei tăia sfoara. Nu voi mai veni. Nu meriţi. Nici eu nu merit să-mi calci sufletul în picioare, să-mi tăvăleşti inima-n noroi şi să simt inundându-mă în valuri gustul amar al dezamăgirii.

Am însă certitudinea că, pentru a contrabalansa cumva cele spuse anterior şi a crea un echilibru, există pe lumea asta persoane în care pot avea încredere totală şi de la care nu pot aştepta altceva decât binele: familia mea, şi în special mama. Ea râde, dar eu vorbesc foarte serios când îi spun că e aşezată pe un piedestal înalt în inima mea, la care nu va ajunge vreodată nimeni altcineva. Ştiu că orice (mi) s-ar întâmpla, ea va fi acolo, oferindu-mi sprijin şi dragoste necondiţionată. Ştiu că mama nu mă va trăda şi dezamăgi niciodată, că atât cât va trăi nu voi fi niciodată singură, că o voi avea mereu pe ea care să mă vegheze, să mă sfătuiască sincer, să mă consoleze, că de ea nu va trebui să mă feresc vreodată sau să stau cu grija că mă va răni trădându-mi încrederea. Ea e prietena mea perfectă. Continui să o laud pentru că mama este o femeie, dar mai ales o mamă minunată. Şi nu, contrar părerilor unora, nu toate mamele sunt aşa, deşi ar trebui. Am întâlnit femei, mame ale unor colege de liceu, care îşi puneau propriile nevoi în faţa celor ale copiilor, pe sistemul „Lasă că se descurcă ea fiică-mea, nu contează prin ce mijloace!”. Ca să nu mai vorbim de cele denaturate care-şi aruncă pruncii la ghena de gunoi, că astea sunt monştri, nu mame.

Mi-am amintit de toate astea când ieri am primit pachet de acasă (un ditamai pachetul, greu ca pietrele de moară, de s-a cocoşat Al meu Ca Bradul cărându-l) cu de toate de-ale gurii, pregătite cu multă dragoste şi pricepere de mâinile magice ale mamei. Şi m-am simţit mândră, fericită şi recunoscătoare că am o familie minunată, care mă iubeşte şi ar face orice să-mi fie bine! Asta este una din acele lecţii învăţate pe propria piele: orice ar fi, cu oricine şi oriunde te-ai afla, familia e sfântă şi trebuie preţuită!

Hârtia aurie de împachetat

Povestea spune că a fost odată un om care şi-a pedepsit fetiţa în vârstă de 5 ani, pentru că a risipit o hârtie aurie de împachetat, foarte scumpă. Omul stătea rău cu banii şi a devenit şi mai supărat când a văzut că fetiţa a folosit hârtia respectivă ca să decoreze o cutie şi să o pună sub bradul de Crăciun. Cu toate acestea, fetiţa a adus tatălui ei cadoul în dimineaţa următoare spunându-i:

-Acesta este pentru tine, tăticule!

Tatăl a fost ruşinat de reacţia lui furioasă de cu o zi în urmă, dar supărarea lui se arătă din nou când văzu că, de fapt, cutia era goală. El i-a spus pe un ton răspicat:

-Nu ştiai, domnişoară, că atunci când dai un cadou cuiva, trebuie să pui ceva în el?

Fetiţa s-a uitat în sus spre tatăl său, cu lacrimi în ochi şi a zis:

-Tăticule, cutia nu este goală. Am suflat în ea atâtea săruturi până când s-a umplut!

Tatăl a rămas perplex. În genunchi, şi-a îmbrăţişat fetiţa rugând-o să-l ierte pentru supărarea lui fără rost. La scurt timp după aceasta, micuţa a murit într-un accident şi se spune că tatăl ei a ţinut acea cutie aurie lângă patul său tot restul vieţii. Şi de câte ori se simţea descurajat sau avea de înfruntat situaţii dificile, deschidea cutia şi lua un sărut imaginar care-i dădea putere.

Fiecare dintre noi primim o cutie aurie cu dragoste necondiţionată şi săruturi de la copiii noştri, de la familie, de la prieteni. Nu putem avea altceva mai preţios decât asta!

A + A = 28

Acum 28 de ani, într-o zi frumoasă de mai, doi A tineri, frumoşi, dar şi foarte îndrăgostiţi unul de celălat, şi-au unit destinele printr-un DA gâtuit de emoţie, în prezenţa celor dragi (şi a nelipsitului portret ceauşist din biroul primarului).Mami si Tati de Margea

În scurt timp au decis să completeze alfabetul cu un B şi C (în ordine inversă), dar asta e o altă poveste. 😉

Aşadar, LA MULŢI ANI FERICIŢI Mami şi Tati de Mărgea! Vă dorim să curgă şampania-n valuri la nunta de aur! Vă iubim mult,  B şi C (sau fraţii Dinamită, cum ne spune tata 😀 )

Cât valorează o oră?

TimeO povestioară primită pe mail de la Andreea O, către care pleacă repede-repede un Mulţumesc din inimă şi o ploaie de pupici mărgelaţi! 😉

Venind de la muncă târziu, obosit şi nervos, un om şi-a găsit băiatul de cinci ani aşteptându-l la uşă.
– Tati, pot să te întreb ceva?
– Da, desigur, despre ce este vorba? a răspuns omul.
– Tati, câţi bani câştigi pe oră?
– Asta nu este treaba ta. De ce mă întrebi astfel de lucruri? spuse omul nervos.
– Doar vreau să ştiu… Te rog, spune-mi, cât câştigi pe oră?
– Dacă trebuie să ştii, câştig 50$ pe oră.
– Ah, a răspuns micuţul, cu capul plecat. Tati, îmi împrumuţi, te rog, 25$?
Tatăl s-a înfuriat:
– Dacă singurul motiv pentru care m-ai întrebat asta este să-mi ceri nişte bani să-ţi cumperi o jucărie prostească sau alte tâmpenii, atunci du-te direct în camera ta la culcare. Gândeşte-te cât eşti de egoist. Nu lucrez din greu în fiecare zi pentru aşa copilării!
Micuţul a mers în linişte în cameră şi a închis uşa. Omul s-a enervat şi mai tare pe întrebările băiatului. Cum a putut să pună astfel de întrebări doar pentru a-i cere nişte bani?
După o oră, omul s-a calmat şi a început să gândească: „Poate era ceva de care chiar avea nevoie să cumpere cu 25$ şi chiar nu mi-a cerut bani prea des”. A mers la uşa băiatului şi a deschis-o.
– Dormi? a întrebat…
– Nu, tati, sunt trez, a răspuns băiatul.
– M-am gândit, poate am fost prea dur mai devreme, spuse tatăl. A fost o zi lungă şi m-am descărcat pe tine. Uite, aici ai 25$.
Micuţul a sărit, zâmbind.
– Mulţumesc, tati, a strigat. După aceea a scos un pumn de bani.
Omul a văzut că baiatul avea deja bani şi s-a enervat din nou. Micuţul şi-a numărat încet banii şi s-a uitat către tatăl său.
– De ce vrei mai mulţi bani dacă deja ai? a spus tatăl.
– Pentru că nu am avut destul, dar acum am, a replicat băiatul. Tati, am 50$. Pot să cumpăr o oră cu tine??? Te rog să vii mai repede acasă mâine. Vreau să mănânc cu tine.
Tatăl a fost distrus. Şi-a luat băiatul în braţe şi l-a implorat să-l ierte.

La multi ani tati!

Azi e ziua ta!  Incepi acea bucata de viata cu 5 inainte! LA MULTI ANI Tati! Sa-mi fii sanatos si la punga gros, ca sa mai dai si altora (a se citi fiica-ta!! 😀 Ce credeai?)

Si-mi pare tare rau ca nu sunt si eu alaturi de voi toti, sa stam impreuna la masa, sa ne bucuram de tortul de caramel si friptura la gratar facuta de tine. Aia grozava, pe care numai tu stii s-o faci! Dar multumesc ca v-ati gandit la mine, am simtit asta dupa-amiaza, cand nu mi-a stat capul decat la tort! Parca-i si simteam gustul!:) Deci nu care cumva sa uiti ca mi-ai promis la telefon ca vom face un reload cand vin acasa!

Te iubesc si mi-e dor de tine tati! Si multumesc(stii tu pentru ce!)! 😉 LA MULTI ANI MISTER BEN!

CITATUL ZILEI:

„Pentru un parinte nimic nu este mai important decat sa fie iubit de copilul sau; daca nu stii sa-l faci sa te iubeasca, e o cauza pierduta!”

Ileana Vulpescu

Tii minte cand ne-am certat si ti-am zis ca daca nu ai mai fi, nici nu m-ar durea absenta ta? Am mintit.