Ţestoasa de pe stâlp

Am găsit pe blogul Oanei o povestioară simpatică foc, ce ar fi mers publicată înainte de alegeri, dar nu e târziu nici acum. Să luăm deci aminte pentru următorul vot! 😉

Un tânăr mergea pe jos printr-un sat şi la un moment dat decide să ia o pauză. Se aşază pe o bancă, unde se afla un om mai în vârstă şi încep, firesc, să vorbească despre ţară, guvern, despre legiuitori şi cei asemenea lor. Domnul îi spune tanarului:

– Eu îi compar pe parlamentari şi pe alţii asemenea, cu o broasca ţestoasă aşezată pe un stâlp.Inainte si dupa vot

Intrigat, tânărul ii spuse:

– Eu nu înţeleg aceasta analogie … Ce vreţi să spuneţi, domnule?

Domnul a explicat:

– Dacă te plimbi prin ţară şi vezi cumva o broască ţestoasă stând in echilibru pe capătul de sus al unui stalp de gard, ce poţi să te-ntrebi?

Văzând nedumerirea de pe faţa tânărului, continuă cu explicaţia:

– În primul rând: Nu intelegi cum A AJUNS acolo.
În al doilea rând: Nu poţi să crezi că STĂ acolo.
In al treilea rând: Ştii sigur că nu ar fi putut SĂ AJUNGĂ ACOLO SINGURĂ.
In al patrulea rând : E clar că N-ARE CE CĂUTA ACOLO.
In al cincilea rand : Eşti convins de faptul că aceasta NU VA FACE NIMIC FOLOSITOR cât timp stă acolo.
Concluzia: singurul lucru raţional ar fi s-o ajuţi să coboare, iar ca să o ajuţi să coboare trebuie să fii ACOLO, la VOT.

ALEGERILE SA LE FACEM BINE, SA NE-NGRIJIM CA NICI UN ANIMAL SĂ NU AJUNGĂ PE STÂLP!!!

Puterea unei încurajări

Dante Gabriel Rossetti, artist şi poet faimos al secolului al XIX-lea, a fost abordat la un moment dat de un om mai în vârstă. Acesta avea la el câteva schiţe şi desene pe care l-a rugat pe Rosetti să le privească şi să îi spună dacă au vreo valoare, sau dacă măcar anunţau un potenţial talent.

Rosetti le-a privit cu atenţie şi şi-a dat seama imediat că erau fără valoare, fără nici un semn al vreunui talent artistic. Dar Rosetti era un om bun, şi i-a spus bătrânului, cât mai blând cu putinţă, că picturile aveau o valoare redusă. I-a părut rău, dar nu îl putea minţi pe acel om. Bătrânul a fost dezamăgit, dar a părut să se aştepte la concluziile lui Rosetti.

Şi-a cerut scuze că i-a răpit din timp şi l-a rugat să mai privească nişte desene, de această dată, ale unui tânăr student. Rosetti s-a uitat la al doilea set de desene şi imediat a fost entuziasmat de talentul pe care-l ascundeau. Acestea sunt bune, a exclamat. Tânărul are talent. Ar trebui ajutat şi încurajat în cariera sa artistică. Va avea un viitor strălucit dacă va munci din greu şi nu va renunţa.

Rossetti a observat cum bătrânul a fost profund mişcat de aceste cuvinte.

– Cine e tânărul artist? a întrebat. Fiul tău?
– Nu, a spus cu tristeţe bătrânul. Sunt eu, cel de-acum 40 de ani. Dacă aş fi auzit atunci cuvintele tale… Pentru că, vezi tu, am fost descurajat şi am renunţat prea devreme.