Frânghia ataşamentului

Un alpinist a vrut să cucerească cel mai înalt munte. S-a pregătit pentru asta timp îndelungat şi în final a hotărât să se aventureze de unul singur, pentru a primi doar el laurii victoriei.

Noaptea căzu grea pe înălţimile munţilor şi omul nu a mai văzut nimic.Totul era negru. Până şi luna şi stelele fuseseră acoperite de nori negri. Şi cum se căţăra el, la doar câţiva metri de vârful muntelui a alunecat şi a căzut în gol. Alpinistul văzu în acea îngrozitoare cădere episoade din viaţa lui, bune şi rele. Se gândi la moartea care era aproape, când deodată a simţit frânghia de siguranţă că-i frânge mijlocul. Fusese oprit din cădere şi acum atârna în gol legat de acea frânghie.
Urmă un moment de tăcere absolută, atârnat în neant şi singurul lucru ce-i veni în minte fu : „Ajută-mă Doamne”.
Deodată auzi o voce venită din depărtări:

-Ce doreşti fiule?

-Salvează-mă, Doamne! strigă alpinistul cuprins de frica morţii.

-Chiar crezi că Eu te pot salva?

-Da Doamne, cred în Tine!

-Bine, dacă tu crezi în Mine şi în salvarea Mea, taie frânghia de care atârni! spuse Dumnezeu.

Un moment de tăcere… alpinistul se îndoi şi pierdu credinţa, frânghia era singura care-l ţinea în viaţă… aşa că nu o tăie şi hotărî să renunţe la ajutorul dumnezeiesc.

A doua zi dimineaţă, echipele de salvare au anunţat că au găsit un alpinist legat de frânghia de siguranţă la doar doi metri de pământ. Murise îngheţat de frig.

Aşadar, tu cât de ataşat de frânghia ta eşti?

Capcana

Era un sat mereu atacat de mistreţi. În fiecare zi vierii sălbatici intrau în sat şi făceau mare tărăboi căutându-şi hrana. Sătenii au încercat diferite metode pentru a lupta şi a-i vâna, dar fără prea mult noroc.

Într-o zi, un inţelept veni să-l sfătuiască pe mai marele statului. Acesta le-a spus sătenilor să îi asculte întocmai sfaturile şi instrucţiunile. Deznădăjduiţi, sătenii au acceptat. Înţeleptul le-a spus sătenilor să adune mâncarea din toate gospodăriile şi să o pună în mijlocul unui câmp. Ei i-au urmat sfatul şi îndată au văzut sute de mistreţi apropiindu-se de locul unde fusese pusă mâncarea.

Mistreţii au fost îngrijoraţi iniţial, dar odată ce au luat o înghiţitură, au prins curaj şi s-au întors în zilele următoare. În fiecare zi, sătenii puneau cât mai multă mâncare iar mistreţii veneau acolo să mănânce. După un timp, înţeleptul spuse oamenilor să ridice 4 stâlpi mari în colţurile câmpului. Mistreţii erau prea ocupaţi să mănânce şi n-au observat.

După câteva săptămâni mistretii aveau deja obiceiul de a veni să mănâce mâncarea pusă de săteni. Înţeleptul a pus apoi oamenii să împrejmuiască cu un gard câmpul şi să facă o poartă mare pe unde să poată intra mistreţii să mănânce. În cele din urma sătenii au reuşit să facă gardul şi au închis poarta prinzând mistreţii înăuntru. Mistreţii fuseseră învinşi în final.

Morala:

Obiceiurile pot fi dezvoltate cu uşurinţă şi dificil de descotorosit.

Mistreţii au fost prinşi datorită lăcomiei lor de a obţine hrana fără efort. Ei au devenit aşa de încrezători şi s-au complăcut în situaţia aceasta.

Nici nu şi-au dat seamă că sunt prinşi în cursă.

Majoritatea dintre noi suntem asemeni mistreţilor deoarece devenim la fel de încrezători în ocupaţiile şi afacerile noastre, dar nu ne dăm seama că într-un fel sau altul cădem şi noi în capcană.

Căutăm siguranţa mai mult decât libertatea.

Richard Quek