Cele mai frumoase momente de la Premiile Oscar 2014

Cred că alegerea lui Ellen DeGeneres drept gazdă a Premiilor Oscar s-a dovedit mai mult decât inspirată. Femeia asta e comediantul perfect, îmi place la nebunie de ea! E foarte amuzantă, ştie cum să capteze atenţia publicului, are întotdeauna o replică pregătită, e un spectacol în sine! Nu-i deci de mirare că a prezentat Oscarurile pentru a doua oară şi din nou cu mare succes! M-am distrat privind decernarea faimoaselor statuete, chiar dacă nu am fost de acord cu anumiţi câştigători, iar unele filme nominalizate nu mi s-au părut demne de Oscar. Dar na, seara asta nu mai e demult doar despre calitatea filmelor şi interpretarea actorilor! Oricum, m-am simţit bine urmărind totul live şi cu siguranţă voi repeta figura şi la anul! Şi dacă tot mi-a plăcut atât de mult, am zis că nu strică să fac o listă cu momentele cele mai frumoase de la Premiile Oscar 2014! Enjoy!

Un prim moment frumos din seara Oscarurilor a fost discursul emoţionant (în special pentru mama sa) al lui Jared Leto, după câştigarea mult râvnitei statuete pentru cel mai bun actor în rol secundar.

Următorul pe lista mea este momentul în care Pharrell Williams a urcat pe scenă, cu tot cu deja faimoasa lui pălărie, şi a cântat „Happy”, ridicându-le la dans pe Lupita Nyong’o, Meryl Streep şi Amy Adams aflate pe rândul din faţă.

Bineînţeles că U2 interpretând live în premieră piesa „Ordinary Love” din „Mandela: Long Walk to Freedom” nu putea lipsi din listă! Aceasta este a doua nominalizare la Oscaruri a trupei, prima fiind în 2002.

Unul dintre momentele memorabile ale serii a fost cu siguranţă selfie-ul lui Ellen alături de alte vedete, poză care a primit mai mult de un milion jumate de retweet-uri într-o oră şi a devenit astfel the most retweeted picture ever, depăşind recordul deţinut anterior de tweet-ul preşedintelui Barack Obama după câştigarea alegerilor din 2012 şi cauzând în plus prăbuşirea Twiter-ului. Ăsta da, record!

Ellen de Generis epic selfie tweet

După treaba cu selfie-ul, în continuare Ellen nu s-a dezminţit! Glumind că Oscarurile seamănă cu „The Hunger Games” (toată lumea moare de foame, sunt camere de filmat peste tot şi Jennifer Lawrence a câştigat anul trecut), a adus pizza pe care a împărţit-o vedetelor ajutată de un pizza boy. Ca apoi să întrebe cine plăteşte!? 😀 Mai târziu, Ellen chiar a intrat cu pălăria lui Pharrell în mână ca să facă o chetă, pentru a plăti pizza. Harvey Weinstein a aruncat în ea 200 de dolari, John Travolta, Kevin Spacey, Brad Pitt şi Chiwetel Ejiofor contribuind şi ei cu câteva bancnote. Iar Lupita Nyong’o cu… balsamul ei de buze!

Ellen pizza Oscars 2014

Momentele frumoase s-au ţinut lanţ toată seara! Mi-a plăcut tare mult Whoopi Goldberg care, prezentând omagiul pentru fantasticul „Wizard of Oz”, film aflat la a 75-a aniversare, şi-a dezvăluit pantofii roşii à la Dorothy şi dresurile dungate ca ale Vrăjitoarei Rele. Şi apoi a urmat Pink cântând minunat „Somewhere Over the Rainbow”.

Whoopi Goldberg

Un alt moment minunat a fost Bette Midler interpretând „Wind Beneath My Wings” în memoria celor dispăruţi.

Şi mi-au plăcut foarte mult filmuleţele prezentate pe tot parcursul serii, dedicate eroilor celebraţi în filme: eroi din viaţa reală precum Gandhi, supereroi ca Superman şi Batman, eroi animaţi ca Shrek, eroi de acţiune sau din literatură şi mulţi alţii. Asta a fost de fapt tema întregului show.

Aici se sfârşeşte lista mea cu momentele frumoase ale Oscarurilor de anul acesta. Dacă mai aveţi voi altele, sunteţi liberi să le adăugaţi.  😉

CITATUL ZILEI:

„Ca să ţii o mulţime în întuneric nu trebuie decât să-i oferi un film.”

Michael Mesni