Tocăniţă internautică (21) – ediţie specială de 1 Mai şi Paşte

Pentru că e o ocazie deosebită, ingredientele tocăniţei internautice de azi vor fi şi ele… deosebite, logic, nu?

Aşadar, Mărgeluţa vă doreşte lectură plăcută şi digestie uşoară! Sper ca tocăniţa internautică de azi să vi se pară mai mult decât gustoasă!

Distracţie maximă de 1 Mai, fără să vă pice greu la stomac micii şi berea! De asemenea, sărbători pascale fericite alături de familie vă spun de pe acum, fiindcă nu se ştie ce timp voi mai avea zilele următoare! Abia aştept să ajung şi eu acasă!

 

Paşte ploios

Hristos a înviat vă spun şi eu acum, după ce s-a stins toată agitaţia Paştelui şi viaţa a reintrat pe făgaşul normal. Azi m-am trezit invadată de o poftă nestavilită de poveşti, aşa că mi-am luat la puricat blogrollul, curioasă fiind să aflu cum au petrecut sărbătorile pascale toţi bloggerii dragi mie. Dar a trebuit, dezamăgită, să-mi pun pofta-n cui, fiindcă anul ăsta lumea nu a avut chef de povestit. Abia au fost vreo 2-3. Poate e totuşi prea devreme, nu s-au dezmeticit încă, nu s-au digerat cozonacii şi drobul sau poate au simţit nevoia de a se bucura la maxim de offline, habar n-am. Cert e că am constatat în ultima vreme o tendinţă generală de a scrie din ce în ce mai rar pe blog. Până şi eu am făcut asta, cu toate că am scăpat de gripă de ceva vreme. Pur şi simplu îmi simt capul dezumflat ca un balon, ca şi cum gripa a luat cu ea la plecare şi inspiraţia mea. Oh well, să sperăm că pe parcurs se va remedia situaţia! 😉

Easter candle lightDespre Paştele mărgelat nu sunt foarte multe de zis, decât că nu au fost deloc sărbătorile pascale la care visam eu şi de care aveam nevoie! Nu le-am simţit deloc, cu toate că masa a fost îmbelşugată! Semn că mâncarea nu-i totul, sărbătorile înseamnă mult mai mult! Comparându-l cu Paştele de anul trecut, nu face nici cât negru sub unghie, parcă special ca să mi se confirme faptul că anul ăsta merge totul din ce în ce mai prost! Am avut parte de 2 premiere: din varii motive, independente de voinţa noastră, acesta a fost primul Paşte petrecut în Bucureşti şi totodată primul Paşte ploios din viaţa mea (trebuia să coincidă cu starea sufletească, nu?)! Am fost să luăm lumină la o bisericuţă de lemn, care semăna izbitor cu cea în care ne-am cununat, undeva prin sectorul 5 (habar nu am cum se numeşte). Lume multă, înghesuială şi coate din plin, „tradiţiile” obişnuite de Înviere. Ne-am aprins candelele şi exact în momentul următor a început să plouă. Ne gândeam că se va opri, aşa că am rămas să cântăm Prohodul, dar ne-am înşelat amarnic. A plouat atât de tare, încât ne-a făcut ciuciulete. Nu am apucat nici să facem poze, nici să ciocnim un ou, cum făceam acasă. Aveam părul ud fleaşcă, de parcă băgasem capul într-un butoi cu apă şi tot drumul spre casă am tuşit de mi-au ieşit ochii din cap! Oricum, întreaga zi de duminică nu am făcut altceva decât să mâncăm, ca tot românul, tradiţionalele bucate şi… să dormim. Sinceră să fiu, bine că n-a fost vreme frumoasă, altfel m-aş fi ofticat c-am rămas în Bucureşti!

Acum e la modă să fii hater, un fel de Gică-contra, să nu-ţi placă nimic, să nu-ţi convină nimic, să fii foarte indignat că ceilalţi se bucură de venirea sărbătorilor, pe când tu le consideri zile obişnuite, ca oricare altele şi nu dai doi bani pe ele! Ei bine, dragi hateri, aflaţi de la mine că sărbătorile, Paşte sau Crăciun, nu sunt zile obişnuite! Şi aici nu mă refer la semnificaţia lor religioasă, căci nici eu nu sunt genul care face mătănii şi pupă icoane, ci la însemnătatea lor pentru fiecare din noi. Pentru mine sărbătorile sunt despre familie. Ne vedem (din ce în ce mai) rar, de obicei de Paşte şi Crăciun, şi tocmai de aceea timpul petrecut cu ai mei e nepreţuit. Ne adunăm cu toţii şi în acele momente minunate când suntem împreună, îmi tresaltă inima de bucurie şi sufletul îmi zburdă. E ca şi cum m-aş afla într-o bulă protectivă atemporală, unde nu există răutate, griji şi probleme, nici scurgerea timpului, ci doar linişte şi pace interioară, căldură şi dragoste şi sentimentul de bine. Am nevoie să simt toate astea fiindcă mă încarcă cu energie pozitivă! Poate de aceea Paştele de anul ăsta m-a lăsat aşa goală pe dinăuntru, pentru că nu am fost înconjurată de persoanele potrivite. Stau acum şi mă întreb, şi cântăresc situaţiile (pentru că le-am trăit pe amândouă): ce e mai rău, să fii singur de sărbători sau să fii în proastă companie?

Voi cum aţi petrecut?

Tocăniţă internautică (14) – reţetă specială de Paşte

Uite cum s-a nimerit ca prima tocăniţă internautică specială din bucătăria Şiragurilor să fie pusă pe masa virtuală tocmai acum, de Paşte. Şi dacă ar fi să dăm crezare mayaşilor, acestea ar putea fi ultimele sărbători pascale din viaţa noastră, deci să ne bucurăm de ele din plin, zic! 😀

Aşadar, mai întâi de toate, dacă sunteţi îndemânatice şi vreţi să vă impresionaţi invitaţii, înfrumuseţaţi-vă casa şi aranjaţi masa cu decoraţiuni pascale făcute de mânuţele voastre.

Apoi, pentru o mâncărică delicioasă, luaţi câteva obiceiuri ciudate de Paşte amestecate cu tradiţii de Paşte în Balcani, ambele tocate mărunt, înveliţi-le în 5 cântece despre iepuraşi, după ce le-aţi condimentat cu cadouri în spirit pascal, şi daţi-le la cuptor. Când sunt gata, aşezaţi-le pe farfurie cu un arbore de Paşte nemţesc alături şi presăraţi recorduri mondiale pascale pe deasupra.

Pentru ca e sărbătoare, ne permitem şi un desert cu drăgălăşenie cât cuprinde. Care e dietetică fetelor, deci mâncaţi pe săturate fără grijă! 😉

Dar vorba multă, sărăcia omului, aşa că vă urez lectură plăcută şi digestie uşoară! Dar mai ales PAŞTE FERICIT, alături de cei  mai dragi vouă! 

Hristos a inviat!

…va zice Margeaua cu ceva intarziere! Daaa, sunt inca sub influenta vacantei de Paste, pe care, daca ar fi fost posibil, as fi prelungit-o inca o luna… doua… trei… 😛 Nu, nu mi-a fost de ajuns! Caci niciodata nu te saturi de fericire, iar vacantele frumoase sunt exact ca fericirea: intense si de scurta durata!

A fost atat de frumos si de bine acasa, incat gandul ca trebuia sa revin in Bucuresti ma oripila de-a dreptul! Asta si pentru ca inca nu simt ca aici e casa mea, inca nu simt ca apartin locului si va mai curge multa apa pe Olt pana voi reveni la sentimente mai bune! Dar asta e o cu totul alta poveste despre care voi vorbi altadata.

Atat de mult mi-am dorit sa merg acasa de Paste incat la ora 2 noaptea, cand ne-a deschis Borchi portile sa bagam masina in curte, ma simteam de parca as fi dat pe gat cateva shoturi de tequila. Eram beata de fericire. Si daca ar fi sa ma iau dupa o binecunoscuta teorie, probabil am primit ajutorul tuturor fortelor din Univers care au conlucrat la indeplinrea dorintei mele arzatoare  😉 Pentru ca din diverse motive, era cat pe ce sa nu mai ajungem.

Am fost la inviere la bisericuta unde ne-am cununat, am cantat Prohodul si am inconjurat biserica, am ciocnit oua rosii (eu am luat bataie, ca de obicei!), am facut poze si am avut grija sa nu ni se stinga lumanarile si sa ducem lumina in casa. Au fost niste zile minunate, calduroase si cu mult soare asa ca am luat masa de Paste afara, sub umbreluta. Ca de obicei, mami nu s-a dezis, bucatele ei sunt cele mai gustoase si nimeni altcineva nu face cozonaci ca ai ei, pufosi, cu umplutura de nuca, rahat si stafide din belsug!!!  Asta ca sa nu mai amintesc de toate celelate mancaruri traditionale cu care ne-a delectat papilele gustative: salata de boeuf, ciorba de burta, sarmale, friptura la gratar, prajituri, pasca. Un adevarat festin, ce sa mai lungesc vorba! Mami e o bucatareasa desavarsita! Nu va speriati, nimeni nu s-a ales cu indigestie, ca doar nu am mancat totul intr-o zi! Si-n plus, au fost multe scaune la masa! 😉

A doua zi de Paste am fost in vizita la nasi, la tara. Pomii inca mai erau infloriti, iarba stralucea verde si cruda sub mangaierea razelor de soare, frunza padurii la fel. Un tablou magnific ce respira a prospetime. Am tras adanc aerul in piept, plamanii mi-au multumit recunoscatori. E atat de revigorant sa respiri verdele de primavara! As fi vrut sa opresc timpul in loc, sa inghet secundele cu imaginea asta intiparita pe retina.

Cireasa de pe tort a fost coborarea in rapel, o premiera pentru mine. Am prins gustul datorita Alui Meu Ca Bradul si acum nici ca mai scapa de mine, asa de mult mi-a placut! 😀

Ca de obicei, nu am avut timp sa facem tot ce ne propusesem, nici sa ne vedem cu toti cu care stabilisem deja intalniri. Dar ideea e ca o sa pastrez aceste zile in suflet mult timp de acum incolo. Poate de asta, pe cat de verzi si proaspete mi s-au parut zilele acelea acolo, atat de gri si reci imi par cele de aici acum. Mai ales cu ploaia asta…

P.S.: Nu am simtit nicio unda de cutremur, am dormit bustean. Voi?