Top 8 melodii romanesti pentru mame de 8 Martie

De cand Siragurile au aparut in viata mea, in 2009 mai exact, nu am ratat niciodata ocazia de a face urari cu ocazia sarbatorii de 8 Martie. Nici azi nu o sa fie altfel, doar ca de data asta am ales sa o fac diferit, printr-un top muzical compus din 8 cantece romanesti dedicate mamelor si-n special mamei mele. Recunosc ca am scris aceasta postare cu gandul la ea. O regasesc in fiecare din melodiile de mai jos. Si cel mai mult ma bucura faptul ca am mai castigat un cititor fidel, chiar in persoana mamei mele. Acum imi poate si ea citi gandurile asternute aici, in casuta mea virtuala si se pare ca-i si place. 😀 Prin urmare, vreau sa-i spun ca mi-e tare, taaaare dor de ea, ca e un om minunat si o mama fantastica! Si de m-as naste iar, tot pe ea as alege-o ca mama! ❤

Iar voua, tuturor prezentelor feminine care-mi trec pragul Siragurilor, va doresc sa petreceti o seara frumoasa in companie placuta si sa cunoasteti din plin sintagma „femeie implinita”, indiferent de ce inseamna asta pentru fiecare dintre voi!

Iar acum topul muzical. Impropriu spus „top”, fiindca e mai degraba o lista, una alcatuita din melodii vechi si noi, fara a fi aranjate intr-o ordine anume. Sper sa va gadile auzul si sa va duca cu gandul la mamele voastre, acesti ingeri care ne-au dat viata si ne poarta de grija pana in ultima clipa. Pretuiti-le!

1. „De ziua ta, mamico” – Madalina Manole

2. „Mama mea e cea mai” – Cleopatra Stratan

3. „Mama, doar mama” – Corina Chiriac

4. „Multumesc, iubita mama” – Mirabela Dauer sau poate preferati varianta Savoy.

5. „Mama” – Anastasia Lazariuc

6. „Mama” – Holograf

7. „Cantec pentru mama” – Talisman

8. „Cantec pentru mama” – Tudor Gheorghe

CITATUL ZILEI:

 “Tot ce sunt sau ce sper sa devin ii datorez ingerului care a fost mama.”

Abraham Lincoln

Tarii mele si Poporului meu

Cand veti citi aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tacerii vesnice, care ramane pentru noi o mare taina…Si totusi, din marea dragoste ce ti-am purtat-o, as dori ca vocea mea sa te mai ajunga inca o data, chiar de dincolo de linistea mormantului.

Abia implinisem 17 ani cand am venit la tine. Eram tanara si nestiutoare, insa foarte mandra de tara mea de bastina si sunt si astazi mandra de a fi fost nascuta Engleza; dar cand am imbratisat o noua nationalitate m-am straduit sa devin o buna Romanca.La inceput n-a fost usor. Eram singura, intr-o tara straina, singura intre straini. Dar prea putini sunt acei care se reculeg sa cugete cat de grea este calea pe care o Principesa straina trebuie s-o parcurga ca sa devie una cu noua tara in care a fost chemata.Am devenit a voastra prin bucurie si prin durere. Privind inapoi, e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? Cred ca bucuria a fost  cea mai mare, dar mai lunga a fost durerea…

Nimeni nu e judecat pe drept cat traieste. Abia dupa moarte este pomenit sau dat uitarii…Poate de mine va veti aminti, deoarece v-am iubit cu toata puterea inimii mele si dragostea mea a fost puternica, plina de avant; mai tarziu a devenit rabdatoare, foarte rabdatoare.Mi-a fost dat sa traiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de mare restriste si vremuri de mari indepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat sa-ti fiu calauza, sa-ti fiu inspiratoare, sa fiu aceea care a pastrat flacara vie, aceea care a devenit centrul de indarjire in zilele cele mai negre.Aceasta ti-o pot spune astazi, caci nu mai sunt in viata. In acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag: m-ai numit „Mama tuturor” si asa vreau sa raman in amintirea ta, aceea care putea totdeauna sa fie gasita, in clipele de durere sau de pericol…

A venit mai tarziu o vreme cand m-ati negat, dar aceasta este soarta mamelor; am primit aceasta si v-am iubit mai departe, cu toate ca nu va puteam ajuta asa de mult ca in zilele cand credeati in mine. Dar aceasta e uitata.Atat timp am fost in mijlocul tau incat mi se pare abia cu putinta ca trebuie sa te parasesc; totusi, orice om ajunge la capatul drumului. Eu am ajuns la capatul drumului meu. Dar inainte de a tacea pentru vesnicie vreau sa-mi ridic pentru ultima data mainile pentru o binecuvantare…Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate… Frumoasa tara pe care am vazut-o intregita, a carei soarta am impartasit-o atatia ani, al carei vis stramosesc l-am visat si eu si mi-a fost ingaduit sa-l vad implinit. Fii tu vesnic imbelsugata, fii tu mare si plina de cinste, sa stai vesnic falnica printre alte natiuni, sa fii cinstita, iubita si priceputa…Am credinta ca v-am priceput; n-am judecat, am iubit…Niciodata nu mi-au placut formele si formulele, nu prea luam uneori seama la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevarul si am visat sa traiesc in lumina soarelui, insa fiecare traieste cum poate, nu cum ar dori…Dar cand iti vei aminti de mine, Poporul meu, gandeste-te ca la una care a indragit viata si frumusetea, care a fost prea cinstita ca sa fie cu bagare de seama, prea miloasa sa fie invingatoare, prea iubitoare ca sa judece. N-am nici o avutie sa va las; ceea ce cu atata marinimie mi-ati daruit am cheltuit intre voi; am infrumusetat acele locuri unde mi-a fost dat sa traiesc. Daca toate cele frumoase iti vor aminti de mine, atunci voi fi deplin rasplatita de dragostea ce ti-am daruit-o, fiindca frumosul mi-a fost un crez. Am redesteptat la o viata noua micul castel parasit de la Bran, dar Tenha-Juvah de la Balcic a fost locul cel infaptuit, acolo mi-a fost dat sa fac din vis un adevar si fiindca aceasta a insemnat pentru mine mai mult decat  as putea talmaci vreodata am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea sa fie adusa si asezata in Stella Maris, biserica pe care am cladit-o la marginea marii…Cu trupul voi odihni la Curtea de Arges langa iubitul meu sot, Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea sa fie asezata sub lespezile bisericii pe care al cladit-o. In decursul unei lungi vieti, atatia au venit la inima mea incat moarta chiar as dori sa mai poata veni la ea de-alungul potecii cu crini ce mi-a fost mandria si bucuria… Vreau sa odihnesc acolo, in mijlocul frumusetilor faurite de mine, in mijlocul florilor ce le-am sadit. Si cum acolo se gaseste inima mea, eu nu vreau sa fie un loc de jale, ci dimpotriva, de pace si de farmec, cum a fost cand eram in viata.Incredintez copiii mei inimii Poporului meu; fiind muritori, pot gresi, dar inimile lor sunt calde, asa cum a fost a mea. Iubiti-i si fiti folositori unul altuia, caci asa trebuie sa fie. Si acum, va zic ramas bun pe veci. De-acum inainte nu va voi putea trimite niciun semn. Dar mai presus de toate aminteste-ti, Poporul meu, ca te-am iubit si te binecuvantez cu ultima mea suflare.

                         Maria

Regina Maria

Povestioara gasita aici si publicata cu ocazia zilei de 24 ianuarie, la implinirea a 156 de ani de la Mica Unire.

Sensul vietii

Am mai spus-o si ma repet: mijloacele de transport in comun sunt adevarate carti cu povesti ambulante. Fara sa vrei, te trezesti in viata oamenilor de langa tine si pret de cateva statii experimentezi o particica din trairile lor: adolescentii galagiosi din spate povestesc cu lux de amanunte despre cine cu cine s-a imbarligat la majoratul de sambata, pispiricii aia de juma’ de metru care au urcat cu tabletele in mana se lauda cu ultimele scoruri de la jocurile lor preferate, pustoaicele alea doua machiate strident si-n blugi din care lipsesc ditamai bucatile de material se dau experte in relatii, desi nu par a avea mai mult de 15-16 ani, mamaitele de pe scaune observa tot si blestema timpurile moderne si democratia care i s-a urcat la cap tineretului din ziua de azi, doua gospodine fac schimb de retete si apoi o pun la perpelit pe vecina lor care si-a prins barbatul cu alta in pat, doi muncitori in constructii, cu salopete murdare isi blagoslovesc patronul care si de data asta le-a oprit din bani, blatistii tupeisti se iau la harta cu controlorii. Si-n toata galagia asta, doar troleul/tramvaiul tace, asculta si merge mai departe. Daca usile, geamurile, scaunele ar putea vorbi!…

Uneori insa, in aceste cutii metalice pe roti ticsite de oameni de toate soiurile, se intampla chiar sa ai adevarate epifanii. Intalnesti si oameni frumosi, naturali, cu povesti la fel de frumoase si naturale, care nu doar iti deseneaza un zambet mare pe fata, dar iti amintesc care sunt adevarurile vietii, sensul si scopul, ceea ce conteaza cu adevarat!

Azi in 62. Urca o tanara mama si fetita ei, de vreo 2-3 anisori. Ma ridic si le ofer locul meu. Dupa ce o asaza grijulie pe cea mica pe scaun, incep sa converseze despre diverse. „Cum a fost azi la gradinita? Ce ati avut la masa?”.

-Ca cand a fost ziua lui Miruna…

-Atunci cand a fost ziua Mirunei! o corecteaza mama pe cea mica. Asa ma bucura cand parintii sunt atenti la vocabularul si exprimarea odraslelor!

-Atunci cand, repeta micuta si incepe sa povesteasca entuziasmata ca respectiva Miruna a adus mancare la gradi de ziua ei.

Intotdeauna am gasit delicioase discutiile dintre parinti si copiii mici! Desi par banale, sunt mult mai mult decat atat, orice dar nu banale: sunt adevarate lectii de comunicare!

La un moment dat, fetita refuza sa mai stea pe scaun fiindca nu e corect ca ea sa stea jos si mama ei in picioare! Cata logica/ratiune si generozitate la un pui de om atat de mic! Asa ca mama se asaza ea, punand-o pe micuta pe picioarele sale. In acel moment, cu cel mai duios si mai dulce glas posibil, copila ii spune un „te iubesc” sincer, rupt parca din insasi inimioara ei si se agata cu manutele de gatul mamei, imbratisand-o cu putere. Si chiar atunci, in acel moment mi s-au inmuiat picioarele. Am simtit cum mi se indeparteaza un val de peste ochi. Pentru asta traim, ne sacrificam si ne zbatem intreaga viata. Pentru momente ca acesta. Fiindca asta e adevarul, sensul vietii, acolo, in cel mai simplu si mai natural gest de pe pamant: imbratisarea dintre mama si pruncul ei si un „te iubesc” din suflet, cuvinte atat de mari rostite de o gurita atat de mica!

mother mama

Un 8 Martie minunat, dragelor!

8 Martie

 Fiindcă primăvara asta e capricioasă şi se cam lasă aşteptată, iar martie aduce mai degrabă cu un noiembrie ploios şi gri, sper ca brânduşele din fotografie să vă încălzească un pic sufletele. Că doar azi e sărbătoare, iar noi suntem obiectul ei, nu? De fapt, cred că de asta a şi fost aleasă martie luna femeilor. Fiindcă suntem la fel de capricioase şi schimbătoare ca însăşi primăvara! 😀

Oricum ar fi vremea de azi, vă doresc cu ardoare să căpătaţi toată acea încredere în sine care lipseşte (nejustificabil) prea multora dintre reprezentantele sexului frumos şi să cunoaşteţi din plin sintagma „femeie împlinită” cu toate implicaţiile ei! Da, asta vă doresc cel mai mult! Dar şi să fiţi iubite, să vă lăsaţi iubite, răsfăţate! Bucuraţi-vă din plin de ziua asta, că meritaţi!

Profitând de ocazie, am făcut o trecere în revistă a urărilor mărgelate cu ocazia zilei de 8 Martie, scrise în toţi aceşti 4 ani de blogging. Le găsiţi aici: 2010, 2011, 2012, 2013. Deh, Mărgeaua e cam nostalgică în ultima vreme (probabil de la schimbarea prefixului i se trage… ori de la vremea asta mohorâtă)! 😛

Meseria de mamă

Într-o zi, o femeie numită Ana îşi lua carnetul de şofer. Când au întrebat-o care era profesia ei, ea a avut un dubiu. Nu ştia cum să se considere. Funcţionarul insistă:

-Ceea ce v-am întrebat este dacă aveţi un serviciu?

-Sigur că da, am un serviciu, exclamă Ana, sunt mamă!

-Noi nu considerăm ăsta un serviciu. O să consemnez casnică, spuse funcţionarul cu răceală.

O prietenă a ei, Marta, auzi cele întâmplate şi căzu pe gânduri câtva timp. Într-o zi, se află în aceeaşi situaţie. Persoana care o interoga era o funcţionară de profesie, sigură şi eficientă. Formularul părea enorm şi interminabil. Prima întrebare era: “Care este ocupaţia dvs?”. Marta se gândi puţin şi fără să ştie cum, răspunse:

-Sunt doctor în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane.

Funcţionara făcu o pauză şi Marta trebui să repete cu pauze, emfatic, apăsând cuvintele mai semnificative. După ce a notat totul, tânăra vru să verifice.

-Pot să vă intreb ce înseamnă că faceţi, mai exact?

Fără pic de nelinişte în glas, cu mult calm, Marta explică:

-Desfăşor un program pe termen lung, înăuntru şi în afara casei.

Gândindu-se la familia ei, ea continuă:

-Sunt răspunzătoare de o echipă şi am primit deja patru proiecte. Muncesc în regim de dedicare exclusivă. Marea exigenţă este de 14 ore pe zi, uneori chiar până la 24 ore.

Pe măsură ce îşi descria responsabilităţile, Marta observă creşterea tonului de respect în vocea funcţionarei.

Când se întoarse acasă, Marta fu primită de echipa sa: o fetiţă de 13 ani, alta de 7 şi alta de 3. Suind spre dormitoarele casei, ea auzi pe cel mai nou proiect al ei: un bebe de 6 luni, probând o nouă tonalitate a vocii. Fericită, Marta luă pe bebe în braţe şi gândi la gloria maternităţii, cu multitudinea de responsabilităţi şi orele interminabile de dedicare.
”Mama, unde-mi sunt pantofii? Mama, mă ajuţi să-mi fac o fundă? Mama, bebe nu încetează din plâns. Mama, mă aştepţi la sfârşitul orelor? Mama, vii mâine să mă vezi dansând? Mama, mergi la cumpărături? Mama…”

Stând în pat, Marta se gândi: ”Sunt Doctor în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane, dar bunicile ce or fi?”. Si apoi a descoperit un titlu pentru ele: ”Doctoriţe superioare în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane”. Străbunicile sunt doctoriţe executive superioare. Mătuşile sunt doctoriţe-asistente. Si toate femeile, mamele, soţiile, prietenele şi colegele, doctoriţe în arta de a face viaţa mai bună…

Morala: Am ajuns să trăim cu toţii într-o lume atât de ocupată şi egoistă, încât uităm esenţa vieţii în sine. Şi de cele mai multe ori, uităm de cea care ne-a ajutat să primim în dar viaţa. Dar de ce se întâmplă aşa?

Povestioara gasita pe facebook.

mother mama

Cea mai bună mamă din lume…

…este a mea, bineînţeles! Cred cu tărie că suntem suflete-pereche. Am luat naştere în aceeaşi clipă, zămislite din aceeaşi lumină şi esenţele fiinţelor noastre ni s-au îngemănat întotdeauna. Deşi am trăit multe vieţi în diferite trupuri şi în diferite timpuri, destinele ni s-au împletit permanent. Am trăit înfăşurate una în jurul celeilalte, ne-am înlănţuit într-o perfectă comuniune pecetluită cu iubire pură.

Nu ştiu dacă e adevărat ce se spune, că sufletele continuă să se reîntrupeze până îşi repară greşelile şi-şi învaţă lecţiile, nu ştiu dacă sufletele noastre şi-au îndeplinit deja amândouă misiunea, dar ştiu că vom fi împreună până la final, indiferent dacă una a încheiat şi cealaltă încă nu! Vom rămâne alături până vom învăţa amândouă şi ne vom reîntoarce împreună în lumina pură din care am fost plămădite. Şi mai ştiu un lucru: că în viaţa viitoare, tot mamă şi fiică aş vrea să fim! Poate atunci am să reuşesc să fiu şi eu măcar un sfert din mama care eşti tu! Te iubesc, Mami, sufletul meu pereche! ❤

CITATUL ZILEI:

“Multe minuni sunt în univers, dar capodopera creaţiunii e tot inima unei mame.”

  E. Bersot

soulmate
Sursa foto

Pumnul de nisip

Un baietel de treisprezece ani se plimba pe plaja împreuna cu mama sa. Deodata, el o întreba:

-Mama, cum poti sa pastrezi un prieten o data ce l-ai gasit?

Mama reflecta câteva secunde, apoi, aplecându-se, lua doi pumni de nisip. Tinându-si palmele îndreptate în sus, strânse tare un pumn: nisipul îi scapa printre degete si, cu cât strângea mai tare pumnul, cu atât nisipul se scurgea mai mult. În acelasi timp, tinu larg deschisa cealalta mâna: nisipul tot ramase în causul palmei.

Baietelul privi uimit si apoi striga:

– Acum înteleg!

Sand on Hand
Sursa foto