Dumnezeu nu a putut fi pretutindeni, aşa că a creat mamele

Ştiţi poveştile alea incredibile cu mame care, fără să le dea cineva de veste, pur şi simplu ştiu când copilul lor, aflat peste mări şi ţări, a păţit ceva rău? Ei bine, eu cred cu tărie în ele pentru că o astfel de relaţie specială, permiteţi-mi chiar s-o numesc telepatică, există între mine şi mama mea! Simte când mă doare inima, oricât ma prefac eu că e totul în ordine, ca să n-o mai încarc şi pe ea cu tristeţile mele, şi telefonul ei pică întotdeauna exact la ţanc! De cele mai multe ori ne sunăm reciproc fix în aceeaşi clipă, semn că şi gândurile noastre se suprapun.

La fel s-a întâmplat şi acum zece ani, într-o seară de vineri, când mi-a zvâcnit brusc inima de nelinişte şi prima imagine care mi-a venit în minte a fost chipul mamei mele. Şi oricât încercam eu să-mi îndrept gândurile în altă parte, la fel cum faci cu un ţânţar care te bâzâie întruna, era în zadar, presimţirile sumbre nu voiau să-mi dea pace! Am ştiut atunci că i se întâmplase ceva, şi nu de bine, asta era sigur! Mi-a confirmat tata în dimineaţa următoare că neatenţia medicilor îmi băgase fiinţa cea mai dragă de pe pământul ăsta în comă. Iar ultimul ei gând, înainte de a nu mai şti de sine, a fost „Doamne, Maica Domnului, lasă-mă să-mi cresc copiii!”, avea să-mi mărturisească mai târziu mama. Iar eu nici măcar nu vreau să-mi imaginez cum ar fi fost acum ca-n loc să vorbesc cu ea la telefon, să-i duc o floare la mormânt!

Aşa că da, nu sunt poveşti de adormit copiii şi nici nu ţin de paranormal! Cred cu tărie că legătura dintre mamă şi pruncul său nu se încheie o dată cu tăierea cordonului ombilical, ci continuă pe tot parcursul vieţii! Şi la 50 de ani, tot „puiul mamei” eşti! 😀

Şi uite aşa, în virtutea celor povestite anterior, a ştiut ea, mama de Mărgea, cu superputerile ei mămiceşti, că în ultimul timp preţioasa ei fiică nu se scaldă deloc în ape limpezi şi cristaline! Ca să-i înlăture amărăciunea şi să-i aştearnă pe buze un zâmbet laaaaarg, uite ce surpriză i-a pregătit:

Happy Funny EggsE lesne de închipuit că atunci când am desfăcut pachetul de acasă şi am găsit minunăţia de mai sus, m-a bufnit instantaneu râsul! Toate grijile s-au spulberat ca prin minune! Obiectiv atins, mami! 😀 Cum ştii tu totul, cum mă simţi tu pe mine şi cât de mult te iubesc eu pe tine!

Fii demn!

fii-demn by dan puricPe Dan Puric nu l-am vazut niciodata pe scena si nici nu am citit inainte vreo carte a lui. Dar l-am vazut la tv acordand un interviu, mi-a placut cum a vorbit si atunci m-am decis sa-mi comand de pe librarie online libris.ro ultima sa carte, „Fii demn!”. Titlu care recunosc ca m-a intrigat, intrucat nu-mi puteam imagina ce s-ar putea spune despre demnitate intr-o lume in care, sa fim seriosi acum, nu prea se mai cunoaste si intelege semnificatia acestui cuvant… ori s-a dat uitarii, fiindca nu serveste intereselor de parvenire.

Desi ma asteptam la un roman, „Fii demn!” este de fapt o colectie de povestiri, anecdote, eseuri si interviuri, structurate in sase capitole. Cel mai mult si mai mult mi-a placut prima parte, cea in care autorul face portretul mamei sale (a carei fotografie se regaseste pe coperta cartii), in care vorbeste despre bunica lui si evoca cu nostalgie amintiri din copilaria  petrecuta la sat, pe Valea Siriului. Daca toata cartea ar fi tratat numai acest subiect, ar fi fost fantastic si i-as fi acordat 10 stele din 10. Mi-a placut si partea cu pilde, ca doar stiti ca-mi plac povestile cu talc. Ba chiar o sa le si public pe cateva dintre ele la rubrica Povestioara de vineri, pentru ca sunt chiar faine. Singura parte care a scartait putin este cea de-a treia, cea care trateaza subiectele serioase: patriotismul, martirii neamului si verticalitatea poporului roman. Nu spun ca nu-s de acord cu tot ce a scris autorul, pentru ca sunt, dar pur si simplu nu m-a incantat felul moralizator, parca superior si mult prea nationalist in care o face, si nici religiozitatea exagerata din discursul sau, care mi se pare ca-l zugraveste pe Dan Puric drept fanatic religios.

Trecand peste asta, recomand cu placere cartea. Se citeste usor, pentru ca este scrisa la persoana intai, cu mult umor si ironie, dand impresia ca asculti povestile unui bunic intelept, spuse la ceas de seara, la gura sobei, cu lemnele trosnind in foc. Iar mesajul este unul foarte valoros: trebuie sa ne iubim pamantul pentru care si-au dat viata inaintasii nostri, sa ne cunoastem istoria pentru a nu repeta greselile trecutului si sa invatam sa ne recapatam verticalitatea ca popor, demnitatea de a fi roman!

Povesti cu statui si fantani din Bucuresti

Stiati ca:

  • cea mai veche statuie din Bucuresti este cea a spatarului Mihai Cantacuzino, aflata in curtea Spitalului Coltea inca din anul 1869?
  • prima statuie ecvestra din capitala e cea din 1874 a lui Mihai Viteazu „calare pe Breazu”?
  • prima opera a unui sculptor roman (Ion Georgescu) este statuia lui Gheorghe Lazar, dezvelita la 1886, a treia ca aparitie in Piata Universitatii?
  • Ana Davila, nascuta Racovita, sotia doctorului Carol Davila, il avea ca bunic dinspre mama pe Dinicu Golescu?
  • obeliscul de la intrarea in localul Politehnicii dezvelit in 1912, imediat dupa ce a avut loc primul accident aviatic din tara noastra, in care pilotul Gheorghe Caranda si-a pierdut viata, este cel dintai omagiu adus de bucuresteni aviatorilor si zborului?
  • bustul doctorului Haralambie Botescu aflat in spatele Halei Matache este o replica a celui ridicat in 1920 in parcul statiunii Govora ?
  • cartierul Drumul Taberei isi datoreaza numele lui Tudor Vladimirescu, care-si instalase oamenii in corturi pe platoul din Dealul Cotrocenilor?
  • basoreliefurile de pe soclul statuii lui Spiru Haret (dezvelita in 1935), cioplite in piatra, sunt primele lucrate de Ion Jalea?
  • Kilometrul O existent azi nu este cel original, ci o reproducere facuta in atelierul de turnatorie al sculptorului Ion Bolborea, dupa fotografiile celui contruit in 1937 si distrus in 1952?
  • Monumentul Aerului, opera din 1937 a sculptorului F. L. Gove , este un omagiu adus lui Mircea Zorileanu, primul pilot roman care a trecut Carpatii cu avionul sau, inima si cenusa lui fiind ingropate sub monument?
  • cele dintai artificii de apa au fost artezienele de la capatul Podului Mogosoaiei, construite din vointa lui voda Nicolae Mavrogheni, in anii domniei sale, 1786-1790, langa biserica Mavrogheni?
  • fantana Sarindar din fata Cercului Militar isi trage denumirea din biserica aflata aici pana in 1893?

povesti cu statui si fantani din bucuresti de victoria dragu dimitriuToate aceste lucruri fascinante si mult, mult mai multe altele le-am aflat din cartea „Povesti cu statui si fantani din Bucuresti”, scrisa de Victoria Dragu Dimitriu, carte pe care mi-am comandat-o de pe librarie online. Dintr-un munte de informatii, am selectat doar cateva lucruri care am crezut eu ca v-ar putea interesa, caci daca as fi trecut aici toate cele pe care le-am aflat din cartea asta absolut superba, as fi riscat sa ma lungesc la nesfarsit si sa nu mai fi terminat postarea nici pana acum.Doar atat va mai spun: ma bucur enorm si intr-un fel, chiar sunt mandra ca acum stiu o groaza de lucruri noi despre orasul care m-a adoptat de 2 ani de zile!

Asadar, daca va pasioneaza istoria, arta si aveti nostalgie dupa Bucurestii de odinioara, „Povesti cu statui si fantani din Bucuresti” nu trebuie sa va lipseasca din biblioteca.  😉

Povesti ale domnilor din Bucuresti

„Subtire licarire in negura de iad…
Cum poate lumanarea sa arda in furtuna?
Putea cetatea milei intreaga sa ramana
Cand dobora securea si cel mai falnic brad?”

-Din poemul „Piata Victoriei” al arhitectului Mihai Papae, dedicat tatalui sau, Ion N. Papae (director la Palatul Functionarilor Publici timp de 47 de ani)

Cu cea mai mare placere si nerabdare am patruns din nou in Bucurestiul de altadata, ajutata si de aceasta data de Victoria Dragu Dimitriu si a ei carte minunata „Povesti ale domnilor din Bucuresti”. Acum a venit randul a 15 domni remarcabili sa-si evoce nostalgici aminitrile pline de farmec despre Micul Paris. Prezentate tot sub forma interviurilor, povestile zugravesc mentalitatea, obiceiurile si traiul locuitorilor capitalei de odinioara si abunda de informatii istorice, artistice si de urbanism. Am parcurs fiecare rand cu sufletul la gura, cu aviditate, dornica sa aflu din ce in ce mai multe. Cat de diferit poate fi Bucurestiul contemporan fata de cel interbelic! Unde e aerul sau boem si artstic de altadata, farmecul, decenta si onoarea lui? Cat de diferiti locuitorii de atunci si acum! Unde e dragostea si respectul bucurestenilor pentru orasul in care traiesc?

O carte superba, despre un oras minunat, cu oameni remarcabili. O carte de citit, recitit, studiat, admirat. V-o recomand din tot sufletul! O puteti comanda de pe librarie online, eventual alaturi de „Povesti ale doamnelor din Bucuresti” pentru intregirea tabloului. 😉

Poveşti ale doamnelor din Bucureşti

Plimbări cu trăsura pe Kiseleff, studii la Paris, veri petrecute la Balcic, case superbe, grădini minunate, biblioteci imense, pereţi înţesaţi de tablouri, seri dansante, baluri elegante, lume bună cu preocupări artistice, teatru, operă, concerte,  o societate de culţi, artişti şi iubitori de frumos, pictori, sculptori, poeţi, scriitori, compozitori, arhitecţi, fiecare cu contribuţia sa la înflorirea Micului Paris. Cu alte cuvinte, Bucureştii de odinioară, prin ochii unor doamne precum doctoriţa Alice Magheru (soţia poetului George Magheru), Manuela Burnea (nepoata primarului Ion Procopie Dumitrescu), Adina Arsenescu (fiica lui Victor Iamandi), pictoriţele Lili Pancu şi Magda Ghinea, Ala Jalea Popa (fiica lui Ion Jalea).

Povesti ale doamnelor din BucurestiDespre toate astea am putut citi în cartea „Poveşti ale doamnelor din Bucureşti” de Victoria Dragu Dimitriu şi sincer vă spun că demult nu m-a mai atins aşa o carte. Mi-au mers direct la inimă toate poveştile, mai ales că în ultima vreme, după ce am citit despre viaţa Reginei Maria, am prins gustul istoriei româneşti de la început de secol XX. Cartea e concepută ca o colecţie de interviuri prin care doamnele Bucureştiului de atunci descriu casele, grădinile, străzile Micului Paris, rememorează întâmplări din viaţa lor, aduc la lumină personalităţi marcante ale societăţii trecute, vorbesc despre înfloritoarea perioadă interbelică, dar şi despre venirea comuniştilor şi confiscarea averilor, despre încercările de după Revoluţie, de multe ori eşuate, de a-şi redobândi casele. Ai impresia că tu, cititorul, eşti cel care stă faţă în faţă cu toate aceste femei minunate, în locuinţele lor încărcate de istorie, sorbindu-le cuvintele şi amintirile. Cumva mi-a adus în minte emisiunea „Profesioniştii” a Eugeniei Vodă.

Cartea asta pur şi simplu explodează de informaţii, nu am parcurs o pagină fără să găsesc ceva care să-mi stârnească interesul şi să merite a fi notat. Ba chiar mi-am propus să iau la pas Bucureştiul şi să caut toate casele care încă mai sunt în picioare, să le văd cu ochii mei (chiar dacă numai în exterior), pentru că am început să privesc un pic altfel oraşul care m-a adoptat, vreau să-l descopăr, să învăţ cât mai multe despre el, să-i cunosc istoria, trecutul. Cred că încep să-l iubesc…

Cei care vor să pătrundă într-o lume apusă şi în acelaşi timp să-şi îmbogăţească cultura generală, îşi pot comanda cartea de pe librărie online. Şi desigur, aştept părerile voastre! 😉

Missy, Regina României

Dacă e ceva ce reproşez sistemului de învăţământ românesc (cel puţin ăla de pe vremea mea, fără internet, google şi wikipedia – ioi, ce babă sunt!) este faptul că se bazează mult prea mult pe teorie, pe învăţarea mecanică, în loc să fie axat pe nevoile elevului şi dezvoltarea aptitudinilor şi talentelor acestuia. În mare, mi-a plăcut istoria, mai ales cea învăţată în şcoala generală. Bine, recunosc, mi-a plăcut mai mult proful. Domnul Dumitrescu (Dumnezeu să-l odihneacă!) era un bărbat înalt, bine făcut, cu statură impozantă şi o voce pătrunzătoare, care îşi păstrase trăsăturile frumoase din tinereţe şi care-i admonesta pe gălăgioşii din ultima bancă cu apelativul „spirite rele”. Ca să vedeţi ce coincidenţa, fusese şi profesorul de istorie al mamei mele. Mi-l amintesc ca pe un om calm, care nu a ridicat niciodată vocea la noi şi nici nu ne-a jignit, cum făceau alţi profesori (mai ales cea de matematică- „Parazitul” o poreclisem 😛 ). Era un om cult şi se vedea cu ochiul liber că-şi iubea materia şi meseria. Îmi plăcea că ne scria schiţele lecţiilor pe tablă, în timp ce le povestea. Eu întotdeauna am învăţat mai uşor după schiţe, cred că de asta încă îmi mai aduc aminte destul de multe date istorice.

Missy, Regina Romaniei- Guy GauthierCu toate astea, mi-ar fi plăcut ca lecţiile să fi fost mai interactive, mai atractive. Şi asta la toate materiile, nu doar la istorie. Să ni se fi cerut să ne expunem părerea despre cele învăţate, să argumentăm şi să comentăm, să fim ajutaţi să ne dezvoltăm o gândire logică şi simţul practic. Poate aşa aş fi aflat şi eu mult mai multe despre Regina Maria a României încă din şcoală, în loc să o descopăr pe această femeie minunată abia acum, la maturitate. După ce am văzut Balcicul, am simţit imboldul de a afla tot despre ea. Drept urmare, faptul că mi-am comandat „Missy, Regina României” de Guy Gauthier de pe librărie online a venit ca ceva normal. Mi-a fost teamă ca nu cumva cartea să fie doar o înşiruire de date istorice, dar imediat ce m-am apucat de citit, teama asta mi-a fost risipită. Într-adevăr, trebuie să recunosc că sunt destul de multe date, dar ele sunt absolut necesare pentru a înţelege desfăşurarea vieţii Reginei Maria, pentru a aşeza cumva, într-o ordine cronologică firească, toate cele trăite de aceasta. Şi credeţi-mă, multe a mai trăit femeia asta! Ce viaţă fantastică a avut, ce evenimente importante a trăit!

Cartea m-a ajutat să înţeleg foarte multe din istoria românilor, să fac legătura între frânturile pe care mi le aminteam eu, să aflu despre diverse nume sonore din politica acelor vremuri şi despre ce le-a determinat să acţioneze într-un anume fel sau altul. Tocmai de asta mi-a plăcut atât de mult, că nu se vorbeşte doar despre Regină, ci şi despre persoanele din anturajul ei, despre situaţiile politice. Ar ieşi un film minunat!

Abia acum, după ce am citit această carte, am înţeles de ce este considerată una din cele mai seducătoare personalităţi ale secolului al XX-lea, de ce a iubit-o poporul român atât de mult pe această nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii (ea a fost cea care a poreclit-o Missy)  şi cât de multe a făcut ea de fapt pentru români (deşi multe merite nu i-au fost recunoscute), ce rol a jucat în formarea României Mari. În plus, mi se pare că totul e scris în mod obiectiv, fără a o preaslăvi şi recunoscându-i-se greşelile, căci da, a avut şi din astea, că doar om a fost şi ea, nu? În concluzie, am făcut bine că am citit cartea asta înainte să mă apuc de „Capitole târzii din viaţa mea” şi vi le recomand cu căldură pe ambele (să ştiţi că au şi poze)! 😉

Leapşa ca la carte

Draga mea Cris-Mary mi-a pasat o leapşă cu parfum livresc şi ca să-mi spăl păcatele (pentru că mai am câteva lepşe de la ea la care nu am răspuns) şi să cresc în ochii ei, am rezolvat-o repede-repede.

1. Care este ultima carte pe care aţi citit-o (sau pe care o citiţi încă)?

Încă citesc, deşi trebuia să o fi terminat cu mult timp în urmă, „Missy. Regina României” de Guy Gauthier. M-a ajutat să risipesc ceaţa deasă din mintea mea în legătură cu familia regală a ţării noastre.

2. Una dintre ultimele cărţi citite pe care o recomandaţi?

Nu vă recomand doar o carte, ci o întreagă saga, şi anume  „Cântec de gheaţă şi foc” a lui George R. R. Martin pentru că are de toate: intrigă, fantezie, dragoste, luptă pentru putere, personaje foarte bine realizate. Daca va simtiti in stare, puteti citi toate cele 5 carti in engleza (deocamdata atatea au aparut pana acum), pe care le puteti comanda de pe librarie online.

Şi pentru o după-amiază plăcută, „Oscar şi tanti Roz” de Eric-Emmanuel Schmitt pentru că e prea frumoasă şi te face să-ţi pui anumite întrebări. Eu am plâns de mama focului când am citit-o.

3. Care este următoarea carte pe care vă gândiţi s-o citiţi?

Am ditamai lista cu cărţi de citit, sincer nici nu ştiu cu care să încep (sau dacă voi ajunge vreodată să o finalizez, întrucât tot adaug). Aş vrea să mă apuc de „Jurnalul” Oanei Pellea, dar mai vedem ce idei mă trăznesc până atunci (sunt o Mărgeluţă mai schimbătoare ca vremea)!

Şi asta a fost. Ce-mi plac lepşele scurte! 😛 Voi ce cărţi aţi mai citit în ultimul timp?