Dumnezeu nu a putut fi pretutindeni, aşa că a creat mamele

Ştiţi poveştile alea incredibile cu mame care, fără să le dea cineva de veste, pur şi simplu ştiu când copilul lor, aflat peste mări şi ţări, a păţit ceva rău? Ei bine, eu cred cu tărie în ele pentru că o astfel de relaţie specială, permiteţi-mi chiar s-o numesc telepatică, există între mine şi mama mea! Simte când mă doare inima, oricât ma prefac eu că e totul în ordine, ca să n-o mai încarc şi pe ea cu tristeţile mele, şi telefonul ei pică întotdeauna exact la ţanc! De cele mai multe ori ne sunăm reciproc fix în aceeaşi clipă, semn că şi gândurile noastre se suprapun.

La fel s-a întâmplat şi acum zece ani, într-o seară de vineri, când mi-a zvâcnit brusc inima de nelinişte şi prima imagine care mi-a venit în minte a fost chipul mamei mele. Şi oricât încercam eu să-mi îndrept gândurile în altă parte, la fel cum faci cu un ţânţar care te bâzâie întruna, era în zadar, presimţirile sumbre nu voiau să-mi dea pace! Am ştiut atunci că i se întâmplase ceva, şi nu de bine, asta era sigur! Mi-a confirmat tata în dimineaţa următoare că neatenţia medicilor îmi băgase fiinţa cea mai dragă de pe pământul ăsta în comă. Iar ultimul ei gând, înainte de a nu mai şti de sine, a fost „Doamne, Maica Domnului, lasă-mă să-mi cresc copiii!”, avea să-mi mărturisească mai târziu mama. Iar eu nici măcar nu vreau să-mi imaginez cum ar fi fost acum ca-n loc să vorbesc cu ea la telefon, să-i duc o floare la mormânt!

Aşa că da, nu sunt poveşti de adormit copiii şi nici nu ţin de paranormal! Cred cu tărie că legătura dintre mamă şi pruncul său nu se încheie o dată cu tăierea cordonului ombilical, ci continuă pe tot parcursul vieţii! Şi la 50 de ani, tot „puiul mamei” eşti! 😀

Şi uite aşa, în virtutea celor povestite anterior, a ştiut ea, mama de Mărgea, cu superputerile ei mămiceşti, că în ultimul timp preţioasa ei fiică nu se scaldă deloc în ape limpezi şi cristaline! Ca să-i înlăture amărăciunea şi să-i aştearnă pe buze un zâmbet laaaaarg, uite ce surpriză i-a pregătit:

Happy Funny EggsE lesne de închipuit că atunci când am desfăcut pachetul de acasă şi am găsit minunăţia de mai sus, m-a bufnit instantaneu râsul! Toate grijile s-au spulberat ca prin minune! Obiectiv atins, mami! 😀 Cum ştii tu totul, cum mă simţi tu pe mine şi cât de mult te iubesc eu pe tine!

Fii demn!

fii-demn by dan puricPe Dan Puric nu l-am vazut niciodata pe scena si nici nu am citit inainte vreo carte a lui. Dar l-am vazut la tv acordand un interviu, mi-a placut cum a vorbit si atunci m-am decis sa-mi comand de pe librarie online libris.ro ultima sa carte, „Fii demn!”. Titlu care recunosc ca m-a intrigat, intrucat nu-mi puteam imagina ce s-ar putea spune despre demnitate intr-o lume in care, sa fim seriosi acum, nu prea se mai cunoaste si intelege semnificatia acestui cuvant… ori s-a dat uitarii, fiindca nu serveste intereselor de parvenire.

Desi ma asteptam la un roman, „Fii demn!” este de fapt o colectie de povestiri, anecdote, eseuri si interviuri, structurate in sase capitole. Cel mai mult si mai mult mi-a placut prima parte, cea in care autorul face portretul mamei sale (a carei fotografie se regaseste pe coperta cartii), in care vorbeste despre bunica lui si evoca cu nostalgie amintiri din copilaria  petrecuta la sat, pe Valea Siriului. Daca toata cartea ar fi tratat numai acest subiect, ar fi fost fantastic si i-as fi acordat 10 stele din 10. Mi-a placut si partea cu pilde, ca doar stiti ca-mi plac povestile cu talc. Ba chiar o sa le si public pe cateva dintre ele la rubrica Povestioara de vineri, pentru ca sunt chiar faine. Singura parte care a scartait putin este cea de-a treia, cea care trateaza subiectele serioase: patriotismul, martirii neamului si verticalitatea poporului roman. Nu spun ca nu-s de acord cu tot ce a scris autorul, pentru ca sunt, dar pur si simplu nu m-a incantat felul moralizator, parca superior si mult prea nationalist in care o face, si nici religiozitatea exagerata din discursul sau, care mi se pare ca-l zugraveste pe Dan Puric drept fanatic religios.

Trecand peste asta, recomand cu placere cartea. Se citeste usor, pentru ca este scrisa la persoana intai, cu mult umor si ironie, dand impresia ca asculti povestile unui bunic intelept, spuse la ceas de seara, la gura sobei, cu lemnele trosnind in foc. Iar mesajul este unul foarte valoros: trebuie sa ne iubim pamantul pentru care si-au dat viata inaintasii nostri, sa ne cunoastem istoria pentru a nu repeta greselile trecutului si sa invatam sa ne recapatam verticalitatea ca popor, demnitatea de a fi roman!

Povesti cu statui si fantani din Bucuresti

Stiati ca:

  • cea mai veche statuie din Bucuresti este cea a spatarului Mihai Cantacuzino, aflata in curtea Spitalului Coltea inca din anul 1869?
  • prima statuie ecvestra din capitala e cea din 1874 a lui Mihai Viteazu „calare pe Breazu”?
  • prima opera a unui sculptor roman (Ion Georgescu) este statuia lui Gheorghe Lazar, dezvelita la 1886, a treia ca aparitie in Piata Universitatii?
  • Ana Davila, nascuta Racovita, sotia doctorului Carol Davila, il avea ca bunic dinspre mama pe Dinicu Golescu?
  • obeliscul de la intrarea in localul Politehnicii dezvelit in 1912, imediat dupa ce a avut loc primul accident aviatic din tara noastra, in care pilotul Gheorghe Caranda si-a pierdut viata, este cel dintai omagiu adus de bucuresteni aviatorilor si zborului?
  • bustul doctorului Haralambie Botescu aflat in spatele Halei Matache este o replica a celui ridicat in 1920 in parcul statiunii Govora ?
  • cartierul Drumul Taberei isi datoreaza numele lui Tudor Vladimirescu, care-si instalase oamenii in corturi pe platoul din Dealul Cotrocenilor?
  • basoreliefurile de pe soclul statuii lui Spiru Haret (dezvelita in 1935), cioplite in piatra, sunt primele lucrate de Ion Jalea?
  • Kilometrul O existent azi nu este cel original, ci o reproducere facuta in atelierul de turnatorie al sculptorului Ion Bolborea, dupa fotografiile celui contruit in 1937 si distrus in 1952?
  • Monumentul Aerului, opera din 1937 a sculptorului F. L. Gove , este un omagiu adus lui Mircea Zorileanu, primul pilot roman care a trecut Carpatii cu avionul sau, inima si cenusa lui fiind ingropate sub monument?
  • cele dintai artificii de apa au fost artezienele de la capatul Podului Mogosoaiei, construite din vointa lui voda Nicolae Mavrogheni, in anii domniei sale, 1786-1790, langa biserica Mavrogheni?
  • fantana Sarindar din fata Cercului Militar isi trage denumirea din biserica aflata aici pana in 1893?

povesti cu statui si fantani din bucuresti de victoria dragu dimitriuToate aceste lucruri fascinante si mult, mult mai multe altele le-am aflat din cartea „Povesti cu statui si fantani din Bucuresti”, scrisa de Victoria Dragu Dimitriu, carte pe care mi-am comandat-o de pe librarie online. Dintr-un munte de informatii, am selectat doar cateva lucruri care am crezut eu ca v-ar putea interesa, caci daca as fi trecut aici toate cele pe care le-am aflat din cartea asta absolut superba, as fi riscat sa ma lungesc la nesfarsit si sa nu mai fi terminat postarea nici pana acum.Doar atat va mai spun: ma bucur enorm si intr-un fel, chiar sunt mandra ca acum stiu o groaza de lucruri noi despre orasul care m-a adoptat de 2 ani de zile!

Asadar, daca va pasioneaza istoria, arta si aveti nostalgie dupa Bucurestii de odinioara, „Povesti cu statui si fantani din Bucuresti” nu trebuie sa va lipseasca din biblioteca.  😉

Povesti ale domnilor din Bucuresti

„Subtire licarire in negura de iad…
Cum poate lumanarea sa arda in furtuna?
Putea cetatea milei intreaga sa ramana
Cand dobora securea si cel mai falnic brad?”

-Din poemul „Piata Victoriei” al arhitectului Mihai Papae, dedicat tatalui sau, Ion N. Papae (director la Palatul Functionarilor Publici timp de 47 de ani)

Cu cea mai mare placere si nerabdare am patruns din nou in Bucurestiul de altadata, ajutata si de aceasta data de Victoria Dragu Dimitriu si a ei carte minunata „Povesti ale domnilor din Bucuresti”. Acum a venit randul a 15 domni remarcabili sa-si evoce nostalgici aminitrile pline de farmec despre Micul Paris. Prezentate tot sub forma interviurilor, povestile zugravesc mentalitatea, obiceiurile si traiul locuitorilor capitalei de odinioara si abunda de informatii istorice, artistice si de urbanism. Am parcurs fiecare rand cu sufletul la gura, cu aviditate, dornica sa aflu din ce in ce mai multe. Cat de diferit poate fi Bucurestiul contemporan fata de cel interbelic! Unde e aerul sau boem si artstic de altadata, farmecul, decenta si onoarea lui? Cat de diferiti locuitorii de atunci si acum! Unde e dragostea si respectul bucurestenilor pentru orasul in care traiesc?

O carte superba, despre un oras minunat, cu oameni remarcabili. O carte de citit, recitit, studiat, admirat. V-o recomand din tot sufletul! O puteti comanda de pe librarie online, eventual alaturi de „Povesti ale doamnelor din Bucuresti” pentru intregirea tabloului. 😉

Poveşti ale doamnelor din Bucureşti

Plimbări cu trăsura pe Kiseleff, studii la Paris, veri petrecute la Balcic, case superbe, grădini minunate, biblioteci imense, pereţi înţesaţi de tablouri, seri dansante, baluri elegante, lume bună cu preocupări artistice, teatru, operă, concerte,  o societate de culţi, artişti şi iubitori de frumos, pictori, sculptori, poeţi, scriitori, compozitori, arhitecţi, fiecare cu contribuţia sa la înflorirea Micului Paris. Cu alte cuvinte, Bucureştii de odinioară, prin ochii unor doamne precum doctoriţa Alice Magheru (soţia poetului George Magheru), Manuela Burnea (nepoata primarului Ion Procopie Dumitrescu), Adina Arsenescu (fiica lui Victor Iamandi), pictoriţele Lili Pancu şi Magda Ghinea, Ala Jalea Popa (fiica lui Ion Jalea).

Povesti ale doamnelor din BucurestiDespre toate astea am putut citi în cartea „Poveşti ale doamnelor din Bucureşti” de Victoria Dragu Dimitriu şi sincer vă spun că demult nu m-a mai atins aşa o carte. Mi-au mers direct la inimă toate poveştile, mai ales că în ultima vreme, după ce am citit despre viaţa Reginei Maria, am prins gustul istoriei româneşti de la început de secol XX. Cartea e concepută ca o colecţie de interviuri prin care doamnele Bucureştiului de atunci descriu casele, grădinile, străzile Micului Paris, rememorează întâmplări din viaţa lor, aduc la lumină personalităţi marcante ale societăţii trecute, vorbesc despre înfloritoarea perioadă interbelică, dar şi despre venirea comuniştilor şi confiscarea averilor, despre încercările de după Revoluţie, de multe ori eşuate, de a-şi redobândi casele. Ai impresia că tu, cititorul, eşti cel care stă faţă în faţă cu toate aceste femei minunate, în locuinţele lor încărcate de istorie, sorbindu-le cuvintele şi amintirile. Cumva mi-a adus în minte emisiunea „Profesioniştii” a Eugeniei Vodă.

Cartea asta pur şi simplu explodează de informaţii, nu am parcurs o pagină fără să găsesc ceva care să-mi stârnească interesul şi să merite a fi notat. Ba chiar mi-am propus să iau la pas Bucureştiul şi să caut toate casele care încă mai sunt în picioare, să le văd cu ochii mei (chiar dacă numai în exterior), pentru că am început să privesc un pic altfel oraşul care m-a adoptat, vreau să-l descopăr, să învăţ cât mai multe despre el, să-i cunosc istoria, trecutul. Cred că încep să-l iubesc…

Cei care vor să pătrundă într-o lume apusă şi în acelaşi timp să-şi îmbogăţească cultura generală, îşi pot comanda cartea de pe librărie online. Şi desigur, aştept părerile voastre! 😉

Missy, Regina României

Dacă e ceva ce reproşez sistemului de învăţământ românesc (cel puţin ăla de pe vremea mea, fără internet, google şi wikipedia – ioi, ce babă sunt!) este faptul că se bazează mult prea mult pe teorie, pe învăţarea mecanică, în loc să fie axat pe nevoile elevului şi dezvoltarea aptitudinilor şi talentelor acestuia. În mare, mi-a plăcut istoria, mai ales cea învăţată în şcoala generală. Bine, recunosc, mi-a plăcut mai mult proful. Domnul Dumitrescu (Dumnezeu să-l odihneacă!) era un bărbat înalt, bine făcut, cu statură impozantă şi o voce pătrunzătoare, care îşi păstrase trăsăturile frumoase din tinereţe şi care-i admonesta pe gălăgioşii din ultima bancă cu apelativul „spirite rele”. Ca să vedeţi ce coincidenţa, fusese şi profesorul de istorie al mamei mele. Mi-l amintesc ca pe un om calm, care nu a ridicat niciodată vocea la noi şi nici nu ne-a jignit, cum făceau alţi profesori (mai ales cea de matematică- „Parazitul” o poreclisem 😛 ). Era un om cult şi se vedea cu ochiul liber că-şi iubea materia şi meseria. Îmi plăcea că ne scria schiţele lecţiilor pe tablă, în timp ce le povestea. Eu întotdeauna am învăţat mai uşor după schiţe, cred că de asta încă îmi mai aduc aminte destul de multe date istorice.

Missy, Regina Romaniei- Guy GauthierCu toate astea, mi-ar fi plăcut ca lecţiile să fi fost mai interactive, mai atractive. Şi asta la toate materiile, nu doar la istorie. Să ni se fi cerut să ne expunem părerea despre cele învăţate, să argumentăm şi să comentăm, să fim ajutaţi să ne dezvoltăm o gândire logică şi simţul practic. Poate aşa aş fi aflat şi eu mult mai multe despre Regina Maria a României încă din şcoală, în loc să o descopăr pe această femeie minunată abia acum, la maturitate. După ce am văzut Balcicul, am simţit imboldul de a afla tot despre ea. Drept urmare, faptul că mi-am comandat „Missy, Regina României” de Guy Gauthier de pe librărie online a venit ca ceva normal. Mi-a fost teamă ca nu cumva cartea să fie doar o înşiruire de date istorice, dar imediat ce m-am apucat de citit, teama asta mi-a fost risipită. Într-adevăr, trebuie să recunosc că sunt destul de multe date, dar ele sunt absolut necesare pentru a înţelege desfăşurarea vieţii Reginei Maria, pentru a aşeza cumva, într-o ordine cronologică firească, toate cele trăite de aceasta. Şi credeţi-mă, multe a mai trăit femeia asta! Ce viaţă fantastică a avut, ce evenimente importante a trăit!

Cartea m-a ajutat să înţeleg foarte multe din istoria românilor, să fac legătura între frânturile pe care mi le aminteam eu, să aflu despre diverse nume sonore din politica acelor vremuri şi despre ce le-a determinat să acţioneze într-un anume fel sau altul. Tocmai de asta mi-a plăcut atât de mult, că nu se vorbeşte doar despre Regină, ci şi despre persoanele din anturajul ei, despre situaţiile politice. Ar ieşi un film minunat!

Abia acum, după ce am citit această carte, am înţeles de ce este considerată una din cele mai seducătoare personalităţi ale secolului al XX-lea, de ce a iubit-o poporul român atât de mult pe această nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii (ea a fost cea care a poreclit-o Missy)  şi cât de multe a făcut ea de fapt pentru români (deşi multe merite nu i-au fost recunoscute), ce rol a jucat în formarea României Mari. În plus, mi se pare că totul e scris în mod obiectiv, fără a o preaslăvi şi recunoscându-i-se greşelile, căci da, a avut şi din astea, că doar om a fost şi ea, nu? În concluzie, am făcut bine că am citit cartea asta înainte să mă apuc de „Capitole târzii din viaţa mea” şi vi le recomand cu căldură pe ambele (să ştiţi că au şi poze)! 😉

Leapşa ca la carte

Draga mea Cris-Mary mi-a pasat o leapşă cu parfum livresc şi ca să-mi spăl păcatele (pentru că mai am câteva lepşe de la ea la care nu am răspuns) şi să cresc în ochii ei, am rezolvat-o repede-repede.

1. Care este ultima carte pe care aţi citit-o (sau pe care o citiţi încă)?

Încă citesc, deşi trebuia să o fi terminat cu mult timp în urmă, „Missy. Regina României” de Guy Gauthier. M-a ajutat să risipesc ceaţa deasă din mintea mea în legătură cu familia regală a ţării noastre.

2. Una dintre ultimele cărţi citite pe care o recomandaţi?

Nu vă recomand doar o carte, ci o întreagă saga, şi anume  „Cântec de gheaţă şi foc” a lui George R. R. Martin pentru că are de toate: intrigă, fantezie, dragoste, luptă pentru putere, personaje foarte bine realizate. Daca va simtiti in stare, puteti citi toate cele 5 carti in engleza (deocamdata atatea au aparut pana acum), pe care le puteti comanda de pe librarie online.

Şi pentru o după-amiază plăcută, „Oscar şi tanti Roz” de Eric-Emmanuel Schmitt pentru că e prea frumoasă şi te face să-ţi pui anumite întrebări. Eu am plâns de mama focului când am citit-o.

3. Care este următoarea carte pe care vă gândiţi s-o citiţi?

Am ditamai lista cu cărţi de citit, sincer nici nu ştiu cu care să încep (sau dacă voi ajunge vreodată să o finalizez, întrucât tot adaug). Aş vrea să mă apuc de „Jurnalul” Oanei Pellea, dar mai vedem ce idei mă trăznesc până atunci (sunt o Mărgeluţă mai schimbătoare ca vremea)!

Şi asta a fost. Ce-mi plac lepşele scurte! 😛 Voi ce cărţi aţi mai citit în ultimul timp?

Martorii patimilor

Cand am fost la bunica de sarbatori, am aruncat un ochi si-n bibiloteca, asa cum fac de fiecare data cand ajung la tara. Mi-e drag sa privesc cartile frumos aranjate pe rafturi, sa le rasfoiesc, sa mai citesc cate un paragraf, in timp ce mirosul lor imi inunda narile. Imi aduce aminte de vremurile frumoase ale copilariei.

giovanni papini - martorii patimilorDe data asta am plecat cu un brat de carti. Pe majoritatea le-am citit cand eram mai mica, dar acum m-a lovit dorul de ele, asa ca le-am facut buletin de Bucuresti. 😛 Printre ele si Martorii patimilor a lui Papini. Scena rastignirii lui Iisus de pe coperta m-a facut sa o ignor multi ani, crezand ca este o carte mult prea religioasa pentru gustul meu. Dar de data asta, nu am mai ocolit-o.

Cartea a fost publicata pentru prima data in Italia in anul 1937 (conform Wikipedia italiana)  sub titlul „I testimoni della passione – sette legende evangeliche”, fiind tradusa la noi in 1941. E o carte subtirica, ce se citeste foarte usor, deci in mai putin de 2 ore ai si terminat-o (daca nu ai factori perturbatori cum am avut eu).

Bazandu-se pe adevarul biblic, Papini construieste in jurul acestuia 7 povestiri concentrate pe faptele si trairile martorilor reali sau imaginari ai patimilor lui Iisus, descriind felul in care acestia au fost afectati de intalnirea cu Fiul lui Dumnezeu. Intr-o ordine care mie mi s-a parut a fi cronologica, aflam prin ce siretlicuri il convinge diavolul pe Iuda Iscarioteanul sa-l vanda pe Mantuitor pe 30 de arginti („Ispitirea lui Iuda”); apoi citim despre Barabba, criminalul care a fost crutat de Pilat („Fiul Tatalui”); in a treia povestire gasim episodul cu taierea urechii lui Malco de catre apostolul Petru in momentul in care Iisus este capturat in Gradina Ghetsimani („Urechea lui Malco”); citim apoi in cea de-a patra legenda despre Simon din Cirene, cel care a carat crucea pe Golgota in locul Mantuitorului („Cirenianul”); in „Razbunarea lui Caiafa” suntem martori la momentul in care acesta, intr-un acces de grandomanie, recunoaste cat de mandru e ca el, un simplu om, a omorat un Dumnezeu; „Nebunia lui Pilat” ne arata un om obsedat sa descopere ce inseamna adevarul si chinuit de vina de a fi macelarit iudeii; iar in cea de-a saptea si ultima povestire, facem cunostinta cu doua personaje inventate de Papini: Papa Celestin VI si rabinul Sabbatai ben Shalom („Legenda marelui rabin”).

Contrar asteptarilor mele, mi-a placut cartea. Chiar mult, as spune. Si asta pentru ca Papini are o scriitura foarte vizuala, plina de imagini care ti se perinda prin fata ochilor ca un film. Ofera multe amanunte, dar nu exagerat, astfel incat nu ti se apleaca pofta de citit sub greutatea lor. Accentul este pus nu pe actiune (pe care o cunoastem prea bine de la orele de religie din scoala), ci pe personaje. Ele sunt cele importante, trairile lor, zbuciumul launtric, atat de bine si detaliat descris de autor. Exact ceea ce-i trebuie unei carti sa ma cucereasca. Bine, mi-as fi dorit ca autorul sa nu fie atat de sarcastic, cinic si chiar pesimist as spune, si sa crute macar unul dintre cele 7 personaje (chit ca al saptelea nu moare fizic, poate doar sufleteste). Prea le-a pedepsit si le-a osandit la tragice sfarsituri. Macar unul sa fi invatat din greselile sale si sa aleaga calea cea dreapta. Tocmai de asta nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva faptul ca sunt 7 legende e o trimitere indirecta la cele 7 pacate capitale?

In concluzie, ma bucur tare mult ca de data asta nu am mai ocolit „Martorii patimilor”, iar cei interesati si-o pot comanda de pe librarie online fara nicio ezitare.

Printesele mele

Acum cativa ani, ai mei au schimbat mobila si pe cea veche, o vitrina compusa din 2 corpuri pline cu cartile mamei, au dus-o la tara la bunica, dupa ce in prealabil au renovat o camera din temelie. Asa ca acum avem acolo o odaie (cum ii zice mamaie) „ca acasa la Dragasani” si de cate ori ajung la tara, foarte rar in ultimii ani ce-i drept, intru in camera asta pe care bunica o pazeste ca pe ochii din cap (pentru ca sunt lucrurile noastre in ea) ca sa mai arunc un ochi peste cartile mamei sau in cutiile cu suveniruri adunate de prin calatoriile mele.

-Hai du-te-n odaie, sa vezi ce mai e pe acolo! mi-a zis razand mamaie ultima data cand am fost la tara. Imi stie bine obiceiurile babuta mea! 😛

Insa eu eram pornita sa gasesc o anumita carte de care mi-a fost foarte dor in ultima vreme, „Povestiri vanatoresti” de Ionel Pop. Nu pentru povestea din randurile ei, ci pentru cea din spatele desenelor  facute de o Margeluta cu 23-24 de ani mai tanara! Si-am gasit-o. Nici nu va puteti inchipui cat am ras la vederea lor! Si eu, si mama ne-am amuzat teribil! Insa niciuna din noi nu-si poate da seama cum am reusit eu sa pun mana pe carte si s-o decorez dupa bunul plac, pentru ca mama era foarte grijulie cu cartile ei si in niciun caz nu mi-ar fi dat-o de buna voie! Deci clar, am sustras-o cand nu era atenta!

Asadar, iata operele nemuritoare ale Margelutei la 4-5 ani:

1

Pe coperta exersam literele invatate de la mami.

2Si pentru ca mi se parea mie ca ceea ce-i lipseste cartii este un strop de culoare, am zis sa rezolv problema asta colorand toate desnele din carte. Si sa mai adau si eu cateva, sa fie mai vesela!

3

Da, aveam o obsesie pentru printese… cu parul lung si blond, pe care si soarele era invidios!

4

Tipele astea doua erau „sore” (nu surori, pentru ca degeaba imi zicea mami ca asta e pluralul corect, mie nu-mi placea deloc cuvantul)! Si ma mir ca l-am scris bine pe „S”, pentru ca de obicei il scriam pe dos, ca pe 2, pentru ca asa mi se parea mie mai logic. A se observa ce coafuri retro au patrupedele din imagine! Magarul zici ca-i Elvis!

Aveam o pasiune pentru numele „Liza”. Probabil se tragea de la papusa numita astfel pe care o primisem cadou de la nasa mea  sau din „Dumbrava minunata”, poveste care imi placea tare mult si o vedeam pe diafilm pe „repeat”.

8

Gagica asta ori e cantareata, ori e actrita, una din doua. Cert e ca cele 8 capete de jos sunt spectatori, de asta sunt sigura! Si se pare ca se foarte bucura de spectacol!

6

Din nou printese, de data asta prinse in Hora Unirii! Sau poate se duceau la cumparaturi, ca niste adevarate fashioniste ce sunt! Ori la ziua cuiva, judecand dupa buchetul de flori din mana uneia!

7

Nici coperta finala nu a scapat de spiritul meu creator! Din nou printese… in mijlocul naturii, inconjurate de flori! Ca trebuie sa se mai aeriseasca si ele, nu?

Voi ce „opere de arta” din perioada copilariei pastrati inca? Ah, si sa nu uit: daca vreti sa comandati pentru piticii vostri niste minunate carti pentru copii, o puteti face pe librarie online fara nicio grija.Eu am pus ochii pe cateva pentru nepoata-mea, pe care sper sa-si lase creatiile asa cum am facut si eu cand eram de varsta ei, ca sa aiba si ea cand va ajunge la varsta mea, de ce se amuza si povesti pe blogul sau! 😉 😛

Inclestarea regilor de George R. R. Martin

Inclestarea regilor” (titlul original ‘A Clash of Kings’) este cel de-al doilea volum (din cele 7 promise de autor) din saga fantasy „Cantec de gheata si foc”. Publicata pentru prima data in noiembrie 1998 in Marea Britanie, cartea continua povestea inceputa in „Urzeala tronurilor”. Astfel, lupta celor 7 Regate din Westeros pentru Tronul de Fier devine mai acerba si mai complexa acum (de unde si titlul cartii), dar se mai adauga o  noua amenintare: cea de dincolo de Zid careia trebuie sa-i faca fata in primul rand Rondul de Noapte. Ca sa nu mai amintesc si de vremea rea.

Ca o mica paranteza, fratii Rondului de Noapte apără regatul şi sunt legati prin jurământ să nu ia parte la nici un război civil şi la luptele pentru tron. În mod tradiţional, în vremuri de rebeliune, onorează toţi regii şi nu se supun nici unuia. Vedeti, de asta imi plac mie hartile de la inceputul cartii si listele cu Case de la final! Intregesc tabloul si-ti ofera explicatii pentru a intelege mai bine povestea! 😛

Sa ma apuc sa va povestesc in amanunt tot ce se intampla in carte, credeti-ma, nu are niciun rost! Si asta pentru ca:

1. actiunea e foarte complexa, plina de intrigi si schimbari de situatie si se desfasoara pe mai multe planuri (chestie care uneori m-a zapacit un pic); personajele sunt multe, dar foarte bine conturate, evoluand in acest volum. Imi place foarte mult felul in care G.R.R.M. isi zugraveste personajele, sunt atat de umane incat te regasesti in trairile lor! Acum le iubesti si le aprobi actiunile, acum le detesti si le contesti faptele, suferi cand moare vreunul de parca ar fi fost o persoana reala, te bucuri cand le merge bine! Sa va povestesc cat ii urasc pe Lannisteri, mai ales pe Cersei si Jaime? Nu si pe Tyrion, el ramane in continuare preferatul meu! 😛

2. stiu cu siguranta ca fratele meu imi citeste blogul si nu as vrea sa afle ce se intampla in carte, pentru ca urmeaza sa termine sesiunea si sa se apuce s-o citeasca, deci nu vreau sa-i stric surpriza! Si nici voua, celor care inca n-ati citit-o!

In concluzie, „Inclestarea regilor” e parca mai stufoasa, mai complexa si mai complicata, mai violenta si mai sangeroasa decat „Urzeala tronurilor”, dar la fel de captivanta si interesanta. Chiar te prinde. Eu una abia astept sa citesc volumul al treilea, „Iuresul sabiilor” (pe care-l voi comanda de la aceeasi librarie online ca si pe celelalte doua), fiindca sunt convinsa ca nu voi fi dezamagita. Dar nu ma pot abtine sa nu ma intreb din nou, cum a reusit George R. R. Martin sa creeze o poveste atat de complexa si cuprinzatoare, in care detaliile abunda mai ceva ca zapada din iarna asta? Trebuie sa fie ceva geniu omul asta, zau asa!

Inclestarea regilor

„Acolo unde cad zăpezi şi bat vânturi albe, lupul singuratic moare, dar haita supravieţuieşte.”

„Sunt un lup străvechi şi s-a isprăvit cu dinţii de lemn.”

 Inca putin si termin o carte la care ma chinui de la finele lui noiembrie, anume Inclestarea regilor de George R. R. Martin, al doilea volum din saga fantasy „Cantec de gheata si foc”, comandata de la o librarie online.  Am zis ca ma chinui nu pentru ca volumul in sine ar fi o corvoada, greu de citit si la fel de greu de digerat, ci fiindca toate sarbatorile de iarna si evenimentele din ultimul timp mi-au ingreunat misiunea. Dar nu mai am mult, cateva pagini si gata! Yeeey! 😉
Ah, si cartea chiar imi place!

Urzeala tronurilor de la Libris.ro

Urzeala tronurilorDesi cei de la libraria online Libris au fost foarte prompti si mi-au trimis cartea in ziua urmatoare comenzii, iar eu m-am apucat imediat sa o citesc, ei bine, tot mi-a luat vreo 3 luni sa o termin! Da, stiu, shame on me! Si asta nu se datoreaza neaparat dimensiunilor deloc neglijabile ale romanului (920 de pagini), ci si lipsei mele de timp din vara asta!  Eh da, stiti doar ca Margeaua duce o lupta apriga si continua cu dusmanul Timp!

„Urzeala tronurilor” (A Game of Thrones) este primul volum din saga fantasy „Cantec de gheata si foc” (A Song of Fire and Ice) scrisa de George R.R. Martin si aparuta la editura Nemira.  De la inceput va avertizez ca este o carte care o data inceputa, cu greu te mai lasi de ea! Si asta pentru ca e de-a dreptul fascinanta! Pe mine m-a lasat cu gura cascata complexitatea povestii! Actiunea nu lipseste nicio clipa, iar personajele sunt pur si simplu fermecatoare, sunt atat de bine conturate incat te indragostesti de ele! Sunt in numar mare (ceea ce e si logic, la dimensiunile cartii), dar atat de bine descrise, incat par foarte reale si chiar te atasezi de ele! Nu exista personaje perfect negative sau perfect pozitive, fiecare din ele actionand pentru propriul bine, ceea ce le face atat de umane si reale! Dar atentie, cand te-ai legat afectiv de-un personaj, hop, se trezeste autorul sa-l decapiteze! Da, George R.R. Martin nu se da deloc in laturi din a-si omori personajele indragite de cititor, pe care acesta le credea principale si deci nemuritoare! Dar aspectul asta face ca povestea sa fie si mai interesanta si sa te prinda si mai tare, caci nu stii niciodata ce urmeaza sa se intample in pagina urmatoare! Unul din personajele mele preferate este Tyrion Lannister, pentru ascutimea mintii sale si replicile ironice, dar pline de umor!

Cum am mai spus, m-au incantat tare mult hartile de la inceputul cartii (care mi-au adus in minte genericul filmului) si anexa cu toate cele 7 Case din Westeros, care te ajuta sa intelegi mai bine povestea. Mi-a placut cum scenele de actiune trepidanta si cruzime infioratoare se imbina armonios cu cele de dragoste si duiosie, m-a fascinat complexitatea povestii care abunda in comploturi, tradari, intrigi, uneltiri, lupte interne pentru putere, razboaie, m-au fermecat peronajele atat de reale.

In concluzie, va recomand cu cea mai mare caldura „Urzeala tronurilor” si va asigur ca nu veti regreta niciun minut petrecut citind-o! Ah, si ca un mic sfat, cei care ati vazut filmul inainte, sa nu va asteptati ca acesta sa ilustreze perfect cartea, caci vor exista cateva mici neconcordante intre cele doua! Va las pe voi sa le descoperiti singuri! Spor la citit! 😉

„O minte are nevoie de cărţi, precum o sabie are nevoie să fie ascuţită!”