Draga Mosule cu mana lunga,

Iti multumesc din suflet pentru „generozitatea” de care ai dovada anul acesta, cand, in loc de dat, mi-ai luat! Ohooo, si inca destule! Si daca tot ai binevoit sa ma usurezi de atatea lucruri personale foarte dragi mie, m-am gandit sa te ajut cu un mic inventar, ca sa stii ce pastrezi si ce „daruiesti” mai departe, in functie de valoarea tuturor nimicurilor margelate pe care le-ai „imprumutat” de la subsemnata!

Ei bine, afla de la mine, ca aia era geanta mea preferata, de firma si din piele veritabila, cea mai mare pe care o aveam, deci si cea mai plina cu diverse. Costa aproximativ 400 euro acum 2 ani, deci te-ai scos! Stai linistit, nu sunt eu atat de avuta, am primit-o cadou de la o fiinta foarte draga mie si tocmai de asta ma doare inima pentru ea! Ca sa vezi, te-ai pricopsit, nu alta! Gagica’ta o sa fie in delir cand o sa i-o duci in dar! Si daca mai adaugi si cele 3 rujuri, 2 mascara, tusul, fardurile si creioanele de ochi, oglinda, penseta mea buna, fondul de ten de la L’Oreal, nou, cumparat duminica si folosit doar o singura data, iti garantez ca extazul mandrei e asigurat!

Eh, cu cheile mele nu prea ai ce face, pentru ca adresa din buletin nu e cea la care locuiesc efectiv, deci TEEEAAPAAA!! N-ai decat sa te duci in sectorul 5 si sa incerci usa, ca sa te convingi si singur! Imi pare rau doar de jumatatea aia de inima de la breloc, primita de Dragobete de la Al Meu Ca Bradul si care nu se va mai intregi niciodata cu jumatatea lui! Si de cerceii si brosa in forma de masti venetiene, suveniruri luate chiar de la Carnavalul de la Venetia. Am avut grija de ele ca de ochii din cap atatia ani, ca sa ti le insusesti tu, felicitari!

Nu are rost sa te mai anunt ca si cu portofelul ai luat o alta mare TEEEEAAAPAAA, dupa cum te-ai prins si singur pana acum! Era gol-golut, ca pruncul la nastere, asa ca va trebui sa iei din alta parte banii pentru grohaitorul de Craciun! Stiu oricum ca nici nu vei avea mila de permisul auto si buletin, asa ca mi-am luat deja adio de la ele si ma pregatesc sufleteste pentru o noua alergatura si o portie zdravana de birocratie romaneasca! Dar m-am obisnuit deja, e al treilea an consecutiv in care imi refac buletinul! Anul trecut l-am pierdut de 1 Decembrie, anul asta de Mos Nicolae! Grozava chestie! Pe cardurile de la farmacii nu dau 2 bani, dar imi pare rau de fotografiile pe care le aveam in portofel, de agenda mea verde cu broscuta si de abonamentul RATB proaspat reinnoit! Fie-le tarana usoara!

Insa cel mai si cel mai tare sufar pentru Nicu Pixelu’ meu rosu ca focul! M-ai lasat fara aparat foto chiar acum, cand se apropie sarbatorile si deci adio clipe frumoase imortalizate pe vecie! Sa ai parte de el la fel ca mine! Si sper macar ca vei avea decenta sa stergi pozele mele de pe aparat si fac matanii sa nu ma trezesc cu vreun profil fals pe facebook, mai ales ca acum ai toooate datele mele personale plus poze! Esti dat dracu’, ce sa mai!

In final, tin sa-ti multumesc ca mi-ai daruit „cel mai frumos” si mai de neuitat 6 decembrie din viata mea! Te asigur ca te voi pomeni in fiecare an, urandu-ti numai de bine, sanatate si viata lunga, tie si familiei tale! Dar daca ai fi avut acolo, in fundul sufletului tau de sparlitor, un dram de bun simt hotomanesc, poate ai fi observat doliul proaspat de la oglinda masinii si pe mine palida, cu ochii rosii si umflati, obosita si nedormita de 2 nopti, si poate nu te-ar fi lasat sufletul sa faci ceea ce ai facut! Da, stiu, vise naive…

P.S.: Te invit la o cafea, ca sa-ti dau si incarcatorul si cablul de date ale aparatului foto!

CITATUL ZILEI:

„Cu timpul, hoţul de ouă ajunge hoţ de cămile.”

Proverb irakian

Painea si hotul

Era odata un hot care suferea din cauza unui grav defect, cel putin pentru cei asemeni lui. Era mereu atras de ceva, dincolo de prada cea mai apropiata. Cauta altceva. Ce? Nu stia nici el sa spuna. Un miracol, o comoara curata, o adevarata lumina plina de pace. Suferea din cauza asta. Nu stia de unde ii venea acea melancolie si traia cu ea asa cum se traieste cu acele iubiri apasatoare care uneori stanjenesc sufletul.

Intr-o seara, cautand o o prada, el patrunse intr-o casa fara aparare. In mijlocul mesei nu era nimic in afara de o paine rotunda in coaja ei. Si cum a ajuns in dreptul ei, painea l-a intrebat:
– Fratele meu, ce cauti tu de fapt?
– Cine a vorbit? intreba hotul.
– Sunt eu, spuse painea. Nu voiai tu un miracol?
– Speram la unul, dar tu ma uimesti.
– Iti vad limpede sufletul trist. Ai vrea sa descoperi in sfarsit ceva ce nu poate fi distrus, sa stii ce este muzica, sa iubesti asa cum stiu eu iubi.
– Tu iubesti pe cei care te mananca? intreba hotul amar si in bataie de joc.
– Cine nu iubeste nu poate hrani. Vrei puterea mea?
– Sigura ca da, ma intereseaza foarte mult.
– Sa stii ca trebuie sa treci prin drumul care a fost si al meu.
– Povesteste-mi, zise hotul.
– Fie ca urechea inimii sa asculte. Am fost mai intai, intr-o zi de toamna, ingropat in pamantul mortilor. Am putrezit. Am dormit multa vreme. Ceva din mine a germinat. M-am simtit renascand. Atunci mi-a venit o dorinta, un elan, un vis din ceruri. Intr-o dimineata s-a nascut un fir de iarba. Eram eu, traind, uluit. Aerul albastru, soarele, pasarile, libertatea, ce minune! M-am simtit si mai sus, m-am oferit averselor de ploaie. Am cunoscut acea mandrie a fapturii care crede in eternitate. Au venit primele zile de vara, armata de fier a seceratoarelor, inutilitatea rugaciunilor. Am fost legat, batut, zdrobit, facut praf sub roata, inecat, framantat, aruncat in cuptor si in sfarsit scos din acest infern de jaratic de catre calaul meu. Asa si nu altfel am devenit hranitoare. Am aceasta forta incomparabila de a imi darui forta celor vii. O vrei tu, hotule?

– Nu, pastreaz-o, raspunse omul. Prefer sa raman cu intrebarile mele fara raspuns… Sa iubesti e prea greu. Ziua buna.

   Henri Gougaud

Multumesc pentru povestioara, Anima! 😉

Adevărata educaţie

Într-o şcoală de la marginea unui oraş, era un profesor foarte iubit de copii. Totdeauna, domnul profesor avea grijă de toţi elevii, încercând să-i înveţe cât mai multe. Dar, într-o zi, copiii au observat că unul dintre colegii lor fură şi l-au pârât imediat profesorului. Acesta însă nu l-a pedepsit pe făptaş. După câteva zile, hoţul a furat iar, dar a fost prins imediat. Nici de această dată, domnul profesor nu l-a pedepsit. Când acelaşi lucru s-a întâmplat şi a treia oară, câţiva băieţi s-au dus la profesor să se plângă şi i-au spus:

– Acest coleg al nostru fură mereu. Nu este bine ceea ce se întâmplă şi vă rugăm să-l daţi imediat afară din şcoală, altfel plecăm noi.

– N-am să-l dau afară. Dacă vreţi, puteţi pleca toţi ceilalţi, dar el rămâne.

– Domnule profesor, dar cum este posibil să renunţaţi atât de uşor la noi toţi, care v-am ascultat mereu?

Privindu-i cu blândeţe, profesorul le-a explicat elevilor săi, atât de miraţi de această neaşteptată situaţie:

– Voi ştiţi, deja, ce e bine şi ce e rău. Dacă aţi pleca în lume, cu siguranţă că aţi şti cum să vă purtaţi, nici nu mă îndoiesc! Dacă însă el ar pleca de aici, dintre noi, ce ar face? Asta de ce nu v-aţi întrebat? De ce v-aţi gândit doar la voi? Credeţi că dacă o să-l dau afară, va fi mai bun? Dacă aici, între noi, el nu ştie cum e bine să te porţi, ce va face el în lume? Aşa că, indiferent dacă voi rămâneţi sau plecaţi, el va sta în continuare aici, iar eu voi avea grijă să se schimbe şi să devină un om bun. Iar atunci când va dori şi el acest lucru, cu siguranţă că dintr-un hoţ ocolit de colegi, va deveni un copil apreciat şi iubit de toţi cei din jurul său.

Când a aflat despre cele petrecute, impresionat de bunătatea profesorului său, băieţelul care până atunci furase şi le pricinuise atâtea necazuri celor din jurul său a promis că se lasă de furat. Şi s-a ţinut de cuvânt, fiindcă – aşa cum spusese şi domnul profesor – de data aceasta EL era cel care dorea din tot sufletul să fie mai bun.