Ultima zi de vacanta, între un răsărit și un apus de poveste

Scriu aceste rânduri în avion, de pe aplicația WordPress din telefon, anticipând, ba pardon, implorând vizita lui Mos Ene, care nu dă doi bani pe rugăciunile mele și se lasă așteptat. Nazdravana a adormit deja, întinsă pe două scaune. A furat-o somnul în timp ce ronțăia Maltesers și rezolva puzzle-uri cu Masha and the Bear. Fratele de Mărgea citește concentrat despre zeii și eroii din mitologia greacă în cartea cumpărată azi dintr-un magazin de pe lângă stația Mandraki, Al Meu Ca Bradul butonează telefonul, cu o față nu tocmai extaziată, probabil și-a verificat contul bancar și se întreabă cât ar costa un rinichi pe piața neagră. Stewardesa împinge cu năduf un cărucior plin cu parfumuri, în timp ce eu mă gândesc cât de bucuroasă trebuie să fie -God knows I am!- ca am ușurat-o de un „pantof” Carolina Herrera cu cardul Bradului consort, bineinteles și of course, că tot e Sfânta Maria mâine și uitarea se taxează. „Happy wife, happy life!” l-a consolat stewardesa și nici c-ar îndrăzni să nu-i dea dreptate! Eu nici atât! 😁

Am plecat de pe Rhodos cu o jumătate de ora întârziere și cu mai multe bagaje ca la venire, plus două-trei sacoșe din duty-free, care s-ar fi înmulțit periculos dacă mai așteptam încă puțin. Și în timp ce stăteam la coadă, suflând plictisiți în mască și păzind cu sfințenie o mapă doldora de acte, bilete, certificate covid și passenger locator forms, soarele își vedea de treaba lui, făcând ceea ce face zilnic, de cele mai multe ori neobservat și nebăgat în seamă: apunea în tihnă, oferind un splendid spectacol de lumină și culoare, după cum se poate vedea și în imaginile de mai jos (pentru care am fost apostrofată nici nu mai știu a câta oară, fiindcă nimeni din jur nu-mi înțelege dragostea arzătoare pentru fotografie – csf, n-ai csf!).

When the day is slowly fading

And the sun sinks in the west

Will you give a thought my dearest

To the one who loves you best?

Și în timp ce admiram încântată apusul soarelui, gândindu-mă că e ultimul pe tărâm elen, mi-am dat seama ca ziua de azi mi-a fost plina și rotunda ca soarele: am început-o privind și fotografiind rasaritul de pe balconul camerei de hotel și am încheiat-o minunandu-ma de apus în aeroportul Diagoras, așteptând îmbarcarea. Sa fi calculat totul și nu mi-ar fi ieșit asa precis!

CITATUL ZILEI:

“Nimic nu valorează mai mult decât ziua de azi.”

Goethe

Dulcegarie florala de 8 Martie

8 martie

8 martie

8 martie

8 martie

8 martie dulce

Din seria „pimp my bouquet”, iata cum s-a transformat anul asta „clasicul” buchet de 8 Martie pentru Margeluta! Spuneti voi, cum sa nu te indulcesti, atat la propriu, cat si la figurat, cand primesti in dar asa flori speciale? Cel putin ai siguranta ca nu vei fi nevoita sa aduni petale cazute dupa numai doua zile! Va garantez insa ca astea nu vor trai nici macar atat, fiindca imediat ce le-ai primit, te va napadi o pofta nebuna sa musti din ele! 😀

8 martieIar floricica asta simpatica intruchipeaza ultimul martisor pe anul asta! Ca doar flori fara martisor in luna femeilor, nu prea merge! Si gata, fetelor, s-a dus frenezia snururilor alb-rosii! Acum trebuie doar sa asteptam sa infloreasca pomii, ca sa le innodam pe ramurile lor!

Iar pe final, trebuie neaparat sa spun ca desi am adorat dintotdeauna luna martie, fiind luna in care m-am nascut, abia acum a inceput cu adevarat sa-mi placa sa primesc cadouri! Nu ma mai sperie practica asta cum se intampla in urma cu cativa ani, fiindca in ultimul timp am avut parte numai de daruri foarte inspirate! Sau poate in sfarsit, am invatat eu sa ma bucur de toate, chiar daca sunt sau nu pe gustul meu! Poate am invatat sa apreciez… intentia! Asa ca lasati cadourile sa vina la mine! 😀 Abia astept sa-mi ajunga si trusa de pensule profi pentru machiaj. Eh da, Al Meu Ca Bradul stie cu siguranta cum sa ma alinte! 😉

CITATUL ZILEI:

„Toate popoarele civilizate au respectat femeia”.

Jean Jacques Rousseau

Apus de soare pe Lacul Morii

Intotdeauna am avut o stare de bine in preajma apei si de asta Lacul Morii (Ciurel) este una din zonele mele preferate din intreg Bucurestiul. De fiecare data cand ma plimb pe malul sau, furtunile mele interioare se calmeaza si ma incarc cu energie. Asa ca de cate ori am ocazia, dau o fuga aici si dupa cum puteti vedea din imagini, ochii mei au cu ce se desfata!

lacul morii

lacul morii

lacul morii

lacul morii

lacul morii

lacul morii

lacul morii

lacul morii

lacul morii

lacul morii

lacul morii

lacul morii

lacul morii

lacul morii

lacul morii

lacul morii

lacul morii

lacul morii

lacul morii

lacul morii

Remediu pentru zile reci

În ultima vreme, Mărgeluţa a devenit o avidă consumatoare de Tumblr şi-n perioada asta rece, credeţi-mă, e imposibil să nu dai în feed peste măcar o poză-două cu ciocolată caldă atât de apetisantă, că-ţi băleşti tastatura. Dar ce vorbesc eu, e plin feedul cu licoarea asta magică! Şi cum în week-end m-am trezit cu ochii direct pe tumblr, ultima mea pasiune, inevitabilul s-a produs: fuga-fuguţa am dat buzna în magazin, mi-am cumpărat cele necesare şi o dată ajunsă acasă mi-am pregătit o ciocolată caldă să stea mâţa-n coadă, să moară tumblrul de oftică şi poftă (de asta am garnisit-o cu multă frişcă şi marshmallow)! 😀 Iar gustul… fenomenal! Cu ocazia asta vă dezvălui un mic truc: folosiţi cacao alcalinizată (eu am descoperit-o de curând la magazinul de mirodenii din piaţă), fiindcă e mult mai grasă şi deci mult mai gustoasă decat cea obişnuită din supermarket, la cutie! Nu-i aşa că aroma de ciocolată caldă vă aduce şi vouă aminte de copilărie?  Poftă bună! 😉
hot chocolate

hot chocolate marshmallows

Tombe la neige

Mărgeluţa astă-seară, la căldură, în scara blocului cu-n zâmbet laaarg: „Vaaai, ce frumos ninge! Ca-n basme!” (deh, am avut o rătăcire de moment).
Mărgeluţa în secunda următoare, afară, în frig, cu-n zâmbet crispat: „Brrrrrrr!!!” (clănţănind dinţii şi revenind brusc la realitate).

Alea 5 minute pe care le fac de obicei până în staţia lui 282/205 când ies de la muncă, în seara asta, ca niciodată,  mi s-au părut 5 ore. Sau poate chiar mai mult, fiindcă am îngheţat ca un rahat şi-am tremurat ca o piftie! Pur şi simplu mi se părea că drumul se tot lungea, şi lungea, şi lungea, încât pentru o secundă chiar am avut impresia că nu mai ajung în nenorocita aia de staţie. Am înfruntat stihiile naturii întocmai ca Ana lui Manole. Vântul tăios sufla atât de tare, încât îmi arunca toată zăpada în faţă şi abia am văzut culoarea verde la semafor. Deci am scăpat nespoită pe asfalt, yeeey! Ca să nu mai spun că la un moment dat am crezut că mă transform într-un fel de Dorothy în Ţara lui Chiliman (pentru necunoscători, ăsta e primarul sectorului 1) şi o să fiu luată pe sus. Şi credeţi-mă, sunt orice, numai cantitate neglijabilă nu! 😛

În concluzie, cam aşa a trăit Mărgeaua voastră prima ninsoare din iarna asta. Pe la prânz m-a plouat de am ajuns ciuciulete la muncă, pe seară m-a nins şi bătut vântul de am ajuns ciuciulete acasă! Acelaşi rezultat, cauze diferite. Cert e că mi-am amintit cu vârf şi îndesat cum arată şi se simte un dârdâit zdravăn! După cum puteţi să vă daţi şi singuri seama, sunt EXTREM DE ÎNCÂNTATĂ că a venit iarna, anotimpul meu preferat! Da, vezi să nu!

P.S.: cam aşa se vede de la fereastra mea prima zăpadă a acestei ierni! Oare nu am putea să facem o petiţie, o grevă, un protest ceva, ca după Crăciun să intrăm direct în vară? Cam prin iunie, aşa….

let it snow

Trofeul UEFA Champions League la Bucureşti

Din ciclul „ce nu face nevasta din dragoste pentru bărbatu’su”, a ajuns Mărgeluţa cu Al Ei Ca Bradul în Piaţa George Enescu, să vadă Trofeul UEFA Champions League. Şi asta la insistenţele ei, ca să vedeţi chestie! Păi când face el, bărbatul din dotare adică, o mutră de căţel plouat fiindcă tocmai week-endul ăsta, când trofeul se află în Bucureşti, el trebuie să plece din capitală, şi-n plus „azi avem prea mult de alergat, nu mai ajungem acolo până în ora 18”, cum să nu ţi se-nmoaie inima? Ziceţi voi, cum? Aşa că, de bunăvoie şi nesilită de nimeni, i-am propus să amânăm toate celelalte lucruri şi să mergem mai întâi să vadă cu ochii lui minunea. Nu de alta, dar cine ştie când vom mai avea echipe în Champions League? Doamne, ce rea sunt! 😛

După vreo 40 de minute de stat la coadă şi un pic de dârdâit, am reuşit să ajungem lângă trofeu. Numai că surprize-surprize, nu ne-au lăsat să facem poze cu telefonul, pentru că îţi făceau ei o fotografie, pe baza cardului primit la intrare. Card pe care noi l-am refuzat, pentru că cereau inutil prea multe date personale şi fetele drăguţe  de acolo ne-au spus ca e doar pentru jocurile de pe traseu, jocuri de care nouă nu ne ardea fiindcă ne grăbeam, mai ales că parcasem prost maşina şi ne era teamă să nu ne-o ridice! Tot ce voiam era să ajungem cât mai repede la trofeu, să-l fotografiem şi să plecăm, aşa cum s-a întâmplat anul trecut la Cupa UEFA Europa League, în Centrul Vechi. Treaba s-a rezolvat până la urmă, Al Meu Ca Bradul a căpătat pe loc un card, s-a tras în poză şi ne-au expediat rapid. Atât de repede s-a desfăşurat totul, încât nici n-am apucat măcar să admir şi eu cupa. Am aflat ulterior, după o căutare pe google, că mult râvnitul trofeu, deţinut în prezent de Bayern Munchen, este din argint, aurit pe interior şi are o greutate de 7,5 kg, 73,5 cm înălţime şi 46,5 cm lăţime. De fotografiat lângă el nu m-a interesat, că nu prea mă încântă în general chestiile astea fotbalistice. Eu venisem acolo doar pentru Al Meu Ca Bradul, să-i fac lui o bucurie. Doamne, ce soţie devotată şi iubitoare aţi zice, nu-i asa? Eh, nu vă imaginaţi că soţul de Mărgea e un naiv, ştie şi el că de acum încolo, de fiecare dată când îi va trece prin cap să-mi refuze vreun moft, o să-i reamintesc cu mare satisfacţie cât m-am sacrificat eu pentru el, stând atâta la coadă şi dârdâind de frig, doar pentru a-i face lui o plăcere! 😛 Şi să-l fi văzut la final, când şi-a căpătat fotografia pe hârtie, ce încântat era! Întocmai ca un copil!

Cei care doriţi să vedeţi vestitul trofeu, o mai puteţi face azi şi mâine, la Expoziţia UniCred Walk of Champions, din Piaţa Enescu, începând cu ora 10 şi până la ora 22 sâmbătă, iar duminică până la ora 18. Ah, şi nu refuzaţi cardul de la intrare! 😛

UEFA Champions League Trophy in Bucharest by Margeluta

UEFA Champions League Trophy Bus in Bucharest by Margeluta

Dumnezeu nu a putut fi pretutindeni, aşa că a creat mamele

Ştiţi poveştile alea incredibile cu mame care, fără să le dea cineva de veste, pur şi simplu ştiu când copilul lor, aflat peste mări şi ţări, a păţit ceva rău? Ei bine, eu cred cu tărie în ele pentru că o astfel de relaţie specială, permiteţi-mi chiar s-o numesc telepatică, există între mine şi mama mea! Simte când mă doare inima, oricât ma prefac eu că e totul în ordine, ca să n-o mai încarc şi pe ea cu tristeţile mele, şi telefonul ei pică întotdeauna exact la ţanc! De cele mai multe ori ne sunăm reciproc fix în aceeaşi clipă, semn că şi gândurile noastre se suprapun.

La fel s-a întâmplat şi acum zece ani, într-o seară de vineri, când mi-a zvâcnit brusc inima de nelinişte şi prima imagine care mi-a venit în minte a fost chipul mamei mele. Şi oricât încercam eu să-mi îndrept gândurile în altă parte, la fel cum faci cu un ţânţar care te bâzâie întruna, era în zadar, presimţirile sumbre nu voiau să-mi dea pace! Am ştiut atunci că i se întâmplase ceva, şi nu de bine, asta era sigur! Mi-a confirmat tata în dimineaţa următoare că neatenţia medicilor îmi băgase fiinţa cea mai dragă de pe pământul ăsta în comă. Iar ultimul ei gând, înainte de a nu mai şti de sine, a fost „Doamne, Maica Domnului, lasă-mă să-mi cresc copiii!”, avea să-mi mărturisească mai târziu mama. Iar eu nici măcar nu vreau să-mi imaginez cum ar fi fost acum ca-n loc să vorbesc cu ea la telefon, să-i duc o floare la mormânt!

Aşa că da, nu sunt poveşti de adormit copiii şi nici nu ţin de paranormal! Cred cu tărie că legătura dintre mamă şi pruncul său nu se încheie o dată cu tăierea cordonului ombilical, ci continuă pe tot parcursul vieţii! Şi la 50 de ani, tot „puiul mamei” eşti! 😀

Şi uite aşa, în virtutea celor povestite anterior, a ştiut ea, mama de Mărgea, cu superputerile ei mămiceşti, că în ultimul timp preţioasa ei fiică nu se scaldă deloc în ape limpezi şi cristaline! Ca să-i înlăture amărăciunea şi să-i aştearnă pe buze un zâmbet laaaaarg, uite ce surpriză i-a pregătit:

Happy Funny EggsE lesne de închipuit că atunci când am desfăcut pachetul de acasă şi am găsit minunăţia de mai sus, m-a bufnit instantaneu râsul! Toate grijile s-au spulberat ca prin minune! Obiectiv atins, mami! 😀 Cum ştii tu totul, cum mă simţi tu pe mine şi cât de mult te iubesc eu pe tine!

De la Noaptea Muzeelor 2013

Harta-Noaptea-Muzeelor-2013-Bucuresti-În ultimii doi ani, de când am dat plaiurile vâlcene pe aglomeraţia capitalei, nu am ratat nicio Noapte a Muzeelor, aşadar vă daţi seama că nu aveam de gând să încep anul ăsta. După ce ne-am aruncat un ochi curios la Festivalul turcesc din Herăstrău, împreună cu Bradul consort am luat-o la pas spre  Grigore Antipa, deşi nici nu speram că apucăm să intrăm. Pe la 17:45, când am ajuns noi acolo, era încă devreme şi ni s-a părut că mulţimea adunată în faţa muzeului nu semăna nici pe departe cu coada imensă de anul trecut, prin urmare am decis să rămânem, în speranţa că vom înainta rapid. Am aflat pe pielea noastră că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, dar era prea târziu să mai renunţăm, aşa că 3 ore mai târziu, timp în care ni se alăturase şi prietena mea Inuţa, am reuşit să punem piciorul în incinta muzeului, la vestita şi controversata expoziţie „The Human Body”. Biletul a fost la reducere, am plătit doar 20 de lei, în loc de 60! Primul cuvânt care-mi vine în minte şi acum când mă gândesc la exponate este „wow”! Iar interjecţia asta înglobeaza o mulţime de trăiri, şi plăcute, şi mai puţin plăcute! Este extraordinară, fantastică, de necrezut, de neuitat, macabră şi înfiorătoare în acelaşi timp! N-am părăsit-o scuipându-mi maţele, nici vărsând vreo lacrimă, dar cert este că nu voi uita prea curând ce am văzut acolo! Şi asta nu pentru că nu aş mai fi văzut cadavre (ba unele într-un hal de nehal, credeţi-mă!), dar ideea că sunt oameni adevăraţi, mama, tata, fiul cuiva din lumea asta, expuşi în văzul tuturor ca nişte ciudăţenii de la circ, mi-a cam ridicat părul pe mine!

Am profitat de faptul că eram deja înăuntru şi am vizitat şi restul muzeului. E prima dată când ajung la Antipa şi acum pot spune că înţeleg de ce este atât de iubit de bucureşteni, mai ales după renovare. Am reuşit să fotografiez cât de cât, deşi vizita se desfăşura pe fast forward, nu aveai voie să te opreşti prea mult ca să pozezi pentru că blocai trecerea şi în spatele tău se strângea un puhoi de oameni, şi-n plus Sony Boy, noul meu aparat foto primit cadou de la Moş Crăciun în locul lui Nicu Pixelu’ dispărut prematur/furat în decembrie, nu prea face faţă când vine vorba de fotografii de interior, cu lumina slabă.

Muzeul Grigore Antipa 2 by MargelutaMuzeul Grigore Antipa 1 by MargelutaMuzeul Grigore Antipa 3 by MargelutaMuzeul Grigore Antipa 4 by MargelutaPe la 23:30, am ieşit de la Antipa (Doamne, câtă lume se strânsese afară!) şi ne-am continuat drumul spre Observatorul Astronomic, dar ne-am lăsat păgubaşi când am văzut coada kilometrică! Aşa că am decis să mergem spre Gara de Nord, la Muzeul C.F.R. şi ne-am oprit în drum şi la Muzeul Naţional al Literaturii Române. Aici, atmosferă degajată, invitaţi care lecturau cărţi şi mulţi elevi entuziasmaţi să-ţi fie ghid! Foarte fain colţul dedicat dadaismului, unde puteai să-ţi creezi propriile poezii folosind cuvinte decupate din reviste!

Muzeul literaturii 3 by MargelutaMuzeul literaturii 1 by MargelutaMuzeul literaturii 2 by MargelutaLa Muzeul C.F.R., mai multă lume decât ne aşteptam noi să fie. Anul trecut era aproape gol, iar acum avea vizitatori şi din Argeş, veniţi cu autocarul!

Muzeul CFR 3 by MargelutaMuzeul CFR 1 by MargelutaMuzeul CFR 2 by MargelutaAm încercat apoi să ajungem şi la Muzeul Cotroceni, dar era deja închis. De altfel, am observat că anul ăsta foarte multe dintre muzeele participante la Noaptea Muzeelor nu au mai ţinut deschis până la 4 dimineaţa, ci au dat deja stingerea pe la 1-2, unele chiar la ora 10 seara. Aşadar, pe la 3 dimineaţa ne-am întors într-un final acasă, rupţi de oboseală, cu dureri teribile de spate şi picioare, de parcă am fi alergat la maraton o zi întreagă şi am dormit neîntorşi! Nici măcar nu-mi aduc aminte dacă am visat ceva, eu, care am 1001 vise pe noapte! 😛

Voi aţi făcut Noaptea Muzeelor?

CITATUL ZILEI:

„Muzeul e arsenalul cel mai puternic cu care un popor îşi apără originea, identitatea şi tot ce a moştenit de la străbuni.”

Iosif Sterca-Şuluţiu