Vârstele omului

În prima zi, Dumnezeu a creat câinele şi i-a zis:

–În fiecare zi să stai în uşa casei şi să latri la oricine intră în casă ori trece prin faţa ei. Pentru asta îţi dau 20 de ani de viaţă.

Câinele a răspuns:

–E prea mult pentru a sta şi a lătra, Doamne! Ce-ar fi să-mi dai doar zece ani şi să-i păstrezi pe ceilalti zece?

Şi Dumnezeu a fost de acord.

A doua zi, Dumnezeu a creat maimuţa şi i-a zis:

–Înveseleşte-i pe oameni cu maimuţărelile tale şi fă-i să râdă. Pentru asta îţi dau o viaţă de 20 de ani.

Maimuţa a zis:

–Să mă maimuţăresc vreme de 20 de ani? Asta-i destul de mult! Ce-ar fi să-ţi dau 10 ani înapoi cum a făcut şi câinele?

Şi Dumnezeu a fost de acord.

A treia zi, Dumnezeu a creat vita şi i-a zis:

–Tu să mergi toată ziua pe câmp cu ţăranul, să suferi de arşiţa soarelui, să ai viţei şi să dai lapte să poţi întreţine familia ţăranului. Pentru asta îţi dau 60 de ani de viaţă.

Vita a răspuns:

–Asta e o viaţă destul de grea, Doamne! Ce-ar fi să păstrez 20 şi să-ţi înapoiez 40?

Şi Dumnezeu a acceptat şi de această dată.

În ziua a patra, Dumnezeu l-a creat pe om şi i-a zis:

–Mănâncă, dormi, căsătoreşte-te şi bucură-te de viaţă. Pentru asta îti dau 20 de ani.

Dar omul a zis:

–Numai 20 de ani? Este posibil să-mi dai mie cei 20 de ani ai mei, cei 40 pe care ţi i-a înapoiat vita, cei 10 de la maimuţă şi 10 de la câine, pentru a avea o viaţă de 80 de ani?

–Sigur! a zis D-zeu, tu ai cerut-o!

Acesta este deci motivul pentru care în primii 20 de ani mâncăm, dormim, ne jucăm şi ne distrăm. Următorii 40 de ani muncim ca vitele în soare ca să ne întreţinem familiile. După care ne maimuţărim timp de 10 ani ca să ne bucurăm nepoţii. Iar ultimii 10 ani îi petrecem pe prispa casei lătrând la toată lumea.

Povestioară găsită pe moldoveancublog.ro.

life
Sursă foto

Coliba în flăcări

Singurul supraviețuitor de pe o navă care se scufundase, a fost aruncat pe malul unei insule nelocuite. El s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să-l salveze și, în fiecare zi, scruta orizontul, în găsirea ajutorului, dar nimeni nu părea să vină spre acea insulă. Obosit, a reușit să-și încropească o colibă din lemnele aruncate de ocean pe malul insulei.

Dar, într-o zi, după ce a vânat ceva pentru mâncare, s-a întors la coliba sa. Spre surprinderea lui, coliba era în flăcări, fumul ridicându-se în rotocoale spre cer. Ce ar fi putut să i se întâmple mai rău decât să-i ardă și coliba? Pierduse totul. Tot ce avea era în acea colibă. Plin de mânie a strigat către Dumnezeu.

– Doamne, cum ai putut să-mi faci una ca asta?

Totuși, devreme, în dimineața zilei următoare a fost trezit de zgomotele unei nave ce se apropia de insulă. Venise să-l salveze.

– De unde ați știut că sunt aici? a întrebat omul curios.

– Am văzut semnalul luminos, au răspuns cei de pe navă.

Wayne Rice

Bătrânica şi vizita lui Dumnezeu

Era odată o bătrână căreia Dumnezeu îi promisese că o va vizita “astăzi”.

Ea nu se arătă deloc modestă la auzul acestui lucru. Mătură şi şterse praful prin casă, găti bucate delicioase şi pregăti masa. Apoi se aşeză să-l aştepte pe Dumnezeu. Deodată cineva bătu la uşă. Numaidecât bătrâna sări să-i deschidă uşa, dar când văzu că afară era doar un biet cerşetor spuse:

-Nu, pentru Dumnezeu! Du-te unde vrei astăzi. Tocmai îl aştept pe Domnul, nu te pot primi la mine! şi-l lăsă pe cerşetor să plece cu mâna goală.

După câtva timp, bătu din nou cineva la uşă. Acum bătrâna deschise uşa mai repede decât prima dată. Dar pe cine văzu ea afară? Pe nimeni altul decât pe un bătrân zdrenţăros.

-Astăzi îl aştept pe Dumnezeu. Nu mă pot ocupa de tine, spuse ea şi-i închise uşa în nas.

După câteva ore, mai bătu cineva. Când bătrâna se repezi să-i deschidă, văzu din nou un cerşetor slab şi zgribulit, care o rugă insistent să-i dea un colţ de pâine şi un loc de dormit sub acoperişul casei ei.

-Hai, lasă-mă în pace! Îl aştept pe Dumnezeu! Nu te pot primi la mine!

Şi bătrânul trebui să meargă mai departe, iar bătrâna se puse din nou să aştepte. Timpul trecea oră după oră. Se făcu seară şi Dumnezeu încă nu venise. Bătrânica deveni din ce în ce mai îngrijorată. “Unde o fi rămas Dumnezeu? Sau unde s-o fi rătăcit?” se întreba ea. În cele din urmă, se duse la culcare şi imediat adormi. Dumnezeu îi apăru bătrânei în vis şi-i spuse: “De trei ori am bătut astăzi la uşa casei tale şi de trei ori M-ai refuzat!”.

Binefacere şi Recunoştinţă

Se spune că odată Dumnezeu a invitat toate virtuţile la o petrecere.  Acestea s-au salutat şi s-au îmbrăţişat, căci erau foarte bune prietene unele cu altele. Doar două nu vorbeau între ele. Dumnezeu le întrebă:

-Nu vă cunoaşteţi?

Ele spuseră:

-Nu ne-am întâlnit niciodată.

Numele lor erau Binefacere şi Recunoştinţă.

Richard Wurmbrand

Cheia de Adrian Paunescu

Mari poeti, de-a lungul vremii, au asemanat femeia
Cu o floare, cu un soare, c-o zeita, cu scanteie, cu o apa, c-o papusa
Eu, cum nu-s poet prea mare,
Zic ca seamana c-o usa.

Usa catre fericire, usa catre mangaiere
Usa ce spre tine duce galopand… luna de miere.
Usa catre inrobire, usa jugului etern
Usa care-ti deschide perspectiva spre infern.

Deh, dar ca s-ajungi sa intri, e-o problema delicata
Fiindca mai intai de toate, usa trebuie descuiata.
Si treaba se face bine si devine fericita
Nu cu cheia la-ntamplare, ci cu cheia potrivita,

Cheia ei originala, orice usa-n lumea asta
Dupa nunta si traditie are cheia ei si… basta!
Dar de iei un gen de usa, simpla, dubla sau de tei
Si-ai sa vezi ca merg la dansa doua sau mai multe chei

Stai, n-o sparge cu toporul, nu tipa, nu fa scandal
Ia-ti mai bine portofelul si te du la tribunal.
Ca sa-ti iei o alta usa, liber trebuie sa fii
Si-asta costa, dupa leafa, de la 3 la 7 mii!

Cand alegi o usa noua, trebuie s-o faci cu arta
Sa n-aiba, Doamne fereste, broasca defecta, sparta…
Ca broasca atat e buna pana n-a scapat la chei,
Ca pe urma n-o mai fereci, nici cu doua nici cu trei

E asemeni cu ulciorul, care dus prea des la apa
Te trezesti ca-i sare smaltul, ori se sparge, ori se crapa
Usa este ca gaina, ca abia cand e batrana
Mai matura si mai coapta, face supa cea mai buna.

Da, dar care om in viata nu si-a spus in gandul lui:
„Da-o dracului de supa, vreau un piciorus de pui?”
Usa este ca un loto, zice pustiului un tata
Nu e nici o diferenta – dai un ban mai tragi odata

Insa, dragul tatii, afla, nu tine cat vesnicia,
Ca exagerand cu joaca, ti se strica jucaria.
Am vazut o usa care a trait in viata toata
Ca o sfanta cuvioasa, si-a murit nedescuiata

A urlat la dansa cerul, cu o voce ca de crai:
„Hei, stafie ingalbenita, poate vrei sa intri-n rai?
Mars la iad, acolo-i locul pentru-o scandura uscata
Ai trait degeaba-n lume si-ai ramas tot incuiata.”

Ce te legi mereu de usa? o sa-mi spuneti cu temei
Habar n-am! Aveti dreptate, sa vorbim atunci de chei.

Fiindca principalu-n lume, nu e gandul, nici ideea
Nu e focul si nici roata, principalul este cheia.
Si exista chei… O groaza, cati barbati, atatea chei,
Ca de cand e lumea lume, cheile le tin la ei.

Unele sunt lungi si groase, sau subtiri ca un siret
Altele mici, delicate, ce deschid si un fiset.
Principalul nu-i marimea, important – la orice usa –
E sa se lovesca cheia si sa fie… jucausa.

Sa nu se-ndoaie-n broasca si sa tina la-nvartit.
Chei de lacate, valize, de casete, frigidere,
De camari, de manastire, pivnite sau sifoniere,
Ar mai fi cheia franceza, cheia la casa de bani,

Cheia de la TURNUL LONDREI sau facuta de tigani,
Dara, ce te faci amice, ca din sute de modele
Tu te chinui toata viata cu o cheie de… sardele?
Merge ea cat merge bine, dar apoi prinde rugina

Si-atunci nici Gerovitalul n-o mai scoate la lumina!
Poti sa-i dai cu glaspapirul, smirghel, pile, ciocolata,
Tot ce-ncerci este zadarnic, ti-a iesit din uz si gata!

Geaba-ncerci, geaba te zbuciumi si degeaba-ti iesi din fire.
Nu te mai vaita la lume, nu e vina nimanui,
Leaga-o cu-n siret sau funda, fa-i un nod si pune-o-n cui!

Sunt atitea chei pe lume, cheia SOL si cheia FA,
Dar asta nu te-ncalzeste daca n-ai tu cheia ta.
Si… gandind cum fac batranii… la o tinerete noua,
Zici… privindu-ti amintirea …
” AH , DE-AS FI AVUT EU DOUA!

Adrian Paunescu

Schimb de locuri

Am primit pe mail povestioara de mai jos (multumesc Aurelia!) si pentru ca duminica e 1 Martie, o daruiesc pe post de martisor tuturor prezentelor feminine care-mi citesc blogul. 😉 O primavara minunata, dragelor! ❤

Un barbat era satul de a mai merge la munca in fiecare zi si sotia lui sa stea acasa. Voia sa vada cu ochii lui ce se petrece in timp ce el muncea din greu la birou, zicand astfel:

-Doamne eu merg la serviciu in fiecare zi si muncesc 8 ore pe zi, in timp ce sotia mea sta fara nici o grija acasa. Vreau ca si ea sa stie prin ce trec eu zilnic, asa ca, te rog, permite-mi sa facem schimb pt o zi. Amin!

Dumnezeu, in minunata sa intelepciune, i-a indeplinit dorinta.

Dimineata urmatore, destul de sigur pe sine, barbatul se trezi in pielea sotiei sale. S-a ridicat, a gatit micul dejun pt partenerul sau de viata, a trezit copiii, le-a pregatiti hainele, le-a servit micul dejun, le-a facut pachetele pt scoala, i-a dus la scoala, a venit repede acasa, a adunat toate hainele si a dus hainele la spalat, s-a dus la banca, s-a dus la cumparaturi si din nou acasa ca sa lase cumparaturile; apoi a plecat sa plateasca cheltuielile lunare. Revenita acasa a curatat cutia pisicii si a imbaiat cainele. Era deja ora 13. A facut paturile, si a adunat alte rufe, a aspirat in toata casa, a sters praful si a spalat bucataria..

A fugit apoi la scoala dupa copii cu care, pe drum, a intrat in discutii contradictorii. Acasa a pregatit din nou laptele si biscuitii pentru copii si s-a ocupat de ei pt ca sa isi faca temele. Apoi si-a instalat masa de calcat si a inceput sa calce uitandu-se cu coada ochiului la tv. La ora 16:30 a inceput sa curete cartofii si sa spele legumele pt salata, a gatit carnea de porc si a pregatit mancarea de cina. Dupa cina, din nou, a spalat toata bucataria, vasele, a adunat din nou toate hainele, a facut baie copiilor si i-a pregatit de culcare..

La ora 9 era deja extenuata din cauza treburilor din timpul zilei, dar pentru ea ziua nu se terminase inca… era asteptata in pat de sotul sau pentru a face dragoste, lucru pe care le-a facut cu brio, fara sa aiba plangeri din partea partenerului.

A doua zi barbatul s-a trezit si imediat a venit in genunchi inaintea lui Dumnezeu:

-Doamne, nu stiu la ce m-am gandit cand am cerut sa fiu in pielea sotiei mele…am gresit asa de mult sa o invidiez pe sotia mea crezand ca sta degeaba acasa toata ziua… Te rog, te rog mult, dar te rog, fa schimbarea la loc! Amin!

Dumnezeu in infinita Sa intelepciune i-a replicat:

-Fiule, cred ca ai invatat o lectie buna si bucuros as face schimbarea inapoi, dar vezi tu, va trebui sa astepti 9 luni! Noaptea trecuta tocmai ai ramas gravida si va trebui sa si nasti!

Cleaning-company

Când o femeie minte

O croitoreasă cosea într-o după-amiază pe malul râului. La un moment dat, îi căzu degetarul în apă. Femeia începu să plângă atât de tare, încât apăru Dumnezeu şi o întrebă:

-De ce plângi, copila mea?

Femeia îi povesti că şi-a scăpat degetarul în râu şi că are mare nevoie de el, pentru lucrul ei, prin care îşi ajută bărbatul să întreţină familia lor săracă. Dumnezeu băgă mâna în apă şi scoase un degetar de aur bătut cu rubine.

-Acesta este degetarul tău?

-Nu, răspunse femeia.

Dumnezeu căută din nou în râu şi scoase un degetar din aur bătut cu smaralde.

-Dar acesta, e degetarul tău?

-Nu, răspunse femeia.

În sfârşit scoase din apă un degetar de piele.

-Acesta e degetarul meu! spuse femeia bucuroasă.

Văzând cât de cinstită e femeia, Dumnezeu i le dărui pe toate trei şi ea plecă fericită acasă.

Peste câţiva ani, femeia se plimba cu soţul ei pe malul râului. Bărbatul alunecă, căzu în apă şi dispăru în valuri. Femeia începu să plângă atât de tare, încât Dumnezeu o auzi din nou şi veni să o întrebe ce necaz are:

-O, Doamne, soţul meu a căzut în râu! spuse femeia plângând.

Domnul se scufundă în valuri şi ieşi apoi la mal cu George Clooney.

-El este soţul tău?

-Da, răspunse femeia.

Dumnezeu se umplu de mânie:

-Ai minţit! Acesta nu este soţul tău!

Femeia răspunse:

-Doamne, te rog să mă ierţi, dar şi să mă înţelegi! Dacă aş fi spus NU la George Clooney, l-ai fi scos apoi pe Brad Pitt. Dacă aş fi spus NU, din nou, l-ai fi adus apoi pe soţul meu. Şi dacă la el aş fi răspuns DA, mi i-ai fi dat pe toţi trei. Ştii Doamne, eu nu mai simt ca la 20 de ani, n-aş putea să port de grijă la trei bărbaţi! Doar DIN ACEST MOTIV am răspuns DA la George Clooney!

Dumnezeu impresionat, îi spuse femeii că poate să-l păstreze pe George Clooney.

MORALA: Când o femeie minte, o face din cele mai bune şi onorabile motive, şi în interesul tuturor. Cel puţin aceasta este versiunea noastră, pe care o susţinem. Semnat: noi, femeile! 😀coco-eyes-mirror-429

Povestioară găsită pe facebook.

Cine-l primeste pe Fiul

Un om bogat, pasionat de arta, avea in colectia lui  opere ale tuturor marilor maestri, renascentisti, clasici si moderni, din toate scolile si curentele. Deseori statea impreuna cu unicul sau fiu, admirand minunatele piese din colectia lor.

Dar a izbucnit razboiul, iar fiul a fost inrolat si  trimis la lupta. El a dat dovada de mult curaj si a murit la datorie, in timp ce salva viata unui camarad. Cind a primit anuntul, tatal a fost profund indurerat de pierderea unicului sau fiu.

O luna mai tarziu, a auzit batai la usa. In prag statea un tanar cu un pachet mare in brate…El a spus:

-Domnule, nu ma cunoasteti. Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastra si-a dat  viata. In acea zi el a salvat multe vieti ale celor raniti dar, in timp ce incerca sa ma duca pe mine intr-un loc sigur, un glonte i-a strapuns inima, el murind  pe loc… Deseori ne vorbea  de dumneavoastra si despre pasiunea pe care o aveti pentru arta.

Tanarul i-a inmanat  pachetul.

-Știu ca este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt convins ca fiul dumneavoastra ar fi vrut sa aveti acest tablou.

Tatal a inceput sa desfaca ambalajul. Era un portret al fiului sau, pictat de tanar. Privindu-l  atent,  a fost uimit de felul in care tanarul pictor a reusit sa surprinda  chipul, dar si personalitatea fiului sau. Tatal a scos un suspin si cu ochii plini de lacrimi a multumit tanarului, oferindu-i si o suma de bani pentru tablou.

-O, nu se poate asa ceva, domnule… Toata viata nu voi putea sa platesc pentru ceea ce fiul dumneavoastra a facut pentru mine. Acesta este doar un cadou.

Tatal a prins tabloul pe una din simezele sale. De cate ori avea vizitatori, el incepea prin a le arata portretul fiului sau si numai dupa aceea le dadea voie sa vada marile capodopere  colectionate.

Dupa moartea batranului tata, s-a organizat licitatia marii lui colectii de tablouri. S-au adunat foarte multe persoane care doreau sa vada si, mai ales, sa achizitioneze tablouri pentru propriile lor colectii. La deschidere, pe podium era postat portretul fiului. Persoana delegata sa conduca licitatia, adjudecatorul, a deschis sesiunea, lovind cu ciocanelul:

-Incepem licitatia cu acest portret al fiului. Cine deschide oferta?

In sala s-a lasat linistea….Apoi, de undeva din fundul salii, o voce a strigat:

-Am venit sa vedem marile opere! Sari peste aceasta piesa!…

Dar, netulburat, adjudecatorul a continuat:

-Face cineva o oferta pentru acest portret?… 100?… 200?…

Din sala, cineva a stigat iritat:

-Nu am venit pentru acest portret!… Ne-am adunat pentru picturile lui Rembrandt, Fragonard, Van Gogh, Matisse, Picasso si ale celorlalti maestri!… Haideti sa trecem, cu adevarat, la licitatie!…

Netulburat, adjudecatorul a continuat:

-Fiul!… Fiul!… Il vrea cineva pe fiul?!…

Intr-un tarziu, din cel mai indepartat colt al salii s-a auzit o voce timida:

-Dau eu 10 pentru acest portret…

Era cel care fusese, ani multi, gradinarul tatalui si al fiului. Fiind un om sarac, nu putea sa ofere mai mult.

-Exista o oferta de 10!… Cine da mai mult?!… Da cineva 20?!…

Sala era in fierbere.

-Dati-i-l lui pentru 10!…Sa trecem la maestri!…La maestri!…

Nu-l voiau pe fiu. Toti doreau sa  profite de ocazie si sa cumpere opere mari pentru colectiile lor. Ferm, adjudecatorul a continuat:

-10, odata!…10, de doua ori!…

Și, lovind cu ciocanelul in masa:

-Adjudecat! VANDUT pentru 10!

Din fata, cineva a zbucnit:

-In sfarsit, putem trece la marea colectie!…

Calm, adjudecatorul a pus jos ciocanelul, spunand:

-Imi pare rau, dar licitatia s-a incheiat.

Rumoare in sala:

-Dar tablourile?!…Cum ramane cu maestrii?!…Colectia?!…Angel Wing

-Regret, a spus adjudecatorul. Cand am fost desemnat sa conduc aceasta licitatie, mi s-a comunicat o prevedere secreta din testament, pe care nu am avut voie sa o fac cunoscuta decat in acest moment: licitatia se refera numai la potretul fiului! Cine il ia, mosteneste intreaga avere, care include si toata colectia de opere de arta! Omul care-l primeste pe fiul obtine TOT!…

Dumnezeu Tatal a trimis acum 2000 de ani pe Fiul sau ca sa moara pe cruce. La fel ca mesajul adjudecatorului, si mesajul lui este: ¨Fiul, Fiul, cine-l primeste pe Fiul?¨. Pentru ca, vezi tu, acela care il primeste pe Fiul obtine totul.

¨Ca intr-atat a iubit Dumnezeu lumea incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede intr-Insul sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.¨ (Ioan 3/ 16) (Biblia Bartolomeu).

Doar atât

O groaznică secetă cuprinse pământul. Iarba mai întâi se îngălbenise și apoi se ofilise cu totul. Tufișurile se uscaseră și copacii își pierduseră seva. Nu cădea din cer nici un strop de ploaie și diminețile veneau una după alta, fără să-i aducă pământului măcar trecătoarea prospețime a rouăi. Vietuițoarele mai mici sau mai mari mureau cu miile. Puține erau acelea care aveau forța de a fugi din acel deșert care înghițea totul.

Seceta era tot mai grea, zi dupa zi. Până și rădăcinile adânc înfipte în pământ își pierduseră frunzele. Toate fântânile și toate izvoarele secaseră. Apa pâraielor și a râurilor scăzuse de tot. Doar o singură floare rămăsese vie, deoarece un izvoraș mai dădea câțiva stropi de apă. Izvorul însă era disperat și spunea:

-Totul este arid, secat și pe moarte. Și eu nu pot să fac nimic. Ce noimă au cei doi stropi de apă pe care îi dau?

Prin apropiere era însă un bătrân copac puternic. El ascultă plânsetul izvorașului și, înainte de a pieri și el, îi spuse acestuia:

-Nimeni nu așteaptă ca tu să înverzești iarăși acest întreg deșert. Datoria ta este să ții în viață acea floare. Atâta doar!

Morala: Cu toții suntem responsabili pentru câte o floare. Uităm însă prea adesea de ea și ne plângem de tot ceea ce nu izbutim să facem.

flower

Femeia si minciuna

O croitoreasa cosea intr-o dupa-amiaza pe malul raului. La un moment dat ii cazu degetarul in apa. Femeia incepu sa planga atat de tare, incat aparu Dumnezeu si o intreba:

-De ce plangi, copila mea?

Femeia ii povesti ca si-a scapat degetarul in rau si ca are mare nevoie de el, pentru lucrul ei, prin care isi ajuta barbatul sa intretina familia lor saraca. Dumnezeu baga mana in apa si scoase un degetar de aur batut cu rubine.

-Acesta este degetarul tau?

-Nu, raspunse femeia.

Dumnezeu cauta din nou in rau si scoase un degetar din aur batut cu smaralde.

-Dar acesta, e degetarul tau?

-Nu, raspunse femeia.

In sfarsit, scoase din apa un degetar de piele.

-Acesta e degetarul meu! spuse femeia bucuroasa.

Vazand cat de cinstita e femeia, Dumnezeu i le darui pe toate trei. Femeia pleca fericita acasa. Peste cativa ani femeia se plimba cu sotul ei pe malul raului. Barbatul aluneca, cazu in apa si disparu in valuri. Femeia incepu sa planga atat de tare incat Dumnezeu o auzi din nou si veni sa o intrebe ce necaz are:

-O, Doamne, sotul meu a cazut in rau! spuse femeia plangand.

Domnul se scufunda in valuri si iesi apoi la mal cu George Clooney.

-El este sotul tau?

-Da! raspunse femeia.

Dumnezeu se umplu de manie:

-Ai mintit! Acesta nu este sotul tau!

Femeia raspunse:

-Doamne, te rog sa ma ierti, dar si sa ma intelegi! Daca as fi spus NU la George Clooney, l-ai fi scos apoi pe Brad Pitt. Daca as fi spus NU, din nou, l-ai fi adus apoi pe sotul meu. Si daca la el as fi raspuns DA, mi i-ai fi dat pe toti trei. Stii Doamne, eu nu mai simt ca la 20 de ani, n-as putea sa port de grija la trei barbati. Doar DIN ACEST MOTIV am raspuns DA la George Clooney!

Dumnezeu impresionat, ii spuse femeii ca poate sa-l pastreze pe George Clooney.

MORALA: Cand o femeie minte, o face din cele mai bune si onorabile motive si in interesul tuturor! Cel putin aceasta este versiunea noastra, pe care o sustinem. Semnat: noi, femeile!!

Povestioara gasita pe facebook, pe profilul unei… femei, bineinteles! 😀

Povestea unui înger

A fost odată un bebeluş încă nenăscut. Acesta fusese conceput cu 40 de săptămâni în urmă şi trăia de atunci în pântecele mamei sale. El se simţea bine în acel loc minunat şi creştea în fiecare zi din ce în ce mai mare. Vorbea zilnic cu Dumnezeu şi învăţa foarte multe lucruri de la El. Trăia, parcă, într-un balon plin cu apă înăuntrul unei fiinţe vii. Într-o bună zi, el a simţit că balonul de apă în care locuia s-a spart, iar apa care îi oferise confort în tot acest timp, a început să se reverse. S-a speriat atunci foarte tare, aşa că l-a întrebat imediat pe Dumnezeu:

– Doamne, spune-mi, te rog, ce se întâmplă cu mine?

– A sosit vremea, fiule, să te trimit pe pământ, i-a răspuns Dumnezeu.

– Vai, Doamne! a spus atunci bebeluşul, spune-mi, te rog, cum mă voi descurca acolo,fiind atât de mic şi neajutorat?

Dumnezeu i-a răspuns:

– Tu nu ai de ce să te temi, fiule. Dintre toţi îngerii care trăiesc pe pământ, Eu am ales unul pentru tine. Acest înger te va aştepta şi va avea grijă de tine.

– Dar, oare, mă voi descurca acolo, Doamne? Aici în Rai cu Tine, eu nu făceam nimic altceva decât să cânt şi să zâmbesc, iar acest lucru era destul pentru a fi fericit.

– De acum înainte, o să-ţi fie şi mai bine, a continuat Dumnezeu. Îngerul tău va cânta pentru tine, iar tu vei zâmbi în fiecare zi şi vei simţi iubirea îngerului tău. Vei vedea că
aceste lucruri te vor face şi mai fericit.

– Cum voi putea înţelege când oamenii vor vorbi cu mine, dacă nu ştiu limba pe care o vorbesc ei?

– Să nu-ţi fie frică, fiule. Îngerul tău de pe pământ îţi va spune cele mai frumoase şi mai dulci cuvinte pe care le vei auzi vreodată. Cu multă răbdare şi grijă, îngerul tău te va învăţa să vorbeşti.

– Spune-mi, te rog, Doamne, ce trebuie să fac când voi dori să vorbesc cu tine?

– Îngerul tău îţi va împreuna mâinile şi te va învăţa să te rogi.

– Am auzit că pe pământ sunt foarte mulţi oameni răi. Cine mă va proteja?

– Îngerul tău te va apăra, chiar dacă acest lucru va însemna să-şi rişte viaţa.

– Dar eu voi fi întotdeauna supărat pentru că nu Te voi mai putea vedea.

– Îngerul tău îţi va vorbi întotdeauna de Mine şi te va învăţa felul prin care tu vei veni la Mine, cu toate că Eu voi fi întotdeauna în preajma ta.

În acel moment a fost o linişte deplină în Rai. Vocile de pe pământ începeau să se audă din ce în ce mai tare. Simţind aceste lucruri, micuţul a întrebat atunci în grabă, dar
cu o voce blândă:

– Oh, Doamne! Dacă a venit vremea să plec acum de lângă Tine, Te rog, să-mi spui numele îngerului meu!

– Numele îngerului tău nu are nicio importanţă, dar tu vei numi acest înger… MAMI!

Angel Wing

Povestea omuleţilor de lemn

Locuitorii din Wemmik, eroii povestirii noastre, erau nişte omuleţi mici, din lemn, ciopliţi toţi de un tâmplar pe nume Eli. Acesta îşi avea atelierul pe un deal, de la a cărui înălţime se vedea întreg satul. Fiecare omuleţ era altfel. Unii aveau nasul mare, alţii aveau ochii mari. Unii erau înalţi, alţii erau scunzi. Unii purtau pălărie, alţii purtau costum. Însă două lucruri le erau comune: toţi erau făcuţi de acelaşi tâmplar şi trăiau în acelaşi sat.

De dimineaţa până seara, zi de zi, omuleţii făceau un singur lucru: lipeau etichete unul pe celălalt. Fiecare omuleţ avea o cutie plină cu steluţe aurii şi o cutie plină cu bulinuţe negre. Cât era ziua de lungă, îi vedeai pe străzile satului lipind steluţe sau buline unul pe celălalt. Omuletii drăguţi, din lemn lustruit şi frumos vopsiţi, întotdeauna primeau steluţe, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sărită, nu primeau decât buline. Tot steluţe primeau şi cei talentaţi; unii puteau ridica greutăţi deasupra capului, alţii puteau sări peste cutii înalte. Mai erau unii care ştiau cuvinte dificile, iar alţii care cântau cântece frumoase. Acestora toată lumea le dădea steluţe aurii. Aşa se face că unii omuleţi aveau trupul plin de steluţe. Ori de câte ori primeau câte o steluţă, se simţeau atât de bine încât îşi doreau să mai facă ceva ca să poată primi încă una.

Alţii însă nu ştiau să facă prea multe lucruri şi aveau parte doar de buline. Pancinello era unul dintre aceştia din urmă. Tot timpul încerca să sară cât mai sus, ca alţii, dar întotdeauna cădea la pământ. Iar când ceilalţi îl vedeau jos, se adunau buluc în jurul lui şi lipeau buline pe el. De multe ori se mai şi zgâria în cădere, lucru pentru care mai primea buline negre. Iar după aceea, când încerca să le explice omuleţilor de ce căzuse, mereu spunea câte o neghiobie şi toţi se îngrămădeau să lipească şi mai multe buline pe el. După un timp avea atât de multe încât nu mai voia să iasă pe stradă, se temea că va face iar ceva anapoda: cine ştie, o să-şi uite pălăria sau o să calce într-o baltă şi imediat o să primească bulinuţe. Adevărul este că avea atât de multe buline, încât ceilalţi omuleţi veneau şi îi lipeau altele fără niciun motiv.

– Merita mulţimea asta de buline negre, îşi spuneau omuleţii unii altora. Este clar că nu e bun de nimic!

După un timp, Pancinello a ajuns să creadă ce se spunea despre el: „Aşa este, nu sunt bun de nimic!” îşi spunea el. În rarele dăţi când ieşea din casă, stătea cu cei care erau ca el, cu multe buline. Cu ei se simţea mai în largul lui.

Într-o zi, se întâlni cu un omuleţ total diferit de ceilalti: nu avea nici steluţe, nici buline. Era din lemn şi atât. Era o fată pe nume Lucia. Să nu credeţi că oamenii nu încercau să lipească etichete şi pe ea. Încercau, numai că nu rămâneau lipite, ci cădeau. Fiindcă nu avea nicio bulină, unii o admirau atât de mult încât se grăbeau să-i lipească o steluţă. Dar niciuna nu stătea lipită. Alţii însă o priveau cu dispreţ fiindcă nu avea nicio stea şi atunci voiau să îi lipească o bulină, dar şi aceasta cădea imediat. „Ca ea vreau să fiu, îi trecu prin minte lui Pancinelllo. Nu mai vreau să primesc etichete de la ceilalţi!”. Aşa că o întrebă pe Lucia cum se face că ea nu are nicio etichetă.

– Nu este mare lucru, îi răspunse ea. În fiecare zi mă duc să îl văd pe Eli.

– Pe Eli?

– Da, pe Eli, tâmplarul, îmi place să stau cu el în atelier.

– Dar de ce?

– Ce ar fi să descoperi singur? Du-te la el sus pe deal!

Şi cu aceste cuvinte, Lucia se întoarse şi plecă.

– Dar crezi că-i va face plăcere să mă vadă?! strigă el după ea.

Însă Lucia nu-l mai auzi. Aşa că Pancinello se întoarse acasă, se aşeză la fereastră şi începu să se uite cum alergau omuleţii de colo-colo, lipindu-şi etichetele unul pe celălalt. Dar nu este drept! îşi spuse el supărat. Şi pe loc se hotărî să meargă la Eli. Se îndreptă spre deal şi urcă pe cărarea strâmtă până ce ajunse în vârf. Când intră în atelier, făcu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau uriaşe. Scaunul era cât el de înalt. Ca să vadă ce se afla pe bancul de lucru, trebui să se ridice pe vârfuri. Ciocanul era lung cât braţul lui. Înghiţi în sec şi îşi zise: „Eu aici nu rămân!” şi se îndreptă spre ieşire.
Dar chiar atunci îşi auzi numele:

– Pancinello, tu eşti? zise un glas pătrunzător.

Pancinello se opri.

-Cât mă bucur să te văd, Pancinello! Vino mai aproape, vreau să te văd mai bine.

Pancinello se întoarse încet şi îl privi pe meşterul tâmplar, un bărbat înalt, cu o barbă stufoasă.

– Ştii cum mă cheama? îl intrebă Pancinello.

– Bineînţeles că ştiu, doar eu te-am creat!

Eli se plecă, îl ridică de jos şi îl aşeză lângă el pe bancă.

– Hmm…, murmură meşterul îngândurat, în timp ce se uita la bulinele negre ale lui Pancinello. Se pare că ai adunat ceva etichete…

– Nu am vrut, Eli. Am încercat din răsputeri să fiu bun!

– Pancinello, copilul meu, în faţa mea nu este nevoie să te aperi. Mie nu-mi pasă ce spun ceilalţi despre tine!

– Chiar nu-ţi pasă?

– Nu, şi nici ţie nu ar trebui să-ţi pese. Cine sunt ei, să împartă etichete bune sau rele? Şi ei sunt tot omuleţi de lemn ca tine. Nu contează ce gândesc ei, Pancinello! Contează doar ceea ce gândesc eu, iar eu cred că eşti o persoană tare deosebită!

Pancinello începu să râdă:

– Eu, deosebit? De ce aş fi deosebit? Nu pot să merg repede, nu pot să sar, vopseaua mi se duce. De ce aş însemna ceva pentru tine?

Eli se uită la Pancinello, îşi puse mâna pe umărul lui micuţ şi spuse încet:

– Fiindcă eşti al meu, de aceea însemni foarte mult pentru mine!

Nimeni, niciodată, nu-l mai privise astfel pe Pancinello. Şi în plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte.

– În fiecare zi am sperat că vei veni la mine, continuă apoi Eli.

– Am venit fiindcă m-am întâlnit cu cineva care nu avea niciun fel de etichete, răspunse Pancinello.

– Ştiu, mi-a povestit despre tine.

– De ea de ce nu se prind etichetele?

– Fiindca a hotărât că este mai important ce gândesc eu despre ea, decât ce gândesc alţii. Etichetele se lipesc de tine doar dacă le laşi.

– Cum adică?

– Etichetele se lipesc doar dacă le consideri importante. Dar cu cât te încrezi mai mult în dragostea mea, cu atât mai puţin îţi pasă de etichetele pe care ţi le pun ceilalţi omuleţi. Înţelegi?

– Păi, nu prea…

Eli zambi.

– Vei înţelege cu timpul. Acum eşti încă plin de buline negre. Deocamdată îţi va fi de ajuns să vii la mine în fiecare zi, iar eu îţi voi aduce aminte cât de important eşti pentru mine.

Eli îl puse jos pe Pancinello. În timp ce acesta se îndrepta spre uşă, Eli îi spuse:

– Nu uita, eşti o persoană deosebită fiindcă eu te-am creat. Iar eu nu greşesc niciodată!

Pancinello nu se opri din mers, dar gândi:” Cred că Eli chiar vorbeşte serios. Poate are dreptate.”‘ Şi chiar în clipa aceea căzu de pe el o bulină.

Max Lucado