Cu drag de Dragobete – idee de masa romantica in doi

Alte idei aveam eu pentru masa de Dragobete, dar probabil ca nu s-au aliniat astrele și uite-așa a trebuit sa regândesc totul. Ceea ce nu a fost deloc o tragedie, ci chiar o treabă plăcută, dacă e sa recunosc. Îmi place sa creez, sa gândesc teme, sa alătur culori și texturi, sa dau viata imaginilor din capu-mi blond, indiferent ca e pe fuga sau cu răsturnare de situație. Ba parca mai repede-mi lucrează mintea! Și ohooo, e doldora de idei, nu știu pe care sa o scot prima la înaintare!

Pentru Dragobetele carantinat de anul asta, am ales o combinație clasica și eleganta de alb, negru și rosu. Uite asa am găsit încă un motiv de a folosi paharele de la nunta, nu doar cu ocazia aniversarii noastre. A durat ceva pana le-am primit, a fost și o încurcătură cu ele și a fost nevoie sa fie refăcute, iar costul a fost pe masura, dar totul a meritat. Încă le iubesc, la aproape 11 ani de la Ziua cu DA.

La final, pentru cei interesați, am lasat toate datele acestui tablescape. Suna mai bine termenul englezesc și înglobează tot ce înțeleg eu prin aranjarea tematica, artistica și decorativa a mesei, deci, cu bunăvoința voastră, îl voi folosi de acum încolo în fiecare articol legat de acest subiect.

Cu drag de Dragobete Tablescape

  • Tablecloth No name
  • Table runner Lidl
  • Placemats Gauri Kholi
  • Dinner Plates Jeff Pour la maison Collection
  • Side plates
  • Heart bowls
  • Wine glasses RCR Adagio Collection
  • Champagne flutes
  • Flatware Sabichi Glamour Collection
  • Napkins
  • Napkin rings Amazon
  • Candleholder Home Store and More

CITATUL ZILEI:

„În iubire, totul se schimbă, toate devin însemnate: dintr-un nimic se naște un colos.”

Tudor Arghezi

Valentine’s Day Tablescape

Masa asta frumoasa pentru Valentine’s Day îmi statea aranjata in minte încă de anul trecut, din decembrie, când am cumpărat din Dunnes farfuriile pentru desert cu inimioara și-n ziua următoare traversa pentru masa plus setul cu patru servetele. Modelul tartan este intr-adevar specific și mai potrivit sărbătorilor de iarna, dar eu aveam deja toate cele necesare pentru masa de Crăciun. In secunda în care am văzut inima de pe farfurii, imediat mi s-a aprins beculetul: „Uaaa, uite o chestie perfecta pentru Valentine’s!”, iar când am dat și peste textilele cu tartan, deja le-am văzut împreună pe masa din bucătăria mea!

Inelele de servetele sunt cumpărate de pe Amazon, carafa verde e moștenire de la tataie Lica (odihnească-se in pace!), iar tacâmurile aurii, farfuriile albe, paharele și fața de masa le am de anul trecut, din vara, când am făcut primul meu tablescape cu ocazia sărbătoririi a 10 ani de căsnicie. Suporturile pentru farfurii, din mărgeluțe roșii, le-am prins la super reducere pe Amazon, după ce am stat cu ochii pe ele ca un vultur. 😂 Le-am luat inițial pentru Crăciun, dar neavând un design specific acestei sărbători, le pot folosi iar și iar, la diferite ocazii. Chestie deșteaptă…si economica, de altfel! Oricum, în caz ca ajuta sau interesează pe careva, o sa las la finalul articolului o lista cu toate detaliile acestei mese.

Dacă Al Meu Ca Bradul nu a fost deloc impresionat de tot aranjamentul asta, ei bine, a compensat din plin Nazdravana, care a scos un „Wow, Mummy, party!” plin de entuziasm, imediat ce a intrat în bucătărie. Drept urmare, a cerut sa dam drumul la muzica (ce party e ala fără muzica, nu?). Și cum o priveam legănandu-se fericită pe ritmul muzicii, luand din când în cand câte o imbucatura din mâncarea ei preferată, mi-am dat seama câtă iubire a putut aduce în viața mea copilul asta! Pana a deveni mama, nu mi-a fost niciodată teama ca mi-ar putea exploda inima de preaplin și prea multa dragoste! Asa ca da, Valentine’s Day nu e doar despre partener și dragostea romantica, ci si despre iubirile mari inghesuite in inimi micute.

De când nu mai locuim in tara și mai ales de când o avem pe Nazdravana in viata noastră, am dat startul unor noi tradiții de familie. Una din ele este să-i dăruim felicitări la ocazii speciale – ziua ei, Paște, Craciun și bineînțeles, Valentine’s Day, in care să-i scriem două-trei cuvinte – o amintire care, speram noi, sa o bucure peste ani. Aici încă exista aceasta moda, nu am văzut magazin care sa nu aibă un raion special pentru felicitări, ceea ce mie mi se pare fantastic. Mai jos, o vedeți pe cea de anul acesta, garnisita de taica’su cu flori și bomboane de ciocolata. La dublu, bineinteles, ca doar suntem doua fete în casa! 😁

My love for you can’t be measured…

Valentine’s Day Tartan Tablescape

  • Tablecloth No name                      
  • Table runner Dunnes
  • Napkins Dunnes
  • Napkin rings Amazon
  • Placemats Gauri Kholi
  • Dinner Plates Jeff Pour la maison
  • Side plates Dunnes
  • Flatware Salter Glamour
  • Wine glasses RCR Adagio
  • Tumblers Kilarney Crystal

CITATUL ZILEI:

„Nu frumuseţea ne face să iubim, ci iubirea ne face să vedem frumuseţea.”

Lev Tolstoi

Tocăniţă internautică (8)

Şi iată că a venit timpul ca Mărgeaua să intre din nou în bucătăria Şiragurilor şi să pregătească prima tocăniţă internautică a anului 2012. Aşadar, fără să ne lungim cu vorba, la treabă, că am lenevit destul!

Pentru că tot suntem la început de an şi plini de avânt ne-am stabilit deja rezoluţiile pentru 2012, iată un top 10 al promisiunilor pentru noul an care riscă să rămână doar atât, promisiuni. Asta ca să facem haz de necaz, în niciun caz nu vreau să vă descurajez!

Al doilea ingredient pus la fiert în oala virtuală este unul din categoria DIY (do it yourself), special pentru cei care iubesc produsele eco şi sunt cât de cât îndemânatici: un tutorial despre cum să faci o lumânare din coaja unei mandarine.

Următorul ingredient al tocăniţei de azi va fi cu siguranţă pe placul celor care adoră desenele animate. Luaţi o foaie şi un pix şi notaţi-vă 10 animaţii de văzut în 2012! Sau mă rog, puneţi un bookmark la articol!

Ca să ne amuzăm puţin, iată nişte videoclipuri cu copii pe cât de dulci, pe atât de haioşi. Au milioane de vizualizări pe youtube, deci cu siguranţă le-aţi văzut şi voi, dar sunt atât de simpatici puradeii ăştia, că nu mă lasă inima să nu vi le reamintesc!

Eh, am ajuns şi la final, deci iată ingredientul care dă un gust special primei tocăniţe internautice din 2012. Cum poate o simplă sticlă de plastic să aducă lumina în casă şi bucurie în suflete? Aflaţi în filmuleţul ăsta.

În speranţa că v-a plăcut amestecul de ingrediente din această săptămână, vă urez poftă bună şi digestie uşoară!