Cine sunt eu contează!

Ca tot suntem in apropierea inceperii scolii, iata o povestioara din care avem toti de invatat: elevi, profesori si parinti.

O profesoara din New York s-a hotarat sa-i onoreze pe toti absolventii liceului, spunandu-le insemnatatea pe care a avut-o fiecare dintre ei. Ea l-a chemat pe fiecare elev in fata clasei, pe rand. Intai, i-a spus fiecaruia ce insemnatate a avut pentru ea si pentru clasa. Apoi i-a dat fiecaruia o panglica albastra, imprimata cu litere aurii, pe care scria “Cine sunt eu conteaza (face diferenta)!”

Dupa aceea, profesoara a decis sa realizeze un proiect al clasei, sa vada ce impact ar avea recunoasterea asupra unei comunitati. I-a dat fiecarui student inca trei panglici si i-a instruit sa mearga si sa continue aceasta ceremonie. Apoi trebuia ca ei sa urmareasca rezultatele, pentru a vedea cine a cinstit pe cine si sa comunice clasei peste o saptamana rezultatele.

Unul dintre baietii din clasa s-a dus la un director junior dintr-o companie din apropiere si l-a “premiat” pentru ca l-a ajutat cu planificarea carierei. I-a dat o panglica si i-a pus-o pe camasa. Apoi i-a mai dat doua panglici si i-a spus:

-Facem un proiect de clasa pe tema recunoasterii meritelor si ne-ar placea sa mergeti sa gasiti pe cineva pe care sa-l apreciati si sa-i dati o panglica albastra.

Mai tarzu in acea zi, directorul junior s-a dus la seful lui, care avea reputatia de a fi un tip morocanos. I-a spus ca il admira cu-adevarat pentru ca e un geniu creativ. Seful a parut foarte surprins. Directorul junior l-a intrebat daca ar accepta in dar panglica albastra si daca ii permite sa i-o puna in piept. Seful lui a zis:

-Ei bine, sigur!

Directorul junior a luat atunci panglica albastra si a prins-o chiar pe  sacoul sefului sau, deasupra inimii. Apoi a intrebat, oferindu-i ultima panglica:

-Vreti sa luati aceasta panglica si sa o dati altcuiva in semn de apreciere? Adolescentul care mi-a dat-o are un proiect la scoala si vrem sa ducem mai departe aceasta ceremonie a panglicilor albastre, sa vedem cum afecteaza ea oamenii.

In acea seara, seful a venit acasa si s-a asezat impreuna cu fiul sau de 14 ani. A spus:

-Cel mai incredibil lucru mi s-a intamplat astazi. Eram in biroul meu si unul dintre angajatii mei a intrat si mi-a zis ca ma admira si mi-a dat o panglica albastra pentru ca sunt un geniu creativ. Imagineaza-ti! El crede ca sunt un geniu creativ! Apoi mi-a pus in piept o panglica albastra pe care scrie „Cine sunt eu conteaza (face diferenta)!”. Mi-a dat o alta panglica si mi-a cerut sa gasesc pe altcineva pe care il apreciez. In timp ce ma intorceam acasa, am inceput sa ma gandesc pe cine as putea aprecia si cui as putea oferi aceasta panglica si m-am gandit la tine. Vreau sa stii ca te apreciez pe tine. Zilele mele sunt confuze si cand vin acasa nu prea iti dau atentie. Tip la tine pentru ca nu iei note suficient de bune la scoala si pentru dormitorul tau dezordonat. In seara asta, am vrut doar sa ma asez aici si, ei bine, doar sa te fac sa stii ca tu chiar contezi pentru mine. Alaturi de mama ta, tu esti cea mai importanta persoana din viata mea. Esti un pusti minunat si te iubesc!

Emotionat, baiatul a izbucnit in hohote de plans si nu se mai putea opri. Intregul corp ii tremura. S-a uitat la tatal sau si i-a zis printre lacrimi:

-Tata, asta-seara, mai devreme, stateam in camera mea si am scris o scrisoare pentru tine si mama, explicandu-va de ce a trebuit sa imi iau viata si va rugam sa ma iertati. Aveam de gand sa ma sinucid in noaptea asta, dupa ce voi veti fi adormit. Chiar am crezut ca nu iti pasa deloc, de nimic. Scrisoarea e sus. Nu cred ca voi mai avea nevoie de ea!

Tatal sau a urcat in camera baiatului si a gasit o scrisoare sincera plina de suferinta si durere. Seful s-a intors la lucru un om schimbat. Nu mai era un morocanos si s-a asigurat ca toti angajatii lui afla ca intr-adevar conteaza (fac diferenta).

Directorul junior a ajutat multi alti oameni in planificarea carierei, unul fiind chiar fiul sefului sau si nu a uitat sa le spuna ca fac diferenta in viata lui. In plus, tanarul si colegii sai de clasa au invatat o lectie valoroasa: “Cine esti CHIAR conteaza (face diferenta)!”

Povestioara gasita pe facebookul unei prietene.

Reclame

Copilul care voia să crească

Când eram mică, tot ce-mi doream mai mult şi mai mult era să… cresc mare, bineînţeles! Asta doar ca să scap de cicăleala şi regulile stricte ale maică-mii şi să trăiesc în schimb după ale mele, care, în naivitatea mea, îmi imaginam eu că ar fi fost de o mie de ori mai bune! Mă bătea la cap cu învăţatul şi cititul, acum aş da orice să mai am timp pentru ele! Îmi verifica drastic temele şi nu ezita să-mi rupă paginile şi să mă pună să le refac, acum aş da orice să am pe cineva care să-mi dea avânt cu câte un şut-două în fund fiindcă sunt o lepră comodă. Era super obsedată de păstrarea curăţeniei şi ochilor ei de vultur nu le scăpa nici cea mai minusculă scamă de pe covor ori cea mai infimă particulă de praf! Acum aş da orice să am pe cineva care să strângă după mine, să vin acasă şi ca prin magie, să găsesc lună! Uram să pierd din timpul preţios alocat jocului strângând masa şi spălându-mi vasele, acum aş da orice să-mi gătească cineva şi să mă aştepte cu mâncarea la botul calului, iar spălatul farfuriei să fie ultima mea grijă!

Abia acum realizez, când copilul de ieri s-a transformat în adultul de azi, câte bucurii aveam atunci, în copilărie, toate obţinute pe spinarea mamei! Şi îmi pare rău că nu am ştiut să le apreciez la adevărata valoare! Şi nici pe ea, ori sacrificiul ei!

Da, ştiu că fiecare vârstă are frumuseţea şi fericirile ei şi pe moment, nu le realizăm ori le ignorăm complet! Doar când trecem în altă etapă a vieţii conştientizăm ce am avut şi am pierdut! Probabil că la 40 de ani, voi plânge după vârsta de acum, cu tot cu grijile şi frământările ei, care mi se vor părea floare la ureche! Da, ar trebui să învăţăm să apreciem ce şi pe cine avem alături în fiecare etapă a vieţii, să ne bucurăm de fiecare moment şi să trăim fiecare clipă! Căci puf! iată ce uşor s-a dus!

childhood
Sursa foto

Pentru mine, copilăria rămâne cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea, la care privesc mereu (cu un bob de lacrimă în colţul ochiului) ori de câte ori am nevoie să-mi încarc bateriile şi să merg mai departe! E aşa, cumva, vârsta din care îmi trag seva! Ce puteri nebănuite are copilul din noi! Trebuie doar să-l hrănim cum se cuvine, cu multă iubire, să-i dăm atenţie, să-l mângâiem, să ne jucăm cu el, chiar să-l răsfăţăm un pic, şi vom fi răsplătiţi pe măsură! Dar ce nenorocire când pierdem acest copil cuibărit în sufletul nostru! De asta sunt unii atât de acri, frustraţi, plini de ură şi resentimente!

childhood quote
Sursa foto

Şi ca să o spun pe-a dreaptă, nu prea îmi place să fiu mare! Ce o fi fost în capul meu când îmi doream să cresc?

childhood
Sursa foto

La mulţi ani copiilor de lângă voi şi celor din voi! La mulţi ani Medeei mele dragi, pe care, chiar de-am fi fost unite prin sânge şi ADN, nu aş fi iubit-o atât de mult! ❤

Sensul vietii

Am mai spus-o si ma repet: mijloacele de transport in comun sunt adevarate carti cu povesti ambulante. Fara sa vrei, te trezesti in viata oamenilor de langa tine si pret de cateva statii experimentezi o particica din trairile lor: adolescentii galagiosi din spate povestesc cu lux de amanunte despre cine cu cine s-a imbarligat la majoratul de sambata, pispiricii aia de juma’ de metru care au urcat cu tabletele in mana se lauda cu ultimele scoruri de la jocurile lor preferate, pustoaicele alea doua machiate strident si-n blugi din care lipsesc ditamai bucatile de material se dau experte in relatii, desi nu par a avea mai mult de 15-16 ani, mamaitele de pe scaune observa tot si blestema timpurile moderne si democratia care i s-a urcat la cap tineretului din ziua de azi, doua gospodine fac schimb de retete si apoi o pun la perpelit pe vecina lor care si-a prins barbatul cu alta in pat, doi muncitori in constructii, cu salopete murdare isi blagoslovesc patronul care si de data asta le-a oprit din bani, blatistii tupeisti se iau la harta cu controlorii. Si-n toata galagia asta, doar troleul/tramvaiul tace, asculta si merge mai departe. Daca usile, geamurile, scaunele ar putea vorbi!…

Uneori insa, in aceste cutii metalice pe roti ticsite de oameni de toate soiurile, se intampla chiar sa ai adevarate epifanii. Intalnesti si oameni frumosi, naturali, cu povesti la fel de frumoase si naturale, care nu doar iti deseneaza un zambet mare pe fata, dar iti amintesc care sunt adevarurile vietii, sensul si scopul, ceea ce conteaza cu adevarat!

Azi in 62. Urca o tanara mama si fetita ei, de vreo 2-3 anisori. Ma ridic si le ofer locul meu. Dupa ce o asaza grijulie pe cea mica pe scaun, incep sa converseze despre diverse. „Cum a fost azi la gradinita? Ce ati avut la masa?”.

-Ca cand a fost ziua lui Miruna…

-Atunci cand a fost ziua Mirunei! o corecteaza mama pe cea mica. Asa ma bucura cand parintii sunt atenti la vocabularul si exprimarea odraslelor!

-Atunci cand, repeta micuta si incepe sa povesteasca entuziasmata ca respectiva Miruna a adus mancare la gradi de ziua ei.

Intotdeauna am gasit delicioase discutiile dintre parinti si copiii mici! Desi par banale, sunt mult mai mult decat atat, orice dar nu banale: sunt adevarate lectii de comunicare!

La un moment dat, fetita refuza sa mai stea pe scaun fiindca nu e corect ca ea sa stea jos si mama ei in picioare! Cata logica/ratiune si generozitate la un pui de om atat de mic! Asa ca mama se asaza ea, punand-o pe micuta pe picioarele sale. In acel moment, cu cel mai duios si mai dulce glas posibil, copila ii spune un „te iubesc” sincer, rupt parca din insasi inimioara ei si se agata cu manutele de gatul mamei, imbratisand-o cu putere. Si chiar atunci, in acel moment mi s-au inmuiat picioarele. Am simtit cum mi se indeparteaza un val de peste ochi. Pentru asta traim, ne sacrificam si ne zbatem intreaga viata. Pentru momente ca acesta. Fiindca asta e adevarul, sensul vietii, acolo, in cel mai simplu si mai natural gest de pe pamant: imbratisarea dintre mama si pruncul ei si un „te iubesc” din suflet, cuvinte atat de mari rostite de o gurita atat de mica!

mother mama

Scrisori de la Teddy

In timp ce se afla in prima zi de scoala in fata copiilor din clasa a 5-a, Doamna Thompson le-a spus un neadevar. Ca majoritatea profesorilor, le-a zis elevilor sai ca ii iubeste pe toti la fel de mult. Totusi, acest lucru nu era posibil, deoarece in primul rand, cufundat in banca sa, era un baietel numit Teddy Stallard. Doamna Thompson il urmarise pe Teddy in anul precedent si observase ca acesta nu se juca cu ceilalti copii, hainele sale erau neingrijite si era murdar mai tot timpul. Si Teddy putea fi nesuferit. Se ajunsese pana acolo incat Doamnei Thompson ii facea placere sa scrie pe lucrarile acestuia, cu creion rosu, un X mare si ingrosat si sa ii dea note mici.

La scoala la care preda doamna Thompson, trebuiau revizuite toate caracterizarile elevilor, iar pe Teddy il lasase intentionat la urma. Totusi, cand a deschis dosarul acestuia, a ramas surprinsa sa vada ca profesoara din primul an scrisese: „Teddy e un copil istet, isi face temele cu grija, este manierat si este o placere sa fii in preajma lui”.

Profesoara din clasa a 2-a scrisese: „Teddy este un elev excelent, apreciat de colegii sai, dar este tulburat de faptul ca mama sa sufera de o boala incurabila, iar viata de acasa trebuie sa fie foarte grea!”

Profesoara din clasa a 3-a notase: „Moartea mamei sale il afecteaza ingrozitor. Se straduieste foarte mult, dar pe tatal sau nu il prea intereseaza, iar climatul de acasa isi va pune amprenta asupra sa cat de curand, daca nu se va schimba ceva!”

Profesoara dintr-a 4-a a scrisese: „Teddy este retras si nu mai este interesat de scoala. Nu are prieteni si uneori adoarme in timpul orei.”

De-acum, doamna Thompson intelesese problema si i-a fost rusine de ce facuse. S-a simtit si mai prost cand elevii ei i-au adus cadouri de Craciun, legate cu panglici frumoase si impachetate in hartie stralucitoare. Mai putin Teddy.
Cadoul acestuia era impachetat cu hartie obisnuita de culoare maro. Doamnei Thompson i-a fost greu sa il deschida in fata celorlalti. Unii dintre elevi au inceput sa rada cand a descoperit o bratara careia ii lipseau unele pietre si o sticluta de parfum pe trei sferturi goala. Ea i-a certat, adaugand ca bratara era draguta si parfumul mirosea frumos. Teddy Stallard a ramas dupa ore in acea zi doar pentru a-i spune:

-Doamna Thompson, astazi mirositi exact ca si mama!

Dupa ce copiii au plecat, a plans timp de aproape o ora. In acea zi, a incetat sa mai predea citirea, scrierea si aritmetica si a inceput sa ii invete pe elevi. Doamna Thompson i-a acordat o atentie deosebita lui Teddy. Pe masura ce lucra cu el, mintea sa a inceput sa isi revina. Cu cat il incuraja mai des, cu atat acesta reactiona mai bine. Pana la sfarsitul anului, Teddy ajunsese cel mai istet elev din casa si in ciuda promisiunii ca ii va iubi pe toti la fel, Teddy a devenit alintatul sau.

Un an mai tarziu, a gasit o scrisoare de la Teddy in care ii spunea ca e cea mai buna profesoara pe care o avusese vreodata. Au mai trecut inca sase ani pana a mai primit un semn de la Teddy. Apoi el i-a scris ca terminase liceul al treilea din clasa si ca ea ramasese cea mai buna profesoara pe care o avusese vreodata.

Patru ani mai tarziu, a mai primit o scrisoare care spunea ca va termina in curand si facultatea cu cele mai bune rezultate. Inca o data o asigura pe doamna Thompson ca fusese cea mai buna profesoara.

Apoi au mai trecut inca patru ani si a mai venit o scrisoare, cu acelasi mesaj, dar numele expeditorului era schimbat: Dr. Theodore Stallard.

Apoi o noua scrisoare in care o anunta ca se va casatori. Ii spunea ca tatal sau a murit cu cativa ani in urma si o intreba daca ar vrea sa participe la nunta si sa stea in locul in care sta de obicei mama mirelui. Bineinteles ca a acceptat. Si a purtat bratara careia ii lipseau unele pietre si a folosit acelasi parfum pe care il primise demult de la Teddy. S-au imbratisat, iar Teddy i-a soptit la ureche:

-Multumesc pentru ca ati crezut in mine. Multumesc pentru ca m-ati facut sa ma simt important si mi-ati aratat ca pot insemna ceva!

Doamna Thompson i-a soptit cu lacrimi in ochi:

-Teddy, ai inteles gresit! Tu esti cel care m-a invatat ca pot schimba ceva. Nu am stiut cum sa predau elevilor pana te-am intalnit pe tine!

MORALA: Nu poti niciodata sa stii cum poti influenta viata altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Tine seama de acest lucru in aventura ta prin viata si incearca sa schimbi in bine viata celorlalti!

Si nu uita: Nimeni nu are dreptul sa priveasca o alta persoana de sus decat in momentul in care se apleaca si-i intinde o mana pentru a-l ajuta sa se ridice!

Pumnul de nisip

Un baietel de treisprezece ani se plimba pe plaja împreuna cu mama sa. Deodata, el o întreba:

-Mama, cum poti sa pastrezi un prieten o data ce l-ai gasit?

Mama reflecta câteva secunde, apoi, aplecându-se, lua doi pumni de nisip. Tinându-si palmele îndreptate în sus, strânse tare un pumn: nisipul îi scapa printre degete si, cu cât strângea mai tare pumnul, cu atât nisipul se scurgea mai mult. În acelasi timp, tinu larg deschisa cealalta mâna: nisipul tot ramase în causul palmei.

Baietelul privi uimit si apoi striga:

– Acum înteleg!

Sand on Hand
Sursa foto

Păi, nu știi prea multe, copile!

Un bărbat obișnuit să dea ordine, se grăbea să ajungă la o întâlnire importantă. S-a hotărât să o ia pe scurtătură, dar din nefericire, s-a rătăcit. Astfel, a fost pus în situatia să ceară informații de la primapersoană care i-a ieșit în cale, un copil:

– Băiete, în ce direcție trebuie să o apuc ca să ajung la Dover? a întrebat el autoritar.

– Nu știu, a răspuns copilul puțin rușnat.

– Ei bine, atunci la Brighton? a încercat din nou omul.

– Nu știu  nici  asta,  a răspuns copilul.

– Totuși, nu este nimeni pe aici care să-mi dea niște informații? a spus omul ridicând tonul.

– Nu știu, a spus din nou copilul.

Pe măsura acestor răspunsuri cu aceleași două cuvinte,întrebările omului erau adresate pe un ton din ce în ce mai nervos. În final, omul și-a pierdut cumpătul și a strigat:

– Păi, nu știi prea multe, copile!

Atunci, pentru prima dată, copilul a zâmbit. Privind în josul străzii spre o casă mică, unde lumina străbătea prin ferestre și unde frații săi se jucau în curte,băiatul a răspuns:

– Nu, dar eu nu m-am rătăcit!

Wayne Rice

Cu mii de multumiri pentru povestioara de azi Angelei! 😉

Familia si magarul

Era odata un cuplu cu un baiat de 12 ani si cu un magar. Au hotarat sa munceasca, sa calatoreasca si sa cunoasca lumea.

Astfel, plecara toti trei cu magarul lor. Trecand prin primul sat, lumea comenta: “Priveste copilul asta prost crescut: el sus pe magar si bietii parinti, in varsta, tragandu-l de frau!”.

Atunci, femeia ii spuse sotului:
-Nu vom permite ca lumea sa vorbeasca urat despre copil!
Sotul cobori copilul si se urca el.
Ajungand la urmatorul sat, lumea murmura: “Priveste acest tip nerusinat; lasa copilul si sarmana femeie sa traga magarul, in timp ce el merge foarte comod pe magar!”.

Atunci, luara hotararea sa o urce pe ea pe magar, in timp ce tatal si fiul trageau de frau.

Trecand prin al treilea sat, lumea comenta: “Saracul om. Dupa ce ca munceste toata ziua, trebuie sa duca femeia pe magar! si bietul copil, ce sa astepte de la o astfel de mama!”.

S-au pus de acord si au hotarat sa urce toti trei pe magar, pentru a incepe din nou pelerinajul lor.

Ajungand in satul urmator, au auzit locuitorii zicand: “Sunt niste bestii, mai bestii decat magarul care ii cara, ii vor distruge coloana!“.

Pana la urma, hotarara sa coboare toti trei si sa mearga alaturi de magar.

Dar, trecand prin satul urmator nu puteau sa creada ceea ce vocile spuneau surazand: “Priviti la idiotii astia trei: merg pe jos, cand au un magar care ar putea sa-i duca!”.

Ce concluzie poti trage?

Intotdeauna oamenii te vor critica si vor vorbi rau despre tine. Va fi greu sa intalnesti pe cineva care sa fie de acord cu actiunile tale. Traieste cum crezi! Fa ceea ce iti dicteaza inima! Fa ceea ce simti! O viata este o piesa de teatru care nu permite repetitii. Canta, razi, danseaza, iubeste… si traieste intens fiecare moment al vietii tale, inainte sa coboare cortina si piesa sa se termine fara aplauze!

Povestioara gasita si preluata de aici.carcotasi