De veghe în lanul de secară

salinger-de veghe in lanul de secara 1951Pentru mine anul ăsta se anunţă a fi unul fructuos din punct de vedere livresc. Mi-a revenit pofta de citit, şi chiar mai aprigă decât mă aşteptam. Iar lucrul ăsta nu poate decât să mă bucure. Dacă tot nu dorm nopţile, ar fi chiar păcat să nu folosesc acest timp în folosul meu, nu?

Ei bine, în week-end am terminat faimoasa carte a scriitorului american J. D. Salinger „De veghe în lanul de secară”, apărută în 1951. La vremea aceea, a iscat mari controverse din cauza limbajului vulgar folosit de personajul principal, a părerilor liber exprimate despre sex şi a comportamentului său antisocial. Şi cu toate astea, sau poate tocmai datorită lor, romanul i-a adus autorului consacrarea, continuând să fie foarte popular şi-n zilele noastre (unii chiar îl consideră cartea de căpătâi a oricărui adolescent).

Acţiunea propriu-zisă a cărţii se desfăşoară pe parcursul a numai două-trei zile şi este relatată la persoana întâi de către personajul principal, un adolescent de 17 ani pe nume Holden Caulfield, care povesteşte cele întâmplate cu un an în urmă. Deşi nu e clar specificat, înţelegem că in momentul povestirii, acesta se află într-un sanatoriu pentru tratarea tuberculozei de lângă Hollywood. Adresându-se direct cititorului, Holden redă „întâmplările demente pe care le-a trăit în preajma Crăciunului, înainte să ajungă la capătul puterilor şi să fie nevoit să vină aici să se potolească”, amintindu-şi în acelaşi timp şi alte întâmplări din viaţa sa. Dacă nu mă înşel, e ceea ce se cheamă povestire în ramă sau povestire în povestire (parcă aşa ne învăţase profa de română din generală).

Exmatriculat din nou, de data aceasta de la Pencey Prep, o şcoală cu pretenţii din Pennsylvania, pentru că picase la patru din cele cinci materii, Holden decide sâmbătă seara să ia trenul spre New York şi să stea la hotel până miercuri, când începea de drept vacanţa şi părinţii îl aşteptau acasă. Şi-n tot acest timp, umblă aiurea, întâlneşte diverse persoane, îşi face tot felul de planuri, îşi imaginează scenarii şi se hotărăşte să fugă în lume pentru a nu-şi înfrunta părinţii.

Au fost momente când m-a enervat teribil Holden ăsta. E un veşnic nemulţumit, totul îl plictiseşte, nimic nu-i convine, nimeni nu e pe placul lui, nu-i scapă niciun defect al celorlalţi, bea exagerat, fumează întruna, se gândeşte numai la sex, are un limbaj trivial (în vocabularul său abundă cuvinte ca „infect”, „împuţit”, „păcătos”, „cretin”, „nenorocit”), atitudinea lui faţă de cei din jur lasă mult de dorit, e mincinos, cinic şi misogin. Au fost şi momente când chiar m-au amuzat scenariile create de imaginaţia sa debordantă (ba chiar mi-au amintit de mine la adolescenţă), m-au încântat replicile sale sarcastice, modul simplu, direct şi sincer de a povesti, precum şi momente când m-a înduioşat prin generozitatea de care dă dovadă, prin dragostea imensa pe care i-o poartă surorii sale mai mici, Phoebe şi căldura şi respectul cu care vorbeşte de fratele său Allie, mort de leucemie.

Dar cel mai mult şi mai mult mi-a stârnit compasiune. E doar un puşti debusolat, prins între două lumi, vârsta inocentă a copilăriei şi cea dificilă a maturităţii, de unde şi frustrarea şi inadaptarea lui. Pendulează între extreme, e incapabil să relaţioneze cu ceilalţi, dar simte constant nevoia de a avea prieteni cu care să discute; urăşte snobismul şi prefăcătoria, dar el însuşi se declară „cel mai mare mincinos”; îşi aminteşte cu melancolie de copilărie, dar se consideră matur; e inteligent, dar pică la aproape toate materiile; e raţional, dar acţionează la primul impuls; e obsedat de sex, dar e incapabil să întreţină relaţii sexuale cu prostituata de la hotel; nu comunică bine cu părinţii, dar nici nu vrea să-i vadă dezamăgiţi; e pueril când tot încearcă să afle ce se întâmplă cu raţele din Central Park când îngheaţă apa, dar denotă responsabilitate când are grijă de surioara sa. Ea e cea care îl convinge să se întoarcă acasă, să dea ochii cu părinţii şi să-şi asume răspunderea pentru eşecul scolar. Holden devine conştient că plecarea lui, mai ales după ce pierduse deja un frate, o va afecta teribil pe Phoebe şi dă astfel dovadă de maturitate. Iar pe mine m-a făcut să-l îndrăgesc.

Părerea mea e că Holden e un inadaptat cu inima mare şi suflet chinuit. El cu gura lui spune întruna că se simte „îngrozitor de singur şi trist”. Şi mai cred că moartea fratelui său Allie l-a afectat mult mai mult decât lasă el să se vadă, de unde şi psihicul său labil. Nu degeaba fantezia lui e să stea de veghe într-un lan de secară, la marginea unei prăpastii ameţitoare şi să prindă copiii, ca să nu cadă în ea. Asta spune totul. Şi acum v-aţi prins de unde vine titlul cărţii! 🙂

În concluzie, cartea mi-a plăcut cât de cât, dar nu m-a dat pe spate, mai ales că nu suport finalurile bruşte, tăiate ca din topor. Îmi pare rău însă că nu am citit-o în adolescenţă, sunt curioasă cu ce ochi l-aş fi privit atunci pe Holden?! Poate m-ar fi încântat mai mult, poate m-aş fi regăsit mai mult în trăirile sale.

Dacă ce v-am povestit v-a convins să o citiţi, puteţi comanda „De veghe în lanul de secară” de pe librarie online. Eu zic că nu trebuie ratată, cred că e una din acele cărţi ce merită a fi citite într-o viaţă de om!

Martorii patimilor

Cand am fost la bunica de sarbatori, am aruncat un ochi si-n bibiloteca, asa cum fac de fiecare data cand ajung la tara. Mi-e drag sa privesc cartile frumos aranjate pe rafturi, sa le rasfoiesc, sa mai citesc cate un paragraf, in timp ce mirosul lor imi inunda narile. Imi aduce aminte de vremurile frumoase ale copilariei.

giovanni papini - martorii patimilorDe data asta am plecat cu un brat de carti. Pe majoritatea le-am citit cand eram mai mica, dar acum m-a lovit dorul de ele, asa ca le-am facut buletin de Bucuresti. 😛 Printre ele si Martorii patimilor a lui Papini. Scena rastignirii lui Iisus de pe coperta m-a facut sa o ignor multi ani, crezand ca este o carte mult prea religioasa pentru gustul meu. Dar de data asta, nu am mai ocolit-o.

Cartea a fost publicata pentru prima data in Italia in anul 1937 (conform Wikipedia italiana)  sub titlul „I testimoni della passione – sette legende evangeliche”, fiind tradusa la noi in 1941. E o carte subtirica, ce se citeste foarte usor, deci in mai putin de 2 ore ai si terminat-o (daca nu ai factori perturbatori cum am avut eu).

Bazandu-se pe adevarul biblic, Papini construieste in jurul acestuia 7 povestiri concentrate pe faptele si trairile martorilor reali sau imaginari ai patimilor lui Iisus, descriind felul in care acestia au fost afectati de intalnirea cu Fiul lui Dumnezeu. Intr-o ordine care mie mi s-a parut a fi cronologica, aflam prin ce siretlicuri il convinge diavolul pe Iuda Iscarioteanul sa-l vanda pe Mantuitor pe 30 de arginti („Ispitirea lui Iuda”); apoi citim despre Barabba, criminalul care a fost crutat de Pilat („Fiul Tatalui”); in a treia povestire gasim episodul cu taierea urechii lui Malco de catre apostolul Petru in momentul in care Iisus este capturat in Gradina Ghetsimani („Urechea lui Malco”); citim apoi in cea de-a patra legenda despre Simon din Cirene, cel care a carat crucea pe Golgota in locul Mantuitorului („Cirenianul”); in „Razbunarea lui Caiafa” suntem martori la momentul in care acesta, intr-un acces de grandomanie, recunoaste cat de mandru e ca el, un simplu om, a omorat un Dumnezeu; „Nebunia lui Pilat” ne arata un om obsedat sa descopere ce inseamna adevarul si chinuit de vina de a fi macelarit iudeii; iar in cea de-a saptea si ultima povestire, facem cunostinta cu doua personaje inventate de Papini: Papa Celestin VI si rabinul Sabbatai ben Shalom („Legenda marelui rabin”).

Contrar asteptarilor mele, mi-a placut cartea. Chiar mult, as spune. Si asta pentru ca Papini are o scriitura foarte vizuala, plina de imagini care ti se perinda prin fata ochilor ca un film. Ofera multe amanunte, dar nu exagerat, astfel incat nu ti se apleaca pofta de citit sub greutatea lor. Accentul este pus nu pe actiune (pe care o cunoastem prea bine de la orele de religie din scoala), ci pe personaje. Ele sunt cele importante, trairile lor, zbuciumul launtric, atat de bine si detaliat descris de autor. Exact ceea ce-i trebuie unei carti sa ma cucereasca. Bine, mi-as fi dorit ca autorul sa nu fie atat de sarcastic, cinic si chiar pesimist as spune, si sa crute macar unul dintre cele 7 personaje (chit ca al saptelea nu moare fizic, poate doar sufleteste). Prea le-a pedepsit si le-a osandit la tragice sfarsituri. Macar unul sa fi invatat din greselile sale si sa aleaga calea cea dreapta. Tocmai de asta nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva faptul ca sunt 7 legende e o trimitere indirecta la cele 7 pacate capitale?

In concluzie, ma bucur tare mult ca de data asta nu am mai ocolit „Martorii patimilor”, iar cei interesati si-o pot comanda de pe librarie online fara nicio ezitare.

Printesele mele

Acum cativa ani, ai mei au schimbat mobila si pe cea veche, o vitrina compusa din 2 corpuri pline cu cartile mamei, au dus-o la tara la bunica, dupa ce in prealabil au renovat o camera din temelie. Asa ca acum avem acolo o odaie (cum ii zice mamaie) „ca acasa la Dragasani” si de cate ori ajung la tara, foarte rar in ultimii ani ce-i drept, intru in camera asta pe care bunica o pazeste ca pe ochii din cap (pentru ca sunt lucrurile noastre in ea) ca sa mai arunc un ochi peste cartile mamei sau in cutiile cu suveniruri adunate de prin calatoriile mele.

-Hai du-te-n odaie, sa vezi ce mai e pe acolo! mi-a zis razand mamaie ultima data cand am fost la tara. Imi stie bine obiceiurile babuta mea! 😛

Insa eu eram pornita sa gasesc o anumita carte de care mi-a fost foarte dor in ultima vreme, „Povestiri vanatoresti” de Ionel Pop. Nu pentru povestea din randurile ei, ci pentru cea din spatele desenelor  facute de o Margeluta cu 23-24 de ani mai tanara! Si-am gasit-o. Nici nu va puteti inchipui cat am ras la vederea lor! Si eu, si mama ne-am amuzat teribil! Insa niciuna din noi nu-si poate da seama cum am reusit eu sa pun mana pe carte si s-o decorez dupa bunul plac, pentru ca mama era foarte grijulie cu cartile ei si in niciun caz nu mi-ar fi dat-o de buna voie! Deci clar, am sustras-o cand nu era atenta!

Asadar, iata operele nemuritoare ale Margelutei la 4-5 ani:

1

Pe coperta exersam literele invatate de la mami.

2Si pentru ca mi se parea mie ca ceea ce-i lipseste cartii este un strop de culoare, am zis sa rezolv problema asta colorand toate desnele din carte. Si sa mai adau si eu cateva, sa fie mai vesela!

3

Da, aveam o obsesie pentru printese… cu parul lung si blond, pe care si soarele era invidios!

4

Tipele astea doua erau „sore” (nu surori, pentru ca degeaba imi zicea mami ca asta e pluralul corect, mie nu-mi placea deloc cuvantul)! Si ma mir ca l-am scris bine pe „S”, pentru ca de obicei il scriam pe dos, ca pe 2, pentru ca asa mi se parea mie mai logic. A se observa ce coafuri retro au patrupedele din imagine! Magarul zici ca-i Elvis!

Aveam o pasiune pentru numele „Liza”. Probabil se tragea de la papusa numita astfel pe care o primisem cadou de la nasa mea  sau din „Dumbrava minunata”, poveste care imi placea tare mult si o vedeam pe diafilm pe „repeat”.

8

Gagica asta ori e cantareata, ori e actrita, una din doua. Cert e ca cele 8 capete de jos sunt spectatori, de asta sunt sigura! Si se pare ca se foarte bucura de spectacol!

6

Din nou printese, de data asta prinse in Hora Unirii! Sau poate se duceau la cumparaturi, ca niste adevarate fashioniste ce sunt! Ori la ziua cuiva, judecand dupa buchetul de flori din mana uneia!

7

Nici coperta finala nu a scapat de spiritul meu creator! Din nou printese… in mijlocul naturii, inconjurate de flori! Ca trebuie sa se mai aeriseasca si ele, nu?

Voi ce „opere de arta” din perioada copilariei pastrati inca? Ah, si sa nu uit: daca vreti sa comandati pentru piticii vostri niste minunate carti pentru copii, o puteti face pe librarie online fara nicio grija.Eu am pus ochii pe cateva pentru nepoata-mea, pe care sper sa-si lase creatiile asa cum am facut si eu cand eram de varsta ei, ca sa aiba si ea cand va ajunge la varsta mea, de ce se amuza si povesti pe blogul sau! 😉 😛

Inclestarea regilor de George R. R. Martin

Inclestarea regilor” (titlul original ‘A Clash of Kings’) este cel de-al doilea volum (din cele 7 promise de autor) din saga fantasy „Cantec de gheata si foc”. Publicata pentru prima data in noiembrie 1998 in Marea Britanie, cartea continua povestea inceputa in „Urzeala tronurilor”. Astfel, lupta celor 7 Regate din Westeros pentru Tronul de Fier devine mai acerba si mai complexa acum (de unde si titlul cartii), dar se mai adauga o  noua amenintare: cea de dincolo de Zid careia trebuie sa-i faca fata in primul rand Rondul de Noapte. Ca sa nu mai amintesc si de vremea rea.

Ca o mica paranteza, fratii Rondului de Noapte apără regatul şi sunt legati prin jurământ să nu ia parte la nici un război civil şi la luptele pentru tron. În mod tradiţional, în vremuri de rebeliune, onorează toţi regii şi nu se supun nici unuia. Vedeti, de asta imi plac mie hartile de la inceputul cartii si listele cu Case de la final! Intregesc tabloul si-ti ofera explicatii pentru a intelege mai bine povestea! 😛

Sa ma apuc sa va povestesc in amanunt tot ce se intampla in carte, credeti-ma, nu are niciun rost! Si asta pentru ca:

1. actiunea e foarte complexa, plina de intrigi si schimbari de situatie si se desfasoara pe mai multe planuri (chestie care uneori m-a zapacit un pic); personajele sunt multe, dar foarte bine conturate, evoluand in acest volum. Imi place foarte mult felul in care G.R.R.M. isi zugraveste personajele, sunt atat de umane incat te regasesti in trairile lor! Acum le iubesti si le aprobi actiunile, acum le detesti si le contesti faptele, suferi cand moare vreunul de parca ar fi fost o persoana reala, te bucuri cand le merge bine! Sa va povestesc cat ii urasc pe Lannisteri, mai ales pe Cersei si Jaime? Nu si pe Tyrion, el ramane in continuare preferatul meu! 😛

2. stiu cu siguranta ca fratele meu imi citeste blogul si nu as vrea sa afle ce se intampla in carte, pentru ca urmeaza sa termine sesiunea si sa se apuce s-o citeasca, deci nu vreau sa-i stric surpriza! Si nici voua, celor care inca n-ati citit-o!

In concluzie, „Inclestarea regilor” e parca mai stufoasa, mai complexa si mai complicata, mai violenta si mai sangeroasa decat „Urzeala tronurilor”, dar la fel de captivanta si interesanta. Chiar te prinde. Eu una abia astept sa citesc volumul al treilea, „Iuresul sabiilor” (pe care-l voi comanda de la aceeasi librarie online ca si pe celelalte doua), fiindca sunt convinsa ca nu voi fi dezamagita. Dar nu ma pot abtine sa nu ma intreb din nou, cum a reusit George R. R. Martin sa creeze o poveste atat de complexa si cuprinzatoare, in care detaliile abunda mai ceva ca zapada din iarna asta? Trebuie sa fie ceva geniu omul asta, zau asa!

Inclestarea regilor

„Acolo unde cad zăpezi şi bat vânturi albe, lupul singuratic moare, dar haita supravieţuieşte.”

„Sunt un lup străvechi şi s-a isprăvit cu dinţii de lemn.”

 Inca putin si termin o carte la care ma chinui de la finele lui noiembrie, anume Inclestarea regilor de George R. R. Martin, al doilea volum din saga fantasy „Cantec de gheata si foc”, comandata de la o librarie online.  Am zis ca ma chinui nu pentru ca volumul in sine ar fi o corvoada, greu de citit si la fel de greu de digerat, ci fiindca toate sarbatorile de iarna si evenimentele din ultimul timp mi-au ingreunat misiunea. Dar nu mai am mult, cateva pagini si gata! Yeeey! 😉
Ah, si cartea chiar imi place!