Reflectiile unui premiant Nobel

Reflecţiile oncologului brazilian Drauzio Varella, câştigător al Premiului Nobel în Medicină.

DEFINITII:
a. Vârsta a Treia începe oficial la 60 de ani şi se presupune că se termină la 80, dar nu este un consens.
b. Vârsta a Patra sau Bătrâneţea începe la 80 de ani şi se termina la 90.
c. Longevitatea începe la 90 şi se termină când mori.

BATRANETE SANATOASA
Nimeni nu este sănătos după 50 de ani. Sănătoşi sunt tinerii; bătrânii au mereu una sau mai multe indispoziţii care sunt proprii vârstei.Despre ce este vorba atunci, este de a îmbătrâni sănătos, adică, cu indispoziţiile controlate şi fără complicaţii.

GENETICA
Dacă vrei să ştii cât vei trăi şi cum vei ajunge la vârsta asta, uită-te şi aminteşte-ţi de părinţii tăi. Moştenirea genetică este fundamentală pentru a stabili un pronostic al vieţii. Cine a avut cancer sau infarct înainte de 60 de ani îl va transmite prin gene copiilor lor, pentru că aceştia vor avea mai mari probabilităţi să dezvolte aceleaşi boli. Logic, dezvoltarea unei boli cronice implică prezenţa multor factori, dar genetica este doar unul din ele .

NU EXISTA ATAC GRATUIT
“Suntem ceea ce mâncăm” spun naturiştii şi nu le lipseşte dreptatea. Dacă în afară de genetica defavorabilă îţi mai pui şi 3-4 linguriţe de zahăr la fiecare cafea pe care o bei, savurezi toate pieile de pui fript şi te răsfeţi cu şorici de porc ca aperitiv la sfârşit de săptămână, ţi-ai transformat arterele în canale înfundate.Adica, nu vei avea bună circulaţie, bună oxigenare, ceea ce va echivala cu moartea celulară, sau altfel spus, îmbătrânire accelerata sau prematura .
În consecinţă, dacă vrei să ai o bătrâneţe sănătoasă, începând de la 50 de ani ai grijă de alimentaţia ta şi nu mai mânca “chimicale”, nu mai face excese de grăsime. Un bun mic dejun, un prânz bun şi o cină uşoară sunt cheia pentru echilibrul tău interior.

TRAIASCA INGHITITURA
Partenera cu dieta este băutura. Înlătură toate băuturile gazoase, astea le pot bea tinerii şi cu măsură, noi nu. Toate aceste lichide au carbonat de sodiu, zahăr şi cofeină. La vârsta noastră aceste substanţe biciuiesc pancreasul şi ficatul până le distrug. Bea mai bine limonadă, sucuri. Până şi berea este de preferat că se face cu apă fiartă, are componente naturale şi nu are sodiu
Pe de altă parte este destulă evidenţă clinică care demonstrează că un consum moderat de alcool după 50 de ani îmbunătăţeşte calitatea vieţii şi are trei efecte clare: vasodilatator coronarian, diminuează colesterolul şi este un sedativ moderat. La tine acasă şi când nu ai nevoie sa şofezi, ia o înghiţitură. Licorile cele mai recomandate sunt whisky-ul, vinul roşu şi o ţuica pură.

În loc să iei o nitroglicerină pentru a dilata arterele, sau statine pentru a scădea colesterolul, sau valium pentru a te calma, reuşeşti toate astea cu o bună înghiţitură. Si dacă o faci în compania persoanelor pe care le iubeşti, efectul se dublează. Acum bine, doar o atenţionare: consum moderat înseamnă unul sau doua pahare, pentru că dacă îţi petreci astfel toată ziua, efectul este exact invers şi te vei omorî mai repede decât îţi imaginezi.

DEASEMENEA NU TREBUIE SA FII RIGUROS
Asta vrea să spună că toate aceste reguli sunt bune, dar fără să exagerezi şi mai ales fără să dogmatizezi. Dacă faci un grătar pentru familia ta sau prieteni, nu veni cu “eu nu mănânc cârnaţi pentru că sunt foarte graşi” sau “medicul meu mi-a spus să nu beau mai mult de două pahare şi gata”.
Nimic nu poate înlocui bucuria şi plăcerea de a împărtăşi cu cei care te iubesc; nu există grăsime sau pahar care nu se pot metaboliza într-o seară bună de distracţie. Mecanismele de compensaţie ale corpului nostru sunt încă, puţin cunoscute, dar se întâmplă aşa: dacă te distrezi cu adevărat, “păcatul mortal” dietetic se transformă în “păcat care se iartă”.

NIMENI NU IMI VA LUA PLACEREA DE DANSATOR
Asta este absolut sigur, pentru că tot ce mănânci şi bei îţi vor lăsa urme şi ca portretul de Dorian Gray, corpul tău va arăta ca la bătrâneţe. Nopţile de petrecere, atacurile, excesele de toate tipurile vor face viaţa de bătrân foarte dizgraţioasă. Şi nu numai ţie, ci şi familiei tale.

PIERDERILE
Principala nenorocire pentru un bătrân este singurătatea. Obişnuit este că perechile nu ajung la bătrâneţe împreună; întotdeauna cineva se duce primul, cu tot ceea ce dezechilibrează statu quo care susţinea componentele perechii. Văduvul sau văduva încep să fie o greutate pentru familia lui.

Recomandarea mea personală este să încercaţi să nu pierdeţi – atât timp cât aveţi luciditate – controlul vieţii voastre. Asta înseamnă, de exemplu: eu decid când şi cu cine ies, ce mănânc, cum mă îmbrac, pe cine sun, la ce oră mă culc, ce citesc, cu ce mă distrez, ce cumpăr, unde trăiesc, etc. Pentru că, atunci când nu poţi face toate astea, te vei transforma intr-un om greu de suportat , un bolovan pentru viata celorlalti.

Fii demn!

fii-demn by dan puricPe Dan Puric nu l-am vazut niciodata pe scena si nici nu am citit inainte vreo carte a lui. Dar l-am vazut la tv acordand un interviu, mi-a placut cum a vorbit si atunci m-am decis sa-mi comand de pe librarie online libris.ro ultima sa carte, „Fii demn!”. Titlu care recunosc ca m-a intrigat, intrucat nu-mi puteam imagina ce s-ar putea spune despre demnitate intr-o lume in care, sa fim seriosi acum, nu prea se mai cunoaste si intelege semnificatia acestui cuvant… ori s-a dat uitarii, fiindca nu serveste intereselor de parvenire.

Desi ma asteptam la un roman, „Fii demn!” este de fapt o colectie de povestiri, anecdote, eseuri si interviuri, structurate in sase capitole. Cel mai mult si mai mult mi-a placut prima parte, cea in care autorul face portretul mamei sale (a carei fotografie se regaseste pe coperta cartii), in care vorbeste despre bunica lui si evoca cu nostalgie amintiri din copilaria  petrecuta la sat, pe Valea Siriului. Daca toata cartea ar fi tratat numai acest subiect, ar fi fost fantastic si i-as fi acordat 10 stele din 10. Mi-a placut si partea cu pilde, ca doar stiti ca-mi plac povestile cu talc. Ba chiar o sa le si public pe cateva dintre ele la rubrica Povestioara de vineri, pentru ca sunt chiar faine. Singura parte care a scartait putin este cea de-a treia, cea care trateaza subiectele serioase: patriotismul, martirii neamului si verticalitatea poporului roman. Nu spun ca nu-s de acord cu tot ce a scris autorul, pentru ca sunt, dar pur si simplu nu m-a incantat felul moralizator, parca superior si mult prea nationalist in care o face, si nici religiozitatea exagerata din discursul sau, care mi se pare ca-l zugraveste pe Dan Puric drept fanatic religios.

Trecand peste asta, recomand cu placere cartea. Se citeste usor, pentru ca este scrisa la persoana intai, cu mult umor si ironie, dand impresia ca asculti povestile unui bunic intelept, spuse la ceas de seara, la gura sobei, cu lemnele trosnind in foc. Iar mesajul este unul foarte valoros: trebuie sa ne iubim pamantul pentru care si-au dat viata inaintasii nostri, sa ne cunoastem istoria pentru a nu repeta greselile trecutului si sa invatam sa ne recapatam verticalitatea ca popor, demnitatea de a fi roman!

Povesti cu statui si fantani din Bucuresti

Stiati ca:

  • cea mai veche statuie din Bucuresti este cea a spatarului Mihai Cantacuzino, aflata in curtea Spitalului Coltea inca din anul 1869?
  • prima statuie ecvestra din capitala e cea din 1874 a lui Mihai Viteazu „calare pe Breazu”?
  • prima opera a unui sculptor roman (Ion Georgescu) este statuia lui Gheorghe Lazar, dezvelita la 1886, a treia ca aparitie in Piata Universitatii?
  • Ana Davila, nascuta Racovita, sotia doctorului Carol Davila, il avea ca bunic dinspre mama pe Dinicu Golescu?
  • obeliscul de la intrarea in localul Politehnicii dezvelit in 1912, imediat dupa ce a avut loc primul accident aviatic din tara noastra, in care pilotul Gheorghe Caranda si-a pierdut viata, este cel dintai omagiu adus de bucuresteni aviatorilor si zborului?
  • bustul doctorului Haralambie Botescu aflat in spatele Halei Matache este o replica a celui ridicat in 1920 in parcul statiunii Govora ?
  • cartierul Drumul Taberei isi datoreaza numele lui Tudor Vladimirescu, care-si instalase oamenii in corturi pe platoul din Dealul Cotrocenilor?
  • basoreliefurile de pe soclul statuii lui Spiru Haret (dezvelita in 1935), cioplite in piatra, sunt primele lucrate de Ion Jalea?
  • Kilometrul O existent azi nu este cel original, ci o reproducere facuta in atelierul de turnatorie al sculptorului Ion Bolborea, dupa fotografiile celui contruit in 1937 si distrus in 1952?
  • Monumentul Aerului, opera din 1937 a sculptorului F. L. Gove , este un omagiu adus lui Mircea Zorileanu, primul pilot roman care a trecut Carpatii cu avionul sau, inima si cenusa lui fiind ingropate sub monument?
  • cele dintai artificii de apa au fost artezienele de la capatul Podului Mogosoaiei, construite din vointa lui voda Nicolae Mavrogheni, in anii domniei sale, 1786-1790, langa biserica Mavrogheni?
  • fantana Sarindar din fata Cercului Militar isi trage denumirea din biserica aflata aici pana in 1893?

povesti cu statui si fantani din bucuresti de victoria dragu dimitriuToate aceste lucruri fascinante si mult, mult mai multe altele le-am aflat din cartea „Povesti cu statui si fantani din Bucuresti”, scrisa de Victoria Dragu Dimitriu, carte pe care mi-am comandat-o de pe librarie online. Dintr-un munte de informatii, am selectat doar cateva lucruri care am crezut eu ca v-ar putea interesa, caci daca as fi trecut aici toate cele pe care le-am aflat din cartea asta absolut superba, as fi riscat sa ma lungesc la nesfarsit si sa nu mai fi terminat postarea nici pana acum.Doar atat va mai spun: ma bucur enorm si intr-un fel, chiar sunt mandra ca acum stiu o groaza de lucruri noi despre orasul care m-a adoptat de 2 ani de zile!

Asadar, daca va pasioneaza istoria, arta si aveti nostalgie dupa Bucurestii de odinioara, „Povesti cu statui si fantani din Bucuresti” nu trebuie sa va lipseasca din biblioteca.  😉

Povesti ale domnilor din Bucuresti

„Subtire licarire in negura de iad…
Cum poate lumanarea sa arda in furtuna?
Putea cetatea milei intreaga sa ramana
Cand dobora securea si cel mai falnic brad?”

-Din poemul „Piata Victoriei” al arhitectului Mihai Papae, dedicat tatalui sau, Ion N. Papae (director la Palatul Functionarilor Publici timp de 47 de ani)

Cu cea mai mare placere si nerabdare am patruns din nou in Bucurestiul de altadata, ajutata si de aceasta data de Victoria Dragu Dimitriu si a ei carte minunata „Povesti ale domnilor din Bucuresti”. Acum a venit randul a 15 domni remarcabili sa-si evoce nostalgici aminitrile pline de farmec despre Micul Paris. Prezentate tot sub forma interviurilor, povestile zugravesc mentalitatea, obiceiurile si traiul locuitorilor capitalei de odinioara si abunda de informatii istorice, artistice si de urbanism. Am parcurs fiecare rand cu sufletul la gura, cu aviditate, dornica sa aflu din ce in ce mai multe. Cat de diferit poate fi Bucurestiul contemporan fata de cel interbelic! Unde e aerul sau boem si artstic de altadata, farmecul, decenta si onoarea lui? Cat de diferiti locuitorii de atunci si acum! Unde e dragostea si respectul bucurestenilor pentru orasul in care traiesc?

O carte superba, despre un oras minunat, cu oameni remarcabili. O carte de citit, recitit, studiat, admirat. V-o recomand din tot sufletul! O puteti comanda de pe librarie online, eventual alaturi de „Povesti ale doamnelor din Bucuresti” pentru intregirea tabloului. 😉

Poveşti ale doamnelor din Bucureşti

Plimbări cu trăsura pe Kiseleff, studii la Paris, veri petrecute la Balcic, case superbe, grădini minunate, biblioteci imense, pereţi înţesaţi de tablouri, seri dansante, baluri elegante, lume bună cu preocupări artistice, teatru, operă, concerte,  o societate de culţi, artişti şi iubitori de frumos, pictori, sculptori, poeţi, scriitori, compozitori, arhitecţi, fiecare cu contribuţia sa la înflorirea Micului Paris. Cu alte cuvinte, Bucureştii de odinioară, prin ochii unor doamne precum doctoriţa Alice Magheru (soţia poetului George Magheru), Manuela Burnea (nepoata primarului Ion Procopie Dumitrescu), Adina Arsenescu (fiica lui Victor Iamandi), pictoriţele Lili Pancu şi Magda Ghinea, Ala Jalea Popa (fiica lui Ion Jalea).

Povesti ale doamnelor din BucurestiDespre toate astea am putut citi în cartea „Poveşti ale doamnelor din Bucureşti” de Victoria Dragu Dimitriu şi sincer vă spun că demult nu m-a mai atins aşa o carte. Mi-au mers direct la inimă toate poveştile, mai ales că în ultima vreme, după ce am citit despre viaţa Reginei Maria, am prins gustul istoriei româneşti de la început de secol XX. Cartea e concepută ca o colecţie de interviuri prin care doamnele Bucureştiului de atunci descriu casele, grădinile, străzile Micului Paris, rememorează întâmplări din viaţa lor, aduc la lumină personalităţi marcante ale societăţii trecute, vorbesc despre înfloritoarea perioadă interbelică, dar şi despre venirea comuniştilor şi confiscarea averilor, despre încercările de după Revoluţie, de multe ori eşuate, de a-şi redobândi casele. Ai impresia că tu, cititorul, eşti cel care stă faţă în faţă cu toate aceste femei minunate, în locuinţele lor încărcate de istorie, sorbindu-le cuvintele şi amintirile. Cumva mi-a adus în minte emisiunea „Profesioniştii” a Eugeniei Vodă.

Cartea asta pur şi simplu explodează de informaţii, nu am parcurs o pagină fără să găsesc ceva care să-mi stârnească interesul şi să merite a fi notat. Ba chiar mi-am propus să iau la pas Bucureştiul şi să caut toate casele care încă mai sunt în picioare, să le văd cu ochii mei (chiar dacă numai în exterior), pentru că am început să privesc un pic altfel oraşul care m-a adoptat, vreau să-l descopăr, să învăţ cât mai multe despre el, să-i cunosc istoria, trecutul. Cred că încep să-l iubesc…

Cei care vor să pătrundă într-o lume apusă şi în acelaşi timp să-şi îmbogăţească cultura generală, îşi pot comanda cartea de pe librărie online. Şi desigur, aştept părerile voastre! 😉

Missy, Regina României

Dacă e ceva ce reproşez sistemului de învăţământ românesc (cel puţin ăla de pe vremea mea, fără internet, google şi wikipedia – ioi, ce babă sunt!) este faptul că se bazează mult prea mult pe teorie, pe învăţarea mecanică, în loc să fie axat pe nevoile elevului şi dezvoltarea aptitudinilor şi talentelor acestuia. În mare, mi-a plăcut istoria, mai ales cea învăţată în şcoala generală. Bine, recunosc, mi-a plăcut mai mult proful. Domnul Dumitrescu (Dumnezeu să-l odihneacă!) era un bărbat înalt, bine făcut, cu statură impozantă şi o voce pătrunzătoare, care îşi păstrase trăsăturile frumoase din tinereţe şi care-i admonesta pe gălăgioşii din ultima bancă cu apelativul „spirite rele”. Ca să vedeţi ce coincidenţa, fusese şi profesorul de istorie al mamei mele. Mi-l amintesc ca pe un om calm, care nu a ridicat niciodată vocea la noi şi nici nu ne-a jignit, cum făceau alţi profesori (mai ales cea de matematică- „Parazitul” o poreclisem 😛 ). Era un om cult şi se vedea cu ochiul liber că-şi iubea materia şi meseria. Îmi plăcea că ne scria schiţele lecţiilor pe tablă, în timp ce le povestea. Eu întotdeauna am învăţat mai uşor după schiţe, cred că de asta încă îmi mai aduc aminte destul de multe date istorice.

Missy, Regina Romaniei- Guy GauthierCu toate astea, mi-ar fi plăcut ca lecţiile să fi fost mai interactive, mai atractive. Şi asta la toate materiile, nu doar la istorie. Să ni se fi cerut să ne expunem părerea despre cele învăţate, să argumentăm şi să comentăm, să fim ajutaţi să ne dezvoltăm o gândire logică şi simţul practic. Poate aşa aş fi aflat şi eu mult mai multe despre Regina Maria a României încă din şcoală, în loc să o descopăr pe această femeie minunată abia acum, la maturitate. După ce am văzut Balcicul, am simţit imboldul de a afla tot despre ea. Drept urmare, faptul că mi-am comandat „Missy, Regina României” de Guy Gauthier de pe librărie online a venit ca ceva normal. Mi-a fost teamă ca nu cumva cartea să fie doar o înşiruire de date istorice, dar imediat ce m-am apucat de citit, teama asta mi-a fost risipită. Într-adevăr, trebuie să recunosc că sunt destul de multe date, dar ele sunt absolut necesare pentru a înţelege desfăşurarea vieţii Reginei Maria, pentru a aşeza cumva, într-o ordine cronologică firească, toate cele trăite de aceasta. Şi credeţi-mă, multe a mai trăit femeia asta! Ce viaţă fantastică a avut, ce evenimente importante a trăit!

Cartea m-a ajutat să înţeleg foarte multe din istoria românilor, să fac legătura între frânturile pe care mi le aminteam eu, să aflu despre diverse nume sonore din politica acelor vremuri şi despre ce le-a determinat să acţioneze într-un anume fel sau altul. Tocmai de asta mi-a plăcut atât de mult, că nu se vorbeşte doar despre Regină, ci şi despre persoanele din anturajul ei, despre situaţiile politice. Ar ieşi un film minunat!

Abia acum, după ce am citit această carte, am înţeles de ce este considerată una din cele mai seducătoare personalităţi ale secolului al XX-lea, de ce a iubit-o poporul român atât de mult pe această nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii (ea a fost cea care a poreclit-o Missy)  şi cât de multe a făcut ea de fapt pentru români (deşi multe merite nu i-au fost recunoscute), ce rol a jucat în formarea României Mari. În plus, mi se pare că totul e scris în mod obiectiv, fără a o preaslăvi şi recunoscându-i-se greşelile, căci da, a avut şi din astea, că doar om a fost şi ea, nu? În concluzie, am făcut bine că am citit cartea asta înainte să mă apuc de „Capitole târzii din viaţa mea” şi vi le recomand cu căldură pe ambele (să ştiţi că au şi poze)! 😉

Leapşa ca la carte

Draga mea Cris-Mary mi-a pasat o leapşă cu parfum livresc şi ca să-mi spăl păcatele (pentru că mai am câteva lepşe de la ea la care nu am răspuns) şi să cresc în ochii ei, am rezolvat-o repede-repede.

1. Care este ultima carte pe care aţi citit-o (sau pe care o citiţi încă)?

Încă citesc, deşi trebuia să o fi terminat cu mult timp în urmă, „Missy. Regina României” de Guy Gauthier. M-a ajutat să risipesc ceaţa deasă din mintea mea în legătură cu familia regală a ţării noastre.

2. Una dintre ultimele cărţi citite pe care o recomandaţi?

Nu vă recomand doar o carte, ci o întreagă saga, şi anume  „Cântec de gheaţă şi foc” a lui George R. R. Martin pentru că are de toate: intrigă, fantezie, dragoste, luptă pentru putere, personaje foarte bine realizate. Daca va simtiti in stare, puteti citi toate cele 5 carti in engleza (deocamdata atatea au aparut pana acum), pe care le puteti comanda de pe librarie online.

Şi pentru o după-amiază plăcută, „Oscar şi tanti Roz” de Eric-Emmanuel Schmitt pentru că e prea frumoasă şi te face să-ţi pui anumite întrebări. Eu am plâns de mama focului când am citit-o.

3. Care este următoarea carte pe care vă gândiţi s-o citiţi?

Am ditamai lista cu cărţi de citit, sincer nici nu ştiu cu care să încep (sau dacă voi ajunge vreodată să o finalizez, întrucât tot adaug). Aş vrea să mă apuc de „Jurnalul” Oanei Pellea, dar mai vedem ce idei mă trăznesc până atunci (sunt o Mărgeluţă mai schimbătoare ca vremea)!

Şi asta a fost. Ce-mi plac lepşele scurte! 😛 Voi ce cărţi aţi mai citit în ultimul timp?

De veghe în lanul de secară

salinger-de veghe in lanul de secara 1951Pentru mine anul ăsta se anunţă a fi unul fructuos din punct de vedere livresc. Mi-a revenit pofta de citit, şi chiar mai aprigă decât mă aşteptam. Iar lucrul ăsta nu poate decât să mă bucure. Dacă tot nu dorm nopţile, ar fi chiar păcat să nu folosesc acest timp în folosul meu, nu?

Ei bine, în week-end am terminat faimoasa carte a scriitorului american J. D. Salinger „De veghe în lanul de secară”, apărută în 1951. La vremea aceea, a iscat mari controverse din cauza limbajului vulgar folosit de personajul principal, a părerilor liber exprimate despre sex şi a comportamentului său antisocial. Şi cu toate astea, sau poate tocmai datorită lor, romanul i-a adus autorului consacrarea, continuând să fie foarte popular şi-n zilele noastre (unii chiar îl consideră cartea de căpătâi a oricărui adolescent).

Acţiunea propriu-zisă a cărţii se desfăşoară pe parcursul a numai două-trei zile şi este relatată la persoana întâi de către personajul principal, un adolescent de 17 ani pe nume Holden Caulfield, care povesteşte cele întâmplate cu un an în urmă. Deşi nu e clar specificat, înţelegem că in momentul povestirii, acesta se află într-un sanatoriu pentru tratarea tuberculozei de lângă Hollywood. Adresându-se direct cititorului, Holden redă „întâmplările demente pe care le-a trăit în preajma Crăciunului, înainte să ajungă la capătul puterilor şi să fie nevoit să vină aici să se potolească”, amintindu-şi în acelaşi timp şi alte întâmplări din viaţa sa. Dacă nu mă înşel, e ceea ce se cheamă povestire în ramă sau povestire în povestire (parcă aşa ne învăţase profa de română din generală).

Exmatriculat din nou, de data aceasta de la Pencey Prep, o şcoală cu pretenţii din Pennsylvania, pentru că picase la patru din cele cinci materii, Holden decide sâmbătă seara să ia trenul spre New York şi să stea la hotel până miercuri, când începea de drept vacanţa şi părinţii îl aşteptau acasă. Şi-n tot acest timp, umblă aiurea, întâlneşte diverse persoane, îşi face tot felul de planuri, îşi imaginează scenarii şi se hotărăşte să fugă în lume pentru a nu-şi înfrunta părinţii.

Au fost momente când m-a enervat teribil Holden ăsta. E un veşnic nemulţumit, totul îl plictiseşte, nimic nu-i convine, nimeni nu e pe placul lui, nu-i scapă niciun defect al celorlalţi, bea exagerat, fumează întruna, se gândeşte numai la sex, are un limbaj trivial (în vocabularul său abundă cuvinte ca „infect”, „împuţit”, „păcătos”, „cretin”, „nenorocit”), atitudinea lui faţă de cei din jur lasă mult de dorit, e mincinos, cinic şi misogin. Au fost şi momente când chiar m-au amuzat scenariile create de imaginaţia sa debordantă (ba chiar mi-au amintit de mine la adolescenţă), m-au încântat replicile sale sarcastice, modul simplu, direct şi sincer de a povesti, precum şi momente când m-a înduioşat prin generozitatea de care dă dovadă, prin dragostea imensa pe care i-o poartă surorii sale mai mici, Phoebe şi căldura şi respectul cu care vorbeşte de fratele său Allie, mort de leucemie.

Dar cel mai mult şi mai mult mi-a stârnit compasiune. E doar un puşti debusolat, prins între două lumi, vârsta inocentă a copilăriei şi cea dificilă a maturităţii, de unde şi frustrarea şi inadaptarea lui. Pendulează între extreme, e incapabil să relaţioneze cu ceilalţi, dar simte constant nevoia de a avea prieteni cu care să discute; urăşte snobismul şi prefăcătoria, dar el însuşi se declară „cel mai mare mincinos”; îşi aminteşte cu melancolie de copilărie, dar se consideră matur; e inteligent, dar pică la aproape toate materiile; e raţional, dar acţionează la primul impuls; e obsedat de sex, dar e incapabil să întreţină relaţii sexuale cu prostituata de la hotel; nu comunică bine cu părinţii, dar nici nu vrea să-i vadă dezamăgiţi; e pueril când tot încearcă să afle ce se întâmplă cu raţele din Central Park când îngheaţă apa, dar denotă responsabilitate când are grijă de surioara sa. Ea e cea care îl convinge să se întoarcă acasă, să dea ochii cu părinţii şi să-şi asume răspunderea pentru eşecul scolar. Holden devine conştient că plecarea lui, mai ales după ce pierduse deja un frate, o va afecta teribil pe Phoebe şi dă astfel dovadă de maturitate. Iar pe mine m-a făcut să-l îndrăgesc.

Părerea mea e că Holden e un inadaptat cu inima mare şi suflet chinuit. El cu gura lui spune întruna că se simte „îngrozitor de singur şi trist”. Şi mai cred că moartea fratelui său Allie l-a afectat mult mai mult decât lasă el să se vadă, de unde şi psihicul său labil. Nu degeaba fantezia lui e să stea de veghe într-un lan de secară, la marginea unei prăpastii ameţitoare şi să prindă copiii, ca să nu cadă în ea. Asta spune totul. Şi acum v-aţi prins de unde vine titlul cărţii! 🙂

În concluzie, cartea mi-a plăcut cât de cât, dar nu m-a dat pe spate, mai ales că nu suport finalurile bruşte, tăiate ca din topor. Îmi pare rău însă că nu am citit-o în adolescenţă, sunt curioasă cu ce ochi l-aş fi privit atunci pe Holden?! Poate m-ar fi încântat mai mult, poate m-aş fi regăsit mai mult în trăirile sale.

Dacă ce v-am povestit v-a convins să o citiţi, puteţi comanda „De veghe în lanul de secară” de pe librarie online. Eu zic că nu trebuie ratată, cred că e una din acele cărţi ce merită a fi citite într-o viaţă de om!

Martorii patimilor

Cand am fost la bunica de sarbatori, am aruncat un ochi si-n bibiloteca, asa cum fac de fiecare data cand ajung la tara. Mi-e drag sa privesc cartile frumos aranjate pe rafturi, sa le rasfoiesc, sa mai citesc cate un paragraf, in timp ce mirosul lor imi inunda narile. Imi aduce aminte de vremurile frumoase ale copilariei.

giovanni papini - martorii patimilorDe data asta am plecat cu un brat de carti. Pe majoritatea le-am citit cand eram mai mica, dar acum m-a lovit dorul de ele, asa ca le-am facut buletin de Bucuresti. 😛 Printre ele si Martorii patimilor a lui Papini. Scena rastignirii lui Iisus de pe coperta m-a facut sa o ignor multi ani, crezand ca este o carte mult prea religioasa pentru gustul meu. Dar de data asta, nu am mai ocolit-o.

Cartea a fost publicata pentru prima data in Italia in anul 1937 (conform Wikipedia italiana)  sub titlul „I testimoni della passione – sette legende evangeliche”, fiind tradusa la noi in 1941. E o carte subtirica, ce se citeste foarte usor, deci in mai putin de 2 ore ai si terminat-o (daca nu ai factori perturbatori cum am avut eu).

Bazandu-se pe adevarul biblic, Papini construieste in jurul acestuia 7 povestiri concentrate pe faptele si trairile martorilor reali sau imaginari ai patimilor lui Iisus, descriind felul in care acestia au fost afectati de intalnirea cu Fiul lui Dumnezeu. Intr-o ordine care mie mi s-a parut a fi cronologica, aflam prin ce siretlicuri il convinge diavolul pe Iuda Iscarioteanul sa-l vanda pe Mantuitor pe 30 de arginti („Ispitirea lui Iuda”); apoi citim despre Barabba, criminalul care a fost crutat de Pilat („Fiul Tatalui”); in a treia povestire gasim episodul cu taierea urechii lui Malco de catre apostolul Petru in momentul in care Iisus este capturat in Gradina Ghetsimani („Urechea lui Malco”); citim apoi in cea de-a patra legenda despre Simon din Cirene, cel care a carat crucea pe Golgota in locul Mantuitorului („Cirenianul”); in „Razbunarea lui Caiafa” suntem martori la momentul in care acesta, intr-un acces de grandomanie, recunoaste cat de mandru e ca el, un simplu om, a omorat un Dumnezeu; „Nebunia lui Pilat” ne arata un om obsedat sa descopere ce inseamna adevarul si chinuit de vina de a fi macelarit iudeii; iar in cea de-a saptea si ultima povestire, facem cunostinta cu doua personaje inventate de Papini: Papa Celestin VI si rabinul Sabbatai ben Shalom („Legenda marelui rabin”).

Contrar asteptarilor mele, mi-a placut cartea. Chiar mult, as spune. Si asta pentru ca Papini are o scriitura foarte vizuala, plina de imagini care ti se perinda prin fata ochilor ca un film. Ofera multe amanunte, dar nu exagerat, astfel incat nu ti se apleaca pofta de citit sub greutatea lor. Accentul este pus nu pe actiune (pe care o cunoastem prea bine de la orele de religie din scoala), ci pe personaje. Ele sunt cele importante, trairile lor, zbuciumul launtric, atat de bine si detaliat descris de autor. Exact ceea ce-i trebuie unei carti sa ma cucereasca. Bine, mi-as fi dorit ca autorul sa nu fie atat de sarcastic, cinic si chiar pesimist as spune, si sa crute macar unul dintre cele 7 personaje (chit ca al saptelea nu moare fizic, poate doar sufleteste). Prea le-a pedepsit si le-a osandit la tragice sfarsituri. Macar unul sa fi invatat din greselile sale si sa aleaga calea cea dreapta. Tocmai de asta nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva faptul ca sunt 7 legende e o trimitere indirecta la cele 7 pacate capitale?

In concluzie, ma bucur tare mult ca de data asta nu am mai ocolit „Martorii patimilor”, iar cei interesati si-o pot comanda de pe librarie online fara nicio ezitare.

Printesele mele

Acum cativa ani, ai mei au schimbat mobila si pe cea veche, o vitrina compusa din 2 corpuri pline cu cartile mamei, au dus-o la tara la bunica, dupa ce in prealabil au renovat o camera din temelie. Asa ca acum avem acolo o odaie (cum ii zice mamaie) „ca acasa la Dragasani” si de cate ori ajung la tara, foarte rar in ultimii ani ce-i drept, intru in camera asta pe care bunica o pazeste ca pe ochii din cap (pentru ca sunt lucrurile noastre in ea) ca sa mai arunc un ochi peste cartile mamei sau in cutiile cu suveniruri adunate de prin calatoriile mele.

-Hai du-te-n odaie, sa vezi ce mai e pe acolo! mi-a zis razand mamaie ultima data cand am fost la tara. Imi stie bine obiceiurile babuta mea! 😛

Insa eu eram pornita sa gasesc o anumita carte de care mi-a fost foarte dor in ultima vreme, „Povestiri vanatoresti” de Ionel Pop. Nu pentru povestea din randurile ei, ci pentru cea din spatele desenelor  facute de o Margeluta cu 23-24 de ani mai tanara! Si-am gasit-o. Nici nu va puteti inchipui cat am ras la vederea lor! Si eu, si mama ne-am amuzat teribil! Insa niciuna din noi nu-si poate da seama cum am reusit eu sa pun mana pe carte si s-o decorez dupa bunul plac, pentru ca mama era foarte grijulie cu cartile ei si in niciun caz nu mi-ar fi dat-o de buna voie! Deci clar, am sustras-o cand nu era atenta!

Asadar, iata operele nemuritoare ale Margelutei la 4-5 ani:

1

Pe coperta exersam literele invatate de la mami.

2Si pentru ca mi se parea mie ca ceea ce-i lipseste cartii este un strop de culoare, am zis sa rezolv problema asta colorand toate desnele din carte. Si sa mai adau si eu cateva, sa fie mai vesela!

3

Da, aveam o obsesie pentru printese… cu parul lung si blond, pe care si soarele era invidios!

4

Tipele astea doua erau „sore” (nu surori, pentru ca degeaba imi zicea mami ca asta e pluralul corect, mie nu-mi placea deloc cuvantul)! Si ma mir ca l-am scris bine pe „S”, pentru ca de obicei il scriam pe dos, ca pe 2, pentru ca asa mi se parea mie mai logic. A se observa ce coafuri retro au patrupedele din imagine! Magarul zici ca-i Elvis!

Aveam o pasiune pentru numele „Liza”. Probabil se tragea de la papusa numita astfel pe care o primisem cadou de la nasa mea  sau din „Dumbrava minunata”, poveste care imi placea tare mult si o vedeam pe diafilm pe „repeat”.

8

Gagica asta ori e cantareata, ori e actrita, una din doua. Cert e ca cele 8 capete de jos sunt spectatori, de asta sunt sigura! Si se pare ca se foarte bucura de spectacol!

6

Din nou printese, de data asta prinse in Hora Unirii! Sau poate se duceau la cumparaturi, ca niste adevarate fashioniste ce sunt! Ori la ziua cuiva, judecand dupa buchetul de flori din mana uneia!

7

Nici coperta finala nu a scapat de spiritul meu creator! Din nou printese… in mijlocul naturii, inconjurate de flori! Ca trebuie sa se mai aeriseasca si ele, nu?

Voi ce „opere de arta” din perioada copilariei pastrati inca? Ah, si sa nu uit: daca vreti sa comandati pentru piticii vostri niste minunate carti pentru copii, o puteti face pe librarie online fara nicio grija.Eu am pus ochii pe cateva pentru nepoata-mea, pe care sper sa-si lase creatiile asa cum am facut si eu cand eram de varsta ei, ca sa aiba si ea cand va ajunge la varsta mea, de ce se amuza si povesti pe blogul sau! 😉 😛

Inclestarea regilor de George R. R. Martin

Inclestarea regilor” (titlul original ‘A Clash of Kings’) este cel de-al doilea volum (din cele 7 promise de autor) din saga fantasy „Cantec de gheata si foc”. Publicata pentru prima data in noiembrie 1998 in Marea Britanie, cartea continua povestea inceputa in „Urzeala tronurilor”. Astfel, lupta celor 7 Regate din Westeros pentru Tronul de Fier devine mai acerba si mai complexa acum (de unde si titlul cartii), dar se mai adauga o  noua amenintare: cea de dincolo de Zid careia trebuie sa-i faca fata in primul rand Rondul de Noapte. Ca sa nu mai amintesc si de vremea rea.

Ca o mica paranteza, fratii Rondului de Noapte apără regatul şi sunt legati prin jurământ să nu ia parte la nici un război civil şi la luptele pentru tron. În mod tradiţional, în vremuri de rebeliune, onorează toţi regii şi nu se supun nici unuia. Vedeti, de asta imi plac mie hartile de la inceputul cartii si listele cu Case de la final! Intregesc tabloul si-ti ofera explicatii pentru a intelege mai bine povestea! 😛

Sa ma apuc sa va povestesc in amanunt tot ce se intampla in carte, credeti-ma, nu are niciun rost! Si asta pentru ca:

1. actiunea e foarte complexa, plina de intrigi si schimbari de situatie si se desfasoara pe mai multe planuri (chestie care uneori m-a zapacit un pic); personajele sunt multe, dar foarte bine conturate, evoluand in acest volum. Imi place foarte mult felul in care G.R.R.M. isi zugraveste personajele, sunt atat de umane incat te regasesti in trairile lor! Acum le iubesti si le aprobi actiunile, acum le detesti si le contesti faptele, suferi cand moare vreunul de parca ar fi fost o persoana reala, te bucuri cand le merge bine! Sa va povestesc cat ii urasc pe Lannisteri, mai ales pe Cersei si Jaime? Nu si pe Tyrion, el ramane in continuare preferatul meu! 😛

2. stiu cu siguranta ca fratele meu imi citeste blogul si nu as vrea sa afle ce se intampla in carte, pentru ca urmeaza sa termine sesiunea si sa se apuce s-o citeasca, deci nu vreau sa-i stric surpriza! Si nici voua, celor care inca n-ati citit-o!

In concluzie, „Inclestarea regilor” e parca mai stufoasa, mai complexa si mai complicata, mai violenta si mai sangeroasa decat „Urzeala tronurilor”, dar la fel de captivanta si interesanta. Chiar te prinde. Eu una abia astept sa citesc volumul al treilea, „Iuresul sabiilor” (pe care-l voi comanda de la aceeasi librarie online ca si pe celelalte doua), fiindca sunt convinsa ca nu voi fi dezamagita. Dar nu ma pot abtine sa nu ma intreb din nou, cum a reusit George R. R. Martin sa creeze o poveste atat de complexa si cuprinzatoare, in care detaliile abunda mai ceva ca zapada din iarna asta? Trebuie sa fie ceva geniu omul asta, zau asa!

Inclestarea regilor

„Acolo unde cad zăpezi şi bat vânturi albe, lupul singuratic moare, dar haita supravieţuieşte.”

„Sunt un lup străvechi şi s-a isprăvit cu dinţii de lemn.”

 Inca putin si termin o carte la care ma chinui de la finele lui noiembrie, anume Inclestarea regilor de George R. R. Martin, al doilea volum din saga fantasy „Cantec de gheata si foc”, comandata de la o librarie online.  Am zis ca ma chinui nu pentru ca volumul in sine ar fi o corvoada, greu de citit si la fel de greu de digerat, ci fiindca toate sarbatorile de iarna si evenimentele din ultimul timp mi-au ingreunat misiunea. Dar nu mai am mult, cateva pagini si gata! Yeeey! 😉
Ah, si cartea chiar imi place!