Cheia de Adrian Paunescu

Mari poeti, de-a lungul vremii, au asemanat femeia
Cu o floare, cu un soare, c-o zeita, cu scanteie, cu o apa, c-o papusa
Eu, cum nu-s poet prea mare,
Zic ca seamana c-o usa.

Usa catre fericire, usa catre mangaiere
Usa ce spre tine duce galopand… luna de miere.
Usa catre inrobire, usa jugului etern
Usa care-ti deschide perspectiva spre infern.

Deh, dar ca s-ajungi sa intri, e-o problema delicata
Fiindca mai intai de toate, usa trebuie descuiata.
Si treaba se face bine si devine fericita
Nu cu cheia la-ntamplare, ci cu cheia potrivita,

Cheia ei originala, orice usa-n lumea asta
Dupa nunta si traditie are cheia ei si… basta!
Dar de iei un gen de usa, simpla, dubla sau de tei
Si-ai sa vezi ca merg la dansa doua sau mai multe chei

Stai, n-o sparge cu toporul, nu tipa, nu fa scandal
Ia-ti mai bine portofelul si te du la tribunal.
Ca sa-ti iei o alta usa, liber trebuie sa fii
Si-asta costa, dupa leafa, de la 3 la 7 mii!

Cand alegi o usa noua, trebuie s-o faci cu arta
Sa n-aiba, Doamne fereste, broasca defecta, sparta…
Ca broasca atat e buna pana n-a scapat la chei,
Ca pe urma n-o mai fereci, nici cu doua nici cu trei

E asemeni cu ulciorul, care dus prea des la apa
Te trezesti ca-i sare smaltul, ori se sparge, ori se crapa
Usa este ca gaina, ca abia cand e batrana
Mai matura si mai coapta, face supa cea mai buna.

Da, dar care om in viata nu si-a spus in gandul lui:
„Da-o dracului de supa, vreau un piciorus de pui?”
Usa este ca un loto, zice pustiului un tata
Nu e nici o diferenta – dai un ban mai tragi odata

Insa, dragul tatii, afla, nu tine cat vesnicia,
Ca exagerand cu joaca, ti se strica jucaria.
Am vazut o usa care a trait in viata toata
Ca o sfanta cuvioasa, si-a murit nedescuiata

A urlat la dansa cerul, cu o voce ca de crai:
„Hei, stafie ingalbenita, poate vrei sa intri-n rai?
Mars la iad, acolo-i locul pentru-o scandura uscata
Ai trait degeaba-n lume si-ai ramas tot incuiata.”

Ce te legi mereu de usa? o sa-mi spuneti cu temei
Habar n-am! Aveti dreptate, sa vorbim atunci de chei.

Fiindca principalu-n lume, nu e gandul, nici ideea
Nu e focul si nici roata, principalul este cheia.
Si exista chei… O groaza, cati barbati, atatea chei,
Ca de cand e lumea lume, cheile le tin la ei.

Unele sunt lungi si groase, sau subtiri ca un siret
Altele mici, delicate, ce deschid si un fiset.
Principalul nu-i marimea, important – la orice usa –
E sa se lovesca cheia si sa fie… jucausa.

Sa nu se-ndoaie-n broasca si sa tina la-nvartit.
Chei de lacate, valize, de casete, frigidere,
De camari, de manastire, pivnite sau sifoniere,
Ar mai fi cheia franceza, cheia la casa de bani,

Cheia de la TURNUL LONDREI sau facuta de tigani,
Dara, ce te faci amice, ca din sute de modele
Tu te chinui toata viata cu o cheie de… sardele?
Merge ea cat merge bine, dar apoi prinde rugina

Si-atunci nici Gerovitalul n-o mai scoate la lumina!
Poti sa-i dai cu glaspapirul, smirghel, pile, ciocolata,
Tot ce-ncerci este zadarnic, ti-a iesit din uz si gata!

Geaba-ncerci, geaba te zbuciumi si degeaba-ti iesi din fire.
Nu te mai vaita la lume, nu e vina nimanui,
Leaga-o cu-n siret sau funda, fa-i un nod si pune-o-n cui!

Sunt atitea chei pe lume, cheia SOL si cheia FA,
Dar asta nu te-ncalzeste daca n-ai tu cheia ta.
Si… gandind cum fac batranii… la o tinerete noua,
Zici… privindu-ti amintirea …
” AH , DE-AS FI AVUT EU DOUA!

Adrian Paunescu

Când o femeie minte

O croitoreasă cosea într-o după-amiază pe malul râului. La un moment dat, îi căzu degetarul în apă. Femeia începu să plângă atât de tare, încât apăru Dumnezeu şi o întrebă:

-De ce plângi, copila mea?

Femeia îi povesti că şi-a scăpat degetarul în râu şi că are mare nevoie de el, pentru lucrul ei, prin care îşi ajută bărbatul să întreţină familia lor săracă. Dumnezeu băgă mâna în apă şi scoase un degetar de aur bătut cu rubine.

-Acesta este degetarul tău?

-Nu, răspunse femeia.

Dumnezeu căută din nou în râu şi scoase un degetar din aur bătut cu smaralde.

-Dar acesta, e degetarul tău?

-Nu, răspunse femeia.

În sfârşit scoase din apă un degetar de piele.

-Acesta e degetarul meu! spuse femeia bucuroasă.

Văzând cât de cinstită e femeia, Dumnezeu i le dărui pe toate trei şi ea plecă fericită acasă.

Peste câţiva ani, femeia se plimba cu soţul ei pe malul râului. Bărbatul alunecă, căzu în apă şi dispăru în valuri. Femeia începu să plângă atât de tare, încât Dumnezeu o auzi din nou şi veni să o întrebe ce necaz are:

-O, Doamne, soţul meu a căzut în râu! spuse femeia plângând.

Domnul se scufundă în valuri şi ieşi apoi la mal cu George Clooney.

-El este soţul tău?

-Da, răspunse femeia.

Dumnezeu se umplu de mânie:

-Ai minţit! Acesta nu este soţul tău!

Femeia răspunse:

-Doamne, te rog să mă ierţi, dar şi să mă înţelegi! Dacă aş fi spus NU la George Clooney, l-ai fi scos apoi pe Brad Pitt. Dacă aş fi spus NU, din nou, l-ai fi adus apoi pe soţul meu. Şi dacă la el aş fi răspuns DA, mi i-ai fi dat pe toţi trei. Ştii Doamne, eu nu mai simt ca la 20 de ani, n-aş putea să port de grijă la trei bărbaţi! Doar DIN ACEST MOTIV am răspuns DA la George Clooney!

Dumnezeu impresionat, îi spuse femeii că poate să-l păstreze pe George Clooney.

MORALA: Când o femeie minte, o face din cele mai bune şi onorabile motive, şi în interesul tuturor. Cel puţin aceasta este versiunea noastră, pe care o susţinem. Semnat: noi, femeile! 😀coco-eyes-mirror-429

Povestioară găsită pe facebook.

Bradulet de 2014

Am tot trambitat eu in stanga si-n dreapta ca anul asta imi doresc un brad special, dar nu stiam ce si cum… pana acum trei saptamani! Ideea mi-a venit pe neasteptate cand mi-am trait -in sfarsit!- un vis din copilarie: acela de a fi pusa in fata unui munte de carti si lasata sa-mi aleg dupa pofta inimii. Si asta am si facut! 😛 Am plecat acasa cu doua sacose imense de carti, in timp ce alti cinci saci inca ma asteapta sa-i ridic! Si pun pariu ca in momentul asta, Al Meu Ca Bradul e in pragul unui infarct! Sotiorul meu iubit, eu zic sa-ti revii rapid, ca pe tine ma bazez la carat! 😛

Traditia la noi in familie e sa impodobim bradul in ziua de Mos Nicolae, dar cum nici anul asta nu are cine sa ma ajute si ma cam rodea nerabdarea, mi-am facut de lucru (si de cap) si m-am pus pe treaba! Doua ore si vreo 170 de carti mai tarziu, braduletul margelat trona mandru la fereastra, inveselit de luminitele multicolore. Cam asa:

brad carti

Il proiectasem mai inalt in mintea mea, dar cum mi s-a terminat „materialul”, a trebuit sa-l scurtez. Insa mie imi place de el asa bondoc si grasunel! Si fiind prima data cand fac un brad din carti, eu zic ca a iesit minunat! In plus, pot adauga isprava asta la categoria mea speciala de anul asta #30depremierepentru30deani. 😉

Acum va las sa-mi admirati opera de arta, eu am fugit sa-mi lustruiesc cizmulitele! Mai e un pic si vine Mos Nic! Chiar am sperante mari anul asta, ca doar am fost fooooaaarte cuminte! Adio nuielusa! 😛

La multi ani tuturor celor care poarta numele Sfantului Nicolae! Si la final, doar asa, ca lauda:

Bradulet de 2009

Bradulet de 2011

Bradulet de 2012

Bradulet de 2013

Va saluta Margeluta-proaspata-fauritoare-de-brazi-din-carti! 😉

CITATUL ZILEI:

“Nu conteaza daca bradul de Craciun este natural, din plastic sau din aluminiu. Cu adevarat important este ca el sa fie impodobit cu zambete.”

J. Allen Harrison

Fii demn!

fii-demn by dan puricPe Dan Puric nu l-am vazut niciodata pe scena si nici nu am citit inainte vreo carte a lui. Dar l-am vazut la tv acordand un interviu, mi-a placut cum a vorbit si atunci m-am decis sa-mi comand de pe librarie online libris.ro ultima sa carte, „Fii demn!”. Titlu care recunosc ca m-a intrigat, intrucat nu-mi puteam imagina ce s-ar putea spune despre demnitate intr-o lume in care, sa fim seriosi acum, nu prea se mai cunoaste si intelege semnificatia acestui cuvant… ori s-a dat uitarii, fiindca nu serveste intereselor de parvenire.

Desi ma asteptam la un roman, „Fii demn!” este de fapt o colectie de povestiri, anecdote, eseuri si interviuri, structurate in sase capitole. Cel mai mult si mai mult mi-a placut prima parte, cea in care autorul face portretul mamei sale (a carei fotografie se regaseste pe coperta cartii), in care vorbeste despre bunica lui si evoca cu nostalgie amintiri din copilaria  petrecuta la sat, pe Valea Siriului. Daca toata cartea ar fi tratat numai acest subiect, ar fi fost fantastic si i-as fi acordat 10 stele din 10. Mi-a placut si partea cu pilde, ca doar stiti ca-mi plac povestile cu talc. Ba chiar o sa le si public pe cateva dintre ele la rubrica Povestioara de vineri, pentru ca sunt chiar faine. Singura parte care a scartait putin este cea de-a treia, cea care trateaza subiectele serioase: patriotismul, martirii neamului si verticalitatea poporului roman. Nu spun ca nu-s de acord cu tot ce a scris autorul, pentru ca sunt, dar pur si simplu nu m-a incantat felul moralizator, parca superior si mult prea nationalist in care o face, si nici religiozitatea exagerata din discursul sau, care mi se pare ca-l zugraveste pe Dan Puric drept fanatic religios.

Trecand peste asta, recomand cu placere cartea. Se citeste usor, pentru ca este scrisa la persoana intai, cu mult umor si ironie, dand impresia ca asculti povestile unui bunic intelept, spuse la ceas de seara, la gura sobei, cu lemnele trosnind in foc. Iar mesajul este unul foarte valoros: trebuie sa ne iubim pamantul pentru care si-au dat viata inaintasii nostri, sa ne cunoastem istoria pentru a nu repeta greselile trecutului si sa invatam sa ne recapatam verticalitatea ca popor, demnitatea de a fi roman!

Povesti cu statui si fantani din Bucuresti

Stiati ca:

  • cea mai veche statuie din Bucuresti este cea a spatarului Mihai Cantacuzino, aflata in curtea Spitalului Coltea inca din anul 1869?
  • prima statuie ecvestra din capitala e cea din 1874 a lui Mihai Viteazu „calare pe Breazu”?
  • prima opera a unui sculptor roman (Ion Georgescu) este statuia lui Gheorghe Lazar, dezvelita la 1886, a treia ca aparitie in Piata Universitatii?
  • Ana Davila, nascuta Racovita, sotia doctorului Carol Davila, il avea ca bunic dinspre mama pe Dinicu Golescu?
  • obeliscul de la intrarea in localul Politehnicii dezvelit in 1912, imediat dupa ce a avut loc primul accident aviatic din tara noastra, in care pilotul Gheorghe Caranda si-a pierdut viata, este cel dintai omagiu adus de bucuresteni aviatorilor si zborului?
  • bustul doctorului Haralambie Botescu aflat in spatele Halei Matache este o replica a celui ridicat in 1920 in parcul statiunii Govora ?
  • cartierul Drumul Taberei isi datoreaza numele lui Tudor Vladimirescu, care-si instalase oamenii in corturi pe platoul din Dealul Cotrocenilor?
  • basoreliefurile de pe soclul statuii lui Spiru Haret (dezvelita in 1935), cioplite in piatra, sunt primele lucrate de Ion Jalea?
  • Kilometrul O existent azi nu este cel original, ci o reproducere facuta in atelierul de turnatorie al sculptorului Ion Bolborea, dupa fotografiile celui contruit in 1937 si distrus in 1952?
  • Monumentul Aerului, opera din 1937 a sculptorului F. L. Gove , este un omagiu adus lui Mircea Zorileanu, primul pilot roman care a trecut Carpatii cu avionul sau, inima si cenusa lui fiind ingropate sub monument?
  • cele dintai artificii de apa au fost artezienele de la capatul Podului Mogosoaiei, construite din vointa lui voda Nicolae Mavrogheni, in anii domniei sale, 1786-1790, langa biserica Mavrogheni?
  • fantana Sarindar din fata Cercului Militar isi trage denumirea din biserica aflata aici pana in 1893?

povesti cu statui si fantani din bucuresti de victoria dragu dimitriuToate aceste lucruri fascinante si mult, mult mai multe altele le-am aflat din cartea „Povesti cu statui si fantani din Bucuresti”, scrisa de Victoria Dragu Dimitriu, carte pe care mi-am comandat-o de pe librarie online. Dintr-un munte de informatii, am selectat doar cateva lucruri care am crezut eu ca v-ar putea interesa, caci daca as fi trecut aici toate cele pe care le-am aflat din cartea asta absolut superba, as fi riscat sa ma lungesc la nesfarsit si sa nu mai fi terminat postarea nici pana acum.Doar atat va mai spun: ma bucur enorm si intr-un fel, chiar sunt mandra ca acum stiu o groaza de lucruri noi despre orasul care m-a adoptat de 2 ani de zile!

Asadar, daca va pasioneaza istoria, arta si aveti nostalgie dupa Bucurestii de odinioara, „Povesti cu statui si fantani din Bucuresti” nu trebuie sa va lipseasca din biblioteca.  😉

Decalogul lui Horaţiu Mălăele

1. Nu îţi crea o imagine falsă. Este incomodă, greu de întreţinut şi uşor de depistat.

2. Fii prietenul duşmanilor tăi. Un proverb islamic spune că “numai iubindu-i poţi să-i distrugi”.

3. Rămâi modest. Dar fă în aşa fel ca lucrul ăsta să se ştie. Trebuie să ai orgoliul modestiei tale.

4. Dacă pierzi teren lasă impresia că ai făcut-o intenţionat. Impune un principiu: am dat doi paşi înapoi, ca să-mi pot lua avânt.

5. Nu fura pe nimeni. Dacă o faci totuşi, schimbă obiectul într-o altă podoabă.

6. Nu refuza ajutorul imbecililor. Pentru a rămâne sus îţi trebuie unanimitate.

7. Nu-ţi explica greşelile. Învăluie-le în mister şi abstracţiune. Nu schimbămare lucru, dar derutează.

8. Nu te întinde prea tare. Rişti să-ţi pierzi controlul graniţelor.

9. Nu lupta împotriva cabalelor întemeiate pe ambiţie şi frustrare. Îţi pierzi vremea, iar lor le creezi scop.

10. Dacă nu reuşeşti, modelează-ţi existenţa după principiul: “Nu se întâmplă decât ceea ce trebuie să se întâmple.” Este o dură, dar relaxantă fatalitate.

                                          Horaţiu Mălăele – “Horaţiu despre Mălăele” (2008)

Povesti ale domnilor din Bucuresti

„Subtire licarire in negura de iad…
Cum poate lumanarea sa arda in furtuna?
Putea cetatea milei intreaga sa ramana
Cand dobora securea si cel mai falnic brad?”

-Din poemul „Piata Victoriei” al arhitectului Mihai Papae, dedicat tatalui sau, Ion N. Papae (director la Palatul Functionarilor Publici timp de 47 de ani)

Cu cea mai mare placere si nerabdare am patruns din nou in Bucurestiul de altadata, ajutata si de aceasta data de Victoria Dragu Dimitriu si a ei carte minunata „Povesti ale domnilor din Bucuresti”. Acum a venit randul a 15 domni remarcabili sa-si evoce nostalgici aminitrile pline de farmec despre Micul Paris. Prezentate tot sub forma interviurilor, povestile zugravesc mentalitatea, obiceiurile si traiul locuitorilor capitalei de odinioara si abunda de informatii istorice, artistice si de urbanism. Am parcurs fiecare rand cu sufletul la gura, cu aviditate, dornica sa aflu din ce in ce mai multe. Cat de diferit poate fi Bucurestiul contemporan fata de cel interbelic! Unde e aerul sau boem si artstic de altadata, farmecul, decenta si onoarea lui? Cat de diferiti locuitorii de atunci si acum! Unde e dragostea si respectul bucurestenilor pentru orasul in care traiesc?

O carte superba, despre un oras minunat, cu oameni remarcabili. O carte de citit, recitit, studiat, admirat. V-o recomand din tot sufletul! O puteti comanda de pe librarie online, eventual alaturi de „Povesti ale doamnelor din Bucuresti” pentru intregirea tabloului. 😉

Poveşti ale doamnelor din Bucureşti

Plimbări cu trăsura pe Kiseleff, studii la Paris, veri petrecute la Balcic, case superbe, grădini minunate, biblioteci imense, pereţi înţesaţi de tablouri, seri dansante, baluri elegante, lume bună cu preocupări artistice, teatru, operă, concerte,  o societate de culţi, artişti şi iubitori de frumos, pictori, sculptori, poeţi, scriitori, compozitori, arhitecţi, fiecare cu contribuţia sa la înflorirea Micului Paris. Cu alte cuvinte, Bucureştii de odinioară, prin ochii unor doamne precum doctoriţa Alice Magheru (soţia poetului George Magheru), Manuela Burnea (nepoata primarului Ion Procopie Dumitrescu), Adina Arsenescu (fiica lui Victor Iamandi), pictoriţele Lili Pancu şi Magda Ghinea, Ala Jalea Popa (fiica lui Ion Jalea).

Povesti ale doamnelor din BucurestiDespre toate astea am putut citi în cartea „Poveşti ale doamnelor din Bucureşti” de Victoria Dragu Dimitriu şi sincer vă spun că demult nu m-a mai atins aşa o carte. Mi-au mers direct la inimă toate poveştile, mai ales că în ultima vreme, după ce am citit despre viaţa Reginei Maria, am prins gustul istoriei româneşti de la început de secol XX. Cartea e concepută ca o colecţie de interviuri prin care doamnele Bucureştiului de atunci descriu casele, grădinile, străzile Micului Paris, rememorează întâmplări din viaţa lor, aduc la lumină personalităţi marcante ale societăţii trecute, vorbesc despre înfloritoarea perioadă interbelică, dar şi despre venirea comuniştilor şi confiscarea averilor, despre încercările de după Revoluţie, de multe ori eşuate, de a-şi redobândi casele. Ai impresia că tu, cititorul, eşti cel care stă faţă în faţă cu toate aceste femei minunate, în locuinţele lor încărcate de istorie, sorbindu-le cuvintele şi amintirile. Cumva mi-a adus în minte emisiunea „Profesioniştii” a Eugeniei Vodă.

Cartea asta pur şi simplu explodează de informaţii, nu am parcurs o pagină fără să găsesc ceva care să-mi stârnească interesul şi să merite a fi notat. Ba chiar mi-am propus să iau la pas Bucureştiul şi să caut toate casele care încă mai sunt în picioare, să le văd cu ochii mei (chiar dacă numai în exterior), pentru că am început să privesc un pic altfel oraşul care m-a adoptat, vreau să-l descopăr, să învăţ cât mai multe despre el, să-i cunosc istoria, trecutul. Cred că încep să-l iubesc…

Cei care vor să pătrundă într-o lume apusă şi în acelaşi timp să-şi îmbogăţească cultura generală, îşi pot comanda cartea de pe librărie online. Şi desigur, aştept părerile voastre! 😉

Missy, Regina României

Dacă e ceva ce reproşez sistemului de învăţământ românesc (cel puţin ăla de pe vremea mea, fără internet, google şi wikipedia – ioi, ce babă sunt!) este faptul că se bazează mult prea mult pe teorie, pe învăţarea mecanică, în loc să fie axat pe nevoile elevului şi dezvoltarea aptitudinilor şi talentelor acestuia. În mare, mi-a plăcut istoria, mai ales cea învăţată în şcoala generală. Bine, recunosc, mi-a plăcut mai mult proful. Domnul Dumitrescu (Dumnezeu să-l odihneacă!) era un bărbat înalt, bine făcut, cu statură impozantă şi o voce pătrunzătoare, care îşi păstrase trăsăturile frumoase din tinereţe şi care-i admonesta pe gălăgioşii din ultima bancă cu apelativul „spirite rele”. Ca să vedeţi ce coincidenţa, fusese şi profesorul de istorie al mamei mele. Mi-l amintesc ca pe un om calm, care nu a ridicat niciodată vocea la noi şi nici nu ne-a jignit, cum făceau alţi profesori (mai ales cea de matematică- „Parazitul” o poreclisem 😛 ). Era un om cult şi se vedea cu ochiul liber că-şi iubea materia şi meseria. Îmi plăcea că ne scria schiţele lecţiilor pe tablă, în timp ce le povestea. Eu întotdeauna am învăţat mai uşor după schiţe, cred că de asta încă îmi mai aduc aminte destul de multe date istorice.

Missy, Regina Romaniei- Guy GauthierCu toate astea, mi-ar fi plăcut ca lecţiile să fi fost mai interactive, mai atractive. Şi asta la toate materiile, nu doar la istorie. Să ni se fi cerut să ne expunem părerea despre cele învăţate, să argumentăm şi să comentăm, să fim ajutaţi să ne dezvoltăm o gândire logică şi simţul practic. Poate aşa aş fi aflat şi eu mult mai multe despre Regina Maria a României încă din şcoală, în loc să o descopăr pe această femeie minunată abia acum, la maturitate. După ce am văzut Balcicul, am simţit imboldul de a afla tot despre ea. Drept urmare, faptul că mi-am comandat „Missy, Regina României” de Guy Gauthier de pe librărie online a venit ca ceva normal. Mi-a fost teamă ca nu cumva cartea să fie doar o înşiruire de date istorice, dar imediat ce m-am apucat de citit, teama asta mi-a fost risipită. Într-adevăr, trebuie să recunosc că sunt destul de multe date, dar ele sunt absolut necesare pentru a înţelege desfăşurarea vieţii Reginei Maria, pentru a aşeza cumva, într-o ordine cronologică firească, toate cele trăite de aceasta. Şi credeţi-mă, multe a mai trăit femeia asta! Ce viaţă fantastică a avut, ce evenimente importante a trăit!

Cartea m-a ajutat să înţeleg foarte multe din istoria românilor, să fac legătura între frânturile pe care mi le aminteam eu, să aflu despre diverse nume sonore din politica acelor vremuri şi despre ce le-a determinat să acţioneze într-un anume fel sau altul. Tocmai de asta mi-a plăcut atât de mult, că nu se vorbeşte doar despre Regină, ci şi despre persoanele din anturajul ei, despre situaţiile politice. Ar ieşi un film minunat!

Abia acum, după ce am citit această carte, am înţeles de ce este considerată una din cele mai seducătoare personalităţi ale secolului al XX-lea, de ce a iubit-o poporul român atât de mult pe această nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii (ea a fost cea care a poreclit-o Missy)  şi cât de multe a făcut ea de fapt pentru români (deşi multe merite nu i-au fost recunoscute), ce rol a jucat în formarea României Mari. În plus, mi se pare că totul e scris în mod obiectiv, fără a o preaslăvi şi recunoscându-i-se greşelile, căci da, a avut şi din astea, că doar om a fost şi ea, nu? În concluzie, am făcut bine că am citit cartea asta înainte să mă apuc de „Capitole târzii din viaţa mea” şi vi le recomand cu căldură pe ambele (să ştiţi că au şi poze)! 😉

Capitole târzii din viaţa mea

Aş putea spune că vinovată de proaspăta mea pasiune pentru Familia Regală a României şi în special pentru Regina Maria, o poartă naşa mea. Nu o arăt cu degetul pentru a o ocărî, ci dimpotrivă, pentru a-i mulţumi. Dacă nu ar fi fost ea (şi campania vALLuntar), nu m-aş fi delectat cu o lectură atât, dar atât de plăcută: „Regina Maria a României. Capitole târzii din viaţa mea – memorii redescoperite” – Diana Mandache. Poate ar fi trebuit să încep cu începutul, pentru că volumul de faţă este cel de-al patrulea, o continuare a seriei „Povestea vieţii mele” publicataă în anii ’30, cea care a consacrat-o ca scriitoare pe Regina Maria. Dar asta nu m-a deranjat cu nimic şi nu m-a împiedicat să înţeleg povestea, deşi cred că m-a ajutat şi faptul că citisem deja înainte o altă carte despre viaţa ei, „Missy. Regina României” – Guy Gauthier. Trebuie totuşi să recunosc că e cu mult mai fascinant să afli gândurile şi simţămintele reginei descrise de ea însăşi, decât povestite de altcineva.

Cartea se citeşte uşor, datorită scriiturii calde, de suflet şi-de ce nu?-sincere. Şi mai ales fără aere princiare. Îţi dă impresia că stai la taclale cu o veche prietenă care-ţi povesteşte ce s-a mai petrecut în viaţa ei în ultima vreme, eventual cu un ceai în faţă, în grădinile de la Balcic (cel puţin eu asta mi-am imaginat). În plus, Regina ţine să precizeze încă de la început că „relatările vor avea goluri, vor fi anumite omisiuni, anumite tăceri şi discreţii”, ceea ce denotă respect pentru cititor, nu-i aşa? Per total, ca să nu mă lungesc prea mult, în acest ultim volum al memoriilor sale, Regina Maria descrie pe larg consecinţele Primului Război Mondial, relatează diferite evenimente şi vizite oficiale, vorbeşte despre înfăptuirea României Mari şi noul context politico-social aferent acestei realizări, portretizează membrii familiei şi diverşi oameni politici. Şi toate astea cu un adevărat talent de povestitoare care te încântă pur şi simplu.

„Capitole târzii din viaţa mea” este una din acele cărţi care nu se povestesc, ci se citesc.  Nu vă cer să mă credeţi pe cuvânt, vă recomand însă din inimă cartea dacă vreţi să descoperiţi o altă lume, una demult apusă şi să aflaţi o regină care şi-a presărat în cuvinte sufletul şi dragostea pentru poporul român.

Acest articol face parte din campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL. Pentru fiecare postare scrisă, echipa ALL va lucra 15 minute pentru un centru ales de bloggeri, iar pentru fiecare comentariu referitor la carte şi la campanie se mai adaugă încă 3 minute de voluntariat.

Aşadar dragilor, vă rog, nu vă sfiiţi la comentat! Să-i punem la muncă pe cei de la All! 😉

Leapşa ca la carte

Draga mea Cris-Mary mi-a pasat o leapşă cu parfum livresc şi ca să-mi spăl păcatele (pentru că mai am câteva lepşe de la ea la care nu am răspuns) şi să cresc în ochii ei, am rezolvat-o repede-repede.

1. Care este ultima carte pe care aţi citit-o (sau pe care o citiţi încă)?

Încă citesc, deşi trebuia să o fi terminat cu mult timp în urmă, „Missy. Regina României” de Guy Gauthier. M-a ajutat să risipesc ceaţa deasă din mintea mea în legătură cu familia regală a ţării noastre.

2. Una dintre ultimele cărţi citite pe care o recomandaţi?

Nu vă recomand doar o carte, ci o întreagă saga, şi anume  „Cântec de gheaţă şi foc” a lui George R. R. Martin pentru că are de toate: intrigă, fantezie, dragoste, luptă pentru putere, personaje foarte bine realizate. Daca va simtiti in stare, puteti citi toate cele 5 carti in engleza (deocamdata atatea au aparut pana acum), pe care le puteti comanda de pe librarie online.

Şi pentru o după-amiază plăcută, „Oscar şi tanti Roz” de Eric-Emmanuel Schmitt pentru că e prea frumoasă şi te face să-ţi pui anumite întrebări. Eu am plâns de mama focului când am citit-o.

3. Care este următoarea carte pe care vă gândiţi s-o citiţi?

Am ditamai lista cu cărţi de citit, sincer nici nu ştiu cu care să încep (sau dacă voi ajunge vreodată să o finalizez, întrucât tot adaug). Aş vrea să mă apuc de „Jurnalul” Oanei Pellea, dar mai vedem ce idei mă trăznesc până atunci (sunt o Mărgeluţă mai schimbătoare ca vremea)!

Şi asta a fost. Ce-mi plac lepşele scurte! 😛 Voi ce cărţi aţi mai citit în ultimul timp?

De veghe în lanul de secară

salinger-de veghe in lanul de secara 1951Pentru mine anul ăsta se anunţă a fi unul fructuos din punct de vedere livresc. Mi-a revenit pofta de citit, şi chiar mai aprigă decât mă aşteptam. Iar lucrul ăsta nu poate decât să mă bucure. Dacă tot nu dorm nopţile, ar fi chiar păcat să nu folosesc acest timp în folosul meu, nu?

Ei bine, în week-end am terminat faimoasa carte a scriitorului american J. D. Salinger „De veghe în lanul de secară”, apărută în 1951. La vremea aceea, a iscat mari controverse din cauza limbajului vulgar folosit de personajul principal, a părerilor liber exprimate despre sex şi a comportamentului său antisocial. Şi cu toate astea, sau poate tocmai datorită lor, romanul i-a adus autorului consacrarea, continuând să fie foarte popular şi-n zilele noastre (unii chiar îl consideră cartea de căpătâi a oricărui adolescent).

Acţiunea propriu-zisă a cărţii se desfăşoară pe parcursul a numai două-trei zile şi este relatată la persoana întâi de către personajul principal, un adolescent de 17 ani pe nume Holden Caulfield, care povesteşte cele întâmplate cu un an în urmă. Deşi nu e clar specificat, înţelegem că in momentul povestirii, acesta se află într-un sanatoriu pentru tratarea tuberculozei de lângă Hollywood. Adresându-se direct cititorului, Holden redă „întâmplările demente pe care le-a trăit în preajma Crăciunului, înainte să ajungă la capătul puterilor şi să fie nevoit să vină aici să se potolească”, amintindu-şi în acelaşi timp şi alte întâmplări din viaţa sa. Dacă nu mă înşel, e ceea ce se cheamă povestire în ramă sau povestire în povestire (parcă aşa ne învăţase profa de română din generală).

Exmatriculat din nou, de data aceasta de la Pencey Prep, o şcoală cu pretenţii din Pennsylvania, pentru că picase la patru din cele cinci materii, Holden decide sâmbătă seara să ia trenul spre New York şi să stea la hotel până miercuri, când începea de drept vacanţa şi părinţii îl aşteptau acasă. Şi-n tot acest timp, umblă aiurea, întâlneşte diverse persoane, îşi face tot felul de planuri, îşi imaginează scenarii şi se hotărăşte să fugă în lume pentru a nu-şi înfrunta părinţii.

Au fost momente când m-a enervat teribil Holden ăsta. E un veşnic nemulţumit, totul îl plictiseşte, nimic nu-i convine, nimeni nu e pe placul lui, nu-i scapă niciun defect al celorlalţi, bea exagerat, fumează întruna, se gândeşte numai la sex, are un limbaj trivial (în vocabularul său abundă cuvinte ca „infect”, „împuţit”, „păcătos”, „cretin”, „nenorocit”), atitudinea lui faţă de cei din jur lasă mult de dorit, e mincinos, cinic şi misogin. Au fost şi momente când chiar m-au amuzat scenariile create de imaginaţia sa debordantă (ba chiar mi-au amintit de mine la adolescenţă), m-au încântat replicile sale sarcastice, modul simplu, direct şi sincer de a povesti, precum şi momente când m-a înduioşat prin generozitatea de care dă dovadă, prin dragostea imensa pe care i-o poartă surorii sale mai mici, Phoebe şi căldura şi respectul cu care vorbeşte de fratele său Allie, mort de leucemie.

Dar cel mai mult şi mai mult mi-a stârnit compasiune. E doar un puşti debusolat, prins între două lumi, vârsta inocentă a copilăriei şi cea dificilă a maturităţii, de unde şi frustrarea şi inadaptarea lui. Pendulează între extreme, e incapabil să relaţioneze cu ceilalţi, dar simte constant nevoia de a avea prieteni cu care să discute; urăşte snobismul şi prefăcătoria, dar el însuşi se declară „cel mai mare mincinos”; îşi aminteşte cu melancolie de copilărie, dar se consideră matur; e inteligent, dar pică la aproape toate materiile; e raţional, dar acţionează la primul impuls; e obsedat de sex, dar e incapabil să întreţină relaţii sexuale cu prostituata de la hotel; nu comunică bine cu părinţii, dar nici nu vrea să-i vadă dezamăgiţi; e pueril când tot încearcă să afle ce se întâmplă cu raţele din Central Park când îngheaţă apa, dar denotă responsabilitate când are grijă de surioara sa. Ea e cea care îl convinge să se întoarcă acasă, să dea ochii cu părinţii şi să-şi asume răspunderea pentru eşecul scolar. Holden devine conştient că plecarea lui, mai ales după ce pierduse deja un frate, o va afecta teribil pe Phoebe şi dă astfel dovadă de maturitate. Iar pe mine m-a făcut să-l îndrăgesc.

Părerea mea e că Holden e un inadaptat cu inima mare şi suflet chinuit. El cu gura lui spune întruna că se simte „îngrozitor de singur şi trist”. Şi mai cred că moartea fratelui său Allie l-a afectat mult mai mult decât lasă el să se vadă, de unde şi psihicul său labil. Nu degeaba fantezia lui e să stea de veghe într-un lan de secară, la marginea unei prăpastii ameţitoare şi să prindă copiii, ca să nu cadă în ea. Asta spune totul. Şi acum v-aţi prins de unde vine titlul cărţii! 🙂

În concluzie, cartea mi-a plăcut cât de cât, dar nu m-a dat pe spate, mai ales că nu suport finalurile bruşte, tăiate ca din topor. Îmi pare rău însă că nu am citit-o în adolescenţă, sunt curioasă cu ce ochi l-aş fi privit atunci pe Holden?! Poate m-ar fi încântat mai mult, poate m-aş fi regăsit mai mult în trăirile sale.

Dacă ce v-am povestit v-a convins să o citiţi, puteţi comanda „De veghe în lanul de secară” de pe librarie online. Eu zic că nu trebuie ratată, cred că e una din acele cărţi ce merită a fi citite într-o viaţă de om!