Primul meu vot de bucuresteanca

Luna asta se implinesc 2 ani de cand Margeluta si-a mutat papornita cu praz in capitala si a devenit mandra locuitoare (cel putin pe hartie) a sectorului 5, care este. Fiind o cetateana responsabila si constiincioasa, dar si curioasa nevoie mare, a vrut cu tot dinadinsul sa-si exercite dreptul la vot. Prin urmare, si-a luat de toarta soacra din dotare si bodyguard cumnatul, si mana-n mana cu Bradul consort, a plecat spre Scoala Generala nr. 141 „I. C. Bratianu”, la sectia de votare. 5 minute, o semnatura si 4 stampile mai tarziu, era deja inapoi pe drumul spre casa, umflata toata in pene si bucuroasa la culme. Deh, tre’ sa ma-ntelegeti, e primul meu vot in calitate de bucuresteanca! Mare prilej de bucurie! 😛 Si daca nu ma credeti, iata si dovada:

Nu am plecat la vot cu mari sperante si nici nu am crezut ca lucrurile se vor schimba sau imbunatati o data cu alegerile de azi. Din pacate, mi-am pierdut increderea in clasa politica din Romania. Probabil la fel si cea mai mare parte a romanilor. Ti se apleaca imediat ce dai de afisele penibile cu sloganuri tembele si total neoriginale, dar mai ales cand ii vezi cum stau cu mana intinsa si promisiunile pe limba la fiecare 4 ani, cersind un vot si improscandu-si cu noroi adversarii. Nu mai vorbim de emisiunile televizate, unde se fac cu ou si otet, ca la usa cortului. Pur si simplu dezgustator!

Mi-e scarba de politicienii nostri, de campaniile lor, de minciunile sfruntate, hotiile, nepasarea si batjocura lor, de felul jignitor in care ne trateaza pe noi, electoratul! Si cu toate astea, nu renunt sa votez (asa cum imi dicteaza mie constiinta si bunul simt). Nu stiu cat de mult conteaza votul meu, ca pun stampila in chenarul asta si nu celalalt, nu stiu cat de multe poate schimba un singur vot, dar stiu cu siguranta ca daca am fi privati de acest drept, lumea asta ar fi una groaznica. Numai cand ma gandesc la toti inaintasii care au luptat si si-au dat viata pentru pamantul de sub picioarele noastre, pentru ca noi sa ne bucuram de traiul democratic, ma mustra constiinta! Mai are rost sa amintesc cat de putin timp a trecut de cand femeile au obtinut dreptul la vot (1938 in Romania) si cu ce sacrificii? Sau cum traiesc ele in unele tari arabe?

Recunosc ca m-au dezamagit rezulatele de azi, caci tare mi-as fi dorit sa-l vad pe nea’ Marean aka Goagal aka Care este prinzand aripi mai ceva ca la Red Bull si zburand din primarie, dar n-a fost sa fie. Asa ca incerc din rasputeri (ma straduiesc, zau pe cuvant!) sa nu dau crezare vorbei din batrani „La asa popor, asa conducator”… Poate chiar reusesc… intr-un final!

Acum marturisiti, care v-ati manjit azi de tus pe la sectiile de votare?

Smile!!!

FluNu, nu m-a parasit! Dimpotriva, am devenit prietene la catarama, suntem nedezlipite. Ne-am transformat intr- un cuplu remarcabil, de neegalat, intocmai ca Stan si Bran, ca Ping si Pong, ca sarea si piperul, ca untul si felia de paine! Cine? Cum cine? Margeaua si Viroza!

Se pare ca i-am cazut cu tronc doamnei cu pricina si prin urmare, nu prea mai vrea sa plece, se tine de mine ca scaiul! Si la fel de nedezlipita de subsemnata Margea a fost si luni, cand vrand-nevrand, a trebuit sa merg sa-mi fac buletinul! Da, ala nou, cu numele la fel de nou! (Trebuia sa-l am de prin august, dar shhht! nu spuneti nimanui, ramane secretul nostru! 😉 Ce sa-i faci, e greu sa renunti la un bun pe care l-ai avut toata viata!!)

Si uite asa, vrand-nevrand, s-a prezentat Margeaua la sectia de politie nr. 19 cu tot cu actele sale si copiile lor, si s-a asezat cuminte la rand. Si era cat pe ce sa o aiba pe constiinta pe a ei soacra din dotare, care mai-mai sa explodeze cand a vazut ca Margeaua a completat cererea cu numele de fata-deh, obisnuinta!!! „Si-a pastrat numele?” l-a intrebat consternata si dezaprobatoare pe al meu sot, care din pacate e si preaiubitul ei fiu. Relax woman, nu am stirbit onoarea odraslei tale!!! De unde sa stiu eu ca trebuia completat cu noul meu nume de familie, din moment ce lucrul asta nu era specificat nicaieri?

Si a refacut Margeaua cererea, timp in care Socrella intocmai ca resortul de la ora de fizica din liceu, a revenit la starea initiala de multumire. Si am continuat sa asteptam la o coada ce parea ca nu scade deloc, in timp ce stranutam intruna, si-mi curgeau ochii si nasul, iar vocea de bas, tusea de magar si suflatul nasului ar fi zburlit parul pe orice miorlaitoare, oricat de neinfricata ar fi fost si ar fi dat cosmaruri oricui pe o raza de 50 de metri!

Aruncatul de sageti usturatoare din ochi asupra Socrellei mi-a fost brusc intrerupt de functionara de acolo, care ne-a chemat in birou, exact cand soacra-mea se chinuia groaznic sa-si scoata o sageata ce-si nimerise tinta! 😉 Dupa ce mi-a verificat actele cu un ochi mai scrutator ca al Socrellei proaspat dobandite, mi-a aratat binevoitoare scaunul pe care trebuia sa ma asez, pentru a-mi imortaliza chipul de zana. Chip care  exact in momentul declansarii aparatului foto, s-a metamorfozat intr-unul de creatura nemaivazuta, hidoasa si infometata, ivita parca din strafundurile unei lumi intunecate. Moment mai prielnic sa stranut de 5 ori la rand nu am gasit se pare! Sa nu mai spun ca pe functionara  nu a deranjat-o de nicio culoare ca eu arat in poza de parca as fi ruda de sange cu Al din Balta sau mai bine zis, o amestecatura ciudata de Imparatul Rosu, care cu-n ochi plangea si cu unul radea, Ghionoaie cu parul valvoi si ochii bulbucati, Rudolph cu nasul rosu si Alien cu gura mare si baloasa!

Daaaa, abia astept sa treaca cele 10 zile sa-mi iau buletinul! Buletin de Bucuresti, ma! 😉