S-a dus și primul Crăciun în pandemie…

Si sper sa fie și ultimul, dar cine poate ști? La cat de imprevizibil a fost 2020, mi-e și teama sa mai afirm ceva, orice, cu tărie și încredere, ori măcar cu speranta. Nu mai poți fi sigur de nimic…

Sa fi fost de vina pandemia, habar n-am, dar anul asta m-a cuprins febra Craciunului inca de la sfarsitul lui octombrie. Dar rau de tot, nu asa, in gluma, superficial! Abia stransesem decorul de Halloween, ca deja aveam o pofta nebuna sa scot de la naftalina bradul si decoratiunile de Craciun si sa ma pun pe treaba! Cu greu m-am abtinut pana in 6 decembrie, dar am infrant, fratilor! Mi-am infrant vointa si am impodobit pomul de Craciun in seara de Mos Nicolae, conform traditiei noastre vechi de un deceniu! Uaa, ce mult pare cand folosesti cuvantul asta in loc sa spui simplu „10 ani”! 😀

Si a mai fost cineva cuprins de aceeasi febra si nerabdare: Fetita Atomica din dotare, bucatica rupta din mine! Miercuri, 23 decembrie, a fost ultima ei zi de gradinita si… prima noapte de nesomn! De fapt, a doua, daca stau sa ma gandesc bine! Dupa o zi incarcata, cu ore intregi de alergat prin magazine, cine citea povesti de Craciun la 2 noaptea? Una dupa alta? Ba era cat pe ce sa se intample si cea mai mare nefacuta. fiindca ghiciti ce facea subsemnata la ora aia tarzie, jos pe covor in sufragerie. in timp ce Nazdravana, proaspat trezita din somn de grija Mosului, cobora hotarata scarile? Exact, impachetam de zor la cadouri si mai-mai sa fiu prinsa asupra faptului. Am scapat ca prin urechile acului, dar nu am apucat sa termin.

In ajunul Craciunului, ciocolatelele cu numarul 24, ultimele din cele doua calendare de Advent (cu Paw Patrol si Peppa Pig) si-au dat obstescul sfarsit bucurand papilele gustative ale Nazdravanei, iar Elful-spion, ochii și urechile lui Mos Crăciun în casa noastră, si-a schimbat pozitia pentru ultima data, inainte de a ne parasi, cocotandu-se pe galeria din sufragerie. Pesemne voia sa arunce o ultima privire, una de ansamblu, sa-si intimpareasca bine in minte imaginea locului care l-a gazduit timp de 24 de zile. Cine-l poate blama pe urecheatul magic? Ca doar a fost tratat regeste in fiecare zi, cu bunatati oferite din plin de preageneroasa noastra spre a-l imbuna sa-i transmita Mosului doar rapoarte pozitive, facand uitate nazdraveniile si obrazniciile ocazionale. Nu, cica nu se cheama mita, ci atentii! 😀

Anul asta, Al Meu Ca Bradul a fost „de garda” in bucatarie, in timp ce eu am stat cu odrasla si m-am jucat pana mi-a iesit pe ochi. 5 minute un joc, 5 minute altul si tot asa pana le-am epuizat pe toate. Si avem al naibii de multe, nu gluma! Dar asta e singura metoda eficienta de a ne duce la capat planurile, fiindca Nazdravana nu vrea deloc sa stea ori sa se joace singura, prin urmare nu te lasa nici pe tine sa-ti faci treburile. Asa ca ne impartim: unul sclav la stapana, celalalt la bucatarie. 😀 Si daca omul a preferat aburii oalelor, cine sunt eu sa-i contest placerile? 😛 Adevarul e ca i-au iesit toate, si sarmalele, si salata boeuf, si piftiile dupa care baleam amandoi si au fost o premiera in casa noastra, fiind prima data cand le-am făcut noi singurei (după sfaturile mamei de Mărgea și ale doamnei de la magazinul Moldova). Le-am. Noi. Ati observat ce am facut aici, da? 😀 😀 😀 Pai ce e al lui, nu e si al meu? Parca asa spune o lege a casniciei. Oricum, sa-i tina Dumnezeu obiceiul, ca tare bine e!

Apoi, asa, ca pe ultima suta de metri, am pus si noi afara doua statuete craciunistice si coronita pe usa de la intrare, iar inauntru, am imbracat scara in luminite si ghirlanda artficiala. Sub stricta supraveghere a Nazdravanei, care s-a oferit sa ne incurce ajute si neaparat pe acordurile colindelor invatate la gradinita.

Bineinteles ca nu am uitat de biscuitii si paharul cu lapte pentru Mos Crăciun, păi se poate? Nazdravana a ținut morțiș să le aleagă și să le așeze ea, cu mânuțele ei pe farfurie, lângă brad și să se și pozeze cu ele. Apoi, brusc, i s-a facut somn, ceea ce niciodata nu se intampla. A cascat zgomotos si teatral, sa fie sigura ca remarcam. „I’m so tired, mummy!”. Nici asta nu se intampla niciodata. Apoi ne-a anuntat ca trebuie neaparat sa mergem sus, in dormitor, sa ne bagam la somn. Deci clar a functionat sa-i spunem ca Mos Craciun nu vine daca nu doarme! 😀

Intre timp, Mosu’ a fost nevoit sa se culce la 5 dimineata, ca abia atunci si-a terminat treaba. Treaba care a constat in impachetat ultimele cadouri; plus carat de sus si pe varfuri, din camera single, pe celelalte ascunse acolo, sub cheie; plus aranjat toate sub brad, unde a dat de problema spatiului, ca nah, cadouri voluminoase si noua bancuta-cutie pentru depozitare incurca; plus agatat sosetele si terminat decorul la semineu; iar la final, facut curatenie in camera, strans jucarii de pe jos; si la finalul finalului, facut poze si filmari la tooooot, o tona de poze si o caruta de filmari, ca in ziua urmatoare clar ar fi fost imposibil! Si toate acestea in timp ce era cu urechile ciulite ca nu cumva sa se repete intamplarile din noptile trecute si de prea multa grija si entuziasm, Nazdravana să-și faca iar apariția pe scari!  

As fi vrut sa le pot așeza pe toate în jurul bradului, ar fi arătat mai estetic, dar cutia de lemn din stânga, pe care Nazdravana a pus tratația pentru Mos, și cutia pentru depozitare din dreapta, ambele păstrând colecția mea uriasa de papetarie, au redus considerabil spațiul, asa ca a trebuit sa ma descurc. Nu a ajutat nici faptul ca jocurile primite de Nazdravana erau voluminoase. În plus, anul asta, a crescut și numărul persoanelor care s-au gândit la noi, cadorisindu-ne cu treburi faine, de pus sub brad. Pentru prima data, desi prietenia noastră datează încă din liceu, unde am fost colege de banca, am făcut schimb de cadouri cu Rodica mea de la Cluj. A fost ideea/inițiativa ei, pe care nu contenesc sa o laud, fiindca tare bine mi-a facut, din toate punctele de vedere! ❤️ Apoi au fost și darurile de la Magda, tipa faina pe care am cunoscut-o anul asta, in septembrie, și pentru a cărei prietenie sunt mai mult decât recunoscătoare. Toate astea pe langa cele primite în mod obișnuit din tara, de la Mama de Mărgea și Livia, my sister from another mother. 😁

După atâtea dimineți in care Nazdravana întreba imediat ce deschidea ochii dacă a venit deja Mosul, uite ca a sosit și clipa mult așteptată! Nu pot descrie în cuvinte bucuria și entuziasmul ei la vederea bradului, dar mai ales la aflarea vestii ca Elful a plecat cu Mos Crăciun acasă, la Polul Nord. Cred că a răsuflat ușurată! 😂 Să mai amintesc cât e de convinsă și bucuroasă că Moșului i-a plăcut cupcake-ul cu ciocolată ales de ea? Sigur i-a plăcut, din moment ce l-a mâncat pe tot!

Inutil să mai spun că a fost foarte încântată de cele primite, cu care da, a trebuit să ne jucăm toată ziua, iar și iar, și iar, și iar! Ba a refuzat vehement să-și dea jos rochița roșie adusă de Moș Crăciun asortată la căciula si mănușile roz dăruite de Magda, așa că a dormit cu ele… două nopți la rând! Știți cum e să te pună odrasla să faci totul în locul ei fiindcă nu poate de mănuși? Eu, da! 😂

După ore întregi petrecute pe telefon, plănuind, căutând și în final cumparand toate cele necesare, ne-am dar mai ales m-am putut bucura de prima masa de Crăciun aranjata ca la carte de către subsemnata, bineinteles. Tot ce vedeți în imaginile de mai jos este nou, asa ca a necesitat ceva efort, credeți-mă, mai ales când cei din jurul tău nu dau doi bani pe ideile tale crete. 😂 Nu au nevoie de aranjament artistic, cand ei ar putea manca și din palma, foame sa fie! Dar sunt mai mult decât mandra de mine ca am reușit să-mi pun în practica ideile și ca masa mea de Craciun a ieșit exact cum o aveam în cap, dacă nu chiar mai bine!😁

A doua zi de Crăciun am petrecut-o lenevind, mancand, jucandu-ne din nou cu toate cele primite de Nazdravana de la Mosul cel (multprea)generos. Distracția zilei a fost asamblarea căsuței de turta dulce pe care noi doua am cumpărat-o din Penney’s, într-una din ieșirile noastre „ca fetele”. Ce dezastru a iesit in urma distracției, nu are rost sa pomenesc! 😂 Crezul meu e ca dacă nu ești jegos, inseamna ca nu te-ai distrat! Și-i zic asta Nazdravanei de fiecare data când pleaca din parc ca porcul sau o iau de la grădiniță pictata și scrisa din cap pana-n picioare!

Tot în a doua zi de Crăciun, am inaugurat o noua tradiție: cadouasul din șoseta. Dacă tot a fost primul an în care am agățat la semineu șosete de Crăciun, era și păcat sa nu le folosim, nu? Cea mai încântată a fost, după cum era de așteptat, Nazdravana noastră. Bine, și subsemnata, recunosc. Cui nu-i place sa primească daruri și atenție?! 😁

Nu a fost Craciunul la Viena pe care ni-l plănuisem anul trecut, dar am încercat, pe cât posibil, sa-l înfrumusețam și să-l transformam într-unul memorabil, de care sa ne amintim cu placere, în ciuda situației actuale. Și mai sper ceva: să-i creez Nazdravanei sărbători magice, cu amintiri de poveste, care să o facă, peste ani, sa se întoarcă mereu acasă. Măcar de Craciun.

Sărbători fericite în continuare, dragii mei cititori margelati! Sper ca sunteți bine sanatosi, și voi, și ai voștri!

CITATUL ZILEI:

„Craciunul este locul de pastrare al amintirii inocenței noastre.”   

 Joan Mills

O, brad frumos! – varianta 2020

Un brad de Crăciun au naturel era de mult în mintea și-n planurile mele, doar că nu prea s-au aliniat planetele ori poate că pur și simplu nu i-a fost vremea… până anul ăsta. Visam o întoarcere la natural și simplitate, fără culori țipătoare, fără sclipici, dar cu mult lemn, bumbac și ceramică, pe cât posibil cu decorațiuni lucrate manual.

Mama de Mărgea s-a oferit să mă ajute să-i dau viață, așa că ea s-a ocupat de toate: a cumpărat macrame de la merceria din oraș, a gugălit după modele și inspirație, s-a uitat la videoclipuri pe Youtube și la final, în timpul său liber, în loc de odihnă, mâinile ei pricepute au croșetat în jur de 40 de podoabe (globuri, steluțe și clopoței) pentru bradul margelat. Plus un îngeraș pentru vârf.  Apoi le-a pus la pachet și a stat cu grija lor 4 zile. Aproximativ vreo 3000 km. Până în ziua de Moș Nicolae, când au ajuns tefere și nevătămate în Irlanda cea verde și veșnic ploioasă.

Ca să putem spune că am contribuit și noi cu ceva, Al Meu Ca Bradul a umflat baloanele (și alea tot de mama pregătite) aflate în interiorul globurilor croșetate, iar subsemnata le-a tamponat cu aracet (la rândul lui trimis tot de mama). Le-am agățat pe unde am putut și le-am lăsat la uscat până în dimineața următoare, când am desfăcut ușor balonul de materialul textil întărit și l-am spart cu o foarfecă. Plus un mare poc!, spre deliciul Nazdravanei. Asta pentru cei interesați de proces, pe care tot mama mi l-a explicat pas cu pas. 😁

Așadar, anul ăsta, în afară de bradul artificial luat într-o doară din Tesco în al doilea Crăciun pe tărâm irlandez, toate podoabele sunt nou-nouțe. La fel și „fusta” bradului (treaba aia deșteaptă care acoperă suportul). De aici o rezulta probabil nerăbdarea si entuziasmul sporit, fiindcă trebuie să recunosc că visez la Crăciun încă de prin octombrie și cu greu am rezistat să nu-mi bag nasul în cutiile cu decorațiuni până la începutul lui decembrie! Se prea poate să fi contribuit la această nerăbdare și pandemia, nu zic nu! Cert e că pe lângă podoabele lucrate de mama priceputa din dotare, am mai cumpărat câteva în ton cu tema de anul asta. Le-am adunat în și din timp, de prin TK Maxx, Homebase, Tesco și Amazon. Ba am și comandat unele personalizate din țară, dar din păcate nu mai au șansa de a ajunge la timp.

Prin urmare, anul asta nu am avut brad împodobit în seara de Moș Nicolae, după cum ne e tradiția de vreo 10 ani, ci cu o zi mai târziu. Dar n-a fost cu supărare, dimpotrivă, două zile dedicate bradului au fost exact ce trebuia. Duminică după-amiaza am scos individul din cutie, l-am asamblat și am agățat decorațiunile pe care le aveam deja pregătite. Nazdravana a fost în extaz, nu am văzut-o niciodată așa, ceea ce ne-a uimit și umplut inimile de bucurie. Ne-a cerut să punem cântece de Crăciun pe telefon, specificând exact pe care, cântând și leganandu-se pe ritmul lor în timp ce atârna podoabele pe crengi. Nu l-a lăsat pe taică-său să stea deloc jos (deși împodobitul bradului chiar nu-l pasionează), ne-a supravegheat și împărțit ordine în stânga și-n dreapta. Și ca de obicei, ea a așezat vârful, îngerașul croșetat de „mama”, cum ii spune ea bunica-sii. Apoi a vrut neapărat să facem și poze lângă brad. A zâmbit larg, cu gura până la urechi și toți dinții ei mărunți la vedere, schimbându-și poziția mai ceva ca un model profesionist, lăsându-ne cu gura căscată și multe întrebări. Cred că mi-am auzit inima plesnind de drag și mierea curgând năvalnic prin vene.

A doua zi, luni, când aracetul se uscase deja, am adăugat și globulețele croșetate. Mă tot uitam la ele și nu-mi venea a crede cât de frumoase, gingașe și delicate sunt! Minuni ies din mâinile mamei de Mărgea, ADEVARATE MINUNI, nu altceva! Am mai aranjat dantela de bumbac, am mai schimbat locul decorațiunilor, am mai aruncat pe crengi și niște conuri de brad, pentru un pic de culoare și gata, misiune încheiată, habemus papam, pardon, abies! Brad, brad voiam sa zic! 😂

Un cadou întârziat, dar care m-a bucurat foarte tare. ❤️

CITATUL ZILEI:

„Bradul perfect pentru Crăciun? Toţi brazii de Crăciun sunt perfecţi!”

Charles Dickens

Bradulet de 2014

Am tot trambitat eu in stanga si-n dreapta ca anul asta imi doresc un brad special, dar nu stiam ce si cum… pana acum trei saptamani! Ideea mi-a venit pe neasteptate cand mi-am trait -in sfarsit!- un vis din copilarie: acela de a fi pusa in fata unui munte de carti si lasata sa-mi aleg dupa pofta inimii. Si asta am si facut! 😛 Am plecat acasa cu doua sacose imense de carti, in timp ce alti cinci saci inca ma asteapta sa-i ridic! Si pun pariu ca in momentul asta, Al Meu Ca Bradul e in pragul unui infarct! Sotiorul meu iubit, eu zic sa-ti revii rapid, ca pe tine ma bazez la carat! 😛

Traditia la noi in familie e sa impodobim bradul in ziua de Mos Nicolae, dar cum nici anul asta nu are cine sa ma ajute si ma cam rodea nerabdarea, mi-am facut de lucru (si de cap) si m-am pus pe treaba! Doua ore si vreo 170 de carti mai tarziu, braduletul margelat trona mandru la fereastra, inveselit de luminitele multicolore. Cam asa:

brad carti

Il proiectasem mai inalt in mintea mea, dar cum mi s-a terminat „materialul”, a trebuit sa-l scurtez. Insa mie imi place de el asa bondoc si grasunel! Si fiind prima data cand fac un brad din carti, eu zic ca a iesit minunat! In plus, pot adauga isprava asta la categoria mea speciala de anul asta #30depremierepentru30deani. 😉

Acum va las sa-mi admirati opera de arta, eu am fugit sa-mi lustruiesc cizmulitele! Mai e un pic si vine Mos Nic! Chiar am sperante mari anul asta, ca doar am fost fooooaaarte cuminte! Adio nuielusa! 😛

La multi ani tuturor celor care poarta numele Sfantului Nicolae! Si la final, doar asa, ca lauda:

Bradulet de 2009

Bradulet de 2011

Bradulet de 2012

Bradulet de 2013

Va saluta Margeluta-proaspata-fauritoare-de-brazi-din-carti! 😉

CITATUL ZILEI:

“Nu conteaza daca bradul de Craciun este natural, din plastic sau din aluminiu. Cu adevarat important este ca el sa fie impodobit cu zambete.”

J. Allen Harrison

Brăduleţ, brăduţul meu

MY CHRISTMAS TREE, oh christmas tree BY MARGELUTA

Aveam de gând să împodobim bradul în seara de Moş Nicolae, cum facem noi de obicei, dar cu toate cele întâmplate, nu ne-a mai ars de nimic. Mai ales mie, ştiind că nu voi avea cum să imortalizez momentul, din cauza dispariţiei subite a preţiosului meu Nicu Pixelu’ aka aparatul foto (pentru cei care aţi deschis televizoarele mai târziu 😛 ). Dar fiindcă acum am un alt preţios, adica pe Sony Boy cel proaspăt venit în casa mărgelată via Moş Nic, ei bine, nici nu bănuiţi ce rapid mi-a venit cheful de a face bradul! Şi iată ce a ieşit! Hi hi, acum stau nemişcată şi-l admir întruna, hipnotizată de luminiţele colorate şi decoraţiunile cele noi! 😉 Mi-e aşa drag de el!

Sărbătorile de iarnă sunt cele care-mi amintesc cel mai mult de copilărie, vârsta magică, fără de sfârşit… şi totuşi dusă! Gândul că decembrie nu va mai fi niciodată ca atunci, cu praf de zână plutind în aer şi bucurie nemărginită şi speranţe sincere şi fericire în stare pură, of, cât mă întristează gândul ăsta! Deplâng vremurile acelea, îmi lipsesc îngrozitor, tocmai de asta ţin morţiş la obiceiul cu împodobitul bradului, fiindcă simt cum o fărâmă din magia acelor vremuri trecute se proiectează în prezentul monoton al adultului care nu mai ştie să fie copil!

Fuse, fuse şi se duse… Crăciunul

Eh, a mai trecut un Crăciun… O spun cu-n oftat lung, ieşit tocmai din străfundurile sufletului, pentru că am impresia că o dată cu înaintarea în vârstă, zilele tihnite şi fericite ale sărbătorilor de iarnă se scurg mai repede, tot mai repede. Mi-e teamă că într-o zi se va reduce totul la o singură clipă, un pocnet din degete şi gata, astea vor fi fost sărbătorile!

my christmas tree 2011 by margelutaDupă ce ai alergat ca vântul turbat prin toate magazinele vânând cadourile perfecte pentru cei dragi, tăind, adăugând şi refăcând listele de cumpărături, calculând şi recalculând bugetul, după ce ai intrat în priză făcând curăţenie lună în toată casa şi apoi decorând-o meticulos şi trebăluind de zor în bucătărie la bucatele pentru masa de Crăciun, ei bine, după toate aceste eforturi care te-au lăsat lată şi ai adormit buştean, realizezi că ai muncit atâta pentru o singură zi, care s-a dus cât ai zice peşte! Aşa-i că era mult mai uşor şi mai amuzant când eram mici şi singura noastră grijă era să desfacem cadourile Moşului? Abia acum, când am şi eu familia mea şi anumite responsabilităţi, pot spune că o înţeleg pe mama şi nu contenesc să mă întreb de unde avea ea atâta energie să le facă pe toate, cum de nu claca, cum reuşea să-şi păstreze zâmbetul pe buze, deşi trupul îi era frânt de oboseală? Pe vremea lui Ceaşcă, mama era nevoită să gătească noaptea, că atunci era presiune la gaz şi putea să coacă prăjiturile şi cozonacii fără teama că se stinge flacăra! În plus, gătea atât pentru noi, cât şi pentru bunici, deci 3 familii în total şi nu doar un fel de mâncare! Parcă hrănea un întreg regiment! Mai avea grijă şi de casă, şi de 2 copii mici şi năzbâtioşi, cărora trebuia să le aleagă şi cadourile şi să le ascundă bine! Şi făcea toate astea singură, fără niciun ajutor! Să mai pun la socoteală că buncii tăiau porcul de Ignat şi mama presta şi acolo muncă în folosul familiei? Mami, dacă citeşti rândurile astea, jos pălăria în faţa ta! Mă înclin! Eu nu sunt în stare să fac nici măcar un sfert din toate chestiile astea! Şi slavă Domnului că acum nici nu mai e necesar!

Pentru a răscumpăra cumva acele timpuri şi pentru că nu voiam să o ştiu singură de Crăciun, anul ăsta am invitat-o pe mami la noi acasă, la Bucureşti! Bineînţeles că nu m-a ascultat când i-am spus că nu e nevoie să vină cu pachet, că fac eu totul aici, nu s-a lăsat şi tot a adus cu ea ditamai oala cu sarmale, piftie, cozonac şi caltaboş ca la noi în Oltenia! Dacă îi spuneam că n-am timp să gătesc, era în stare să-l concureze pe Moş Crăciun şi să vină cu o tolbă mult mai mare ca a lui! 😀 Suflet de mamă, cât va fi pe Pământul ăsta îmi va duce grija în fiecare zi! Cum să n-o iubesc nespus?

În seara de ajun ne-am plimbat prin oraş să vedem luminiţele (anul ăsta Bucureştiul e tare slăbuţ la acest capitol), apoi am profitat că Cişmigiul era liber şi am făcut câteva fotografii lângă figurinele luminoase. În ziua de Crăciun, am luat masa împreună, am desfăcut darurile şi pe seară am mers din nou în Parcul Cişmigiu ca să-i ascultăm cântând pe cei de la Direcţia 5. Mama e mare fan al lor şi a fost deci o surpriză plăcută pentru ea! Am dansat şi am cântat amândouă până am răguşit! Cu toate astea, ajunse acasă tot nu ne-am lăsat: am mai tras o tură de cântat şi jucat, de data asta pe muzică populară! Căci da, în caz că nu ştiaţi, datorită mamei iubesc eu folclorul românesc şi costumele tradiţionale pe care le colecţionez!

Cu mâna pe inimă spun că am avut cel mai frumos Crăciun din ultimii ani. Am simţit din nou căldura aceea care ar trebui să ne inunde sufletele şi inimile în această perioadă a anului. Din copilărie n-am mai trăit nerăbdarea şi emoţia reală a Crăciunului, de mult n-am mai avut inima împăcată, linişte sufletească şi bucurie nemărginită. Acum m-am simţit din nou copil. Nu mi-a lipsit nimic, nici măcar zăpada.

O, brad frumos!

Cum am mai spus, decembrie este singura lună geroasă care-mi place, şi asta numai datorită sărbătorilor de iarnă care aduc căldura în suflet. Îmi place să-mi verific ghetuţele în dimineaţa de 6 decembrie şi fug la brad cu ochii mijiţi de somn pe 25, chiar dacă nu mai sunt copil şi am fost atât de rea că aş merita nu una, ci un mănunchi întreg de nuieluşe de la Moş Nicolae, iar bătrânul Moş Crăciun nici nu ar trebui să se mai sinchisească măcar să-şi parcheze sania lângă geamul meu, dar să-mi mai lase şi daruri sub brad?!? Cred că este copilul din mine, cel care-şi cere drepturile. Şi eu mă supun în fiecare an, încercând să nu-i înlăcrimez ochii senini. În final, doar asta mi-a mai rămas din sărbătorile copilăriei mele.

christmas tree brad craciunAnul trecut a fost mare tristeţe mare în familia arboricol-mărgelată, căci a lipsit cu desăvârşire bradul şi eu i-am simţit lipsa până în adâncul sufletului. Aşa că anul ăsta am vrut să mă asigur că nu se mai repetă povestea şi ne-am pregătit din timp. Şi ca să echilibrăm balanţa, am împodobit bradul în seara de Sfântul Nicolae împreună cu naşa venită în vizită. Deci mai mult timp pentru mine să mă bucur de el! 😉

În concluzie, dacă mă vedeţi zilele astea şi vi se pare că zâmbetul meu se întinde de la o ureche la cealaltă, ei bine, nu, nu vi se pare. Adorm privind jocul vesel al luminiţelor colorate din brăduţ şi mă trezesc cu ochii tot la el: „Ah, brăduţul meu!”. Fac ce fac prin casă şi-i mai arunc o privire admirativa: „Ce brad frumos avem!”. Prezenţa lui, acolo lângă fereastră, tot verde, dichisit cu steluţe, îngeraşi argintii şi globuleţe albastre mă face fericită. Căci lucrurile ce par insignifiante sau mărunte altora, mie îmi inundă sufletul cu atâta lumină şi-mi desenează în inimă un cer senin cu-n soare galben-galben.

La mine a venit Moş Nicolae cu bradul la spinare, vouă ce bucurii v-a adus?

O, brad frumos – varianta 2009

Cand eram mici, nu-mi aduc aminte sa fi avut altceva decat brad natural. Nici nu concepeam altfel. Nu puteam sa suport brazii artificiali, mi se pareau foarte urati si… lipsiti de parfum! Si ce e Craciunul fara aroma specifica de cetina, nu? N-am uitat nici acum bradul artificial al vecinei de la bloc, de un verde dubios si total nenatural si atat de sarac in crengi, si alea scurte, incat oricate podoabe ii puneau, el tot golas si amarat ramanea! Imaginea aratarii aleia hidoase de atunci numita pe nedrept „brad” m-a traumatizat in copilarie si inca ma urmareste si acum. Mi se parea oribil, o monstruozitate capabila sa te aduca in pragul depresiei, nicidecum sa te introduca in spiritul Craciunului!

Ei bine, de atunci lucrurile s-au schimbat la 180 de grade! E adevarat ca a contribuit si faptul ca in ziua de azi, brazii artificiali sunt muuult mai estetici, iar unii arata atat de bine, incat bagi mana in foc ca-s adevarati! In plus, sunt mult mai practici, mai economici fiindca nu trebuie sa cumperi unul nou in fiecare an si cu siguranta mult mai ecologici! Asa ca acum doi ani. cand am fost cu mama la piata, nu am obiectat prea mult cand a trebuit sa cumparam un bradulet artificial. Atata timp cat nu se asemana cu aratarea din copilaria mea, era perfect! Si apoi, nu conteaza bradul, nici ce e sub el, ci oamenii din jurul lui, nu? Prin urmare, il avem si-n ziua de azi, si probabil il vom avea multi ani de acum incolo. Ha ha, mama vede chiar si cativa nepoti dansand bucurosi in jurul lui peste ceva timp! Dar am eu asa o presimtire ca asta nu va fi prea curand, intrucat pe lista mea, asta e ultimul lucru de bifat desi la anul ma casatoresc, iar lui frate-mio si insuratoarea ii da fiori reci pe spinare, deci de copii nici nu poate fi vorba! Asta e, mami, iti raman pisicii! 😀

Eh, in bunul spirit al sarbatorilor de iarna, singura mea bucurie in acest anotimp pe care-l detest cu toata fiinta mea, in seara asta am impodobit bradul, eu si mama, pe acorduri de Maria Ciobanu. Nu radeti, e un fel de pregatire pentru ce urmeaza la anul, in iulie! 😛 Si apoi, ar trebui sa o auziti pe mama cantand, e fantastica si are o voce superba!

Rezultatul final este acesta (faceti abstractie, va rog, de natura vie din decor respectiv cala si trandafirul japonez ale mamei si natura moarta si ucigatoare adica sticla de Cola):

brad impodobit

Cu mandrie va spun ca varful bradului este cel din copilaria noastra. Nu-mi vine sa cred ca n-a patit nimic in toti acesti ani! Si cred ca mai sunt vreo 2-3 globulete de sticla care au rezistat timpului… In rest, sunt ori primite de la matusa din Curtea de Arges, ori aduse de mine de la Strasbourg. Acum tot ce-mi mai ramane de facut este sa-l astept pe Mos Craciun si… sa ma rog ca dracii de pisici sa nu faca ravagii! 😀

L.E.: Din nu stiu ce motive, articolul asta zacea in draft de 5 ani, asa ca azi l-am eliberat. Mai bine mai tarziu, decat niciodata, nu? 😛