Meseria de mamă

Într-o zi, o femeie numită Ana îşi lua carnetul de şofer. Când au întrebat-o care era profesia ei, ea a avut un dubiu. Nu ştia cum să se considere. Funcţionarul insistă:

-Ceea ce v-am întrebat este dacă aveţi un serviciu?

-Sigur că da, am un serviciu, exclamă Ana, sunt mamă!

-Noi nu considerăm ăsta un serviciu. O să consemnez casnică, spuse funcţionarul cu răceală.

O prietenă a ei, Marta, auzi cele întâmplate şi căzu pe gânduri câtva timp. Într-o zi, se află în aceeaşi situaţie. Persoana care o interoga era o funcţionară de profesie, sigură şi eficientă. Formularul părea enorm şi interminabil. Prima întrebare era: “Care este ocupaţia dvs?”. Marta se gândi puţin şi fără să ştie cum, răspunse:

-Sunt doctor în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane.

Funcţionara făcu o pauză şi Marta trebui să repete cu pauze, emfatic, apăsând cuvintele mai semnificative. După ce a notat totul, tânăra vru să verifice.

-Pot să vă intreb ce înseamnă că faceţi, mai exact?

Fără pic de nelinişte în glas, cu mult calm, Marta explică:

-Desfăşor un program pe termen lung, înăuntru şi în afara casei.

Gândindu-se la familia ei, ea continuă:

-Sunt răspunzătoare de o echipă şi am primit deja patru proiecte. Muncesc în regim de dedicare exclusivă. Marea exigenţă este de 14 ore pe zi, uneori chiar până la 24 ore.

Pe măsură ce îşi descria responsabilităţile, Marta observă creşterea tonului de respect în vocea funcţionarei.

Când se întoarse acasă, Marta fu primită de echipa sa: o fetiţă de 13 ani, alta de 7 şi alta de 3. Suind spre dormitoarele casei, ea auzi pe cel mai nou proiect al ei: un bebe de 6 luni, probând o nouă tonalitate a vocii. Fericită, Marta luă pe bebe în braţe şi gândi la gloria maternităţii, cu multitudinea de responsabilităţi şi orele interminabile de dedicare.
”Mama, unde-mi sunt pantofii? Mama, mă ajuţi să-mi fac o fundă? Mama, bebe nu încetează din plâns. Mama, mă aştepţi la sfârşitul orelor? Mama, vii mâine să mă vezi dansând? Mama, mergi la cumpărături? Mama…”

Stând în pat, Marta se gândi: ”Sunt Doctor în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane, dar bunicile ce or fi?”. Si apoi a descoperit un titlu pentru ele: ”Doctoriţe superioare în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane”. Străbunicile sunt doctoriţe executive superioare. Mătuşile sunt doctoriţe-asistente. Si toate femeile, mamele, soţiile, prietenele şi colegele, doctoriţe în arta de a face viaţa mai bună…

Morala: Am ajuns să trăim cu toţii într-o lume atât de ocupată şi egoistă, încât uităm esenţa vieţii în sine. Şi de cele mai multe ori, uităm de cea care ne-a ajutat să primim în dar viaţa. Dar de ce se întâmplă aşa?

Povestioara gasita pe facebook.

mother mama

Avion cu motor, ia-mă şi pe mine-n zbor!

Azi dimineaţă, în jurul orei 10, Mărgeluţa se afla în avionul ce revenea de la Roma. Şi cum sta ea liniştită pe scaunul său de lângă geam, visând la vacanţa abia încheiată şi aşteptând ca avionul să aterizeze pe aeroportul Băneasa, un zgomot asurzitor o trezeşte din visare. Aeronava virează violent la dreapta. Totul în jur tremură şi se zgâlţâie cu putere, până când avionul se opreşte brusc, rămânând înclinat. Speriată şi bine scuturată, Mărgeaua îşi ridică privirea şi vede că aripa dreaptă a avionului atinge pământul. Deodată, un lichid (pare-se combustibilul) începe să se scurgă din aripă şi să se întindă rapid, ca mai apoi să se producă o explozie şi flăcările să cuprindă fuzelajul şi aripa dreaptă. Cei 5 membri ai echipajului încearcă să calmeze pasagerii panicaţi şi speriaţi. Mulţi sunt răniţi grav, fiind prinşi între fiarele contorsionate. E mult fum înecăcios, se ţipă întruna… de frică, de durere.

Sirenele maşinilor de pompieri şi ale ambulanţelor încep să se audă din ce în ce mai tare şi mai aproape. Se trece la limitarea şi stingerea incendiului. Pompieri cu mască de gaze pătrund în avion şi încep să evacueze victimele. Răniţii sunt preluaţi de către cadrele medicale, li se acordă primele îngrijiri şi apoi sunt transportaţi la spitale. Din păcate, cu toate că s-a acţionat prompt, 5 pasageri au decedat, iar 42 au fost răniţi, 18 aflându-se în stare critică. Mărgeluţa se poate considera norocoasă, a scăpat doar cu nişte răni superficiale.

Dar nu vă faceţi griji, nimic din toate astea nu a fost real. Nu astăzi cel puţin! Deşi s-ar putea întâmpla oricând! Azi a fost doar o simulare a unui accident aviatic,  un exerciţiu organizat de Prefectura Bucureşti şi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), cu scopul verificării capacităţii de gestionare a problemelor generate de producerea unui accident de aviaţie civilă.

Spre fericirea ei, Mărgeaua a fost doar un simplu figurant, în rol de victimă. Dar unul foarte entuziat, vă asigur! 😛 De altfel, totul mi s-a părut mai mult decât interesant, mai ales că a fost o premieră pentru mine şi-n plus, am trăit evenimentul din interior, am fost chiar în miezul acţiunii. Daaa, cu siguranţă a fost frumos şi palpitant să asist la o astfel de desfăşurare de forţe, credeţi-mă! Dar mă rog ca în viaţa reală să nu am vreodată parte de aşa ceva! Să testez o astfel de situaţie pe propria-mi piele e ultimul lucru pe care mi l-aş putea dori!!!