Citatul zilei, Margeluta si Piatra Filosofala, Propriu şi personal

Q4: Nu e mai bine singur decat prost insotit?

„Mieux vaut être seul que mal accompagné” spune francezul. Am auzit vorba asta din gura unei prietene frantuzoaice, in timp ce stateam amandoua cu o cafea in fata si ea-mi povestea cum se despartise din nou, pentru a nu stiu cata oara (deja nu le mai contorizam) de iubitul ei cu care avusese (sau mai bine zis inca avea) o relatie de dragoste cu nabadai, ca s-o numim elegant. O multime de scandaluri, certuri la volum maxim care se lasau cu spart de fafurii si alte obiecte aruncate in directia celuilalt (noroc ca amandoi aveau tinta proasta), urlete cu multi decibeli, jigniri si reprosuri. De fiecare data, acelasi deznodamant: el pleca de acasa, trantind nervos usa, dormea o noapte-doua pe la prieteni, nu-i raspundea la zecile de mesaje inveninate, ea ii arunca hainele pe geam, innoda tigarile printre sughituri, jurandu-se ca asta a fost picatura care a umplut paharul, gata, s-a terminat… definitiv de data asta. Numai ca definitivul asta avea alte semnificatii pentru ei. Paharul lor era al dracului de mare, tot accepta picaturi fara sa ajunga vreodata sa se verse. La cateva zile dupa scandal, apele se linisteau si urma o impacare magistrala cu declaratii inflacarate de dragoste si regrete amare, garnisite cu buchete de flori si promisiuni din ambele parti. Si totul era din nou lapte si miere. Pana la urmatorul scandal. Evident!

Eu deja le invatasem naravul si cu timpul, invatasem si sa nu ma mai las afectata. Intelegeam prea bine semnificatia apelului telefonic la ore nepotrivite si vocea ei gatuita invitandu-ma la cafea. Stiam parcursul uraganului conjugal si-i fugeam din cale, limitandu-ma sa o ascult, fara a-i mai da sfaturi pe care oricum nu le-ar fi luat in seama. „Tra moglie e marito non mettere il dito” zice italianul pasional, obisnuit cu izbucnirile amoroase. Cu alte cuvinte, sa nu te bagi in certurile casnice ale altora. Ei doi se impaca, iar tu cazi ca prostul la mijoc, desi intentiile tale nu au fost altfel decat onorabile. Nu am putut intelege niciodata cum nu-si putea asculta propriul sfat. Doar ea zicea ca i-ar fi fost mai bine singura, decat prost insotita. Cu suficienta omului fericit in dragoste si care crede astfel ca detine cheia tuturor problemelor amoroase, ma intrebam de ce nu se despart pur si simplu? Asta era solutia cea mai logica si mai la indemana. De ce sa-ti fie rau intr-o relatie, cand poate sa-ti fie bine pe cont propriu? Pentru ce acest chin permanent? Sau daca tot continua aceasta relatie clar disfunctionala, de ce nu incearca macar sa o repare cumva? Si daca vezi ca nu poti repara ceva prea stricat, de ce nu pleci? Ei repetau un tipar si parea ca niciunul nu se straduieste sa rupa acest lant bolnavicios. Cand eu am plecat, erau tot impreuna, la faza de miere si lapte de data asta, care s-a transformat repede, peste numai o saptamana, in fiere si pelin.

Prolema e ca cei doi nu sunt si nu vor constitui niciodata un caz izolat. In ultima vreme, am inceput sa intalnesc din ce in ce mai multe cupluri de genul acesta, din medii diferite, de varste diferite. Toti cei din jurul lor le spun ca relatia in care se afla nu e normala, numai ei doi nu vad. Sau daca vad si pricep, nu vor sa recunoasca si nici sa taie raul de la radacina, invocand tot felul de scuze penibile.

Permiteti-mi deci sa intreb si sa va intreb: ce catuse nevazute ne tin legati de cele mai nepotrivite persoane, in ciuda starii de rau pe care ne-o provoaca? De unde masochismul si autoflagelarea asta? De unde suferinta asta autoimpusa? De ce ramanem in relatii care e clar ca nu merg si nu vor merge niciodata? Daca nu au mers inca de la inceput, slabe sanse sa inceapa mai tarziu. Ce mecanisme psihice ne condamna pe multi dintre noi, dar mai ales pe femei (ele par sa fie cele mai dispuse sa sufere in numele dragostei), sa traim in relatii disfunctionale, daunatoare fizic si psihic? Frica de a fi judecati de ceillati? Incapatanarea de a nu mai adauga un esec? Teama de a nu ramane singuri? Credinta ca nu meritam mai mult? Dependenta?

Cat despre prietena mea frantuzoaica, ei bine, aflati ca cei doi s-au casatorit si au un copil de 2 ani, o frumusete de baietel, tot numai carlionti blonzi si ochi albastri. Iar relatia lor continua… la fel ca si pana acum.

CITATUL ZILEI:

„In orice moment dificil poti gasi o solutie.”

Albert Einstein

building bridges
Sursă foto
Reclame
Margeluta si Piatra Filosofala, Propriu şi personal

Q3: De ce continuam sa consumam lucruri care ne fac rau?

In ultima vreme, vointa Margelutei a fost greu incercata de tot felul de pofte (nu va ganditi la tampenii, perversi mici ce sunteti! 😛 )… Cu pofta de dulce sunt deja obisnuita, de ani buni mi-o tot trimite intru ispitire Tiroida-cea-rea-si-dereglata si sa zicem ca m-am obisnuit cu ea si pot, cat de cat, sa-i fac fata. Dar, din cand in cand, se intampla sa ma loveasca miseleste si pofte mai… ciudate, cum ar fi cea de Cola, desi nu am fost niciodata vreo consumatoare impatimita (nu ca frate-mio care uitase gustul apei, dar il cunostea prea bine pe cel de Cola).

Tin sa precizez din start ca de fel, eu nu beau suc, decat la evenimente ori iesiri (si-asa rare) in oras, dar si atunci fara acid, fiindca stiu foarte bine ca bauturile carbogazoase si Margeluta nu fac deloc casa buna. Cu precadere Coca Cola si Pepsi, care-mi provoaca niste dureri de stomac teribile! Nici macar nu-mi amintesc cand am baut ultima data!

Prin urmare, as vrea si eu sa stiu de unde Doamne iarta-ma, a aparut piticul asta pe creier care imi sopteste necontenit in ureche „Cola, Cola, Cola…”?! Pana mai ieri nici nu le observam, dar acum ma lovesc in retina mea destul de subtiata (asa grait-a medicul!) toate reclamele alea hoate la Coca Cola si Pepsi, cu licoarea magica revarsandu-se vijelios peste cuburi de gheata sfarainde, in timp ce stropi joaca veseli la gura paharului si in a mea se isca adevarate furtuni tropicale!

Ieri n-am mai rezistat, am infruntat ploaia de afara ca Ana lui Manole si m-am prezentat in cel mai apropiat Mega Image, de unde am plecat cu o sticla de Fanta de lamaie si una de Coca Cola, bineinteles! Daca era sa ies din casa pentru orice altceva pe vremea aia, n-as fi iesit, normal! Initial, Fanta era pentru mine si Cola pentru Al Ca Bradul, ca na, eram hotarata s-o evit! Hotarare care s-a dus dracului in momentul in care el si-a turnat un pahar! Si-acum sa te tii, Margeauo!

imageBineinteles ca, intocmai ca un machitor cu staif, nici eu nu m-am oprit la primul pahar. Daca nu mi-a facut rau, inseamna ca merge si al doilea, nu? A mers. Chiar si al treilea. Si-apoi mi s-a rupt filmul. Chiar in timp ce ma uitam la un film pe Pro Tv.

M-am trezit cu ditamai burtoiul, de parca inghitisem nu una, ci trei mingi! Ziceai ca stau sa nasc, numai ca… nu iesea nimic! Ca na, stiti si voi legea aia cu iesirile si intrarile: ce bagi pe-o parte, tre’ sa iasa pe cealalta! Doar ca in cazul asta, nimic, frate! Niente, nada, zero barat, zero-n chiloti! Nu voia si pace! Ba din contra, burta continua sa se umfle de parca-i pusesem drojdie! Habar n-aveam ca o parte anatomica ti se poate mari intr-atat! Nu ma vedeam decat explodand si-un cap de alien iesindu-mi din burta!

Am trecut prin tot felul de trairi, care mai de care mai „amuzante”: dureri de stomac, greata, maini si picioare reci, frisoane, si toate astea in timp ce ma simteam ca o balena esuata! Daca voiam sa ma misc, tot ce trebuia sa fac era sa… ma rostogolesc! N-am inchis un ochi toata noaptea, pastile n-am in casa, iar azi sunt inchise toate cele 5 farmacii din apropiere! Asa ca, in speranta ca nu ma duc pe copca, si asta in cel mai scarbos mod cu putinta, explodand adica, de vor trebui sa ma adune hucata cu bucata ca sa aiba ce pune in coparseu, ma duc sa-mi fac un ceai. Poate scap!

Si uitati-va aici la mine, ca suntem in sfanta zi de duminica, si martori imi sunteti toti care cititi, cine-o mai pune strop de cola pe limba, acum sa-l trazneasca! Si piticule, pazea tata, c-ai belit-o!

Bineinteles, intrebarea din titlu ramane: de ce suntem atat de tampiti, si aici ma refer in primul rand si mai ales la MINE, sa consumam, in mod constient si voit, porcarii care stim ca nu ne fac niciun bine? De ce alegem sa ne facem singuri rau?

CITATUL ZILEI:

„Cine dă ascultare poftelor sale devine propriul său duşman.”

proverb egiptean

Margeluta si Piatra Filosofala

Q2: Cum dispare dragostea?

Cum îţi dai seama că nu-l mai iubeşti pe cel de lângă tine? Atunci când nu mai reuşeşte să-ţi facă sufletul să vibreze, nici inima să tresalte? Când pielea-ţi nu se mai înfioară la atingerile sale? Când privirea nu-l  mai caută cu disperare şi-i este indiferentă absenţa lui…? Când inima ta nu-l mai vede, iar sufletul nu-l mai simte?

Şi de fapt cum dispare dragostea dintre doi oameni? Se strecoară, aşa, pe nesimţite, nevăzută de nimeni? Se scurge încetul cu încetul sau puf, s-a dus? Şi când se duce, un se duce? Nimic nu moare, totul se transformă, spunea profa de chimie din generală. Şi-atunci, dragostea care nu mai e, în ce s-a transformat? În indiferenţă, ură… sau neant?

Unde se duc toate momentele de tandreţe, miile de îmbrăţişări strânse, sărutările fierbinţi şi atingerile pătimaşe din nopţile de dragoste nebună, pupicii duioşi din vârful buzelor, de bună dimineaţa, dinainte de a ieşi pe uşă ori seara, la întoarcere acasă? Unde dispar privirile drăgăstoase, te iubescurile sincere, promisiunile aprinse şi jurămintele de dragoste eternă? Unde se duc anii de iubire? Şi de ce nu mai sunt?

CUM DISPARE DRAGOSTEA? ŞI UNDE SE DUCE CÂND SE DUCE?

love is gone

Are cineva răspunsul?

Margeluta si Piatra Filosofala

Q1: Ce-şi doresc oamenii cel mai mult şi mai mult pe lumea asta?

Din când în când, prin capul blond mărgelat bântuie ca nişte stafii străvezii şi  făr’ de linişte, mari dileme existenţiale care o frământă pe Mărgeaua curioasă-până-la-cer-şi-napoi şi-i dau ghiont să caute în lung şi-n lat răspunsul corect… sau măcar unul satisfacator… sau măcar un răspuns şi atât.

Se-ntreabă azi posesoarea de Şiraguri, CE-ŞI DORESC OAMENII CEL MAI MULT ŞI MAI MULT PE LUMEA ASTA??? E vorba de oameni în general, indiferent de cultură, studii, job, personalitate, mentalitate, culoarea ochilor, numărul de la pantofi, grosimea portofelului, toţi uniţi în simţiri printr-o singură dorinţă arzătoare.  Care să fie lucrul acela pe care şi-l doresc toţi, de la mic la mare, de la sărac la bogat, de la urât la frumos, de la tânăr la bătrân, în unanimitate sau măcar în majoritate? Ce formă îmbracă acel ceva pe care-l visează ziua cu ochii deschişi şi noaptea în vis, după care tânjeşte sufletul fiecăruia, după care plânge inimioara în taină? Ce să fie, ce să fie? Bani? Faimă? Putere? Apreciere? Pace? Sănătate? Frumuseţe? Fericire?… Sex? 😛

Aşadar, voi ce vă doriţi cel mai mult şi mai mult în viaţă?