Hai sa dam mana cu mana, Propriu şi personal

Ajuta un copil sa mearga la scoala!

Dupa trei luni de stat la tara, pe vremea aia fara internet si smartphone (oh, quelle horreur!), spre finalul vacantei mari, intotdeauna ma incerca un sentiment de nerabdare. Da, abia asteptam sa inceapa scoala, nu pentru cursuri in sine (intotdeauna am urat temele si statul drepti in banca), ci pentru fiorul acela al unui nou inceput: trimestru nou, haine noi, ghiozdan nou, rechizite noi. Mama ne lua la cumparaturi si urma o alergatura febrila prin oras dupa uniforma, adidasi pentru sport, trening, helancute, tricouri, geci si incaltaminte de toamna, de iarna, toate pentru un an intreg. Rechizitele se strangeau stiva la noi in camera, baxuri intregi de caiete, alaturi de celelate trebuincioase scolii: stilouri, pixuri, creioane, radiere, rigle, acuarele, pensule, blocuri de desen, creioane colorate, carioci, plastilina, invelitoare pentru coperte, penare si intotdeauna ghiozdan nou. Crestea inima-n mine cand le vedeam pe toate gramada pe si langa biroul din dormitorul de 3 metri pe 3 pe care-l imparteam cu fratele meu. Imi placea sa rasfoiesc caietele si sa le miros, sa ating totul si sa-mi imaginez cum aveam eu sa le folosesc in timpul scolii. Da, acum pot sa spun ca in momentele acelea eram cel mai fericit copil!

Din pacate, am aflat destul de devreme ca nu toti copiii aveau parte de aceasta fericire, ca eu si fratele meu eram norocosi. Norocosi ca parintilor le pasa de noi, norocosi ca aveau serviciu si bani sa ne cumpere toate aceste lucruri, norocosi ca puteam merge la scoala. Ma imaginam pe mine in locul lor, infometata, murdara si cu picioarele inghetate, fara un acoperis deasupra capului, fara parinti care sa aiba grija de mine (da, de mica am dat dovada de o imaginatie destul de vie!). Visul meu de copil era sa construiesc un orfelinat pentru toti copiii abandonati, unde sa am grija de ei, ca o mare familie, sa nu le lipseasca nimic, sa poata merge la scoala si sa-si faca un viitor. Inca tin minte privirea uluita a mamei cand i-am spus. N-a zis nimic, dar in week-endul urmator am umplut doi saci selectand din toate jucariile si hainele noastre si le-am dus la tara, la o familie saraca cu cinci copii din satul bunica-mii. Asa m-a invatat mama sa ofer din putinul meu celor care nu aveau nici macar atat. Si de atunci am dat cum am putut, cat am putut: sange, bani, haine, mancare. Dar am dat, nu am stat cu mainile in san. Stiu ca e doar o picatura intr-un imens ocean, dar picatura asta va fi enorm pentru cineva. Si asta e tot ce conteaza!

kids for kidsAsta incerc sa fac azi prin articolul asta: sa va conving sa oferiti celor care nu au nici macar putinul asta de-l aveti voi! De data asta e vorba de rechizite, fiindca tot suntem in prag de nou an scolar, rechizite care vor ajunge la 20 de copii din familii defavorizate prin stradania Loredanei, care a initiat proiectul Kids for kids. Pentru ca in ciuda circului asta penibil cu rezultatele proaste de la bac, inca mai sunt in tara asta copii care-si doresc sa invete, care parcurg pe jos kilometri intregi pana la scoala in fiecare zi, care isi fac temele la lumina lumanarii, dupa ce au muncit toata ziua in gospodarie. Mai exista copii, multi, prea multi, care se straduiesc, in ciuda tuturor piedicilor, sa se tina de scoala. Dar e greu, foarte greu sa faci asta cand parintii nu au bani. Si stiti cu totii cat de scumpe sunt toate in ziua de azi, cati bani ii trebuie unui parinte sa-si pregateasca copilul de scoala la inceput de an. Asa ca haideti sa le dam o mana de ajutor, sa nu le taiem aripile copiilor astora care sunt nu doar la inceput de nou an scolar, ci si la inceput de viata.

Daca vreti sa ajutati (si eu sper din tot sufletul ca o veti face), cu o donatie in bani sau rechizite ori pur si simplu cu popularizarea proiectului Kids for kids, dati un click pe blogul Loredanei sa aflati cum puteti face asta. Orice e mai bun decat nimic, chiar si un simplu share pe retelele de socializare.

Eh, si sa va povestesc ca in scopul asta, subsemnata a fost ieri la cumparaturi de rechizite, in Carrefour. Si sa fi vazut nebunia naibii ce era acolo: agitatie, aglomeratie, plansete, voci rastite sau mieroase, dupa caz, parinti indecisi, copii hotarati ca „nu vor cu Barbie, vor cu Hello Kitty”. Dar eu ador produsele de papetarie si birotica si felul cum miros ele, asa ca, in ciuda atmosferei si mai ales datorita scopului, mi-a fost tare drag sa le aleg eu cu mana mea. Pe vremea cand eram eleva si aveam nevoie de toate astea, nu era asa diversitate, atatea culori care sa te imbie sa cumperi! Mai mare placerea! Dar am mai realizat si cat de scump poate fi sa-ti dai copilul la scoala! Da, gasesti intr-adevar reduceri, dar adunand toate cele necesare, se aduna o suma frumusica, pe care nu multi si-o permit! Si am mai realizat ceva: cat de greu trebuie sa le fi fost si alor mei! Asta asa, ca dovada ca pana nu experimentezi pe pielea ta, nu-ti dai seama si nu apreciezi cate eforturi au facut altii pentru tine!

Deci ajutati! Nu se stie niciodata, poate copilul acela pe care-l ajutati astazi, va va returna favoarea descoperind leacul nesperat al vreunei boli! Si chiar de nu va ajunge atat de departe, fericirea din ochii lui cand isi va primi pachetul de rechizite va face sa merite efortul, credeti-ma!

Reclame
Citatul zilei, Hai sa dam mana cu mana, Mulţi ani trăiască!, Propriu şi personal

De 1 Decembrie 2012

La cât de mult îmi place mie tradiţionala paradă de 1 Decembrie şi oricât mi-am dorit să reeditez evenimentul din 2011, anul ăsta nu a fost să fie, că deh, nu toţi suntem bugetari! A trebuit aşadar să mă mulţumesc cu transmisia de la tv… şi comentariile tâmpite şi fără rost ale prezentatorilor! Asta până când mi-a dat maică-mea ideea să schimb pe Tvr 1, că blondei de mine nu-i trecuse prin cap!

Mă, de la tv a arătat bine parada de anul ăsta, chiar şi aşa, organizată cu buget redus! Vreme bună, însorită, uniforme frumoase (preferatele mele rămân cele ale Regimentului 30 Gardă şi Protocol „Mihai Viteazul”, cel mai vechi regiment al Armatei Române ), muzică antrenantă (ador muzica de fanfară, datorită mamei mele), spectatori încântaţi (cam cum eram eu anul trecut), mulţi copii (tot la fel ca anul trecut) şi… un câine maidanez! Spuneţi voi dacă nu a fost super haios patrupedul ăla blănos, cum mărşăluia el miserupist pe lângă soldaţi, de parcă ar fi fost cel mai firesc lucru din lume! 😀

ziua-nationala-in-imagini-fotografii-impresionante-de-la-parada-militara-din-capitala-181044
Sursă foto

Ce nu mi-a plăcut absolut deloc au fost huiduielile din timpul imnului! Aşa ceva nu se face, oameni buni, oricât de supăraţi aţi fi pe preşedinte, oricât de mult l-aţi urî şi învinui pentru prostul mers al ţării! Nu în timpul intonării imnului! Asta mi se pare inadmisibil!

Exceptând acest lucru, parada a fost o încântare! La fel de mult mi-a plăcut şi atmosfera de sărbătoare care s-a simţit pretutindeni şi mai ales steagurile tricolore, clar mult mai multe ca anul trecut, arborate la geamuri, balcoane şi chiar portierele maşinilor. Să fi  văzut cum şi-au blindat taximetriştii de la Gara de Nord maşinile cu steguleţe! 😀

Îmi pare tare rău că din motive independente de voinţa-mi mărgelată, nu am ajuns la defilare şi nici măcar la Palatul Victoria, care azi a fost deschis publicului până la ora 13. Îmi propusesem să ajung la Arcul de Triumf, căci se poate vizita azi şi mâine, de la 12 la 18, dar după masa tradiţională pregătită de Al Meu Ca Bradul, cu ciorbă de fasole în bol de pâine, vin de Drăgăşani şi salam de biscuiţi la desert, zău că nu am mai fost în stare să ies şi a zace în casă, frecându-mă cu satisfactie pe burta plină, a fost muuuult mai tentant!  😛

masa de 1 decembrie by Margeluta

Să nu uităm totuşi că e zi de sărbătoare, aşadar LA MULŢI ANI tuturor 19-20-21 de milioane sau câţi români om mai fi în lumea asta! Iar pentru cei care nu şi-au dat coate la fasolea cu cârnaţi şi nici nu se vor înghesui la pomenile electorale din luna asta, pentru cei care nu înghit gogoşile oamenilor politici, pentru cei care „las-o bă, că merge-aşa” nu merge deloc aşa, pentru cei cu tricolor la geam de pe strada Turda care mi-au bucurat inima în dimineaţa asta,drapel de 1 decembrie 2012 by Margeluta

dar şi cei de pe Ion Mihalache,

drapel de 1 decembrie by Margeluta

pentru cei care cunosc versurile imnului şi le e drag tricolorul c-aşa au învăţat acasă şi aşa-şi educă şi copiii, pentru cei care sunt români tot timpul anului, nu doar de 1 Decembrie, pentru cei care România înseamnă „acasă”, chiar dacă pribegesc peste hotarele ei, pentru cei care nu-si reneagă identitatea şi nu le e ruşine că sunt români, pentru toţi aceştia o plecăciune!

P.S.: Aţi simţit careva cutremurul din seara asta? Eu nu! Se pare că e cel mai mare din acest an, 4,6 grade! Ei, hai că mai sunt doar 20 de zile până la Apocalipsă, deja încep să apară semne prevestitoare…. 😀

CITATUL ZILEI:

„Sunt român şi ca român mă socot buricul pamantului. Că dacă n-aş fi român, n-aş fi nimic. Nu mă pot imagina francez, englez, german, adică nu pot extrapola substanţa spiritului meu la alt neam. Sunt român prin vocaţie, că altfel nu pot sa ies. Tot ceea ce gândesc devine românesc.”

Petre Tutea