S-a dus și primul Crăciun în pandemie…

Si sper sa fie și ultimul, dar cine poate ști? La cat de imprevizibil a fost 2020, mi-e și teama sa mai afirm ceva, orice, cu tărie și încredere, ori măcar cu speranta. Nu mai poți fi sigur de nimic…

Sa fi fost de vina pandemia, habar n-am, dar anul asta m-a cuprins febra Craciunului inca de la sfarsitul lui octombrie. Dar rau de tot, nu asa, in gluma, superficial! Abia stransesem decorul de Halloween, ca deja aveam o pofta nebuna sa scot de la naftalina bradul si decoratiunile de Craciun si sa ma pun pe treaba! Cu greu m-am abtinut pana in 6 decembrie, dar am infrant, fratilor! Mi-am infrant vointa si am impodobit pomul de Craciun in seara de Mos Nicolae, conform traditiei noastre vechi de un deceniu! Uaa, ce mult pare cand folosesti cuvantul asta in loc sa spui simplu „10 ani”! 😀

Si a mai fost cineva cuprins de aceeasi febra si nerabdare: Fetita Atomica din dotare, bucatica rupta din mine! Miercuri, 23 decembrie, a fost ultima ei zi de gradinita si… prima noapte de nesomn! De fapt, a doua, daca stau sa ma gandesc bine! Dupa o zi incarcata, cu ore intregi de alergat prin magazine, cine citea povesti de Craciun la 2 noaptea? Una dupa alta? Ba era cat pe ce sa se intample si cea mai mare nefacuta. fiindca ghiciti ce facea subsemnata la ora aia tarzie, jos pe covor in sufragerie. in timp ce Nazdravana, proaspat trezita din somn de grija Mosului, cobora hotarata scarile? Exact, impachetam de zor la cadouri si mai-mai sa fiu prinsa asupra faptului. Am scapat ca prin urechile acului, dar nu am apucat sa termin.

In ajunul Craciunului, ciocolatelele cu numarul 24, ultimele din cele doua calendare de Advent (cu Paw Patrol si Peppa Pig) si-au dat obstescul sfarsit bucurand papilele gustative ale Nazdravanei, iar Elful-spion, ochii și urechile lui Mos Crăciun în casa noastră, si-a schimbat pozitia pentru ultima data, inainte de a ne parasi, cocotandu-se pe galeria din sufragerie. Pesemne voia sa arunce o ultima privire, una de ansamblu, sa-si intimpareasca bine in minte imaginea locului care l-a gazduit timp de 24 de zile. Cine-l poate blama pe urecheatul magic? Ca doar a fost tratat regeste in fiecare zi, cu bunatati oferite din plin de preageneroasa noastra spre a-l imbuna sa-i transmita Mosului doar rapoarte pozitive, facand uitate nazdraveniile si obrazniciile ocazionale. Nu, cica nu se cheama mita, ci atentii! 😀

Anul asta, Al Meu Ca Bradul a fost „de garda” in bucatarie, in timp ce eu am stat cu odrasla si m-am jucat pana mi-a iesit pe ochi. 5 minute un joc, 5 minute altul si tot asa pana le-am epuizat pe toate. Si avem al naibii de multe, nu gluma! Dar asta e singura metoda eficienta de a ne duce la capat planurile, fiindca Nazdravana nu vrea deloc sa stea ori sa se joace singura, prin urmare nu te lasa nici pe tine sa-ti faci treburile. Asa ca ne impartim: unul sclav la stapana, celalalt la bucatarie. 😀 Si daca omul a preferat aburii oalelor, cine sunt eu sa-i contest placerile? 😛 Adevarul e ca i-au iesit toate, si sarmalele, si salata boeuf, si piftiile dupa care baleam amandoi si au fost o premiera in casa noastra, fiind prima data cand le-am făcut noi singurei (după sfaturile mamei de Mărgea și ale doamnei de la magazinul Moldova). Le-am. Noi. Ati observat ce am facut aici, da? 😀 😀 😀 Pai ce e al lui, nu e si al meu? Parca asa spune o lege a casniciei. Oricum, sa-i tina Dumnezeu obiceiul, ca tare bine e!

Apoi, asa, ca pe ultima suta de metri, am pus si noi afara doua statuete craciunistice si coronita pe usa de la intrare, iar inauntru, am imbracat scara in luminite si ghirlanda artficiala. Sub stricta supraveghere a Nazdravanei, care s-a oferit sa ne incurce ajute si neaparat pe acordurile colindelor invatate la gradinita.

Bineinteles ca nu am uitat de biscuitii si paharul cu lapte pentru Mos Crăciun, păi se poate? Nazdravana a ținut morțiș să le aleagă și să le așeze ea, cu mânuțele ei pe farfurie, lângă brad și să se și pozeze cu ele. Apoi, brusc, i s-a facut somn, ceea ce niciodata nu se intampla. A cascat zgomotos si teatral, sa fie sigura ca remarcam. „I’m so tired, mummy!”. Nici asta nu se intampla niciodata. Apoi ne-a anuntat ca trebuie neaparat sa mergem sus, in dormitor, sa ne bagam la somn. Deci clar a functionat sa-i spunem ca Mos Craciun nu vine daca nu doarme! 😀

Intre timp, Mosu’ a fost nevoit sa se culce la 5 dimineata, ca abia atunci si-a terminat treaba. Treaba care a constat in impachetat ultimele cadouri; plus carat de sus si pe varfuri, din camera single, pe celelalte ascunse acolo, sub cheie; plus aranjat toate sub brad, unde a dat de problema spatiului, ca nah, cadouri voluminoase si noua bancuta-cutie pentru depozitare incurca; plus agatat sosetele si terminat decorul la semineu; iar la final, facut curatenie in camera, strans jucarii de pe jos; si la finalul finalului, facut poze si filmari la tooooot, o tona de poze si o caruta de filmari, ca in ziua urmatoare clar ar fi fost imposibil! Si toate acestea in timp ce era cu urechile ciulite ca nu cumva sa se repete intamplarile din noptile trecute si de prea multa grija si entuziasm, Nazdravana să-și faca iar apariția pe scari!  

As fi vrut sa le pot așeza pe toate în jurul bradului, ar fi arătat mai estetic, dar cutia de lemn din stânga, pe care Nazdravana a pus tratația pentru Mos, și cutia pentru depozitare din dreapta, ambele păstrând colecția mea uriasa de papetarie, au redus considerabil spațiul, asa ca a trebuit sa ma descurc. Nu a ajutat nici faptul ca jocurile primite de Nazdravana erau voluminoase. În plus, anul asta, a crescut și numărul persoanelor care s-au gândit la noi, cadorisindu-ne cu treburi faine, de pus sub brad. Pentru prima data, desi prietenia noastră datează încă din liceu, unde am fost colege de banca, am făcut schimb de cadouri cu Rodica mea de la Cluj. A fost ideea/inițiativa ei, pe care nu contenesc sa o laud, fiindca tare bine mi-a facut, din toate punctele de vedere! ❤️ Apoi au fost și darurile de la Magda, tipa faina pe care am cunoscut-o anul asta, in septembrie, și pentru a cărei prietenie sunt mai mult decât recunoscătoare. Toate astea pe langa cele primite în mod obișnuit din tara, de la Mama de Mărgea și Livia, my sister from another mother. 😁

După atâtea dimineți in care Nazdravana întreba imediat ce deschidea ochii dacă a venit deja Mosul, uite ca a sosit și clipa mult așteptată! Nu pot descrie în cuvinte bucuria și entuziasmul ei la vederea bradului, dar mai ales la aflarea vestii ca Elful a plecat cu Mos Crăciun acasă, la Polul Nord. Cred că a răsuflat ușurată! 😂 Să mai amintesc cât e de convinsă și bucuroasă că Moșului i-a plăcut cupcake-ul cu ciocolată ales de ea? Sigur i-a plăcut, din moment ce l-a mâncat pe tot!

Inutil să mai spun că a fost foarte încântată de cele primite, cu care da, a trebuit să ne jucăm toată ziua, iar și iar, și iar, și iar! Ba a refuzat vehement să-și dea jos rochița roșie adusă de Moș Crăciun asortată la căciula si mănușile roz dăruite de Magda, așa că a dormit cu ele… două nopți la rând! Știți cum e să te pună odrasla să faci totul în locul ei fiindcă nu poate de mănuși? Eu, da! 😂

După ore întregi petrecute pe telefon, plănuind, căutând și în final cumparand toate cele necesare, ne-am dar mai ales m-am putut bucura de prima masa de Crăciun aranjata ca la carte de către subsemnata, bineinteles. Tot ce vedeți în imaginile de mai jos este nou, asa ca a necesitat ceva efort, credeți-mă, mai ales când cei din jurul tău nu dau doi bani pe ideile tale crete. 😂 Nu au nevoie de aranjament artistic, cand ei ar putea manca și din palma, foame sa fie! Dar sunt mai mult decât mandra de mine ca am reușit să-mi pun în practica ideile și ca masa mea de Craciun a ieșit exact cum o aveam în cap, dacă nu chiar mai bine!😁

A doua zi de Crăciun am petrecut-o lenevind, mancand, jucandu-ne din nou cu toate cele primite de Nazdravana de la Mosul cel (multprea)generos. Distracția zilei a fost asamblarea căsuței de turta dulce pe care noi doua am cumpărat-o din Penney’s, într-una din ieșirile noastre „ca fetele”. Ce dezastru a iesit in urma distracției, nu are rost sa pomenesc! 😂 Crezul meu e ca dacă nu ești jegos, inseamna ca nu te-ai distrat! Și-i zic asta Nazdravanei de fiecare data când pleaca din parc ca porcul sau o iau de la grădiniță pictata și scrisa din cap pana-n picioare!

Tot în a doua zi de Crăciun, am inaugurat o noua tradiție: cadouasul din șoseta. Dacă tot a fost primul an în care am agățat la semineu șosete de Crăciun, era și păcat sa nu le folosim, nu? Cea mai încântată a fost, după cum era de așteptat, Nazdravana noastră. Bine, și subsemnata, recunosc. Cui nu-i place sa primească daruri și atenție?! 😁

Nu a fost Craciunul la Viena pe care ni-l plănuisem anul trecut, dar am încercat, pe cât posibil, sa-l înfrumusețam și să-l transformam într-unul memorabil, de care sa ne amintim cu placere, în ciuda situației actuale. Și mai sper ceva: să-i creez Nazdravanei sărbători magice, cu amintiri de poveste, care să o facă, peste ani, sa se întoarcă mereu acasă. Măcar de Craciun.

Sărbători fericite în continuare, dragii mei cititori margelati! Sper ca sunteți bine sanatosi, și voi, și ai voștri!

CITATUL ZILEI:

„Craciunul este locul de pastrare al amintirii inocenței noastre.”   

 Joan Mills

Crezul optimistului

IMI PROMIT mie insumi… sa fiu atat de puternic incat nimic sa nu imi tulbure linistea sufleteasca.
    IMI PROMIT mie insumi… sa vorbesc fiecarei persoane pe care o intalnesc numai despre sanatate, fericire si prosperitate.
    IMI PROMIT mie insumi… sa-mi fac toti prietenii sa simta ca exista ceva valoros si deosebit in fiecare din ei.
    IMI PROMIT mie insumi… sa vad intotdeauna partea buna a lucrurilor si sa-mi transform optimismul in realitate.
    IMI PROMIT mie insumi… sa ma gandesc doar la ce-i mai bun, sa muncesc doar pentru ce-i mai bun, sa ma astept doar la ce-i mai bun.
    IMI PROMIT mie insumi…. sa fiu la fel de entuziasmat de succesul altora la fel cum sunt de al meu.
    IMI PROMIT mie insumi… sa uit greselile trecutului si sa ma concentrez asupra marilor realizari din viitor.
    IMI PROMIT mie insumi… sa fiu intotdeauna vesel si luminos si sa ofer un zambet fiecarei fiinte pe care o intalnesc.
    IMI PROMIT mie insumi… sa imi acord atata timp pentru propria dezvoltare incat sa nu am timp sa ii critic pe ceilalti.
    IMI PROMIT mie insumi… sa fiu prea mare ca sa ma ingrijorez, prea nobil ca sa ma infurii, prea puternic ca sa ma tem, prea fericit ca sa permit prezenta necazurilor.
    IMI PROMIT mie insumi… sa gandesc bine despre mine si sa arat acest lucru lumii nu in mod zgomotos si ostentativ, ci prin fapte mari.
    IMI PROMIT mie insumi… imi promit mie insumi sa traiesc in credinta ca lumea intreaga este de partea mea atata timp cat sunt loial lucrurilor celor mai bune care se afla in mine.

Christian Larson

Text găsit pe Facebook.

Si cu asta, dragii mei margelati pasionati de povesti cu talc si texte motivationale, se incheie, dupa mai bine de 10 ani, rubrica POVESTIOARA DE VINERI.

O, brad frumos! – varianta 2020

Un brad de Crăciun au naturel era de mult în mintea și-n planurile mele, doar că nu prea s-au aliniat planetele ori poate că pur și simplu nu i-a fost vremea… până anul ăsta. Visam o întoarcere la natural și simplitate, fără culori țipătoare, fără sclipici, dar cu mult lemn, bumbac și ceramică, pe cât posibil cu decorațiuni lucrate manual.

Mama de Mărgea s-a oferit să mă ajute să-i dau viață, așa că ea s-a ocupat de toate: a cumpărat macrame de la merceria din oraș, a gugălit după modele și inspirație, s-a uitat la videoclipuri pe Youtube și la final, în timpul său liber, în loc de odihnă, mâinile ei pricepute au croșetat în jur de 40 de podoabe (globuri, steluțe și clopoței) pentru bradul margelat. Plus un îngeraș pentru vârf.  Apoi le-a pus la pachet și a stat cu grija lor 4 zile. Aproximativ vreo 3000 km. Până în ziua de Moș Nicolae, când au ajuns tefere și nevătămate în Irlanda cea verde și veșnic ploioasă.

Ca să putem spune că am contribuit și noi cu ceva, Al Meu Ca Bradul a umflat baloanele (și alea tot de mama pregătite) aflate în interiorul globurilor croșetate, iar subsemnata le-a tamponat cu aracet (la rândul lui trimis tot de mama). Le-am agățat pe unde am putut și le-am lăsat la uscat până în dimineața următoare, când am desfăcut ușor balonul de materialul textil întărit și l-am spart cu o foarfecă. Plus un mare poc!, spre deliciul Nazdravanei. Asta pentru cei interesați de proces, pe care tot mama mi l-a explicat pas cu pas. 😁

Așadar, anul ăsta, în afară de bradul artificial luat într-o doară din Tesco în al doilea Crăciun pe tărâm irlandez, toate podoabele sunt nou-nouțe. La fel și „fusta” bradului (treaba aia deșteaptă care acoperă suportul). De aici o rezulta probabil nerăbdarea si entuziasmul sporit, fiindcă trebuie să recunosc că visez la Crăciun încă de prin octombrie și cu greu am rezistat să nu-mi bag nasul în cutiile cu decorațiuni până la începutul lui decembrie! Se prea poate să fi contribuit la această nerăbdare și pandemia, nu zic nu! Cert e că pe lângă podoabele lucrate de mama priceputa din dotare, am mai cumpărat câteva în ton cu tema de anul asta. Le-am adunat în și din timp, de prin TK Maxx, Homebase, Tesco și Amazon. Ba am și comandat unele personalizate din țară, dar din păcate nu mai au șansa de a ajunge la timp.

Prin urmare, anul asta nu am avut brad împodobit în seara de Moș Nicolae, după cum ne e tradiția de vreo 10 ani, ci cu o zi mai târziu. Dar n-a fost cu supărare, dimpotrivă, două zile dedicate bradului au fost exact ce trebuia. Duminică după-amiaza am scos individul din cutie, l-am asamblat și am agățat decorațiunile pe care le aveam deja pregătite. Nazdravana a fost în extaz, nu am văzut-o niciodată așa, ceea ce ne-a uimit și umplut inimile de bucurie. Ne-a cerut să punem cântece de Crăciun pe telefon, specificând exact pe care, cântând și leganandu-se pe ritmul lor în timp ce atârna podoabele pe crengi. Nu l-a lăsat pe taică-său să stea deloc jos (deși împodobitul bradului chiar nu-l pasionează), ne-a supravegheat și împărțit ordine în stânga și-n dreapta. Și ca de obicei, ea a așezat vârful, îngerașul croșetat de „mama”, cum ii spune ea bunica-sii. Apoi a vrut neapărat să facem și poze lângă brad. A zâmbit larg, cu gura până la urechi și toți dinții ei mărunți la vedere, schimbându-și poziția mai ceva ca un model profesionist, lăsându-ne cu gura căscată și multe întrebări. Cred că mi-am auzit inima plesnind de drag și mierea curgând năvalnic prin vene.

A doua zi, luni, când aracetul se uscase deja, am adăugat și globulețele croșetate. Mă tot uitam la ele și nu-mi venea a crede cât de frumoase, gingașe și delicate sunt! Minuni ies din mâinile mamei de Mărgea, ADEVARATE MINUNI, nu altceva! Am mai aranjat dantela de bumbac, am mai schimbat locul decorațiunilor, am mai aruncat pe crengi și niște conuri de brad, pentru un pic de culoare și gata, misiune încheiată, habemus papam, pardon, abies! Brad, brad voiam sa zic! 😂

Un cadou întârziat, dar care m-a bucurat foarte tare. ❤️

CITATUL ZILEI:

„Bradul perfect pentru Crăciun? Toţi brazii de Crăciun sunt perfecţi!”

Charles Dickens

Sa le fim aproape cât traim

În fiecare an,vara, mama si tata îşi duceau fiul cu trenul la casa bunicii. Apoi se întorceau acasă cu acelaşi tren ,a doua zi.
Băiatul, când a crescut, le-a spus părinților:
-Sunt mai mare ,ce spuneți dacă anul acesta încerc să merg singur la bunica?
După o scurtă discuție, părinții au fost de acord.
Stăteau acolo pe peronul gării ,făcând cu mâna ,dând ultimele recomandări de la fereastră, în timp ce el continua să repete:
-Da, ştiu, ştiu, ați spus-o deja de o sută de ori!
Trenul era pe cale să plece si tatăl a zis:
-Fiule ,dacă te simți rău sau ți -e frică ,asta e pentru tine ! si a pus ceva în buzunarul fiului său.
Băiatul era singur, așezat în vagon, fără părinți, pentru prima dată, privind curios de la fereastră.
În jur necunoscuții au împins, au făcut zgomot, au intrat în compartiment, au ieşit, controlorul a făcut comentarii legat de faptul că era singur, cineva l-a privit cu regret si dintr-o dată copilul s-a simțit foarte incomod si trist, tot mai mult.
Lăsând capul jos, s-a cufundat în colțul scaunului si au început să-i curgă lacrimi . În acel moment si-a amintit că tatăl său îi pusese ceva în buzunar.
Cu o mână tremurânda a bâjbâit si a găsit o hârtie, pe care era scris acest lucru:
„Fiule, sunt în ultimul vagon !”

Morala: Acesta este modul în care trebuie să -i lăsăm pe copiii nostri să plece, având încredere în ei, dar să fim în ultimul vagon astfel încât să nu se teamă. Să le fim aproape cât trăim!

Text găsit pe Facebook.

What You Need To Be Warm

A baked potato of a winter’s night to wrap your hands around or burn your mouth.
A blanket knitted by your mother’s cunning fingers. Or your grandmother’s.
A smile, a touch, trust, as you walk in from the snow
or return to it, the tips of your ears pricked pink and frozen.

The tink tink tink of iron radiators waking in an old house.
To surface from dreams in a bed, burrowed beneath blankets and comforters,
the change of state from cold to warm is all that matters, and you think
just one more minute snuggled here before you face the chill. Just one.

Places we slept as children: they warm us in the memory.
We travel to an inside from the outside. To the orange flames of the fireplace
or the wood burning in the stove. Breath-ice on the inside of windows,
to be scratched off with a fingernail, melted with a whole hand.

Frost on the ground that stays in the shadows, waiting for us.
Wear a scarf. Wear a coat. Wear a sweater. Wear socks. Wear thick gloves.
An infant as she sleeps between us. A tumble of dogs,
a kindle of cats and kittens. Come inside. You’re safe now.

A kettle boiling at the stove. Your family or friends are there. They smile.
Cocoa or chocolate, tea or coffee, soup or toddy, what you know you need.
A heat exchange, they give it to you, you take the mug
and start to thaw. While outside, for some of us, the journey began

as we walked away from our grandparents’ houses
away from the places we knew as children: changes of state and state and state,
to stumble across a stony desert, or to brave the deep waters,
while food and friends, home, a bed, even a blanket become just memories.

Sometimes it only takes a stranger, in a dark place,
to hold out a badly-knitted scarf, to offer a kind word, to say
we have the right to be here, to make us warm in the coldest season.

You have the right to be here.

Neil Gaiman

Something Wild

There is something wild
like a red flower opening in the night.
There is something turning inside out
slowly and yet fast
like the blowing of a pink bubble gum balloon as you walk
away from a cheating lover

There is something wild –
– you can’t see it, but it’s here
and that’s what keeps you alive.
Thanks to it, you see something else, not a tree
not a moon, not an elephant,
not a tree growing from the moon eating an elephant
but something else that the tree, the elephant, you and the moon
share in secret
something hidden
that holds the moon up in the sky
and the elephant up in the moon
and you riding the elephant
something very slow like a kiss
and yet fast, like the happiness of the line becoming a circle
something turning your inside out
that makes you really high
and really wild.

Adina Dabija

Text primit pe Facebook Messenger.

Fă-ți timp!

În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând
Fă-ţi timp să poţi, cu mila, să te alini oricând!
Fă-ţi timp pentru-adevaruri şi adâncimi de vis,
Fă-ţi timp pentru prieteni, cu sufletul deschis!
Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lângă izvor,
Fă-ţi timp s-asculţi ce spune o floare, un cocor!
Fă-ţi timp, pe-un munte seara, stând singur să te rogi,
Fă-ţi timp, frumoase amintiri, de unul să invoci!
Fă-ţi timp să stai cu mama, cu tatăl tău – bătrâni…
Fă-ţi timp de-o vorbă bună, de-o coajă pentru câini…
În trecerea grăbită prin lume către veci,
Fă-ţi timp măcar o clipă să vezi pe unde treci!
Fă-ţi timp să guşti frumosul din tot ce e curat,
Fă-ţi timp, că eşti de multe mistere-nconjurat!
Fă-ţi timp cu orice taină sau adevăr să stai,
Fă-ţi timp, căci toate-acestea au inimă, au grai!
Fă-ţi timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi,
Fă-ţi timp să dai vieţii adevăratul sens!
Fă-ţi timp, acum!
Să ştii: zadarnic ai să plângi,
Comoara risipită a vieţii, n-o mai strângi!

Rudyard Kipling

Text gasit pe Facebook.

Care este sfarsitul oricarei natii?


S-a întâmplat in Suedia ca un profesor de economie de la un colegiu sa declare că nu a picat vreodată pe cineva la examen, dar a picat odată o grupă întreagă. Acea clasă a insistat că socialismul este funcţional şi că nimeni nu ar trebui să fie sărac şi nimeni bogat, toata lumea EGALĂ!

Profesorul le-a spus:

-OK, vom face în grupa aceasta un experiment asupra socialismului. Se va face media tuturor notelor şi fiecare va primi aceeaşi notă, astfel încât niciunul nu va pica şi niciunul nu va primi nota 10.
După primul test, notele au fost adunate şi împărţite la numărul de studenţi, şi toţi au primit nota 8.
Studenţii care au studiat intens au fost supăraţi, dar cei care au învăţat mai puţin au fost bucuroşi peste măsură.

Cum cel de-al doilea test se apropia, studenţii care studiaseră puţin au învăţat şi mai puţin, iar cei care studiaseră mai intens şi-au spus că şi ei vor o “pomană”, aşa încât şi ei au studiat mai puţin. Media celui de-al doilea test a fost 6! Când a fost dat al treilea test, media notelor a fost 4. Spre marea surpriză a tuturor studenţilor, toţi au picat.

Nu putea fi o explicaţie mai simplă. Profesorul le-a spus că socialismul va pica în final, deoarece atunci când jumătate din populaţie va vedea că poate să nu muncească pentru că cealaltă jumătate va avea grijă de ea, şi când jumătatea care a muncit realizează că nu are sens să mai muncească pentru că alţii sunt beneficiarii muncii lor, atunci este sfârşitul oricărei naţiuni.

Text găsit pe Facebook.

Legenda dovleacului de Halloween

Jack era un om avar, mare împătimit al băuturii, nelegiuit fără regrete, care tot timpul le juca feste celor apropiaţi şi nu numai. A îndrăznit într-o bună zi să-l provoace chiar pe Necuratul.

Într-o seară, Jack îl alege pe diavol ca partener de pahar. Cum nu voia să plătească pentru băutură, îl păcăleşte pe acesta să se transforme într-o monedă ca să achite datoria. Dar păstrează o vreme moneda, eliberându-l doar cu condiţia să nu-l deranjeze timp de un an. Jack nu se potoleşte după această farsă şi îi mai întinde o capcană.

Şiret, il convinge pe acesta să se urce într-un pom să-i dea un măr, după care Jack impânzeşte locul cu zeci de cruci şi crestează semnul crucii pe scoarţă, pentru ca Scaraoţchi să nu mai poată coborî. Disperat, diavolul îl întreabă pe Jack ce îi poate oferi ca să-l slobozească. Ştrengarul Jack îl face să-i promită că nu se va instăpâni asupra sufletului său în momentul când îşi va da duhul. Diavolul consfinţeşte, iar Jack se ţine de cuvânt şi îl lasă liber dând la o parte crucile.

După mulţi ani de petrecăreală şi farse, Jack îşi dă şi el obştescul sfârşit şi ajunge la Porţile Raiului, păzite de Sfântul Petru. Acesta îi declară ferm că a dus o viaţă mult prea delăsătoare şi că sufletul lui mustea de răutate şi viclenie. Raiul nu voia să se deschidă pentru el. Aşadar Jack face cale întoarsă, către haznaua iadului. Dar acolo îl întâlneşte unul dintre cei păcăliţi: pe diavol, care se ţine şi el de cuvânt şi nu îl primeşte pe Jack în focul veşnic. Jack este cuprins de spaimă.

Nu are unde să se ducă, rămânând hoinar pe drumul dintre iad şi rai pentru eternitate. Înfricoşat, îl întreabă pe diavol cum se va descurca fără nicio făclie care să-l călăuzească. Necuratului i se face milă de el şi îi aruncă o flacără din adâncurile arzânde, care să-l servească în solitara călătorie.

Atunci Jack introduce jăraticul încins într-un nap scobit şi obţine un frumos felinar. Napii erau una dintre mâncărurile sale preferate şi îi şterpelea ori de câte ori avea ocazia. De atunci, zgârcitul Jack cutreieră lumea fără a-şi găsi pacea, izgonit şi din rai, şi din iad, având drept companion doar napul prefăcut în felinar. Intr-un Jack o’Lantern. 🎃

Text găsit pe Facebook.

Rostul cititului

-Am citit o grămadă de cărți, însă în mare, pe majoritate le-am uitat. – Atunci, care e rostul cititului? fu intrebarea pe care un elev i-o adresă Maestrului său.

Maestrul nu-i oferi niciun răspuns.

După câteva zile, în timp ce se aflau în apropierea unui râu, Maestrul îi spuse tânărului învățăcel că îi e sete. Apoi îi arătă o strecuratoare veche și murdară, ce odihnea pe pământ și îi ceru să îi aducă puțină apă să bea.

-Maestre, ce îmi cereți e lipsit de logică, protestă tânărul.

Maestrul însă nu-i oferi nicio explicație, văzându-și netulburat de meditația lui.

Înțelegând că nu avea sens să-și contrazică Maestrul, tânărul ucenic lua strecuratoarea și începu să execute absurda operațiune. Și așa, tot scufunda strecuratoarea în apă și tot o umplea și de fiecare dată apa se scurgea prin orificiile strecuratorii. Zeci de ori, sute de ori, a tot încercat, dar n-a fost chip ca apa să rămână în strecuratoare.

Într-un târziu, epuizat, se așeză lângă Maestru:

-Mi-e peste putință să aduc apă cu strecuratoarea. Iartă-mă, Maestre, mi-e imposibil, nu am reușit să trec această probă, am ratat, îmi pare rău!

-Nu, răspunse zâmbind Maestrul, nu ai ratat. Privește strecurătoarea: acum strălucește, e curată, zici că e nouă.
Apa care s-a scurs prin orificii a curățat-o. Vezi tu, continuă Maestrul, înainte de a citi o carte ești precum era strecurătoarea la început, iar cartea, precum apa din râu. Nu are atât de mare importanță dacă nu poți păstra totul în memoria ta, importantă este apa pe care cărțile o lasă să curgă în tine, pentru că, fără urmă de îndoială, cărțile, cu ideile lor, cu emoțiile, cu sentimentele lor, cunoașterea lor, cu adevarul pe care îl găsești în paginile lor curăță mintea ta și spiritul tău și te fac sa devii alt om – unul mai bun, renovat.

Acesta este rostul cititului. Aceasta este arta lecturii.

Maribel PA

Text găsit pe Facebook.