Dragoste – Isabel Allende

Volumul „Dragoste” al autoarei chiliene Isabel Allende, publicat in 2012 cu titlul „Amor” si aparut la noi la Editura Humanitas in 2014, este de fapt o selectie de scene de dragoste din mai toate cartile sale anterioare, grupate in capitole cu nume sugestive pentru stadiile prin care trece iubirea de-a lungul vietii: Deșteptarea, Prima iubire, Pasiunea, Gelozia, Iubiri neîmplinite, Umor și Eros, Magia iubirii, Dragoste nesfârșită și La maturitate. Un fel de the best of the best.

Fiindca textele sunt scurte si scoase din context, nu as avea prea multe de zis decat ca mi s-a deschis apetitul pentru opera lui Isabel Allende si deja am facut rost de alte patru romane ale sale. Timp sa fie! O colectie de mostre ce ti se dau spre gustare tocmai pentru a-ti starni pofta si a cere o bucata mai mare, si apoi inca una, scurtele textele citite m-au lasat tanjind grav dupa mai mult. Nici nu apucam sa ma obisnuiesc cu personajele, ca imediat se termina lectura, exact cand era mai mare interesul, ceea ce a fost un pic frustrant. Asta e singurul motivul pentru care nu i-am dat punctajul maxim pe Goodreads. Pentru ca altfel, cu mana pe inima spun ca mi-am gasit o noua dragoste literara. Pur si simplu m-a cucerit acest realism magic proaspat descoperit in scrierile ei, stilul franc, direct, natural, lejer, lipsit de jena si punctat de umor subtil si ironie. Da, e literatura erotica, dar una cu bun gust, fina si eleganta, lipsita de vulgaritate, penibil si exces de sirop ingretosator.

Pe langa asta, mi-a placut ca fiecare capitol este insotit de cate o ilustratie (realizata de Ana Juan), un citat reprezentativ (le veti regasi pe toate la finalul acestui articol) si un fel de cuvant-inainte in care autoarea isi expune propria experienta de viata in legatura cu subiectul fiecarui capitol. Aceste introduceri sunt, cred eu, punctul forte al volumului de fata si as fi tot citit si citit si-as fi vrut sa nu se mai termine. Mi-au dat senzatia ca sunt la o cafea cu o prietena veche, interesanta si inteleapta, cu care as putea povesti ore in sir fara sa ma plictisesc, ba mai mult, as trai destule momente „aha” si as pleca de acolo cu o gramada de invataminte pretioase.

Cred ca volumul se vrea un fel de pledoarie pentru dragoste, acest subiect inepuizabil, dar si pentru opera lui Isabel Allende. Si in cazul meu, si-a atins scopul. Ceea ce va doresc tuturor!

CITATE DIN CARTE:

  • „Ce pacat ca ardoarea inflacarata se transforma intr-o dragoste deplina! Mie imi place tocmai inflacararea.” (din „Viata si spririt”)
  • „Prima iubire e ca varstaul de vant: lasa urme de nesters.” (din „Fiica norocului”)
  • „Ce face sa se aprinda pasiunea? Propria fantezie, presupun. Si ce o stinge? Rutina, daca o neglijezi, si saracia.”(din „Viata si spirit”)
  • „Se vorbeste mereu de cat de mult iubeste o femeie, insa rareori de cat de mult a fost ea iubita. Am primit multa dragoste. Nici un barbat nu m-a parasit – un noroc incredibil, nu-i asa? N-a fost nevoie sa ucid pe nimeni din gelozie sau ciuda.” (din „Viata si spirit”)
  • „Dragostea, ca si norocul, vine cand n-o chemi, navaleste peste noi si dispare ca ceata cand incercam sa o retinem. Asa ca, din punctul de vedere al capacitatii si stimulative, este un lux de care au parte cativa norocosi, dar e ceva de neatins pentru cei care n-au fost raniti de sageata ei.” (din „Afrodita”)
  • „Noi, femeile, nu ascultam decat daca ni se sopteste la ureche. Punctul nostru G se afla in urechi; cei care-l cauta mai jos isi pierd timpul – pe al lor si pe al nostru.” (din „Afrodita”)
  • „Linia care desparte realitatea de imaginatie e foarte subtire, iar la varsta mea nu mai conteaza, pentru ca totul e subiectiv.” (din „Ines a sufletului meu”)
  • „Atunci cand sotul si amantul sunt una si aceeasi persoana, poate ca o buna parte din distractie se pierde, in schimb ai mai mult timp sa te uiti la filme. Mie-mi plac filmele…” (din „Afrodita”)
  • „In general, raman cu un oarecare barbat o perioada considerabila. Tendinta asta pentru relatii indelungate nu vine din masochism sau din lipsa de imaginatie din parte-mi, ci din prudenta. E o tevatura intreaga sa-si schimbi partenerul: trebuie sa inventezi strategii noi ca sa te intalnesti cu el la ore bizare, sa-ti cumperi desuuri sexi care sa-ti ascunda celulita, sa te pliezi la fanteziile erotice ale tipului, prostii d egenul asta. E o bataie de cap si, in majoritatea cazurilor, nici nu merita osteneala.” (din „Afrodita”)
  • „Willie ma cunoaște mai bine decât mă cunosc eu însămi, dar tot ma iubește. Ne avem unul pe celălalt, e un motiv de sărbătoare.”
  • „În cultura noastră, care supraevaluează tinerețea și frumusețea, ai nevoie de multă dragoste și de niște trucuri de iluzionist ca să păstrezi vie dorința față de ființa care te excita și acum e plină de beteșuguri și uzată.”
  • „Poti face un roman-fluviu din mai nimic: nu faptele conteaza, ci emotiile.”
  • „O mare parte din scrierile mele sunt ancorate in realitate. Compensez lipsa de imaginatie cu lucrurile pe care le observ si le aud , drept care am material din belsug; pot folosi ce vreau fara sa ma gandesc la plata.”
  • „Paiunea e tare buna pentru literatura si cinema:ne excita peripetiile a doi oameni mistuit de dorinta, asta si explica succesul pornografiei, chiar daca in acest caz dorinta e falsa. In orice poveste, pana si in basme, personajele trec prin aventuri si inving raii, ca sa ajunga la premiul asteptat: un sarut (sau ceva mai mult), cu care totul se termina. Sarutul asta vrea sa arate fericirea imuabila a cuplului congelat in timp si spatiu, doar ca in viata reala sarutul nu e decat primul pas pe un drum presarat cu obstacole.”
  • „Nu e deloc intamplator ca in majoritatea scenelor d edragoste si sex din cartile mele initiativa e a femeii. In fanteziile mele romantice, erotice sau literare, supunerea feminina nu are sens, e o piedica. In ciuda succeselor repurtate de miscarea de eliberare a femeilor, noi continuam sa investim mai mult in cuplu decat o fac barbatii, ne luptam s apastram dragostea, iar cand aceasta esueaza, preferam s apunem capat, in vreme ce majoritatea barbatilor continua sa balteasca intr-o relatie mediocra doar ca sa nu-si schimbe rutina, iar daca se hotarasc sa se despartae de obicei pentru ca s-au amorezat de alta. Eu cred ca durabilitatea dragostei depinde in mare masura de femeie, pentru ca e biologic si cultural conectata la emotii si intuitie, ceea ce-i da un oarece avantaj in cuplurile heterosexuale. Cliseul care spune ca barbatii sunt simpli, transparenti si poligami are dramul sau de adevar, ca toate cliseele, iar o femeie inteleapta poate descifra lesne natura partenerului, il poate manipula si ii poate da destule motive sa nu-si paraseasca cuibul, cu conditia ca tipul sa nu fie un psihopat sadea, fireste. Imi cer scuz epentru generalizarea asta de doi bani!”
  • „Bette Davis spunea ca batranetea nu e pentru cei slabi de inger, si avea dreptate, caci ai nevoie de foarte multa forta de caracter atunci cand corpul incepe sa te lase. Totul se schimba in momentul cand treci pragul varstei a treia, de la familie, care incepe sa se dezintegreze, pana la activitati, idealuri si preocupari care inainte vreme ne pasionau, iar acum ne plictisesc de moarte. Oricum, a te descompune cu cineva alaturi e mult mai bine decat a o face singura, iar eu am bafta de a fi gasit aceasta dragoste statornica despre care vorbeam in capitolul precedent.”

Băiatul cu pijamale în dungi – John Boyne

Cartea „Băiatul cu pijamale în dungi” a irlandezului John Boyne, publicată în 2006, ecranizata doi ani mai târziu și adaptată pentru teatru în 2015, a devenit rapid bestseller, fiind vândută în peste 9 milioane de exemplare până în prezent. La 10 ani de la publicare, a fost scoasă pe piață și o ediție aniversară ilustrată de către bunul prieten al autorului, artistul Oliver Jeffers.

Cartea spune povestea lui Bruno, un băiețel german de 9 ani, care se mută împreună cu familia din casa cu cinci etaje din Berlin, la Out-With, care este de fapt Auschwitz, tatăl său, ofițer de rang înalt in SS, fiind desemnat să conducă lagărul. Casa lor e „singura casă adevărată”, iar Bruno găsește locul ciudat și plictisitor, mai ales ca cei trei prieteni ai săi au rămas în Berlin, iar aici nu cunoaște pe nimeni de vârsta sa. Asta până într-o zi când, plimbându-se de-a lungul gardului aflat în apropierea casei, întâlnește un băiețel uscațiv și îmbrăcat într-o pijama cu dungi, care locuieste împreună cu tatăl său de cealaltă parte a gardului. Acesta se numește Shmuel, născut în aceeași zi cu Bruno, și este de fapt evreu închis în lagăr, ceea ce nu-i împiedică să devină prieteni. Această prietenie este și cea care-i va aduce sfârșitul lui Bruno.

Printre atatea scrieri laudative despre cat de minunată și emotionanta și fantastică este cartea asta, articolul meu o să cadă exact ca nuca în perete, fiindcă – ghiciți ce? – mie mi s-a părut o poveste slabă și simplista, mustind de inexactități istorice, pe care nu am putut să le trec cu vederea, oricât am încercat. Și zău că am încercat!

Ideea in sine nu ar fi chiar asa rea, dacă acțiunea ar fi fost plasata în alta parte, și nu la Auschwitz. Intâmplările ar fi fost mai credibile, cu siguranta, dar asa, povestea pare scrisa pe genunchi, doar de dragul de a fi scrisa și publicata, cu scopul de a smulge doua lacrimi cititorului, de a impresiona și a vinde, ca mai toate cărțile gravitand in jurul celui De-Al Doilea Război Mondial apărute în ultimii ani. Se pare ca e tare la moda subiectul asta! Și inepuizabil!

Prin urmare, trebuie specificat încă din capul locului ca aceasta poveste nu se bazează pe fapte reale, cum multă lume încă mai crede (din recenziile găsite si citite pe net), ci este pură fictiune, fiindca evenimentele descrise în carte nu aveau pur și simplu cum să se întâmple.

Autorul ori nu s-a documentat deloc înainte de a se pune pe treabă, ori a ignorat cu nonșalanță adevărul istoric. Altfel nu-mi explic cum poate fiul unui ofițer SS de rang înalt, pus de însuși Hitler să conducă lagărul Auschwitz-Birkenau, să fie atât de naiv și neștiutor în legătură cu ce se petrece în jurul lui. Bruno ar fi trebuit să fie conștient de războiul dus de Germania nazistă, ba chiar să facă parte din Tineretul Hitlerist, îndoctrinat cu ideologia nazistă, deci cu siguranță ar fi știut cine erau bărbatul „destul de scund” și cu mustață ciudată și femeia înaltă, „cu părul blond și buze foarte roșii” care au fost primiți cu mare fast la cină de către părinții săi. Și clar ar fi știut și ce înseamnă „Heil Hitler!”. Cred că asta m-a enervat cel mai tare: neștiința și naivitatea lui Bruno, imposibile din punct de vedere istoric! Mi-a amintit de scuzele folosite de majoritatea nemților de rând la încheierea războiului, cum că ei nu au știut ce soartă aveau evreii și nici ce se petrecea în lagărele de concentrare, în timp ce adevărul s-a demonstrat a fi exact pe dos. Știau bine ce orori se întâmplau, dar au închis ochii  multora convenindu-le situația fiindcă și-au putut însuși bunurile și proprietățile evreilor.

În plus, întâlnirea dintre Bruno și Shmuel nu ar fi putut avea loc niciodată, întrucât copiii ajunși la Auschwitz-Birkenau erau trimiși direct la camerele de gazare, nefiind considerați forță de muncă viabilă. Puținii care nu aveau soarta asta erau folosiți pentru experimente medicale și nu erau ținuți laolaltă cu ceilalți detinuti. Oricum, Shmuel nu s-ar fi putut în niciun caz plimba toată ziua în voie pe lângă gardul lagărului. Gard care, apropo, era electrificat! Deci nu văd cum ar fi trecut Bruno pe sub el cu atâta ușurință!

Pe lângă toate astea, personajul lui Shmuel mi-a părut abia schițat, nu are profunzime, nici personalitate, fiind prezentat doar din postura de victimă pasivă, fapt care a îngreunat crearea unei conexiuni. Pur și simplu mi-a fost greu să empatizez cu el. Nu ca personajul lui Bruno, atât de ignorant in chestiunea războiului, ar fi mai credibil!

Deși nu pot spune că citirea cărții mi-a stârnit o dorință fantastică de a vedea și ecranizarea din 2008, probabil că într-un final, voi arunca un ochi și asupra filmului. Sunt curioasă doar să văd în ce măsură scenariul urmărește cartea.

Concluzia este ca am dat cartii 2 stele pe Goodreads pentru neverosimilitatea, superficialitatea și trivializarea unui subiect atat de greu precum Holocaustul! Chiar dacă se vrea o fictiune istorica pentru copii, ororile lagărelor naziste n-ar trebui îndulcite și pictate în roz și nici adevărul distorsionat.

CITATE DIN CARTE:

  • „Nu se simțise niciodată în viața lui așa de rușinat; nu-și imaginase niciodată că ar fi fost în stare să se comporte atât de crud. Se întreba cum un băiat, care credea despre el că e bun, poate să se comporte cu un prieten într-un mod atât de laș.”