Nu sunt genul de om care sa planifice totul pana in cel mai mic detaliu, fiindca viata mi-a aratat de prea multe ori cu ce usurinta isi rade de planurile tale. Ai impresia ca tu esti soferul si conduci plin de incredere si de tine, pana cand ea iti calca brusc frana si-ti dai seama ca nu ai nici airbag, dar cu siguranta o sa ai nevoie de o rinoplastie. Asa ca, probabil si din precautie, probabil asa mi-o fi si firea, sunt mai degraba genul care mai mult creioneaza, schiteaza in mare, trage niste linii doar, fara a intra prea adanc in detalii. Asa am procedat de fiecare data si la capitolul „planuri pentru noul an” (ca termenul „rezolutie”, atat de usor adoptat din engleza, inseamna altceva in romana). Am ramas mereu flexibila si deschisa catre nou si ce are viata chef sa-mi arunce in fata, ajustand pe parcurs, taind de pe lista sau dimpotriva adaugand.
La inceputul anului trecut, purtand inca pe umeri greutatea bagajului din 2019, nu am mai gasit in mine energia de a-mi face obisnuitele mele planuri, chiar si asa, generale si abia schitate cum sunt ele de obicei. Ba mai mult, se pare ca intuitia mea nu a dat gres nici de data asta. Am vrut liniste si pace, un an molcom, lenes, asezat si exact de asta am avut parte in 2020. Motivul il stim cu totii. Cu siguranta nu asta aveam in minte cand am scris cele de mai sus, daaaaaar nebanuite sunt caile Domnului! Si voi continua sa ma bucur de aceasta „dorinta implinita”, fiindca imediat dupa Craciun, Irlanda a intrat in al treilea lockdown, care tocmai a fost prelungit cu inca o luna, desi la inceput guvernul daduse ca data de sfarsit 4 ianuarie! Teapa, ca nu iesim din lockdown! Nu inca si nici nu stim cat va mai tine de data asta!
Prin urmare, acum sunt si mai precauta ca anul trecut. Mi-e teama, efectiv, sa-mi fac vreun plan. Mi-e teama sa-mi doresc ceva. Ma dispera situatia asta incerta, ca nu stim ce va urma, cand se va termina totul, daca se va termina vreodata si cum, ma dispera sentimentul asta ingrozitor ca sunt lipsita de control, dar plina de restrictii, carora inca incerc sa le inteleg logica si sensul, ca am pierdut un an in care as fi putut face atatea, ca mi se scurge timpul printre degete si eu am un bucket list urias si cand voi ajunge sa le fac pe toate? Daca m-as apuca sa-mi scriu aici toate frustrarile, fricile si angoasele din ultimul an doar, mi-e teama ca nu as termina pana maine… Si oricat incerc sa fiu optimista si pozitiva, luminita de la capatul tunelului nu pare deloc aproape.
Asa ca probabil si 2021 va fi un an pierdut, inca unul in care parintii mei nu-si vor vedea nepoata, inca unul in care ma rog sa nu ne imbolnavim, iar daca se intampla, macar sa fie o forma usoara, inca un an fara obisnuitele noastre calatorii, dupa care tanjim ca insetatul dupa apa, macar niste excursii de-o zi in apropierea casei de-ar fi, inca un an in care ne punem vietile pe pauza. De-am vedea niste rezultate concrete, o confirmare ca ceva-ceva tot facem bine!
Planuri pentru 2021 ioc, deci! Astept sa vad ce ne rezerva viitorul, ca nu aduce ziua, ce aduce pandemia! Hai noroc si sanatate tuturor, inclusiv la cap! Mai ales la cap! Sa fie 2021 deci!
CITATUL ZILEI:
„Viitorul are obiceiul de a sosi neanunţat.”
George Will
Şiraguri de gânduri 