Sa le fim aproape cât traim

În fiecare an,vara, mama si tata îşi duceau fiul cu trenul la casa bunicii. Apoi se întorceau acasă cu acelaşi tren ,a doua zi.
Băiatul, când a crescut, le-a spus părinților:
-Sunt mai mare ,ce spuneți dacă anul acesta încerc să merg singur la bunica?
După o scurtă discuție, părinții au fost de acord.
Stăteau acolo pe peronul gării ,făcând cu mâna ,dând ultimele recomandări de la fereastră, în timp ce el continua să repete:
-Da, ştiu, ştiu, ați spus-o deja de o sută de ori!
Trenul era pe cale să plece si tatăl a zis:
-Fiule ,dacă te simți rău sau ți -e frică ,asta e pentru tine ! si a pus ceva în buzunarul fiului său.
Băiatul era singur, așezat în vagon, fără părinți, pentru prima dată, privind curios de la fereastră.
În jur necunoscuții au împins, au făcut zgomot, au intrat în compartiment, au ieşit, controlorul a făcut comentarii legat de faptul că era singur, cineva l-a privit cu regret si dintr-o dată copilul s-a simțit foarte incomod si trist, tot mai mult.
Lăsând capul jos, s-a cufundat în colțul scaunului si au început să-i curgă lacrimi . În acel moment si-a amintit că tatăl său îi pusese ceva în buzunar.
Cu o mână tremurânda a bâjbâit si a găsit o hârtie, pe care era scris acest lucru:
„Fiule, sunt în ultimul vagon !”

Morala: Acesta este modul în care trebuie să -i lăsăm pe copiii nostri să plece, având încredere în ei, dar să fim în ultimul vagon astfel încât să nu se teamă. Să le fim aproape cât trăim!

Text găsit pe Facebook.