Balada lui Covidel

Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Unde guverna
Cine apuca,
Într-o iarnă caldă,
În loc ca să cadă,
Zăpada, din cer,
Căzu…COVIDEL!
Provenea din China,
Și, bată-l pricina,
Nu era născut,
Ci era făcut,
De minți iscusite,
De orez hrănite,
Și trimis prin lume,
Multe să dărâme.
Cea Economie
La pământ să fie,
Și cea Sănătate
Să fie pe moarte,
Iar Învățătura,
Și sora-i, Cultura,
Lovite să fie
De o Pandemie.
Și din țară-n țară,
Ajuns bunăoară,
Pe la noi pe plai,
,,Trai, nineacă, trai!”
Toată lumea-n casă-nchisă,
Nicio fabrică deschisă,
Spitalele transformate,
Școlile toate-ncuiate,
Că la ceas de seară,
Cinci inși decretară
Stare de urgență…
( Din incompetență )
Și-am tot așteptat
Până am intrat
Într-o altă stare,
Cică, alertare…
Dar în acest timp,
Covidel cel tâmp,
Tot pe loc a stat
Și nu s-a urcat,
Pe vârful Tătaru
( Nici lovit cu paru ).
Că noi ne-am spălat
Și dezinfectat,
Și am stat pitiți.
Românași cuminți!
Că dacă ieșeam,
Nu ne mai plimbam
Azi cu bicicleta,
Ci cu izoleta!
Dar cu toate acestea,
S-a schimbat povestea:
Și-am sărit din pat,
Drept în Bal Mascat!
Covidel, stătea cuminte,
Dar cele minți iscusite,
Mai dădură-un decrețel
Ca să crească Covidel.
Și-uite-așa, de trei luni bune,
Ne izolarăm de lume.
Nu tu nunți, nu tu ,, boteze”,
Nu cumetrii, nu chermeze,
Nu tu hore, sârbe-ncinse,
Nu tu biserici deschise.
Și Covid, fir-ar să fie,
( Ce să-i faci, chinezărie),
Nici nu moare, nici nu crește,
Doar de cap ne-nebunește!
– Covide, Covide,
Rogu-te te stinge,
Fă-ți tu singur felu’
N-aștepta Guvernu’
Să ia măsuri clare,
Că e vax, nu are.
Și dacă mai vii
La toamnă, să știi,
Că ne-am învățat:
În cas’ la spălat!
Dar Covid zicea:
– Stați, că nu-i așa.
Cum să vin la toamnă iar,
Nu e an electoral?
Gata, am predat ștafeta:
Vreți la vot cu izoleta?

Flori Bungete

Text primit pe Facebook Messenger.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.