Doua filme de Oscar 2020: „Judy” si „Marriage Story”

In momentul când s-au anunțat nominalizații la Premiile Oscar de anul acesta, mi-am dat seama ca, deși în 2019 am văzut o groaza de filme (pe bucăți și când m-a lăsat the Little Boss), toate erau din anii trecuți, deci niciunul calificat în cursa pentru faimoasa statueta aurie. Prin urmare, cinefila din mine și-a zis ca trebuie neapărat sa remedieze situația. A fost dificil de făcut, dar zilele astea (sau mai bine zis, nopțile astea) am reușit să mă delectez cu 7 din filmele aflate pe listele Oscarului 2020. Azi va voi vorbi despre doua dintre ele: „Judy” si „Marriage Story”. Va atentionez de la inceput ca vor exista spoilere, asa ca daca nu vreti sa aflati detalii din filme inainte de a le viziona, nu treceti la citirea randurilor ce urmeaza.

Judy

Judy„, in regia lui Rupert Goold, este o drama biografica despre ultimul an din viata actritei si cantaretei Judy Garland, nevoita din cauza situatiei financiare dezastruoase, sa-si lase copiii in grija fostului sot si sa se mute peste ocean, in Marea Britanie, pentru a sustine spectacole la Talk of the Town din Londra, cu gandul de a strange suficienti bani pentru a fi din nou cu cei doi copii. Filmul este o adaptare a piesei de teatru „End of the Rainbow” a lui Peter Quilter si s-a bucurat de un mare succes, atat la public, cu incasari de peste 38 de milioane de dolari, cat si la critici, Renee Zellweger primind un Golden Globe si un Critic’s Choice pentru cea mai buna actrita. Deci era mai mult decat asteptata si preconizata nominalizarea ei la Oscar.

Judy Garland a devenit faimoasa datorita filmului „Vrajitorul din Oz” din 1939, considerat unul dintre cele mai bune filme din istoria cinematografiei. Scena cu ea, la 17 ani, interpretand-o pe Dorothy Gale, purtand doua codite impletite si rochia albastra, in timp ce canta „Over The Rainbow” nu mai are nevoie de nicio prezentare. Chiar daca nu ai vazut filmul clasic, sigur ai dat peste bucatica asta din el pe youtube. Ca sa nu mai spun ca s-a acordat si un premiu Oscar pentru melodia asta. Ce nu stiam eu insa, este ce suflet tulburat a fost Judy Garland si ce viata trista si chinuita a avut. Manipulata si obligata la o dieta hipocalorica permanenta (desi greutatea ei era normala) in timpul adolescentei, spunandu-i-se constant ca e urata, ba numita chiar „micuta cocosata” de catre Louis B. Mayer, seful MGM, i se dadeau amfetamine pentru a sta treaza si a face fata ritmului infernal de a juca in filme unul dupa altul si apoi barbiturice pentru a putea dormi. Nici nu e de mirare deci dependenta ei de pastile si alcool, precum si nesiguranta si nevoia constanta de a primi asigurari din exterior, stima de sine foarte scazuta, neincrederea in talentul si abilitatile ei, toate astea in ciuda succesului sau rasunator dovedit. Astfel de ocheade in adolescenta ei zbuciumata si controlata de altii sunt servite pe tot parcursul filmului „Judy”, in scene alb-negru, inca de la inceput, poate si pentru a justifica intr-un fel, autosabotarea si comportamentul ei haotic, de neinteles pentru ceilalti.

Parerea mea e ca Renee Zellweger a creat o Judy Garland tulburata, usor de manipulat, dar exploziva, singura si nesigura, care-si iubeste cu adevarat publicul si timpul petrecut pe scena, dar si copiii, uneori enervanta, alteori de compatimit, dar foarte credibila. Personal, mi-a placut foarte mult interpretarea sa si cred ca ar merita sa primeasca statueta de aur pentru rolul asta, desi recunosc ca pe alocuri, doar pe alocuri, mi s-a parut un pic prea mult, iar exagerarea asta mi-a distras atentia de la personaj si mi-a adus-o in prim-plan pe actrita. Parca un pic prea multa stradanie in a imita miscarile si gesturile lui Judy Garland. Ceea ce nu prea e de dorit, zic eu. Dar repet, au fost doar chestii minore, care nu stirbesc interpretarea lui Renee Zellweger. Filmul mi-a placut si el, m-a facut sa reflectez asupra importantei de a avea un bun start in viata si oamenii potriviti in jurul tau, care sa te sprijine si sa te ridice, nu sa te coboare si doboare. Mai ales cand e vorba despre propria familie! Cat de falsa si periculoasa poate fi lumea Hollywoodului! Cel mai mult m-a impresionat scena din final, care mi-a si smuls cateva lacrimi, cand Judy are un blocaj in timp ce canta „Over The Rainbow”, iar publicul se ridica in picioare si continua versurile. Iar ea intreaba, mai mult retoric, „Nu o sa ma uitati, nu-i asa?”. Scena asta chiar m-a atins. Poate parea o dulcegarie usor penibila si cam trasa de par, dar filmul nu ar mai fost acelasi fara ea.

Ca un mic bonus, cei interesati o puteti asculta pe Judy Garland AICI interactionand cu publicul inainte de a-si incepe showul si AICI interpretand „Over the Rainbow” pentru ultima oara, la 25 martie 1969, in Copenhaga, la Falkoner Centret.

Marriage Story

„Marriage Story” este o drama scrisa, regizata si produsa de Noah Baumbach, cu Scarlet Johansson si Adam Driver in rolurile principale. Lansat de Netflix, filmul a avut premiera la Festivalul de Film de la Venetia in august, anul trecut, iar apoi, inainte de a aparea online, a rulat intr-un numar limitat de cinematografe din SUA, cu scopul de a fi luat in considerare pentru cele mai prestigioase premii din industrie. Strategia a dat roade,  fiindca a primit cate 6 nominalizari la Oscaruri si Golden Globes, plus 5 la BAFTA. Bineinteles ca atsa a cam starnit discutii si pe multi i-a deranjat ca un film produs de o retea de streaming online a ajuns aici fara a cheltui obisnuitele milioane pentru distributie.

„Marriage Story” este de fapt cronica ruperii unei relatii. Cuplul locuieste in New York, ea e actrita, iar el director de teatru, avand impreuna un copil de 8 ani. Nicole, cea care doreste despartirea, si Charlie, care nu poate intelege de ce si cum s-a ajuns aici, hotarasc totusi sa aiba o separare cu cat mai putine complicatii si cheltuieli, dar in momentul in care ea primeste un rol tocmai pe cealalta coasta a tarii, la Los Angeles, datele problemei se schimba considerabil, spiritele se incing la maxim, ajutate si de avocatii fiecaruia, si incepe lupta pentru custodia fiului lor, Henry.

Mie mi s-a parut un film pe care sa-l vezi singur, acasa, in intimitate si din confortul propriei canapele, fara alti ochi prin jur, fiindca se lasa cu foooaaaarte mult bocit. Nu ai cum sa nu empatizezi cu personajele si drama lor. Si tinand cont de subiectul filmului, nu stiu cu cine ai putea merge la cinema: cu sotul de care ai divortat, ca sa retraiti totul, cu iubitul ca sa aveti o imagine despre unde ati putea ajunge ori sa invatati sa evitati asta, cu prietenele sa va jeliti in grup, cu un tip la prima intalnire? Mai mult ca sigur partea masculina a cuplului il va gasi plictisitor, fara actiune, exagerat si prea lacrimogen, dar cei care au trecut prin trauma unui divort se vor regasi in totalitate in trairile personajelor. Vedem si partile bune, frumoase ale unei relatii, dar si uratul si greul, mai ales din finalul ei, iar desfasurarea povestii te poarta intr-un rollercoaster de emotii crude, de la compasiune si bucurie la furie si frustrare. Personajele ar putea fi oricare dintre cunoscutii tai, sau poate chiar tu si jumatatea ta. Si ce am apreciat foarte mult este faptul ca vina destramarii relatiei nu este aruncata exclusiv pe umerii unuia singur, transformandu-l in personajul eminanemente negativ, in timp ce-l sanctifica pe celalalt. Nu, fiecare poarta partea lui de vina, fiecare ne este prezentat cu partile sale bune si rele, cu calitati si defecte, atat de reali, atat de umani. De unde si scena induiosatoare de la inceputul filmului, in care fiecare citeste lista cu trasaturile celuilalt, care au ajutat la infiriparea iubirii si definirea relatiei. Si tare mi-a placut ca filmul se sfarseste in acelasi fel, cu aceeasi lista, dupa atatea suisuri si coborasuri, ca un cerc care se inchide o data ce fostii soti depasesc si accepta ruptura, dandu-le astfel voie sa mearga mai departe, fiecare cu viata lui. Closure, asta e cuvantul care descrie situatia si din pacate nu cred ca in romana avem un echivalent pentru el. Probabil de asta si pare totul atat de real si autentic, fiindca povestea se bazeaza pe divortul regizorului Noah Baumbach de actrita Jennifer Jason Leigh din 2013.

Scarlet Johansson si Adam Driver (Vaduva Neagra si Kylo Ren, ha ha! 😀 ) joaca atat de bine, de natural si atat de credibil, incat isi merita cu prisosinta nominalizarile la Oscar. Personajul creat de Laura Dern (si ea nominalizata la categoria „cea mai buna actrita in rol secundar”), de altfel foarte bine interpretat, mi-a placut si displacut in acelasi timp. Probabil ca cine a creat bancurile alea acide despre avocati, a avut in minte unii ca cei din filmul asta, care complica toata situatia, in timp ce te sucesc cum vor ei si te usuca de bani. De neratat insa scena ASTA geniala, care este, dupa umila-mi parere, descrierea perfecta a standardelor imposibile impuse de societate mamelor.

Dintre cele doua filme, „Judy si „Marriage Story”, pe care le-am vazut online, in aceeasi seara, unul dupa altul, recunosc ca am rezonat si mi-a placut mult mai mult al doilea. Cred ca asta reiese foarte usor din cele scrise in articolul asta, fara a mai fi nevoie de precizare. Si daca ar trebui sa va recomand doar unul, cu siguranta tot al doilea ar fi acela. Dar cum vorba romaneasca zice „cate bordeie, atatea obiceie”, sunt curioasa daca voi le-ati vazut si ce impresie v-au facut.

CITATUL ZILEI:

„Cinematograful este teatru la conservă.”

Louis Jouvet