Nimeni nu scapa de suferinta

Acum aproximativ 2500 de ani, într-un palat impunător din munții Himalaya din Nepalul de azi, trăia un rege căruia urma să i se nască un fiu. Regele avea planuri mărețe cu acest fiu: voia să-i ofere o viață perfectă. Copilul urma să ducă o existență complet lipsită de suferință – aveau să îi fie îndeplinite toate dorințele și nevoile, oricînd. Regele a ridicat ziduri înalte în jurul palatului, astfel încît prințul să nu cunoască lumea de afară. A răsfățat copilul cu mîncăruri și daruri și l-a înconjurat de servitori care i-au satisfăcut toate mofturile. Și copilul a crescut întocmai cum a vrut tatăl lui, fără să știe că viața poate fi crudă.

Așa a trecut toată copilăria prințului. Însă, în ciuda luxului și opulenței nesfîrșite, prințul a ajuns un tînăr destul de nemulțumit. Curînd, orice experiență îi părea goală și lipsită de orice valoare. Problema era că nimic din ce i-ar fi oferit tatăl său nu era îndeajuns și nu însemna nimic. Așa că, într-o noapte, tînărul prinț s-a strecurat afară din palat, curios ce se găsește dincolo de ziduri. A pus un servitor să-i fie călăuză prin satul din apropiere și ce a văzut acolo l-a îngrozit. Pentru prima dată în viața lui, a făcut cunoștință cu suferința omenească. A văzut oameni bolnavi, bătrîni, fără adăpost, oameni suferinzi, ba chiar și oameni pe moarte. Întors la palat, prințul s-a confruntat cu un fel de criză existențială. Neștiind cum să interpreteze ce văzuse, a devenit un plîngăcios și a început să se vaite de toate cele. Mai mult, așa cum le stă în fire tinerilor, prințul a ajuns să-l acuze pe tatăl său de lucrurile pe care acesta le făcuse pentru el. Era nefericit din cauza bogățiilor, s-a gîndit prințul. Viața lui nu avea niciun sens din cauza bogăției. S-a hotărît să fugă. Doar că prințul semăna cu tatăl său mai mult decît își dădea seama. Avea idei la fel de mărețe. Nu intenționa doar să fugă, ci să renunțe cu totul la statutul său nobil, la familie, la posesiunile sale, ca să trăiască pe stradă și să doarmă pe pămînt, ca un animal. Urma să se înfometeze, să se chinuie și să cerșească resturi de mîncare de la străini pentru tot restul vieții.

Prințul s-a furișat din palat în noaptea următoare, de data asta cu gîndul de a nu se mai întoarce niciodată. A trăit ani de zile ca un vagabond, o rămășiță aruncată și uitată a societății, un rahat de cîine uscat la baza ierarhiei sociale. Prințul a suferit destul de mult, așa cum plănuise. A îndurat boala, foametea, durerea, singurătatea și decăderea. A fost chiar la un pas de moarte, adesea fiind silit să mănînce doar o nucă pe zi. Au trecut cîțiva ani, apoi alți cîțiva. Iar apoi… nu s-a întîmplat nimic. Prințul a început să observe că viața plină de suferință pe care o ducea nu îi aducea nimic. Nu-i oferea înțelepciunea pe care o dorea. Nu-i revela niciun mister profund al lumii sau vreun înțeles suprem. Pînă la urmă, prințul a ajuns la aceeași concluzie la care am ajuns cu toții, dintotdeauna: suferința e nasoală. Și nu are neapărat o semnificație. La fel ca bogăția, suferința nu are nicio valoare cînd e suportată fără sens. În scurt timp, prințul a înțeles că măreața lui idee, la fel ca ideea tatălui său, era de fapt o idee îngrozitoare și că probabil ar fi fost mai bine să facă altceva. Confuz de-a binelea, prințul s-a spălat, după care a plecat și a găsit un copac mare lîngă un rîu. A decis că se va așeza sub el și nu va pleca pînă nu îi va veni altă idee măreață. Legenda spune că prințul confuz a stat 49 de zile sub copac. N-o să intrăm acum în amănunte privind fezabilitatea biologică a șederii timp de 49 de zile în același loc, dar să spunem că în răstimpul ăsta prințul a descoperit o serie de adevăruri profunde. Unul dintre aceste adevăruri este următorul: viața în sine înseamnă suferință. Bogații suferă din pricina bogăției lor. Săracii suferă din cauza sărăciei. Oamenii fără familie suferă din cauză că nu au o familie. Cei cu familie suferă din cauza familiei lor. Cei care caută plăceri lumești suferă din cauza plăcerilor lumești. Cei care se abțin suferă din cauză că se abțin. Asta nu înseamnă că toate suferințele sunt la fel. Unele suferințe sunt cu siguranță mai profunde decît altele. Ideea e că nimeni nu scapă de suferință.

După cîțiva ani, prințul a construit un sistem filosofic pe care l-a împărtășit lumii. Prima și cea mai importantă teză a filosofiei sale este următoarea: durerea și pierderea sunt inevitabile, așa că nu are sens să încercăm să le opunem rezistență. Prințul a ajuns cunoscut sub numele de Buddha. În caz că n-ați auzit de el, să știți că a fost un personaj mare de tot. Multe dintre presupunerile și credințele noastre se sprijină pe o premisă. Premisa este că fericirea este un algoritm, că putem munci pentru ea, o putem merita sau dobîndi tot așa cum reușim să intrăm la facultatea de drept sau să reușim să construim un joc complicat de lego. Dacă fac chestia X, atunci voi fi fericit. Dacă voi arăta precum Y, atunci voi fi fericit. Dacă voi fi cu cineva ca Z, atunci voi fi fericit. Premisa este problema. Fericirea nu este o ecuație. Nemulțumirea și neliniștea sunt inerente naturii umane și componente necesare construirii unei fericiri solide.

Din „Arta subtilă a nepăsării” – Mark Manson.

Povestioara gasita pe Facebook.

Povestioara din vinerea aceasta este cea cu numarul 333 si ultima pe 2019. Am inceput rubrica omonima in 2010, pe vremea cand gaseam toate acesti povesti interesante si inspirationale. Din pacate, de mult timp nu le mai vad astfel. Cred ca mi-au ramas mici. Pe langa faptul ca unele noi, care sa nu fie deja in colectia margelata, gasesc din ce in ce mai greu, toate povestioarele astea au inceput -in ciuda scopului in care au fost create- sa mi se para mult prea cliseizate, banale si lipsite de profunzime. Probabil si fiindca e intoxicat Facebookul cu ele. Oricare ar fi motivul, cert e ca nu ma mai regasesc in mesajul lor, de asta am si incercat, de-a lungul timpului, sa diversific rubrica, adaugand texte haioase ori poezii. Prin urmare, categoria asta, care a ajuns la 9 ani de viata, nu cred ca va apuca finele lui 2020. Le voi publica pe cele care asteapta cuminti in draft si apoi voi pune punct rubricii Povestioara de vineri. Dar pana atunci, am reusit sa actualizez pagina dedicata, asadar lista completa cu toate povestioarele de vineri poate fi gasita AICI.